Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 40
Dupa micul dejun, simţindu-ne în forma, ne-am dus cu barca la pescuit, luînd cu noi şi ceva de mancare pentru la prînz. Am petrecut pe cinste si ne-am dus sa vedem si pluta: era la locul ei, nevatamata. Ne-am întors-acasa tîrziu, la vremea cinei şi i-am gasit pe toţi într-un hal fara hal. Nu mai ştiau pe ce lume se afla. Cum am ispravit masa, ne-au trimis la culcare, fara sa ne spuna, ce se-ntîmpla şi fara sa pomeneasca de noua scrisoare. Noi însa ştiam mai bine ca ei despre ce e vorba, aşa ca nu ne pasa. Ajuns sus pe scari, de îndata ce tuşa Sally s-a întors cu spatele, ne-am strecurat pîna la camara, am luat din dulapior niscaiva merinde şi le-am dus în odaia noastra. Apoi ne-am culcat.
Ne-am trezit noaptea, pe la unsprezece şi jumatate. Tom îşi trase pe el rochia matuşii Sally, pe care o furase şi dadu sa plece cu merindea.— Unde-i untul? ma-ntreba el deodata.
— L-am pus pe-o bucata de malai.
— Se vede c-ai uitat-o, ca nu-i aici.
— Merge şi fara ea — i-am zis.
— Ba merge mai bine cu ea. Du-te-n camara şi adu-o-ncoace. P-orma coboara pe paratrasnet. Pîn-atunci eu ma duc sa umplu cu paie hainele lui Jim, ca sa semene cu ma-sa în travesti. Cum ajungi şi tu acolo, încep, sa behai ca o oaie, şi-apoi o-ntindem.
Şi ieşi, iar eu ma dusei în camara. Felia de unt, groasa de-o palma, era acolo unde-o lasasem; am luat bucata de malai pe care unsesem untul, am stins lumînarea si-am urcat tiptil scarile. Cînd am ajuns sus, deodata mi-a ieşit în faţa tuşa Sally, ţinînd în mîna o luminare. Am vîrît repede malaiul în palarie si mi-am îndesat-o pe cap. Tusa Sally ma lua la rost:
— Ai fost în camara?
— Mda.
— Ce-ai cautat acolo?
— Nimic.
— Nimic?
— Ihî!
— Atunci ce-ţi veni sa te duci acolo în puterea nopţii?
— Nu ştiu.
— Nu ştii? Asculta, Tom, mie sa nu-mi raspunzi în doi peri. Vreau sa ştiu ce-ai cautat acolo?
— N-am cautat nimic, tuşa Sally, sa ma bata Dumnezeu daca mint!
Nadajduiam c-o sa ma lase sa plec, si poate ca m-ar fi lasat, dar dupa toate nazdravaniile petrecute în ultima vreme, ajunsese sa nu mai aiba încredere în nimic. Tremura pentru orice fleac.
— Marş în salon — îmi porunci ea — şi stai acolo pîna ma-ntorc. Iar ai facut vreo boroboaţa; dar aflu eu îndata şi ne rafuim noi dup-aceea!
Cînd ma vazu ca deschid uşa salonului si intru, porni mai departe. Dumnezeule! Ce de lume era în salon! Vreo cincisprezece fermieri şi fiecare cu o flinta! M-a apucat ameţeala si m-am prabuşit într-un jilţ. Oamenii şedeau în jurul mesei si unii din ei vorbeau în şoapta. Toţi stateau ca pe ace, tulburaţi, deşi se sileau sa nu para. Ştiam eu ce-i în sufletul lor, dupa felul cum îşi scoteau si-şi puneau mereu palariile, scarpinîndu-se-n creştet, schimbîndu-şi locul si rasucindu-şi cîte un nasture. Nici eu nu prea eram liniştit, va-nchipuiţi, dar nu mi-as fi scos palaria pentru nimic în lume. Ardeam de nerabdare sa se-ntoarca tuşa Sally si sa termine odata cu mine. N-avea decît sa ma şi scarmene, numai sa ma lase sa plec ca sa-i pot spune lui Tom ca de data asta am cam facut-o fiarta şi ne-am vîrît într-un viespar afurisit de tot. Acum nu mai puteam pierde vremea cu fleacuri, trebuia s-o ştergem numaidecît cu Jim, înainte ca zurbagiii aştia sa-şi piarda rabdarea şi sa ne sara-n spinare.
Tuşa Sally se ivi în sfîrşit si-ncepu sa-mi puna tot felul de întrebari, la care raspundeam cam în bobote. Nu mai ştiam ce-i cu mine, fiindca oamenii aia erau acum atît de aţîţaţi, încît unii din ei voiau sa-i gabjeasca numaidecît pe tîlhari, zicînd ca-i aproape de miezul nopţii. Alţii încercau sa-i opreasca, zicînd ca-i mai bine s-aştepte pîn s-o auzi behaitul.
In vremea asta, tuşa Sally ma descosea fara mila, iar eu tremuram ca varga şi simţeam ca ma sfîrşesc de frica. Pe deasupra, îmi era din ce în ce mai cald si untul începuse sa se topeasca şi sa mi se prelinga pe gît şi pe dupa urechi.
In curind, unul din oameni spuse:
— Eu zic sa ne ducem numaidecît la coliba si sa punem mîna pe ei cînd vor veni.
Era sa cad jos auzindu-l; o dîra de unt începu sa-mi curga pe frunte, iar tuşa Sally, vazînd-o, se facu alba ca un cearşaf.
— Pentru numele lui Dumnezeu — striga ea — ce se-ntîmpla cu baiatul asta? Sa ştii ca i s-au aprins creierii ... Uite, i se topesc!
Ţoala lumea se repezi sa priveasca, iar tuşa Sally îmi smulse palaria din cap. Bucata de malai si ramaşiţa de unt cazura, iar ea ma lua în braţe şi ma saruta spunîndu-mi:
— Vai, ce spaima am tras! Ce bine îmi pare ca nu-i decît atît! De la o vreme sîntem aşa de napastuiţi, ca ma aştept la orice, şi cînd am vazut ca-ţi curge ceva pe frunte, credeam ca te-am pierdut, puteam sa jur ca ţi se topesc creierii, dupa culoare şi dupa tot ... Draguţule, de ce nu mi-ai spus ca pentru asta te-ai dus în camara, nu m-aş fi sinchisit! Acum şterge-o la culcare şi sa nu te mai vad pîna mîine dimineaţa!
Intr-o clipa am fost sus şi într-alta am coborît pe paratrasnet şi-am alergat spre şopron pe întuneric. Eram aşa de speriat, ca-mi pierise graiul. Pîna la urma, tot am izbutit sa-i spun lui Tom ca trebuie sa dam lovitura chiar acum, fara sa mai pierdem o clipa, deoarece casa era plina de oameni înarmaţi cu flinte.
Ochii lui Tom stralucira:
— Zau? Ţii! E straşnic! Pai, Huck, dac-am lua-o de la început, pun ramaşag c-ar veni şi doua sute de oameni! Ce-ar fi sa amînam niţel, pîna ...
— Hai, iute, iute! i-am zis. Unde-i Jim?
— Lînga tine, colo, daca-ntinzi braţul dai de el. E îmbracat şi totul e gata. Acum o sa ieşim si-o sa dam semnalul.
Tocmai atunci se auzi însa zgomot de paşi, apropiindu-se de uşa. Cineva umbla la lacat, iar altul spuse:
— V-am zis eu ca-i prea devreme! înca n-au sosit. Uşa-i încuiata. Cîţiva dintre vei sa ramîna încuiaţi în coliba, ca sa-i pîndeasca pe întuneric şi sa-i omoare cînd or veni. Noi, ceilalţi, ne risipim primprejur şi stam la pînda.
Dadura buzna în coliba, dar nu ne vazura, fiindca era prea întuneric. Ne-am vîrît repede sub pat şi era cît pe ce sa fim calcaţi în picioare, dar din fericire n-am paţit nimic.
Odata ajunşi sub pat, am zbughit-o prin tunel, fara nici un zgomot, întîi Jim, p-orma eu şi la urma Tom, adica întocmai aşa cum ne poruncise Tom. Cînd am aiuns în şopron, am auzit zgomot de paşi foarte aproape, afara. Ne-am tîrît pîna la uşa, iar Tom ne facu semn sa ne oprim si-şi lipi ochiul de-o crapatura. Nu vazu nimic din pricina întunericului şi ne şopti ca de îndata ce o sa auda paşii departîndu-se, o sa ne faca semn sa ieşim tot aşa — Jim întîi, p-orma eu si la urma el. îşi lipi urechea de crapatura si asculta. Paşii se tot învarteau pe-afara. In cele din urma, ne facu semn cu cotul. Am ieşit încet, unul cîte unul, de-a buşilea, fara zgomot, ţinîndu-ne rasuflarea. Am ajuns cu bine la gard; eu şi Jim ne şi aflam dincolo, cînd Tom îşi agaţa bracinarii de un ţaruş al gardului. Auzind paşi înapoia lui, se smuci cu putere. Ţaruşul se frînse cu zgomot şi de îndata ce Tom începu sa alerge dupa noi, cineva striga din urma:
— Care eşti? Raspunde sau trag!
Ce era sa raspundem?! Ne-am luat picioarele la spinare şi-am întins-o.
Se auzi navala de paşi şi-apoi poc! pbc! gloanţele începura sa ne şuiere pe linga urechi.
— Uite-i — zbierau oamenii — au luat-o spre rîu! Dupa ei, baieţi, daţi drumul cainilor!
Se repezira buluc pe urmele noastre, îi auzeam bine, fiindca purtau bocanci şi zbierau, pe cînd noi eram desculţi si taceam chitic.
Ajunsesem pe drumul ce ducea spre moara. Cînd am vazut ca oamenii erau cam prea aproape, ne-am ascuns într-un tufiş şi i-am lasat sa treaca, apoi ne-am luat dupa ei. La început oamenii legasera cîinii, ca sa nu-i alunge pe hoţi, dar acum cineva le daduse drumul. Dupa harmalaia pe care o faceau, ar fi zis ca-s un milion de jigodii. Numai ca erau cîinii noştri! Ne-am oprit şi i-am aşteptat sa vina. Cîinii ne-au recunoscut şi vazand ca nu-i rost de nici o petrecere, ne-au spus buna seara şi-au zbughit-o în direcţia strigatelor. Am pornit-o şi noi dupa ei, pîna aproape de moara, apoi am luat-o prin desiş spre locul unde-mi priponisem barca. Am sarit în ea şi-am vaslit din rasputeri, dar fara zgomot, spre mijlocul apei. De-acolo am pornit uşurel spre ostrovul unde ascunsesem pluta. Acum strigatele şi latraturile de pe mal se auzeau tot mai slab, stingîndu-se în departare.
Cînd, în sfîrşit, am pus piciorul pe pluta, i-am spus lui Jim:
— Ma Jim, acum eşti iar liber şi pun prinsoare ca n-ai sa mai fii niciodata sclav.
— Straşnica isprava a fost, Huck! Straşnic gîndita si straşnic facuta! Nimeni n-ar putea ticlui un plan mai încurcat şi mai grozav ca asta.
Eram cu toţi bucuroşi din cale-afara, mai cu seama Tom, fiindca avea un glonte în pulpa.
Cînd am auzit asta, eu şi Jim n-am mai fost aşa de bucuroşi. Rana îi sîngera si-l durea rau de tot. L-am întins în wigwam şi am rupt o camaşa de-a ducelui ca sa-l oblojim, dar Tom nu ne lasa!
— Da-mi mie cîrpa, ma descurc şi singur. Hai, nu mai pierdeţi vremea, altfel se duce de rîpa minunaţia asta de evadare. Puneţi mina pe lopeţi şi daţi-i drumul! Baieţi, am lucrat în stil mare, zau aşa! Sa fi primit noi misiunea de a-l slobozi pe Ludovic al XVI-lea, în cartea vieţii lui n-ar mai fi scris nimeni: "Fiu al Sfîntului Ludovic, urca-te-n cer!" Nu, nene, noi l-am fi trecut lesneşi repede peste graniţa! Hai, puneţi mîna pe lopeţi, daţi-i zor!
Am stat şi m-am gîndit, sfatuindu-ma în şoapta cu Jim:
— Ia spune, Jim, tu ce crezi?
— Uite cum vede Jim lucrurile, Huck — îmi raspunse el. Daca domnu Tom ar fi fost slobozit, si alt baiat ar fi fost împuşcat, crezi ca dom Tom ar fi zis: "N-avem vreme sa cautam doctor pentru ranit, grabiţi-va sa ma salvaţi pe mine"? Nu! Domnu Tom Sawyer n-ar fi vorbit aşa. Atunci, de ce sa vorbeasca Jim aşa? Nu, domle, Jim nu se mişca de-aici fara doctor, nici dac-ar aştepta patruzeci de ani!
Ştiam eu ca Jim e alb pe dinauntru si nu m-au mirat deloc vorbele lui, ba chiar le aşteptasem. I-am spus aşadar lui Tom ca ma duc sa caut un doctor. A facut galagie, dar eu si Jim nu ne-am lasat. Apoi a încercat sa se tîrasca afara din wigwam, ca sa dea singur drumul plutei, dar l-am oprit. Atunci începu sa ne ocareasca, dar tot degeaba.
Cînd vazu ca-mi pregatesc barca, îmi spuse:
— Daca ţii cu tot dinadinsul sa te duci, stai niţel sa te-nvaţ ce sa faci. Cînd ajungi la doctor, încui uşa şi-l legi la ochi, apoi îl pui sa jure ca n-o sa sufle o vorba, îi strecori în mana o punga cu galbeni si-l aduci pe întuneric la barca, trecînd prin uliţele cele mai laturalnice, si p-orma vii cu el încoace pe ocolite, strecurîndu-te printre ostroave. Nu uita sa-l cauţi prin buzunare şi sa-i iei tibisirul; nu il dai pîna nu te-ntorci cu el în sat. Altminteri, o sa faca un semn pe pluta ca s-o poata gasi mai tîrziu. Aşa obişnuiesc toţi.
I-am fagaduit c-o sa-l ascult întocmai şi-am plecat. Jim urma sa stea ascuns în padure din clipa cînd îl va vedea pe doctor şi pîna la plecarea lui.
Ne-am trezit noaptea, pe la unsprezece şi jumatate. Tom îşi trase pe el rochia matuşii Sally, pe care o furase şi dadu sa plece cu merindea.— Unde-i untul? ma-ntreba el deodata.
— L-am pus pe-o bucata de malai.
— Se vede c-ai uitat-o, ca nu-i aici.
— Merge şi fara ea — i-am zis.
— Ba merge mai bine cu ea. Du-te-n camara şi adu-o-ncoace. P-orma coboara pe paratrasnet. Pîn-atunci eu ma duc sa umplu cu paie hainele lui Jim, ca sa semene cu ma-sa în travesti. Cum ajungi şi tu acolo, încep, sa behai ca o oaie, şi-apoi o-ntindem.
Şi ieşi, iar eu ma dusei în camara. Felia de unt, groasa de-o palma, era acolo unde-o lasasem; am luat bucata de malai pe care unsesem untul, am stins lumînarea si-am urcat tiptil scarile. Cînd am ajuns sus, deodata mi-a ieşit în faţa tuşa Sally, ţinînd în mîna o luminare. Am vîrît repede malaiul în palarie si mi-am îndesat-o pe cap. Tusa Sally ma lua la rost:
— Ai fost în camara?
— Mda.
— Ce-ai cautat acolo?
— Nimic.
— Nimic?
— Ihî!
— Atunci ce-ţi veni sa te duci acolo în puterea nopţii?
— Nu ştiu.
— Nu ştii? Asculta, Tom, mie sa nu-mi raspunzi în doi peri. Vreau sa ştiu ce-ai cautat acolo?
— N-am cautat nimic, tuşa Sally, sa ma bata Dumnezeu daca mint!
Nadajduiam c-o sa ma lase sa plec, si poate ca m-ar fi lasat, dar dupa toate nazdravaniile petrecute în ultima vreme, ajunsese sa nu mai aiba încredere în nimic. Tremura pentru orice fleac.
— Marş în salon — îmi porunci ea — şi stai acolo pîna ma-ntorc. Iar ai facut vreo boroboaţa; dar aflu eu îndata şi ne rafuim noi dup-aceea!
Cînd ma vazu ca deschid uşa salonului si intru, porni mai departe. Dumnezeule! Ce de lume era în salon! Vreo cincisprezece fermieri şi fiecare cu o flinta! M-a apucat ameţeala si m-am prabuşit într-un jilţ. Oamenii şedeau în jurul mesei si unii din ei vorbeau în şoapta. Toţi stateau ca pe ace, tulburaţi, deşi se sileau sa nu para. Ştiam eu ce-i în sufletul lor, dupa felul cum îşi scoteau si-şi puneau mereu palariile, scarpinîndu-se-n creştet, schimbîndu-şi locul si rasucindu-şi cîte un nasture. Nici eu nu prea eram liniştit, va-nchipuiţi, dar nu mi-as fi scos palaria pentru nimic în lume. Ardeam de nerabdare sa se-ntoarca tuşa Sally si sa termine odata cu mine. N-avea decît sa ma şi scarmene, numai sa ma lase sa plec ca sa-i pot spune lui Tom ca de data asta am cam facut-o fiarta şi ne-am vîrît într-un viespar afurisit de tot. Acum nu mai puteam pierde vremea cu fleacuri, trebuia s-o ştergem numaidecît cu Jim, înainte ca zurbagiii aştia sa-şi piarda rabdarea şi sa ne sara-n spinare.
Tuşa Sally se ivi în sfîrşit si-ncepu sa-mi puna tot felul de întrebari, la care raspundeam cam în bobote. Nu mai ştiam ce-i cu mine, fiindca oamenii aia erau acum atît de aţîţaţi, încît unii din ei voiau sa-i gabjeasca numaidecît pe tîlhari, zicînd ca-i aproape de miezul nopţii. Alţii încercau sa-i opreasca, zicînd ca-i mai bine s-aştepte pîn s-o auzi behaitul.
In vremea asta, tuşa Sally ma descosea fara mila, iar eu tremuram ca varga şi simţeam ca ma sfîrşesc de frica. Pe deasupra, îmi era din ce în ce mai cald si untul începuse sa se topeasca şi sa mi se prelinga pe gît şi pe dupa urechi.
In curind, unul din oameni spuse:
— Eu zic sa ne ducem numaidecît la coliba si sa punem mîna pe ei cînd vor veni.
Era sa cad jos auzindu-l; o dîra de unt începu sa-mi curga pe frunte, iar tuşa Sally, vazînd-o, se facu alba ca un cearşaf.
— Pentru numele lui Dumnezeu — striga ea — ce se-ntîmpla cu baiatul asta? Sa ştii ca i s-au aprins creierii ... Uite, i se topesc!
Ţoala lumea se repezi sa priveasca, iar tuşa Sally îmi smulse palaria din cap. Bucata de malai si ramaşiţa de unt cazura, iar ea ma lua în braţe şi ma saruta spunîndu-mi:
— Vai, ce spaima am tras! Ce bine îmi pare ca nu-i decît atît! De la o vreme sîntem aşa de napastuiţi, ca ma aştept la orice, şi cînd am vazut ca-ţi curge ceva pe frunte, credeam ca te-am pierdut, puteam sa jur ca ţi se topesc creierii, dupa culoare şi dupa tot ... Draguţule, de ce nu mi-ai spus ca pentru asta te-ai dus în camara, nu m-aş fi sinchisit! Acum şterge-o la culcare şi sa nu te mai vad pîna mîine dimineaţa!
Intr-o clipa am fost sus şi într-alta am coborît pe paratrasnet şi-am alergat spre şopron pe întuneric. Eram aşa de speriat, ca-mi pierise graiul. Pîna la urma, tot am izbutit sa-i spun lui Tom ca trebuie sa dam lovitura chiar acum, fara sa mai pierdem o clipa, deoarece casa era plina de oameni înarmaţi cu flinte.
Ochii lui Tom stralucira:
— Zau? Ţii! E straşnic! Pai, Huck, dac-am lua-o de la început, pun ramaşag c-ar veni şi doua sute de oameni! Ce-ar fi sa amînam niţel, pîna ...
— Hai, iute, iute! i-am zis. Unde-i Jim?
— Lînga tine, colo, daca-ntinzi braţul dai de el. E îmbracat şi totul e gata. Acum o sa ieşim si-o sa dam semnalul.
Tocmai atunci se auzi însa zgomot de paşi, apropiindu-se de uşa. Cineva umbla la lacat, iar altul spuse:
— V-am zis eu ca-i prea devreme! înca n-au sosit. Uşa-i încuiata. Cîţiva dintre vei sa ramîna încuiaţi în coliba, ca sa-i pîndeasca pe întuneric şi sa-i omoare cînd or veni. Noi, ceilalţi, ne risipim primprejur şi stam la pînda.
Dadura buzna în coliba, dar nu ne vazura, fiindca era prea întuneric. Ne-am vîrît repede sub pat şi era cît pe ce sa fim calcaţi în picioare, dar din fericire n-am paţit nimic.
Odata ajunşi sub pat, am zbughit-o prin tunel, fara nici un zgomot, întîi Jim, p-orma eu şi la urma Tom, adica întocmai aşa cum ne poruncise Tom. Cînd am aiuns în şopron, am auzit zgomot de paşi foarte aproape, afara. Ne-am tîrît pîna la uşa, iar Tom ne facu semn sa ne oprim si-şi lipi ochiul de-o crapatura. Nu vazu nimic din pricina întunericului şi ne şopti ca de îndata ce o sa auda paşii departîndu-se, o sa ne faca semn sa ieşim tot aşa — Jim întîi, p-orma eu si la urma el. îşi lipi urechea de crapatura si asculta. Paşii se tot învarteau pe-afara. In cele din urma, ne facu semn cu cotul. Am ieşit încet, unul cîte unul, de-a buşilea, fara zgomot, ţinîndu-ne rasuflarea. Am ajuns cu bine la gard; eu şi Jim ne şi aflam dincolo, cînd Tom îşi agaţa bracinarii de un ţaruş al gardului. Auzind paşi înapoia lui, se smuci cu putere. Ţaruşul se frînse cu zgomot şi de îndata ce Tom începu sa alerge dupa noi, cineva striga din urma:
— Care eşti? Raspunde sau trag!
Ce era sa raspundem?! Ne-am luat picioarele la spinare şi-am întins-o.
Se auzi navala de paşi şi-apoi poc! pbc! gloanţele începura sa ne şuiere pe linga urechi.
— Uite-i — zbierau oamenii — au luat-o spre rîu! Dupa ei, baieţi, daţi drumul cainilor!
Se repezira buluc pe urmele noastre, îi auzeam bine, fiindca purtau bocanci şi zbierau, pe cînd noi eram desculţi si taceam chitic.
Ajunsesem pe drumul ce ducea spre moara. Cînd am vazut ca oamenii erau cam prea aproape, ne-am ascuns într-un tufiş şi i-am lasat sa treaca, apoi ne-am luat dupa ei. La început oamenii legasera cîinii, ca sa nu-i alunge pe hoţi, dar acum cineva le daduse drumul. Dupa harmalaia pe care o faceau, ar fi zis ca-s un milion de jigodii. Numai ca erau cîinii noştri! Ne-am oprit şi i-am aşteptat sa vina. Cîinii ne-au recunoscut şi vazand ca nu-i rost de nici o petrecere, ne-au spus buna seara şi-au zbughit-o în direcţia strigatelor. Am pornit-o şi noi dupa ei, pîna aproape de moara, apoi am luat-o prin desiş spre locul unde-mi priponisem barca. Am sarit în ea şi-am vaslit din rasputeri, dar fara zgomot, spre mijlocul apei. De-acolo am pornit uşurel spre ostrovul unde ascunsesem pluta. Acum strigatele şi latraturile de pe mal se auzeau tot mai slab, stingîndu-se în departare.
Cînd, în sfîrşit, am pus piciorul pe pluta, i-am spus lui Jim:
— Ma Jim, acum eşti iar liber şi pun prinsoare ca n-ai sa mai fii niciodata sclav.
— Straşnica isprava a fost, Huck! Straşnic gîndita si straşnic facuta! Nimeni n-ar putea ticlui un plan mai încurcat şi mai grozav ca asta.
Eram cu toţi bucuroşi din cale-afara, mai cu seama Tom, fiindca avea un glonte în pulpa.
Cînd am auzit asta, eu şi Jim n-am mai fost aşa de bucuroşi. Rana îi sîngera si-l durea rau de tot. L-am întins în wigwam şi am rupt o camaşa de-a ducelui ca sa-l oblojim, dar Tom nu ne lasa!
— Da-mi mie cîrpa, ma descurc şi singur. Hai, nu mai pierdeţi vremea, altfel se duce de rîpa minunaţia asta de evadare. Puneţi mina pe lopeţi şi daţi-i drumul! Baieţi, am lucrat în stil mare, zau aşa! Sa fi primit noi misiunea de a-l slobozi pe Ludovic al XVI-lea, în cartea vieţii lui n-ar mai fi scris nimeni: "Fiu al Sfîntului Ludovic, urca-te-n cer!" Nu, nene, noi l-am fi trecut lesneşi repede peste graniţa! Hai, puneţi mîna pe lopeţi, daţi-i zor!
Am stat şi m-am gîndit, sfatuindu-ma în şoapta cu Jim:
— Ia spune, Jim, tu ce crezi?
— Uite cum vede Jim lucrurile, Huck — îmi raspunse el. Daca domnu Tom ar fi fost slobozit, si alt baiat ar fi fost împuşcat, crezi ca dom Tom ar fi zis: "N-avem vreme sa cautam doctor pentru ranit, grabiţi-va sa ma salvaţi pe mine"? Nu! Domnu Tom Sawyer n-ar fi vorbit aşa. Atunci, de ce sa vorbeasca Jim aşa? Nu, domle, Jim nu se mişca de-aici fara doctor, nici dac-ar aştepta patruzeci de ani!
Ştiam eu ca Jim e alb pe dinauntru si nu m-au mirat deloc vorbele lui, ba chiar le aşteptasem. I-am spus aşadar lui Tom ca ma duc sa caut un doctor. A facut galagie, dar eu si Jim nu ne-am lasat. Apoi a încercat sa se tîrasca afara din wigwam, ca sa dea singur drumul plutei, dar l-am oprit. Atunci începu sa ne ocareasca, dar tot degeaba.
Cînd vazu ca-mi pregatesc barca, îmi spuse:
— Daca ţii cu tot dinadinsul sa te duci, stai niţel sa te-nvaţ ce sa faci. Cînd ajungi la doctor, încui uşa şi-l legi la ochi, apoi îl pui sa jure ca n-o sa sufle o vorba, îi strecori în mana o punga cu galbeni si-l aduci pe întuneric la barca, trecînd prin uliţele cele mai laturalnice, si p-orma vii cu el încoace pe ocolite, strecurîndu-te printre ostroave. Nu uita sa-l cauţi prin buzunare şi sa-i iei tibisirul; nu il dai pîna nu te-ntorci cu el în sat. Altminteri, o sa faca un semn pe pluta ca s-o poata gasi mai tîrziu. Aşa obişnuiesc toţi.
I-am fagaduit c-o sa-l ascult întocmai şi-am plecat. Jim urma sa stea ascuns în padure din clipa cînd îl va vedea pe doctor şi pîna la plecarea lui.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 40
Aceasta pagina a fost accesata de 555 ori.