Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 11
Capitolul 11
Cam pe la amiaza, întreg oraselul fu zgaltait ca de un curent electric de înspaimantatoarea veste. Fara telegraf, despre care în zilele acelea nici nu se visa înca, vestea zbura din gura în gura, de la grup la grup, din casa în casa, cu o iuteala nu mult mai mica decat a telegrafului. Fireste ca învatatorul îi lasa liberi pe scolari în dupa-amiaza aceea; tot targul l-ar fi socotit drept un om ciudat, de n-ar fi facut-o.
Langa cel ucis fusese gasit un cutit plin de sange închegat. Cineva îl recunoscuse ca fiind al lui Muff Potter, asa zicea lumea. Se mai spunea ca un cetatean întarziat daduse peste Potter pe cand se spala la garla, în ceasul întai sau al doilea al diminetii, Potter încercase sa se ascunda, apoi îsi luase iute talpasita. Toate astea dadeau de banuit, dar mai ales spalatul, care, nu prea facea parte din obiceiurile lui Potter. Se mai spunea ca oamenii cotrobaisera peste tot în oras ca sa-l gaseasca pe "ucigas". (E stiut ca lumea nu se prea codeste cand e vorba sa-si dea parerea asupra vreunei marturii si sa condamne.) Totusi nu se putuse da de urma ucigasului. Palcuri de calareti plecasera pe toate drumurile din preajma targului, iar seriful "spera" ca-l va aresta pe Potter înainte de lasarea întunericului.
Tot targul îmbulzea spre cimitir. Tom, uitandu-si mahnirea, se alatura convoiului. Ar fi preferat de o mie de ori sa mearga aiurea, dar o vraja puternica, de neînteles, îl tragea cu tot dinadinsul într-acolo. Cand ajunse în sfarsit în acel loc inspaimantator, îsi strecura trupul firav prin multime pana dadu cu ochii de lugubra priveliste. I se parea un veac de cand fusese acolo. Cineva îl ciupi de brat. Cand se întoarse, întalni privirea lui Huckleberry. Apoi, repede se uitara amandoi în alta parte, întrebandu-se daca nu bagase cineva de seama schimbul lor de priviri. Dar toata lumea vorbea cu însufletire si se înghesuia sa vada sinistrul spectacol.
"- Bietul baiat!" "Sarmanul de el, sa moara asa tanar!" "Sa fie pedepsiti cum se cuvine profanatorii de morminte!""Daca-l prinde pe Muff Potter, sa-i puna streangul de gat!" Cam acestea erau vorbele care umblau prin multime. Iar preotul spuse: "Aceasta a fost o judecata; iata mana Celui de sus!"
Deodata, pe Tom îl trecu un fior din crestet pana în talpi; daduse cu ochii de fata calma a lui Joe Indianul. În aceeasi clipa, multimea începu sa freamate si sa se îmbulzeasca.
Se ridicara glasuri care strigau:
– El e! El e! Uite-l vine singur!
– Cine? Cine vine? Strigara zeci de glasuri deodata.
– Muff Potter.
– Ia uitati-va, s-a oprit!
– Priviti, o ia înapoi! Nu-l lasati sa fuga!
Cativa oameni, cocotati în copacii de langa Tom, spuneau ca Potter nu voise sa fuga, ci ca ramasese pironit locului cu o mutra sovaitoare si rapacita.
– Auzi nerusinare! exclama un spectator. A avut chef sa vina sa-si priveasca isprava pe-ndelete, nu se astepta sa gaseasca lume aici.
Prin multimea care se dete în laturi, trecu acum seriful, tragandu-l pe Potter de brat, cu un aer triumfator. Fata bietului om avea o expresie ratacita; ochii tradau spaima care îi gatuia. Cand ajunsese în fata celui ucis, începu sa tremure ca varga, îsi acoperi fata cu mainile si izbucni în plans.
– Nu-s vinovat, oameni buni-striga printre hohote de plans-pe cinstea mea ca nu-s vinovat!
– Cine te-a învinovatit? striga un glas.
– Lovitura mersese la tinta. Potter înalta capul si privi în jur cu o deznadejde cumplita în ochi.
Vazandu-l pe Joe Indianul, striga:
– Ah, Joe, Joe, îmi fagaduisesi ca n-o sa…
– Cutitul asta e al dumitale, sau nu? întreba brusc seriful, varandu-i cutitul sub nas.
Potter se clatina pe picioare si s-ar fi pravalit daca cei din jur nu-l prindeau, asezandu-l pe iarba. Apoi zise:
– Parca-mi spunea ceva, ca de nu ma-ntorc…
Se înfiora, apoi cu mana-i neputincioasa facu o miscare de renuntare.
– Spune-le, Joe, acu poti sa le spui… e totuna.
Huckleberry si Tom ascultara muti, cu ochii holbati, cum ticalosul cu inima de piatra însira netulburat marturia-i mincinoasa. Clipa de clipa se asteptau caDumnezeu sa sloboada fulgere din cer senin asupra capului acelui pacatos. Se întrebau cu mirare pana cand avea sa mai întarzie pedeapsa înfricosatoare. Iar cand termina si îl vazura stand în fata lor întreg si teafar, se stinse si pieri sovaitoarea lor pornire de a-si calca juramantul, pentru a salva viata bietului om tradat si napastuit. Caci era limpede ca nelegiuitul se vanduse satanei si cum puteau ei cuteza sa înfrunte asemenea putere? Ar fi însemnat sa abata asupra capetelor lor cele mai mari nenorociri…
– De ce n-ai fugit? Ce te-a facut sa te întorci aici? întreaba cineva.
– Nu stiu ce m-a împins, nu stiu. A trebuit cu tot dinadinsul sa vin—gemu Potter. Am vrut sa, da numa-ncoace ma duceau picioare. Si iarasi izbucni în plans.
Joe Indianul îsi repeta declaratia, la fel de linistit, cateva minute mai tarziu, iar baietii, vazand ca fulgerele divine tot mai întarzie, se întarira în credinta lor ca Joe se vanduse diavolului. Devenise acum pentru ei cel mai interesant subiect de groaza întalnit vreodata. Erau ca vrajiti, nu-si mai puteau lua ochii de la el.
Fiecare din ei hotarî în sinea lui sa-l pandeasca odata noaptea, cu nadejdea ca va da astfel ochii cu fiorosul lui stapan.
Joe Indianul ajuta la ridicarea cadavrului si la asezarea lui într-un camion. Prin multimea înfiorata se sopti cum ca rana sangerase putin cu acest prilej. Baietii prinsera nadejdea ca aceasta împrejurare fericita ar putea îndrepta banuiala pe calea cea buna.
Dezamagirea urma însa curand; cativa targoveti spusera: "Fireste, Muff Potter l-a lovit de la trei pasi".
Timp de o saptamana, cumplita taina si constiinta lui încarcata tulburara somnul lui Tom. Odata, în timpul gustarii de dimineata Sid spuse:
– Mai Tom, atata te framanti si vorbesti prin somn, ca nu ma lasi sa dorm toata noaptea.
Tom se îngalbeni si lasa ochii în jos.
– Asta-i semn rau-spuse cu gravitate matusa Polly. Ce ai pe suflet Tom?
– Nimic. Eu nu stiu de nimic… Dar mana baiatului tremura atat de tare, încat varsa cana cu cafea.
– Si vorbesti niste nazbatii!… urma Sid. Azi noapte ziceai: "E sange, nu vedeti ca-i sange ?" O tineai asa întruna. Si apoi ai zis: "Nu ma mai chinuiti, o sa spun tot ce stiu." Ce sa spui? Ce stii?
Lui Tom i se facuse negru înaintea ochilor. Nici nu îndraznea sa se gandeasca ce se putea întampla acum. Dar, din fericire, îngrijorarea pieri de pe chipul matusii Polly. Fara sa-si dea seama, ea îi veni în ajutor lui Tom, zicand:
– Ia mai taci si tu! Vezi bine ca viseaza nenorocita aia de crima! Si eu o visez aproape în fiecare noapte. Cateodata ma pomenesc visand ca-s eu ucigasul!
Mary spuse ca si ea se speriase într-atata, încat visa adesea urat. Sid se dadu batut si Tom o sterse cat putu mai repede. Dupa asta, o saptamana se vaita de dureri de masele si se culca în fiecare seara cu falcile legate. Habar n-avea ca Sid sta la panda noapte de noapte, ca adesea îi tragea binisor la o parte legatura, si apoi rezemat în cot, asculta o buna bucata de vreme, dupa care tragea iarasi legatura la loc. Cu timpul, Tom îsi mai veni în fire. Se plictisise de durerea de masele si renunta la ea. Chiar daca Sid izbutea sa priceapa cate ceva din mormaielile lui Tom, pastra pentru sine descoperirile.
Pe Tom îl scotea din fire ca baietii, la scoala, nu se mai saturau sa se joace de-a ancheta, folosind starvuri de pisici drept victime. Tom era astfel silit sa-si aminteasca mereu de spaima ce-l apasa. Sid baga de seama ca Tom nu facea niciodata pe judecatorul de instructie la aceste anchete, cu toate ca de obicei el era capul tuturor jocurilor noi. Mai baga de seama ca Tom nu facea nici macar pe martorul- ciudat lucru-si ca vadea o mare scarba pentru acel joc de-a ancheta; de cate ori putea, îl ocolea. Sid se minuna, dar nu spunea nimic. Peste putin trecu si moda anchetelor; astfel scapa si Tom de chinul ce i-l pricinuiau.
În aceasta vreme de grea cumpana, nu era zi în care Tom, pandind prilejul, sa nu se apropie de ferestruica zabrelita a închisorii si sa nu-i strecoare "ucigasului" bunatatile marunte de care putea face rost. Închisoarea era o sandrama mica, din caramida, asezata într-o mlastina, în marginea targului. N-avea paznici, prea arareori era ocupata. Darurile acelea contribuiau în mare masura sa-i usureze lui Tom cugetul.
Tare ar fi dorit localnicii sa-l unga cu pacura pe Joe Indianul si sa-l poarte prin targ calare pe o prajina ca pe-un jefuitor de morminte! Joe era însa pentru tot targul un personaj atat de înfricosator, încat nu se gasea nimeni care sa îndrazneasca a lua conducerea acestei trebi, si în cele din urma oamenii se lasara pagubasi. La anchetarea cazului, el avusese grija sa-si înceapa amandoua declaratiile cu momentul încaierarii, fara a pomeni de jefuirea mormantului, care avusese loc mai înainte. Asa încat oamenii se gandira ca e mai cuminte sa renunte deocamdata la darea lui în judecata.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 11
Aceasta pagina a fost accesata de 588 ori.