• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 12

Abia cam pe la unu noaptea am lasat în urma insula. Pluta luneca tare încet ca un melc. Aveam de gînd daca se ivea vreun vapor sa sarim în barca şi sa vîslim spre malul dinspre Illinois. Noroc ca nu s-a ivit nici un vapor fiindca nu ne gîndisem sa punem în barca nici puşca nici undiţa si nici ceva de-ale gurii. Fusesem prea zoriţi ca sa ne gîndim la atîtea lucruri deodata. Oricum n-am chibzuit bine punînd tot calabalîcul pe pluta.
Imi faceam socoteala ca daca oamenii aia au sa vina pe insula au sa gaseasca focul aprins de mine şi-au sa-l aştepte acolo toata noaptea pe Jim. Nu ştiu ce-or fi facut dar ne-au lasat în pace. Şi daca cumva focul aprins de mine nu i-a dus de nas nu-i vina mea. Eu unul am facut tot ce mi-a stat în putinţa ca sa-i îmbrobodesc.
Cînd a început sa mijeasca de ziua am poposit pe un grind la un cot al fluviului pe partea Illinoisului. Am taiat cu toporul nişte crengi de racnita si-am acoperit pluta cu ele aşa fel ca de departe sa para una cu malul. Pe grindurile astea rachitele cresc dese ca dinţii greblei.
Malul dinspre Missouri era muntos iar cel dinspre Illinois era acoperit de paduri si cum în locul ala canalul trecea de-a lungul malului dinspre Missouri nu ma temeam c-o sa dea vreun vapor peste noi. Am stat acolo toata ziulica uitîndu-ne la plutele şi vasele care coborau pe canal şi la vapoarele care treceau în sus prin mijlocul apei luîndu-se de piept cu ea. I-am povestit lui Jim ce spaima am tras cu palavragioaica aia. Jim zicea ca-i mare hoţomana şi ca de-ar fi pornit ea însaşi pe urmele noastre n-ar fi stat sa se uite la un foc de tabara ci ar fi adus de buna seama un cîine cu ea.
— Da ce nu putea sa-i spuna lui barbat-su sa aduca un cîine? l-am întrebat eu.
Jim mi-a raspuns ca ar baga mîna-n foc ca femeia s-a gîndit la treaba asta tocmai cînd oamenii se pregateau sa plece şi ca s-or fi dus desigur prin tîrg sa faca rost de-un cîine şi de-aia au mai zabovit altminteri n-am fi noi aici pe un grind cu vreo şaisprezece-şaptesprezece mile. mai jos de tîrg — as de unde! am fi din nou în tîrgul ala afurisit.
I-am zis ca puţin îmi pasa de ce n-au pus mîna pe noi totul e ca nu ne-au înhaţat.
Cînd a început sa se-ntunece ne-am scos capul din desişul de rachite si-am privit în toate parţile. Nu se zarea nimic. Jim a desprins nişte bulumaci de deasupra plutei şi l-a înjghebat un mic wigwam ca sa avem unde ne adaposti pe vreme ploioasa sau pe arşiţa şi ca sa ne ferim boarfele de umezeala. Jim a meşterit si-un fel de podina cu cîteva palme mai înalta ca pluta aşa ca acum paturile si celelalte lucruri erau ferite de valurile stîrnite de vapoare.
Taman în mijlocul wigwamului am batatorit un strat de namol gros de cînci-sase degete întarindu-l pe de margini ca sa nu Se risipeasca; în vatra asta puteam a-prinde focul pe vreme umeda sau friguroasa fara sa fim vazuţi de afara.
Am mai meşterit si o cîrma de rezerva ca s-avem dara vreuna din celelalte s-ar fi sfarîmat cumva de vreun buştean sau altceva. Am gasit apoi un ţaruş cu cracana tocmai bun ca s-atîrnam de el felinarul pe care trebuia sa-l aprindem de cîte ori vedeam vreun vapor venind la vale ca sa nu ne dea peste cap. Pentru vapoarele care mergeau în sus nu era nevoie sa-l aprindem decît daca le stateam cumva în cale cînd voiau sa transverseze — cum se zice; apele erau înca destul de mari acoperind pe alocuri malurile mai joase aşa ca vapoarele care mergeau în sus nu treceau totdeauna prin canal ci cautau apa mai liniştita de linga ţarm.
In noaptea urmatoare am mers vreo şapte-opt ceasuri lasîndu-ne în voia curentului care gonea cu peste patru mile pe ora. Pescuiam mai stateam de vorba şi din cînd în cînd înotam ca sa n-adormim.
Grozav lucru e sa pluteşti aşa la vale pe un asemenea rîu mare şi liniştit stînd lungit pe spate cu ochii la stele; aproape ca nu cutezam sa vorbim tare iar cînd ne venea sa rîdem chicoteam înfundat dar şi asta se-ntîmpla foarte rar.
Am avut parte de o vreme straşnica şi n-am paţit nimic nici în noaptea aceea nici în nopţile urmatoare.
In fiecare noapte treceam pe linga tîrguri unele cocoţate pe cîte o coasta de deal ca nişte salbe de lumini. Nu desluşeai nici o casa. Intr-a cincea noapte am trecut prin faţa oraşului Saint Louis. Parea ca întreg pamîntul e luminat. La noi St. Petersburg se zicea ca în Saint Louis traiesc douazeci-treizeci de mii de oameni clar n-am cre-zut-o niciodata pîna în noaptea aia liniştita cînd pe la ora doua am- vazut atîta straşnica risipa de lumina. Nu se auzea însa nici un zgomot. Toata lumea dormea.
Imi luasem obiceiul ca în fiecare seara pe la ceasurile zece sa ma strecor pe mai în vreun satuc ca sa cumpar de zece-cincisprezece cenţi faina slanina sau alte merinde. Uneori luam şi cîte un pui de gaina care nu statea cuminte în poiata.
Babacu zicea întotdeauna: Nu pierde niciodata ocazia sa iei un pui; daca n-ai tu nevoie de el gaseşti lesne-pe cineva care are nevoie şi-o fapta buna nu se uita niciodata. De cînd îl ştiu n-am pomenit niciodata ca babacu sa n-aiba chiar el nevoie de puiul cu pricina dar de zis aşa zicea.
In unele dimineţi înainte de rasaritul soarelui ma furişam pe ogoare si împrumutam un harbuz un pepene galben un dovleac un ştiulete de porumb sau alte trufandale de-astea.
Babacu obişnuia sa spuna ca nu-i nici un pacat sa iei cu împrumut dacaai de gînd sa dai înapoi odata si-odata. Dar vaduva zicea ca nu-i decît o hoţie ascunsa sub un nume frumos si ca un om cinstit n-ar face ima ca asta. Jim era de parere ca şi vaduva şi babacu aveau dreptate
şi- ca daca stam sa ne gîndim cel mai bine ar fi sa ştergem de pe lista doua-trei trufandale şi sa nu le mai luam niciodata cu împrumut socotind ca atunci n-ar mai fi nici un pacat dac-am împrumuta din celelalte.
Am stat de vorba despre asta o noapte întreaga în vreme ce pluta luneca la vale şi rie-am tot framîntat daca sa renunţam la harbuji la cantalupi la zamoşi sau la altceva. Catre ziua am ajuns la o dezlegare destul de buna: ne-am hotarît sa renunţam la mere padureţe şi la ananasi. înainte de a lua hotarîrea asta nu prea avusesem linişte dar acum ne simţeam cu cugetul împacat. Eu unul eram chiar mulţumit de hotarîrea luata fiindca merele padureţe sînt rele la gust cît despre ananasi ştiam ca n-au sa se coaca decît peste doua-trei luni.
Din cînd în cînd mai împuşcam cîte o pasare care se apuca sa se scoale prea devreme dimineaţa sau nu se ducea la timp la culcare seara. Una peste alta o duceam împarateşte ce sa zic.
într-a cincea noapte de cînd trecusem de Saint Louis s-a stîrnit o furtuna naprasnica. Era dupa miezul nopţii începu sa tune şi sa fulgere şi se porni sa ploua cu galeata. Ne-am adapostit în wigwam lasînd pluta sa se descurce singura. Cînd scapara cîte un fulger vedeam în faţa noastra fluviul uriaş strajuit de o parte şi de alta de ponoare înalte şi stîncoase.
— Hei Jim uite colo!
Era un vaporaş care se ciocnise de-o stînca. Ne îndreptam chiar într-acolo. La lumina fulgerelor l-am vazut limpede: se lasase într-o rîna si o parte din puntea de sus razbea deasupra apei. Se desluşea bine pîna şi cea mai mica scota: linga clopotul mare se putea vedea un scaun de sparatul caruia atîrna o palarie ponosita.
Pierdut în noapte pe o furtuna ca asta cu atîta taina în jur am simţit ce-ar simţi oricare alt baiat de vîrsta mea vazînd epava aia jalnica încremenita în mijlocul fluviului. Voiam sa ma urc pe punte şi s-o cercetez niţeluş ca sa vad despre ce-i vorba.
— Hai sa ne suim Jim!
Dar Jim nici nu voi s-auda la-nceput:
— Jim nu pune piciorul pe epava. Ne merge destul de bine şi n-are rost sa ispitim raul vorba scripturii. Mai mult ca sigur ca pe punte-i un paznic.
— Pe dracu paznic! Ce sa pazeasca? Duneta si timoneria? Crezi ca cineva şi-ar primejdui viaţa pentru o duneta şi-o timonerie pe o noapte ca asta cînd vaporul sta sa se sfarîme si sa se scufunde dintr-o clipa într-alta?
La asta Jim nu mai avu ce sa raspunda si nici n-a încercat.
— Unde mai pui ca am putea împrumuta niscaiva lucruşoare de preţ din cabina capitanului. Bunaoara trabuce pun ramaşag ca sînt acolo de-alea de cinci cenţi bucata bani gheaţa. Capitanii de vapoare sînt totdeauna bogaţi; primesc o leafa de şaizeci de dolari pe luna şi cînd vor un lucru nu se uita la preţ. Baga o luminare în buzunar Jim. N-am astîmpar pîna nu dam o raita pe vas. Crezi tu ca Tom Sawyer ar pierde o ocazie ca asta? Pentru nimic în lume. El ar zice ca-i o aventura şi s-ar sui pe epava sa ştie de bine ca moare în ce stil mare ar mai lucra el şi ce aere şi-ar da! Ai crede ca-i Cristofor Columb descoperind lumea de apoi. Ţii ce n-aş da sa fie si Tom Sawyer aici!
Jim a mai bombanit niţel dar s-a supus. Atîta doar zicea ca trebuie sa vorbim cît mai puţin şi cît mai încet.
Un fulger ne dezvalui din nou epava tocmai la timp ca sa ne putem agaţa de biga de la tribord si sa legam pluta de ea.
In partea aceea puntea era foarte înclinata. Ne-am furişat pe punte în jos pîna la babord spre timonerie calcînd cu bagare de seama si întinzînd mîinile ca sa ne ferim de odgoane caci era o bezna de nepatruns.
Curînd am dat peste bordura luminatorului si ne-am caţarat pe el. Inca un pas si am fi ajuns în faţa uşii cabinei capitanului care era deschisa. Dar Dumnezeule! In fundul coridorului am zarit o lumina şi în aceeaşi clipa ni s-a parut ca auzim nişte voci înabuşite.
Jim îmi şopti ca se simte tare prost şi c-ar fi mai bine sa ne întoarcem. Bine! i-am spus dar cînd sa pornim înapoi spre pluta am auzit un glas ca-inîndu-se:
— Nu, nu, va rog fraţilor! Jur ca n-am sa spun nimic!
Altcineva rosti destul de tare:
— Minţi Jim Turner! Ne-ai mai tras clapa o data. Te-ai obişnuit sa ceri mai mult decît ţi se cuvine şi pîn-acu ţi-a mers îţi dadeam cît voiai ca sa nu ne dai de gol. Da acu ţi s-a înfundat. Javra scîrboasa! N-ai pereche de ticalos!
Jim se si carabanise spre pluta dar eu muream sa vad ce-o sa mai urmeze îmi faceam curaj spunîndu-mi ca Tom Sawyer n-ar da înapoi tocmai acum; ei bine nici eu n-am sa plec. Ramîn sa vad ce se întîmpla. M-am tîrît de-a buşilea prin întuneric pîna ce între mine şi fundul coridorului n-a mai ramas decît o cabina şi-atunci am zarit deodata un om întins pe podea cu mainile si picioarele legate; deasupra lui stateau aplecaţi doi gealaţi — unui ţinea în mîna un felinar orb iar celalalt un-pistol îndreptat spre capul celui de pe podea.
— Ce ţi-aş mai face de petrecanie — rosti cel cu pistolul — aşa ai merita porcule!
Omul de pe podea se zvîrcoli şi gemu:
— Nu Bill nu face una ca asta! N-o sa mai-spun nimanui nimic!
La vorbele astea omul cu felinarul începu sa rîda:
— Cred şi eu! în viaţa ta n-ai spus ceva mai adevarat! Peste cîteva clipe izbucni:
— Auzi-l cum se milogeşte! Şi cînd te gîndeşti ca de nu-l prindeam şi-l legam ne curaţa pe amîndoi! Şi pentru ce ma rog?! Pentru o nimica toata. Pentru ca ne luam noi dreptul nostru d-aia. Dar fii pe pace Jim Turner n-o sa mai ameninţi tu pe nimeni. Termina cu pistolul ala Bill!
 — Nu Jake Packard! spuse Bill. Eu zic sa-l omorîm. Ce el nu l-a omorît pe moş Hatfield tot aşa? Ce n-o merita?
— Dar eu nu vreau sa-l omorîm am eu motivele mele.
— Dumnezeu sa te binecuvînteze pentru vorbele astea Jake Packard! N-am sa te uit cît oi trai! bîigui omul de pe podea.
Packard nu-l lua în seama; îşi agaţa felinarul de un cui si porni spre locul unde ma aflam eu facîndu-i semn lui Bill sa-l urmeze. M-am dat înapoi cu vreo cîţiva paşi cît am putut de repede dar vaporul era atît de aplecat ca n-am prea avut spor. Ca sa nu dea peste mine şi sa ma prinda m-am tîrît pîna într-o cabina de pe puntea de sus. Individul venea cu paşi mari prin întuneric. Cînd Packard ajunse în faţa cabinei în care ma aflam spuse:
— Aici vino-ncoace.
Şi intra cu Bill dupa el.
Dar pîna sa intre eu ma şi ghemuisem pe patul de sus şi-mi muşcam degetele ca ma ascunsesem tocmai în cabina aia. Cei doi începura sa sporovaiasca proptindu-si mîinile de marginea patului. Nu-i vedeam dar ştiam unde se afla dupa duhoarea de rachiu pe care o raspîndeau. In clipele acelea mi-a parut bine ca nu beam şi eu rachiu. Dar chiar de-as fi baut tot n-ar fi putut sa ma simta fiindca nici nu mai rasuflam de frica. Şi apoi cum sa mai rasufli cînd auzi asemenea lucruri?
Vorbeau repezit şi în şoapta. Bill voia sa-l omoare pe
Turner:
— A spus ca ne toarna si-o s-o faca. Chiar de i-am da si partea noastra acum tot degeaba ar fi dupa felul cum ne-am purtat cu el. Suta la suta ca ne da în vileag. Asculta eu zic sa-l scoatem din circulaţie.
— Şi eu la fel — spuse Packard foarte liniştit.
— La dracu începusem sa cred ca nu vrei ... Atunci e-n regula. Hai sa-ispravim cu el!
— Stai o clipa n-am terminat! Asculta-ma. Glonţul e bun nu zic nu dar sînt si mijloace mai puţin galagioase ca sa scapi de cineva daca n-ai încotro. Cred ca n-are nici un rost sa alergi dupa ştreang daca-i poţi veni de hac într-alt chip care-i tot aşa bun şi în plus nu te poate baga la apa. Este?
— Asa-i. Dar ce-ai sa mai scorneşti?
— Uite ce zic eu: dam o raita si vedem daca n-am uitat nimic prin cabine pe urma o ştergem la mal ca s-ascundem prada. Dupa aia aşteptam. M-aş mira ca epava asta sa nu se duca la fund în cel mult doua ceasuri. Pricepi? O sa se-nece şi n-o sa fie nimeni de vina în afara de el. Eu zic ca-i mult mai bine aşa decît sa-l omorîm. Sînt contra omorului atîta vreme cît se poate si fara. N-are nici un rost şi nici nu se cade. N-am dreptate?
— Da cred ca ai. Dar daca vaporul nu se duce la fund?
— Sa aşteptam doua ore si sa vedem. Ce ne costa?
— Bine, fie! Haidem!
Au ieşit amîndoi. Am sarit jos scaldat în sudori reci şi-am pornit-o de-a buşilea.
Era întuneric bezna.
- Jim! am şoptit eu — si Jim mi-a raspuns cu un geamat de la doi paşi.
— Repede, Jim, nu-i timp de pierdut! Nu mai geme ca prostul! Colo pe punte e o banda de ucigaşi si daca n-o sa le gasim barca si n-o sa-i dam drumul la vale ca sa nu mai aiba cu ce parasi epava unul din ei are sa iie la mare ananghie. Dar dac-o s-o gasim atunci au sa fie cu toţii la mare ananghie si şeriful o sa puna mîna pe ei. Repede nu mai sta! Ma duc sa caut la babord tu du-te la-tribord. Urca-te pe pluta şi ...
— O, Dumnezeule! Unde-i pluta? Nu mai e! S-a dezlegat singura si s-a dus iar noi am ramas aici!




Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 12


Aceasta pagina a fost accesata de 611 ori.