Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 07
Capitolul 07
Tom se straduia din rasputeri sa-si pironeasca atentia asupra cartii, dar gandurile îi zburau mereu aiurea. În cele din urma, oftand si cascand, se dadu batut. I se parea ca pauza de amiaza n-avea sa mai soseasca niciodata. Aerul parca încremenise. Nu adia o suflare. Era o zi din cale-afara de molesitoare. Murmurul monoton a douazeci si cinci de scolari, repetandu-si lectiile, te toropea ca zumzetul adormitor al albinelor. Sub vapaia soarelui, hat-departe, magura Cardiff îsi desena unduirile blande si verzi îndaratul unui val sclipitor de aer cald, muiat în purpura departarii. Cateva pasari pluteau lenes în înaltul cerului; alta fiinta vie nu se mai zarea, afara doar de niste vaci,
adormite si ele. Inima lui Tom tanjea dupa libertate. De-ar fi avut macar o îndeletnicire placuta, sa-i treaca mai repede timpul asta nesuferit! Se scotoci prin buzunare si fata i se lumina: îl sageta un simtamant cald de recunostinta, o adevarata ruga de multumire, pe care, fara sa-si dea seama, o adresa providentei. Scoase pe furis cutia de pocnitori. Dadu drumul chichiritei, asezand-o pe tablia lunga si neteda a pupitrului. Desigur ca si gangania era coplesita în clipa aceea de un fel de recunostinta aidoma rugaciunii lui, prea timpurie însa, caci îndata ce porni bucuroasa la drum, Tom o împinse în laturi cu un ac si o sili sa-si schimbe directia.
Prietenul nedespartit al lui Tom, Joe Harper, sedea alaturi de el, suferind deopotriva. Dar interesul pentru aceasta noua distractie puse repede stapanire pe el. Cei doi baieti erau prieteni la catarama toata saptamana si adversari îndarjiti în bataliile din fiece duminica. Joe scoase un ac de sub gulerul hainei si-si dadu concursul la dresarea prizonierei. Numaidecat interesul jocului crescu.
Nu trecu mult si Tom spuse ca se încurcau unul pe altul si ca nici unul din ei nu se bucura îndeajuns de ganganie. Aseza asadar tablita lui Joe pe pupitru si trase o linie de sus pana jos prin mijlocul ei.
– Acu-zise el-poti sa mai chichirita cat e pe partea ta si în timpul asta eu o las în pace, da de cum o lasi sa scape pe partea mea, nu mai ai voie s-o atingi cat pot eu s-o opresc sa treaca linia.
– Foarte bine! Da-i drumul, atinge-o!
În curand gangania izbuti sa scape de urmarirea lui Tom si trecu ecuatorul. Catava vreme o hartui Joe, apoi scapa si de el si trecu iar dincoace. Schimbarea asta de pozitie se petrecea des.
În timp ce unul din baieti necajea de zor chichirita, cel de-al doilea urmarea jocul cu interes patimas. Amandoi stateau cu capetele aplecate asupra tablitei, nesimtitori la tot ce se petrecea în jur.
Pana la urma, norocul parea de partea lui Joe. Gangania dadea cand încolo, cand încoace, la fel de întaratata si de tulburata ca baietii, dar în clipa în care Tom se credea pe punctul de a castiga victoria si se pregatea sa intre în actiune, acul lui Joe i-o lua înainte cu iscusinta si iar punea stapanire pe captiva.
În cele din urma, Tom n-a mai putut rabda. Ispita era prea mare. A întins acul si i-a dat o mana de ajutor gazei. Joe s-a maniat.
– Tom, las-o-n pace!
– Numa nitel, Joe!
– Nu se poate, ca nu-i randul tau. Las-o-n pace-ti zic!
– Ei, comedie, da ce-i fac?
– Îti spun s-o lasi în pace!
– Nu vreau!
– Ce-i aia ca nu vrei? E pe partea mea.
– I-asculta, Joe Harper! A cui e chichirita, a ta ori a mea?
– Putin îmi pasa a cui e, e pe partea meu si n-ai voie sa te atingi de ea.
– Asta s-o crezi tu! E a mea si fac ce vreau cu ea. Sa stiu de bine ca mor si tot o ating.
O lovitura strasnica de baston se abatu pe spinarea lui Tom si, numaidecat, perechea ei pe grumazul lui Joe. Timp de doua minute, un norulet de praf iesit din amandoua surtucele pluti în jur, spre marele haz, al întregii clase. Baietii erau atat de cufundati în jocul lor, încat nici nu bagasera de seama linistea ce se lasase cu putin înainte, cand "domnul" coborase în varful picioarelor pana la ei si se aplecase asupra-le. Învatatorul asistase la o buna parte a reprezentatiei, înainte de a-si da concursul.
În pauza de pranz Tom alerga la Becky Thatcher si-i sopti la ureche:
– Pune-ti boneta-n cap si fa-te ca te duci acasa. Cand ajungi în colt, sterge-o fara sa bage de seama ailalti, coteste pe drumeag si vino înapoi. Eu ma duc pe partea ailalta si scap de ei tot asa.
Zis si facut. Unul din ei a luat-o spre casa cu un grup de scolari, celalalt cu altul. Peste putin timp s-au întalnit la capatul drumeagului.
Cand au ajuns iar la scoala, clasa era a lor.
S-au asezat unul langa altul, cu o tablita în fata. Tom i-a dat lui Becky creionul, tinandu-i mana într-a sa si calauzindu-i-o. În felul acesta au desenat înca o casa nemaipomenita.
Cand pieri interesul pentru arta, cei doi începura sa stea de vorba. Tom era în culmea fericirii. O întreba pe Becky:
– Îti plac sobolanii?
– Nu, nu pot sa-i sufar.
– Nici eu, p-ai vii, da te-ntreb de ai morti, care poti sa-i rotesti c-o sfoara în jurul capului.
– Nu, nu-mi plac sobolanii, de nici un fel. Mie-mi place guma de mestecat.
– Cred si eu. Ce n-as da sa am acum nitica!
– Zau? Am eu o bucata. Te las s-o mesteci nitel, da sa mi-o dai înapoi.
O mestecau cu randul, ceea ce era foarte placut, si-si balabaneau picioarele în banca, de fericiti ce erau.
– Ai fost vreodata la circ? întreba Tom.
– Da, si taticu ma mai duce, daca sunt cuminte.
– Io am fost la circ de trei-patru ori, nici nu mai stiu de cate ori. Biserica nu face doi bani pe langa circ. La circ n-ai cand sa te plictisesti, mereu e altceva. Eu, cand oi fi mare, ma fac clown la
circ.
– Da, adevarat? Ce dragut o sa fie! Clownii sunt asa nostimi, baltati de sus pana jos.
– Îhî! Si castiga bani cu nemiluitii, aproape un dolar pe zi, asa zice Ben Rogers. Ia spune, Becky, ai fost vreodata logodita?
– Ce-i aia?
– Ei, logodita, adica gata sa te mariti.
– Nu.
– Ai vrea sa te logodesti?
– Stiu si eu? Cred ca da. Cum e?
– Cum e? Pai nu seamana cu alte jocuri, da nu-i cine stie ce greu. Fata spune baiatului ca n-are sa se marite cu altul cat o trai, apoi baiatul si fata se saruta, si gata. Asta poate s-o faca oricine.
– Se saruta? Dar de ce se saruta?
– Ei, pai, ca sa… ma rog..asa face totdeauna.
– Toti fac asa?
– Fireste. Toti care se iubesc. Mai tii minte ce ti-am scris pe tablita?
– M… da.
– Ce?
– Nu spun.
– Sa spun eu?
– Da, da nu acum.
– Ba acum.
– Nu, nu acum, maine.
– Haide, acum! Te rog, Becky! Spun încet, încet de tot.
În timp ce Becky tot mai sovaia, Tom, luand tacerea drept consimtamant, îsi petrecu bratul pe dupa mijlocul ei si-i sopti marturisirea, încet de tot, cu gura lipita de urechea ei. Apoi adauga:
– Acu-mi soptesti si tu mie la fel.
Catava vreme ea se împotrivi, apoi spuse:
– Întoarce-te cu spatele, sa nu ma vezi, si-o sa-ti soptesc. Dar sa nu spui niciodata la nimeni, auzi, Tom? N-o sa spui, fagaduiesti?
– Se poate, Becky?… Pe cuvantu meu de onoare! Acuma hai…
Se întoarse cu spatele. Becky se apropie eu sfiala, pîna ce rasuflarea ei atinse carliontii baiatului si sopti:
– Te iubesc!
Apoi o zbughi. Alerga în jurul pupitrelor si bancilor, iar Tom dupa ea. În cele din urma, cauta adapost într-un colt si-si ascunse fata în sortuletu-i alb. Tom, cuprinzan-du-i umerii, se ruga:
– Hai, Becky, c-acu e gata. N-a mai ramas decat sarutatu. Ce, te temi de-atata lucru? E-o nimica toata. Hai, Becky, te rog! Si-o tot tragea de sort si de maini.
Încetul cu încetul, ea ceda si lasa bratele jos. Fata îmbujorata se înalta si se supuse. Tom îi saruta buzele rosii, apoi zise:
– Acuma-i gata, Becky. asta a fost tot. De acu încolo, tine minte, n-o sa mai iubesti niciodata pe nimeni, afara de mine, si n-o sa te mariti, cat ai trai, cu altul decat cu mine. Asa-i?
– Da, Tom, n-o sa mai iubesc niciodata pe nimeni afara de tine si toata viata n-o sa ma marit cu nimeni decat cu tine. Da nici tu nu trebuie sa te însori decat cu mine.
– Fireste, asta se-ntelege, face parte din învoiala. Si totdeauna cand te duci la scoala, sau cand ne întoarcem spre casa, tu trebuie sa mergi cu mine, cand nu ne vede nimeni, si la joaca tu m-alegi pe mine si eu te-aleg pe tine, fiindca asa se face cand esti logodit!
– Ce dragut! Pana acum n-am auzit niciodata de toate astea!
– A, e foarte placut! Io si cu Amy Lawrence…
Ochii mari atintiti asupra-i îi spun lui Tom ca a scrantit-o. Se opreste fastacit.
– Tom! Va sa zica eu nu sunt prima cu care te-ai logodit!
Copila începuse sa planga. Tom o mangaia.
– Hai, Becky, nu mai plange, te rog! Acu nu-mi pasa de ea nici un pic.
– Ba da, Tom, stii foarte bine ca da.
Tom încerca s-o îmbratiseze, dar ea îl împinse în laturi si se întoarse cu fata la perete, plangand. Tom încerca iar s-o îmbuneze cu tot felul de cuvinte de mangaiere, dar ea iarasi îl goni.
Atunci în sufletul baiatului se aprinse mandria. Se îndeparta cu pasi mari si iesi în curte. Statu catva timp pe-aproape, nemultumit, far de astampar, tragand din cand în cand cu coada ochiului spre usa, doar-doar ea s-o cai si o veni dupa el. Dar Becky nu veni. El începu sa se simta prost, temandu-se ca nu s-a purtat cum se cuvine. Trebui sa duca o lupta grea si îndelungata cu sine însusi, ca sa se hotarasca sa faca noi încercari de împacare… Pana la urma si-a luat inima-n dinti si-a intrat. Fata tot mai statea în colt, plangand cu sughituri, întoarsa cu fata la perete. Lui Tom i se rupea inima. Se duse la ea si ramase o clipa tacut, nestiind cum s-o îmbuneze. Apoi spuse cu sovaiala:
– Beky, nu, nu tin la nimeni, eu numai la tine tin!
Nici un raspuns, doar sughituri de plans.
– Becky …(rugator): Becky, spune-mi ceva!
Iar sughituri de plans.
Tom scoase la iveala comoara sa cea mai de pret, un bumb de alama de la o portita de soba si, petrecandu-si bratul pe dupa mijlocul fetei, îi varî giuvaerul sub ochi spunand:
– Te rog, Becky, îl vrei ?
Ea tranti bumbul de podea.
… Atunci Tom a plecat hat peste dealuri, departe, departe, si nu s-a mai întors la scoala în ziua aceea.
Curand Becky banui ce se întamplase. Alerga la usa. Dar Tom, nicaieri. Dete fuga în curte; degeaba. Începu sa strige:
– Tom! Vino înapoi, Tom!
Asculta cu încordare; nici un raspuns. Pretutindeni liniste si singuratate; alti tovarasi n-avea.
Se aseza pornindu-se iar pe plans si mustrandu-se amarnic. Între timp, scolarii începusera a se aduna din nou. Se vazu nevoita sa-si ascunda durerea, sa-si aline zbuciumul ce-i parjolea inima, si sa îndure calvarul unei lungi dupa-amiezi plicticoase si pline de suferinti. Nici unuia dintre strainii de care era înconjurata nu-i putea marturisi focul inimii ei.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 07
Aceasta pagina a fost accesata de 855 ori.