Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 19
Capitolul 19
Asta fusese marea taina a lui Tom; planul de a se înapoia acasa, împreuna cu fratii sai pirati si de a lua parte la propria lor înmormantare. Sambata pe înserate trecusera apa catre malul dinspre statul Missouri, calare pe un bustean vaslit din maini.
Debarcasera la vreo noua kilometri mai la vale de targusor, dormisera pana spre ziua în padurea din marginea targului, iar apoi se furisasera pe drumeaguri laturalnice, sfarsindu-si somnul sus, în galeria bisericii, printre bancile stricate care zaceau acolo, vraiste.
Luni, în timpul gustarii de dimineata, matusa Polly si Mary se aratara foarte dragastoase cu Tom si foarte atente fata de dorintele lui. Se vorbi cu mult mai mult ca de obicei. Cu acest prilej, matusa Polly spuse:
– De, Tom, nu zic ca n-a fost o gluma strasnica, sa lasati sa se perpeleasca o lume-ntreaga, aproape o saptamana în sir, ca sa va distrati voi, baietii, da-i pacat ca te-a rabdat inima sa ma lasi pe mine sa ma amarasc atata. Dac-ai putut trece apa pe-un bustean, ca sa te duci la înmormantarea ta, puteai s-o mai treci si-alta data, ca sa-mi dai de stire ca nu esti mort, ci doar fugit de-acasa.
– Da, zau, Tom, c-ai fi putut sa faci asta, spuse Mary, si cred c-o si faceai, daca-ti dadea prin gand.
– Ai fi facut-o, Tom? întreba matusa Polly, luminandu-se la fata în asteptarea raspunsului. Hai, zi! Faceai asta daca-ti da prin gand?
– Hm, de! Stiu si eu? Ne-ar fi stricat tot planul.
– Tom, eu credeam ca atatica tii si tu la mine, spuse tusa Polly cu glas mahnit, care-l facu pe baiat sa se simta prost. Tot era ceva, daca te gandeai macar la una ca asta, chiar daca pana la urma sa zicem ca n-o faceai.
– Lasa, matusica, nu-i nimic, nu-ti fa inima rea din atata lucru, sari Mary, nu stii cat de zapacit e Tom? Totdeauna se pripeste si de-aia nu-i da prin gand sa faca ce trebuie.
– Cu atat mai rau! Lui Sid i-ar fi dat în gand! Si nu numai atat, dar Sid chiar c-ar fi venit sa-mi dea de stire. Tom, cand o sa-ti aduci aminte odata si-odata, o sa fie prea tarziu si o sa-ti para rau ca n-ai tinut mai mult la mine si ca nu te-ai purtat mai bine, cand ti-ar fi fost atat de usor.
– Matusico, de ce vorbesti asa, stii foarte bine ca tin la tine, spuse Tom.
– As sti mai bine dac-ai dovedi-o prin purtarile tale.
– Acum îmi pare rau ca nu mi-a dat prin gand, zise Tom, cu glas de cainta, da sa stii ca într-o noapte te-am visat. Tot e ceva, nu?
– Mare lucru nu e, sa viseze stie si cotoiul, dar tot e mai bine ca nimic. Si ce-ai visat?
– Uite, miercuri noaptea am visat ca tu sedeai colo langa pat si Sid sedea pe lada de lemne, si Mary alaturi de el.
– Asa si sedeam. Asa sedeam totdeauna. Îmi pare bine ca-n visele tale ti-ai adus aminte macar de atata lucru.
– Si mai visam ca era aci si mama Iu Joe Harper.
– Ce vorbesti? ! Chiar a fost aci! Si ce-ai mai visat?
– A, o groaza. Da acu, abia mai mi-aduc aminte.
– Ei, haide, încearca sa-ti amintesti! Nu poti?
– Parca mi se pare ca vantul, vantul era sa stinga-a-a…
– Sileste-te sa-ti amintesti, Tom! Gandeste-te bine! Adevarat ca vantul era sa stinga ceva; hai spune, ce?
Tom îsi apasa degetele pe frunte, o clipa plina de înfrigurare, si-apoi spuse:
– Acu stiu! Acu stiu! Lumanarea era s-o stinga!
– Doamne, fie-ti mila de pacatele noastre!… Hai, Tom, zi-nainte!
– Si mi se pare ca atunci ai zis asa: "Da ce s-a-ntamplat? Usa aia mi se pare ca s-a…"
– Hai, zi, Tom!
– Stai, lasa-ma, sa-mi aduc aminte… lasa-ma numai nitel. Da, da, ai spus ca ti se pare ca s-a deschis usa.
– E-adevarat, cum stau acu aci, asa am spus! N-am spus asa, Mary? Hai, zi!
– Si-atunci, si-atunci… de, parca n-as fi chiar asa sigur, da parca mi se pare ca l-ai trimis pe Sid sa… sa… sa…
– Ai? Ai? Haide, zi! Ce l-am trimis pe Sid sa faca? Ce l-am trimis pe Sid sa faca, Tom? Ce l-am trimis sa faca?
– L-ai trimis sa., l-ai trimis… a, da, l-ai trimis sa-nchida usa!
– Doamne sfinte! Sa-mi spuie cineva ca nu crede în vise! N-am mai auzit una ca asta de cand traiesc! Trebuie sa-i spun numaidecat Serenei Harper. S-o vaz acu pe unde scoate camasa, cu trancaneala ei despre "superstitii"! Hai, Tom, zi-nainte!
– Da, acuma-mi amintesc deslusit tot visul. Dupa aia, tu ai zis de mine ca nu-s rau, ci doar poznas si neastamparat si ca nu-mi dau seama ce fac, ca un manz, parc-ai spus, sau asa ceva.
– Da, asa am spus Doamne, Dumnezeule! Nemaipomenit! Hai, zi-nainte, Tom!
– Si apoi ai început sa plangi.
– Da, da, asa e. N-am plans eu numai atunci… Ei, si dupa aia?
– Dupa aia, a-nceput si doamna Harper sa planga si sa spuie c-asa era si Joe al ei si ca-i pare rau ca-l batuse pentru motiv cum c-ar fi sterpelit smantana, care-o aruncase ea cu mana ei. Acu stiu! Acu stiu! Lumanarea era s-o stinga!
– Doamne, fie-ti mila de pacatele noastre!… Hai, Tom, zi-nainte!
– Si mi se pare ca atunci ai zis asa: "Da ce s-a-ntamplat? Usa aia mi se pare ca s-a…"
– Hai, zi, Tom!
– Stai, lasa-ma, sa-mi aduc aminte… lasa-ma numai nitel. Da, da, ai spus ca ti se pare ca s-a deschis usa.
– E-adevarat, cum stau acu aci, asa am spus! N-am spus asa, Mary? Hai, zi!
– Si-atunci, si-atunci… de, parca n-as fi chiar asa sigur, da parca mi se pare ca l-ai trimis pe Sid sa… sa… sa…
– Ai? Ai? Haide, zi! Ce l-am trimis pe Sid sa faca? Ce l-am trimis pe Sid sa faca, Tom? Ce l-am trimis sa faca?
– L-ai trimis sa ... l-ai trimis… a, da, l-ai trimis sa-nchida usa!
– Doamne sfinte! Sa-mi spuie cineva ca nu crede în vise! N-am mai auzit una ca asta de cand traiesc! Trebuie sa-i spun numaidecat Serenei Harper. S-o vaz acu pe unde scoate camasa, cu trancaneala ei despre "superstitii"! Hai, Tom, zi-nainte!
– Da, acuma-mi amintesc deslusit tot visul. Dupa aia, tu ai zis de mine ca nu-s rau, ci doar poznas si neastamparat si ca nu-mi dau seama ce fac, ca un manz, parc-ai spus, sau asa ceva.
– Da, asa am spus! Doamne, Dumnezeule! Nemaipomenit! Hai, zi-nainte, Tom!
– Si apoi ai început sa plangi.
– Da, da, asa e. N-am plans eu numai atunci… Ei, si dupa aia?
– Dupa aia, a-nceput si doamna Harper sa planga si sa spuie c-asa era si Joe al ei si ca-i pare rau ca-l batuse pentru motiv cum c-ar fi sterpelit smantana, care-o aruncase ea cu mana ei.
– Tom! Sa stii ca intrase-n tine Duhu Sfant si te facuse proroc! Da, zau! Sa stii c-asa e! Doamne Sfinte. Hai, zi-nainte, Tom!
– Dupa aia, Sid a zis… Sid a zis…
– Eu nu cred c-am zis ceva, spuse Sid.
– Ba da, ai zis ceva, Sid, spuse Mary.
– Taceti din gura si lasati-l pe Tom sa povesteasca! Spune, Tom, ce-a zis Sid?
– A zis, mi se pare c-a zis, ca poate mi-e mai bine acolo unde sunt, dar ca sa fi fost si eu mai cuminte…
– Auziti? Chiar asa a spus, cuvant cu cuvant!
– Si tu l-ai repezit…
– Te cred ca da! Trebuie c-a fost un înger al Domnului aci printre noi! Sigur c-a fost un înger în vreun ungher.
– Si doamna Harper a povestit cum a speriat-o Joe c-o pocnitoare si tu ai povestit chestia cu Peter si cu "Moartea durerilor"…
– Da, da, chiar asa e!
– Si-apoi ati mai vorbit o gramada… cum cautau oamenii prin apa ca sa ne
gaseasca, si despre înmormantarea care avea sa fie duminica, si-apoi tu si cu doamna Harper ati plans una-n bratele alteia, si-apoi ea a plecat.
– Chiar asa a fost! Chiar asa a fost! E adevarat precum stau aci pe locsorul asta!
- Tom, de fata sa fi fost si nu puteai sa spui mai aidoma! Si-apoi? Hai, zi, Tom!
– Si-apoi se facea ca te rugai pentru mine. Te vedeam si auzeam fiecare cuvintel pe care-l rosteai. Si-apoi te-ai culcat, si eu eram atata de mahnit, c-am scos din buzunar o coaja de sicomor si-am scris pe ea: "Nu suntem morti, ci doar am plecat sa ne facem pirati" si-am pus coaja pe masuta langa lumanare, si cand m-am uitat la tine, era atata bunatate pe fata ta, cum dormeai asa, ca se facea ca m-am apropiat si te-am sarutat pe gura.
– Zau, Tom, zau ca m-ai sarutat? Toate ti le iert pentru asta! Si se repezi sa-l îmbratiseze pe baiat, strangandu-l la piept, mai sa-l înabuse, pe cand el se simtea cel din urma dintre pacatosi.
– Foarte frumos din partea lui, cu toate ca n-a fost decat un vis, bombani Sid ca pentru sine, dar destul de tare ca sa fie auzit.
– Taci din gura, Sid! Omul face-n vis ce-ar face si treaz. Uite colea un mar mare, domnesc, pe care-l pastram pentru tine, Tom, la caz ca te mai gasesc; acu hai si du-te la scoala! Sunt recunoscatoare bunului Dumnezeu, parintele nostru al tuturor, ca te am iarasi langa mine, carele îndelung rabdator este si iertator cu cei ce cred în el si-i asculta poruncile, cu toate ca Domnul stie ca-s nevrednica, dar vezi ca de-ar fi numai ai vrednici blagosloviti cu îndurarea lui si dac-ar fi sa-i simta numai aceia mana ajutatoare, cand e de trecut un hop greu, prea putini s-ar bucura în aceasta vale a plangerilor si putini ar intra în pacea Domnului, cand va sa vie noaptea cea lunga. Hai, duceti-va, Sid, Mary, Tom, carati-va, destul m-ati batut la cap.
Copiii s-au dus la scoala, iar batrana—la doamna Harper, ca sa-i povesteasca visul minunat al lui Tom. Sid fu destul de întelept, încat sa nu rosteasca tare ce era în gandul lui, pe cand iesea din casa. Si anume: "Cam stravezie poveste. Asa vis lung si fara nici o greseala!"
Ce mai erou devenise Tom! Acum nu mai umbla topaind sau sarind ca un cal naravas, ci cu pas leganat si plin de demnitate, cum se cuvenea unui pirat care simtea ochii lumii atintiti asupra-i. Vezi bine c-asa era. încerca el sa nu dea atentie privirilor si vorbelor care se schimbau cand trecea el, dar le sorbea cu nesat si toate îl ungeau la inima. Baietii mai mici se îmbulzeau pe urmele lui, mandri de a fi vazuti cu el si rabdati pe langa dansul, de parc-ar fi fost tobosarul unei defilari sau elefantul care conduce menajeria cand intra în targ. Baietii de-o seama cu el se faceau a nu sti ca fusese plecat, dar în sinea lor se prapadeau de invidie. Ar fi dat orice sa aiba pielea lui oachesa si tabacita de soare si faima lui stralucita. Tom însa nu s-ar fi lipsit de ele nici în schimbul unui circ întreg.
La scoala, copiii faceau atata caz de el si de Joe, sorbindu-i din ochi cu atata admiratie, încat nu trecu mult si celor doi eroi nici cu prajina nu le-ai mai fi putut ajunge la nas. Începura sa povesteasca nesatiosilor ascultatori peripetiile prin care trecusera, dar povestea nu avea decat început, sfarsit era putin probabil sa aiba vreodata, cu o închipuire bogata ca a lor. Iar cand în cele din urma si-au scos lulelele si-au început a se plimba, pufaind cu seninatate, gloria lor ajunse la apogeu.
Tom hotarî ca acuma putea sa nu-i mai pese de Becky Thatcher. Gloria îi ajungea. Va trai pentru glorie. Acum ca el ajunsese o persoana atat de suspusa, poate ca ea va voi sa se împace. Foarte bine, n-avea decat! O sa vada ea ca stia si el sa fie nepasator. Curand sosi si Becky. Tom se facu ca n-o vede. Se îndeparta si, alaturandu-se unei cete de baieti si fete, începu sa povesteasca. Baga de seama ca ea alerga vesela de colo pana colo, cu fata îmbujorata si cu ochii jucausi, facandu-se ca-si fugareste colegii si razand cu hohote cand prindea pe cate unul. Nu-i scapa faptul ca prindea mereu pe cate cineva chiar în apropierea lui, si ca de fiece data arunca spre el o privire plina de talc. Aceasta-i multumea din plin pacatoasa lui vanitate, si, în loc sa-l împace, îl întarata si mai mult… Acum evita cu tot dinadinsul sa se tradeze ca o stie în apropiere.
În cele din urma, ea înceta sa mai zburde. Se plimba nehotarata de colo pana colo, scotand uneori cate-un suspin si aruncand catre Tom priviri furise, pline de asteptare.
Observa ca Tom vorbea cu Amy Lawrence mai mult decat cu oricine. Îi trecu un junghi prin inima, se simti deodata nelinistita, stanjenita. încerca sa plece, dar picioarele o tradau; în loc sa se departeze, se dadea mai aproape de grupul în care se afla Tom. Cu vioiciune prefacuta, îi spuse unei fete care statea chiar langa el:
– Bine, Mary Austin, rautate ce esti, cum de n-ai venit la scoala de duminica?
– Sigur c-am venit. Nu m-ai vazut?
– Nu te-am vazut! Unde sedeai?
– Cu clasa domnisoarei Peters, unde sed totdeauna. Eu te-am vazut pe tine.
– Nu, zau! Ce curios! Eu nu te-am vazut deloc. Am vrut sa-ti vorbesc de-o
serbare…
– A, ce bine! Cine-o da?
– Mamica o da pentru mine.
– A, bravo, sper ca o sa ma chemi si pe mine.
– Mai e vorba! Serbarea-i data pentru mine. O sa chem pe oricine vreau eu sa vie, si bineînteles ca vreau sa vii si tu.
– Ce bine! Cand o sa fie?
– Curand. Poate ca în preajma vacantei.
– A, ce bine-o sa petrecem! O sa chemi toate fetele si toti baietii?
– Da, pe toti care-mi sunt prieteni, sau care vor sa-mi fie, si pe furis îi arunca o privire lui Tom. El însa vorbea mai departe cu Amy Lawrence, povestindu-i despre îngrozitoarea furtuna de pe insula si cum izbise trasnetul sicomorul cel mare, de-l "facuse praf", în timp ce el, Tom, era "la trei pasi".
– A, ce frumos o sa fie! Eu pot sa vin? întreba Gracie Miller.
– Da.
– Dar eu? sari si Sally Rogers.
– Da.
– Si eu? întreba Susy Harper. Si Joe?
– Fireste.
Asa întrebara pe rand, batand bucurosi din palme. Dupa ce toti din grup se rugasera sa fie invitati, Tom întoarse cu raceala spatele si, povestind mai departe, pleca, luand-o cu el pe Amy. Bietei Becky îi tremurau buzele si-i dadura lacrimile. Ascunse aceste semne sub o veselie silita si continua sa ciripeasca cu vioiciune. Dar gandul la serbare pierduse orice farmec si nimic nu o mai interesa. Cauta sa plece cat mai repede, ca sa se ascunda si sa-si verse focul plangand, dupa obiceiul femeilor. Apoi sezu posomorata, ranita în mandria ei, pana ce suna clopotelul. Atunci se ridica, cu o privire razbunatoare în ochi, îsi scutura cozile lungi si spuse ca stie ea ce-o sa faca.
În recreatie, Tom continua flirtul cu Amy, grozav de bucuros ca gasise un plan atat de istet! Nu-si mai gasea locul; voia sa dea de Becky si s-o raneasca jucand teatru în fata ei. Dar cand în cele din urma o zari, însufletirea îi scazu brusc. Becky sedea, foarte bine dispusa, pe o banca mica din spatele scolii, cu Alfred Temple alaturi. Se uitau amandoi la niste poze; erau atat de absorbiti si îsi tineau capetele atat de alaturate deasupra cartii, încat pareau ca nu mai stiu de nimic altceva pe lume. În vinele lui Tom începu sa fiarba gelozia. Acum suferea, caindu-se amarnic ca daduse cu piciorul prilejurilor de împacare oferite de Becky. îsi zice ca a fost un nerod, si cate si mai cate—toate vorbele de ocara ce-i treceau prin cap. Îi venea sa planga de necaz. Iar Amy, în timp ce se plimbau, continua sa vorbeasca, însufletita si fericita. Lui Tom însa îi întepenise limba în gura. Nici nu auzea ce spunea Amy si de cate ori fata se oprea, asteptand un raspuns, el doar balbaia cate o încuviintare stangace, nimerind-o de cele mai multe ori ca nuca-n perete. O lua mereu spre spatele scolii, ca si cum ar fi vrut sa-si puna sare pe rana, privind scena aceea nesuferita. Facea ce facea si tot acolo ajungea. I se suia sangele la cap, cand vedea ca lui Becky Thatcher nu-i pasa de el, de parca nici n-ar fi fost pe lume. Fata însa îl vedea; ea stia foarte bine ca e pe cale sa castige batalia si se bucura ca sufera si el cum suferise ea. Flecareala vesela a lui Amy ajunse de neîndurat. Tom dadu a întelege ca avea treburi serioase, niste lucruri care trebuiau neaparat rezolvate si ca era cam tarziu. Dar în zadar; fata ciripea înainte. Tom gandea: "Fir-ar a naibei, nu mai scap odata de ea!" Pana la urma pleca sa vada de acele treburi.
Ea spuse, nevinovata, ca va fi "pe-aproape" la sfarsitul orelor de scoala, în timp ce el o lua la fuga, fiindu-i ciuda pe dansa.
"Oricare alt baiat, gandea Tom, scrasnind din dinti, oricare alt" baiat din targ sa fi fost, decat filfizonul asta de la Saint Louis, care se crede gatit cum nu mai e altul, si, ma rog, din aristocratie! Lasa, domle, nu degeaba ti-am tras eu o chelfaneala din prima zi cand te-ai aratat în targul asta, îti mai trag eu una sa ma tii minte. Stai ca-mi cazi tu în mana! Te aranjez eu…"
Si executa pe rand toate miscarile cu care-ar fi snopit în bataie pe-un baiat imaginar, tragand pumni în aer, izbind cu piciorul în vant, facandu-se ca-i scoate ochii.
"Aha, ti-a venit mintea la cap, ai! Zbieri sa te las? Sa te iert? Hai, mars acum, si sa nu te mai prind alta data…" Si astfel, snopeala închipuita lua un sfarsit care-l mai racori nitel. La amiaza, Tom dadu fuga acasa. Nu mai putea îndura recunoscatoarea fericire a lui Amy, iar cealalta nefericire îi amara si mai mult sufletul. Becky începu din nou sa contemple pozele în tovarasia lui Alfred, dar cum minutele treceau încet ca melcul, fara ca Tom sa apara si ea sa-l vada chinuin-du-se, triumful începu sa-i paleasca. Fata pierdu orice interes pentru poze, lua mai întai o înfatisare grava, apoi distrata, si în cele din urma melancolica. De vreo doua-trei ori ciuli urechea la auzul unor pasi, dar în zadar nadajduia; Tom nu veni. În cele din urma se simti cat se poate de nenorocita si se cai de a fi mers atat de departe. Bietul Alfred, vazand ca o pierde, fara sa stie pentru ce, exclama întruna:
– Vai, uite ce frumoasa e asta! Ia uita-te la asta!
Ea, pana la urma, îsi pierdu rabdarea si-i spuse:
– Ia lasa-ma-n pace! M-am saturat de ele. O podidira lacrimile, se scula si pleca.
Alfred se lua dupa ea, încercand s-o îmbuneze, dar ea izbucni:
– Pleaca si lasa-ma-n pace, n-auzi? Nu pot sa te sufar!
Baiatul ramase locului, întrebandu-se mirat în sinea lui cu ce gresise. Nu-i spusese chiar ea ca în toata pauza de la amiaza se vor uita amandoi la poze? Ea îsi vazu de drum, plangand. Atunci Alfred intra îngandurat în clasa goala. Era suparat si totodata se simtea umilit. Nu-i fu greu sa ghiceasca adevarul: fata îl folosise drept unealta ca sa se razbune pe Tom Sawyer. Gandul acesta, odata încoltit în mintea lui, fireste ca nu facu decat sa sporeasca ura ce-o nutrea împotriva lui Tom. I-ar fi placut sa gaseasca ceva ca sa-l bage pe baiatul ala la apa, fara ca el însusi sa riste mare lucru. Atunci îi cazura ochii pe cartea de citire a lui Tom. Iata prilejul! Foarte multumit, deschise cartea la pagina unde era lectia din acea dupa-amiaza si varsa cerneala peste ea.
Becky, aruncand chiar în acea clipa, îndaratul lui, o privire pe fereastra, îi vazu fapta. Se dete la o parte, ca el sa n-o observe. Porni repede spre casa, cu gandul sa-l caute pe Tom si sa-i spuna. Tom îi va fi recunoscator si supararea lor va lua astfel sfarsit. Dar nu facuse nici jumatate de drum, cand îsi schimba parerea. îsi aduse aminte de purtarea lui Tom fata de dansa, pe cand vorbea de serbare, si gandul acesta o fripse la inima si-o coplesi de rusine. Se hotarî sa-l lase sa fie batut, pentru foaia de carte stricata, si pe deasupra sa-l urasca vesnic.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 19
Aceasta pagina a fost accesata de 577 ori.