Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 26
Dupa ce pleca toata lumea, regele o intreba pe Mary Jane cum sta cu odaile de dormit. Ea ii raspunse ca in camera de oaspeti o sa-l culce pe nenea William, iar in camera ei, care era cea mai incapatoare, o sa doarma nenea Harvey. Cat despre ea, o sa se duca in odaia surorilor ei si-o sa doarma pe-o canapeluta.
Afland de la ea ca sus in pod mai e o chichineata, cu o saltea inauntru, regele ii spuse ca chichineata aia e numai buna pentru valetul lui, adica pentru mine.
Mary Jane ne insoti pana sus si ne arata odaile, care erau mobilate simplu, dar placut.
Dadu sa-si ia rochiile si celelalte bulendre din odaie, dar nenea Harvey o opri, spunandu-i ca nu-l stanjenesc defel. Rochiile erau atarnate pe pereti, dupa o perdea lunga de panza. Intr-un ungher era un cufar vechi de piele, iar in alt ungher se zarea o cutie de chitara. Jur-imprejur erau imprastiate tot felul de bagateluri si nimicuri din alea cu care-si impodobesc fetele odaile. Regele isi dadu cu parerea ca toate marafeturile astea fac mai placuta si mai prietenoasa odaia, asa ca mai bine sa le lase acolo.
Odaia ducelui era foarte mica, dar tocmai buna penel. La fel si chichineata mea. In seara aceea dadura o masa pe cinste, la care fura ititi o sumedenie de barbati si femei; eu stateam in spatele regelui si ducelui si-i serveam, iar ceilalti oaspeti erau serviti de negri.
Mary Jane sedea in capul mesei, alaturi de Suzana. Se vaita mereu ca painisoarele nu-s bune, ca nu-s cine stie ce nici muraturile, ca puii fripti nu-s destul de fragezi - si alte bazaconii d-astea, pe care muierile au obiceiul sa le spuna ca sa te sileasca sa le lauzi bucatele.
Oaspetii ii raspundeau ca totul e fain: "Cum de va ies asa de bine rumenite painisoarele?", "De unde ati facut rost de castraveciorii astia minunati?" si fel de fel de mofturi d-astea, care se aud de obicei pe la mese.
Cand ispravira de infulecat, eu si cu fata cu buza de iepure ne-am hranit in bucatarie cu ramasitele ospatului, in vreme ce celelalte fete dadeau o mana de ajutor negrilor sa stranga masa.
Fata cu buza de iepure incepu sa-mi puna o multime de intrebari despre Anglia. O cam bagasem pe maneca si simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare.
- L-ai vazut vreodata pe rege? ma intreba ea.
- Pe care? Pe Viliam al patrulea? Sigur ca vine mereu la biserica noastra.
Stiam ca murise cu ani in urma, dar nu i-am spus-o.
- Cum asa? Merge mereu la biserica voastra? ma-ntreba fata.
- Da, in fiecare duminica. Sta in strana din fata noastra, de cealalta parte a amvorului.
- Credeam ca locuieste la Londra...
- Fireste. Dar unde vrei sa traiasca?
- Bine, dar tu locuiai parca la Sheffield?
Vazand ca o scrantisem, m-am prefacut ca ma-nec cu un oscior de pui, ca sa castig timp si sa ma gandesc cum ies din incurcatura.
- Voiam sa spun ca vine mereu la biserica noastra ori de cate ori e in Sheffield. Asta se-ntampla numai vara, cand vine acolo pentru baile de mare.
- Ce tot vorbesti? Pai Sheffield nu e pe tarmul marii...
- Dar cine a spus ca e?
- Chiar tu?
- Eu??? Dar de unde!
- Ba da!
- Ba nu!
- Ba da!
- N-am zis asa ceva.
- Atunci ce-ai zis?
- Am zis ca venea sa faca bai de mare, atata tot.
- Pai bine, unde sa faca bai de mare, daca nu la mare?
- Asculta, ai vazut vreodata apa de Colonia?
- Da.
- Ei, si te-ai dus la Colonia ca s-o iei?
- Fireste ca nu.
- Pai nici Villiam al patrulea n-are nevoie sa se duca la mare sa faca bai de mare.
- Si atunci ce face?
- I se aduce apa in butoaie, intocmai ca apa de Colonia, in palatul din Sheffield sunt multe cazane, fiindca regele tine mortis ca apa sa fie fierbinte. Pe malul marii n-ar putea fierbe toata aparaia care-i trebuie lui. N-au cazane acolo, pricepi?
- Aha, acum pricep. Dar de ce n-ai spus de la inceput? N-ai fi pierdut atata vreme.
Cand am auzit-o vorbind asa, m-am simtit iar in largul meu. Am rasuflat usurat.
- Asculta - spuse ea - si tu te duci la biserica?
- Da, regulat.
- Si unde stai cand te duci?
- Pai, in strana noastra.
- A cui strana?
- A noastra, hm! a lui nen'tu Harvey.
- A lui? Dar de ce are el nevoie de strana?
- Pai, ca sa sada ca tot omul. Dar ce credeai?
- Eu credeam ca sta in amvon.
Sa-l ia dracul, uitasem ca-i popa! Vazand ca iar o facusem fiarta, m-am mai inecat cu un oscior si dupa ce-am chibzuit temeinic, i-am spus:
- Stii ca esti bine? Ce, crezi ca intr-o biserica nu-i decat un popa?
- Dar de ce ar fi nevoie de mai multi?
- Auzi! Cand e vorba de predici in fata unui rege?? Zau, n-am mai pomenit o fata ca tine! Afla ca-s pe putin saptesprezece popi.
- Saptesprezece?! Dumnezeule! N-as indura una ca asta, sa stiu de bine ca nu mai ajung in rai. Pesemne ca predica tine o saptamana intreaga.
- As, de unde! Nu predica toti deodata. Cate unul pe zi.
- Si ceilalti ce fac?
- Hm! Nu prea mare lucru. Se foiesc prin biserica, umbla cu talgerul, lucruri d-astea. Dar mai tot timpul nu fac nimic.
- Si-atunci, de ce stau acolo?
- Pai, de podoaba. Vad ca nu stii nimic.
- Nici nu vreau sa stiu asemenea prostii. Ia spune, cum se poarta englezii cu slugile? Mai bine decat ne purtam noi cu negrii?
- Nu! Acolo o sluga nu-i deloc luata-n seama. Se poarta cu ei mai rau decat cu cainii.
- Si nu li se da liber de Craciun, de Anul Nou si de 4 iulie, ca la noi?
- Fii serioasa! Se vede ca n-ai fost in Anglia niciodata. Asculta, Buzade..., adica Joanna, afla ca n-au nici macar o zi de odihna pe an. Nu se duc niciodata la circ, nici la teatru, nici la spectacole cu negri, ce mai, nicaieri.
- Nici la biserica?
- Nici.
- Pai, ziceai ca te duci regulat la biserica...
Hai! Iar o facusem de oaie! Uitasem ca-s valetul batranului. Dar intr-o clipa am gasit o explicatie: i-am spus ca un valet nu-i totuna cu o sluga si ca, vrand-nevrand, trebuia sa ma duc la biserica si sa stau cu familia, potrivit obiceiului. Dar se vede treaba ca n-am lamurit-o prea bne, fiindca nu paru multumita de ce-i spusesem.
- Pe cuvant de onoare ca nu mi-ai turnat la minciuni?
- Pe cuvant de onoare!
- Nici o minciuna?
- Nici una, zau!
- Pune mana pe cartea asta si jura.
Vazand ca nu-i decat un slovar, am jurat cu mana pe el. Fata paru ceva mai multumita si-mi zise:
- Asa, incep sa mai cred cate ceva din ce mi-ai spus, dar unele n-am sa le cred nici in ruptul capului.
- Ce n-ai sa crezi, Jo? o intreba Mary Jane, care tocmai intrase pe usa, urmata de Suzana. Nu se cade si nu-i frumos din parte ata sa vorbesti asa unui strain, care-i atat de departe de ai sai. Tie ti-ar placea ca cineva sa se poarte asa cu tine?
- Uf, Mary! Totdeauna sari in apararea cuiva, fara sa fie nevoie! Nu i-am factu nimic. Mi-a turnat niste gogosi si i-am zis ca n-am sa le inghit pe toate. Altceva nu i-am spus si cred ca din atata lucru n-o sa i se faca rau.
- Nu-mi pasa ce si cat i-ai spus. E un strain in casa noastra si nu se cuvenea sa-i spui nimic. Sa fi fost tu in locul lui, ai fi murit de rusine. Unui strain nu se cade sa-i spui nimic jignitor.
- Dar bine, Mary, spune ca...
- N-are a face ce spunea, nu despre asta-i vorba. E vorba ca trebuie sa te porti bine cu el si sa nu-i spui lucruri care sa-i aduca aminte ca nu se afla in tara lui si printre ai sai.
In gandul meu imi ziceam: "Si pe-o fata ca asta o las eu sa fie jefuita de scorpia aia batrana?!"
Suzana se amesteca si ea in vorba, tinandu-i isonul; tii, ce perdaf i-a tras Buzei de iepure! Mi-am zis atunci: "Inca una pe care-o las jefuita de talharul ala!"
Mary Jane ii mai trase si ea o praftura, in felul ei dragalas si blajin, de-o facu praf pe sarmana Buza de iepure, care izbucni in plans.
- Hai, linisteste-te! ii spusera celelalte doua. Cere-i iertare!
Ea se supuse si-mi ceru iertare, spunandu-mi vorbe asa de frumoasa ca-mi venea sa-i torn un car de minciuni, numai s-o aud inc-odata. Si-mi ziceam in gand: "Si pe-asta o las eu s-o jefuiasca de bani hotomanul ala!"
Dupa ce ispravi, se straduira tustrele sa ma imbuneze, ca sa ma simt ca la mine acasa si intre prieteni, imi vinea sa intru in pamant de rusine si ma simteam asa de prost, incat m-am hotarat sa le aduc banii indarat, fie ce-o fi.
Le-am spus ca ma duc la culcare. Nu era o minciuna, fiindca tot aveam de gand sa ma culc odata s-odata. Ramas singur, am cazut pe ganduri.
"Ce sa fac? imi spuneam. Sa ma duc in taina la doctorul ala si sa-i dau in vileag pe talhari? Nu, nu e bine. S-ar putea sa spuie de unde-a aflat si atunci regele si ducele au sa ma scarmene zdravan. Sa ma duc sa-i spun lui Mary Jane, intre patru ochi? Nu, nici asa nu-i bine. Au sa ghiceasca dupa fata ei si au sa-si ia talpasita, cu bani cu tot. Si, daca fata o sa ceata ajutor, pana sa se termine povestea o sa fie vai de pielea mea. Nu, nu-i decat o cale: sa fur banii fara ca ei sa ma banuiasca. Au gasit aici o comoara si n-au sa se care pana n-au sa stoarca tot ce-or putea din familai si din targul asta, asa ca timp am berechet. O sa fur banii si-o sa-i ascund. Si cand o sa fiu departe, o sa-i scriu lui Mary Jane un ravas, in care o sa-i arat unde i-am ascuns. Cel mai bine ar fi sa-i iau la noapte. Nu de alta, dar s-ar putea ca doctorul sa nu fie asa de nepasator cum se lauda ca e, si sa te pomenesti ca-i baga-n sperieti, silindu-i s-o stearga la iuteala de aici".
"Vasazica, ma duc sa cotrobaiesc prin odaile lor", mi-am zis.
Coridorul de sus era cufundat in intuneric, dar am dibuit odaia ducelui is-am inceput sa-mi caut drum cu mainile. M-am razgandit insa si am intrat in odaia regelui, socotind ca pe asta nu l-ar rabda inima sa lase banii pe mana altuia. Am inceput sa cotrobai pe-acolo, dar mi-am dat seama ca n-am sa fac nici o branza pe intuneric. Se-ntelegea insa ca n-avea rost sa aprind o lumanare, asa ca m-am hotarat sa fac altceva: sa pandesc si sa trag cu urechea. Petse cateva clipe, le-am auzit pasii si m-am repezit sa m-ascund sub pat. Dar patul nu se afla unde credeam eu, asa ca dand de perdeaua care acoperea rochiile lui Mary Jane, m-am furisat indaratul ei; ghemuindu-ma printre rochii, am stat smirna acolo.
Aia itnrara in odaie si inchisera usa. Prima grija a ducelui a fost sa se uite sub pat, asa ca mi-a parut tare bine ca nu-l gasisem cand il cautasem. (Si cu toate astea, cand nu tii sa fii vazut, nimic nu-i mai firesc decat sa te vari sub pat)
Apoi se-asezara amandoi, iar regele spuse:
- Ei, ce e? Zi, dar pe scurt, fiindca-i mai bine sa ne ducem jos ca sa ne vedem de boceala, decat sa stam aici, la cucurigu. Cine stie ce-or fi zicand aia despre noi.
- Uite despre ce-i vorba, Capetinule. Nu-i placut si nici usor de spus: doctorul ala nu-mi iese din minte. Vreau sa stiu ce ai de gand. Eu am o idee si socot ca-i buna.
- Zi-o duce!
- Cred c-ar fi mai sanatos sa ne luam talpasita pana la trei dimineata si s-o pornim pe rau cu ce avem. Nu uita ce usor am pus mana pe banii astia, ni i-au dat inapoi, sau mai bine zis ni i-au aruncat in brate, cand noi socoteam c-o sa trebuiasca sa-i furam. Sunt de parere sa lichidam si s-o tulim.
Chestia asta nu mi-a placut deloc. Cu o ora-doua inainte, ar fi fost cu totul altceva, dar acum, eram tulburat si dezamagit.
- Ce faceee? izbucni regele. Fara sa punem mana pe restul mostenirii? Sa ne carabanim ca niste fraieri, lasand in urma noastra marfa de opt-noua mii de dolari pentru cine s-o nimeri sa o stranga? Si-nca marfa ca asta, asa de faina si usor de vandut!
Ducele ii raspunse, bodoganind, ca se multumeste cu sacul cu galbeni si ca nu-i trebuie mai mult, nu vrea sa fure toata averea unor orfeline.
- Ce tot vorbesti? se burzului regele. N-o sa le furam decat banii astia. Aus a sufere doar ai care au sa cumpere casele si pamanturile, fiindca de indata ce-au sa afle ca nu noi suntem apropitarii, si-au sa afle asta foarte curand dupa plecarea noastra, vanzarea n-o sa mai stea-n picioare si totul o sa revina mostenitorilor. Orfelinele tale au sa-si recapete casa si asta le ajunge. Sunt tinere si vioaie si pot sa-si castige usor existenta. N-au sa sufere. Pai, gandeste-te, pe lumea asta sunt mii si mii de oameni care n-o duc asa de bine ca ele. Fii pe pace, n-au sa aiba de ce sa se planga.
Regele il duse astfel cu vorba, pana ce ducele incuviinta, dar adauga ca, dupa parerea lui, ar fi o prostie sa mai ramana cu doctorul ala pe urmele lor.
- Da-l dracului de doctor! se ratoi regele. Ce ne pasa noua de el? N-avem oare de partea noastra pe toti neghiobii din targ? Si nu-s astia grosul in orice oras din Lume?
Dadura sa coboare, dar ducele mai avea ceva pe limba.
- Cred ca n-am ascuns banii unde trebuie.
Asta ma mai inveseli, incepusem sa cred ca n-am sa aflu nimic de la ei.
- De ce? intreba regele.
- Fiindca Mary Jane o sa poarte doliu incepand de maine si, pana sa ne trezim, negrul care deretica prin odai o sa primeasca porunca sa impacheteze toate toalele astea. Ai mai vazut negru care sa gaseasca bani si sa nu ia si el niscaiva cu imprumut?
- Bravo duce, vad ca ti-a venit mintea la cap - spuse regele si incepu sa scotoceasca pe sub perdea, la cativa pasi de locul unde ma ascunsesem.
M-am lipit de perete si mi-am tinut rasuflarea; ce-i drept, tremuram ca varga. Ma-ntrebam ce mi-ar spune daca m-ar prinde si ma gandeam pe unde sa scot camasa, la o adica. Dar in doi timpi si trei miscari regele trase sacul, fara sa simta ca eram pe aproape. Apucara sacul, il varara intr-o gaura a mindirului de paie de sub salteaua de fulgi, si, indesandu-l bine, spusera ca e in regula, fiindca un negru nu se atinge decat de salteaua de fulgi, iar pe aia de paie n-o intoarce decat de vreo doua ori pe an, asa incat nu mai era nici o primejdie ca sacul sa faca picioare.
Eu insa stiam mai bine ca ei. L-am scos de acolo inainte sa fi ajuns ei jos. L-am urcat pe bajbaite in chichineata mea si l-am ascuns acolo, pan-oi putea sa-i gasesc un loc mai bun. Imi ziceam c-ar fi mai bine sa-l pitesc undeva pe afara, fiindca aia aveau sa scotoceasca toata casa, vazand ca lipseste sacul. Puteam sa jur ca asa o sa se intample. M-am culcat cu toalele pe mine, dar sa fi vrut si tot n-as fi putut adormi, atat de nerabdator eram sa ispravesc treaba.
Nu trecu mult si cei doi se intoarsera. M-am dat jos din culcus, si m-am lungit pe scarita, cu barbaia proptita de marginea ei, asteptand sa vad ce se-ntampla. Spre norocul meu, nu s-a intamplat nimic.
Cand s-au stins ultimele zgomote ale noptii si pana sa-nceapa acelea ale diminetii, am coborat tiptil pe scarita.
Afland de la ea ca sus in pod mai e o chichineata, cu o saltea inauntru, regele ii spuse ca chichineata aia e numai buna pentru valetul lui, adica pentru mine.
Mary Jane ne insoti pana sus si ne arata odaile, care erau mobilate simplu, dar placut.
Dadu sa-si ia rochiile si celelalte bulendre din odaie, dar nenea Harvey o opri, spunandu-i ca nu-l stanjenesc defel. Rochiile erau atarnate pe pereti, dupa o perdea lunga de panza. Intr-un ungher era un cufar vechi de piele, iar in alt ungher se zarea o cutie de chitara. Jur-imprejur erau imprastiate tot felul de bagateluri si nimicuri din alea cu care-si impodobesc fetele odaile. Regele isi dadu cu parerea ca toate marafeturile astea fac mai placuta si mai prietenoasa odaia, asa ca mai bine sa le lase acolo.
Odaia ducelui era foarte mica, dar tocmai buna penel. La fel si chichineata mea. In seara aceea dadura o masa pe cinste, la care fura ititi o sumedenie de barbati si femei; eu stateam in spatele regelui si ducelui si-i serveam, iar ceilalti oaspeti erau serviti de negri.
Mary Jane sedea in capul mesei, alaturi de Suzana. Se vaita mereu ca painisoarele nu-s bune, ca nu-s cine stie ce nici muraturile, ca puii fripti nu-s destul de fragezi - si alte bazaconii d-astea, pe care muierile au obiceiul sa le spuna ca sa te sileasca sa le lauzi bucatele.
Oaspetii ii raspundeau ca totul e fain: "Cum de va ies asa de bine rumenite painisoarele?", "De unde ati facut rost de castraveciorii astia minunati?" si fel de fel de mofturi d-astea, care se aud de obicei pe la mese.
Cand ispravira de infulecat, eu si cu fata cu buza de iepure ne-am hranit in bucatarie cu ramasitele ospatului, in vreme ce celelalte fete dadeau o mana de ajutor negrilor sa stranga masa.
Fata cu buza de iepure incepu sa-mi puna o multime de intrebari despre Anglia. O cam bagasem pe maneca si simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare.
- L-ai vazut vreodata pe rege? ma intreba ea.
- Pe care? Pe Viliam al patrulea? Sigur ca vine mereu la biserica noastra.
Stiam ca murise cu ani in urma, dar nu i-am spus-o.
- Cum asa? Merge mereu la biserica voastra? ma-ntreba fata.
- Da, in fiecare duminica. Sta in strana din fata noastra, de cealalta parte a amvorului.
- Credeam ca locuieste la Londra...
- Fireste. Dar unde vrei sa traiasca?
- Bine, dar tu locuiai parca la Sheffield?
Vazand ca o scrantisem, m-am prefacut ca ma-nec cu un oscior de pui, ca sa castig timp si sa ma gandesc cum ies din incurcatura.
- Voiam sa spun ca vine mereu la biserica noastra ori de cate ori e in Sheffield. Asta se-ntampla numai vara, cand vine acolo pentru baile de mare.
- Ce tot vorbesti? Pai Sheffield nu e pe tarmul marii...
- Dar cine a spus ca e?
- Chiar tu?
- Eu??? Dar de unde!
- Ba da!
- Ba nu!
- Ba da!
- N-am zis asa ceva.
- Atunci ce-ai zis?
- Am zis ca venea sa faca bai de mare, atata tot.
- Pai bine, unde sa faca bai de mare, daca nu la mare?
- Asculta, ai vazut vreodata apa de Colonia?
- Da.
- Ei, si te-ai dus la Colonia ca s-o iei?
- Fireste ca nu.
- Pai nici Villiam al patrulea n-are nevoie sa se duca la mare sa faca bai de mare.
- Si atunci ce face?
- I se aduce apa in butoaie, intocmai ca apa de Colonia, in palatul din Sheffield sunt multe cazane, fiindca regele tine mortis ca apa sa fie fierbinte. Pe malul marii n-ar putea fierbe toata aparaia care-i trebuie lui. N-au cazane acolo, pricepi?
- Aha, acum pricep. Dar de ce n-ai spus de la inceput? N-ai fi pierdut atata vreme.
Cand am auzit-o vorbind asa, m-am simtit iar in largul meu. Am rasuflat usurat.
- Asculta - spuse ea - si tu te duci la biserica?
- Da, regulat.
- Si unde stai cand te duci?
- Pai, in strana noastra.
- A cui strana?
- A noastra, hm! a lui nen'tu Harvey.
- A lui? Dar de ce are el nevoie de strana?
- Pai, ca sa sada ca tot omul. Dar ce credeai?
- Eu credeam ca sta in amvon.
Sa-l ia dracul, uitasem ca-i popa! Vazand ca iar o facusem fiarta, m-am mai inecat cu un oscior si dupa ce-am chibzuit temeinic, i-am spus:
- Stii ca esti bine? Ce, crezi ca intr-o biserica nu-i decat un popa?
- Dar de ce ar fi nevoie de mai multi?
- Auzi! Cand e vorba de predici in fata unui rege?? Zau, n-am mai pomenit o fata ca tine! Afla ca-s pe putin saptesprezece popi.
- Saptesprezece?! Dumnezeule! N-as indura una ca asta, sa stiu de bine ca nu mai ajung in rai. Pesemne ca predica tine o saptamana intreaga.
- As, de unde! Nu predica toti deodata. Cate unul pe zi.
- Si ceilalti ce fac?
- Hm! Nu prea mare lucru. Se foiesc prin biserica, umbla cu talgerul, lucruri d-astea. Dar mai tot timpul nu fac nimic.
- Si-atunci, de ce stau acolo?
- Pai, de podoaba. Vad ca nu stii nimic.
- Nici nu vreau sa stiu asemenea prostii. Ia spune, cum se poarta englezii cu slugile? Mai bine decat ne purtam noi cu negrii?
- Nu! Acolo o sluga nu-i deloc luata-n seama. Se poarta cu ei mai rau decat cu cainii.
- Si nu li se da liber de Craciun, de Anul Nou si de 4 iulie, ca la noi?
- Fii serioasa! Se vede ca n-ai fost in Anglia niciodata. Asculta, Buzade..., adica Joanna, afla ca n-au nici macar o zi de odihna pe an. Nu se duc niciodata la circ, nici la teatru, nici la spectacole cu negri, ce mai, nicaieri.
- Nici la biserica?
- Nici.
- Pai, ziceai ca te duci regulat la biserica...
Hai! Iar o facusem de oaie! Uitasem ca-s valetul batranului. Dar intr-o clipa am gasit o explicatie: i-am spus ca un valet nu-i totuna cu o sluga si ca, vrand-nevrand, trebuia sa ma duc la biserica si sa stau cu familia, potrivit obiceiului. Dar se vede treaba ca n-am lamurit-o prea bne, fiindca nu paru multumita de ce-i spusesem.
- Pe cuvant de onoare ca nu mi-ai turnat la minciuni?
- Pe cuvant de onoare!
- Nici o minciuna?
- Nici una, zau!
- Pune mana pe cartea asta si jura.
Vazand ca nu-i decat un slovar, am jurat cu mana pe el. Fata paru ceva mai multumita si-mi zise:
- Asa, incep sa mai cred cate ceva din ce mi-ai spus, dar unele n-am sa le cred nici in ruptul capului.
- Ce n-ai sa crezi, Jo? o intreba Mary Jane, care tocmai intrase pe usa, urmata de Suzana. Nu se cade si nu-i frumos din parte ata sa vorbesti asa unui strain, care-i atat de departe de ai sai. Tie ti-ar placea ca cineva sa se poarte asa cu tine?
- Uf, Mary! Totdeauna sari in apararea cuiva, fara sa fie nevoie! Nu i-am factu nimic. Mi-a turnat niste gogosi si i-am zis ca n-am sa le inghit pe toate. Altceva nu i-am spus si cred ca din atata lucru n-o sa i se faca rau.
- Nu-mi pasa ce si cat i-ai spus. E un strain in casa noastra si nu se cuvenea sa-i spui nimic. Sa fi fost tu in locul lui, ai fi murit de rusine. Unui strain nu se cade sa-i spui nimic jignitor.
- Dar bine, Mary, spune ca...
- N-are a face ce spunea, nu despre asta-i vorba. E vorba ca trebuie sa te porti bine cu el si sa nu-i spui lucruri care sa-i aduca aminte ca nu se afla in tara lui si printre ai sai.
In gandul meu imi ziceam: "Si pe-o fata ca asta o las eu sa fie jefuita de scorpia aia batrana?!"
Suzana se amesteca si ea in vorba, tinandu-i isonul; tii, ce perdaf i-a tras Buzei de iepure! Mi-am zis atunci: "Inca una pe care-o las jefuita de talharul ala!"
Mary Jane ii mai trase si ea o praftura, in felul ei dragalas si blajin, de-o facu praf pe sarmana Buza de iepure, care izbucni in plans.
- Hai, linisteste-te! ii spusera celelalte doua. Cere-i iertare!
Ea se supuse si-mi ceru iertare, spunandu-mi vorbe asa de frumoasa ca-mi venea sa-i torn un car de minciuni, numai s-o aud inc-odata. Si-mi ziceam in gand: "Si pe-asta o las eu s-o jefuiasca de bani hotomanul ala!"
Dupa ce ispravi, se straduira tustrele sa ma imbuneze, ca sa ma simt ca la mine acasa si intre prieteni, imi vinea sa intru in pamant de rusine si ma simteam asa de prost, incat m-am hotarat sa le aduc banii indarat, fie ce-o fi.
Le-am spus ca ma duc la culcare. Nu era o minciuna, fiindca tot aveam de gand sa ma culc odata s-odata. Ramas singur, am cazut pe ganduri.
"Ce sa fac? imi spuneam. Sa ma duc in taina la doctorul ala si sa-i dau in vileag pe talhari? Nu, nu e bine. S-ar putea sa spuie de unde-a aflat si atunci regele si ducele au sa ma scarmene zdravan. Sa ma duc sa-i spun lui Mary Jane, intre patru ochi? Nu, nici asa nu-i bine. Au sa ghiceasca dupa fata ei si au sa-si ia talpasita, cu bani cu tot. Si, daca fata o sa ceata ajutor, pana sa se termine povestea o sa fie vai de pielea mea. Nu, nu-i decat o cale: sa fur banii fara ca ei sa ma banuiasca. Au gasit aici o comoara si n-au sa se care pana n-au sa stoarca tot ce-or putea din familai si din targul asta, asa ca timp am berechet. O sa fur banii si-o sa-i ascund. Si cand o sa fiu departe, o sa-i scriu lui Mary Jane un ravas, in care o sa-i arat unde i-am ascuns. Cel mai bine ar fi sa-i iau la noapte. Nu de alta, dar s-ar putea ca doctorul sa nu fie asa de nepasator cum se lauda ca e, si sa te pomenesti ca-i baga-n sperieti, silindu-i s-o stearga la iuteala de aici".
"Vasazica, ma duc sa cotrobaiesc prin odaile lor", mi-am zis.
Coridorul de sus era cufundat in intuneric, dar am dibuit odaia ducelui is-am inceput sa-mi caut drum cu mainile. M-am razgandit insa si am intrat in odaia regelui, socotind ca pe asta nu l-ar rabda inima sa lase banii pe mana altuia. Am inceput sa cotrobai pe-acolo, dar mi-am dat seama ca n-am sa fac nici o branza pe intuneric. Se-ntelegea insa ca n-avea rost sa aprind o lumanare, asa ca m-am hotarat sa fac altceva: sa pandesc si sa trag cu urechea. Petse cateva clipe, le-am auzit pasii si m-am repezit sa m-ascund sub pat. Dar patul nu se afla unde credeam eu, asa ca dand de perdeaua care acoperea rochiile lui Mary Jane, m-am furisat indaratul ei; ghemuindu-ma printre rochii, am stat smirna acolo.
Aia itnrara in odaie si inchisera usa. Prima grija a ducelui a fost sa se uite sub pat, asa ca mi-a parut tare bine ca nu-l gasisem cand il cautasem. (Si cu toate astea, cand nu tii sa fii vazut, nimic nu-i mai firesc decat sa te vari sub pat)
Apoi se-asezara amandoi, iar regele spuse:
- Ei, ce e? Zi, dar pe scurt, fiindca-i mai bine sa ne ducem jos ca sa ne vedem de boceala, decat sa stam aici, la cucurigu. Cine stie ce-or fi zicand aia despre noi.
- Uite despre ce-i vorba, Capetinule. Nu-i placut si nici usor de spus: doctorul ala nu-mi iese din minte. Vreau sa stiu ce ai de gand. Eu am o idee si socot ca-i buna.
- Zi-o duce!
- Cred c-ar fi mai sanatos sa ne luam talpasita pana la trei dimineata si s-o pornim pe rau cu ce avem. Nu uita ce usor am pus mana pe banii astia, ni i-au dat inapoi, sau mai bine zis ni i-au aruncat in brate, cand noi socoteam c-o sa trebuiasca sa-i furam. Sunt de parere sa lichidam si s-o tulim.
Chestia asta nu mi-a placut deloc. Cu o ora-doua inainte, ar fi fost cu totul altceva, dar acum, eram tulburat si dezamagit.
- Ce faceee? izbucni regele. Fara sa punem mana pe restul mostenirii? Sa ne carabanim ca niste fraieri, lasand in urma noastra marfa de opt-noua mii de dolari pentru cine s-o nimeri sa o stranga? Si-nca marfa ca asta, asa de faina si usor de vandut!
Ducele ii raspunse, bodoganind, ca se multumeste cu sacul cu galbeni si ca nu-i trebuie mai mult, nu vrea sa fure toata averea unor orfeline.
- Ce tot vorbesti? se burzului regele. N-o sa le furam decat banii astia. Aus a sufere doar ai care au sa cumpere casele si pamanturile, fiindca de indata ce-au sa afle ca nu noi suntem apropitarii, si-au sa afle asta foarte curand dupa plecarea noastra, vanzarea n-o sa mai stea-n picioare si totul o sa revina mostenitorilor. Orfelinele tale au sa-si recapete casa si asta le ajunge. Sunt tinere si vioaie si pot sa-si castige usor existenta. N-au sa sufere. Pai, gandeste-te, pe lumea asta sunt mii si mii de oameni care n-o duc asa de bine ca ele. Fii pe pace, n-au sa aiba de ce sa se planga.
Regele il duse astfel cu vorba, pana ce ducele incuviinta, dar adauga ca, dupa parerea lui, ar fi o prostie sa mai ramana cu doctorul ala pe urmele lor.
- Da-l dracului de doctor! se ratoi regele. Ce ne pasa noua de el? N-avem oare de partea noastra pe toti neghiobii din targ? Si nu-s astia grosul in orice oras din Lume?
Dadura sa coboare, dar ducele mai avea ceva pe limba.
- Cred ca n-am ascuns banii unde trebuie.
Asta ma mai inveseli, incepusem sa cred ca n-am sa aflu nimic de la ei.
- De ce? intreba regele.
- Fiindca Mary Jane o sa poarte doliu incepand de maine si, pana sa ne trezim, negrul care deretica prin odai o sa primeasca porunca sa impacheteze toate toalele astea. Ai mai vazut negru care sa gaseasca bani si sa nu ia si el niscaiva cu imprumut?
- Bravo duce, vad ca ti-a venit mintea la cap - spuse regele si incepu sa scotoceasca pe sub perdea, la cativa pasi de locul unde ma ascunsesem.
M-am lipit de perete si mi-am tinut rasuflarea; ce-i drept, tremuram ca varga. Ma-ntrebam ce mi-ar spune daca m-ar prinde si ma gandeam pe unde sa scot camasa, la o adica. Dar in doi timpi si trei miscari regele trase sacul, fara sa simta ca eram pe aproape. Apucara sacul, il varara intr-o gaura a mindirului de paie de sub salteaua de fulgi, si, indesandu-l bine, spusera ca e in regula, fiindca un negru nu se atinge decat de salteaua de fulgi, iar pe aia de paie n-o intoarce decat de vreo doua ori pe an, asa incat nu mai era nici o primejdie ca sacul sa faca picioare.
Eu insa stiam mai bine ca ei. L-am scos de acolo inainte sa fi ajuns ei jos. L-am urcat pe bajbaite in chichineata mea si l-am ascuns acolo, pan-oi putea sa-i gasesc un loc mai bun. Imi ziceam c-ar fi mai bine sa-l pitesc undeva pe afara, fiindca aia aveau sa scotoceasca toata casa, vazand ca lipseste sacul. Puteam sa jur ca asa o sa se intample. M-am culcat cu toalele pe mine, dar sa fi vrut si tot n-as fi putut adormi, atat de nerabdator eram sa ispravesc treaba.
Nu trecu mult si cei doi se intoarsera. M-am dat jos din culcus, si m-am lungit pe scarita, cu barbaia proptita de marginea ei, asteptand sa vad ce se-ntampla. Spre norocul meu, nu s-a intamplat nimic.
Cand s-au stins ultimele zgomote ale noptii si pana sa-nceapa acelea ale diminetii, am coborat tiptil pe scarita.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 26
Aceasta pagina a fost accesata de 609 ori.