Autori > Mark Twain


Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 33



Am pornit spre tîrg cu caruţa; cam la jumatatea drumului, zarind o alta caruţa, m-am oprit şi-am aşteptat sa se apropie.
— Opreşte! strigai si caruţa se opri.
Era Tom Sawyer, fireşte! Vazîndu-ma, casca gura ca un cufar si, dupa ce înghiţi de doua-trei ori în sec, izbuti în cele din urma sa îngaime:
— Ştii bine ca nu ţi-am facut nici un rau, niciodata. De ce te-ai întors de pe lumea ailalta si nu-mi dai pace?
— Nu m-am întors deloc, fiindca nici nu m-am dus.
Cînd îmi auzi glasul, se linişti puţin, dar nu de tot.
— Nu-ţi bate joc de mine, ca nici eu nu mi-as bate joc de tine sa fiu în locul tau! Pe onoarea ta ca nu eşti strigoi?
— Pe onoarea mea ca nu-s.
— Ei, atunci se schimba chestia. Dar tot nu pricep. Asculta, n-ai fost deloc omorît?
— Nu, deloc, m-am prefacut doar, ca sa-i duc de nas. Vino-ncoace şi pune mîna pe mine, daca nu ma crezi.
Ma pipai şi se încredinţa numaidecat. Şi se arata atît de bucuros de revedere, ca nu mai ştia ce sa faca. Voia sa afle de îndata tot ce se-ntîmplase, cica era o aventura grozava, misterioasa, care-l rascolea pîna in adîncul sufletului.
— Ai rabdare — i-am zis —, avem tot timpul. Şi spunîndu-i caruţaşului, sau sa aştepte, m-am dus cu Tom ceva mai încolo şi i-am povestit în ce dandana ma bagasem.
— Ce crezi c-ar fi bine sa facem? l-am întrebat.
Ma ruga sa-l las sa se gîndeasca niţel în linişte. Se gîndi ce se gîndi, apoi spuse:
— E-n regula. Am gasit cheia. Ia-mi cufarul în caruţa ta şi zi ca-i al tau. Te-ntorci iavaş-iavaş, aşa ca s-ajungi acasa la ora potrivita, iar eu o sa dau o raita prin tîrg si o sa ma-ntorc, ca s-ajung cu vreun sfert sau jumatate de ceas dupa tine. La-nceput, te prefaci ca nu ma cunoşti!
— Bine — zic eu — dar stai niţel. Mai e ceva, un lucru pe care nu-l ştie nimeni în afara de mine. E vorba de un negru, pe care vreau sa-l scot din robie, unul Jim, ştii care, negrul domnişoarei Watson.
— Ce? Pai Jim e ...
Se opri si cazu pe gînduri.
— Ştiu ce-o sa spui. O sa spui ca-i o ticaloşie.
- Ei, şi ce? Sînt un ticalos si-am sa-l rapesc. Te rog sa-ţi ţii gura si sa nu ma pîraşti. Ce zici, vrei?
— O sa te-ajut sa-l rapeşti! raspunse el, cu ochii stralucitori.
Parca ma izbise în moalele-capului! Nu-mi venea sa-mi cred urechilor si zau ca în clipa aia Tom Sawyer a scazut mult în ochii mei. Era ceva de necrezut: Tom Sawyer sa rapeasca un negru!
— Vezi-ţi de treaba! Glumeşti!
— Nu glumesc deloc — spuse el.
— Bine. Gluma sau negluma, daca auzi de-un negru fugar, nu uita ca nu ştii nimic despre el si ca nici eu nu ştiu nimic.
Apoi i-am luat cufarul, i l-am pus în caruţa mea şi am pornit înapoi, iar el spre tîrg, aşa cum ne înţelesesem. Dar eram aşa de bucuros si cu capul atît de plin de gînduri, încît am uitat ca trebuie sa merg încet. Am ajuns acasa mult mai repede decît s-ar fi cuvenit dupa un drum aşa de lung. Batranul ma întîmpina în prag:
— Ia te uita! Cine-ar fi crezut ca gloaba asta e-n stare sa alerge aşa de repede! Bine-ar fi fost sa cronometrez. Şi nici n-a naduşit, dar deloc! Mare minunaţie! Acum n-aş mai vinde-o nici pentru o suta de dolari, zau! Şi eu care credeam ca nu merita mai mult de cincisprezece!
Altceva n-a mai zis. Ce om de treaba era batrînul. Si aşa de nevinovat! Nu gaseai altul ca el în toata lumea. Şi nu-i de mirare, fiindca nu era numai fermier, ci şi predicator. Ridicase cu mîna lui si pe cheltuiala lui o bisericuţa de lemn, în spatele plantaţiei. Era şi scoala, si biserica. Şi nu lua nici un ban pentru predica, macar ca predica facea toate paralele. Prin Sud erau mulţi fermieri-predicatori dintr-aştia, care tot aşa se purtau.
Peste vreo jumatate de ceas, caruţa lui Tom se opri în faţa porţii. Cînd vazu, tuşa Sally, care statea la fereastra, striga:
— Vine cineva! Cine-o fi? S-ar zice ca-i un strain. Jimmy (asta era unul din copii), du-te si spune-i Lizei sa mai puna un tacîm!
Se repezira cu toţii spre uşa din faţa, fiindca de! nu pica în fiecare an un strain prin locurile astea şi cînd pica stîrneşte mai multa vîlva decît frigurile de balta.
Tom sarise pîrleazul si venea acum spre casa, iar caruţa pornise înapoi spre tîrg. Noi toţi ne strînsesem buluc la uşa si aşteptam.
Tom era îmbracat în straie de oraş si avea lucrul pe care-l preţuia cel mai mult: un public care sa caşte gura la el. In asemenea împrejurari, nu-i venea deloc greu sa se poarte "cu stil". Nu era el omul care sa strabata curtea sfios ca un mieluşel. Dimpotriva, venea tacticos şi ţanţoş ca un ţap.
Cînd ajunse în faţa noastra, îşi scoase palaria cu atîta graţie, de parc-ar fi fost vorba de capacul unei cutii cu nişte fluturaşi adormiţi, pe care n-ar fi vrut sa-i trezeasca.
— Dumneavoastra sînteţi domnul Archibald Nichols? întreba el.
— Nu, baiete — raspunse batrînul — îmi pare rau, dar caruţaşul te-a amagit. Nichols locuieşte cu vreo trei mile mai la vale. Dar poftim înauntru.
Tom arunca o privire peste umar şi spuse:
— Prea tîrziu, nici nu se mai vede!
— Da, da, s-a dus, fiule. Vino în casa si ia masa cu noi. Dupa aia o sa te ducem cu caruţa pîna la ferma lui Nichols.
— Nu, nu vreau sa va fac atîta deranj. Am sa merg pe jos, nu-mi pasa ca-i departe.
— Nu te putem lasa sa pleci aşa; pe la noi, în Sud, oamenii sînt primitori si nu vreau sa calcam obiceiul. Poftim înauntru!
— Hai, vino — se amesteca în vorba tusa Sally. Nu-i nici un fel de deranj pentru noi. Trebuie sa ramîi. Trei mile e un drum tare lung, si-i plin de praf. Nu te putem lasa sa mergi pe jos pîna acolo. Şi-apoi, cum te-am vazut venind, am şi poruncit sa mai puna un tacîm. Nu ne refuza. Vino şi simte-te ca la dumneata acasa!
Tom le mulţumi frumos şi cu caldura şi catadicsi sa intre. Facu apoi o plecaciune si spunîndu-le ca-i din Hicksville (statul Ohio) şi ca-l cheama William Thompson, urma sa toarne la poveşti despre Hicksville şi despre locuitorii sai.
Auzindu-l, stateam ca pe ace si ma întrebam cum naiba o sa ma scoata din încurcatura cu aiurelile astea. Deodata însa, în timp ce vorbea, se apleca spre matuşa Sally si o saruta drept pe gura. Apoi se aşeza la loc si urma sa povesteasca, de parca nu s-ar fi întîmplat nimic. Tuşa Sally însa a sarit ca arsa şi, stergîndu-şî gura cu dosul palmei, s-a burzuluit la el:
— Marţafoi obraznic ce eşti!
— Ma mir de dumneavoastra, doamna! spuse el, facînd pe jignitul.
— Te miri, ai, dar drept cine ma iei? îmi vine sa te ... Asculta, ce-ţi veni sa ma saruţi?
— N-a fost cu gînd rau, doamna — raspunse Tom cam spasit. Va rog sa ma iertaţi. Credeam c-o sa va faca placere.
— Zurliule! izbucni ea, înşfacînd fusul si abia stapînindu-se sa nu i-l azvîrle în cap. Ce-ţi veni sa crezi una ca asta?
— Pai, ştiu si eu ... De! ... aşa mi s-a spus ...
— E nebun cine ţi-a spus. N-am mai pomenit aşa ceva. Cine ţi-a spus?
— Pai, toata lumea. Toţi mi-au zis aşa, doamna.
Tusa Sally clocotea de mînie. Ochii îi scaparau si-si sucea degetele de parca voia sa-l sfîsie.
— Care "toata lumea"? Zi repede cum îi cheama, ca de nu, are sa fie un natarau mai puţin pe lume!
Tom se ridica de pe scaun cu o mutra plouata si-i spuse, mototolindu-si în mîini palaria:
— Imi pare rau, şi nu m-am aşteptat la una ca asta. Aşa mi s-a spus sa fac. Toţi mi-au spus: "Sarut-o, c-o sa-i faca placere". Aşa mi-au spus. Dar îmi pare rau, doamna, şi pe-onoarea mea ca alta data n-o sa va mai sarut.
— Zau, ştii ca eşti bine! Cred şi eu ca n-ai sa mai îndrazneşti!
— Da, doamna, zau ca n-am sa va mai sarut decît dac-o sa ma rugaţi!
— Sa te rog?! N-am mai pomenit obraznicie ca asta. de cînd mama m-a facut! Ai sa ajungi la vîrsta lui Matusalem pîna sa te rog eu aşa ceva pe tine sau pe alţii de-o seama cu tine!
— Doamna, sînt de-a dreptul uluit! Nu mai pricep nimic. Ziceau c-o sa va faca placere şi aşa credeam si eu ... dar ...
Nu-şi sfîrsi vorba şi se uita în jur, ca şi cum ar fi vrut sa întîlneasca o privire prietenoasa. Ochii i se oprira asupra batrînului.
— Domnule, nu-i aşa ca şi dumneavoastra credeaţi c-o sa-i faca placere s-o sarut?
— Nu, nu, da de unde, eu ... eu ... nu credeam deloc ...
Apoi se întoarse spre mine si-mi spuse:
— Tom, nici tu nu credeai ca tuşa Sally o,sa ma primeasca cu braţele deschise si-o sa-mi zica: Sid Sawyer?
— Dumnezeule! izbucni ea repezindu-se la el. Ma, derbedeu obraznic ce eşti, nu ţi-w ruşine sa-ţi baţi joc de oameni în felul asta?
Şi dadu sa-l îmbraţişeze, dar el o îndeparta:
— Nu, mai întîi roaga-ma sa-ţi dau voie.
Ea îl ruga fara sa stea pe gînduri, apoi îl strinse in braţe şi-l saruta de o mie de ori. In cele din urma, îl trecu batrînului, care aduna, cum s-ar zice, firimiturile.
— Doamne, ce surpriza! spuse ea dupa ce se mai racori. Nu ne-aşteptam deloc sa vii si tu. Sora-mea nu-mi scrisese decît de Tom
— Aşa-i, trebuia sa vina numai Tom — raspunse el —, dar am rupt pielea de pe ea sa ma lase şi pe mine sa plec si pîna la urma mi-a dat voie. Pe vapor, eu şi Tom ne-am gîndit c-ar fi o surpriza straşnica sa soseasca doar el aici, iar eu sa zabovesc pe drum şi sa ma dau apoi drept un strain. Dar am savîrşit o mare greşeala, tuşa Sally. Asta nu-i un loc potrivit pentru un strain.
— Fireşte ca nu-i potrivit pentru nişte obraznicaturi ca tine, Sid. Meritai sa-ţi mut falcile. N-am mai fost de nu ştiu cînd pacalita în halul asta. Dar nu-mi pasa. Ca sa va am aici, as înghiţi şi o mie de pacaleli de-astea! Hm! Ce îndrazneala! Cînd m-ai pupat, era sa-nlemnesc de uimire, zau aşa!
Am luat prinzul intre casa si bucatarie. Şapte familii s-ar fi putut hrani cu mîncarurile aduse la masa; toate erau fierbinţi si nici pomeneala de carne de-aia fleşcaita si aţoasa, care zace toata noaptea în dulapior într-o camara umeda si-a doua zi dimineaţa are gustul unei fleici reci de canibal mort în ajun.
Unchiul Silas binecuvînta îndelung bucatele, dar era o placere sa-l asculţi, mai cu seama ca-n tot acest timp mîncarea nu se racea deloc, cum se-ntîmpla de obicei în astfel de ocazii.
Dupa ce ne-am pus burta la cale, ne-am aşezat cu toţii la taifas — şi fireşte ca Tom si cu mine am fost numai urechi. Dar degeaba, fiindca aia n-au pomenit nimic de vreun negru fugar. Iar noua ne-a fost frica sa aducem vorba despre chestia asta.
Dar seara, la cina, unul din baieţaşi spuse:
— Taticule, ce-ar fi sa ma duc la teatru cu Tom şî cu Sid?
— Nu se poate — raspunse batrînul. Cred ca asta-seara nu joaca, şi chiar dac-ar juca, nu-ţi dau voie sa te duci. Negrul fugar ne-a povestit, mie si lui Burton, ce-i cu trupa aia de pungaşi. Burton zicea c-o sa dea de veste tuturor, aşa ca la ora asta cred ca trîntorii aia au si fost alungaţi din tîrg.
Vasazica aşa stateau lucrurile! Dar nu mai puteam face nimic. Tom şi cu mine urma sa dormim în aceeaşi odaie şi-n acelaşi pat. Fiind obosiţi, le-am spus noapte buna şi ne-am dus la culcare îndata dupa cina. Cum am ajuns sus, am ieşit pe fereastra, am coborît pe paratrasnet si-am pornit spre tîrg; eram sigur ca regele si ducele n-aveau habar de ce-i aşteapta şi, daca nu ma grabeam, sa-i previn, avea sa fie vai de pielea lor.
Pe drum. Tom îmi povesti cum toata lumea crezuse c-am fost omorît si cum nu mult dupa aceea babacu a disparut şi nu s-a mai întors de-atunci. Mi-a spus apoi ce vîlva stîrnise fuga lui Jim iar eu i-am povestit despre cei doi potlogari, despre "Minunea regeasca", şi despre calatoria noastra pe pluta.
Pîna sa-mi desert eu tot sacul, am ajuns în inima tîrgului — cam pe la vreo opt si jumatate — şi deodata am zarit în faţa noastra o ceata de oameni cu faclii. Urlau şi zbierau, bateau darabana în nişte tingiri si suflau în goarne.
Ne-am dat la o parte ca sa le facem loc sa treaca si cînd s-au apropiat am vazut ca tîrau în mijlocul lor pe rege şi pe duce calari pe o prajina. Mai bine zis, am ghicit ca ei erau, fiindca de atîta smoala şi fulgi, nu mai aveau nimic omenesc în ei. Pareau o pereche de panaşe uriaşe.
Mi se întorceau maţele cînd ma uitam la ei, şi mi-era mila sa-i vad în ce hal au ajuns, ticaloşii! Nu mai puteam sa le port nici o pica. Era o privelişte îngrozitoare! Ce cruzi ştiu sa fie oamenii cu semenii lor!
Era prea tîrziu ca sa mai putem face ceva pentru aia. Am întrebat pe cîţiva ce se-ntîmplase, si-am aflat ca oamenii se dusesera la teatru cu mutrele cele mai nevinovate, aşteptînd nemişcaţi pîna ce bietul rege a început cu schimonoselile. Atunci, la un semnal, spectatorii au tabarît pe ei.
Am pornit înapoi spre casa. Nu ma mai simţeam aşa bine ca-nainte. Mi-era niţeluş ruşine si sila, deşi nu savîrsisem nimic rau. Aşa se-ntîmpla totdeauna: fie ca faci bine, fie ca faci rau, totuna e — conştiinţa omului n-are nici o noima şi, oricum s-ar purta, tot în contra lui se-ntoarce. De-aş avea un cîine la fel de ageamiu ca o conştiinţa, i-aş da soricioaica, zau aşa. Conştiinţa asta ocupa mai mult loc decît toate celelalte maruntaie ale omului, macar ca nu e de nici un folos. Tom Sawyer e de-aceeaşi parere.





Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 33


Aceasta pagina a fost accesata de 577 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio