Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 14
Capitolul 14
Cand se trezi a doua zi dimineata, Tom se întreba cu mirare unde se afla. Se ridica în capul oaselor, se freca la ochi si privi împrejur; apoi întelese. Mijeau zorile, racoroase si cenusii, iar linistea adanca a padurii îti dadea o senzatie învioratoare de odihna si pace. Nici o frunza nu se clintea, nici un sunet nu tulbura meditatia maretei naturi. Pe frunze si pe firele de iarba se însirau ca niste margele picaturile de roua. Un strat alb de cenusa acoperea focul si firicele albastre de fum se înaltau împletindu-se în vazduh. Joe si Huck mai dormeau înca.
Curand se auzi bataia unei ciocanitoare. Treptat, cenusiul racoros si tulbure al diminetii se lumina si în aceeasi masura crestea si zvonul padurii. În fata baiatului, care privea ganditor, se desfasura minunea naturii trezindu-se si pornind la treaba. Un viermusor verde venea tarandu-se pe o frunza înrourata; îsi salta la rastimpuri în aer doua treimi din trup, adulmecand iscoditor în juru-i, apoi o pornea iar la drum. "Fireste, masoara ceva" gandi Tom. Cand viermele se apropie de el, ramase neclintit, ca o stana de piatra. Acu-i sporeau, acu-i piereau nadejdile, dupa cum gangania continua sa se îndrepte spre el, sau parea ca vrea sa-si schimbe directia. Iar cand, în cele din urma, cu trupul ondulat în aer, viermele statu în cumpana-o clipa de neplacuta asteptare-si-apoi o lua hotarat la vale, peste piciorul lui Tom si porni într-o calatorie peste întregul lui trup, inima baiatului fu coplesita de bucurie. Asta însemna negresit c-avea sa capete un rand de haine noi, de buna seama o uniforma de pirat. Acum iata ca se ivi-nu se stie de unde- un convoi de furnici care, cu sarg, începura sa-si vada de treburile lor. Una trecu tinand cu barbatie în brate un paianjen mort, de cinci ori mai mare decat ea, si-l cara drept în sus, pe un trunchi de copac. O Mariuta stropita cu pete cafenii se catara pe ametitoarea înaltime a unui fir de iarba. Tom se apleca pana la ea si-i sopti:
— Hai, Maicuta-Mariuta,
Zboara, nu mai sta!
Ti-a luat foc bordeiul,
Copilasii-s singurei,
Du-te iute de vezi ce-i?
Iar Mariuta îsi lua zborul si se duse glont sa vada ce se întamplase. Tom, care stia bine cat de mult se teme de foc gaza asta, nu se mira; de cate ori nu o pacalise el asa! Dupa aceea veni o lacusta, care parea ca vrea sa-si smulga capul. Tom o atinse, stiind ca îsi va strange piciorusile pe langa trup si se va preface moarta. Între timp, pasarelele cantau cat le tinea gura. Un graur se lasa din zbor într-un copac deasupra capului lui Tom si începu sa îngane în triluri toate cantecele vecinelor, petrecand, pare-se, de minune. O gaita, tipator colorata, sageta din senin—fulger cu flacara albastra—si se opri pe o ramura, atat de aproape, încat baiatului i se parea c-ar fi putut s-o atinga cu mana. Îsi tinea capul într-o parte si-i privea pe straini cu o curiozitate arzatoare. O veverita cenusie si o dihanie din neamul vulpilor se apropiau, topaind cu pasi maruntei si repeziti, se asezau din cand în cand în coada, priveau cu luare-aminte spre baieti si sporovaiau în limba lor. Salbataciunile acestea de buna seama ca nu mai vazusera vreo fiinta omeneasca si nu stiau daca trebuie sa se teama ori ba. Natura întreaga se trezise acum de-a binelea si era în miscare; suliti lungi de soare strapungeau ici si colo frunzisul des, cativa fluturi intrara si ei în scena, falfaind din aripioare.
Tom îi trezi si pe ceilalti pirati si cu totii o zbughira chiuind. Nu trecu un minut si, goi-pusca, se fugareau si se rostogoleau unii peste altii prin apa mica si limpede a bancului cu nisip alb. Nu le era catusi de putin dor de targusorul care dormea în departare, dincolo de vasta întindere a apei. Pluta disparuse, luata de vreun curent trecator sau de vreo usoara crestere a apelor fluviului, dar asta nu facea decat sa le sporeasca bucuria; rupsera astfel orice legatura între ei si lumea civilizata.
Se întoarsera la tabara nespus de împrospatati, cu inimile voioase si cu o pofta de mancare cumplita. În curand focul ardea iarasi cu valvatai. Huck descoperi în apropiere un izvor cu apa limpede, rece, si baietii îsi facura numaidecat cesti din frunze mari de stejar si de artar si fura de parere ca apa astfel îndulcita cu aroma codrului salbatic înlocuieste de minune cafeaua cu lapte. Pe cand Joe taia feliile de slanina pentru gustarea de dimineata, Tom si Huck îi spusera sa astepte o clipa. Plecara catre un ascunzis ademenitor al malului, unde-si zvarlira unditele. Numaidecat se vazura rasplatiti. Nici nu avusese timp Joe sa-si piarda rabdarea, ca ei se si înapoiesera cu o stiuca frumoasa, cu doua platici si cu un ciortanas, provizie îndestulatoare pentru o întreaga familie. Au fript pestele laolalta cu slanina si s-au minunat; niciodata nu li se paruse mancarea de peste atat de gustoasa. Nu stiau ca pestele de apa dulce, cu cat e mai degraba pus la foc dupa ce a fost prins, cu atat e mai gustos. Nici nu prea si-au batut capul sa cugete ce gust bun dau mancarii dormitul afara, miscarea în aer liber, scaldatul si o foame strasnica.
Dupa gustare au trandavit la umbra, în vreme ce Huck a tras o pipa; apoi au pornit spre padure, într-o expeditie de explorare. Mergeau mereu înainte, fara tinta si plini de voie buna, sarind peste trunchiuri putrede, strabatand tufisuri încalcite, trecand printre maretii domnitori ai padurii, învaluiti din crestet pana jos cu o bogata mantie de vita salbatica. Dadeau pe alocuri peste încantatoare poienite ascunse, asternute cu iarba deasa si bogat împodobite cu flori.
Gaseau nenumarate locuri care le starneau încantarea, dar nimic care sa-i mire. Descoperira ca insula avea vreo cinci kilometri lungime si vreo patru sute de metri latime si ca n-o despartea de malul celalalt decat un canal îngust, care sa tot fi avut vreo doua sute de metri. Cam la un ceas o data se scaldau si înotau, asa încat abia pe la mijlocul dupa-amiezii se întoarsera în tabara. Erau prea flamanzi pentru a zabovi cu pescuitul, dar se ospatara din belsug cu slanina rece si-apoi se tolanira la umbra, sa mai taifasuiasca. Dar curand conversatia începu a lancezi si apoi baietii ramasera muti.
Linistea grava care se asternuse peste padure, senzatia de singuratate începeau sa li se rasfranga în suflete. Cazura pe ganduri. Un fel de dor nelamurit li se furisa în inimi; curand, se înfiripa, tulbure. Era dorul de casa care încoltea. Pana si Finn—Mana însangerata — visa la treptele lui de casa si la butoaiele goale. Dar nici unul nu avea curaj sa-si dea gandul pe fata, atat de rusinoasa li se parea slabiciunea lor.
De catava vreme baietii îsi dadeau seama nedeslusit de un anumit zgomot, care venea din departare, asa cum îti dai seama uneori de ticaitul ceasornicului, fara sa-l auzi lamurit. Acum, iata ca acel zgomot ciudat se întarea, silindu-i sa se straduiasca a-l întelege. Baietii tresarira, se uitara unul la altul, apoi începura sa asculte cu încordare.
Vreme îndelungata domni o tacere adanca, neîntrerupta, apoi o bubuitura surda, înfioratoare, strabatu întinderea apei, venind din departare.
– Ce-o fi fost asta? ! exclama Joe, tinandu-si rasuflarea.
– Ma-ntreb si eu ce sa fie, spuse Tom în soapta.
– Tunet nu-i, zise Huckleberry, sfios si înfiorat, ca tunetu…
– Huck, îl întrerupse Tom, nu vorbi, mai bine asculta! Asteptara un timp, care li se paru nesfarsit. Apoi, aceeasi bufnitura surda tulbura linistea grava.
– Sa mergem sa vedem!
Au sarit în picioare si au zorit spre malul din dreptul targului. Dand la o parte tufisurile, s-au uitat pe apa. Vaporasul de curse plutea cam la un kilometru si jumatate mai la vale de targusor, dus de curent. Puntea cea mare parea întesata de lume. în jurul vaporasului se vedeau o multime de barci, vaslind încoace si încolo sau plutind duse de curent, dar baietii nu puteau deslusi ce faceau oamenii din barci. Deodata, din coasta vaporasului tasni o coloana mare de fum alb; pe cand se desfasura si se înalta într-un nor domol, bufnitura înfundata de adineaori pluti din nou peste apa, pana la ascultatorii nostri.
– Stiu acu'! striga Tom. S-a înecat careva!
– Asa e! spuse si Huck. Asa au facut s-asta-vara, cand s-a înecat Bill Turner.
Trage cu tunu pe apa s-atunci mortu iese la iveala. Da, zau, s-apoi ia niste paini, baga-n ele argint viu si le azvarle pe apa, si unde s-a înecat careva, drept într-acolo plutesc painile si taman în locu ala se opresc.
– Da, am mai auzit eu asa ceva, spuse Joe. Da stau si ma gandesc, cum o fi putand painea sa faca una ca asta?
– A, nu-i atat painea, lamuri Tom, cat descantecul, da, descantecul pe care-l spun oamenii înainte de-o arunca.
– Da n-o descanta deloc, spuse Huck. I-am vazut eu cand au aruncat-o, n-a zis nimeni nimic.
– Asta mi se pare ciudat, spuse Tom. Da poate ca oamenii zic descantecu-n gand. Sigur c-asa fac. E la mintea cocosului.
Ceilalti baieti fura si ei de parere ca ce spunea Tom avea o noima, caci altfel cum te-ai fi putut bizui pe o bucata de paine, neînvatata de un descantec, sa se poarte cu întelepciune, cand era trimisa într-o misiune atat de serioasa?
– Zau daca n-as vrea sa fiu acum acolo, spuse Joe.
– Si eu la fel, zise Huck. Ce n-as da sa stiu cine-i ala de s-a-necat.
Baietii ascultau mereu si nu slabeau din ochi apa. Deodata, adevarul fulgera prin mintea lui Tom:
– Mai baieti, acu stiu, srtiga el. Noi suntem înecatii! într-o clipa s-au simtit eroi.
Iata o victorie mareata! Li se simtea lipsa, erau jeliti, se frangeau inimi din pricina lor, se varsau lacrimi, amintirile rautatilor savarsite fata de acesti bieti copii se ridicau mustratoare, iar vinovatii erau coplesiti de zadarnice pareri de rau si remuscari. Si, ce era mai magulitor din toate: targul întreg nu vorbea decat de cei disparuti si toti baietii îi invidiau pentru aceasta nemaipomenita faima. Asta era strasnic. La urma urmei, tot merita sa fii pirat!
Înspre seara, vaporasul se întoarse la îndeletnicirea-i obisnuita si barcile disparura. Piratii se înapoiara la tabara. Nu-si mai încapeau în piele de înfumurare ca dobandisera atata faima, nu mai puteau de bucurie ca starnisera atata zarva si îngrijorare. Au prins peste, au pregatit cina si s-au ospatat, apoi au încercat a ghici, care mai de care, ce gandea si ce vorbea targul despre dansii. Erau foarte satisfacuti închipuindu-si ce desperare pricinuisera printre oameni. Dar cand îi învaluira umbrele noptii, încetara treptat a mai vorbi si ramasera cu privirile atintite în flacari, dusi pe ganduri. Atatarea trecuse, Tom si Joe îsi aminteau acum ca anumite persoane de acasa nu se bucurau ca ei de aceasta petrecere strasnica. în suflet le încoltira temeri întunecate.
Erau din ce în ce mai tulburati si mai amarati; pe negandite, le scapa cate un oftat.
Încetul cu încetul, Joe îsi lua inima în dinti si cauta sa iscodeasca cam ce-ar zice ceilalti despre o întoarcere la civilizatie, sigur, nu chiar acuma, dar… Tom îl zdrobi cu batjocura lui! Huck, care nu se dase înca pe fata, se alatura lui Tom. Atunci cel care sovaise dete degraba o "explicatie", bucuros sa iasa din încurcatura cat mai putin patat de banuiala ca i-ar fi dor de casa, ca-i un "papa-lapte".
Pentru moment, revolta de pe vas era înabusita.
Pe cand întunericul se adancea, Huck prinse a motai si curand începu sa sforaie.
Dupa el, adormi si Joe. Tom ramase catava vreme nemiscat, sprijinit în cot, supraveghindu-si cu atentie tovarasii. În cele din urma, se scula cu bagare de seama în genunchi, si începu sa caute prin iarba, printre reflexele jucause zvarlite de focul taberei.
Culese de pe jos cateva fasii mari, aproape cilindrice, din coaja alba si subtire a unui sicomor si dupa ce le cerceta pe-o parte si pe alta, alese doua dintre ele care i se parura potrivite. Îngenunche langa foc si cu creta lui rosie scrise cu sarg si truda ceva pe fiecare din ele, apoi facu una sul si o varî în buzunarul hainei sale, iar pe cealalta o baga în palaria lui Joe, pe care o muta în apropierea stapanului ei. Puse de asemenea în palarie niste raritati de o valoare aproape nepretuita, printre care o bucata de creta, o minge de cauciuc, trei carlige de undita si una din acele bile cunoscute drept "cristal suta-n suta".
Dupa aceea se desprinse cu luare-aminte, pasind în varful picioarelor printre arbori, si cand simti ca nu mai putea fi auzit, o lua la fuga în directia vadului.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 14
Aceasta pagina a fost accesata de 654 ori.