Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 25
In doua minute vestea dadu ocol tîrgului. Din toate parţile vedeai alergînd oameni, unii tragîndu-si din mers camaşa pe ei. In curînd, ne-am pomenit în mijlocul unei mulţimi care tropaia ca un regiment în marş.
Vedeai la ferestre şi în pragul caselor puzderie de oameni si nu trecea un minut far sa auzi pe cîte unul spu-nînd peste gard:
— Ei sa fie?
— Sigur ca-s ei — raspundea cineva din mulţime.
Cînd am ajuns în faţa casei, uliţa gemea de lume. Cele trei fete stateau în prag. Mary Jane era într-adevar roşcovana, dar cu toate astea era frumoasa foc. De bucurie ca-i sosisera unchii, ochii şi obrajii îi straluceau ca soarele. Regele îşi desfacu larg braţele, iar Mary Jane î se agaţa de gît, în vreme ce fata cu buza de iepure sarea în braţele ducelui.
A fost ceva ca-n basme! Mai toţi cei de faţa — în orice caz toate muierile — plangeau de bucurie vazîndu-i în sfîrsit laolalta si cuprinşi de-o asemenea fericire.
Deodata, am bagat de seama ca regele-l împunge cu cotul pe duce şi-si roteşte privirile prin încapere. Zarind coşciugul aşezat într-un colţ, pe doua scaune, pornira amîndoi într-acolo, ţinîndu-se pe dupa umeri cu-o mana şi ducîndu-si-o pe cealalta streaşina la ochi. Mergeau încet, cu paşi apasaţi, iar oamenii se dadeau înapoi, ca sa le faca loc, şi încremeneau fara sa scoata o vorba. Ici-colo se auzea cîte un "sst!". Barbaţii îşi scoasera palariile şi ramasera cu capetele plecate, într-o tacere deplina. Cînd ajunsera lînga sicriu, cei doi se aplecara şi privira puţin, apoi izbucnira într-un hohot de plîns pe care puteai sa-l auzi tocmai de la Orleans. Dup-aceea, se luara de gît si, proptindu-şi fiecare barbia în umarul celuilalt, bocira aşa vreo trei-patru minute, în viaţa mea n-am vazut oameni sa verse atîta apa pe ochi. Plîngeau şi ceilalţi, facînd în odaie o igrasie nemaipomenita. Iar cînd cei doi trecura de o parte si de cealalta a cosciugului şi îngenuncheara acolo, rezemîndu-si frunţile de capacul lui si bolborosind fiecare cîte o rugaciune, toata lumea începu sa plînga cu sughiţuri, topindu-se de atîta jale.
Plîngeau şi bietele fete, iar mai toate muierile veneau la ele si, fara sa scoata o vorba, le sarutau solemn pe frunte. Apoi, punîndu-le mîna pe creştet, îşi înalţau spre cer ochii şiroind de lacrimi si se departau suspinînd şi smiorcaind, ca sa le faca praf pe celelalte. Ţi se-ntorceau maţele pe dos cînd le vedeai.
In cele din urma, regele se ridica, înainta cîţiva paşi şi, scremîndu-se niţel, îi trase un discurs, plin de lacrimi şi aiureli, zicînd ca ce încercare grea e pentru el şi pentru sarmanul lui frate pierderea raposatului, pe care n-au mai apucat sa-l vada în viaţa, dupa o calatorie aşa de lunga, de patru mii de mile.
— Dar binecuvîntatele voastre lacrimi de compatimire — urma el — ne alina şi ne sfinţesc durerea.
Le mai spuse ca el şi frate-su le mulţumesc din inima, fiinca din gura n-ar fi în stare, vorbele fiind prea palide si prea reci ca sa dea glas acestei recunoştinţe, şi tot felul de nerozii de-astea, de ţi se facea si sila sa le-asculţi. La urma bolborosi un prea cucernic: Amin! si iar se porni pe plîns, de-ţi venea sa crezi c-o sa se prapadeasca de-atîta durere.
Abia apucase sa-si închida pliscul, ca unul din mulţime trase o cîntare, pe care-o îngînara cu toţii în cor. Te-ncalzea sa-i auzi si te simteai ca la biserica, in toiul slujbei. Mare lucru-i si muzica asta! Dupa toate dulcegariile si laturile alea gretoase, zau ca improsta aerul si suna frumos si cinstit.
Dar regele incepu din nou sa dea din falci, zicand ca el si nepoatele sale s-ar bucura nespus daca cei mai apropiati prieteni ai familiei ar binevoi sa ramaie la cina cu ei, ca sa privegheze ramasitele pamantesti ale raposatului.
- Ah! daca bietul meu frate din cosciug ar putea vorbi, ar sti pe cine sa numeasca, fiindca numele astea ii erau dragi si le pomenea ades in scrisorile sale!
Si zicand acestea, pomeni pe pastorul Hobson, pe diaconul Lot Hovey, pe Ben Bucker, pe Abner Shackleford, pe Levi Bell, pe doctorul Robinson si pe nevestele lor, precum si pe vaduva Bartley.
Sfintia sa pastorul Hobson si doctorul Robinson se aflau impreuna tocmai in celalalt capat al targusorului, "la vanatoare", adicatelea doctorul trimitea un bolnav pe lumea ailalta, iar popa ii dadea o mana de ajutor. Avocatul Bell era plecat la Louisville, dupa nu stiu ce daraveri. Dar toti ceilalti erau de fata, asa ca venira si-i stransera regelui mana, multumindu-i si tand oleaca de vorba cu el. Apoi ii stransera si ducelui mana, insa in tacere, zambindu-i si dand din cap ca niste smintiti, in vreme ce el le facea tot felul de semne cu mainile, gangurind intruna ca un prunc care inca nu poate vorbi.
Cat despre rege, ii dadea inainte cu gura; intreba de fiecare om si de fiece caine din targ, spunandu-le pe nume si amintind de tot felul de istorii petrecute candva in localitate, in familia lui George sau in cea a lui Peter, fara sa uite, bineinteles, sa spuna ca toate astea i le scrisese tocmai raposatul. Mintea cu nerusinare, fiindca aflase toate istoriile astea de la zevzecul ala pe care-l dusesem cu barca pana la vapor.
Apoi Mary Jane aduse testamentul lasat de unchiu-su, iar regele il citi cu glas tare, aghezmuindu-l cu lacrimi.
Raposatul lasa fetelor casa si trei mii de dolari aur; tabacaria (care aducea un venit bunicel) o dadea lui Harvey si William, impreuna cu alte case si pamanturi (in valoare de aproape sapte mii de dolari), basca trei mii de dolari aur. Scrisoarea mai arata ca cei sase mii de dolari erau ascunsi in pivnita. Cei trei potlogari spusera ca se duc sa aduca banii ca sa faca imparteala in vazul tuturor, iar mie imi poruncira sa vin dupa ei c-o lumanare. Cand am ajuns in pivnita, am inchis usa dupa noi. Dibuind sacii, aia doi il desertara pe podea. Ti-era mai mare dragul sa vezi atatia galbeni. Tii, ce-i mai straluceau ochii regelui! Batandu-l pe umar pe duce, ii spuse:
- Zi ca nu-i grozav! Pe legea mea, Bilge, e mai abitir ca "Minunea regeasca"!
Regele incuviinta, isi varara amandoi mainile in gramada de bani, care-ncepura sa le curga printre degete si sa cada zornaind pe podea.
- Ce sa mai vorbim - zise regele - e taman ce ne trebuia, mie si tie, Bilge, sa fim fratii unui mare bogatas mort si mostenitorii lui din strainataturi. Vezi ce-nseamna sa te-ncrezi in pronie? E al mai bun mijloc, zau. Le-am incercat pe toate, asa ca stiu.
Altii s-ar multumi sa puna mana pe o comoara ca asta si s-o ia pe incredere. Da' ei nu, zor nevoie sa numere banii! Se apucara asadar sa-i numere, dar ce sa vezi, lipseau patru sute cincisprezece dolari.
- Sa-i ia dracul! zise regele. Ma-ntreb ce-o fi facut cu aia patru sute cin'spre dolari?
Se zbuciumara nitel din pricina asta si scotocira peste tot, dar degeaba. Pana la urma, ducele spuse:
- Ei, saracul, era cam bolnav, se vede c-o fi gresit socoteala. Asta trebuie sa fie. Mai bine sa lasam lucrurile asa cum sint si sa nu suflam o vorba despre asta. Avem destul, ne da mana sa ne lipsim de cateva sutare.
- Sigur ca ne da mana. Nu la bani ma gandesc, e vorba de socoteala. Aici trebuie sa lucram pe fata, cinstit, pricepi? O sa caram banetul sus si-o sa numaram in fata tuturor, ca sa nu bata la ochi. Dar daca mortul zice ca-s sase mii de dolari, n-ar trebui sa...
- Asculta! ii taie vorba ducele. Ce-ar fi sa acoperim deficitul.
Si incepu sa scoata galbeni din buzunar.
- Ai avut o idee gtozava, duce! Halal de tine, ce destept esti! Al dracului sa fiu daca nu ne scapa tot "Minunea"! zise regele si incepu sa scoata si el bani si sa-i stranga in fasicuri. Isi cam golira buzunarele, dar implinira suma de sase mii de dolari.
- Asculta - zise ducele - mai am o idee. Mergem sus si numaram banii, pe urma-i luam si-i dam pe toti fetelor.
- Bravos! Vin sa te pup duce! E ceva colosal! Ai o devia desteapta cum nu se mai afla. E o lovitura de maestru, pe onoarea mea, n-are nici un cusur. Daca cumva mai au vreo banuiala in privinta noastra, chestia asta o sa-i curariseasca.
Cand s-au intors sus, toata lumea se stranse in jurul mesei, iar regele numara banii si-i aseza pe masa in fisicuri de cate trei sute de dolari - la un loc douazeci de fisicuri de toata frumusetea. Oamenii se uitau cu jind la ele, lingandu-si buzele. Pe urma regele puse banii la loc in sac si incepu sa se umfle-n pene - pasamite ca sa mai tina o cuvantare.
- Dragii mei prieteni - incepu el - bietul meu frate, care zace acolo, s-a gandit cu filotomie la cei pe care-i lasa dupa sine in aceatsa vale a plangerii. El nu le-a uitat pe aceste sarmane mioare pe care le-a iubit si le-a crescut sub acoperamantul lui si care acum au ramas orfane de tata si de mama. Da, da. Iar noi, care l-am cunoscut, stim ca ar fi fost si mai marinimos cu ele, daca nu iar fi fost teama sa nu ne jigneasca pe mine si pe scumpul sau William. Oare nu-i asa? Eu unul nu ma indoiesc deloc c-asa a gandit el. Dar ce fel de frati ar fi cei care s-ar pune impotriva gandurilor sale, in asemenea clipe? Si ce fel de unchi ar fi aia care intr-o astfel de imprejurare ar jefui, da, asta-i cuvantul, aceste mioare la care el tinea asa de mult? Pe cat il cunosc pe William, si cred ca-l cunosc foarte bine, el ... el ... Stai nitel sa-l intreb...
Si zicand acestea, se-ntoarse spre duce si-ncepu sa-i faca tot felul de semne cu mana; ducele se uita o clipa la el, c-o mutra neghioaba si nauca, apoi, deodata, paru ca intelege despre ce era vorba si-l stranse la piept de vreo cincisprezece ori, gangurind de bucurie.
- Eram sigur! zise regele, smulgandu-se din imbratisarea lui. Cred ca ati inteles cu totii ce-i in sufletul lui. Hai, Mary Jane, Suzana si Joanha, luati-va banii, luati-i pe toti! Vi-i daruieste cel care zace acolo, rece dar fericit.
Mary Jane ii sari de gat, iar Suzana si fata cu buza de iepure il imbratisara pe duce. De cand sunt n-am vazut asemenea pupaturi si imbratisari.
Toti cei de fata se inghesuira, cu lacrimi in ochi, in jurul pungasilor si incepura sa le stranga mainile, mai-mai sa le smulga din umeri.
- Ah! Ce sufletele nobile! ziceau toti. Ce frumos! Ce minunat!
In curand se apucara iar sa vorbeasca despre raposatul, ca ce bun era, ca ce pierdere grea e pentru ei, si-asa mai departe. Nu trecu mult si un vlajgan cu niste falci de fier isi croi drum in incapere si ramase locului, ascultandu-i si privindu-i fara sa scoata o vorba. Nimeni nu-i dadu nici o atentie, pentru ca toata lumea il asculta pe rege, care se afla tocmai in mijlocul unei tirade: ... erau prietenii ai mai buni ai raposatului. De-aia sint poftiti aici asta-seara. Da maine vrem sa vina toata lumea, ca el tinea la toti si avea respect pentru fiecare si de-aia se cuvine ca orgia funebra sa fie obsteasca.
Si dai, si dai pe chestia asta, ca tare-i mai placea sa se-auda vorbind. Din cand in cand pomenea de "orgia funebra", pana ce ducele isi pierdu rabdarea si-i scrise pe o bucatica de hartie: "ceremonia, dobitocule!" impaturi hartiuta si intinse peste capetele oamenilor, fara sa se opreasca din gangurit.
Regele citi biletelul, il vara in buzunar si spuse:
- Bietul William! Chiar zdrobit de durere, inima lui tot buna ramane! Ma roaga sa invit toata lumea la ceremonia funebra, vrea ca nimeni sa nu lipseasca. Dar n-avea de ce sa se teama, tocmai asta voiam si eu sa spun.
Si-i dadu inainte cu gura, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, strecurand pe ici, pe colo, cate o "orgie funebra", la fel ca pana atunci. Si dupa ce o pomeni de vreo trei ori, spuse:
- Zic "orgie" nu fiindca e cuvantul obisnuit, tocmai ca nu e (ceremonie e cuvantul obisnuit), ci pentru ca orgie e cuvantul cel mai potrivit, in Anglia nu se mai spune ceremonie funebra, cuvantul s-a demodat. Noi, englezii, zicem acum orgie. E un cuvant mai bun, fiindca arata mai limpede despre ce e vorba. Cuvantul asta vine de la grecesul orgo, care-nseamna: afara, deschis, peste hotare, si din ebraicul gis: a acoperi, a ascunde, va sa zica a inmormanta. Asa ca, vedeti, orgie funebra inseamna o inmormnatare deschisa tuturor sau obsteasca.
N-avea pereche potlogarul asta. Dar deodata vlajganul cu falci de fier ii rase in nas, spre uimirea intregii adunari.
- Ce-i asta, doctore? strigara cativa, iar Abner Shackleford spuse:
- Ce-i cu tine, Robinson, n-ai auzit vestea? Dumnealui e Harvey Wilks.
Regele ranji si-i intinse laba:
- Dumneata esti doctorul si prietenul drag al bietului meu frate? Eu ...
- Nu pune mana pe mine! se burzului doctorul. Si zi, vorbesti ca un englez, ai? In viata mea n-am pomenit maimutareala mai grosolana. Dumneata, fratele lui Peter Wilks? Esti un potlogar, asta esti!
Sa fi vazut ce mutre au facut toti. Se stransera buluc in jurul doctorului si-ncercara sa-l potoleasca, zicandu-i ca Harvey le dovedise in fel si chip ca era Harvey, si stia numele fiecaruia dintre ei, ba chiar si pe-al cainilor lor, si-l rugara din tot sufletul sa nu jigneasca simtamintele lui Harvey si ale bietelor fete.
Dar degeaba. Doctorul ii dadea inainte cu ale lui, zicand ca cineva care se da drept englez si nu-i in stare sa vorbeasca englezeste ca lumea e un sarlatan si un mincinos. Sarmanele fete plangeau, agatate de gatul regelui.
Deodata, doctorul se intoarse spre ele:
- Am fost prietenul tatalui vostru si sunt prietenul vostru. Ca prieten sincer, care vrea sa va ocroteasca si sa va fereasca de rele si nenorociri, va sfatuiesc sa-i intoarceti spatele ticalosului astuia si sa nu mai vreti nimic de-a face cu el, cu haimanaua asta analfabeta, cu nataraul asta care cica stie greaca si ebraica! E limpede ca lumina zilei ca nu-i decat un sarlatan, care ne-a venit aici cu o gramada de nume si povesti adunate de nu stiu unde si pe care voi le luati drept dovezi, lasandu-va amagite, cu ajutorul acestor prieteni neghiobi, care s-ar cuveni sa aiba mai multa minte. Mary Jane Wilks, ma stii ca-ti sunt prieten si ca n-am nici un interes sa te mint. Asculta-ma! Da-l afara pe ticalosul asta, te rog din suflet!
Mary Jane isi indrepta trupul (frumoasa mai era!)
- Iata raspunsul meu! zise ea ridicand sacul cu bani si punandu-l in mainile regelui: Ia te rog acesti sase mii de dolari si fa cu ei ce vei crede de cuviinta pentru mine si surorile mele. Si nu ne da nici o adeverinta!
Apoi isi trecu bratul pe dupa mijlocul regelui, iar Suzana si fata cu buza de iepure il apucara de mijloc de parte ailalta.
Toata lumea aplauda si batu din picioare, de-ai fi zis ca-i furtuna, iar regele isi inalta capul, cu un zambet plin de trufie.
- Treaba voastra! spuse doctorul. Nu-mi pasa! Dar va atrag atentia ca o sa vina o vreme cand pana si amintirea acestei zile o sa va intoarca pe dos!
Si pleca.
- Prea bine, doctore, spuse regele batjocoritor, in ziua aceea o sa trimitem dupa dumneata.
Rasera cu totii, spunandu-i ca "i-a zis-o bine".
Vedeai la ferestre şi în pragul caselor puzderie de oameni si nu trecea un minut far sa auzi pe cîte unul spu-nînd peste gard:
— Ei sa fie?
— Sigur ca-s ei — raspundea cineva din mulţime.
Cînd am ajuns în faţa casei, uliţa gemea de lume. Cele trei fete stateau în prag. Mary Jane era într-adevar roşcovana, dar cu toate astea era frumoasa foc. De bucurie ca-i sosisera unchii, ochii şi obrajii îi straluceau ca soarele. Regele îşi desfacu larg braţele, iar Mary Jane î se agaţa de gît, în vreme ce fata cu buza de iepure sarea în braţele ducelui.
A fost ceva ca-n basme! Mai toţi cei de faţa — în orice caz toate muierile — plangeau de bucurie vazîndu-i în sfîrsit laolalta si cuprinşi de-o asemenea fericire.
Deodata, am bagat de seama ca regele-l împunge cu cotul pe duce şi-si roteşte privirile prin încapere. Zarind coşciugul aşezat într-un colţ, pe doua scaune, pornira amîndoi într-acolo, ţinîndu-se pe dupa umeri cu-o mana şi ducîndu-si-o pe cealalta streaşina la ochi. Mergeau încet, cu paşi apasaţi, iar oamenii se dadeau înapoi, ca sa le faca loc, şi încremeneau fara sa scoata o vorba. Ici-colo se auzea cîte un "sst!". Barbaţii îşi scoasera palariile şi ramasera cu capetele plecate, într-o tacere deplina. Cînd ajunsera lînga sicriu, cei doi se aplecara şi privira puţin, apoi izbucnira într-un hohot de plîns pe care puteai sa-l auzi tocmai de la Orleans. Dup-aceea, se luara de gît si, proptindu-şi fiecare barbia în umarul celuilalt, bocira aşa vreo trei-patru minute, în viaţa mea n-am vazut oameni sa verse atîta apa pe ochi. Plîngeau şi ceilalţi, facînd în odaie o igrasie nemaipomenita. Iar cînd cei doi trecura de o parte si de cealalta a cosciugului şi îngenuncheara acolo, rezemîndu-si frunţile de capacul lui si bolborosind fiecare cîte o rugaciune, toata lumea începu sa plînga cu sughiţuri, topindu-se de atîta jale.
Plîngeau şi bietele fete, iar mai toate muierile veneau la ele si, fara sa scoata o vorba, le sarutau solemn pe frunte. Apoi, punîndu-le mîna pe creştet, îşi înalţau spre cer ochii şiroind de lacrimi si se departau suspinînd şi smiorcaind, ca sa le faca praf pe celelalte. Ţi se-ntorceau maţele pe dos cînd le vedeai.
In cele din urma, regele se ridica, înainta cîţiva paşi şi, scremîndu-se niţel, îi trase un discurs, plin de lacrimi şi aiureli, zicînd ca ce încercare grea e pentru el şi pentru sarmanul lui frate pierderea raposatului, pe care n-au mai apucat sa-l vada în viaţa, dupa o calatorie aşa de lunga, de patru mii de mile.
— Dar binecuvîntatele voastre lacrimi de compatimire — urma el — ne alina şi ne sfinţesc durerea.
Le mai spuse ca el şi frate-su le mulţumesc din inima, fiinca din gura n-ar fi în stare, vorbele fiind prea palide si prea reci ca sa dea glas acestei recunoştinţe, şi tot felul de nerozii de-astea, de ţi se facea si sila sa le-asculţi. La urma bolborosi un prea cucernic: Amin! si iar se porni pe plîns, de-ţi venea sa crezi c-o sa se prapadeasca de-atîta durere.
Abia apucase sa-si închida pliscul, ca unul din mulţime trase o cîntare, pe care-o îngînara cu toţii în cor. Te-ncalzea sa-i auzi si te simteai ca la biserica, in toiul slujbei. Mare lucru-i si muzica asta! Dupa toate dulcegariile si laturile alea gretoase, zau ca improsta aerul si suna frumos si cinstit.
Dar regele incepu din nou sa dea din falci, zicand ca el si nepoatele sale s-ar bucura nespus daca cei mai apropiati prieteni ai familiei ar binevoi sa ramaie la cina cu ei, ca sa privegheze ramasitele pamantesti ale raposatului.
- Ah! daca bietul meu frate din cosciug ar putea vorbi, ar sti pe cine sa numeasca, fiindca numele astea ii erau dragi si le pomenea ades in scrisorile sale!
Si zicand acestea, pomeni pe pastorul Hobson, pe diaconul Lot Hovey, pe Ben Bucker, pe Abner Shackleford, pe Levi Bell, pe doctorul Robinson si pe nevestele lor, precum si pe vaduva Bartley.
Sfintia sa pastorul Hobson si doctorul Robinson se aflau impreuna tocmai in celalalt capat al targusorului, "la vanatoare", adicatelea doctorul trimitea un bolnav pe lumea ailalta, iar popa ii dadea o mana de ajutor. Avocatul Bell era plecat la Louisville, dupa nu stiu ce daraveri. Dar toti ceilalti erau de fata, asa ca venira si-i stransera regelui mana, multumindu-i si tand oleaca de vorba cu el. Apoi ii stransera si ducelui mana, insa in tacere, zambindu-i si dand din cap ca niste smintiti, in vreme ce el le facea tot felul de semne cu mainile, gangurind intruna ca un prunc care inca nu poate vorbi.
Cat despre rege, ii dadea inainte cu gura; intreba de fiecare om si de fiece caine din targ, spunandu-le pe nume si amintind de tot felul de istorii petrecute candva in localitate, in familia lui George sau in cea a lui Peter, fara sa uite, bineinteles, sa spuna ca toate astea i le scrisese tocmai raposatul. Mintea cu nerusinare, fiindca aflase toate istoriile astea de la zevzecul ala pe care-l dusesem cu barca pana la vapor.
Apoi Mary Jane aduse testamentul lasat de unchiu-su, iar regele il citi cu glas tare, aghezmuindu-l cu lacrimi.
Raposatul lasa fetelor casa si trei mii de dolari aur; tabacaria (care aducea un venit bunicel) o dadea lui Harvey si William, impreuna cu alte case si pamanturi (in valoare de aproape sapte mii de dolari), basca trei mii de dolari aur. Scrisoarea mai arata ca cei sase mii de dolari erau ascunsi in pivnita. Cei trei potlogari spusera ca se duc sa aduca banii ca sa faca imparteala in vazul tuturor, iar mie imi poruncira sa vin dupa ei c-o lumanare. Cand am ajuns in pivnita, am inchis usa dupa noi. Dibuind sacii, aia doi il desertara pe podea. Ti-era mai mare dragul sa vezi atatia galbeni. Tii, ce-i mai straluceau ochii regelui! Batandu-l pe umar pe duce, ii spuse:
- Zi ca nu-i grozav! Pe legea mea, Bilge, e mai abitir ca "Minunea regeasca"!
Regele incuviinta, isi varara amandoi mainile in gramada de bani, care-ncepura sa le curga printre degete si sa cada zornaind pe podea.
- Ce sa mai vorbim - zise regele - e taman ce ne trebuia, mie si tie, Bilge, sa fim fratii unui mare bogatas mort si mostenitorii lui din strainataturi. Vezi ce-nseamna sa te-ncrezi in pronie? E al mai bun mijloc, zau. Le-am incercat pe toate, asa ca stiu.
Altii s-ar multumi sa puna mana pe o comoara ca asta si s-o ia pe incredere. Da' ei nu, zor nevoie sa numere banii! Se apucara asadar sa-i numere, dar ce sa vezi, lipseau patru sute cincisprezece dolari.
- Sa-i ia dracul! zise regele. Ma-ntreb ce-o fi facut cu aia patru sute cin'spre dolari?
Se zbuciumara nitel din pricina asta si scotocira peste tot, dar degeaba. Pana la urma, ducele spuse:
- Ei, saracul, era cam bolnav, se vede c-o fi gresit socoteala. Asta trebuie sa fie. Mai bine sa lasam lucrurile asa cum sint si sa nu suflam o vorba despre asta. Avem destul, ne da mana sa ne lipsim de cateva sutare.
- Sigur ca ne da mana. Nu la bani ma gandesc, e vorba de socoteala. Aici trebuie sa lucram pe fata, cinstit, pricepi? O sa caram banetul sus si-o sa numaram in fata tuturor, ca sa nu bata la ochi. Dar daca mortul zice ca-s sase mii de dolari, n-ar trebui sa...
- Asculta! ii taie vorba ducele. Ce-ar fi sa acoperim deficitul.
Si incepu sa scoata galbeni din buzunar.
- Ai avut o idee gtozava, duce! Halal de tine, ce destept esti! Al dracului sa fiu daca nu ne scapa tot "Minunea"! zise regele si incepu sa scoata si el bani si sa-i stranga in fasicuri. Isi cam golira buzunarele, dar implinira suma de sase mii de dolari.
- Asculta - zise ducele - mai am o idee. Mergem sus si numaram banii, pe urma-i luam si-i dam pe toti fetelor.
- Bravos! Vin sa te pup duce! E ceva colosal! Ai o devia desteapta cum nu se mai afla. E o lovitura de maestru, pe onoarea mea, n-are nici un cusur. Daca cumva mai au vreo banuiala in privinta noastra, chestia asta o sa-i curariseasca.
Cand s-au intors sus, toata lumea se stranse in jurul mesei, iar regele numara banii si-i aseza pe masa in fisicuri de cate trei sute de dolari - la un loc douazeci de fisicuri de toata frumusetea. Oamenii se uitau cu jind la ele, lingandu-si buzele. Pe urma regele puse banii la loc in sac si incepu sa se umfle-n pene - pasamite ca sa mai tina o cuvantare.
- Dragii mei prieteni - incepu el - bietul meu frate, care zace acolo, s-a gandit cu filotomie la cei pe care-i lasa dupa sine in aceatsa vale a plangerii. El nu le-a uitat pe aceste sarmane mioare pe care le-a iubit si le-a crescut sub acoperamantul lui si care acum au ramas orfane de tata si de mama. Da, da. Iar noi, care l-am cunoscut, stim ca ar fi fost si mai marinimos cu ele, daca nu iar fi fost teama sa nu ne jigneasca pe mine si pe scumpul sau William. Oare nu-i asa? Eu unul nu ma indoiesc deloc c-asa a gandit el. Dar ce fel de frati ar fi cei care s-ar pune impotriva gandurilor sale, in asemenea clipe? Si ce fel de unchi ar fi aia care intr-o astfel de imprejurare ar jefui, da, asta-i cuvantul, aceste mioare la care el tinea asa de mult? Pe cat il cunosc pe William, si cred ca-l cunosc foarte bine, el ... el ... Stai nitel sa-l intreb...
Si zicand acestea, se-ntoarse spre duce si-ncepu sa-i faca tot felul de semne cu mana; ducele se uita o clipa la el, c-o mutra neghioaba si nauca, apoi, deodata, paru ca intelege despre ce era vorba si-l stranse la piept de vreo cincisprezece ori, gangurind de bucurie.
- Eram sigur! zise regele, smulgandu-se din imbratisarea lui. Cred ca ati inteles cu totii ce-i in sufletul lui. Hai, Mary Jane, Suzana si Joanha, luati-va banii, luati-i pe toti! Vi-i daruieste cel care zace acolo, rece dar fericit.
Mary Jane ii sari de gat, iar Suzana si fata cu buza de iepure il imbratisara pe duce. De cand sunt n-am vazut asemenea pupaturi si imbratisari.
Toti cei de fata se inghesuira, cu lacrimi in ochi, in jurul pungasilor si incepura sa le stranga mainile, mai-mai sa le smulga din umeri.
- Ah! Ce sufletele nobile! ziceau toti. Ce frumos! Ce minunat!
In curand se apucara iar sa vorbeasca despre raposatul, ca ce bun era, ca ce pierdere grea e pentru ei, si-asa mai departe. Nu trecu mult si un vlajgan cu niste falci de fier isi croi drum in incapere si ramase locului, ascultandu-i si privindu-i fara sa scoata o vorba. Nimeni nu-i dadu nici o atentie, pentru ca toata lumea il asculta pe rege, care se afla tocmai in mijlocul unei tirade: ... erau prietenii ai mai buni ai raposatului. De-aia sint poftiti aici asta-seara. Da maine vrem sa vina toata lumea, ca el tinea la toti si avea respect pentru fiecare si de-aia se cuvine ca orgia funebra sa fie obsteasca.
Si dai, si dai pe chestia asta, ca tare-i mai placea sa se-auda vorbind. Din cand in cand pomenea de "orgia funebra", pana ce ducele isi pierdu rabdarea si-i scrise pe o bucatica de hartie: "ceremonia, dobitocule!" impaturi hartiuta si intinse peste capetele oamenilor, fara sa se opreasca din gangurit.
Regele citi biletelul, il vara in buzunar si spuse:
- Bietul William! Chiar zdrobit de durere, inima lui tot buna ramane! Ma roaga sa invit toata lumea la ceremonia funebra, vrea ca nimeni sa nu lipseasca. Dar n-avea de ce sa se teama, tocmai asta voiam si eu sa spun.
Si-i dadu inainte cu gura, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, strecurand pe ici, pe colo, cate o "orgie funebra", la fel ca pana atunci. Si dupa ce o pomeni de vreo trei ori, spuse:
- Zic "orgie" nu fiindca e cuvantul obisnuit, tocmai ca nu e (ceremonie e cuvantul obisnuit), ci pentru ca orgie e cuvantul cel mai potrivit, in Anglia nu se mai spune ceremonie funebra, cuvantul s-a demodat. Noi, englezii, zicem acum orgie. E un cuvant mai bun, fiindca arata mai limpede despre ce e vorba. Cuvantul asta vine de la grecesul orgo, care-nseamna: afara, deschis, peste hotare, si din ebraicul gis: a acoperi, a ascunde, va sa zica a inmormanta. Asa ca, vedeti, orgie funebra inseamna o inmormnatare deschisa tuturor sau obsteasca.
N-avea pereche potlogarul asta. Dar deodata vlajganul cu falci de fier ii rase in nas, spre uimirea intregii adunari.
- Ce-i asta, doctore? strigara cativa, iar Abner Shackleford spuse:
- Ce-i cu tine, Robinson, n-ai auzit vestea? Dumnealui e Harvey Wilks.
Regele ranji si-i intinse laba:
- Dumneata esti doctorul si prietenul drag al bietului meu frate? Eu ...
- Nu pune mana pe mine! se burzului doctorul. Si zi, vorbesti ca un englez, ai? In viata mea n-am pomenit maimutareala mai grosolana. Dumneata, fratele lui Peter Wilks? Esti un potlogar, asta esti!
Sa fi vazut ce mutre au facut toti. Se stransera buluc in jurul doctorului si-ncercara sa-l potoleasca, zicandu-i ca Harvey le dovedise in fel si chip ca era Harvey, si stia numele fiecaruia dintre ei, ba chiar si pe-al cainilor lor, si-l rugara din tot sufletul sa nu jigneasca simtamintele lui Harvey si ale bietelor fete.
Dar degeaba. Doctorul ii dadea inainte cu ale lui, zicand ca cineva care se da drept englez si nu-i in stare sa vorbeasca englezeste ca lumea e un sarlatan si un mincinos. Sarmanele fete plangeau, agatate de gatul regelui.
Deodata, doctorul se intoarse spre ele:
- Am fost prietenul tatalui vostru si sunt prietenul vostru. Ca prieten sincer, care vrea sa va ocroteasca si sa va fereasca de rele si nenorociri, va sfatuiesc sa-i intoarceti spatele ticalosului astuia si sa nu mai vreti nimic de-a face cu el, cu haimanaua asta analfabeta, cu nataraul asta care cica stie greaca si ebraica! E limpede ca lumina zilei ca nu-i decat un sarlatan, care ne-a venit aici cu o gramada de nume si povesti adunate de nu stiu unde si pe care voi le luati drept dovezi, lasandu-va amagite, cu ajutorul acestor prieteni neghiobi, care s-ar cuveni sa aiba mai multa minte. Mary Jane Wilks, ma stii ca-ti sunt prieten si ca n-am nici un interes sa te mint. Asculta-ma! Da-l afara pe ticalosul asta, te rog din suflet!
Mary Jane isi indrepta trupul (frumoasa mai era!)
- Iata raspunsul meu! zise ea ridicand sacul cu bani si punandu-l in mainile regelui: Ia te rog acesti sase mii de dolari si fa cu ei ce vei crede de cuviinta pentru mine si surorile mele. Si nu ne da nici o adeverinta!
Apoi isi trecu bratul pe dupa mijlocul regelui, iar Suzana si fata cu buza de iepure il apucara de mijloc de parte ailalta.
Toata lumea aplauda si batu din picioare, de-ai fi zis ca-i furtuna, iar regele isi inalta capul, cu un zambet plin de trufie.
- Treaba voastra! spuse doctorul. Nu-mi pasa! Dar va atrag atentia ca o sa vina o vreme cand pana si amintirea acestei zile o sa va intoarca pe dos!
Si pleca.
- Prea bine, doctore, spuse regele batjocoritor, in ziua aceea o sa trimitem dupa dumneata.
Rasera cu totii, spunandu-i ca "i-a zis-o bine".
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 25
Aceasta pagina a fost accesata de 598 ori.