Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 32
Cînd am ajuns la ferma, soarele dogorea. Totul era liniştit ca-ntr-o zi de duminica. Argaţii erau duşi la cîmp. In vazduh plutea bîzîitul surd al muştelor şi-al altor gînganii, care, cînd ii auzi, ţi se pare c-ai ramas singur pe lume, parasit de toţi. Te cuprindea jalea cînd începea sa adie vreun vînticel prin frunzare fiindca freamatul stîrnit aducea cu şoapta duhurilor unor morţi de demult, care-ar fi vorbit despre tine. Cînd auzi aşa ceva, îţi vine sa-ţi iei lumea-n cap, ca sa se ispraveasca odata cu toate. Phelps avea o mica plantaţie de bumbac, cum erau multe prin parţile astea. O ograda de vreo doua pogoane, împrejmuita cu un gard; un pîrleaz înjghebat din butuci ferastruiţi în chip de trepte, ca nişte ţevi de lungimi felurite, pe unde puteai sari gardul şi pe care se caţarau femeile ca sa-ncalece pe cai. Ograda, smalţata cu smocuri de iarba sfarogita, parea golaşa şi neteda ca o palarie veche, cu pîsla roasa, într-o cladire mare, de lemn, cu pereţii dubli, locuiau albii; golurile dintre grinzi erau astupate cu lut sau mortar, alcatuind un fel de fîsii care fusesera cîndva varuite. O bucatarie din bîrne rotunde era legata de casa printr-o tinda larga, deschisa în parţi, dar acoperita. In spatele bucatariei era un şopron de scînduri, unde se afumau bucatele, iar alaturi, se înşirau trei magherniţe, pentru, negri. Langa gardul din fund se zarea o coliba singuratica, iar ceva mai încolo, în cealalta parte, se aflau cîteva suri. Lînga coliba, un cazan mare în care se fierbea sapun, şi un jgheab pentru cenuşa. Lînga uşa bucatariei, o laviţa, un hîrdau si un urcior. Ici-colo, cîte un dulau moţaia la soare, într-un colţ, departe, se vedeau vreo trei copaci umbroşi. Lînga gard, într-un loc, creşteau nişte tufe de agrişe si de coacaze iar dincolo de gard, se vedea o gradiniţa si un strat de pepeni. Apoi lanurile de bumbac şi dincolo de ele padurea. Dupa ce-am ocolit ograda, am sarit pîrleazul lînga jgheab şi am luat-o spre bucatarie. Dupa cîţiva paşi, am auzit o vîrtelniţa care ba scîrţîia, ba amuţea, de-ţi venea sa mori ascultîndu-i bocetul jalnic. Am mers mai departe, fara un gînd anume, ci bi-zuindu-ma doar pe pronia cereasca sa-mi puna în gura vorbele nimerite, cînd o sa fiu întrebat ce caut acolo; bagasem de seama ca pronia asta, daca ma lasam în voia ei, ma scotea totdeauna din încurcatura.
La jumatatea drumului, se repezi la mine un dulau, apoi înca unul. Se-nţelege ca m-am oprit şi-am ramas nemişcat. Faceau un taraboi nemaipomenit! In cîteva clipe, se strînsera în jurul meu vreo cincisprezece potaî cu gîturile si boturile întinse spre mine. Şi latrau! Aoleo, cum mai latrau! Eram, cum s-ar zice, ca osia unei roţi, iar dulaii erau spiţele. Şi tot veneau din toate parţile, sarind peste gard şi repezindu-se la mine.
Din bucatarie ieşi atunci o negresa cu un facaleţ în mîna.
- Piei, Tigrule! Fugi de-aici, Grivei! striga ea şir dupa ce le dadu cîte una zdravana la fiecare, dulaii o luara la goana, schelalaind.
In clipa urmatoare, vreo zece din ei se întoarsera dînd din coada şi gudurîndu-se pe lînga mine. Cîinii nu-s deloc rai la suflet, zau.
In spatele negresei se ivisera o fetiţa şi doi baieţaşi negri, cu cîte o camaşa de pînza pe ei. Se agaţasera de fusta mamucai lor şi ma priveau sfioşi, aşa cum privesc întotdeauna copilaşii negri. Nu trecu mult şi se ivi şi stapîna casei, o femeie de vreo patruzeci şi cinci-cincizeci de ani, cu capul gol si ţinînd în mîna un fus.
In spatele ei veneau copiii eî albi, care se purtau întocmai ca negrisorii.
— Iata-te, în sfîrsit, tu eşti, nu-i aşa? îmi striga ea, rîzînd cu gura pîna la urechi.
— Da, doamna! i-am raspuns pe negîndite.
Atunci ea ma lua în braţe şi ma strînse zdravan, pe urma îmi apuca mîinile şi mi le zgîlţîi. Obrajii îi siroiau de lacrimi si nu se mai satura sa ma îmbraţişeze şi sa ma strînga, în vreme ce gura îi turuia fara-ncetare:
— Credeam ca semeni mai mult cu maica-ta, dar zau, nu-mi pasa, sînt fericita ca te vad. Mînca-l-ar mama, dragul de el! Copilaşi, asta-i varul vostru, Tom. Spuneţi-i bun venit!
Copiii îşi lasara însa capetele în jos si, bagîndu-şi degetele în gura, se ascunsera în spatele ei.
— Liza — spuse ea — da fuga şi pregateşte numaidecît ceva de mîncare. Sau te pomeneşti c-ai mîncat pe vapor?
I-am raspuns ca da. Ma lua de mîna si porni cu mine spre casa, cu droaia de copii dupa noi. Cînd am ajuns înauntru, ma puse sa şed pe un jilţ de nuiele împletite, iar ea se aşeza pe un scaunel în faţa mea, ţinîndu-mi rnîinile într-ale ei.
— Acum pot sa te privesc pe-ndelete. De ani de zile aştept clipa asta si iata c-a sosit! Te aşteptam de vreo doua zile. De ce-ai întîrziat? S-a împotmolit cumva vaporul?
— Da, doamna, s-a ....
— Zi-mi tusa Sally, nu ma mai domni atîta! In ce loc s-a împotmolit? Habar n-aveam ce sa-i spun, fiindca nu ştiam daca vaporul venea de sus sau de jos. Dar mi-am ascultat ca de obicei inima si inima mi-a zis ca vaporul trebuia sa vina în susul apei, dinspre New Orleans. Numai ca asta nu era de ajuns, fiindca nu cunoşteam numele vadurilor de pe acolo. Trebuia sa le nascocesc sau sa zic c-am uitat numele aceluia în care ne împotmolisem, sau ... Deodata îmi veni o idee:
— N-am întîrziat din pricina împotmolirii, ci din pricina unui cazan care-a sarit în aer.
— Dumnezeule! A fost ranit careva?
— Nu! Doar un negru a fost omorît.
— Mare noroc aţi avut, fiindca uneori se-ntîmpla sa fie raniţi si oameni. Acum doi ani, de Craciun, unchiu-tau Silas venea de la New Orleans cu vaporul "Lally Rook" si tot aşa a explodat un cazan. Un om a fost schilodit si cred c-a murit curînd dupa aceea. Era baptist. Unchiu-tau Silas cunoaşte o familie din Baton Rouge, care-i ştia foarte bine neamurile. Da, acum mi-amintesc, a murit, saracul! Cangrena s-a-ntins si au trebuit sa-i taie piciorul. Dar tot n-a scapat. Da, da, cangrena era. Se învineţise tot, saracul! A murit nadajduind într-o înviere mareaţa. Oamenii ziceau ca arata ceva de speriat. De cîteva zile, unchiu-tau se duce mereu la oraş, ca sa te-aduca încoace. Şi azi s-a dus, acum vreo ora; trebuie sa se-ntoarca din clipa-n clipa. Nu te-ai întîlnit cu el pe, drum? Un batrînel cu un ...
— Nu, n-am vazut pe nimeni, tuşa Sally. Vaporul a sosit în zori, aşa ca mi-am lasat cufarul pe ponton si m-am plimbat prin tîrg si prin împrejurimi, ca sa nu ajung prea devreme aici. Aşa c-am venit pe alt drum. ...
— Cui i-ai lasat în grija cufarul?
— Nimanui.
— Vai, copile, o sa ţi-l fure!
— Nu, ca l-am ascuns bine.
— Dar cum se face c-ai luat masa pe vapor aşa devreme?
O cam sfeclisem, dar i-am raspuns:
— Capitanul m-a vazut ca ma-nvîrt pe-acolo şi mi-a zis ca n-ar strica sa îmbuc ceva înainte de-a coborî pe-mal. Aşa ca m-am dus cu el în cabina unde iau masa ofiţerii şi mi-a dat tot ce mi-a poftit inima. Ma simţeam aşa de stînjenit, ca nici n-auzeam bine. Tot timpul eram cu gîndul la copii: voiam sa-i iau deoparte şi sa-i trag de limba, ca sa aflu drept cine ma ia. Nu se ivi însa nici un prilej, fiindca Phelpoaia îi dadea înainte cu ale ei. Am simţit ca ma ia cu frig cînd am auzit-o ca-mî spune:
— Dar uite ca ma luai cu vorba şi nu mi-ai spus înca nimic despre sora-mea si despre ceilalţi. Ei, acum sa-mi hodinesc puţin limba, ca sa te-ascult. Povesteşte-mi tot ce ştii despre fiecare din ei. Cum o duc, ce mai fac şi ce ţi-au zis sa-mi spui. Tot, tot, tot.
De data asta mi se-nfundase. Pronia ma ajutase pîn-aici, dar acum intrasem rau de tot la apa. Mi-am dat seama ca n-are rost sa merg mai departe si ca-i musai sa ma predau. Iata înca un loc unde trebuie sa-ncerv cu orice preţ sa spun adevarul. Dar cînd sa deschid gurar ea ma trase de pe scaun si ma împinse îndaratul patului, zicîndu-mi:
— Uite-l ca vine! Baga capul sub pat, aşa ... Acum nu te mai poate vedea. Sa nu ştie ca eşti aici. Ii trag o pacaleala, cum nu s-a mai pomenit. Copii, sa nu suflaţi o vorba!
Alta acum! Dar n-avea rost sa-mi fac sînge rau. Nu-mi ramînea decît sa stau liniştit si s-astept acolo unde eram izbitura trasnetului. L-am zarit pe batrîn cînd a intrat în odaie, apoi tablia patului mi l-a ascuns.
— A venit? îl întreba Phelpoaia, sarind în întîmpinarea soţului ei.
— Nu — raspunse el.
— Doamne Dumnezeule, dar ce-o fi paţit?
— Nu-mi pot da seama — zise batrînul. Drept sa-ţi spun, sînt tare îngrijorat.
— Ingrijorat? Eu simt ca înnebunesc. Trebuie sa fi venit, şi se vede ca nu l-ai întîlnit pe drum. Asta trebuie sa fie, inima îmi spune ca aşa e.
— Dar, Sally draga, ştii prea bine ca nu puteam trece pe lînga el fara sa-l vad.
— Vai, ce încurcatura! Ce-o sa zica sora-mea? Trebuie sa fi venit! Ai trecut pe lînga el, asta e ...
— Nu ma mai chinui, ca-s destul de chinuit si-asa. Nu pricep ce-a putut sa se-ntîmple. Mi se-nvîrte capul si nu mi-e ruşine sa spun ca-s speriat de-a binelea. Dar nu-i nici o nadejde sa fi venit. De-ar fi venit, cu siguranţa ca l-aş fi vazut. Sally, e îngrozitor, sa ştii ca s-a întîmplat ceva cu vaporul!
— Hei, ia uita-te colo, parca vine cineva pe drum!
Batrînul se repezi spre fereastra de deasupra patului. Phelpoaia atîta aştepta: se apleca şi ma trase repede de sub pat, iar cînd batrînul se întoarse cu spatele la fereastra, o vazu stînd lînga mandea, cu faţa ţoala numai un zîmbet şi stralucind ca o casa în flacari. Ma treceau naduselile şi aveam o mutra tare plouata.
Batrînul striga, cu ochii cît cepele:
— Cine-i asta?
— Cine crezi ca e?
— N-am idee. Cine-i?
— Tom Sawyer.
Pe legea mea, îmi venea sa intru-n pamînt! Dar nu era vreme de fleacuri. Batrînul îmi strînse mina si începu sa mi-o scuture, în vreme ce dumneaei ţopaia în jurul nostru, plîngînd de bucurie. Apoi ma coplesira amandoi cu întrebari despre Sid, Mary şi celelalte rubedenii. Dar bucuria lor era nimica toata pe lînga a mea — parca ma nascusem a doua oara, aşa de fericit eram ca ştiu cine sînt. M-au pisat aşa vreo doua ceasuri, pîna cînd mi-au înţepenit falcile de atîta palavrageala, indrugîndu-le despre familia mea, adica a lui Tom Sawyer, mai multe lucruri decît se puteau întîmpla în sase familii Sawyer. Le-am povestit, de asemenea, cum la gura Rîului Alb a sarit în aer un cazan si cum am stat trei zile pîna l-au dres. I-am legat frumuşel la gard cu povestea asta, fiindca habar n-aveau cum devine cazu. Sa fi vorbit despre explozia unui piron, aia tot m-ar fi crezut. Acum ma simţeam grozav de bine pe de o parte, dar pe de alta ma simţeam cam prost. Era placut şi uşor sa fii Tom Sawyer, dar cînd am auzit pufaitul unui vapor ceva mai la vale, nu prea mi-a placut. Te pomeneşti ca Tom Sawyer vine cu vaporul asta! mi-am zis. Daca intra fara veste în casa şi, pîna sa-i fac eu semn sa-şi ţina gura, îmi si spune pe nume? Treaba asta nu-mi placea deloc. Trebuia sa-i ies în intîmpinare si sa-l pun în garda. Le-am spus Phelp- jjsilor ca ma duc- în tîrg sa-mi aduc calabalîcul. Batrînul ar fi vrut sa ma-nsoţeasca, dar i-am spus ca nu-i nevoie, fiindca ştiu sa mîn calul si singur, aşa ca n-are rost sa se osteneasca.
La jumatatea drumului, se repezi la mine un dulau, apoi înca unul. Se-nţelege ca m-am oprit şi-am ramas nemişcat. Faceau un taraboi nemaipomenit! In cîteva clipe, se strînsera în jurul meu vreo cincisprezece potaî cu gîturile si boturile întinse spre mine. Şi latrau! Aoleo, cum mai latrau! Eram, cum s-ar zice, ca osia unei roţi, iar dulaii erau spiţele. Şi tot veneau din toate parţile, sarind peste gard şi repezindu-se la mine.
Din bucatarie ieşi atunci o negresa cu un facaleţ în mîna.
- Piei, Tigrule! Fugi de-aici, Grivei! striga ea şir dupa ce le dadu cîte una zdravana la fiecare, dulaii o luara la goana, schelalaind.
In clipa urmatoare, vreo zece din ei se întoarsera dînd din coada şi gudurîndu-se pe lînga mine. Cîinii nu-s deloc rai la suflet, zau.
In spatele negresei se ivisera o fetiţa şi doi baieţaşi negri, cu cîte o camaşa de pînza pe ei. Se agaţasera de fusta mamucai lor şi ma priveau sfioşi, aşa cum privesc întotdeauna copilaşii negri. Nu trecu mult şi se ivi şi stapîna casei, o femeie de vreo patruzeci şi cinci-cincizeci de ani, cu capul gol si ţinînd în mîna un fus.
In spatele ei veneau copiii eî albi, care se purtau întocmai ca negrisorii.
— Iata-te, în sfîrsit, tu eşti, nu-i aşa? îmi striga ea, rîzînd cu gura pîna la urechi.
— Da, doamna! i-am raspuns pe negîndite.
Atunci ea ma lua în braţe şi ma strînse zdravan, pe urma îmi apuca mîinile şi mi le zgîlţîi. Obrajii îi siroiau de lacrimi si nu se mai satura sa ma îmbraţişeze şi sa ma strînga, în vreme ce gura îi turuia fara-ncetare:
— Credeam ca semeni mai mult cu maica-ta, dar zau, nu-mi pasa, sînt fericita ca te vad. Mînca-l-ar mama, dragul de el! Copilaşi, asta-i varul vostru, Tom. Spuneţi-i bun venit!
Copiii îşi lasara însa capetele în jos si, bagîndu-şi degetele în gura, se ascunsera în spatele ei.
— Liza — spuse ea — da fuga şi pregateşte numaidecît ceva de mîncare. Sau te pomeneşti c-ai mîncat pe vapor?
I-am raspuns ca da. Ma lua de mîna si porni cu mine spre casa, cu droaia de copii dupa noi. Cînd am ajuns înauntru, ma puse sa şed pe un jilţ de nuiele împletite, iar ea se aşeza pe un scaunel în faţa mea, ţinîndu-mi rnîinile într-ale ei.
— Acum pot sa te privesc pe-ndelete. De ani de zile aştept clipa asta si iata c-a sosit! Te aşteptam de vreo doua zile. De ce-ai întîrziat? S-a împotmolit cumva vaporul?
— Da, doamna, s-a ....
— Zi-mi tusa Sally, nu ma mai domni atîta! In ce loc s-a împotmolit? Habar n-aveam ce sa-i spun, fiindca nu ştiam daca vaporul venea de sus sau de jos. Dar mi-am ascultat ca de obicei inima si inima mi-a zis ca vaporul trebuia sa vina în susul apei, dinspre New Orleans. Numai ca asta nu era de ajuns, fiindca nu cunoşteam numele vadurilor de pe acolo. Trebuia sa le nascocesc sau sa zic c-am uitat numele aceluia în care ne împotmolisem, sau ... Deodata îmi veni o idee:
— N-am întîrziat din pricina împotmolirii, ci din pricina unui cazan care-a sarit în aer.
— Dumnezeule! A fost ranit careva?
— Nu! Doar un negru a fost omorît.
— Mare noroc aţi avut, fiindca uneori se-ntîmpla sa fie raniţi si oameni. Acum doi ani, de Craciun, unchiu-tau Silas venea de la New Orleans cu vaporul "Lally Rook" si tot aşa a explodat un cazan. Un om a fost schilodit si cred c-a murit curînd dupa aceea. Era baptist. Unchiu-tau Silas cunoaşte o familie din Baton Rouge, care-i ştia foarte bine neamurile. Da, acum mi-amintesc, a murit, saracul! Cangrena s-a-ntins si au trebuit sa-i taie piciorul. Dar tot n-a scapat. Da, da, cangrena era. Se învineţise tot, saracul! A murit nadajduind într-o înviere mareaţa. Oamenii ziceau ca arata ceva de speriat. De cîteva zile, unchiu-tau se duce mereu la oraş, ca sa te-aduca încoace. Şi azi s-a dus, acum vreo ora; trebuie sa se-ntoarca din clipa-n clipa. Nu te-ai întîlnit cu el pe, drum? Un batrînel cu un ...
— Nu, n-am vazut pe nimeni, tuşa Sally. Vaporul a sosit în zori, aşa ca mi-am lasat cufarul pe ponton si m-am plimbat prin tîrg si prin împrejurimi, ca sa nu ajung prea devreme aici. Aşa c-am venit pe alt drum. ...
— Cui i-ai lasat în grija cufarul?
— Nimanui.
— Vai, copile, o sa ţi-l fure!
— Nu, ca l-am ascuns bine.
— Dar cum se face c-ai luat masa pe vapor aşa devreme?
O cam sfeclisem, dar i-am raspuns:
— Capitanul m-a vazut ca ma-nvîrt pe-acolo şi mi-a zis ca n-ar strica sa îmbuc ceva înainte de-a coborî pe-mal. Aşa ca m-am dus cu el în cabina unde iau masa ofiţerii şi mi-a dat tot ce mi-a poftit inima. Ma simţeam aşa de stînjenit, ca nici n-auzeam bine. Tot timpul eram cu gîndul la copii: voiam sa-i iau deoparte şi sa-i trag de limba, ca sa aflu drept cine ma ia. Nu se ivi însa nici un prilej, fiindca Phelpoaia îi dadea înainte cu ale ei. Am simţit ca ma ia cu frig cînd am auzit-o ca-mî spune:
— Dar uite ca ma luai cu vorba şi nu mi-ai spus înca nimic despre sora-mea si despre ceilalţi. Ei, acum sa-mi hodinesc puţin limba, ca sa te-ascult. Povesteşte-mi tot ce ştii despre fiecare din ei. Cum o duc, ce mai fac şi ce ţi-au zis sa-mi spui. Tot, tot, tot.
De data asta mi se-nfundase. Pronia ma ajutase pîn-aici, dar acum intrasem rau de tot la apa. Mi-am dat seama ca n-are rost sa merg mai departe si ca-i musai sa ma predau. Iata înca un loc unde trebuie sa-ncerv cu orice preţ sa spun adevarul. Dar cînd sa deschid gurar ea ma trase de pe scaun si ma împinse îndaratul patului, zicîndu-mi:
— Uite-l ca vine! Baga capul sub pat, aşa ... Acum nu te mai poate vedea. Sa nu ştie ca eşti aici. Ii trag o pacaleala, cum nu s-a mai pomenit. Copii, sa nu suflaţi o vorba!
Alta acum! Dar n-avea rost sa-mi fac sînge rau. Nu-mi ramînea decît sa stau liniştit si s-astept acolo unde eram izbitura trasnetului. L-am zarit pe batrîn cînd a intrat în odaie, apoi tablia patului mi l-a ascuns.
— A venit? îl întreba Phelpoaia, sarind în întîmpinarea soţului ei.
— Nu — raspunse el.
— Doamne Dumnezeule, dar ce-o fi paţit?
— Nu-mi pot da seama — zise batrînul. Drept sa-ţi spun, sînt tare îngrijorat.
— Ingrijorat? Eu simt ca înnebunesc. Trebuie sa fi venit, şi se vede ca nu l-ai întîlnit pe drum. Asta trebuie sa fie, inima îmi spune ca aşa e.
— Dar, Sally draga, ştii prea bine ca nu puteam trece pe lînga el fara sa-l vad.
— Vai, ce încurcatura! Ce-o sa zica sora-mea? Trebuie sa fi venit! Ai trecut pe lînga el, asta e ...
— Nu ma mai chinui, ca-s destul de chinuit si-asa. Nu pricep ce-a putut sa se-ntîmple. Mi se-nvîrte capul si nu mi-e ruşine sa spun ca-s speriat de-a binelea. Dar nu-i nici o nadejde sa fi venit. De-ar fi venit, cu siguranţa ca l-aş fi vazut. Sally, e îngrozitor, sa ştii ca s-a întîmplat ceva cu vaporul!
— Hei, ia uita-te colo, parca vine cineva pe drum!
Batrînul se repezi spre fereastra de deasupra patului. Phelpoaia atîta aştepta: se apleca şi ma trase repede de sub pat, iar cînd batrînul se întoarse cu spatele la fereastra, o vazu stînd lînga mandea, cu faţa ţoala numai un zîmbet şi stralucind ca o casa în flacari. Ma treceau naduselile şi aveam o mutra tare plouata.
Batrînul striga, cu ochii cît cepele:
— Cine-i asta?
— Cine crezi ca e?
— N-am idee. Cine-i?
— Tom Sawyer.
Pe legea mea, îmi venea sa intru-n pamînt! Dar nu era vreme de fleacuri. Batrînul îmi strînse mina si începu sa mi-o scuture, în vreme ce dumneaei ţopaia în jurul nostru, plîngînd de bucurie. Apoi ma coplesira amandoi cu întrebari despre Sid, Mary şi celelalte rubedenii. Dar bucuria lor era nimica toata pe lînga a mea — parca ma nascusem a doua oara, aşa de fericit eram ca ştiu cine sînt. M-au pisat aşa vreo doua ceasuri, pîna cînd mi-au înţepenit falcile de atîta palavrageala, indrugîndu-le despre familia mea, adica a lui Tom Sawyer, mai multe lucruri decît se puteau întîmpla în sase familii Sawyer. Le-am povestit, de asemenea, cum la gura Rîului Alb a sarit în aer un cazan si cum am stat trei zile pîna l-au dres. I-am legat frumuşel la gard cu povestea asta, fiindca habar n-aveau cum devine cazu. Sa fi vorbit despre explozia unui piron, aia tot m-ar fi crezut. Acum ma simţeam grozav de bine pe de o parte, dar pe de alta ma simţeam cam prost. Era placut şi uşor sa fii Tom Sawyer, dar cînd am auzit pufaitul unui vapor ceva mai la vale, nu prea mi-a placut. Te pomeneşti ca Tom Sawyer vine cu vaporul asta! mi-am zis. Daca intra fara veste în casa şi, pîna sa-i fac eu semn sa-şi ţina gura, îmi si spune pe nume? Treaba asta nu-mi placea deloc. Trebuia sa-i ies în intîmpinare si sa-l pun în garda. Le-am spus Phelp- jjsilor ca ma duc- în tîrg sa-mi aduc calabalîcul. Batrînul ar fi vrut sa ma-nsoţeasca, dar i-am spus ca nu-i nevoie, fiindca ştiu sa mîn calul si singur, aşa ca n-are rost sa se osteneasca.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 32
Aceasta pagina a fost accesata de 599 ori.