Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 16
Capitolul 16
Dupa pranz toata banda de pirati pleca spre plaja bancului, sa caute oua de broasca testoasa. Umblau de colo pana colo, varand bete în nisip si, unde dadeau de un loc moale, se lasau în genunchi si scormoneau cu degetele. Uneori scoteau cate cincizeci, saizeci de oua dintr-o singura gaura. Erau rotunde de tot si albe, putintel mai mici ca o nuca. în seara aceea si-au pregatit un ospat strasnic cu jumari de oua, si a doua
zi, vineri, altul. Dupa gustarea de dimineata, au plecat spre banc, chiuind si gonind ca nebunii. S-au tot fugarit, lepadand hainele pe drum si ramanand goi-pusca, apoi s-au tot zbenguit prin apa mica a bancului, pana departe, unde începea curentul iute, care le smucea pe alocurea fundul albiei de sub picioare, sporind mult hazul jocului. Ici-colo, se opreau roata si îsi împroscau cu palmele apa în obraji, apropiindu-se încet unul de altul, cu fetele întoarse, spre a se feri de stropi. La urma se însfacau si se luau la tranta, pana cand cel mai istet îsi dadea la fund vecinul; atunci se cufundau cu totii, într-un valmasag alb de picioare si brate, si scoteau iar capul pufnind, împroscand, razand si gafaind în acelasi timp.
Cand nu mai puteau de oboseala, fugeau si se tranteau pe nisipul uscat si fierbinte; zaceau tolaniti, se acopereau cu nisip, dar nu trecea mult si iar se repezeau în apa, ca sa ia joaca de la cap. în cele din urma, le dadu în gand ca, în pielea goala cum se aflau, aratau aproape ca îmbracati în tricouri de circ, de culoarea pielii; asa ca au tras un cerc în nisip si au înjghebat un circ cu trei clowni, caci nici unul nu voia sa cedeze celuilalt acest rol de frunte.
Dupa asta au scos bilele si au jucat cu ele tot felul de jocuri, pana li s-a urat.
Apoi, Joe si cu Huck au mai înotat, dar Tom nu cuteza. Bagase de seama ca, scotand în graba pantalonii, îsi smulsese de la glezna bratara din inele de sarpe cu clopotei. Se minuna cum de scapase atata vreme de carcei, fara ocrotirea acelui talisman. Nu mai îndraznea sa intre în apa fara bratara si, pana s-o gaseasca, baietii ceilalti, obositi, se pregateau sa iasa pentru a se odihni. Pe nesimtite se despartira, mergand fiecare într-alta parte, napaditi de melancolie, si aruncand de la un timp peste întinderea apei priviri lungi si pline de jind catre locul unde dormita în soare targul. Tom se pomeni scriind în nisip, cu degetul mare de la picior: Becky. Sterse repede acest nume, suparat în sinea lui de atata slabiciune. Dar cu toate astea, îl mai scrise o data; nu se putea stapani. Iar îl sterse, apoi se smulse ispitei, chemandu-i la el pe baieti, ca sa stea împreuna.
Joe era cufundat într-o tristete de moarte. într-atata tanjea de dor de-acasa, încat mahnirea îi ajunse o povara de neîndurat, cat pe ce sa-l podideasca lacrimile. Si pe Huck îl napadise melancolia. Tom era tare abatut, dar se straduia sa nu arate nimic. Avea o taina, pe care nu voia înca s-o dezvaluie, dar daca aceasta mahnire rebela nu putea fi spulberata, curand avea sa fie silit sa-si dea taina în vileag. Prefacandu-se nespus de voios, spuse:
– Ma baieti, fac prinsoare ca pe insula asta au mai fost pirati. Hai s-o mai exploram. Or fi îngropat ei pe undeva vreo comoara. Ce ati zice dac-am da de un cufar putrezit, plin cu aur si argint, hai?
Vorbele lui trezira însa un prea slab entuziasm care se stinse fara raspuns. Mai încerca vreo doua momeli, dar si ele dadura gres. Tom se cam descuraja. Joe sedea cu o mutra din ochi pregatirile de plecare ale lui Joe si pastrand o tacere care nu era a buna.
Peste putin, fara o vorba de despartire, Joe porni prin apa mica a bancului catre malul celalalt. Lui Tom îi pieri curajul. Se uita piezis la Huck. Neputand sa-i înfrunte privirea, Huck lasa ochii în jos. Apoi spuse:
– Si eu vreau sa plec, Tom; si-asa eram singuri, acu o sa fie si mai rau. Hai sa plecam si noi, Tom!
– Nici nu ma gandesc. N-aveti decat sa plecati! Eu raman.
– Tom, eu parca tot as pleca.
– Poftim, n-ai decat, cine te opreste?
Huck începu sa-si culeaga boarfele risipite pe jos.
– Tom, ar fi bine sa vii si tu. Hai, stai nitel si te mai gandeste. Cand ajungem la mal, o sa te asteptam.
– Puteti s-asteptati mult si bine! Am terminat cu voi! Huck porni la drum, mahnit.
Tom sta si se uita dupa el. O dorinta apriga de a-si lepada mandria si a pleca si el îi dadea ghes. Nadajduia ca baietii se vor opri, dar ei mergeau încet înainte, prin apa mica a bancului. Deodata, Tom îsi dadu seama ca în jurul lui se lasa o mare liniste si singuratate. Dete o ultima lupta cu mandria lui, apoi se repezi dupa ceilalti, zbierand cat îl tinea gura:
– Stati! Stati! Sa va spun ceva!
Joe si Huck se oprira numaidecat si-si întoarsera fetele spre el. Cand îi ajunse, Tom începu sa-si dezvaluie secretul, în timp ce ei îl ascultau posomorati. Dar în clipa cand si-au dat în sfarsit seama ce urmarea, s-au pornit sa chiuie ca nebunii, strigand ca e "grozav!" si ca, de le-ar fi spus de la început, n-ar mai fi plecat. Tom se dezvinovati într-un fel oarecare, dar adevaratul lui motiv fusese teama ca nici secretul acesta n-ar fi fost în stare sa-i mai tina mult alaturi de el; de aceea îl si pastrase drept ultima ispita.
Baietii se întoarsera voiosi înapoi si se pusera iarasi din toata inima pe joaca, vorbind întruna de planul nemaipomenit al lui Tom si admirandu-i istetimea. Dupa o gustare aleasa, alcatuita din oua si peste, Tom spuse ca acum avea chef sa învete sa fumeze. Lui Joe îi placu ideea si marturisi ca si el ar voi sa încerce. Asa ca Huck fabrica repede pipe si le umplu. Ageamiii astia nu fumasera în viata lor decat tigari din foi de vita, care te pisca la limba, tigari nevrednice de barbati. Se tolanira pe iarba, sprijiniti în coate si începura sa pufaie, cam stangaci si grijulii. Fumul avea un gust nesuferit si-i cam îneca, dar Tom spuse:
– A, pai e usor de tot! Daca stiam eu ca atata-i, de mult învatam sa fumez.
– Si eu la fel, facu Joe. E-o nimica toata.
– Zau asa, de cate ori nu ma uitam la lumea care fuma si ziceam în gandul meu: "Ce n-as da sa pot si eu sa fumez!" Si habar n-aveam ca pot! spuse Tom.
– Si eu tot asa ziceam. Spune tu, Huck, daca nu ziceam si eu asa. Sa spuie Huck.
– Îhî, de multe ori a zis el tot asa, confirma Huck.
– Da eu? spuse Tom. Eu am zis asa de o mie de ori. Odata, cand eram devale la abator, mai tii minte, Huck? Era si Bob Tanner cand am zis asa, si Johny Miller si Jeff Thatcher, ce, nu mai tii minte, Huck, cand am zis atunci asa?
– Îhî, tiu, cum sa nu tiu, aproba Huck. Era taman o zi dupa ce pierdusem bila aia alba. Ba nu, era c-o zi-nainte!
– Asa, vezi, nu v-am spus eu? zise Tom. Vezi ca Huck tine minte!
– Eu zic c-as putea sa trag toata ziua din lulea, spuse Joe. Mie unuia nu-mi face rau.
– Nici mie, spuse Tom. Toata ziua as putea sa fumez, da fac prinsoare ca Jeff Thatcher n-ar putea.
– Jeff Thatcher! Pai ala s-ar da peste cap din doua fumuri. Sa pofteasca încoa, sa-ncerce, ca vede el pe dracu…
– Te crez, da Johny Miller? As vrea sa-l vaz pe Johny Miller tragand din lulea.
– Ala? facu Joe. Pai ala, numa sa-i dea fumul pe la nas si cade jos.
– Îhî, Joe, chiar asa… Auzi? Ce n-as da sa ne vaza baietii acuma!
– Da eu!
– Auziti, ma baieti, voi sa nu spuneti nimica, s-odata, cand sunt stransi toti, viu eu la tine si zic: "Ma Joe, n-ai o pipa? Ca n-am mai fumat de nu stiu cand!" Si tu zici, asa-ntr-o doara, scarbit: "Cum sa nu, am… am luleaua veche si mai am una, da nu-s-cum, e cam prost tutunu, fir-ar al dracului…" Si eu de colo: "Las-ca nu-i nimica, numa tare sa
fie". Si pe-urma tu scoti lulelele din buzunar si amandoi ni le aprindem asa, tacticos; sa vezi cum o sa se mai zgaiasca aia la noi!
– Ma, sa fie-al dracului, sa vezi ce-o sa ne mai radem, Tom. Abia astept!
– Da eu! Si dupa aia le spunem c-am învatat cand eram la piraterie si sa vezi ce rau o sa le para ca n-au fost si ei cu noi!
– Te crez! Pui mana-n foc c-o sa moara de necaz!
Si-asa o tineau întruna. Dar de la o vreme, conversatia începu sa cam lancezeasca, sa se destrame. Tacerile se lungeau, baietii scuipau uimitor de des. Fiece por din gura se prefacuse într-o fantana tasnitoare. Abia mai pridideau sa-si descarce depozitele de sub limba, destul de rapid pentru a împiedica o inundatie; în ciuda tuturor sfortarilor, tot le mai alunecau valuri de saliva pe gatlej si de fiece data urmau opintiri subite. Amandoi baietii aratau acum foarte palizi si nenorociti. Lui Joe începura sa-i tremure degetele si-i cazu luleaua din mana. în curand pica si a lui Tom. Amandoua fantanile tasneau cu vehementa, amandoua pompele lucrau din plin la descarcare, într-un tarziu Joe zise cu glas stins:
– Mi-am pierdut briceagul. Ar trebui sa ma duc sa-l caut. Tom spuse cu buze tremuratoare, dar cu o intonatie demna:
– Îti ajut si eu. Du-te tu într-acolo si eu o sa caut la izvor. Nu, Huck, nu-i nevoie sa vii si tu, o sa-l gasim noi.
Asa ca Huck sezu iar jos si astepta timp de un ceas. Dupa aceea, începu sa i se urasca singur si merse sa-si caute tovarasii. Erau amandoi în padure, însa la o mare departare unul de altul. Amandoi erau foarte galbeni la fata si aproape adormiti. Dar ceva îi spunea lui Huck ca, de vor fi avut vreo suparare, scapasera între timp de ea.
Nu prea au fost vorbareti în seara aceea la cina. Aveau o privire sfioasa, si cand Huck îsi umplu luleaua si se pregati sa le umple si pe ale lor, ei spusera ca nu prea le era bine si ca preferau sa nu fumeze, nu-s-ce dracu mancasera la pranz si nu le priise.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 16
Aceasta pagina a fost accesata de 699 ori.