Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 36
Capitolul 36
Încredintam pe cititori ca norocul neasteptat ce daduse peste Tom si Huck a iscat valva mare în modestul targusor St. Petersburg. O suma atat de impunatoare în bani pesin parea aproape de necrezut. Atata fu de comentata, de jinduita, de laudata, încat multi dintre targoveti îsi pierdura mintile de-a binelea. Toate "Casele cu stafii" din St. Petersburg si din targurile învecinate fura demontate scandura cu scandura si sapate la temelie, în cautare de comori ascunse. Si asta n-o faceau baietandri, ci barbati în toata firea—dintre care unii oameni foarte asezati si cu scaun la cap, nu dintre cei porniti pe aventuri. Oriunde se aratau Tom si Huck, lumea îi coplesea cu maguliri, îi admira, îi privea cu nespus interes. Baietii nu-si aminteau ca vorbele lor sa fi avut vreodata atata greutate, acum tot ce le iesea din gura era socotit ca sfant: se punea mare pret pe spusele lor, care umblau din gura în gura, tot ce faceau parea sa fie vrednic de bagat în seama. Trecea drept de la sine înteles ca ei nici n-ar mai fi putut spune sau face lucruri de rand. Nu numai atat, dar scotocindu-li-se cu bagare de seama trecutul, se descoperira nenumarate dovezi ale unei izbitoare originalitati. Ba chiar gazeta targului le publica pe scurt biografiile.
Vaduva Douglas plasa banii lui Huck cu o dobanda de sase suta, iar la cererea matusii Polly, judecatorul Thatcher proceda la fel cu banii lui Tom. Amandoi baietii aveau acum un venit fabulos; facand toate socotelile, le revenea cate un dolar pentru fiecare din zilele lucratoare ale anului si cate un dolar pentru jumatate din numarul duminicilor. Exact cat primea si preotul, mai bine zis, cat i se fagaduise; de obicei nu izbutea sa stranga tot. Pentru un dolar si un sfert pe saptamana, în acele vremuri de demult, cand lumea traia cu simplitate, un baiat putea avea casa, masa, învatatura, si pe deasupra, si îmbracaminte, si spalatul rufelor.
Judele Thatcher îsi facuse o parere foarte înalta despre Tom. Spunea ca un baiat oarecare n-ar fi putut s-o scoata niciodata pe fiica lui din pestera. Cand Becky îi povesti tatalui ei, între patru ochi, cum încasase Tom la scoala bataia ce i se cuvenea ei, judecatorul fu vadit miscat, iar cand Becky încerca sa scuze minciuna gogonata ce o nascocise Tom pentru a lua asupra-i vina ei, judecatorul spuse, într-o izbucnire de elocinta, ca era o minciuna generoasa, mareata, o minciuna vrednica de a strabate cu fruntea sus istoria, alaturi de faimoasele adevaruri rostite de George Washington în auzul lumii întregi. Becky gasi ca tatal ei nu aratase niciodata atat de falnic si de minunat ca acum, cand, plimbandu-se în lung si în lat prin odaie si batand din picior, rostea aceste vorbe. Nemaiputand de bucurie, se duse îndata sa i le împarteasca si lui Tom.
Judecatorul Thatcher spera sa-l vada într-o zi pe Tom mare jurisconsult sau mare ostean. Spunea ca o sa aiba el grija ca Tom sa fie primit la Academia Militara, iar dupa aceea sa studieze la cea mai buna scoala de drept din tara—sa fie pregatit pentru oricare din aceste cariere sau pentru amandoua odata.
Avutia lui Huck Finn si faptul ca se afla sub ocrotirea vaduvei Douglas l-au introdus în buna societate, mai bine zis, l-au tarat, l-au aruncat cu tot dinadinsul în ea, si suferintele lui erau aproape de neîndurat. Servitorii vaduvei aveau grija sa fie curat si dichisit, pieptanat si periat; îl culcau în fiecare seara într-un asternut nesuferit, care n-
avea pic de murdarie pe el, nici o pata cat de mica, pe care s-o stranga la inima si sa si-o simta prietena. Trebuia sa manance cu furculita si cutit si sa se foloseasca de servet, de ceasca si de farfurie, trebuia sa învete carte si sa mearga la biserica si trebuia sa vorbeasca atat de frumos, încat îi era si lehamite sa mai vorbeasca. Oriunde se îndrepta, zavoarele si catusele civilizatiei îl încuiau si-l legau de maini si de picioare.
Îndura cu vitejie toate necazurile timp de trei saptamani, dar apoi, într-o buna zi, dadu bir cu fugitii. Timp de patruzeci si opt de ore, vaduva îl cauta pretutindeni, cu mare mahnire si îngrijorare, la care luara parte toti cetatenii targului. L-au cautat în lung si în lat, au sondat raul, ca sa vada daca nu cumva se înecase. În dimineata zilei a treia, Tom Sawyer, mai întelept decat toti, s-a bagat printre niste butoie goale, tocmai în dosul abatorului vechi, si într-unul din ele l-a gasit pe fugar. Huck dormise acolo; tocmai îsi terminase gustarea de dimineata—niste ramasite de mancare, sterpelite - si acum sta tolanit în tihna, cu pipa în gura. Era ciufulit, mototolit, îmbracat cu aceleasi zdrente, care-i dadeau un aer pitoresc pe vremea cand era liber si fericit. Tom îl scoase afara, îi povesti ce spaima trasesera oamenii din pricina lui si starui sa se întoarca acasa. Dar fata lui Huck îsi pierdu expresia de multumire tihnita si se posomori.
– Nu-mi mai vorbi de asta, Tom. Am încercat, da-i degeaba, e degeaba, ma Tom!
- Nu-i de mine; nu-s deprins. Vaduva e painea lui Dumnezeu, dar nu ma-mpac eu cu obiceiurile lor. Ma pune sa ma scol în fiestecare dimineata la ora fixa; zor nevoie sa ma spal, ma piaptana slugile ei pana ma apuca ametelile… si nu ma lasa sa dorm în sopron pentru nimic în lume. Trebuie musai sa port afurisitele alea de toale, în care ma-nabus, nu alta - nu-s ce dracu are, parca nu trece pic de aer prin ele, si-apoi asa-s de scrobite si de dichisite, ca nu-i chip sa ma asez cu ele, ori sa ma trantesc pe jos, ori sa ma dau d-a berbeleaca dac-am chef. Nu m-am mai dat la vale pe-o usa de pivnita nici nu mai tiu minte de cand, parca de ani si ani. Si musai sa ma duc la biserica… Si-acolo ma trec naduselile - nu pot sa sufar pacatoasele alea de predici. În biserica n-ai voie sa prinzi o musca, n-ai voie sa mesteci tutun, si, vrei nu vrei, trebuie sa stai toata duminica încaltat! Vaduva mananca dupa clopotel, se culca dupa clopotel, se scoala dupa clopotel, ma rog, toate dupa tipic, de ti se si apleaca. Da cine dracu poa-sa rabde asta?!
– Bine, Huck, da asa traieste toata lumea!
– Asa o fi, da degeaba, eu nu-s ca toata lumea, eu nu pot. E grozav sa fii asa legat. Pana si haleala, prea-ti pica mura-n gura, da-o-ncolo! ca nu mai are nici un gust asa. Ca sa ma duc la pescuit, trebuie sa cer voie, ca sa ma duc la scalda, trebuie sa cer voie—sa fiu al dracului daca nu trebuie sa cer voie pentru toate alea. Ei, s-apoi trebuie sa te mai izmenesti, sa vorbesti, asa, frumos, de-ti piere si pofta sa mai vorbesti! Zau daca nu trebuia sa ma sui în pod în fiestecare zi sa mai înjur cate nitel—pana îmi mai venea inima la loc. Eu zic ca daca mai stateam—zau ca muream, ma Tom. Vaduva nu-mi da voie sa fumez, nu-mi da voie sa tip, nu-mi da voie sa casc, nici sa ma-ntind, nici sa ma scarpin în fata oamenilor… Apoi, foarte suparat si jignit: Si da-o dracului de treaba: toata ziulica se roaga. N-am pomenit de cand sunt o femeie ca asta! Nu, Tom, zau ca trebuia sa ma car—nu mai puteam!… Si unde mai pui ca azi-maine se mai deschide si scoala, si mai mult ca sigur trebuia sa ma duc si-acolo! Ei, asta le-ar fi pus varf la toate!… Asculta ce-ti spun eu, Tom! Nu-i nici o scofala sa fii bogat, geaba zice lumea. Griji si iar griji, de te trec naduselile si ai vrea mai bine sa fii pe lumea ailalta. Ei, si daca-mi place mie sa stau în butoi, cu toalele astea pe mine… Sa stii ca de-aci încolo nu le mai lepad pentru nimic în lume… Tom, sa nu fi fost banii aia, nu mai intram în bucluc. Si de-aia, asculta aici ce-ti spun eu; ia tu si partea mea si, din cand în cand, mai da-mi si mie cate-un gologan, da nu prea des, ca ce nu-i anevoie de capatat nu-mi face nici o placere, si sa te duci sa-i ceri iertare vaduvei în locu meu.
– As, Huck, nu pot sa fac una ca asta, doar stii foarte bine. Nu-i frumos! Si-apoi îti spui eu, ca daca mai încerci, pan la urma o sa-ti placa.
– Sa-mi placa! Cum mi-ar placea sa sed pe-o plita încinsa, dac-ar fi sa sed mult. Nu, Tom, nu vreau sa fiu bogat si nu vreau sa stau în afurisitele alea de case îmbacsite. Mie-mi place padurea, si apa, si butoaiele si nu le las de-aci încolo. Fir-ar a dracului de treaba! Tocmai cand pusesem si noi mana pe arme si pe-o pestera si cand era totu gata ca sa ne-apucam de haiducie, taman atunci a trebuit sa ne vie pe cap beleaua asta si sa ne strice toate socotelile!
Tom prinse prilejul:
– Ia asculta, Huck, pe mine bogatia nu ma sperie, eu tot ma fac haiduc, nu ma las.
– Ce spui? Nu, zau! Adevarat? Vorbesti serios, Tom?
– Adevarat, cum te vad si cum ma vezi. Da, Huck, pe tine sa stii ca nu putem sa te primim în banda daca nu esti bine vazut, auzi tu?
Bucuria lui Huck se domoli brusc.
– Nu puteti sa ma primiti? Da ce, ca pirat cum m-ati primit?…
– Da, da aia-i altceva. Un haiduc e de obicei mai ceva decat un pirat.
– Asculta, Tom, n-ai fost tu totdeauna prieten bun cu mine? Ai fi tu în stare sa ma lasi acu pe mine pe dinafara? Poti sa faci tu una ca asta, Tom, spune drept?
– Huck, nu mi-ar placea, si zau n-as face-o în ruptu capului, da spune si tu, ce-ar zice lumea? La sigur c-ar stramba din nas si-ar zice: "Hm! Banda lui Tom Sawyer! Ia, acolo o adunatura de coate goale!" Si sigur ca la tine s-ar gandi cand ar zice asa. Ei, ti-ar placea asta? Nu ti-ar placea nici tie si nici mie.
Huck tacu un timp, framantat de ganduri, apoi, luandu-si inima-n dinti spuse:
– Bine, Tom, daca ma primesti în banda, ma-ntorc la vaduva o luna si-o sa ma caznesc sa vaz daca poci sa ma deprind…
– Bravo, Huck, bate palma! S-a facut! Hai, ma baiete, cu mine, si-o s-o rog eu pe vaduva s-o lase mai domol.
– Zau, Tom, faci tu asta pentru mine?! Brava, ma, sa traiesti! Daca nu m-o mai strange asa rau în chingi, o sa fumez si eu cand nu ma vede nimeni si o sa-njur cand nu m-aude nimeni si o sa rabd pana la urma, sa stiu de bine ca crap. Cand faci banda, sa ne apucam de haiducie?
– Chiar acu. Mergem sa-i strangem pe baieti si poate facem initierea diseara.
– Ce faceti?
– Initierea.
– Adica cum?
– Adica ne juram sa tinem unul cu altul si sa nu spunem la nimeni secretele bandei, sa stim de bine ca ne taie în bucati, si sa-l omoram cu tot neamul lui pe orisicare ar face rau vreunuia din banda.
– Ei, stii ca-mi place, grozav îmi place!
– Pai da, te crez! Si toate juramintele astea trebuie facute neaparat la miezul noptii, în locul al mai parasit si mai înfricosator care putem sa-l gasim - o casa cu stafii e locu al mai bun, da vezi ca acu nu mai e nici una întreaga.
– Ei, da macar sa fie la miezu noptii, Tom!
– Da, fireste! Si trebuie sa te juri în fata unui cosciug si sa iscalesti cu sange.
– Tii, grozav! Pai e de un milion de ori mai teribil ca pirateria! Stau la vaduva, Tom, stau pan-oi putrezi, si dac-o sa ma fac haiduc de frunte, sa-mi mearga vestea, sa vezi ce-o sa se mai fuduleasca vaduva cu mine ca m-a cules de pe drumuri!
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 36
Aceasta pagina a fost accesata de 626 ori.