Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 21
Capitolul 21
În asa fel îl sarutase matusa Polly pe Tom, ca parca îi luase cu mana supararea.
Acum se simtea iar vesel si cu inima împacata. Porni spre scoala si avu norocul sa dea peste Becky Thatcher în capul Drumului Poienii. Tom se purta întotdeauna dupa starea sufleteasca în care se gasea. Fara sa sovaie o clipa, alerga la ea si-i spuse:
– Am fost un ticalos azi, Becky, si-mi pare foarte rau. N-o sa ma mai port niciodata asa, cat oi trai. Te rog, împaca-te cu mine, vrei?
Fata se opri si-i arunca o privire dispretuitoare.
– Te-as ruga sa nu ma plictisesti, domnule Thomas Sawyer. N-am sa mai vorbesc cu dumneata niciodata!
Si, cu o miscare mandra din cap, îsi vazu de drum. Tom ramase atat de uluit, încat n-avu nici macar prezenta de spirit sa-i spuna: "Atata paguba, domnisoara Tafna!"
Pana sa-i vina în gand, trecuse momentul potrivit. Asa ca n-a mai spus nimic. Dar fierbea de necaz. Intra înciudat în curtea scolii, zicandu-si ce bine ar fi sa fie Becky baiat. Cum ar mai snopi-o în bataie! Curand se întalni nas în nas cu ea si în trecere îi arunca o vorba întepatoare. Ea îi zvarli alta înapoi si iata ruptura gata. Becky era atat de manioasa, încat abia astepta sa reînceapa lectiile; era nerabdatoare sa-l vada pe Tom batut pentru cartea de citire patata cu cerneala. Daca pana atunci se mai gandise oarecum sa dea în vileag fapta lui Alfred Temple, noua batjocura a lui Tom îi alunga cu desavarsire acest gand.
Biata fata nu stia cat de aproape o pastea si pe ea necazul, învatatorul, domnul Dobbins, atinsese varsta matura cu o ambitie nepotolita în suflet. Dorinta lui cea mai arzatoare fusese sa ajunga doctor, saracia însa hotarase sa nu fie decat un biet învatator de tara. în fiecare zi scotea din catedra o carte misterioasa si se adancea în ea, cand nu-i asculta pe elevi. Cartea o tinea totdeauna sub cheie. Nu era strengar în toata scoala care sa nu moara de curiozitate sa arunce macar o privire în ea, dar pana atunci niciodata nu se ivise prilejul. Fiecare dintre baieti si fete aveau o parere a sa despre ce putea fi în acea carte; nu erau doua pareri la fel, dar n-avea nimeni cum sa se încredinteze de adevar. Cand trecu Becky pe langa catedra, care era în apropierea usii, vazu cheia uitata în broasca. Iata momentul prielnic! Arunca o privire de jur-împrejur, nu era nimeni… în clipa urmatoare, tinea cartea în maini. Coperta, cu titlul "Anatomie" de profesorul "Cutare", nu-i spuse nimic; începu sa întoarca paginele. Dadu îndata peste o plansa frumos colorata, un trup omenesc. În clipa aceea o umbra cazu pe pagina. Tom Sawyer intrase pe usa si apuca sa vada o clipa poza. Becky smuci repede cartea ca s-o închida si avu ghinionul îngrozitor sa sfasie plansa pe jumatate, din mijloc si pana jos. Zvarli volumul în catedra, întoarse cheia în broasca si apoi, rusinata si furioasa, izbucni în plans:
– Tom Sawyer, mai josnic nici ca te puteai purta! Te tii dupa mine si pandesti la ce ma uit!
– Cum era sa stiu ca te uiti la ceva?
– Sa-ti fie rusine, Tom Sawyer, acum sigur c-o sa ma parasti! Ah, ce-o sa ma fac, ce-o sa ma fac! O sa mananc bataie — eu care niciodata n-am mancat bataie la scoala!
Apoi, izbind cu piciorul în podea, zise: N-ai decat sa fii ticalos, daca vrei! Las ca stiu si eu ceva! Asteapta si-o sa vezi tu! Nesuferitule, uraciosule, nesuferitule! Si dadu buzna afara din clasa, cu o noua explozie de plans.
Tom ramase neclintit, uluit de aceasta izbucnire. Dupa catva timp, îsi spuse:
"Neroade mai sunt si fetele! Auzi! N-am mancat niciodata bataie la scoala! Mare scofala! Numai o fata poate sa vorbeasca asa! Piele gingasa si curaj cat un pui de gaina! Fireste ca n-am de gand s-o parasc lui mos Dobbins pe prostuta asta, fiindca am eu ac de cojocu ei si altminteri, fara sa fiu ticalos. Da degeaba! Mos Dobbins o sa-ntrebe cine i-a rupt cartea. N-o sa raspunda nimeni. Si-atunci o sa faca ce face totdeauna: o sa întrebe pe toti la rand si cand i-o veni randul vinovatei, o sa afle el, fara sa-i mai spuie nimic. Pe fete le tradeaza totdeauna mutra. Sunt niste papa-lapte. O sa manance bataie. Ei, comedie, a intrat rau la apa Becky Thatcher si nu vad ce-i de facut." Tom mai cantari catva timp situatia, apoi adauga: "Ei i-ar placea sa ma vada pe mine la ananghie, acu sa rabde si ea!"
Tom se alatura gloatei de copii care zburdau pe afara. Dupa cateva clipe sosi "domnul" si cu totii intrara în clasa. Pe Tom nu-l prea interesau lectiile. De cate ori furisa o privire spre locul unde sedeau fetele, fata lui Becky îl nelinistea. Daca se gandea bine, n-avea chef s-o compatimeasca. Si, totusi, numai gandindu-se bine, se putea opri de a o compatimi. Nu izbutea sa simta nici pic de satisfactie. Nu trecu mult si domnul descoperi cartea de citire patata. Catava vreme, Tom uita de necazurile altora.
Becky se trezi din lancezeala ei plina de deznadejde si arata pentru ceea ce se întampla un interes destul de viu. Nu credea ca Tom va reusi sa iasa din bucluc tagaduind ca varsase cerneala pe carte si avea dreptate. Tagada parea a înrautati si mai mult situatia lui Tom. Becky astepta ca toate acestea s-o bucure, dar constata ca nu prea se bucura.
Cand lucrurile ajunsera la culmea încordarii, Becky voi sa se scoale în picioare si sa-l dea de gol pe Alfred Temple, dar se stapani si se sili sa sada linistit, spunandu-si: "Acusi-acusi o sa ma parasca el c-am rupt poza, fara-ndoiala. Nu suflu o vorba, chiar de-ar fi sa-l scap de la moarte!"
Tom încasa bataia si se întoarse la locul sau, defel mahnit, caci îsi închipuia ca, fara sa stie, zbenguindu-se, varsase cerneala pe carte. Tagaduise de forma, fiindca asa era obiceiul si staruise în tagada din principiu.
O ora întreaga se scurse cu încetineala. "Domnul" sedea motaind pe tronul lui.
Zumzetul scolarilor care-si repetau lectia îl îmbia la somn. Dupa catava vreme, domnul Dobbins se îndrepta în speteaza, casca, apoi deschise catedra si întinse mana sa-si ea cartea. Parca era nehotarat; s-o scoata, sa n-o scoata?… Cei mai multi dintre scolari ridicau ochii nepasatori, dar doi dintre ei îi urmareau miscarile cu priviri aprinse. Cateva clipe domnul Dobbins se juca distrat cu cartea, apoi o scoase, se suci în scaun pana-si gasi o pozitie comoda si se pregati sa citeasca.
Tom arunca iute o privire spre Becky. Vazuse candva un biet iepuras urmarit de vanator. Cand acesta îi tintise capul, iepurasul privirea asta o avusese. Uita numaidecat ca erau certati. Trebuia sa faca ceva, si cat de repede, în clipa asta! Dar iuteala cu care se apropia catastrofa îi paraliza gandirea. Stai! îi venise o idee! O sa dea fuga la catedra, o sa smulga cartea din mana "domnului" si o sa fuga cu ea! Sovai o clipa pana sa se hotarasca si pierdu prilejul: "domnul" deschise cartea! O, de-ar fi putut recastiga clipa pierduta! "Prea tarziu, acum nu mai e nici o scapare pentru Becky!" îsi zise Tom. În clipa urmatoare "domnul" îsi înfrunta scolarii; toti lasara ochii în jos, caci avea ceva în privire care îi îngrozea chiar si pe cei nevinovati. Tacerea tinu cat ai numara pana la zece. "Domnul" îsi aduna mania. Apoi vorbi:
– Cine a rupt cartea aceasta?
Tacere deplina. Ai fi putut auzi picand un ac. Tacerea staruia. "Domnul" cerceta chip dupa chip, pentru a descoperi semnele pacatului.
– Benjamin Rogers, tu ai rupt cartea asta?
Tagada. Si iarasi tacere.
– Joseph Harper, tu ai rupt-o?
Iarasi tagada. Tom se simtea din ce în ce mai rau chinuit de aceasta ancheta care nu se mai sfarsea.
Dupa ce lua la rand toate bancile în care sedeau baietii, "domnul" ramase putin pe ganduri, apoi îsi îndrepta privirea spre bancile fetelor.
– Amy Lawrence ?
Fata clatina din cap.
– Gracie Miller?
Acelasi semn.
– Suzan Harper, tu ai facut treaba asta?
Alta care nega. Acum venea la rand Becky Thatcher. De tulburat ce era, Tom tremura ca varga. Sigur, nu mai era nici o scapare.
– Rebeca Thatcher… (Tom arunca o privire spre fata ei; era alba de groaza) tu ai rupt-o… nu-i asa? Ia uita-te la mine! (Mainele ei se ridicara, rugatoare.) Tu ai rupt cartea?
În clipa aceea un gand îi fulgera prin minte lui Tom. Sari în picioare si striga:
– Eu am rupt-o!
Toata clasa se holba la el, uluita de aceasta nebunie de necrezut. Tom statu o clipa sa-si vina în fire, iar cand înainta spre catedra ca sa-si primeasca pedeapsa, mirarea, recunostinta, adoratia ce se revarsau asupra-i din ochii bietei Becky erau rasplata pentru o suta de batai. însufletit de maretia propriei sale purtari, îndura fara sa cracneasca cea mai crunta bataie pe care o daduse vreodata domnul Dobbins. Tot cu nepasare primi si adaosul de cruzime care-l silea sa ramana în arest doua ceasuri dupa ce li se dadea drumul celorlalti. Stia el bine cine are sa-l astepte afara, fara sa i se urasca, pana o sa-i sune ceasul eliberarii.
În acea seara, Tom puse capul pe perna urzind planuri de razbunare împotriva lui Alfred Temple, caci, cu rusine si cainta, Becky îi povestise totul, fara a ascunde nici propria ei tradare. Dar în curand, pana si setea de razbunare trebui sa dea întaietate unor ganduri mai placute si Tom adormi în cele din urma, rasunandu-i în urechi, ca prin vis, ultimele vorbe rostite de Bechy: "- Ah, Tom, ce suflet nobil ai!"
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 641 ori.