Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 01
Capitolul 01
– Tom!
Nici un raspuns.
– Tom!
Nici un raspuns.
– Ce-o fi cu baiatul asta? Un sa fie... Tom, n-auzi?
Batranica îsi trase ochelarii pe nas si privi pe deasupra lor prin odaie, apoi îi salta si privi pe sub ei. Rareori catadicsea sa se uite prin sticla lor la o gaza de baietel ca Tom. Erau ochelarii ei de zile mari, la care tinea care tinea ca la ochii din cap si pe care îi purta asa, de podoaba, caci la fel de bine ar fi putut sa vada prin niste ochiuri de plita. Ramase locului o clipa, uluita parca, apoi fara manie, dar totusi destul de tare ca s-o poata auzi peretii, spuse:
– Stai tu, ca pun eu mana pe tine si-o sa vezi ce...
Dar n-apuca sa termine, fiindca între timp se aplecase si începuse a izbi cu maturoiul pe sub pat, astfel încat nu-i mai ramanea suflu decat pentru icneala cu care îsi însotea loviturile. Sub pat, însa, nimic; doar pisica o zbughi speriata afara.
– Dumnezeule mare, de cand sunt n-am mai vazut un baiai ca asta!
Îndreptandu-se apoi din sale, pasi spre usa deschisa si ramase în prag, iscodind cu privirea
aracii rosii si balariile din gradina. Dar Tom nicaieri. Atunci ridica glasul, ca sa se faca auzita de departe, si începu sa strige:
– To-o-om!
Deodata auzi un fasait în spatele ei. Se întoarse tocmai la timp ca sa prinda de pulpana sloboda a hainei un baietel si sa-l opreasca din fuga.
– Ia te uita! Cum de nu m-am gandit la camara! Ce-ai cautat acolo, drace?
– Nimic.
– Cum nimic? Uite ce-i pe manile tale, uite ce-ai la gura! Cu ce te-ai manjit în halul asta?
– Nu stiu, matusa.
– Da eu stiu. Cu dulceata, da... De cate ori nu ti-am spus sa nu mai umbli la dulceata, ai? Am sa te jupoi de viu, împielitatule! Ia da nuiaua încoace!
Nuiaua zvacni în aer, semn ca se-ngroasa gluma...
– Iiii! Ia te uita ce-ai în spate, matusa!
Cand batranica se rasuci pe loc, strangandu-si fustele, ca sa vada ce primejdie o pastea, baiatul o si luase la sanatoasa, catarandu-se pe gardul înalt de uluci si pierind îndaratul lui. Matusa Polly ramase o clipa locului, zapacita, apoi rase cu blandete.
– Bata-te norocul sa te bata! E-eei! Ca nu mai ma-nvat minte odata! De cate ori nu m-a dus de nas pana-acu, si uite ca tot mai ma las pacalita. Ce ti-e si cu batranii! Vorba ceea: nu mai înveti cal batran în buiestru. Da nici ca le-ar potrivi de doua ori la fel, împielitatu! Si-atunci, cum sa stiu, biata de mine, la ce sa m-astept de fiece data? Parca le-ar cantari cu de-amaruntu, cat sa ma chinuie pan sa-mi sara tandara. Si mai stie, afurisitu, ca, daca-mi da o clipa ragaz sau ma face sa rad, s-a dus supararea.... nu-l mai pot bate. Da, da, nu ma port cu el cum trebuie. Bataia e rupta din rai. Stric copilu, asta-i adevaru-adevarat. Multe o sa mai avem. de patimit si unul si altul, daca-l las de capul lui. Parc-a intrat diavolu-n el. Doamne iarta-ma!... Da, ce sa fac, e baiatu sor-mi, raposata, Dumnezeu s-o ierte, nu ma lasa inima sa-l bat. De cate ori îl iert îmi pare rau, si de cate ori dau în el mi se rupe inima. Bine spune sfanta scriptura: omul nascut din femeie are viata scurta si plina de griji; vezi bine ca asa-i. Dupa-masa o sa chiuleasca de la scoala si, vreau nu vreau, iar o sa fiu silita sa-l pun la treaba maine, drept pedeapsa. Greu îmi vine sa-l pun sa lucreze duminica, cand ceilalti copii n-au scoala si se joaca, dar ce pot face? Fuge de treaba ca dracul de tamaie, n-am însa încotro, trebuie sa-mi fac datoria cat de cat fata de baiat, ca doar nu-i vreau pierzarea.
Într-adevar, Tom a tras chiulul si a petrecut de minune. S-a întors acasa tocmai bine înainte de cina ca sa-i ajute lui Jim, micul negru, sa taie lemne pentru a doua zi si sa faca surcele-cu alte cuvinte, la timp ca sa-i povesteasca lui Jim ispravile sale, în vreme ce Jim facea mai toata treaba.
Fratele mai mic al lui Tom (sau mai bine zis frate-sau vitreg), Sid, îsi terminase partea lui de munca (adunatul surcelelor). Sid era un baiat cuminte, el nu se prea tinea de sotii si nazbatii, ca alti copii.
În timp ce Tom lua masa de seara si sterpelea zahar de cate ori se ivea prilejul, matusa Polly îi punea fel de fel de întrebari mestesugite, doar-doar l-o prinde cu mata-n sac. Ca multe suflete nevinovate, se credea vicleana nevoie mare, înzestrata cu darul unei diplomatii misterioase si de nepatruns. Îi placea sa creada ca straveziile-i urzeli erau siretlicuri nemaipomenite.
De pilda acum:
– Tom, a fost cam cald azi la scoala, nu-i asa? întreba ea.
– Da, tusa.
– Cald rau, nu?
– Da, tusica.
– Nu ti-a venit sa te duci la scaldat?
Tom tresari: îi încolti în minte o banuiala, nelinistitoare. Cerceta atent chipul matusii.
Raspunse:
– Nu-u... adica nu prea...
Batranica întinse mana si-i pipai camasa!
– Ei, dar parca acum nu ti-e prea cald.
O magulea gandul ca-i gasise camasa uscata, fara sa stie nimeni unde tintea ea. Dar Tom stia acum dincotro batea vantul, asa încat întrebarea urmatoare îl gasi pregatit:
– Unii dintre noi ne-am pus capul sub cismea, uite, al meu e ud si-acu.
Pentru o clipa matusii Polly îi fu necaz ca trecuse cu vederea o dovada atat de graitoare si ca pierduse prilejul de a-si arata iscusinta. Dar numaidecat îi veni o idee si mai si:
– Tom, cand ti-ai pus capul sub cismea, nu ti-ai desfacut gulerul la camasa, unde ti l-am cusut eu? Ia descheie-te la la haina, sa vad!
De pe fata lui Tom pieri orice urma de tulburare. Îsi descheie linistit haina. Gulerul camasii era cusut în toata legea.
– Ei comedie! Hai, du-te si vezi-ti de treaba! Am vrut sa stiu daca n-ai tras cumva chiulul de la scoala ca sa te duci la scaldat! De data asta, hai, treaca de la mine. Te pomenesti, vorba aia, ca ai fi fiind vreo branza buna în burduf de caine! Ai fi mai bun decat pari. Barem pe ziua de azi!
Era cam înciudata ca agerimea ei daduse gres si totodata bucuroasa ca se întamplase ca Tom sa umble si el o data pe calea cea buna.
Dar Sid, sa nu-si vare el coada?
– De-zise-daca n-as sti ca i-ai cusut guleru cu ata alba... si uite, asta-i neagra.
– Iii! Sigur ca cu alba l-am cusut!... Tom!!
Dar Tom, pazea!... Atata mai avu timp sa spuna zbughind-o pe usa:
– Sid, puiule, las ca ti-o platesc eu!...
Cand se afla în siguranta, privi cu luare-aminte doua ace mari de cusut, înfasurate unul cu ata alba si altul cu ata neagra, înfipte sub reverul hainei, apoi îsi spuse:
"De nu era Sid, n-ar fi bagat nici acu de seama. Fir-ar a naibii de treaba! Ba coase cu alb, ba coase cu negru! Barem de s-ar hotarî sa coasa la fel! Asa, cum dracu sa mai tii minte? Si Sid asta... las ca-i arat eu lui!"
Tom nu ar fi putut sa fie dat ca exemplu celorlalti baieti din targ. Cunostea el un baiat "model", dar nu putea sa-l sufere.
Nu trecura însa nici doua minute si uita de toate necazurile. Nu fiindca necazurile lui ar fi fost cu un dram mai usoare sau mai putin amare decat acelea ale unui om în toala firea, ci fiindca, pana una-alta, acum avea o noua si arzatoare preocupare, care-l facea sa uite, dupa cum si nefericirile oamenilor mai în varsta sunt uitate în entuziasmul noilor initiative. De data asta era vorba de un fluierat nou, care-i placea în chip deosebit si pe care-l învatase de la un negru. Ardea de nerabdare sa-l încerce nestingherit. Fluieratul asta aducea oarecum cu al pasarilor; era un fel de tril curgator, obtinut prin atingerea cerului gurii cu limba, la rastimpuri scurte, în mijlocul unei melodii.
Tot repetandu-l silitor si atent, Tom izbuti sa-i prinda mestesugul si iata-l acum pasind alene pe strada, cu gura izvor de triluri melodioase si cu inima plina de multumire. Starea lui sufleteasca era foarte asemanatoare cu aceea a unui astronom care descopera o planeta noua, dar fara doar si poate ca baiatul simtea o bucurie cu mult mai adanca si netulburata decat ar fi simtit astronomul.
Dupa-amiezile de vara erau lungi. Nu se întunecase înca. Deodata Tom se opri din fluierat. I se ivise în fata un strain, un baiat putintel mai mare ca el. Un nou venit, de orice varsta, baiat sau fata, starnea valva mare în biet targusorul St. Petersburg! Si unde mai pui ca baiatul asta era si frumos îmbracat - auzi colo: îmbracat frumos în zi de lucru! Nemaipomenit! Purta o palariuta frumoasa, o hainuta din postav albastru, încheiata pana-n gat, nou-nouta si curata, ca scoasa din cutie, pantalonii la fel. Si avea si ghete în picioare, desi nu era decat vineri; cravata la gat-o panglica colorata, de toata frumusetea-si o mutra de orasan care pe Tom îl scotea din sarite. Si cu cat se zgaia la minunea asta grozava, cu atat era mai scarbit de gateala strainului si cu atat îi parea propria lui îmbracaminte mai jerpelita. Amandoi stateau si se uitau unul la altul fara sa scoata o vorba. Cand unul facea vreo miscare, celalalt se misca si el, dar tot în laturi roata. Se priveau mereu fata-n fata, pandindu-se ca doi cocosi. În cele din urma, Tom spuse:
– Daca vreau, te bat de te snopesc!
– Încearca, daca-ti da mana!
– De ce sa nu-mi dea?
– Uite-asa, ca nu poti!
– Eu nu poot?...
– Vezi bine ca nu!
– Ba pot foarte bine!
– Ba nu poti!
– Ba pot!
– Ba nu poti!
Tacere încordata. Si iar Tom:
– Cum te cheama?
– Ce te priveste? Ai ceva de împartit cu mine?
– O sa-ti arat eu acusi ce am si ce n-am!
– N-ai decat sa-mi arati!
– Mai zi o data si vezi tu ce patesti!
– Poftim ca mai zic o data!
– Te crezi mare destept, ai? Daca vreau, c-o mana te fac pilaf.
– Nu zau? As vrea sa-o vad si p-asta. Numa gura-i de tine.
– Ba vezi tu ce bataie-ti trag, daca mai faci mult pe nebunu.
– Nu mai spune! Uite, mor de frica!
– Desteptule! Crezi ca-i cine stie ce de capul tau! Ia uite la el palarie!
– Ce-ai tu cu palaria mea? Înghite-o daca nu-ti place! Sa poftesti sa te-atingi de ea... Care îndrazneste, praf îl fac.
– Laudarosule!
– Laudaros esti tu!
– Esti un mincinos, asta e, si ti-e frica sa te bati.
– Mie, frica? Ma bat cu tine numa c-o mana.
– Daca mai îndrugi multe, iau o piatra si-ti fac capul chiselita.
– Nu mai spune!
– Vezi tu acusica!
– Hai, sa te vad! Îti turuie gura, atata stii! De ce nu dai? De frica!
– Mie, frica?
– Da, tie.
– Ba nu mi-e frica deloc.
– Ba ti-e.
Iar pauza, iar priviri sfidatoare, iar topaieli unul împrejurul celuilalt. Curand stateau umar la umar.
Tom spuse:
– Cara-te de-aici!
– Cara-te tu!
– Nici nu ma gandesc.
– Nici eu.
Acum se propteau fiecare teapan într-un picior, îmbrancindu-se din rasputeri si înfruntandu-se, cu scaparari de ura în priviri. Dar nici unul nu-l putea clinti din loc pe celalalt. Se opintita ce se opintira, pana li se sui tot sangele în obraz, apoi încetul cu încetul îsi muiara încordarea, fara a se slabi o clipa din ochi. Tom rupse cel dintai tacerea:
– Esti un las si un papa-lapte. O sa te spui lu frate-miu al mare. Sa vezi ce-o sa patesti! El, daca-si pune mintea cu tine, te striveste numai c-un dest!
– Nu mai pot eu de frate-tu! Eu am un frate mai mare ca al tau-si, daca vrea, da de-a azvarlita cu-al tau tocmai peste gardu ala. (Amandoi fratii erau nascociti.)
– Minti!
– Asa crezi tu!
Atunci Tom, îndarjit, trase o linie în tarana, cu degetul mare de la picior, si spuse:
– Daca-ndraznesti sa treci peste asta, te zvant în bataie. Încearca si-ai sa vezi.
Baiatul cel strain pasi îndata peste linie, spunand:
– Ia sa te vedem, moara neferecata ce esti!
– Ma, sa nu ma scoti din sarite, atata-ti spun!
– Am vazut eu de mult ca numa gura-i de tine, da cand e vorba de bataie...
– Ma nenorocitule! Al naibii sa fiu daca nu te bat pa doua parale.
Baiatul cel strain scoase din buzunar doi bani mari de arama si-i întinse batjocoritor.
Tom îl plesni peste mana, de-i zburara banii cat colo.
O clipa mai tarziu, amandoi baietii se rostogoleau si se tavaleau prin tarana, încaierati ca doi cotoi. Se trageau de par, îsi rupeau hainele, se repezeau unul în nasul celuilalt, cu pumnii, cu unghiile, acoperindu-se de praf si de glorie. Cand iuresul se potoli, prin ceata bataliei putea fi zarit Tom sezand calare pe noul venit si carandu-i la pumni cu nemiluita.
– Zi ca te predai! striga Tom.
Celalalt se zbatea sa scape, tipa, dar de furie neputincioasa.
– Zi ca te predai! si-i cara mai departe la pumni.
În cele din urma, strainul icni înabusit:
– Ma predau!
Tom îl lasa sa se ridice si-i spuse dispretuitor:
– Alta data sa te-nveti minte sa mai faci pe grozavul!
Baiatul cel strain o lua din loc, scuturandu-si hainele, sughitand si miorcaindu-se. Din cand în cand, se mai uita înapoi, dand din cap si amenintandu-l pe Tom ca o sa-i arate el "cand l-o prinde". Tom raspundea cu vorbe de ocara, se umfla în pene...Cand întoarse spatele, dand sa plece, celalalt se repezi, lua o piatra de jos si svarrr...îl lovi pe Tom drept între umeri, apoi, facand stanga-mprejur, o rupse la fuga, sprinten ca o caprioara. Tom îl fugari pe ticalos pana acasa la el, afland cu prilejul acesta si unde locuia. Dupa aceea, ramase acolo catva timp, ocupand o pozitie strategica în fata portii si sfidandu-l pe inamic, doar, doar o iesi afara; dar inamicul se multumea sa se strambe la el de la fereastra, facandu-se ca nu vede provocarea. În cele din urma aparu mama inamicului, care îl facu pe Tom cu ou si cu otet, numindu-l derbedeu, prost-crescut, mojic, si poftindu-l sa plece. Neavand încotro, Tom se vazu nevoit sa paraseasca pozitia, nu însa înainte de a spune "c-o sa aiba el grija de baiatul ala.
Ajunse acasa pe întuneric; se catara cu luare-aminte pe fereastra, dar, cand sa sara, întalni un obstacol neasteptat în persoana matusii Polly, care pandea la geam. Cand vazu ea în ce hal îi erau hainele, intentia de a-l pune sa lucreze duminica drept pedeapsa se prefacu în hotarare de neclintit.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 01
Aceasta pagina a fost accesata de 834 ori.