Autori > Mark Twain


Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 08



Capitolul 08


Tom mergea pe carari laturalnice, ca sa nu dea ochii cu scolarii care se înapoiau de la scoala.
Apoi domoli pasul si-si urma drumul, mahnit. Trecu de doua-trei ori un firicel de apa, pentru ca una din superstitiile copiilor era ca trecand o apa zadarnicesti orice urmarire. Jumatate de ora mai tarziu, disparea îndaratul casei Douglas, asezata tocmai pe varful magurii Cardiff. Scoala o lasase mult în urma, abia se mai zarea, departe, printre casutele din vale. Intra într-o padure deasa, îsi croi drum pana în inima ei si se aseza pe un petic de muschi, sub umbra unui stejar. Nu adia o suflare.
Zapuseala amiezii facuse pana si pasarelele sa amuteasca. Firea toata era cufundata într-un somn adanc, întrerupt cand si cand de bataia îndepartata a unei ciocanitoare, dupa care tacerea si însingurarea domneau peste tot locul se lasau si mai apasatoare. Sufletului era plin de triste.
Simtirea îi era în deplina armonie cu cele ce-l înconjurau. Sezu vreme îndelungata asa, cu coatele pe genunchi si cu barbia în maini, adancit în ganduri. I se parea ca viata nu era în cazul cel mai bun, decat o truda zadarnica; aproape ca-l invidia pe Jimmy Hodges, de curand raposat. "Cat de odihnitor trebuie sa fie, gandea el, sa dormi usor si sa visezi de-a pururi, vantul sa susure printre ramuri, sa-ti mangaie iarba si florile de pe mormant, iar tu sa nu mai ai nici o grija si nici o suparare, în vecii vecilor". Daca ar sti ca e în regula cu notele la scoala, el unul ar fi gata sa paraseasca lumea, sa termine odata cu toate. Si apoi si fata aceea! Cu ce-i gresise el? Cu nimic. Avusese cele mai bune ganduri si ea îl tratase ca pe-un caine, da, da, curat ca pe-un caine. Are sa-i para ei rau odata si odata, dar poate ca atunci va fi prea tarziu. Ah, de-ar putea sa moara pentru catava vreme!
Dar inima schimbatoare a tineretii nu rabda multa vreme stransoarea aceluiasi tipar. Pe nesimtite, Tom luneca înapoi spre preocupari lumesti. Daca ar întoarce acum spatele tuturor si ar disparea în chip misterios? Daca ar pleca departe, cat mai departe, catre meleaguri necunoscute, peste mari si tari si nu s-ar mai întoarce niciodata? Cum s-ar simti ea atunci? Îsi aminti ca avusese de gand sa se faca clown; acum gandul asta îl scarbea. Glumele desarte si tricourile baltate jigneau, de buna seama, un suflet avantat pe culmile neguroase ale visarii romantice. Nu, soldat are sa se faca si are sa se înapoieze dupa ani îndelungati, obosit de lupte si acoperit de glorie. Ba nu, mai bine ar fi sa mearga cu pieile-rosii sa vaneze bivoli salbatici si sa se razboiasca prin lanturile de munti si prin campiile întinse si far de carari ale Vestului îndepartat. Candva, tarziu, are sa revina în chip de mare capetenie, cu pletele întesate cu pene, vopsit fioros pe fata, si-asa are sa intre la scoala de duminica, într-o dimineata somnoroasa de vara. O sa scoata un chiot de lupta de-o sa înghete sangele în vinele tuturor, si ochii colegilor or sa se aprinda de invidie. Dar stai, exista ceva mai maret chiar si decat asta! Pirat are sa se faca! Acum gasise ce-i trebuia! Acum îsi vedea limpede viitorul, plin de neînchipuita stralucire. Lumea întreaga o sa rasune de numele lui si, auzindu-l, oamenii se vor cutremura. Ce falnic va brazda marile furtunoase cu corabia lui, mai iute ca vantul!
Îi va zice "Vijelia" si va fi lunga, joasa si neagra, c-un steag sinistru falfaind la prova! Iar cand va fi în culmea gloriei, are sa apara fara de veste în bietul targusor al copilariei lui si are sa intre falnic în biserica, ars de soare si de vanturi, îmbracat cu pantaloni bufanti si cu pieptar de catifea neagra, încaltat cu cizme înalte pana la genunchi, încins cu un brau stacojiu, cu cingatoarea întesata de pistoale mari si la sold cu un cogeamitea pumnal, ruginit de sangele celor ucisi. Din palaria de pasla cu marginile mari, îi va flutura o cascada de pene si în maini va tine desfasurat steagul negru cu cu harca si oasele încrucisate. Cum îi va mai creste inima de încantare, cand va auzi soptindu-se în preajma: "E Tom Sawyer, piratul, Razbunatorul Negru al Marilor Vijelioase!"
Da, se hotarase asupra carierii sale. O sa fuga de acasa si-o sa înceapa îndata. Chiar de maine dimineata va porni. Trebuia deci sa se pregateasca de pe acum. Trebuia sa-si adune avutul. Se duse langa un trunchi prabusit si putred ce zacea în apropiere si cu faimosul lui briceag începu sa scormoneasca sub unul din capete. Curand izbi în lemn, sunand a gol. Puse mana pe locul acela si rosti solemn descantecul:

Ce n-a fost, sa vie!
Ce a fost, ramaie!

Apoi scormoni pamantul, pana iesi la iveala o scandurica de brad. O ridica si dezveli o caseta micuta facuta din scandurele de brad. În caseta se afla o bila. Mirarea lui Tom nu mai cunostea margini. Scarpinandu-se dupa ceafa, nedumerit, spuse pentru sine:
– Asta-i nemaipomenit!
Zvarli bila cat colo si ramase pe ganduri. Adevarul era ca îi daduse gres un descantec, în care ca toti tovarasii sai de joaca, avusese o încredere nezdruncinata. Daca îngropi o bila cu descantece de cuviinta, o lasi asa doua saptamani si-apoi o dezgropi cu descantecul rostit de el
adineaori, gasesti toate bilele pe care le-ai pierdut vreodata, adunate în acel loc, oricat de departe ar fi fost una de alta. Dar iata ca acum chestia asta daduse gres. Nu mai exista nici umbra de îndoiala.
Întreg edificiul credintei lui Tom era zguduit pana în temelii. Despre reusita acestei metode auzise pana acum de nenumarate ori, dar niciodata nu aflase ca ea sa fi dat gres. Uita ca el însusi încercase pana atunci de cateva ori, fara sa fie în stare sa regaseasca ascunzatoarea. Catva timp se stradui sa înteleaga si în cele din urma se dumiri; vreo vrajitoare îsi bagase nasul si-i stricase descantecul. Îsi puse în gand sa se lamureasca pe deplin în aceasta privinta si începu a cerceta de jur împrejur, pana dadu de un petic nisipos, cu o gaura în el, în chip de palnie. Se culca la pamant, puse gura langa marginea gaurii si striga :

Gaza mica, frumusica,
Spune-mi rogu-te frumos,
Spune-mi tu a cui e vina,
De-mi iesi treaba pe dos?

Nisipul a început a se surpa si curand a iesit la iveala un gandacel negru, care, speriat, s-a cufundat iar dupa o clipa.

"Nu vrea sa spuie! Va sa zica tot o vrajitoare mi-a facut-o! Stiam eu!"

Tom era încredintat ca e zadarnic sa încerci sa lupti cu vrajitoarele, asa ca, descurajat, se dadu batut. Dar socoti ca era pacat sa piarda bila pe care o aruncase adineaori si se apuca s-o caute cu rabdare. Dar n-o mai gasi. Se întoarse la tezaurul lui si lua întocmai aceeasi pozitie în care se afla cand zvarlise bila. Scoase alta bila din buzunar si o zvarli în acelasi fel, graind:

– Surioara, mergi de-ti cata sora!

O urmari cu luare-aminte sa vada unde se opreste si se duse dupa ea. Dar bila se oprise pesemne prea aproape, sau se rostogolise mai departe decat trebuia. Tom mai încerca de doua ori.
La ultima încercare, izbuti. Cele doua bile erau acum la un pas una de alta.
În clipa aceea, razbatand slab prin boltile verzi ale padurii, se auzi sunetul de tinichea al unei trompete de jucarie. Tom lepada la iuteala surtucul si pantalonii, îsi facu dintr-o bretea cingatoare, zgandari prin niste vreascuri de langa trunchiul cel putred si scoase la iveala un arc si o sageata de lemn, o sabie fabricata dintr-o sipca si o trompeta de tinichea. Într-o clipa le însfaca si o zbughi cu ele, descult, cu camasa fluturand în fuga. Se opri curand sub un ulm batran si trambita un raspuns, apoi, calcand tiptil, începu sa cerceteze cu luare-aminte împrejurimile, iscodind cand într-o parte cand într-alta. Vorbea, cu glas cumpanit, unor tovarasi închipuiti:
– Stati locului, voinicii mei! Stati ascunsi pana dau semn din goarna!
Chiar atunci se ivi Joe Harper, în vesminte la fel de sumare si cu arme la fel de impunatoare ca si cele ale lui Tom. Tom racni:
– Stai! Cine cuteaza a intra în codrul Sherwood fara învoirea mea?
– Guy de Guisborne nu cere învoirea nimanui. Cine esti tu care… care…
– …te încumeti a-mi vorbi astfel—îi sufla Tom, caci vorbeau pe de rost, "dupa carte".
– Cine esti tu, care te-ncumeti a-mi vorbi astfel?
– Cine sunt eu? Ce întrebare! Eu sunt Robin Hood, dupa cum curand va afla lesul tau nemernic.
– De esti tu cu adevarat acel vestit haiduc, bucuros lupta-ma-voi cu tine, pentru domnia acestui falnic codru. În garda!
Si strangînd amandoi în mana sabiile de lemn si trantind la pamant celelalte catrafuse, luara pozitie de scrima, picior langa picior, dupa care pornira o lupta apriga, dupa toate regulile artei: doua lovituri de amenintare sus, doua de degajare jos, pana ce în curand Tom îsi dadu cu parerea:
– Acu, ca-i prins miscarea, da-i drumu iute!
Si începura sa lupte si mai crancen, gafaind si nadusind de atata truda. Nu trecu mult si Tom striga:
– Hai, cazi, cazi odata! Ce nu mai cazi?
– Ca nu vreau!… Cazi tu! Tu de ce nu cazi? Ai luat mai multe lovituri ca mine.
– N-are-a face. Eu nu pot sa cad. Daca nu scrie la carte… La carte scrie: "Apoi, cu o lovitura maiastra din stanga, el doborî pe bietul Guy de Guisborne". Da-te mai asa, sa pot sa te lovesc din stanga!
Cum nu se putea trece peste scrisa cartii, Joe se dete "mai asa", primi lovitura din stanga si se pravali la pamant.
Apoi se ridica, spunand:
– Acum e randul meu sa te omor. Asa-i cinstit.
– Dar de unde, asta nu scrie la carte.
– Atunci sa-i fie rusine lu al de n-a scris. Pai, ce, asa merge?
– Asculta, ma Joe, n-ai decat sa fii tu calugaru. Burta-mare sau baiatul morarului. Berechet si sa ma croiesti c-un bat sau sa ma fac eu judecatorul din Nottingham si tu esti nitelus Robin Hood si ma omori.
Joe spuse ca asa mai merge, dupa care fura savarsite acele ispravi.
Dupa aceea Tom redeveni Robin Hood si calugarita tradatoare îl lasa sa sangereze din rana-i neîngrijita, pana ce viteazul îsi pierdu vlaga. În cele din urma, Joe, închipuind o ceata întreaga de haiduci jelindu-si capetenia, îl trase cu mahnire pe Robin Hood deoparte si-i aseza arcul în mainile slabite, iar Tom grai:
– Unde va nimeri sageata aceasta, acolo sa-l îngropati pe sarmanul Robin Hood, în inima codrului verde.
Apoi trase cu arcul si se lasa pe spate, pentru a-si da duhul. Dar, nimerind în niste urzici, sari iar în sus, cam prea vioi pentru un cadavru. Baietii s-au îmbracat si au plecat spre casa mahniti ca nu mai existau haiduci si întrebandu-se ce daduse în schimb lumii civilizatia moderna. Amandoi erau de parere ca e mai bine sa fii timp de un an haiduc în cadrul Sherwood-ului decat presedinte pe viata al Statelor Unite.




Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 08


Aceasta pagina a fost accesata de 592 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio