Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 42
Batrînul se mai duse o data în tîrg, înainte de masa de dimineaţa, dar nici de data asta nu-i dadu de urma lui Tom. Se aşezara la masa, abatuţi si fara sa scoata o vorba, dar nici nu se atinsera de mîncare. Cafeaua li se raci în ceşti.
— Ţi-am dat scrisoarea? o întreba el într-un tîrziu.
— Ce scrisoare?
— Scrisoarea pe care am ridicat-o ieri de la posta.
— Nu, nu mi-ai dat nici o scrisoare.
— Atunci se vede c-am uitat.
Dupa ce se scotoci prin buzunare, se duse s-o caute pe undeva şi i-o aduse.
— Ia te uita — spuse ea — e din St. Petersburg, de la sora-mea!
M-am gîndit atunci ca nu mi-ar strica sa mai fac o plimbare, dar nu era chip sa ma mişc. Din fericire, nu apuca sa desfaca plicul şi îl şi arunca, repezindu-se la fereastra; vazuse pe cineva pe drum. M-am repezit şi eu dupa ea. Şi cine credeţi ca era? Chiar Tom Sawyer, întins pe o targa şi însoţit de doctorul ala batrîn si de Jim, care era îmbracat în rochia de stamba a matuşii Sally şi cu mîinile legate la spate. Mai era cu ei o mulţime de oameni. Am ascuns scrisoarea unde s-a nimerit şi am luat-o la goana.
Tuşa Sally se arunca asupra lui Tom, bocind:
— Valeu, e mort, e mort, sînt sigura ca e mort!
Tom îşi întoarse puţin capul şi bolborosi ceva, care dovedea ca nu-i în toate minţile.
— Domnul fie laudat, traieşte! Bine ca n-a murit! izbucni ea, ridicînd braţele spre cer.
Apoi îl saruta cu foc şi se repezi spre casa ca sa-i pregateasca patul, împarţind porunci în dreapta şi-n stînga, negrilor şi tuturor care-î ieşeau în cale. Ţii, ce-i mai turuia guriţa! M-am luat dupa oameni, ca sa vad ce-au de gînd
cu Jim. Doctorul al batrin şi unchiul Silas intrara dupa Tom în casa. Oamenii erau foarte întarîtaţi şi unii din ei voiau sa-l spanzure pe Jim, ca sa dea, cica, o lecţie tuturor negrilor din împrejurimi, sa le treaca pofta de a mai evada ca Jim, care bagase-n, sperieţi o familie întreaga si le daduse atîta de furca ziţe si nopţi în şir.
Alţii însa erau de parere ca n-ar avea nici un rost, fiindca stapînul negrului va veni negreşit si-i va sa plateasca. Oamenii se mai potolira, fiindca de, aia care se grabesc cel mai mult sa spînzure un negru vinovat de cine ştie ce sint întotdeauna cei mai puţin dornici sa plateasca pentru el dupa ce si-au facut cheful.
In schimb, îl înjurau pe Jim de mama focului si-l atingeau din cînd în cînd la mir, dar Jim nu scotea o vorba si se prefacea ca nu ma cunoaşte, îl dusera în coliba aia, îl îmbracara în straiele lui si-l legara din nou în lanţuri, dar nu de piciorul patului, ci de un piron mare, batut în podea. Ii pusera catuşe la mîini si la picioare şi-i spusera ca pîna la venirea stapînului lui n-o sa primeasca decît pîine si apa, iar daca stapînul n-o sa vina pîna la o anumita zi, au sa-l scoata la mezat.
Apoi oamenii astupara tunelul nostru, zicînd ca în fiecare noapte doi fermieri înarmaţi cu puşti vor sta de paza lînga coliba, iar ziua va fi legat de uşa un dulau. Dupa ce ispravira treaba, mai trasera o porţie de înjuraturi ca de adio.
Taman atunci sosi doctorul şi, dupa ce arunca o privire în jur, spuse:
— Nu fiţi prea aspri cu el, fiindca nu-î un negru rau. Cînd am ajuns la locul unde l-am gasit pe baiat, mi-am dat seama ca fara ajutorul cuiva n-am sa pot scoate glonţul, şi nici sa-l las pe baiat, ca sa ma duc dupa ajutor, nu puteam, fiindca starea lui era din ce în ce mai îngrijoratoare. La un moment dat, baiatul începuse chiar sa bata campii si nu ma lasa sa ma apropii de el, spunîndu-mi ca ma omoara daca-i însemn pluta cu creta, şi tot felul de bazaconii de-astea. Vedeam eu ca singur n-am s-o scot la capat cu el, aşa ca-mi trebuia neaparat ajutorul cuiva. In clipa aceea, negrul acesta a ieşit de nu ştiu unde şi mi-a spus ca el o sa ma ajute. Şi m-a ajutat cît se poate de bine, îmi închipuiam eu ca-i un negru fugar, dar ce era sa fac? Trebuia sa ramîn acolo toata noaptea, pîna a doua zi. Mare belea pe capul meu! Pe deasupra, în tîrg aveam doi bolnavi de gripa si tare-aş fi vrut sa dau o fuga sa-i vad, dar am ramas, fiindca mi-era teama ca negrul o s-o ştearga şi pe urma vina o sa cada asupra mea. N-am avut norocul sa zaresc nici o barca pe-aproape ca sa-i pot face semn. De aceea am fost nevoit sa stau acolo pîna azi-dimineaţa în zori. N-am vazut negru mai devotat şi mai grijuliu ca asta. Işi primejduia libertatea şi pe deasupra era obosit mort, se vedea limpede ca muncise din greu în ultima vreme. Vedeţi, de-aia îmi place de el. Un negru ca asta merita o mie de dolari, basca un tratament bun. A facut tot ce i-am spus şi baiatul a fost la fel de bine îngrijit ca acasa, poate chiar mai bine, fiindca a avut mai multa linişte.
Cum trebuia sa am grija de amîndoi, am ramas acolo pîna azi-dimineaţa în zori, cînd am vazut o barca. Din fericire, negrul dormea tun lînga targa, cu capul pe genunchi. Le-am facut semn oamenilor sa se apropie fara zgomot cu barca, iar ei l-au înhaţat şi l-au legat înainte ca el sa-şi dea seama ce i se întîmpla. Nici nu s-a zbatut macar. Baiatul dormea şi el, aşa ca am învelit vîslele în cîrpe, ca sa nu faca zgomot, şi legînd pluta de barca, am tras-o încetişor pîna la mal. Negrul a stat liniştit si n-a scos o vorba tot timpul. Domnilor, sa ştiţi de la mine ca nu-i un negru rau.
— Da, vad şi eu ca s-a purtat bine, doctore — zise cineva.
Ceilalţi se mai muiara şi ei. Imi venea sa-i mulţumesc din inima doctorului pentru vorbele rostite în apararea lui Jim, şi ma bucuram ca eu, unul, ma aşteptasem la asta din parte-i: din clipa în care-l vazusem, ştiusem ca-i un om de treaba şi inimos.
Dupa ce oamenii se învoira cu toţii ca Jim se purtase foarte bine şi ca merita sa fie rasplatit pentru asta, fagaduira sa nu-l mai înjure. Apoi ieşira din coliba, încuindu-l înauntru. Nadajduisem c-au sa-i scoata o parte din lanţuri, fiindca tare mai erau grele, şi c-au sa-i dea ceva carne şi verdeţuri, pe lînga pîine si apa. Nici prin gînd nu le trecu aşa ceva, dar mi-am zis ca-i mai bine sa nu m-amestec.
Ma gîndeam totuşi sa-i spun şi tuşii Sally ce povestise doctorul, de îndata ce voi trece hopurile care ma mai aşteptau, adica de îndata ce-i voi lamuri de ce uitasem sa-i pomenesc de rana lui Sid, cînd i-am povestit ce facusem eu si cu Sid în noaptea aia blestemata, cînd am pornit şi noi pe urmele negrului fugar.
Timp aveam berechet. Tuşa Sally ramase toata ziua şi toata noaptea în odaia bolnavului; de cîte ori îl vedeam pe unchiul Silas învîrtindu-se pe-acolo, o stergeam repede.
A doua zi dimineaţa, auzind ca lui Tom îi merge ceva mai bine si ca tuşa Sally se dusese sa traga un pui de somn, m-am strecurat în odaia bolnavului; daca-l gaseam treaz, ma gîndeam sa ticluiesc împreuna cu el o poveste pentru familie. Tom însa dormea, şi înca foarte liniştit. Era palid, nu cu obrajii îmbujoraţi, ca atunci cînd sosise. M-am aşezat si-am aşteptat sa se trezeasca.
Peste o jumatate de ora, tusa Sally intra tiptil în odaie: na, iar o sclintisem! Ea îmi facu semn sa stau liniştit şi se aşeza lînga mine, spunîndu-mi la ureche ca acum ne putem bucura, deoarece bolnavul parea sa se înzdravenea&ca: dormea de atîta vreme şi arata mult mai bine. Garantat ca avea sa se scoale întreg la minte!
Am stat de veghe aşa, pîna ce deodata Tom începu sa se mişte si, deschizînd ochii, ne arunca o privire cit se poate de la locul ei.
— Ia te uita — spuse el — sînt acasa! Cum aşa? Unde-i pluta?
— E la adapost — i-am spus.
— Şi Jim?
— La fel — i-am raspuns, fara prea multa convingere.
Tom însa nu baga de seama.
— Straşnic! Minunat! Acum sîntem cu toţii salvaţi! I-ai povestit matusii?
Era cît pe ce sa zic da, însa ea mi-o lua înainte:
— Ce sa-mi povesteasca, Sid?
— Pai, cum s-a petrecut toata povestea.
— Care poveste?
— Pai, povestea asta, nu-i decît una. E vorba de felul în care eu şi cu Tom l-am slobozit pe negrul fugar.
— Dumnezeule! Slobozit pe negru ... Ce tot îndruga baiatul asta? Doamne, iar si-a pierdut minţile!
— Nu, nu mi-am pierdut minţile! Ştiu eu ce spun. Eu si cu Tom l-am slobozit. Ne-am pus în cap sa-l slobozim, si-am facut-o. Şi înca fain de tot.
Işi dadu drumul si ea nu-l mai putu opri; îl lasa sa vorbeasca, zgaindu-si ochii la el, iar eu îmi dadui seama ca n-are nici un rost sa ma bag.
— Ştii, tuşa, a fost o treaba tare grea. Am muncit saptamîni întregi; noapte de noapte, ceasuri în şir, în vreme ce voi toţi dormeaţi. A trebuit sa furam luminarile, cearşaful, camaşa, rochia matale, lingurile, blidele, cuţitele, tigaia, piatra de moara, faina si o sumedenie de alte lucruri. Nici nu-ţi poţi închipui ce greu ne-a fost sa mesterism ferastraiele, penele, inscripţiile şi toate celelalte. Şi nici n-ai idee ce grozav ne-am distrat. A trebuit sa desenam singuri coşciugul si celelalte poze, sa scriem scrisorile anonime ale talharilor, sa ne suim si sa ne dam jos pe paratrasnet, sa sapam tunelul din coliba, sa facem scara de frînghie si s-o vîrîm într-o placinta şi p-orma sa trimitem lingurile si celelalte unelte în buzunarul sorţului matale ...
— Dumnezeule!
— ... si sa umplem coliba cu şobolani, şerpi şi alte jivine, ca sa-i ţina de urît lui Jim. Erai cît pe ce sa ne strici toate socotelile, oprindu-l atîta vreme pe Tom cu untul în palarie. Oamenii au dat buzna în coliba înainte de a fi ieşit noi de-aoolo, şi-a trebuit s-o tulim repede, şi ei ne-au auzit şi-au pornit pe urmele noastre, iar eu mi-am primit porţia, n-am ce zice. Ne-am ascuns prin tufişuri si i-am lasat sa treaca, iar cînd s-au apropiat cîinii, au vazut cine sîntem şi au şters-o numaidecît, fiindca n-aveau nimic cu noi. Iar noi ne-am dus cu barca la pluta şi-am scapat, iar Jim şi-a dobîndit libertatea. Unde mai pui ca toata treaba am facut-o noi singuri! Ce spui, nu-i grozav, tuşa?
— De cînd sînt n-am mai pomenit una ca asta! Vasazica voi, împieliţaţilor, aţi scornit toata dandanaua asta, de ne-aţi scos din minţi şi-aţi bagat groaza-n noi? Tare-aş vrea sa ţi-o platesc chiar acum, cu vîrf şi îndesat! Cînd ma gîndesc ca seara de seara am fost ... A, sa te faci tu bine, netrebnicule, şi-o sa vezi cum ma pun cu sfîntul Niculaie pe-amîndoi!
Dar Tom era aşa de mîndru si de fericit, ca nu se putu stapîni şi-i dadu zor cu-ale lui, în vreme ce ea tuna şi scuipa foc pe nari, nu alta. Le mergea gura la amîndoi, de-ai fi zis ca-i un sobor de pisici.
— Bucura-te acum, cît mai eşti în pat, ca daca te mai prind cu ala vreodata.
— Cu cine? întreba Tom cu mirare în glas si încetînd sa zîmbeasca.
— Cum cu cine? Cu negrul ala fugar. Dar cu cine credeai?
Tom ma privi lung şi-mi spuse:
— Tom, dar nu-mi spuseşi adineauri ca Jim e la adapost? Ce, n-a fugit?
— El? zise tuşa Sally. Negrul fugar? Fii pe pace. L-au adus înapoi şi l-au virît din nou în coliba aia, unde-o sa stea cu pîine si apa, ferecat în lanţuri grele, pîna l-o cere careva sau l-om vinde!
Tom se ridica în capul oaselor, cu ochii aprinşi si cu narile umflate, frematînd ca nişte aripioare, şi-mi striga:
— N-au nici un drept sa-l închida! Du-te repede, fara zabava, şi da-i drumul! Jim nu-i sclav, e la fel de slobod ca orice faptura de pe faţa pamîntului!
— Iar aiureaza baiatul ...
— Nu aiurez deloc, tuşa Sally, şi daca nu se duce nimeni, ma duc eu. De mic îl ştiu pe Jim, şi Tom la fel. Batrîna domnişoara Watson a murit acum doua luni şi-i era ruşine ca se gîndise sa-l vînda în miazazi. A spus-o chiar ea şi a scris în testament ca-l slobozeste.
— Atunci de ce naiba mai voiai sa-l slobozeşti, daca era slobod?
— Auzi, întrebare! întrebare de femeie, eh! ... Pai, eram dornic de aventura, tusico, şi-aş fi trecut prin foc şi sînge ca sa ... Sfinte Sisoe, uite-o pe tusa Polly!
Aoleu, chiar ea era! Statea în prag si zîmbea fericita, ca un înger îndopat cu placinte.
Tuşa Sally i se arunca de gît, mai-mai s-o înabuşe cu îmbraţişarile, şi începu sa plînga pe umarul ei. Cît despre mine, mi-am gasit un locşor potrivit sub pat, gîndindu-ma ca-n curînd n-o sa se mai poata respira în casa asta. Din cînd în cînd, aruncam o privire afara; deodata matuşa Polly se smulse din braţele matusii Sally şi începu sa se uite la Tom pe deasupra ochelarilor, ca şi cum ar fi vrut sa-l bage-n pamînt.
— Da, da — îi spuse — mai bine ai întoarce capul. Sa fiu în locul tau, eu aşa aş face, Tom.
— Vai de mine — izbucni tusa Sally — aşa de mult s-a schimbat?! Nu-i Tom, ci Sid. Tom e ... Tom e ... dar unde-i Tom? Parca adineauri era aici.
— Vrei sa zici unde-i Huck Finn, de buna seama. De cînd îl tot cresc pe derbedeul asta de Tom, fii sigura ca pot sa-l recunosc si dintr-o mie. Altminteri frumos mi-ar sta! Hei, Huck Finn, ia ieşi de sub patul ala!
Ce era sa fac? Am ieşit — ce-i drept, cu inima cît un purice. Sa fi vazut ce ochi a cascat tusa Sally! Şi nenea Silas la fel, cînd i s-a povestit totul. Ai fi zis ca-i beat, nu alta. Toata ziua parc-ar fi fost pe alta lume, saracul, iar în seara aceea, la biserica, a ţinut o predica de i s-a dus buhul, fiindca nici al mai înţelept om din lume n-ar fi putut s-o priceapa.
Matuşa Polly a lui Tom le povesti tuturor cine şi ce eram eu, şi-a trebuit sa le-arat cum în ziua cînd doamna Phelps ("Spune-mi tuşa Sally, ca mai înainte — ma întrerupse ea — ca aşa m-am obişnuit!") m-a luat drept Tom Sawyer, eram atît de strîns cu uşa, încat n-am avut curajul s-o contrazic, şi-apoi eram sigur ca Tom n-o sa se supere, ba dimpotriva, o sa-i placa, fiind ceva misterios, ca o aventura. Şi chiar aşa s-a-ntîmplat; cînd a sosit Tom, s-a dat drept Sid şi m-a ajutat cît a putut ca sa ies din încurcatura.
Matuşa Polly adeveri spusele lui Tom, ca în testamentul ei domnişoara Watson îi daruise lui Jim libertatea. Vasazica Tom Sawyer se vîrîse în atîtea belele ca sa slobozeasca un negru slobod! Abia acum pricepeam de ce, în ciuda creşterii pe care-o primise acasa, se învoise totuşi sa ma ajute sa slobozesc din robie un negru!
Matuşa Polly povesti cum dupa ce primise scrisoarea matusii Sally, din care aflase ca Tom şi Sid sosisera cu bine, îşi spusese:
— Alta acum! Dar trebuia sa m-aştept la una ca asta din parte-i, de vreme ce i-am dat drumul sa plece, aşa, de capul lui. Şi iata-ma nevoita sa bat tot drumul asta, de o mie şi o suta de mile, ca sa vad ce isprava a mai facut derbedeul, mai ales ca nu primeam nici un raspuns de la tine.
— Dar n-am primit nici o scriseare! se mira matuşa? Sally.
— Cum aşa? Doar ţi-am scris de doua ori! Te-ntrebam ce vrei sa spui cînd zici ca Sid e acolo, la tine!
— Bine, dar n-am primit nimic, draga mea!
Atunci matuşa Polly se-ntoarse încet spre Tom si se rasti la el:
— Âsculta, Tom!
— Ce-i, tuşa? întreba el cu glas mieros.
— Obraznicule, ada-ncoa scrisorile!
— Care scrisori?
— Scrisorile mele. Ah, stai tu, ca pun eu mîna pe tine, sa vezi ce-o sa-ţi.
— Sînt în cufar, poftim. Şi-s la fel cum erau cînd le-am luat de la poşta, nu m-am uitat în ele, nici nu le-am atins. Dar ştiam c-au sa se încurce socotelile şi p-orma ma gîndeam ca nu te grabeşti şi ...
— Ei, fir-ai tu sa fii, ne socotim noi, lasa ... Am mai trimis o scrisoare, în care te înştiinţam ca sosesc. Te pomeneşti ca si pe aia ...
— Nu, aia a sosit ieri si n-am citit-o înca, dar o am aici, nu s-a pierdut — zise tuşa Sally.
As fi pus ramaşag pe doi dolari ca n-o are, dar mi-am zis ca-i mai sanatos sa tac, aşa ca n-am mai scos o vorba.
— Ţi-am dat scrisoarea? o întreba el într-un tîrziu.
— Ce scrisoare?
— Scrisoarea pe care am ridicat-o ieri de la posta.
— Nu, nu mi-ai dat nici o scrisoare.
— Atunci se vede c-am uitat.
Dupa ce se scotoci prin buzunare, se duse s-o caute pe undeva şi i-o aduse.
— Ia te uita — spuse ea — e din St. Petersburg, de la sora-mea!
M-am gîndit atunci ca nu mi-ar strica sa mai fac o plimbare, dar nu era chip sa ma mişc. Din fericire, nu apuca sa desfaca plicul şi îl şi arunca, repezindu-se la fereastra; vazuse pe cineva pe drum. M-am repezit şi eu dupa ea. Şi cine credeţi ca era? Chiar Tom Sawyer, întins pe o targa şi însoţit de doctorul ala batrîn si de Jim, care era îmbracat în rochia de stamba a matuşii Sally şi cu mîinile legate la spate. Mai era cu ei o mulţime de oameni. Am ascuns scrisoarea unde s-a nimerit şi am luat-o la goana.
Tuşa Sally se arunca asupra lui Tom, bocind:
— Valeu, e mort, e mort, sînt sigura ca e mort!
Tom îşi întoarse puţin capul şi bolborosi ceva, care dovedea ca nu-i în toate minţile.
— Domnul fie laudat, traieşte! Bine ca n-a murit! izbucni ea, ridicînd braţele spre cer.
Apoi îl saruta cu foc şi se repezi spre casa ca sa-i pregateasca patul, împarţind porunci în dreapta şi-n stînga, negrilor şi tuturor care-î ieşeau în cale. Ţii, ce-i mai turuia guriţa! M-am luat dupa oameni, ca sa vad ce-au de gînd
cu Jim. Doctorul al batrin şi unchiul Silas intrara dupa Tom în casa. Oamenii erau foarte întarîtaţi şi unii din ei voiau sa-l spanzure pe Jim, ca sa dea, cica, o lecţie tuturor negrilor din împrejurimi, sa le treaca pofta de a mai evada ca Jim, care bagase-n, sperieţi o familie întreaga si le daduse atîta de furca ziţe si nopţi în şir.
Alţii însa erau de parere ca n-ar avea nici un rost, fiindca stapînul negrului va veni negreşit si-i va sa plateasca. Oamenii se mai potolira, fiindca de, aia care se grabesc cel mai mult sa spînzure un negru vinovat de cine ştie ce sint întotdeauna cei mai puţin dornici sa plateasca pentru el dupa ce si-au facut cheful.
In schimb, îl înjurau pe Jim de mama focului si-l atingeau din cînd în cînd la mir, dar Jim nu scotea o vorba si se prefacea ca nu ma cunoaşte, îl dusera în coliba aia, îl îmbracara în straiele lui si-l legara din nou în lanţuri, dar nu de piciorul patului, ci de un piron mare, batut în podea. Ii pusera catuşe la mîini si la picioare şi-i spusera ca pîna la venirea stapînului lui n-o sa primeasca decît pîine si apa, iar daca stapînul n-o sa vina pîna la o anumita zi, au sa-l scoata la mezat.
Apoi oamenii astupara tunelul nostru, zicînd ca în fiecare noapte doi fermieri înarmaţi cu puşti vor sta de paza lînga coliba, iar ziua va fi legat de uşa un dulau. Dupa ce ispravira treaba, mai trasera o porţie de înjuraturi ca de adio.
Taman atunci sosi doctorul şi, dupa ce arunca o privire în jur, spuse:
— Nu fiţi prea aspri cu el, fiindca nu-î un negru rau. Cînd am ajuns la locul unde l-am gasit pe baiat, mi-am dat seama ca fara ajutorul cuiva n-am sa pot scoate glonţul, şi nici sa-l las pe baiat, ca sa ma duc dupa ajutor, nu puteam, fiindca starea lui era din ce în ce mai îngrijoratoare. La un moment dat, baiatul începuse chiar sa bata campii si nu ma lasa sa ma apropii de el, spunîndu-mi ca ma omoara daca-i însemn pluta cu creta, şi tot felul de bazaconii de-astea. Vedeam eu ca singur n-am s-o scot la capat cu el, aşa ca-mi trebuia neaparat ajutorul cuiva. In clipa aceea, negrul acesta a ieşit de nu ştiu unde şi mi-a spus ca el o sa ma ajute. Şi m-a ajutat cît se poate de bine, îmi închipuiam eu ca-i un negru fugar, dar ce era sa fac? Trebuia sa ramîn acolo toata noaptea, pîna a doua zi. Mare belea pe capul meu! Pe deasupra, în tîrg aveam doi bolnavi de gripa si tare-aş fi vrut sa dau o fuga sa-i vad, dar am ramas, fiindca mi-era teama ca negrul o s-o ştearga şi pe urma vina o sa cada asupra mea. N-am avut norocul sa zaresc nici o barca pe-aproape ca sa-i pot face semn. De aceea am fost nevoit sa stau acolo pîna azi-dimineaţa în zori. N-am vazut negru mai devotat şi mai grijuliu ca asta. Işi primejduia libertatea şi pe deasupra era obosit mort, se vedea limpede ca muncise din greu în ultima vreme. Vedeţi, de-aia îmi place de el. Un negru ca asta merita o mie de dolari, basca un tratament bun. A facut tot ce i-am spus şi baiatul a fost la fel de bine îngrijit ca acasa, poate chiar mai bine, fiindca a avut mai multa linişte.
Cum trebuia sa am grija de amîndoi, am ramas acolo pîna azi-dimineaţa în zori, cînd am vazut o barca. Din fericire, negrul dormea tun lînga targa, cu capul pe genunchi. Le-am facut semn oamenilor sa se apropie fara zgomot cu barca, iar ei l-au înhaţat şi l-au legat înainte ca el sa-şi dea seama ce i se întîmpla. Nici nu s-a zbatut macar. Baiatul dormea şi el, aşa ca am învelit vîslele în cîrpe, ca sa nu faca zgomot, şi legînd pluta de barca, am tras-o încetişor pîna la mal. Negrul a stat liniştit si n-a scos o vorba tot timpul. Domnilor, sa ştiţi de la mine ca nu-i un negru rau.
— Da, vad şi eu ca s-a purtat bine, doctore — zise cineva.
Ceilalţi se mai muiara şi ei. Imi venea sa-i mulţumesc din inima doctorului pentru vorbele rostite în apararea lui Jim, şi ma bucuram ca eu, unul, ma aşteptasem la asta din parte-i: din clipa în care-l vazusem, ştiusem ca-i un om de treaba şi inimos.
Dupa ce oamenii se învoira cu toţii ca Jim se purtase foarte bine şi ca merita sa fie rasplatit pentru asta, fagaduira sa nu-l mai înjure. Apoi ieşira din coliba, încuindu-l înauntru. Nadajduisem c-au sa-i scoata o parte din lanţuri, fiindca tare mai erau grele, şi c-au sa-i dea ceva carne şi verdeţuri, pe lînga pîine si apa. Nici prin gînd nu le trecu aşa ceva, dar mi-am zis ca-i mai bine sa nu m-amestec.
Ma gîndeam totuşi sa-i spun şi tuşii Sally ce povestise doctorul, de îndata ce voi trece hopurile care ma mai aşteptau, adica de îndata ce-i voi lamuri de ce uitasem sa-i pomenesc de rana lui Sid, cînd i-am povestit ce facusem eu si cu Sid în noaptea aia blestemata, cînd am pornit şi noi pe urmele negrului fugar.
Timp aveam berechet. Tuşa Sally ramase toata ziua şi toata noaptea în odaia bolnavului; de cîte ori îl vedeam pe unchiul Silas învîrtindu-se pe-acolo, o stergeam repede.
A doua zi dimineaţa, auzind ca lui Tom îi merge ceva mai bine si ca tuşa Sally se dusese sa traga un pui de somn, m-am strecurat în odaia bolnavului; daca-l gaseam treaz, ma gîndeam sa ticluiesc împreuna cu el o poveste pentru familie. Tom însa dormea, şi înca foarte liniştit. Era palid, nu cu obrajii îmbujoraţi, ca atunci cînd sosise. M-am aşezat si-am aşteptat sa se trezeasca.
Peste o jumatate de ora, tusa Sally intra tiptil în odaie: na, iar o sclintisem! Ea îmi facu semn sa stau liniştit şi se aşeza lînga mine, spunîndu-mi la ureche ca acum ne putem bucura, deoarece bolnavul parea sa se înzdravenea&ca: dormea de atîta vreme şi arata mult mai bine. Garantat ca avea sa se scoale întreg la minte!
Am stat de veghe aşa, pîna ce deodata Tom începu sa se mişte si, deschizînd ochii, ne arunca o privire cit se poate de la locul ei.
— Ia te uita — spuse el — sînt acasa! Cum aşa? Unde-i pluta?
— E la adapost — i-am spus.
— Şi Jim?
— La fel — i-am raspuns, fara prea multa convingere.
Tom însa nu baga de seama.
— Straşnic! Minunat! Acum sîntem cu toţii salvaţi! I-ai povestit matusii?
Era cît pe ce sa zic da, însa ea mi-o lua înainte:
— Ce sa-mi povesteasca, Sid?
— Pai, cum s-a petrecut toata povestea.
— Care poveste?
— Pai, povestea asta, nu-i decît una. E vorba de felul în care eu şi cu Tom l-am slobozit pe negrul fugar.
— Dumnezeule! Slobozit pe negru ... Ce tot îndruga baiatul asta? Doamne, iar si-a pierdut minţile!
— Nu, nu mi-am pierdut minţile! Ştiu eu ce spun. Eu si cu Tom l-am slobozit. Ne-am pus în cap sa-l slobozim, si-am facut-o. Şi înca fain de tot.
Işi dadu drumul si ea nu-l mai putu opri; îl lasa sa vorbeasca, zgaindu-si ochii la el, iar eu îmi dadui seama ca n-are nici un rost sa ma bag.
— Ştii, tuşa, a fost o treaba tare grea. Am muncit saptamîni întregi; noapte de noapte, ceasuri în şir, în vreme ce voi toţi dormeaţi. A trebuit sa furam luminarile, cearşaful, camaşa, rochia matale, lingurile, blidele, cuţitele, tigaia, piatra de moara, faina si o sumedenie de alte lucruri. Nici nu-ţi poţi închipui ce greu ne-a fost sa mesterism ferastraiele, penele, inscripţiile şi toate celelalte. Şi nici n-ai idee ce grozav ne-am distrat. A trebuit sa desenam singuri coşciugul si celelalte poze, sa scriem scrisorile anonime ale talharilor, sa ne suim si sa ne dam jos pe paratrasnet, sa sapam tunelul din coliba, sa facem scara de frînghie si s-o vîrîm într-o placinta şi p-orma sa trimitem lingurile si celelalte unelte în buzunarul sorţului matale ...
— Dumnezeule!
— ... si sa umplem coliba cu şobolani, şerpi şi alte jivine, ca sa-i ţina de urît lui Jim. Erai cît pe ce sa ne strici toate socotelile, oprindu-l atîta vreme pe Tom cu untul în palarie. Oamenii au dat buzna în coliba înainte de a fi ieşit noi de-aoolo, şi-a trebuit s-o tulim repede, şi ei ne-au auzit şi-au pornit pe urmele noastre, iar eu mi-am primit porţia, n-am ce zice. Ne-am ascuns prin tufişuri si i-am lasat sa treaca, iar cînd s-au apropiat cîinii, au vazut cine sîntem şi au şters-o numaidecît, fiindca n-aveau nimic cu noi. Iar noi ne-am dus cu barca la pluta şi-am scapat, iar Jim şi-a dobîndit libertatea. Unde mai pui ca toata treaba am facut-o noi singuri! Ce spui, nu-i grozav, tuşa?
— De cînd sînt n-am mai pomenit una ca asta! Vasazica voi, împieliţaţilor, aţi scornit toata dandanaua asta, de ne-aţi scos din minţi şi-aţi bagat groaza-n noi? Tare-aş vrea sa ţi-o platesc chiar acum, cu vîrf şi îndesat! Cînd ma gîndesc ca seara de seara am fost ... A, sa te faci tu bine, netrebnicule, şi-o sa vezi cum ma pun cu sfîntul Niculaie pe-amîndoi!
Dar Tom era aşa de mîndru si de fericit, ca nu se putu stapîni şi-i dadu zor cu-ale lui, în vreme ce ea tuna şi scuipa foc pe nari, nu alta. Le mergea gura la amîndoi, de-ai fi zis ca-i un sobor de pisici.
— Bucura-te acum, cît mai eşti în pat, ca daca te mai prind cu ala vreodata.
— Cu cine? întreba Tom cu mirare în glas si încetînd sa zîmbeasca.
— Cum cu cine? Cu negrul ala fugar. Dar cu cine credeai?
Tom ma privi lung şi-mi spuse:
— Tom, dar nu-mi spuseşi adineauri ca Jim e la adapost? Ce, n-a fugit?
— El? zise tuşa Sally. Negrul fugar? Fii pe pace. L-au adus înapoi şi l-au virît din nou în coliba aia, unde-o sa stea cu pîine si apa, ferecat în lanţuri grele, pîna l-o cere careva sau l-om vinde!
Tom se ridica în capul oaselor, cu ochii aprinşi si cu narile umflate, frematînd ca nişte aripioare, şi-mi striga:
— N-au nici un drept sa-l închida! Du-te repede, fara zabava, şi da-i drumul! Jim nu-i sclav, e la fel de slobod ca orice faptura de pe faţa pamîntului!
— Iar aiureaza baiatul ...
— Nu aiurez deloc, tuşa Sally, şi daca nu se duce nimeni, ma duc eu. De mic îl ştiu pe Jim, şi Tom la fel. Batrîna domnişoara Watson a murit acum doua luni şi-i era ruşine ca se gîndise sa-l vînda în miazazi. A spus-o chiar ea şi a scris în testament ca-l slobozeste.
— Atunci de ce naiba mai voiai sa-l slobozeşti, daca era slobod?
— Auzi, întrebare! întrebare de femeie, eh! ... Pai, eram dornic de aventura, tusico, şi-aş fi trecut prin foc şi sînge ca sa ... Sfinte Sisoe, uite-o pe tusa Polly!
Aoleu, chiar ea era! Statea în prag si zîmbea fericita, ca un înger îndopat cu placinte.
Tuşa Sally i se arunca de gît, mai-mai s-o înabuşe cu îmbraţişarile, şi începu sa plînga pe umarul ei. Cît despre mine, mi-am gasit un locşor potrivit sub pat, gîndindu-ma ca-n curînd n-o sa se mai poata respira în casa asta. Din cînd în cînd, aruncam o privire afara; deodata matuşa Polly se smulse din braţele matusii Sally şi începu sa se uite la Tom pe deasupra ochelarilor, ca şi cum ar fi vrut sa-l bage-n pamînt.
— Da, da — îi spuse — mai bine ai întoarce capul. Sa fiu în locul tau, eu aşa aş face, Tom.
— Vai de mine — izbucni tusa Sally — aşa de mult s-a schimbat?! Nu-i Tom, ci Sid. Tom e ... Tom e ... dar unde-i Tom? Parca adineauri era aici.
— Vrei sa zici unde-i Huck Finn, de buna seama. De cînd îl tot cresc pe derbedeul asta de Tom, fii sigura ca pot sa-l recunosc si dintr-o mie. Altminteri frumos mi-ar sta! Hei, Huck Finn, ia ieşi de sub patul ala!
Ce era sa fac? Am ieşit — ce-i drept, cu inima cît un purice. Sa fi vazut ce ochi a cascat tusa Sally! Şi nenea Silas la fel, cînd i s-a povestit totul. Ai fi zis ca-i beat, nu alta. Toata ziua parc-ar fi fost pe alta lume, saracul, iar în seara aceea, la biserica, a ţinut o predica de i s-a dus buhul, fiindca nici al mai înţelept om din lume n-ar fi putut s-o priceapa.
Matuşa Polly a lui Tom le povesti tuturor cine şi ce eram eu, şi-a trebuit sa le-arat cum în ziua cînd doamna Phelps ("Spune-mi tuşa Sally, ca mai înainte — ma întrerupse ea — ca aşa m-am obişnuit!") m-a luat drept Tom Sawyer, eram atît de strîns cu uşa, încat n-am avut curajul s-o contrazic, şi-apoi eram sigur ca Tom n-o sa se supere, ba dimpotriva, o sa-i placa, fiind ceva misterios, ca o aventura. Şi chiar aşa s-a-ntîmplat; cînd a sosit Tom, s-a dat drept Sid şi m-a ajutat cît a putut ca sa ies din încurcatura.
Matuşa Polly adeveri spusele lui Tom, ca în testamentul ei domnişoara Watson îi daruise lui Jim libertatea. Vasazica Tom Sawyer se vîrîse în atîtea belele ca sa slobozeasca un negru slobod! Abia acum pricepeam de ce, în ciuda creşterii pe care-o primise acasa, se învoise totuşi sa ma ajute sa slobozesc din robie un negru!
Matuşa Polly povesti cum dupa ce primise scrisoarea matusii Sally, din care aflase ca Tom şi Sid sosisera cu bine, îşi spusese:
— Alta acum! Dar trebuia sa m-aştept la una ca asta din parte-i, de vreme ce i-am dat drumul sa plece, aşa, de capul lui. Şi iata-ma nevoita sa bat tot drumul asta, de o mie şi o suta de mile, ca sa vad ce isprava a mai facut derbedeul, mai ales ca nu primeam nici un raspuns de la tine.
— Dar n-am primit nici o scriseare! se mira matuşa? Sally.
— Cum aşa? Doar ţi-am scris de doua ori! Te-ntrebam ce vrei sa spui cînd zici ca Sid e acolo, la tine!
— Bine, dar n-am primit nimic, draga mea!
Atunci matuşa Polly se-ntoarse încet spre Tom si se rasti la el:
— Âsculta, Tom!
— Ce-i, tuşa? întreba el cu glas mieros.
— Obraznicule, ada-ncoa scrisorile!
— Care scrisori?
— Scrisorile mele. Ah, stai tu, ca pun eu mîna pe tine, sa vezi ce-o sa-ţi.
— Sînt în cufar, poftim. Şi-s la fel cum erau cînd le-am luat de la poşta, nu m-am uitat în ele, nici nu le-am atins. Dar ştiam c-au sa se încurce socotelile şi p-orma ma gîndeam ca nu te grabeşti şi ...
— Ei, fir-ai tu sa fii, ne socotim noi, lasa ... Am mai trimis o scrisoare, în care te înştiinţam ca sosesc. Te pomeneşti ca si pe aia ...
— Nu, aia a sosit ieri si n-am citit-o înca, dar o am aici, nu s-a pierdut — zise tuşa Sally.
As fi pus ramaşag pe doi dolari ca n-o are, dar mi-am zis ca-i mai sanatos sa tac, aşa ca n-am mai scos o vorba.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 42
Aceasta pagina a fost accesata de 572 ori.