• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 02

Capitolul 02


Sosi si dimineata de duminica. Întreaga fire, proaspata, stralucitoare, fremata de viata.
Inimile erau pline de cantec, iar celor cu inima tanara cantecul li se revarsa pe buze. Pretutindeni nu vedeai decat chipuri voioase, peste tot domnea primavara, vazduhul era plin de mireasma salcamilor în floare.
Dincolo de sat, dominandu-l cu înaltimea ei, se zarea magura Cardiff, acoperita de verdeata.
Nu era nici prea departe, nici prea aproape, ci tocmai la departarea potrivita ca sa-ti para un tinut de basm, tihnit, îmbietor.
La capatul drumului aparu Tom, ducand o caldare cu var si o bidinea cu coada. Cand dadu cu ochii de gard, întreg peisajul se posomorî si o adanca melancolie îi întuneca sufletul. Douazeci si sapte de metri de gard, de doi metri si jumatate înaltime! Lumea îi paru fara rost, viata o povara.
Oftand, muie bidineaua si trecu peste sipca de sus, repeta operatia, mai dete o data; masura din ochi neînsemnata fasie varuita, apoi vasta întindere de gard nevaruit si se lasa descurajat pe o buturuga.
Tocmai atunci iesi Jim pe poarta, sarind într-un picior, cu o galeata goala în mana si cantand "Fetitele din Buffalo". Lui Tom niciodata nu-i placuse sa se duca la fantana dupa apa, dar astazi era de alta parere. Îsi aminti ca la fantana se aduna fel de fel de lume, baieti si fete de toate culorile: albi, mulatri si negri, care îsi asteptau randul flecarind, schimband între ei tot felul de nimicuri de joaca, ciorovaindu-se, luandu-se la bataie si zbenguindu-se în fel si chip. Îsi mai aminti, ca, desi pana la fantana nu erau decat vreo suta si ceva de metri, Jim zabovea totdeauna cel putin un ceas pana sa se întoarca cu caldarea cu apa; si chiar si atunci trebuia sa se duca cineva dupa el sa-l traga de maneca. Aducandu-si aminte de toate acestea, Tom spuse:
– Mai Jim, ma duc eu sa aduc apa daca dai tu nitel cu bidineaua.
Jim scutura energic din cap si raspunse:
– Nu poate, dom Tom. Stapana spus la mine trebui aduci apa si nu opresti pierzi timp si joci. Spus dansa sti dom Tom roaga eu varuieste, si spus dansa ca eu vede treaba, varuit ai grija dansa!
– Lasa, ma Jim, nu te lua dupa ea. Asa vorbeste ea totdeauna. Da-ncoa galeata, nu stau mult... un minut. Nici n-o sa stie.
– Ba, mi-e frica, dom Tom. Stapana spus suceste gatu Jim. Crede, dom Tom.
– Dansa?!... Fugi de-acolo! Nu bate niciodata pe nimeni, îti ciocane nitel capu cu degetaru, ce, asta-i bataie? Spune si tu! Asa-te sperie ea cu vorba. Da ce, vorbele le simti? Mai rau e cand începe sa planga, Jim, auzi Jim?... Îti dau o bila alba, una de marmura!
Jim începu sa se cam moaie.
– O bila alba, Jim!... Uite-aici. Asa-i ca-i grozava?
– Tii!... Jim nu vazut asa bil. Da, dom Tom, Jim frica bate stapana...
– Si hai sa-ti arat si buba mea de la picior!
Jim era si el om; cum ar fi putut sa reziste unei asemenea ispite! Puse galeata jos, lua în primire bila alba si, uitand de toate, se apleca plin de curiozitate peste piciorul cu buba, în timp ce Tom desfacea pansamentul. Un minut mai tîrziu, Jim fugea de-i sfaraiau calcaiele, la vale, spre fantana, cu galeata zdranganind a gol. Tom varuia de mama focului, iar matusa Polly parasea campul de bataie, cu un papuc în mana si eu bucuria învingatorului în priviri.
Dar zelul lui Tom nu dura mult. Începu sa-si aminteasca ce planuri faurise el pentru ziua aceea. În curand baietii care nu fusesera pedepsiti aveau sa iasa pe strada si sa faca fel de fel de nazdravanii. Ce-or sa-si mai bata joc de el ca era pedepsit sa lucreze! Gandul asta îl seca la inima.
Începu sa se scotoceasca prin buzunare, inventariindu-si cu bagare de seama avutiile: franturi de jucarii, bile si o multime de alte nimicuri. Poate ca i-ar fi ajuns ca sa ademeneasca pe careva sa lucreze în locul lui, dar n-ajungeau nici pe departe ca sa-si cumpere o jumatate de ora de libertate deplina. Asadar îsi baga înapoi în buzunare averea, mai bine randuita decat o scosese, si renunta mahnit la ideea de a încerca sa-i cumpere pe baieti. Deodata, însa, în acea clipa întunecata si plina de deznadejde, îi veni o idee! O idee strasnica, mareata! Lua iar bidineaua si se apuca linistit de lucru. Nu trecu mult, si la orizont aparu Ben Rogers; tocmai baiatul de a carui gura se temea cel mai mult. Ben venea topaind: hop-top-hop, dovada ca inima-i era voioasa si plina de sperante mari.
Musca dintr-un mar si la rastimpuri scotea cate un chiot lung si melodios, urmat de un sonor "ding-dong-dong, ding-dong-dong", fiindca facea pe vaporul. Cand se apropie, reduse viteza, o lua prin mijlocul strazii, înclina mult la tribord si facu niste manevre maiestuoase de acostare. Era nici mai mult, nici mai putin decat "Marele Missouri" , cu cala cufundata, chipurile, la vreo trei metri în apa; el era vapor, capitan si clopotelul telegrafului în acelasi timp, astfel încat trebuia sa-si închipuie ca sta pe propria-i punte de comanda, ca da ordine si ca tot el le si executa.
– Stopati, domle comandant! Ting-ling-ling! Încetini si se îndrepta prudent spre marginea drumului. Masina înapoi! Ting-ling-ling! Bratele i se încordara si coborara tepene de-a lungul corpului. Tribordu-napoi! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Bratul drept descria între timp cercuri
falnice, fiindca înfatisa un zbat de treisprezece metri. Babordu-napoi! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Mana stanga începu sa descrie cercuri. Stop tribordu! Ting-ling-ling! Stop babordu! Vino la tribord! Stop! Lasa-ncet zbatude-afara! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Da bandula. Mai iute!
Da si parama! Haide, ce stai? Prinde-o de ciotu ala! Volta peste tot! Da-i drumul! Stop masinile, domle comandant! Ting-ling-ling! Sst! s-s-s-t! s-s-t! (Încerca ventilele.)
Tom varuia înainte linistit, de parca nici n-ar fi vazut vaporul. Ben se zgai o clipa la el, apoi zise:
– Hi-hi! Ai patit-o, a?
Nici un raspuns. Tom cerceta ultima dara de var cu o privire lunga si scrutatoare de artist, mai plimba o data cu gingasie bidineaua peste acelasi loc si iarasi examina rezultatul cu o privire critica. Între timp, Ben se apropiase de el ca la un pas. Lui Tom îi lasa gura apa dupa mar, dar parea cu totul si cu totul absorbit de treaba pe caro o facea. Pierzandu-si rabdarea, Ben spuse:
– Ce e, sefule? Te-a pus la treaba?
– A, tu erai, Ben? Nici nu te vazusem.
– Stii? Eu ma duc la scaldat ... Sac!... Ce-ai mai vrea si tu, te cred!...Ori te pomenesti ca-ti place mai bine sa dai cu bidineaua?... Sigur, tu te dai în vant dupa munca, mie-mi spui!
Tom îl privi o clipa lung, apoi spuse:
– Ce, tu zici ca asta-i munca?
– Da ce-i?
Tom se apuca iar de varuit. Mai dete de doua-trei ori cu bidineaua, apoi raspunse nepasator:
– O fi, n-o fi... eu atata stiu, ca-mi place.
– Fugi d-aci... nu cumva vrei sa te cred?
Tom varuia înainte de zor.
– Cum sa nu-mi placa? Da ce zici tu, ca în fiecare zi îti pica norocul sa varuiesti un gard ca asta?
Iata ca lucrurile apareau într-o lumina cu totul noua. Ben înceta brusc sa mai rontaie marul.
Tom plimba gratios bidineaua în sus si-n jos, se dadea cate un pas înapoi, ca sa vada efectul, mai migalea pe ici, pe colo, îsi privea din nou opera, iar Ben – Ben îi urmarea fiece miscare, din ce în ce mai îngandurat. Nu trecu mult si, nemaiputandu-se stapani, zise:
– Ma Tom, lasa-ma sa varuiesc si eu nitel!
Tom se opri o clipa, chibzuind adanc în sinea lui, fu cat p-aci sa încuviinteze, dar numaidecat se razgandi:
– Nu, nu se poate, Ben. Matusa Polly tine mult la gardu asta, fiindca, stii, e la strada... Sa fie al din dos, n-as zice nimica, si nici ea. Zau, nu-s ce-are ea cu gardu asta: zice ca trebuie varuit cu mare, mare grija. Eu zic ca din o mie de baieti, ce din o mie... din doua mii, unu daca s-o pricepe sa-l varuiasca bine!
– Ce spui, ma!... Hai, Tom, nu mai fi asa, lasa-ma si pe mine sa încerc numai un pic. Ce, sa fiu eu în locul tau, nu te-as lasa?
– Cum, Ben, crezi ca eu nu vreau sa te las?... Vreau, ma Ben, zau ca vreau... da tusa Polly... uite, ca sa vezi, a vrut Jim sa varuiasca gardul, nu i-a dat voie; si Sid a vrut sa-l varuiasca, si nici lui
nu i-a dat voie. Tu nu vezi ca nu pot? Nu pot si gata. Daca te las sa-l varuiesti si se întampla vrun bucluc, ce ma fac, ai? Spune si tu.
– Fugi d-acolo, ca n-o sa se întample nimic, o sa-l fac la fel de bine ca tine! Hai, lasa-ma sa-ncerc! Haide! Hai, ca-ti dau cotoru marului, cu toti samburii!
– De, stiu si eu ce sa zic... Nu, zau, Ben, nu se poate, mi-e frica.
– Îti dau tot marul!
Tom se desparti de bidinea cu sovaiala pe chip si cu bucurie în suflet. Iar în timp ce fostul vapor "Marele Missouri" trudea si nadusea în soare, artistul scos la pensie sedea pe un butoi din apropiere, la umbra, balabanindu-si picioarele, molfaind din mar si urzind planuri cum sa mai prinda în lat si pe alti prosti. Se gasira destui; una-doua rasarea cate un baiat. Venea sa-si bata joc si ramanea sa varuiasca. În clipa cand Ben nu mai putu de oboseala, Tom îi si ceda randul lui Billy Fisher, în schimbul unui zmeu bine carpit, si cand îi expira termenul lui Billy, Johny Miller oferi un guzgan mort, plus sfoara de hatanat; si tot asa în sir, timp de cateva ceasuri. De unde, dimineata.
Tom fusese un biet baiat nevoias, pe la mijlocul dupa-amiezii abia îsi mai putea numara avutiile. În afara de obiectele mai sus numite, avea douasprezece bile, un ciob de sticla albastra stravezie, un mosor fara ata, o cheie care nu descuia nimic, o bucata de creta, un dop de sticla, un soldat de plumb, o pereche de mormoloci, sase pocnitoare, un pisoi chior, o clanta de alama, o zgarda de caine (pacat ca n-avea caine!), niste plasele de briceag, patru coji de portocala si o cercevea veche, stricata. Timpul trecuse - placut, fara nici o oboseala, fusese înconjurat de prieteni si unde mai pui ca gardul avea pe el trei straturi de varuiala! Daca nu s-ar fi ispravit varul, i-ar fi ruinat pe toti baietii din targ.
Tom spunea ca, la urma urmei, lumea nu era chiar asa de plicticoasa. Descoperise fara sa stie ca pentru a face pe om sa doreasca un lucru, fie ca-i barbat în toata firea, fie ca-i baietas, trebuie sa-i înfatisezi acel lucru ca greu de obtinut. Daca ar fi fost un filozof mare si întelept, de pilda ca scriitorul acestei carti, ar fi învatat de pe urma întamplarii de mai sus ca munca înseamna ceea ce esti nevoit sa faci, iar joc - ceea ce nu esti nevoit sa faci. Ar fi înteles mai usor de ce acela care face flori de hartie sau cel care învarte cu piciorul o roata înseamna ca munceste, pe cand acela care care darama popice sau cel care suie Mont-Blanc-ul se cheama ca se distreaza. Exista gentlemeni bogati, în Anglia, care mana postalioane cu patru cai, treizeci pana la cincizeci de kilometri pe zi, în toiul verii, fiindca aceasta placere este neaccesibila oamenilor de rand: îi costa o multime de bani; dar daca ar primi leafa pentru treaba asta, s-ar chema ca sunt pusi sa munceasca si atunci s-ar lasa repede pagubasi.




Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 02


Aceasta pagina a fost accesata de 614 ori.