Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 13
Mi s-a taiat rasuflarea şi era cît pe ce sa leşin. Sa fii prizonier pe-o epava, cu o banda ca asta! Dar nu era vreme sa miorlai. Trebuia gasita barca, acum aveam si noi nevoie de ea. Tremurînd şi clanţanind din dinţi, am co-borît la babord, şi de acolo parca a trecut o saptamîna pin ce-am ajuns la pupa. Acolo, nici urma de barca. Jim îmi zise ca nu poate sa mearga mai departe, fiindca i s-au muiat picioarele de frica.
— Haide, mişca-te! i-am raspuns. Daca ramînem pe epava, s-a zis cu noi!
Ne-am tîrit mai departe, pe întuneric. Am luat-o prin spatele duneftei şi de-acolo ne-am tîrit de-a lungul luminatorului, din zabrea în zabrea, fiindca marginea luminatorului era în apa. Cînd am ajuns linga uşa coridorului, am vazut barca. Abia se zarea, dar era acolo. Am rasuflat uşurat, într-o clipa aş fi fost în barca, dar deodata uşa se deschise. Unul din tîlhari îşi scoase capul, la vreo doi paşi de mine. Credeam ca mi-a sunat ceasul. Dar ala si-a varît capul înapoi, strigînd:
— Hei, Bill, ia felinarul asta afurisit, sa nu-l mai vad!
Azvîrli un sac în barca, apoi sari şi el în ea si se aşeza. Era Packard. Apoi ieşi Bill şi sari si el în barca. Packard spuse cu glas şoptit:
— Gata! Da-i drumul!
De istovit ce eram, abia ma mai puteam ţine de zabrelele luminatorului.
— Stai niţel! zise Bill. L-ai cautat prin buzunare?
— Nu. Nici tu?
— Nu. Atunci mai are înca-n buzunar partea lui de bani.
— Hai înapoi! N-are nici un rost sa luam prada şi sa lasam banii.
— Ce zici, n-o sa miroasa ce punem la cale?
— S-ar putea. In tot cazul, trebuie sa-i luam banii. Hai!
Ieşira din barca şi intrara în cabina. Uşa se închise cu zgomot, de la sine, caci vasul era înclinat în parten aia. într-o jumatate de secunda eram în barca, iar Jim se pravali, dupa mine. Am taiat parîma cu cuţitul şi duşi am fost!
Fara sa ne atingem de vîsle si fara sa scoatem o vorba sau macar o şoapta, abia raşuflînd, am plutit repede, într-o tacere de moarte, pîna ce-am trecut de zbaturi si. de pupa vasului. Peste cîteva secunde eram cu vreo sufa de metri mai jos de epava care, în curînd, se mistui cu totul în bezna. Eram salvaţi.
Dupa ce ne-am departat cu vreo trei-patru sute de metri, am zarit un felinar licarind o clipa în uşa coridorului si ne-am dat seama sa bandiţii vazusera ca barca lipseşte si începusera sa priceapa ca erau acum în aceeaşi oala cu Jim Turner.
Jim s-a aşezat la vîsle şi am pornit în cautarea plutei noastre. Abia atunci am început sa ma gîndesc la indivizii aia — înainte nu avusesem timp. Ma gîndearn cît de groaznic trebuie sa fie, chiar pentru nişte bandiţi de teapa lor, sa se pomeneasca într-o asemenea dandana. Daca ajung şi eu bandit într-o buna zi — ce-aş zice atunci sa paţesc la fel? I-am spus lui Jim:
— La cea dintîi lumina pe care-o zarim, tragem la mal cu o suta de metri mai jos, sau mai sus de ea, într-un loc unde sa te poţi ascunde cu barca, iar eu ma duc sa le dau de veste oamenilor, o sa scornesc eu ceva, ca sa porneasca dupa bandiţii aia şi sa-i scape de belea. Dupa aia n-au decît sa-i si spînzure, dac-aşa li-e scris.
Din pacate, totul a cazut balta, fiindca în curînd s-a pornit iar furtuna, mai avan ca oricînd. Ploua cu galeata, si nu se zarea nici o lumina, nicaieri. Pesemne ca toata lumea dormea. Lunecam la vale, cu ochii dupa lumini şi dupa pluta noastra. Dupa nu ştiu cîta vreme ploaia conteni, dar norii ramasesera pe cer şi fulgerele se ţineau lanţ. La lumina lor, am zarit deodata în faţa noastra o mogîldeaţa neagra, şi am pornit intr-acblo. lilra pluta. Ţii, ce ne-am mai bucurat cînd ne-am vazut iaraşi pe bordul ei! în aceeaşi clipa, am zarit o lumina pe malul drept, ceva mai încolo. I-am zis lui Jim ca ma duc sa vad ce e. Barca era pe jumatate plina cu prada luata de bandiţi de pe epava. Am gramadit totul pe pluta si i-am spus lui Jim sa mearga la vale vreo doua mile şi abia du.pa aia sa a-prinda felinarul, si sa nu-l stinga pîna ma-ntorc. Apoi am pus mîna pe vîsle şi-am pornit eu barca spre lumina aia. Apropiindu-ma, am zarit alte lumini, vreo trei-patru, pe o coasta de deal. Se vede ca era un sat. M-am apropiat de raal, cam în dreptul primei lumini, şi am lasat barca sa lunece fara sa mai vîslesc. Deodata am zarit un felinar agaţat de catargul unui bac cu bordajul dublu. M-am învîrtit în jurul lui ca sa-l descopar pe paznic. Ma-ntrebarn pe unde-o fi dormind. Pîna la urma l-am gasit: moţaia pe un butuc, la prova, cu capul între genunchi. M-am suit pe punte, l-am batut de cîteva ori pe umar şi-am început sa ma smiorcai.
A tresarit speriat, dar, vazîndu-ma, a început sa caste, s-a întins şi-apoi m-a întrebat:
— Ei, ce-i cu cu tine? Nu mai plînge, puiule! Ce-ai paţit?
— Tata, mama, surioara si ...
Am izbucnit în plîns.
— Haide, lasa, nu-ţi mai pune atîta la inima. Toţi avem necazuri, dar ai sa vezi c-o sa fie bine pîn la urma. Dar ce-au paţit?
— Sînt ... sînnt ... sînteţi paznicul bacului?
— Da — raspunse el încîntat. Eu sînt capitanul şi patronul, secundul si pilotul, paznicul şi şeful de echipaj. Cateodata sînt si încarcatura, si pasagerii. Nu-s eu aşa bogat ca Jim Hornback, batrînul, şi nici aşa de galanton cu toata lumea, ca s-arunc banii în dreapta şi-n stînga, cum face el. Da i-am spus-o de-o mie de ori: nu mi-as schimba locul cu al lui pentru nimic în lume fiindca pentru mine viaţa adevarata e viaţa de marinar. Nici sa m-aureasca n-as sta ca el la doua poşte de oraş, unde nu se-ntîmpla niciodata nimic. Nu, n-as schimba cu el nici pentru toţi bistarii lui, ba chiar de mi-ar da si de doua ori pe-atît. I-am zis ...
— Li s-a întamplat o nenorocire si ...
— Cui? ma întrerupse el.
— Tatii, mamei, sora-mii şi domnişoarei Hooker. Daca aţi vrea sa va duceţi cu bacul pîn-acolo.
— Pîn-acolo? Da unde sînt?
— Pe epava.
— Care epava?
— Nu-i decît una.
— Nu cumva e vorba de "Walter Scott"?
— Da.
— Dumnezeule! Dar ce cauta acolo?
— Nu s-au dus dinadins.
— Te cred si eu. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, daca nu se cara repede de-acolo, s-a zis cu ei! Cum naiba s-au bagat într-fun bucluc ca asta?
— Sa vedeţi cum a fost. Domnişoara Hooker a-a dus în vizita la nişte cunoscuţi în partea de sus a tîrgului ...
— Aha, la Debarcaderul lui Booth. Zi mai departe.
— S-a dus în vizita acolo şi spre seara a plecat cu negresa ei pe bacul tras de cai, cu gîndul sa mîie la prietena ei, domnişoara ... nu mai ştiu cum ai zice. Pe drum i s-a pierdut cîrma si curentul i-a sucit si i-a tîrît la vale vreo doua mile, cu pupa înainte, pîna s-au ciocnit de epava. Cîrmaciul, negresa şi caii s-au înecat, dar domnişoara Hooker a scapat, agaţîridu-se de epava. Ca la vreo doua ore dupa ce s-a întunecat, am sosit si noi cu barca noastra. Dar aşa era de întuneric, ca n-am bagat de seama epava, pîna nu ne-am ciocnit şi noi de ea. Am scapat cu toţii, afara de Bill Whipple. Ce baiat bun era! Mai bine ma-necam eu în locul lui ... zau!
— Sfinte Sisoe! N-am mai pomenit una ca asta! Şi-atunci ce-aţi facut?
_ Am strigat de ne-a ieşit sufletul, dar apa e-asa lata pe-acolo, ca nu ne-a auzit nimeni. Taticu a zis ca unul dintre noi trebuie sa mearga la mal sa ceara ajutor. Fiind singurul care ştiu sa înot, mi-am "luat inima în dinţi. Domnişoara Hooker mi-a spus ca daca nu gasesc repede ajutor, sa vin aici şi sa-l caut pe unchiul dumneaei, ca el o sa ne scoata din încurcatura. Am ajuns la mal cu vreo mila mai jos şi de-atunci ma tot învart decolo pîna colo, încercînd sa dau de unu mai inimos, da toţi mi-au spus: "Ce, pe-o noapte ca asta si cu un curent ca asta? E nebunie curata. Du-te la bac!" Daca matale aţi vrea sa va duceţi şi sa ...
— Cum sa nu vreau, sigur ca as vrea, dar cine dracu o sa ma plateasca pentru treaba asta? Crezi ca taticu tau ...
— N-aveţi nici o grija. Domnişoara Hooker mi-a spus special ca unchiu-sau Hornback . ..
— Mii de draci! Ala-i unchiu-sau? Asculta, o porneşti spre lumina aiaşi cînd ajungi acolo, o iei spre apus. La vreun sfert de mila de-acolo, dai de un han. Intri înauntru şi ceri sa te duca la Jim Hornback. Sa iscaleasca dumnealui o poliţa. Şi vezi, nu zabovi, ca de-abia aşteapta sa afle vestea. Spune-i ca pîn-ajunge el în tîrg, i-o scap pe nepoata-sa. Hai, du-te! Ma duc sa-l trezesc pe mecanic.
M-am prefacut ca pornesc spre lumina aceea, dar, de cum s-a întors cu spatele, am luat-o înapoi şi m-am vîrît în barca. Dupa ce-am scos apa din ea, am lasat-o sa pluteasca vreun sfert de mila în apa lina de linga mal, şi m-am ascuns dupa nişte şlepuri încarcate cu cherestea. Nu m-am liniştit pîna n-am vazut bacul urnindu-se. Una peste alta, eram mulţumit ca-mi dadusem atîta osteneala pentru banda aia. Nu mulţi ar fi facut-o. Tare-aş fi vrut sa afle si vaduva despre fapta mea. Cred ca ar fi fost mîndra de mine, vazîndu-ma ca-i ajut pe ticaloşii aia, fiindca persoanele filantroape, de felul vaduvei, se înduioşeaza al mai mult de soarta unor asemenea pramatii. In curînd se ivi şi epava, lunecînd fumurie la vale.
M-au trecut fiori, dar m-am stapînit şi-am pornit spre ea. Intrase rau la apa! Mi-am dat seama numaidecît ca nu prea sînt sorţi sa fi ramas careva în viaţa.
M-am învîrtit în jurul ei, strigînd din cînd în cînd, dar n-am primit nici un raspuns. Era o tacere de mormînt. Mi se rupea inima de tîlharii aia, dar nu cine ştie ce, fiind-ca-mi ziceam ca daca ei au fost în stare sa-ndure una ca asta, pot sa-ndur si eu.
Vazînd ca se apropie bacul, am vîslit spre larg, ca sa ma las dus de curent. Cînd am socotit ca-s de ajuns de departe, am lasat vîslele şi m-am uitat înapoi.
Bacul se-nvîrtea în jurul epavei, în cautarea ramaşiţelor domnişoarei Hooker; capitanul socotea, pesemne, ca unchiul ei, Hornback, o sa fie bucuros sa le aiba. Dar în curînd se lasa pagubaş şi bacul porni spre mal. Cît despre mine, mi-am vazut de treaba şi-am întins-o la vale.
A trecut o veşnicie pîna am zarit felinarul lui Jim; licarea parca la o departare de o mie de mile. Cînd am ajuns la pluta, cerul începuse sa se lumineze puţin spre rasarit. Ne-am îndreptat spre un ostrov, am ascuns pluta, am scufundat barca, ne-am culcat şi-am dormit buştean.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 13
Aceasta pagina a fost accesata de 584 ori.