Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 33
Capitolul 33
Venise si ziua de marti, se lasa si seara. Targusorul St. Petersburg tot cufundat în jale zacea. Copiii pierduti nu fusesera gasiti. Oamenii se rugasera pentru ei din toata inima, si cu preotul în biserica si singuri acasa. Dar de la pestera tot nu sosea nici o veste buna. Cei mai multi dintre targoveti încetasera cautatul si-si reluasera îndeletnicirile obisnuite, spunand ca era limpede ca cei doi copii nu vor fi gasiti niciodata. Doamna Thatcher cazuse greu bolnava si aproape toata vremea aiura. Lumea spunea ca ti se rupea inima vazand-o cum îsi cheama copilul, cum înalta capul de pe perna si asculta asa în nestire, cate un minut întreg, pentru ca apoi sa cada iar obosita în culcus, gemand. Matusa Polly se cufundase într-o posomorare statornica si parul ei carunt aproape ca albise de tot. În noaptea de marti spre miercuri, locuitorii targului mersera la culcare mahniti si fara de nadejde.
Dar în toiul noptii, se pornira deodata sa bata clopotele, de rasuna tot targul.
Într-o clipa, ulitele roiau de oameni pe jumatate îmbracati, care alergau de colo-colo, ca iesiti din minti, strigand cat îi tinea gura: "Sculati-va! Sculati-va! Au fost gasiti, au fost gasiti!" Harmalaia spori cand se apucara sa bata în tingiri si sa sufle în goarne, pana ce toata populatia se gramadi buluc, îndreptandu-se catre rau, în întampinarea copiilor. Îi întalni venind într-o trasura deschisa, trasa de cetateni care chiuiau.
Multimea se îmbulzi împrejurul trasurii, însotind-o în marsul ei triumfal spre casa, pe ulita mare, asemenea unui suvoi navalnic, în racnete de ura si iar ura! Tot targul era luminat, nimeni nu se mai duse la culcare. Nicicand nu mai vazuse targusorul nostru o noapte atat de mareata.
În prima jumatate de ceas, un alai de targoveti se perinda prin casa judecatorului Thatcher. Se napusteau sa-i sarute pe cei salvati, strangeau din rasputeri mana doamnei Thatcher, încercau sa vorbeasca si nu izbuteau, si în cele din urma plecau varsand siroaie de lacrimi.
Fericirea matusii Polly era deplina; a doamnei Thatcher ramasese însa tulburata de o grija; nu putea fi întreaga decat dupa ce mesagerul trimis cu marea veste spre pestera avea sa-i dea de stire si sotului ei.
Tom sta întins pe canapea, înconjurat de o multime de lume ce asculta cu sufletul la gura povestea miraculoasei aventuri, pe care el o mai înflorea pe ici, pe colo cu amanunte impresionante. Încheie istorisind cum o lasase pe Becky si plecase într-o expeditie de explorare, cum trecuse prin doua coridoare cat îl dusese sfoara de zmeu, cum întinsese de ea cat putuse, ca sa-i mai ajunga pentru un al treilea coridor, cum era cat pe-aci sa se înapoieze, cand zarise mijind în departare un strop de lumina, ce parca aducea cu lumina zilei… Scapase sfoara, orbecaise într-acolo, varase capul si umerii printr-o gaura mica si vazuse marele Mississippi rostogolindu-si domol apele la vale! Iar daca s-ar fi nimerit sa fie noapte, n-ar fi vazut stropul de lumina si n-ar mai fi explorat coridorul acela! Povesti cum se înapoiase s-o ia pe Becky, aducandu-i vestea cea buna, si ea îi raspunsese s-o lase în pace, sa n-o mai hartuiasca cu asemenea nazbatii, fiindca era obosita si stia prea bine c-o sa moara, si abia astepta. Descrise cum se trudise s-o convinga si cum ea aproape ca lesinase de fericire cand, bajbaind pana în acel loc, vazuse aievea stropul albastru de lumina. Povesti cum se varase el mai întai prin gaura si cum îi ajutase apoi si ei sa iasa, cum se asezara jos, plangand de bucurie, cum trecusera niste oameni într-o barca, iar Tom îi strigase si le povestise ce patira si cat erau de înfometati, cum oamenii mai întai nu crezusera nastrusnica povestire, fiindca, ziceau, "sunteti la opt kilometri mai jos, pe rau, de valea în care se afla pestera"; cum îi luasera apoi cu ei în barca, si vaslisera pana la o casa, unde le dadusera sa manance si, în sfarsit, cum, dupa ce îi lasasera sa se odihneasca doua-trei ceasuri din noapte, îi adusesera acasa.
Cu ajutorul colacilor de franghie pe care îi desfasurasera în urma-le, judecatorul Thatcher si cei cativa barbati, care împreuna cu el mai cautau copiii, fura gasiti în pestera înca înainte de rasaritul soarelui si aflara vestea cea mare.
Tom si Becky descoperira curand ca cele trei zile si trei nopti petrecute în pestera lasasera urme de care nu puteau scapa cu una cu doua. Statura în pat miercuri si joi, si parca se simteau din ce în ce mai obositi si mai sfarsiti. Tom se scula putin joi, vineri iesi în targ, iar sambata se plimba aproape toata ziua. Dar Becky nu iesi din casa pana duminica, si chiar atunci tot mai arata ca dupa o boala grea.
Tom afla de boala lui Huck si vineri se duse sa-l vada; dar nu i se îngadui sa intre în camera bolnavului. Sambata si duminica la fel. Dupa asta i se dete voie sa-l vada zilnic, însa cu rugamintea de a nu-si povesti peripetiile si a nu-i pomeni de nimic care sa-l poata tulbura. Vaduva Douglas sta de fata, ca sa fie sigura ca baiatul se tine de
cuvant. Tom aflase acasa despre întamplarea de pe magura Gardiff si mai afla ca trupul zdrentarosului fusese gasit în apa, în apropierea debarcaderului; se înecase, poate, în timp ce încerca sa fuga.
Cam la doua saptamani dupa scaparea sa din pestera, Tom se duse iar sa-l vada pe Huck care între timp se înzdravenise îndeajuns pentru a fi în stare sa asculte întamplari tulburatoare. Tom stia cate ceva care putea sa-l intereseze.
Casa judecatorului Thatcher era în drum si Tom se opri s-o vada pe Becky.
Judecatorul si cativa prieteni ai sai îl trasera de limba pe Tom, sa auda ce mai zice.
Cineva îl întreba în ras daca n-ar vrea sa mai mearga o data în pestera. Tom raspunse ca da, ca nu i-ar parea rau.
Atunci judecatorul interveni:
– Da, da, si fara îndoiala ca mai sunt si altii ca tine. Dar am avut noi grija de asta. N-are sa se mai rataceasca nimeni în pestera aceea.
– Cum asa?
Judecatorul raspunse:
– Fiindca acum doua saptamani am pus sa se captuseasca poarta cea mare a
pesterii cu tabla de fier din cea mai groasa si sa fie zavorata cu trei zavoare; iar cheile-s la mine.
Tom se facu alb ca varul.
– Ce e, baiatule? Nu ti-e bine? Ia, s-alerge careva s-aduca un pahar cu apa!
Apa fu adusa si i se stropira obrajii baiatului.
– Asa, acu ti-ai revenit. Ce-ai avut, Tom?
– Vai, domnule judecator! în pestera… Joe Indianul e în pestera!
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 33
Aceasta pagina a fost accesata de 870 ori.