Autori > Mark Twain


Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 12



Capitolul 12


Una din pricinile pentru care gandul lui Tom se mai abatuse de la taina ce-l rodea era o preocupare noua si plina de gravitate. Becky Thatcher nu mai venea la scoala. Tom se luptase cateva zile cu mandria lui, încercand sa nu se sinchiseasca, s-o uite pe Becky, dar nu izbutea. Se trezea dand tarcoale pe întuneric casei tatalui ei, cu inima plina de jale. Becky era bolnava. Daca murea! Gandul asta îl umplea de desperare. Nu-l mai interesa razboiul si nici macar pirateria. Farmecul vietii pierise totul era searbad, cenusiu. Lasa deoparte cercul si bastonul de crichet, joaca nu-i mai facea nici o placere. Matusa-sa baga de seama si se îngrijora. Începu sa încerce tot felul de fleacuri ca sa-l învioreze. Ea facea parte din acei oameni care se dau în vant dupa doctorii brevetate si dupa orice metode puse în practica de curand. O viata întreaga facuse experiente în acest domeniu. Cum se ivea o doctorie sau o metoda noua, ardea de nerabdare s-o încerce, nu pe pielea ei, caci ea una nu era niciodata bolnava, ci pe a cui se nimerea sa-i fie la îndemana. Citea regulat toate revistele de "sanatate" si toate înselatoriile "frenolice" care apareau. Nestiinta lor solemna îi pria ca pestelui apa.
Credea ca-n evanghelie în toate prostiile de care erau pline acele brosuri, despre aerisire, despre cum sa te culci si cum sa te scoli, ce sa mananci si ce sa bei, cata miscare sa faci, ce dispozitie sufleteasca sa-ti impui si ce îmbracaminte sa porti. Nu baga niciodata de seama ca revistele ei de igiena din luna în curs rasturnau tot ce recomandasera cu o luna înainte. Era naiva si încrezatoare, si cadea astfel lesne în capcana oricarei reclame.
Aduna laolalta tot arsenalul revistelor si doctoriilor ei înselatoare si, astfel înarmata, oficia ca o vrajitoare, aducand iadul pe urmele ei, dar neîndoindu-se o clipa ca e un înger alinator, care daruieste aproapelui suferind balsamul tamaduirii.
Acum era la moda hidroterapia. Starea jalnica în care se afla Tom fu pentru matusa-sa Polly un prilej cazut din cer sa experimenteze noua metoda. În fiecare dimineata îl silea pe baiat saiasa din asternut de cum mijea de ziua si, punandu-l sa stea în picioare în sopron, îl îneca într-un potop de apa rece. Dupa asta, îl frictiona cu un stergar aspru ca o razatoare, pana îl aducea iar în simtiri; apoi îl înfasura într-un cearceaf ud si-l lasa împachetat între paturi, "sa naduseasca si sufletul din el" si "sa-i iasa prin piele toata rautatea din inima", cum spunea Tom.
Cu toate acestea, baiatul era zi de zi mai tacut, mai palid si mai abatut. Matusa adauga tratamentului bai fierbinti, bai de sezut, dusuri si bai de cada. Tom ramanea mohorat ca un dric. Atunci matusa începu sa combine hidroterapia cu o dieta severa de fulgi de ovaz si cu foi de mustar. Calcula puterea de absorbtie a baiatului ca pe a unui hardau si zilnic îl umplea pana la refuz cu leacuri atotvindecatoare.
De la un timp pe Tom îl lasau nepasator "tratamentele acestea, fapt ce o îndurera nespus pe biata batrana. Ea îsi spunea ca nepasarea lui Tom trebuia înfranta cu orice pret. Atunci auzi pentru prima oara de medicamentul numit "Moartea durerilor". Comanda numaidecat o proba. Gusta doctoria si inima i se umplu de multumire. Era foc si vapaie sub înfatisare de lichid. Renunta la hidroterapie si la toate celelalte remedii si-si puse toata nadejdea în "Moartea durerilor". Îi dete lui Tom o lingurita din leacul miraculos, apoi, înfrigurata, astepta rezultatul urarea i se risipi într-o clipa si sufletul ei tulburat îsi regasi linistea, caci "apatia" lui Tom se spulberase. Pe jaratic sa-l
fi pus matusa si tot nu l-ar fi trezit mai bine.
Tom întelesese ca era timpul sa-si vina în fire: felul asta de viata o fi fost el destul de romantic pentru starea lui amarata, dar simtea ca nu mai merge; trebuie sa termine cu viata asta searbada, plina de necazuri. Fel de fel de planuri îi treceau prin minte, cum sa faca sa scape. În cele din urma, îi dadu în gand sa se prefaca ahtiat dupa "Moartea durerilor". Cerea atat de des doctoria, încat începuse sa o plictiseasca pe matusa. Pana cand, obosita, matusa Polly îi spuse sa si-o ia singur si sa n-o mai bata la cap. Sa fi fost vorba de Sid, nici o banuiala n-ar fi umbrit bucuria batranei, dar fiindca era Tom la mijloc, matusa începu sa supravegheze pe furis sticla. Care nu-i fu mirarea cand vazu ca într-adevar continutul scadea. Cum sa-i treaca prin gand ca Tom îngrijea sanatatea unei crapaturi din dusumeaua salonului?
Într-o zi, Tom tocmai dadea crapaturii portia de doctorie, cand se apropie de el motanul cel galben al matusii, torcand, privind cu jind lingurita si rugandu-se sa-i dea si lui sa guste.
Tom îl preveni:
– Ma Peter, sa n-o iei, daca n-ai neaparata nevoie.
Dar Peter îi dadu a întelege ca avea neaparata nevoie.
– Eu zic sa te gandesti bine.
La care motanul raspunse ca se gandise bine.
– Ei, daca vrei cu tot dinadinsul, ce sa-ti fac, sa-ti dau, ca sa nu zici ca-s zgarcit,  da daca nu ti-o place, sa n-ai nici o pretentie: cum îti asterni, asa dormi.
Peter încuviinta cu un miorlait. Tom îi casca gura si-i varsa pe gat "Moartea durerilor". Peter sari în sus de doi metri, scoase un strigat salbatic de lupta, si se napusti val vartej împrejurul camerei, pocnindu-se cu capul de mobile, rasturnand glastrele cu flori si facand o harababura nemaipomenita. Dupa asta, se ridica pe labele dinapoi si începu sa umble ca la parada cu capul într-o parte, strigand sus si tare nepotolita-i bucurie. Apoi iar o zbughi, dand de cîteva ori ocol camerei, ravasind si nimicind totul în cale. Matusa Polly intra tocmai la timp pentru a-l vedea executand cateva salturi duble, scotand un chiot puternic de adio si zburand prin fereastra deschisa, cu ramasitele glastrelor de flori dupa el. Matusica încremenise în prag, privind nedumerita pe deasupra ochelarilor. Tom se tavalea pe jos, prapadindu-se de ras.
– Tom, ce naiba are cotoiul asta?
– De unde sa stiu eu, matusico? îngaima Tom printre hohote de ras.
– Doamne sfinte! De cand sunt, n-am vazut una ca asta. Da ce-o fi avand?
– Habar n-am, tusa Polly, asa fac pisicile cand sunt vesele.
– Nu zau, asa fac?
Acum Tom deslusi în glasul matusii ceva care-l nelinistea.
– Da, tusica. Adica, asa mi se pare.
– Daa, asa ti se pare?
– Îhî…
Între timp matusa se aplecase iar Tom o pandea cu atentie plina de îngrijorare. Cand ghici ce o preocupa era prea tarziu. De sub marginea cuverturii de pat se zarea coada linguritei; care-l daduse de gol. Matusa Polly apuca lingurita si i-o baga sub nas.
Tom se facu mic si lasa ochii în jos. Matusa îl ridica, dupa cum îi era obiceiul, de-o ureche, si-l ciocani zdravan în cap, cu degetarul.
– Bine, musiu, ce-ti veni sa te porti asa c-o biata lighioana, neputincioasa?
– Mi-era mila de el, ca n-are nici o matusa.
– N-are nici o matusa? Neghiobule! Ce vrei sa zici?
– Pai, daca avea si el o matusa, avea ea grija sa-l doctoriceasca. Îi ardea ea matele cu "Moartea durerilor". Nu-i era mai mila de lighioana ca de-o fiinta omeneasca.
Pe matusa Polly o cuprinse fara de veste cainta. Deodata lucrurile îi aparura într-o lumina noua; ce era cruzime fata de un motan s-ar fi putut sa fie cruzime fata de un baietel. Punand mana pe crestetul lui Tom, spuse bland:
– Tom, eu nu ti-am vrut decat binele! Zau ca ti-a facut bine doctoria, Tom.
Tom înalta privirea spre ea, cu o seriozitate prefacuta, prin care razbea licarirea unui zambet.
– Stiu ca mi-ai vrut binele, matusica. Si eu i-am vrut binele lui Peter. Si zau ca si lui i-a facut bine doctoria. Nu l-am vazut niciodata asa vioi…
– Hai, piei din ochii mei, pana nu ma scoti iar din sarite. Încearca sa fii si tu o data baiat de treaba… Si doctoria nu e nevoie s-o mai iei.
Tom sosi la scoala cu mult înainte de începerea lectiilor. Se observase ca acest lucru ciudat se petrecea zilnic de la o vreme. Iar acum, dupa obiceiul ce-l prinsese de curand, statea în curtea scolii, pe langa poarta, în loc sa ia parte la jocurile celorlalti.
Spunea ca e bolnav; asa si arata. Se facea ca se uita asa, într-o doara; adevarul era ca supraveghea foarte atent drumul care urca spre scoala. Curand îl zari pe Jeff Thatcher.
Tom se lumina la fata; îl privi o clipa lung, încordat, apoi întoarse capul, plin de mahnire. Cand Jeff Thatcher ajunse în dreptul lui, Tom intra în vorba cu el, cautand cu dibacie sa aduca vorba despre Becky, dar afurisitul de Jeff nici nu baga de seama. Si în tot acest timp, Tom nu-si lua ochii de la drum. De cate ori se ivea vreo rochita fluturand în mers, inima începea sa-i bata cu putere si ce ciuda pe el cand îsi dadea seama ca se înselase, ca nu era Becky! În cele din urma, cum nu se mai zarea nici o rochita, Tom pierdu orice nadejde si se prabusi într-o neagra mahnire. Intra în casa goala si se aseza la locul lui, pregatit sufleteste sa sufere o vesnicie. Dar tocmai în clipa aceea se mai ivi în poarta o rochita si Tom sari ca ars. În clipa urmatoare era în curte, chiuind ca un salbatic, razand, urmarindu-i pe ceilalti baieti, sarind gardul cu o îndrazneala nemaipomenita, mai-mai sa-si franga oasele, facand tumbe, sprijinindu-se cand în maini cand în cap, pe scurt, executand toate acele acte de vitejie ce-i dadeau prin gand si
tragand mereu cu coada ochiului la Becky Thatcher, sa vada daca ea baga de seama. Dar Becky parea ca nu observa nimic; nici nu se uita la el. Oare era cu putinta nici sa nu-l fi vazut macar? Atunci Tom îsi muta arena de demonstratie în imediata ei vecinatate. Se repezi cu chiote fioroase de lupta, îi smulse unui baiat sapca din cap, i-o arunca pe acoperisul scolii, navali ca un vartej într-un grup de baieti, împrastiindu-i în tote partile si la urma cazu lat chiar sub nasul lui Becky, cat p-aci s-o tranteasca. Ea se întoarse cu nasul în vant. O auzi spunand:
– Hm! Destepti ce se mai cred unii! Fac pe grozavii, doar-doar le-o da cineva atentie!
Tom se înrosi ca para focului. Se ridica anevoie de pe jos si se departa hoteste, plouat si cu inima zdrobita.




Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 12


Aceasta pagina a fost accesata de 1096 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio