Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 28
Veni vremea sa ma scol. Am coborat pe scarita, ca sa ma duc jos dar, trecand pe langa odaia fetelor, am vazut-o prin usa deschisa pe Mary Jane, care sedea langa cufarul ei vechi de piele si-ndesa in el tot felul de boarfe. Se pregatea, pasamite, sa plece in Anglia.
Tocmai atunci se oprise, tinand pe genunchi o rochie impaturita si plangea cu fata in palme. Ma durea inima s-o vad in starea asta - si cred ca oricine ar fi simtit la fel.
- Duduie Maru Jane - i-am zis intrand in odaie, cand nu poti rabda sa vezi oameni care sufera. (Ei bine, nici eu) Spune-mi, ce-i cu dumneata?
Imi marturisi ca sufera din pricina negrilor. Banuisem eu. Zicea ca pentru ea calatoria in Anglia nu mai poate fi frumoasa, cum ar fi putut sa fie. Stiind ca negresa aia a fost despartita pentru totdeauna de copiii ei, se-ntreba cum ar mai putea sa fie fericita acolo. Si izbucnind intr-un plans si mai amarnic, ridica bratele spre cer:
- Doamne! Doamne! Cand te gandesti ca n-au sa se mai vada niciodata!
- Ba da, au sa se vada si inca pana-n doua saptamani. Sunt sigur de asta!
Hait! Ma luase gura pe dinainte, dar pana sa-mi vin in fire, ea ma si cuprinsese cu bratele pe dupa gat si ma ruga sa-i mai spun o data.
Era limpede ca vorbisem prea mult, dar nu mai puteam da inapoi. Am rugat-o sa ma lase cateva clipe sa ma gandesc. Ma uitam la ea: era nespus de frumoasa in tulburarea ei si ardea de nevrabdare, dar arata fericita si usurata ca un om caruia tocmai i s-a scos o masea stricata. Tot privind-o asa, ma zbuciumam sa gasesc o iesire. Ma gandeam ca unul care spune tot adevarul cand e stans cu usa este pandit de multe primejdii. Si totusi - imi ziceam iata cazuri in care sa ma ia naiba daca adevarul nu e de zece ori mai bun si mai sigur decat o minciuna! Am sa tin minte treaba asta si am sa cuget neaparat la ea mai tarziu, ca prea-i curioasa si neobisnuita. E ceva nemaipomenit. Da, am sa-ncerc, de data asta am sa spun adevarul, cu toate ca e ca si cum m-as aseza pe-un butoi cu pulbere si i-as da foc ca sa vad cat de sus am sa zbor.
- Duduie Mary Jane - i-am zis - stii cumva vreun loc afara din orasel, unde sa poti sta vreo trei-patru zile?
- Da. La domnul Lothrop. Dar de ce ma intrebi?
- Ai sa vezi mai p-orma. Ia spune, daca am sa-ti dovedesc ca stiu ca negrii au sa fie iar impreuna pana-n doua saptamani aici, in casa asta, ai sa te duci sa stai vreo patru zile la domnul Lothrop?
- Patru zile? striga ea. As sta si-un an!
- Bine, nu-ti cer decat cuvantul de onoare; pun mai mult rpet pe el decat pe vorbele unuia care jura cu mana pe scriptura.
Fata zambi si obrajii i se imbujorara usor.
- Da-mi voie sa-nchid usa cu zavorul - i-am zis si, intorcandu-ma, m-am asezat la loc. Sa nu tipi. Stai linistita si asculta barbateste ce-am sa-ti spun. Am sa-ti destainui adevarul si trebuie sa ai curaj, duduie Mary, fiindca-i ceva urat si cam greu de inghitit, dar asta e, n-ai ce-i face. Unchii astia ai dumitale nu sunt deloc unchi, ci niste potlogari, niste borfasi de rand. Ei, asta-i, ce-a fost mai greu a trecut, ce-o sa urmeze e mai usor de indurat.
Bineinteles ca a sarit ca arsa, dar trecusem hopul al mare, asa ca nu m-am mai oprit. Sa fi vazut cum ii straluceau ochii in timp ce-i istoriseam in amanunt toata povestea, de la intalnirea cu flacaul ala natang care se ducea la vapor, si pana in clipa cand ea se aruncase la pieptul regelui, iar el o sarutase de saisprezece-saptesprezece ori. Deodata, fata sari in picioare si spuse, cu obrajii rosii ca focul:
- Ticalosul! Hai, vino, n-avem nici o clipa de pierdut, o sa-i tavalim in catran si-n fulgi si-o sa-i azvarlim in fluviu!
- Sigur - i-am zis. Dar parca era vorba sa te duci mai intai la domnul Lothrop, sau...
- Vai! Ce-mi trecu prin cap? izbucni ea si se aseza repede la loc. Uite, ce-am spus, uite, te rog! Ai sa uiti, nu-i asa?
Si-si puse palma catifelata pe mana mea, incat am jurat ca mai bine mor decat sa nu-i fac pe plac.
- Eram tata de tulburata, incat am uitat fagaduiala. Spune mai departe si-ti jur ca n-am sa mai uit. Spune-mi ce sa fac, si-o sa ma supun, orice mi-ai cere.
- Bine. Uite ce e: potologarii astia sunt dati dracului si vrand-nevrand trebuie sa mai merg o bucata de vreme cu ei, mai bine sa nu afli de ce. Si daca te-ai apuca sa-i dai in vileag, stiu ca oamenii m-ar scapa din ghearele lor, dar mi-e de altceva, de unul pa care nu-l cunosti si care ar fi in mare primejdie. Trebuie sa-l salvam si pe asta, nu-i asA? Asa ca deocamdata nu-i putem da in vileag.
Vorbindu-i astfel, mi-a venit o idee grozava: Jim si cu mine am putea scapa de talharii aia doi, dac-ar fi bagati in puscarie chiar in targul asta, insa n-avea rost sa pornim cu pluta pe lumina, fara sa mai fie cineva in afara de mine, care la o adica sa poata raspunde la intrebari. Asa incat nu-mi convenea sa-mi pun planul in aplicare decat noaptea tarziu.
- Uite ce e duduie Mary Jane - i-am zis. N-o sa-mi fie nevoie sa ramai asa de mult la domnul Lothrop. Sta departe?
- Cale de vreo patru mile de-aici, in plin camp.
- Nu-i rau. Te duci si stai acolo pana la noua si jumatate seara, pe urma il rogi sa te aduca inapoi acasa, fiindca ai ceva treaba; dac-ajungi inainte de unsprezece, aprinde o lumanare la fereastra asta. Asteapta pana la unsprezece si, daca vezi ca eu nu ma arat, inseamna c-am plecat si ca-s departe de orice primejdie. Te duci apoi si dai sfoara-n tara si-i pui pe ticalosi la popreala.
- Bine, zise ea. Asa am sa fac.
- Si daca se-ntampla sa nu pot fugi si sa fiu prins odata cu ei, spune-le oamenilor ca eu ti-am dezvaluit totul si ia-mi apararea.
- Mai e vorba? Sigur c-am sa te apar. N-au sa se atinga nici de-un fir de par din capul tau, spuse ea, cu narile frematand si cu ochii stralucitori.
- Daca izbutesc sa plec, n-am sa fiu de fata ca sa dovedesc ca ticalosii astia nu-s unchii vostri, si chiar de as fi aici, tot n-as fi in stare. As putea doar sa jur ca-s niste pungasi si niste trantori. Atata tot, macar ca nu-i de lepadat nici asta. Dar sunt altii care pot face mai mult si pe care lumea o sa-i creada mai degraba decat pe mine. Am sa-ti spun unde-i gasesti. Da-mi un plaivaz si o bucatica de hartie. Uite: "Minunea regeasca, Bricksville". Pune-o bine, vezi sa n-o pierzi. Daca judecatorii vor voi sa stie ceva despre aia doi, sa tirmita pe careva la Bricksville ca sa spuna ca talharii care au jucat MInunea regeasca au fost prinsi si sa aduca vreo cativa martori. Pana sa zici pas, tot targul ala are sa fie aici, domnisoara Mary. Cu o falca-n cer si cu una-n pamant au sa vie, zau asa!
Socotind ca acum totul e-n regula, i-am zis:
- Sa nu-ti pese de licitatie, lasa-i s-o tina. Pana maine, n-au sa poata cere nimanui bani pentru lucrurile vandute, c-asa-i obiceiul, si n-au sa se care ei de aici fara bani, fii pe pace! Si dupa cum am brodit noi lucrurile, vanzarea nu face doua parale, iar aia n-au sa puna mana pe nici un gologan. La fel si vanzarea negrilor, nu-i o vanzare dupa lege, iar negrii au sa se-ntoarca in curand, iar pana una alta, pungasii n-au sa poata incasa banii. Zau, domnsioara Mary, au intrat rau de tot la apa talharii!
- Bine, zise ea, acum ma duc la masa si numaidecat dupa aia plec la domnul Lothrop.
- Nu, asa nu-i bine, domnisoara Mary Jane. Trebuie sa pleci inainte de masa de dimineata.
- De ce?
- Dar de ce crezi ca vreau sa te duci acolo, domnisoara Mary?
- Pai nu stiu, nu m-am gandit la asta. Ia spune, de ce?
- Pentru ca n-ai obrazul de toval, ca altii. Pe chipul matale se poate citi ca-ntr-o carte si slovele-s asa de groase, ca le poate citi oricine de la o posta. Crezi cumva ca ai putea da ochi cu unchii matale cand vor veni sa-ti spuna buna dimineata si sa te sarute, fara ca...
- Taci, taci! Bine, am sa plec inainte de masa de dimineata, cu draga inima! Dar sa-mi las surorile cu astia?!
- Lasa, nu te gandi la ele. Trebuie sa mai rabde putin. Daca ati pelca tustrele, aia ar intra la banuiala. Nu vreau sa-ti vezi nici surorile, nici pe aia, pe nimeni din targusor. Daca vreun vecin te-ar intreba ce mai fac unchii, ar vedea dupa fata matale ca s-a-ntamplat ceva. Du-te repede, domnisoara Mary Jane, si am sa am eu grija de tot. Domnisoarei Suzana am sa-i cer sa-ti sarute unchii si sa le spuna ca te-ai dus sa te odihnesti cateva ceasuri si sa schimbi aerul, sau sa vezi o prietena, si c-ai sa te intorci acasa seara, sau maine dimineata.
- N-am nimic imptoriva sa le spuna ca m-am dus la o prietena, dar nu vreau sa-i sarute din partea mea.
- Bine, fie si asa, am linistit-o eu, gandindu-ma ca hatarul asta nu ma costa nimic. Era o nimica toata, dar toate nimicurile astea au darul de a-i linisti pe oameni si de a-i face sa se simta mai bine. Mai e ceva - adaug eu - sacul ala cu bani.
- Pai, e la ei. Ah, mor de necaz cand ma gandesc cum au ajuns sa puna mana pe el.
- Aici te-nseli. Nu-l mai au.
- Cum asa? Atunci la cine e?
- Tare as vrea sa stiu si eu! Intr-o vreme il aveam chiar eu, dupa ce-l sterpelisem de la ei ca sa ti-l dau matale. Stiu unde l-am ascuns, dar ma tem ca nu mai e acolo, imi pare nespus de rau, domnisoara Mary Jane, crede-ma, dar am facut tot ce-am putut, iti jur. Erau cat pe ce sa ma prinda si de-aia l-am ascuns unde s-a nimerit si apoi am sters-o. Dar nu era o ascunzatoare buna.
- Ah, inceteaza, nu te invinovati atata, nu-ti dau voie! Nu esti tu de vina, n-aveai incotro. Dar, spune-mi, unde l-ai ascuns?
Nu voiam sa-i aduc aminte de durerea ei si nu ma rabda inima sa rostesc o vorba care i-ar fi amintit iarasi de mortul ala asezat in cosciug, cu sacul de bani pe pantec.
- Domnisoara Mary Jane, i-am zis dupa cateva clipe - mai bine nu-ti spun unde l-am ascuns. Dar am sa-ti scriu pe o bucatica de hartie si, daca vrei, o poti citi in drum spre domnul Lothrop. Ce zici, e bine asa?
- Da, da!
M-am apucat si am scris cele ce urmeaza: "L-am ascuns in cosciug. Se afla acolo ieri noapte, cand ai venit sa-l bocesti pe mort. Eu eram dupa usa si mi se rupea inima vazandu-te, domnisoara Mary Jane".
Mi s-au umezit ochii amintindu-mi cum plansese acolo, singura in noapte, sub acelasi acoperis cu impielitatii aia care-si bateau joc de ea si o jefuiau. Cand i-am dat hartiuta impaturita, am vazut ca si ochii ei erau plini de lacrimi, imi stranse mana cu putere si-mi zise:
- La revedere! Am sa fac intocmai cum mi-ai spus si, daca nu ne vom mai vedea niciodata, sa stii ca n-am sa te uit. Ma voi gandi adesea la tine si ma voi ruga pentru sufletul tau!
Si pleca. Auzi, sa se roage pentru sufletul meu! Daca m-ar fi cunoscut cat de cat, nu si-ar mai fi luat pe cap o asemenea corvoada. Dar cred c-ar fi facut-o si-n cazul asta, fiindca asa-i era felul. Ar fi fost in stare sa se roage si pentru Iuda; cand isi punea in gand ceva, s-a ispravit n-o mai puteai opri nici in ruptul capului. Orice ati spune, eu unul zic c-avea mai mult curaj decat toate fetele pe care le-am vazut vreodata. Era plina de curaj! Ce spun eu miroase a tamaie, dar sa stiti ca n-o tamaiez deloc. Cat despre frumusete si bunatate, sa nu mai vorbim ... era cu un cap mai sus ca toate fetele. N-am mai vazut-o de atunci, din clipa cand a iesit pe usa aceea, dar cred ca m-am gandit de milioane si milioane de ori la ea si la fagaduiala ei c-o sa se roage pentru sufletul meu. Si, zau asa, daca mi-ar fi dat vreodata prin gand ca ar folosi la ceva sa ma rog pentru ea, sa mor ca m-as fi rugat.
Mary Jane a iesit, pesemne pe usa din dos, nu sunt sigur, fiindca nimeni n-a vazut-o cand a plecat. Cum am dat ochii cu Suzana si Buza de iepure, le-am zis:
- Cum ii cheama pe aia de pe rau, la care va duceri uneori in vizita?
- Care din ei, ca-s mai multi? Dar mai des mergem la Proctori, raspunsera ele.
- Da, asta-i numele. Mai mai sa-l uit. Domnisoara Maru Jane m-a rugat sa va spun ca s-a dus degraba acolo, fiindca unul din ei s-a imbolnavit.
- Care din ei?
- Nu stiu, adica am uitat. Dar cred ca-i...
- Doamne pazeste, nu cumva-i Hanna?
- Imi pare rau dar chiar despre ea e vorba.
- Dumnezeule! Si era sanatoasa tun saptamana trecuta! E rau bolnava?
- Nici nu va inchipuiti. Domnisoara Mary zicea c-au stat la capataiul ei toata noaptea si se crede ca n-o mai duce decat vreo cateva ceasuri.
— Vai, ce groaznic! Dar ce-are?
Nu mi-a dat prin gînd nimic serios, aşa ca le-am spus:
— Gîki.
— Sa i-o spui lui mutu! Nu se sta la capatîiul unuia bolnav de gîlci.
— Nu zau! Ce tot vorbiţi? Aflaţi ca se sta cînd e vorba de gîlci de-astea. Sînt gîlci de-un soi nou, aşa zicea domnişoara Mary Jane.
— De ce-i un soi nou?
— Pai, fiindca-s amestecate cu alte socoteli.
— Ce socoteli?
— Pai, cu pojar, tuse magareasca, brînca, oftica, galinare, meningita şi cîte şi mai cîte.
— Dumnezeule! Şi asta se numeşte gîlci?
— Aşa spunea domnişoara Mary Jane.
— Bine, da de ce-i zice gîlci, pentru numele lui Dum-ezeu?
— Pai, fiinca tocmai de gîlci e vorba. Cu asta şi începe.
— Prostii! E ca si cum cineva şi-ar scrînti degetul al mare de la picior, ar lua otrava ar cadea într-un puţ, şi-ar frînge gîtul şi-apoi şi-ar zbura creierii, iar altcineva, întrebînd cine l-a omorît, ar afla de la un neghiob ca omul a murit fiindca si-a scrîntit degetul. Ar fi o nerozie. Tot aşa şi cu gîlcile astea. Ia zi, se ia?
— Daca se ia? Auzi întrebare! Dar o groapa se ia de tine cînd dai peste ea noaptea? Daca nu te-agaţi de unul din dinţii ei, te-agaţi de altul, aşa-i? Şi nu poţi scapa de dintele ala fara sa rastorni groapa peste tine. Asa-i şi cu gîlcile, si zau ca-s o groapa parşiva de tot: cînd te-agaţi de ea, nu mai scapi.
— E groaznic! ofta Buza de iepure. Ma duc la nenea Harvev si ...
— Da, da, du-te repede! i-am spus. Sa fiu în locul matale, n-aş mai zabovi o clipa.
— De ce spui asta?
— Gîndeşte-te puţin şi-ai sa pricepi. Nu-i aşa ca unchii matale trebuie sa se înapoieze cît mai degraba în Anglia? Şi crezi ca sînt aşa de hapsîni incit sa plece, lasîndu-va sa veniţi singure dup-aceea? Doar ştii c-au sa v-aştepte. Pîn-aici e bine. Unchiul Harvey e preot, nu-i aşa? Foarte bine. Credeţi oare ca un preot ar fi în stare sa-l minta pe capitanul unui vapor, pe. capitanul unui mare vapor? Şi pentru ce, ma rog? Ca sa-l înduplece s-o primeasca pe bord pe domnişoara Mary Jane? Ştiţi bine ca n-ar fi în stare de aşa ceva. Şi atunci, ce-o sa faca? O sa spuna: "îmi pare rau, dar biserica mea va trebui sa se descurce cum ştie, caci nepoata-mea s-a molipsit poate de gîlcile sstea extra si sînt dator sa ramîn aci şi s-aştept trei luni, pîna ce-o sa se poata vedea daca s-a molipsit sau nu cu adevarat". Dar nu face nimic, daca crezi ca-i mai bine sa te duci sa-i spui lui nenea Harvey ...
— Ce tot vorbeşti? Cînd am. putea petrece de minune în Anglia, sa ne pierdem vremea aici aşteptînd sa vedem daca Mary Jane s-a molipsit sau nu?! Da nerod mai eşti!
— N-ar fi mai bine sa daţi de veste prin vecini?
— Alta acum! N-ai pereche de tont ce eşti. Nu-ţi dai seama ca ar umple tot tîrgul? Al mai bine e sa nu spunem nimanui nimic.
— S-ar putea s-aveţi dreptate. Da, aşa e.
— Cred, totuşi, c-ar trebui sa-i spunem unchiului Harvey ca Mary a ieşit sa se plimbe-puţin nu de alta, dar s-ar putea sa fie îngrijorat.
— Da, da, domnişoara Mary Jane mi-a zis: "Roaga-le pe fete sa-i sarute pe nenea Harvey si pe nenea William si sa le spuna ca m-am dus pe malul alalalt la domnul ...". Cum naiba le zice bogataşilor alora de care tot pomenea unchiul vostru Peter? E vorba de aia care ...
— Aha, poate familia Apthorp, aşa-i?
— Da, da. Ce pacoste-i si cu numele astea, una-doua îţi ies din cap! Da, zicea sa le spuneţi ca s-a dus sa-i roage pe Apthorp sa vina la licitaţie si sa cumpere ei casa, nu alţii, fiindca aşa ar fi vrut si unchiul Peter. Şi mai zicea ca o sa staruie, pîna ce aia au sa primeasca sa vina si p-orma, daca n-o sa fie prea obosita, o sa se-ntoarca acasa. Iar daca o sa fie prea obosita, o sa se-ntoarca abia mîine dimineaţa. Şi va mai roaga sa nu pomeniţi nimic despre Proctori, ci numai despre Apthorpi; si n-o sa fie nici o minciuna, fiindca tot o sa se duca acolo ca sa le vorbeasca în legatura cu casa. Chiar ea mi-a spus-o, zau!
— Bine — zisera ele si se dusera dupa unchii lor, ca sa-i sarute si sa le spuna povestea.
Acum totul era în regula. Ştiam ca fetele n-au sa sufle o vorba, pentru ca mureau sa plece în Anglia, iar regelui şi ducelui le convenea ca Mary Jane sa fie cît mai departe si sa se ocupe de vînzarea casei, decît sa stea pe-aici, aproape de doctorul Robinson. Eram foarte mulţumit, gîndindu-ma ca potrivisem lucrurile cum nu se putea mai bine. Nici Tom Sawyer nu le-ar fi brodit mai straşnic. Fireşte ca el ar fi pus ceva mai mult "stil", dar eu unul nu prea ma pricep la asta fiindca-mi lipseşte deprinderea.
Vînzarea a avut loc în piaţa tîrgului si-a ţinut mult de tot, lungindu-se pîna catre seara. Batrînul statea lînga preţaluitor, mai smerit ca oricînd, si din cînd în cînd trîntea cîte-un cuvinţel din evanghelie sau cîte o cugetare pioasa, în vreme ce ducele se foia pe lînga el şi gîngurea necontenit, ca sa înduioşeze lumea. Se vedea ca-si da toata osteneala.
In curînd nu mai ramase nimic de vînzare, afara de un petic de pamînt din cimitir. Nu s-au lasat pîna nu i-au vîndut si pe-acela. N-am pomenit capcaun mai hulpav ca regele asta; voia sa înghita totul, înca nu ispravisera vînzarea, cînd un vaporaş trase la mal şi peste doua-trei minute se apropie un cîrd de oameni care urlau, chiuiau si rîdeau.
— Iata şi concurenţa! strigau ei. Bietul Peter Wilks are-acum doua rînduri de moştenitori! Alegeţi, înainte de a plati banii!
Tocmai atunci se oprise, tinand pe genunchi o rochie impaturita si plangea cu fata in palme. Ma durea inima s-o vad in starea asta - si cred ca oricine ar fi simtit la fel.
- Duduie Maru Jane - i-am zis intrand in odaie, cand nu poti rabda sa vezi oameni care sufera. (Ei bine, nici eu) Spune-mi, ce-i cu dumneata?
Imi marturisi ca sufera din pricina negrilor. Banuisem eu. Zicea ca pentru ea calatoria in Anglia nu mai poate fi frumoasa, cum ar fi putut sa fie. Stiind ca negresa aia a fost despartita pentru totdeauna de copiii ei, se-ntreba cum ar mai putea sa fie fericita acolo. Si izbucnind intr-un plans si mai amarnic, ridica bratele spre cer:
- Doamne! Doamne! Cand te gandesti ca n-au sa se mai vada niciodata!
- Ba da, au sa se vada si inca pana-n doua saptamani. Sunt sigur de asta!
Hait! Ma luase gura pe dinainte, dar pana sa-mi vin in fire, ea ma si cuprinsese cu bratele pe dupa gat si ma ruga sa-i mai spun o data.
Era limpede ca vorbisem prea mult, dar nu mai puteam da inapoi. Am rugat-o sa ma lase cateva clipe sa ma gandesc. Ma uitam la ea: era nespus de frumoasa in tulburarea ei si ardea de nevrabdare, dar arata fericita si usurata ca un om caruia tocmai i s-a scos o masea stricata. Tot privind-o asa, ma zbuciumam sa gasesc o iesire. Ma gandeam ca unul care spune tot adevarul cand e stans cu usa este pandit de multe primejdii. Si totusi - imi ziceam iata cazuri in care sa ma ia naiba daca adevarul nu e de zece ori mai bun si mai sigur decat o minciuna! Am sa tin minte treaba asta si am sa cuget neaparat la ea mai tarziu, ca prea-i curioasa si neobisnuita. E ceva nemaipomenit. Da, am sa-ncerc, de data asta am sa spun adevarul, cu toate ca e ca si cum m-as aseza pe-un butoi cu pulbere si i-as da foc ca sa vad cat de sus am sa zbor.
- Duduie Mary Jane - i-am zis - stii cumva vreun loc afara din orasel, unde sa poti sta vreo trei-patru zile?
- Da. La domnul Lothrop. Dar de ce ma intrebi?
- Ai sa vezi mai p-orma. Ia spune, daca am sa-ti dovedesc ca stiu ca negrii au sa fie iar impreuna pana-n doua saptamani aici, in casa asta, ai sa te duci sa stai vreo patru zile la domnul Lothrop?
- Patru zile? striga ea. As sta si-un an!
- Bine, nu-ti cer decat cuvantul de onoare; pun mai mult rpet pe el decat pe vorbele unuia care jura cu mana pe scriptura.
Fata zambi si obrajii i se imbujorara usor.
- Da-mi voie sa-nchid usa cu zavorul - i-am zis si, intorcandu-ma, m-am asezat la loc. Sa nu tipi. Stai linistita si asculta barbateste ce-am sa-ti spun. Am sa-ti destainui adevarul si trebuie sa ai curaj, duduie Mary, fiindca-i ceva urat si cam greu de inghitit, dar asta e, n-ai ce-i face. Unchii astia ai dumitale nu sunt deloc unchi, ci niste potlogari, niste borfasi de rand. Ei, asta-i, ce-a fost mai greu a trecut, ce-o sa urmeze e mai usor de indurat.
Bineinteles ca a sarit ca arsa, dar trecusem hopul al mare, asa ca nu m-am mai oprit. Sa fi vazut cum ii straluceau ochii in timp ce-i istoriseam in amanunt toata povestea, de la intalnirea cu flacaul ala natang care se ducea la vapor, si pana in clipa cand ea se aruncase la pieptul regelui, iar el o sarutase de saisprezece-saptesprezece ori. Deodata, fata sari in picioare si spuse, cu obrajii rosii ca focul:
- Ticalosul! Hai, vino, n-avem nici o clipa de pierdut, o sa-i tavalim in catran si-n fulgi si-o sa-i azvarlim in fluviu!
- Sigur - i-am zis. Dar parca era vorba sa te duci mai intai la domnul Lothrop, sau...
- Vai! Ce-mi trecu prin cap? izbucni ea si se aseza repede la loc. Uite, ce-am spus, uite, te rog! Ai sa uiti, nu-i asa?
Si-si puse palma catifelata pe mana mea, incat am jurat ca mai bine mor decat sa nu-i fac pe plac.
- Eram tata de tulburata, incat am uitat fagaduiala. Spune mai departe si-ti jur ca n-am sa mai uit. Spune-mi ce sa fac, si-o sa ma supun, orice mi-ai cere.
- Bine. Uite ce e: potologarii astia sunt dati dracului si vrand-nevrand trebuie sa mai merg o bucata de vreme cu ei, mai bine sa nu afli de ce. Si daca te-ai apuca sa-i dai in vileag, stiu ca oamenii m-ar scapa din ghearele lor, dar mi-e de altceva, de unul pa care nu-l cunosti si care ar fi in mare primejdie. Trebuie sa-l salvam si pe asta, nu-i asA? Asa ca deocamdata nu-i putem da in vileag.
Vorbindu-i astfel, mi-a venit o idee grozava: Jim si cu mine am putea scapa de talharii aia doi, dac-ar fi bagati in puscarie chiar in targul asta, insa n-avea rost sa pornim cu pluta pe lumina, fara sa mai fie cineva in afara de mine, care la o adica sa poata raspunde la intrebari. Asa incat nu-mi convenea sa-mi pun planul in aplicare decat noaptea tarziu.
- Uite ce e duduie Mary Jane - i-am zis. N-o sa-mi fie nevoie sa ramai asa de mult la domnul Lothrop. Sta departe?
- Cale de vreo patru mile de-aici, in plin camp.
- Nu-i rau. Te duci si stai acolo pana la noua si jumatate seara, pe urma il rogi sa te aduca inapoi acasa, fiindca ai ceva treaba; dac-ajungi inainte de unsprezece, aprinde o lumanare la fereastra asta. Asteapta pana la unsprezece si, daca vezi ca eu nu ma arat, inseamna c-am plecat si ca-s departe de orice primejdie. Te duci apoi si dai sfoara-n tara si-i pui pe ticalosi la popreala.
- Bine, zise ea. Asa am sa fac.
- Si daca se-ntampla sa nu pot fugi si sa fiu prins odata cu ei, spune-le oamenilor ca eu ti-am dezvaluit totul si ia-mi apararea.
- Mai e vorba? Sigur c-am sa te apar. N-au sa se atinga nici de-un fir de par din capul tau, spuse ea, cu narile frematand si cu ochii stralucitori.
- Daca izbutesc sa plec, n-am sa fiu de fata ca sa dovedesc ca ticalosii astia nu-s unchii vostri, si chiar de as fi aici, tot n-as fi in stare. As putea doar sa jur ca-s niste pungasi si niste trantori. Atata tot, macar ca nu-i de lepadat nici asta. Dar sunt altii care pot face mai mult si pe care lumea o sa-i creada mai degraba decat pe mine. Am sa-ti spun unde-i gasesti. Da-mi un plaivaz si o bucatica de hartie. Uite: "Minunea regeasca, Bricksville". Pune-o bine, vezi sa n-o pierzi. Daca judecatorii vor voi sa stie ceva despre aia doi, sa tirmita pe careva la Bricksville ca sa spuna ca talharii care au jucat MInunea regeasca au fost prinsi si sa aduca vreo cativa martori. Pana sa zici pas, tot targul ala are sa fie aici, domnisoara Mary. Cu o falca-n cer si cu una-n pamant au sa vie, zau asa!
Socotind ca acum totul e-n regula, i-am zis:
- Sa nu-ti pese de licitatie, lasa-i s-o tina. Pana maine, n-au sa poata cere nimanui bani pentru lucrurile vandute, c-asa-i obiceiul, si n-au sa se care ei de aici fara bani, fii pe pace! Si dupa cum am brodit noi lucrurile, vanzarea nu face doua parale, iar aia n-au sa puna mana pe nici un gologan. La fel si vanzarea negrilor, nu-i o vanzare dupa lege, iar negrii au sa se-ntoarca in curand, iar pana una alta, pungasii n-au sa poata incasa banii. Zau, domnsioara Mary, au intrat rau de tot la apa talharii!
- Bine, zise ea, acum ma duc la masa si numaidecat dupa aia plec la domnul Lothrop.
- Nu, asa nu-i bine, domnisoara Mary Jane. Trebuie sa pleci inainte de masa de dimineata.
- De ce?
- Dar de ce crezi ca vreau sa te duci acolo, domnisoara Mary?
- Pai nu stiu, nu m-am gandit la asta. Ia spune, de ce?
- Pentru ca n-ai obrazul de toval, ca altii. Pe chipul matale se poate citi ca-ntr-o carte si slovele-s asa de groase, ca le poate citi oricine de la o posta. Crezi cumva ca ai putea da ochi cu unchii matale cand vor veni sa-ti spuna buna dimineata si sa te sarute, fara ca...
- Taci, taci! Bine, am sa plec inainte de masa de dimineata, cu draga inima! Dar sa-mi las surorile cu astia?!
- Lasa, nu te gandi la ele. Trebuie sa mai rabde putin. Daca ati pelca tustrele, aia ar intra la banuiala. Nu vreau sa-ti vezi nici surorile, nici pe aia, pe nimeni din targusor. Daca vreun vecin te-ar intreba ce mai fac unchii, ar vedea dupa fata matale ca s-a-ntamplat ceva. Du-te repede, domnisoara Mary Jane, si am sa am eu grija de tot. Domnisoarei Suzana am sa-i cer sa-ti sarute unchii si sa le spuna ca te-ai dus sa te odihnesti cateva ceasuri si sa schimbi aerul, sau sa vezi o prietena, si c-ai sa te intorci acasa seara, sau maine dimineata.
- N-am nimic imptoriva sa le spuna ca m-am dus la o prietena, dar nu vreau sa-i sarute din partea mea.
- Bine, fie si asa, am linistit-o eu, gandindu-ma ca hatarul asta nu ma costa nimic. Era o nimica toata, dar toate nimicurile astea au darul de a-i linisti pe oameni si de a-i face sa se simta mai bine. Mai e ceva - adaug eu - sacul ala cu bani.
- Pai, e la ei. Ah, mor de necaz cand ma gandesc cum au ajuns sa puna mana pe el.
- Aici te-nseli. Nu-l mai au.
- Cum asa? Atunci la cine e?
- Tare as vrea sa stiu si eu! Intr-o vreme il aveam chiar eu, dupa ce-l sterpelisem de la ei ca sa ti-l dau matale. Stiu unde l-am ascuns, dar ma tem ca nu mai e acolo, imi pare nespus de rau, domnisoara Mary Jane, crede-ma, dar am facut tot ce-am putut, iti jur. Erau cat pe ce sa ma prinda si de-aia l-am ascuns unde s-a nimerit si apoi am sters-o. Dar nu era o ascunzatoare buna.
- Ah, inceteaza, nu te invinovati atata, nu-ti dau voie! Nu esti tu de vina, n-aveai incotro. Dar, spune-mi, unde l-ai ascuns?
Nu voiam sa-i aduc aminte de durerea ei si nu ma rabda inima sa rostesc o vorba care i-ar fi amintit iarasi de mortul ala asezat in cosciug, cu sacul de bani pe pantec.
- Domnisoara Mary Jane, i-am zis dupa cateva clipe - mai bine nu-ti spun unde l-am ascuns. Dar am sa-ti scriu pe o bucatica de hartie si, daca vrei, o poti citi in drum spre domnul Lothrop. Ce zici, e bine asa?
- Da, da!
M-am apucat si am scris cele ce urmeaza: "L-am ascuns in cosciug. Se afla acolo ieri noapte, cand ai venit sa-l bocesti pe mort. Eu eram dupa usa si mi se rupea inima vazandu-te, domnisoara Mary Jane".
Mi s-au umezit ochii amintindu-mi cum plansese acolo, singura in noapte, sub acelasi acoperis cu impielitatii aia care-si bateau joc de ea si o jefuiau. Cand i-am dat hartiuta impaturita, am vazut ca si ochii ei erau plini de lacrimi, imi stranse mana cu putere si-mi zise:
- La revedere! Am sa fac intocmai cum mi-ai spus si, daca nu ne vom mai vedea niciodata, sa stii ca n-am sa te uit. Ma voi gandi adesea la tine si ma voi ruga pentru sufletul tau!
Si pleca. Auzi, sa se roage pentru sufletul meu! Daca m-ar fi cunoscut cat de cat, nu si-ar mai fi luat pe cap o asemenea corvoada. Dar cred c-ar fi facut-o si-n cazul asta, fiindca asa-i era felul. Ar fi fost in stare sa se roage si pentru Iuda; cand isi punea in gand ceva, s-a ispravit n-o mai puteai opri nici in ruptul capului. Orice ati spune, eu unul zic c-avea mai mult curaj decat toate fetele pe care le-am vazut vreodata. Era plina de curaj! Ce spun eu miroase a tamaie, dar sa stiti ca n-o tamaiez deloc. Cat despre frumusete si bunatate, sa nu mai vorbim ... era cu un cap mai sus ca toate fetele. N-am mai vazut-o de atunci, din clipa cand a iesit pe usa aceea, dar cred ca m-am gandit de milioane si milioane de ori la ea si la fagaduiala ei c-o sa se roage pentru sufletul meu. Si, zau asa, daca mi-ar fi dat vreodata prin gand ca ar folosi la ceva sa ma rog pentru ea, sa mor ca m-as fi rugat.
Mary Jane a iesit, pesemne pe usa din dos, nu sunt sigur, fiindca nimeni n-a vazut-o cand a plecat. Cum am dat ochii cu Suzana si Buza de iepure, le-am zis:
- Cum ii cheama pe aia de pe rau, la care va duceri uneori in vizita?
- Care din ei, ca-s mai multi? Dar mai des mergem la Proctori, raspunsera ele.
- Da, asta-i numele. Mai mai sa-l uit. Domnisoara Maru Jane m-a rugat sa va spun ca s-a dus degraba acolo, fiindca unul din ei s-a imbolnavit.
- Care din ei?
- Nu stiu, adica am uitat. Dar cred ca-i...
- Doamne pazeste, nu cumva-i Hanna?
- Imi pare rau dar chiar despre ea e vorba.
- Dumnezeule! Si era sanatoasa tun saptamana trecuta! E rau bolnava?
- Nici nu va inchipuiti. Domnisoara Mary zicea c-au stat la capataiul ei toata noaptea si se crede ca n-o mai duce decat vreo cateva ceasuri.
— Vai, ce groaznic! Dar ce-are?
Nu mi-a dat prin gînd nimic serios, aşa ca le-am spus:
— Gîki.
— Sa i-o spui lui mutu! Nu se sta la capatîiul unuia bolnav de gîlci.
— Nu zau! Ce tot vorbiţi? Aflaţi ca se sta cînd e vorba de gîlci de-astea. Sînt gîlci de-un soi nou, aşa zicea domnişoara Mary Jane.
— De ce-i un soi nou?
— Pai, fiindca-s amestecate cu alte socoteli.
— Ce socoteli?
— Pai, cu pojar, tuse magareasca, brînca, oftica, galinare, meningita şi cîte şi mai cîte.
— Dumnezeule! Şi asta se numeşte gîlci?
— Aşa spunea domnişoara Mary Jane.
— Bine, da de ce-i zice gîlci, pentru numele lui Dum-ezeu?
— Pai, fiinca tocmai de gîlci e vorba. Cu asta şi începe.
— Prostii! E ca si cum cineva şi-ar scrînti degetul al mare de la picior, ar lua otrava ar cadea într-un puţ, şi-ar frînge gîtul şi-apoi şi-ar zbura creierii, iar altcineva, întrebînd cine l-a omorît, ar afla de la un neghiob ca omul a murit fiindca si-a scrîntit degetul. Ar fi o nerozie. Tot aşa şi cu gîlcile astea. Ia zi, se ia?
— Daca se ia? Auzi întrebare! Dar o groapa se ia de tine cînd dai peste ea noaptea? Daca nu te-agaţi de unul din dinţii ei, te-agaţi de altul, aşa-i? Şi nu poţi scapa de dintele ala fara sa rastorni groapa peste tine. Asa-i şi cu gîlcile, si zau ca-s o groapa parşiva de tot: cînd te-agaţi de ea, nu mai scapi.
— E groaznic! ofta Buza de iepure. Ma duc la nenea Harvev si ...
— Da, da, du-te repede! i-am spus. Sa fiu în locul matale, n-aş mai zabovi o clipa.
— De ce spui asta?
— Gîndeşte-te puţin şi-ai sa pricepi. Nu-i aşa ca unchii matale trebuie sa se înapoieze cît mai degraba în Anglia? Şi crezi ca sînt aşa de hapsîni incit sa plece, lasîndu-va sa veniţi singure dup-aceea? Doar ştii c-au sa v-aştepte. Pîn-aici e bine. Unchiul Harvey e preot, nu-i aşa? Foarte bine. Credeţi oare ca un preot ar fi în stare sa-l minta pe capitanul unui vapor, pe. capitanul unui mare vapor? Şi pentru ce, ma rog? Ca sa-l înduplece s-o primeasca pe bord pe domnişoara Mary Jane? Ştiţi bine ca n-ar fi în stare de aşa ceva. Şi atunci, ce-o sa faca? O sa spuna: "îmi pare rau, dar biserica mea va trebui sa se descurce cum ştie, caci nepoata-mea s-a molipsit poate de gîlcile sstea extra si sînt dator sa ramîn aci şi s-aştept trei luni, pîna ce-o sa se poata vedea daca s-a molipsit sau nu cu adevarat". Dar nu face nimic, daca crezi ca-i mai bine sa te duci sa-i spui lui nenea Harvey ...
— Ce tot vorbeşti? Cînd am. putea petrece de minune în Anglia, sa ne pierdem vremea aici aşteptînd sa vedem daca Mary Jane s-a molipsit sau nu?! Da nerod mai eşti!
— N-ar fi mai bine sa daţi de veste prin vecini?
— Alta acum! N-ai pereche de tont ce eşti. Nu-ţi dai seama ca ar umple tot tîrgul? Al mai bine e sa nu spunem nimanui nimic.
— S-ar putea s-aveţi dreptate. Da, aşa e.
— Cred, totuşi, c-ar trebui sa-i spunem unchiului Harvey ca Mary a ieşit sa se plimbe-puţin nu de alta, dar s-ar putea sa fie îngrijorat.
— Da, da, domnişoara Mary Jane mi-a zis: "Roaga-le pe fete sa-i sarute pe nenea Harvey si pe nenea William si sa le spuna ca m-am dus pe malul alalalt la domnul ...". Cum naiba le zice bogataşilor alora de care tot pomenea unchiul vostru Peter? E vorba de aia care ...
— Aha, poate familia Apthorp, aşa-i?
— Da, da. Ce pacoste-i si cu numele astea, una-doua îţi ies din cap! Da, zicea sa le spuneţi ca s-a dus sa-i roage pe Apthorp sa vina la licitaţie si sa cumpere ei casa, nu alţii, fiindca aşa ar fi vrut si unchiul Peter. Şi mai zicea ca o sa staruie, pîna ce aia au sa primeasca sa vina si p-orma, daca n-o sa fie prea obosita, o sa se-ntoarca acasa. Iar daca o sa fie prea obosita, o sa se-ntoarca abia mîine dimineaţa. Şi va mai roaga sa nu pomeniţi nimic despre Proctori, ci numai despre Apthorpi; si n-o sa fie nici o minciuna, fiindca tot o sa se duca acolo ca sa le vorbeasca în legatura cu casa. Chiar ea mi-a spus-o, zau!
— Bine — zisera ele si se dusera dupa unchii lor, ca sa-i sarute si sa le spuna povestea.
Acum totul era în regula. Ştiam ca fetele n-au sa sufle o vorba, pentru ca mureau sa plece în Anglia, iar regelui şi ducelui le convenea ca Mary Jane sa fie cît mai departe si sa se ocupe de vînzarea casei, decît sa stea pe-aici, aproape de doctorul Robinson. Eram foarte mulţumit, gîndindu-ma ca potrivisem lucrurile cum nu se putea mai bine. Nici Tom Sawyer nu le-ar fi brodit mai straşnic. Fireşte ca el ar fi pus ceva mai mult "stil", dar eu unul nu prea ma pricep la asta fiindca-mi lipseşte deprinderea.
Vînzarea a avut loc în piaţa tîrgului si-a ţinut mult de tot, lungindu-se pîna catre seara. Batrînul statea lînga preţaluitor, mai smerit ca oricînd, si din cînd în cînd trîntea cîte-un cuvinţel din evanghelie sau cîte o cugetare pioasa, în vreme ce ducele se foia pe lînga el şi gîngurea necontenit, ca sa înduioşeze lumea. Se vedea ca-si da toata osteneala.
In curînd nu mai ramase nimic de vînzare, afara de un petic de pamînt din cimitir. Nu s-au lasat pîna nu i-au vîndut si pe-acela. N-am pomenit capcaun mai hulpav ca regele asta; voia sa înghita totul, înca nu ispravisera vînzarea, cînd un vaporaş trase la mal şi peste doua-trei minute se apropie un cîrd de oameni care urlau, chiuiau si rîdeau.
— Iata şi concurenţa! strigau ei. Bietul Peter Wilks are-acum doua rînduri de moştenitori! Alegeţi, înainte de a plati banii!
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 28
Aceasta pagina a fost accesata de 628 ori.