Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 02 - Copilaria lui Tom
Au trecut caţiva ani. Londra data atunci de cincisprezece secole. Era un oraş mare pentru aceasta epoca. Numara o suta de mii de locuitori, alţii spun îndoit. Strazile erau foarte stramte, întortocheate şi murdare, mai ales în cartierul unde locuia Tom Canty, nu departe de Podul Londrei. Casele erau de lemn, etajul al doilea atarnand peste primul, pe cand al treilea îşi proiecta unghiurile pe deasupra celui de al doilea. Cu cat casele caştigau în înalţime cu atat se întindeau catre temelie, pe suprafaţa mai mare.
Scheletele lor erau construite din barne puternice în cruce între care se îngramadeau materiale solide, tencuiala de ipsos.
Barnele erau vopsite cu roşu, cu albastru sau cu negru, dupa gustul proprietarului, ceea ce dadea caselor un aspect foarte pitoresc. Ferestrele erau joase, desparţite în mici patraţele taiate pieziş şi se deschideau în afara, pe ţaţani, ca uşile.
Casa unde locuia tatal lui Tom se gasea într-un adanc de fundatura numita Offal Court, langa Pudding Lane. Era mica, darapanata, rahitica şi suprapopulata de sarmane familii mizere
Tribul Cantylor ocupa o camera la al treilea etaj. Mama şi tata aveau acolo, într-un colţ, o laviţa, un fel de pat de lemn; dar Tom, bunica lui şi cele doua surori, Bet şi Nan, nu aveau loc stabilit: toata duşumeaua era la dispoziţia lor şi puteau sa se culce unde voiau. Erau şi oarecare zdrenţe de cuvertura şi cateva maldare de paie vechi, murdare; dar cuviincios vorbind nu se puteau numi paturi, acelea. Dimineaţa tot ce era acolo era îngramadit la întamplare şi seara fiecare tragea din gramada ce îi placea.
Bet şi Nan, gemenele, aveau cincisprezece ani. Aveau inima buna, erau murdare, îmbracate în zdrenţe şi profund ignorante. Mama lor era ca şi ele. Tatal şi bunica, însa erau doi demoni. Se îmbatau pe cat puteau şi, beti, se bateau între ei sau cu cine le ieşea în cale. Beti sau negustaţi, ei nu încetau sa ocarasca şi sa blesteme. John Canty fura şi mama lui cerşea. Ei silisera pe copii sa cerşeasca; dar nu reuşisera sa faca din ei hoţi. Printre hidoasa mitocanime care locuia casa, fara sa faca parte din ea, se gasea un preot batran pe care regele îl concediase din casa lui cu o pensie de caţiva farthing*.
Adesea, el lua la o parte copiii şi îi învaţa în secret bunele principii morale. Parintele Andrews învaţase între altele pe Tom puţina latina şi de asemenea, sa citeasca şi sa scrie. Ar fi facut el tot astfel şi pentru surorile lui Tom, dar acestea se temeau de batjocura camaradelor, care n-ar fi tolerat un astfel de talent extraordinar, în ele. Tot Offal Court era un cuibar construit dupa modelul locuinţei Cantylor. Beţia, bataile, certurile erau de regula, în fiecare seara şi aproape toata noaptea. Capetele sparte erau un lucru atat de obişnuit ca şi foamea. Cu toate acestea Tom nu era nenorocit. Viaţa lui era aspra; dar el nu-şi dadea seama. Soarta lui era aceea a tuturor copiilor din Offal Court, astfel ca o gasea naturala şi suportabila. Cand, seara, se întorcea cu mainile goale, ştia ca tatal sau îl va balacari mai întai şi-l va maltrata apoi, ca groaznica lui bunica va veni la randul ei şi va face mai rau; dar el ştia, de asemenea, ca peste noapte, mama sa, deşi moarta de foame, se va strecura hoţeşte pana la culcuşul lui pacatos, pentru a-i da cateva firimituri mizerabile sau o coaja de paine, sustrase porţiei sale de foamete, şi aceasta cu riscul de a fi stalcita în bataie de catre barbatul ei care nu statea la ganduri cand o surprindea în flagrant delict de asemenea tradare.
Dar viaţa lui Tom Canty era destul de placuta mai ales vara. El cerşea numai atat cat sa-şi faca datoria, caci legile contra cerşetoriei erau riguroase şi penalitaţile severe; iar pe de alta- parte el întrebuinţa o mare parte din timpul sau ascultand istoriile vechi şi încan-jtatoare ale bunului Parinte Andrews; legendele cu uriaşi şi zane, cu pitici şi genii, cu castele fermecate, cu regi şi feti-frumoşi. Capul sau era plin cu aceste poveşti minunate şi adesea, noaptea culcat pe gramada lui de paie incomoda, neputand dormi, obosit, înfometat, amorţit de bataie, el lasa frau liber imaginaţiei, uita repede suferinţele şi greutaţile, închipuindu-şi viaţa delicioasa a unui prinţ încantator într-un palat regal.
Între timp, i se naşte o dorinţa care îl obsedeaza zi şi noapte: sa vada cu ochii lui un prinţ adevarat. Odata chiar, vorbi de aceasta dorinţa unora din camarazii lui din Offal Court; dar aceştia rasera de el şi îl batjocorira atat de fara mila, ca hotarî sa-şi pastreze pe viitor visul sau numai pentru el.
Adesea citea carţile vechi ale preotului şi cerea sa i se explice, încet, încet, fara sa se simta, visurile lui şi lecturile acestea, produsera în el un fel de transformare. Personajele visurilor sale erau aşa de frumoase ca începu sa se dezguste de zdrenţele şi murdaria lui, dorind sa fie curat şi mai bine îmbracat. Totuşi continua sa se joace în noroi şi sa se bucure; dar în loc de a se rostogoli pe malurile Tamisei numai şi numai ca sa se distreze, el profita acum, pentru a se îmbaia şi a se curaţi.
Tom gasea întotdeauna ceva interesant în a-şi delecta privirea în jurul Pomului de Mai, în Cheapside sau în balciuri. Din timp în timp, avea norocul, ca toţi locuitorii Londrei, sa vada o parada militara atunci cand cate un ilustru nenorocit era condus la închisoarea de la Tour, pe uscat sau pe apa. Tot astfel într-o zi de vara el vazu pe sarmana Ana Askew şi trei oameni murind pe rug la Smithfield şi auzi un batran episcop încurajandu-i fara mare convingere.
Da, existenţa lui Tom era, în general, destul de variata şi placuta.
Puţin cate putin, visurile şi lecturile lui Tom despre vieţile prinţilor îl influenţara aşa de puternic încat începu în mod inconştient, sa faca pe prinţul. Manierele sale, vorbele sale, devin extrem de ceremonioase şi distinse, ceea ce facea, deodata, admiraţia şi distracţia celor din jurul lui. în acelaşi timp influenţa lui Tom asupra tinerilor sai camarazi creştea din zi în zi, şi în curand ajunse sa le inspire un fel de respect temut ca şi cand, el, ar fi fost de esenţa superioara. Parea atat de învaţat, putea sa faca şi sa spuna lucruri atat de frumoase şi, mai mult ca orice era atat de serios şi atat de înţelept! Reflecţiile lui Tom, ispravile lui, erau raportate de copii la fraţii lor mai mari şi aceştia, deja, începeau sa discute cu Tom Canty, privindu-l ca pe o fiinţa excepţional dotata. Oamenii maturi veneau sa-şi destainuiasca grijile, lui Tom şi adesea ramaneau uimiţi de înţelepciunea hotararilor sale. într-un cuvant el devenise un erou pentru toţi cei care îl cunoşteau, cu excepţia parinţilor sai. Aceştia nu vedeau în el nimic demn de remarcat.
La catva timp de atunci, Tom îşi organizeaza, în secret, o curte. El era prinţul; camarazii lui, cei mai buni, devin garzile, şambelanii, aghiotanţii, seniorii şi doamnele de onoare, curtea regala, în fiecare zi, tanarul "prinţ" era primit cu ceremonialul împrumutat de Tom din lecturile sale romanţioase; în fiecare zi marile afaceri ale "regatului", erau discutate în consiliul regal şi în fiecare zi atotputernicia sa, promulga decrete privind armatele sale, vasele sale, viceregatele sale imaginare. Dupa aceea, se ducea, în zdrenţele lui, sa cerşeasca centime, sa-şi manance mizerabila coaja de paine, sa primeasca loviturile, cearta şi tratamentul rau, obişnuite; apoi, întinzandu-se în gramajoara lui de paie infecte, se recufunda în vis, în vanele lui mareţii.
În acelaşi timp dorinţa de a vedea, fie şi numai o singura data, un prinţ adevarat, în carne şi oase, creştea în el din zi în zi, din saptamana în saptamana, astfel ca ea sfarşi prin a absorbi toate celelalte dorinţe ale sale şi deveni singura pasiune a vieţii lui.
Într-o zi de ianuarie, facand cursa lui obişnuita de cerşeala, parcursese disperat cartierul ce lega Mincing Lane şi Little East Cheap, ore şi ore cu picioarele goale, rebegit de frig, uitandu-se la pravaliile birtaşilor şi acoperind cu o privire de pofta enormele pateuri de porc şi alte bucate atragatoare care, lui îi pareau gatite pentru îngeri, caci nu mancase niciodata, nici nu vazuse vreodata asemenea bunataţi. Deodata începu sa cada o ploicica rece; cerul era întunecat, ziua trista. Pe înserat, Tom ajunse acasa. Era aşa de ud, aşa de obosit, aşa de înfometat ca tatal sau şi bunica, de cum îl zarira nu putura sa nu se emoţioneze în felul lor: îi dadura, deci, o chelfaneala buna şi îl trimisera sa se culce. Multa vreme durerea, foamea, înjuraturile şi taraboiul, care se auzeau în toata casa, îl ţinura deştept; dar, în sfarşit, gandurile sale îl dusera departe, în regiuni imaginare şi, adormi în tovaraşia micilor prinţi acoperiţi de pietre preţioase şi de aur, în palate nesfarşite unde servitorii curtenilor zburau sa le execute ordinele. Şi atunci ca de obicei visa ca el însuşi era prinţ. Toata noaptea traia în mareţia situaţiei sale regale, traia în mijlocul marilor seniori şi doamne într-un val de lumina, respirand parfum, ascultand o muzica încantatoare, primind cu un suras şi un salut graţios din cap, omagiile reverenţioase ale lumii stralucitoare care se dadea la o parte pentru a-i face loc sa treaca.
Dar dimineaţa cand se deştepta şi vazu mizeria care îl înconjura, visul sau avu efectul obişnuit: existenţa lui îi paru de o mie de ori mai nenorocita ... Resimţi amaraciunea şi cu inima sfaşiata, izbucni în lacrimi.
Scheletele lor erau construite din barne puternice în cruce între care se îngramadeau materiale solide, tencuiala de ipsos.
Barnele erau vopsite cu roşu, cu albastru sau cu negru, dupa gustul proprietarului, ceea ce dadea caselor un aspect foarte pitoresc. Ferestrele erau joase, desparţite în mici patraţele taiate pieziş şi se deschideau în afara, pe ţaţani, ca uşile.
Casa unde locuia tatal lui Tom se gasea într-un adanc de fundatura numita Offal Court, langa Pudding Lane. Era mica, darapanata, rahitica şi suprapopulata de sarmane familii mizere
Tribul Cantylor ocupa o camera la al treilea etaj. Mama şi tata aveau acolo, într-un colţ, o laviţa, un fel de pat de lemn; dar Tom, bunica lui şi cele doua surori, Bet şi Nan, nu aveau loc stabilit: toata duşumeaua era la dispoziţia lor şi puteau sa se culce unde voiau. Erau şi oarecare zdrenţe de cuvertura şi cateva maldare de paie vechi, murdare; dar cuviincios vorbind nu se puteau numi paturi, acelea. Dimineaţa tot ce era acolo era îngramadit la întamplare şi seara fiecare tragea din gramada ce îi placea.
Bet şi Nan, gemenele, aveau cincisprezece ani. Aveau inima buna, erau murdare, îmbracate în zdrenţe şi profund ignorante. Mama lor era ca şi ele. Tatal şi bunica, însa erau doi demoni. Se îmbatau pe cat puteau şi, beti, se bateau între ei sau cu cine le ieşea în cale. Beti sau negustaţi, ei nu încetau sa ocarasca şi sa blesteme. John Canty fura şi mama lui cerşea. Ei silisera pe copii sa cerşeasca; dar nu reuşisera sa faca din ei hoţi. Printre hidoasa mitocanime care locuia casa, fara sa faca parte din ea, se gasea un preot batran pe care regele îl concediase din casa lui cu o pensie de caţiva farthing*.
Adesea, el lua la o parte copiii şi îi învaţa în secret bunele principii morale. Parintele Andrews învaţase între altele pe Tom puţina latina şi de asemenea, sa citeasca şi sa scrie. Ar fi facut el tot astfel şi pentru surorile lui Tom, dar acestea se temeau de batjocura camaradelor, care n-ar fi tolerat un astfel de talent extraordinar, în ele. Tot Offal Court era un cuibar construit dupa modelul locuinţei Cantylor. Beţia, bataile, certurile erau de regula, în fiecare seara şi aproape toata noaptea. Capetele sparte erau un lucru atat de obişnuit ca şi foamea. Cu toate acestea Tom nu era nenorocit. Viaţa lui era aspra; dar el nu-şi dadea seama. Soarta lui era aceea a tuturor copiilor din Offal Court, astfel ca o gasea naturala şi suportabila. Cand, seara, se întorcea cu mainile goale, ştia ca tatal sau îl va balacari mai întai şi-l va maltrata apoi, ca groaznica lui bunica va veni la randul ei şi va face mai rau; dar el ştia, de asemenea, ca peste noapte, mama sa, deşi moarta de foame, se va strecura hoţeşte pana la culcuşul lui pacatos, pentru a-i da cateva firimituri mizerabile sau o coaja de paine, sustrase porţiei sale de foamete, şi aceasta cu riscul de a fi stalcita în bataie de catre barbatul ei care nu statea la ganduri cand o surprindea în flagrant delict de asemenea tradare.
Dar viaţa lui Tom Canty era destul de placuta mai ales vara. El cerşea numai atat cat sa-şi faca datoria, caci legile contra cerşetoriei erau riguroase şi penalitaţile severe; iar pe de alta- parte el întrebuinţa o mare parte din timpul sau ascultand istoriile vechi şi încan-jtatoare ale bunului Parinte Andrews; legendele cu uriaşi şi zane, cu pitici şi genii, cu castele fermecate, cu regi şi feti-frumoşi. Capul sau era plin cu aceste poveşti minunate şi adesea, noaptea culcat pe gramada lui de paie incomoda, neputand dormi, obosit, înfometat, amorţit de bataie, el lasa frau liber imaginaţiei, uita repede suferinţele şi greutaţile, închipuindu-şi viaţa delicioasa a unui prinţ încantator într-un palat regal.
Între timp, i se naşte o dorinţa care îl obsedeaza zi şi noapte: sa vada cu ochii lui un prinţ adevarat. Odata chiar, vorbi de aceasta dorinţa unora din camarazii lui din Offal Court; dar aceştia rasera de el şi îl batjocorira atat de fara mila, ca hotarî sa-şi pastreze pe viitor visul sau numai pentru el.
Adesea citea carţile vechi ale preotului şi cerea sa i se explice, încet, încet, fara sa se simta, visurile lui şi lecturile acestea, produsera în el un fel de transformare. Personajele visurilor sale erau aşa de frumoase ca începu sa se dezguste de zdrenţele şi murdaria lui, dorind sa fie curat şi mai bine îmbracat. Totuşi continua sa se joace în noroi şi sa se bucure; dar în loc de a se rostogoli pe malurile Tamisei numai şi numai ca sa se distreze, el profita acum, pentru a se îmbaia şi a se curaţi.
Tom gasea întotdeauna ceva interesant în a-şi delecta privirea în jurul Pomului de Mai, în Cheapside sau în balciuri. Din timp în timp, avea norocul, ca toţi locuitorii Londrei, sa vada o parada militara atunci cand cate un ilustru nenorocit era condus la închisoarea de la Tour, pe uscat sau pe apa. Tot astfel într-o zi de vara el vazu pe sarmana Ana Askew şi trei oameni murind pe rug la Smithfield şi auzi un batran episcop încurajandu-i fara mare convingere.
Da, existenţa lui Tom era, în general, destul de variata şi placuta.
Puţin cate putin, visurile şi lecturile lui Tom despre vieţile prinţilor îl influenţara aşa de puternic încat începu în mod inconştient, sa faca pe prinţul. Manierele sale, vorbele sale, devin extrem de ceremonioase şi distinse, ceea ce facea, deodata, admiraţia şi distracţia celor din jurul lui. în acelaşi timp influenţa lui Tom asupra tinerilor sai camarazi creştea din zi în zi, şi în curand ajunse sa le inspire un fel de respect temut ca şi cand, el, ar fi fost de esenţa superioara. Parea atat de învaţat, putea sa faca şi sa spuna lucruri atat de frumoase şi, mai mult ca orice era atat de serios şi atat de înţelept! Reflecţiile lui Tom, ispravile lui, erau raportate de copii la fraţii lor mai mari şi aceştia, deja, începeau sa discute cu Tom Canty, privindu-l ca pe o fiinţa excepţional dotata. Oamenii maturi veneau sa-şi destainuiasca grijile, lui Tom şi adesea ramaneau uimiţi de înţelepciunea hotararilor sale. într-un cuvant el devenise un erou pentru toţi cei care îl cunoşteau, cu excepţia parinţilor sai. Aceştia nu vedeau în el nimic demn de remarcat.
La catva timp de atunci, Tom îşi organizeaza, în secret, o curte. El era prinţul; camarazii lui, cei mai buni, devin garzile, şambelanii, aghiotanţii, seniorii şi doamnele de onoare, curtea regala, în fiecare zi, tanarul "prinţ" era primit cu ceremonialul împrumutat de Tom din lecturile sale romanţioase; în fiecare zi marile afaceri ale "regatului", erau discutate în consiliul regal şi în fiecare zi atotputernicia sa, promulga decrete privind armatele sale, vasele sale, viceregatele sale imaginare. Dupa aceea, se ducea, în zdrenţele lui, sa cerşeasca centime, sa-şi manance mizerabila coaja de paine, sa primeasca loviturile, cearta şi tratamentul rau, obişnuite; apoi, întinzandu-se în gramajoara lui de paie infecte, se recufunda în vis, în vanele lui mareţii.
În acelaşi timp dorinţa de a vedea, fie şi numai o singura data, un prinţ adevarat, în carne şi oase, creştea în el din zi în zi, din saptamana în saptamana, astfel ca ea sfarşi prin a absorbi toate celelalte dorinţe ale sale şi deveni singura pasiune a vieţii lui.
Într-o zi de ianuarie, facand cursa lui obişnuita de cerşeala, parcursese disperat cartierul ce lega Mincing Lane şi Little East Cheap, ore şi ore cu picioarele goale, rebegit de frig, uitandu-se la pravaliile birtaşilor şi acoperind cu o privire de pofta enormele pateuri de porc şi alte bucate atragatoare care, lui îi pareau gatite pentru îngeri, caci nu mancase niciodata, nici nu vazuse vreodata asemenea bunataţi. Deodata începu sa cada o ploicica rece; cerul era întunecat, ziua trista. Pe înserat, Tom ajunse acasa. Era aşa de ud, aşa de obosit, aşa de înfometat ca tatal sau şi bunica, de cum îl zarira nu putura sa nu se emoţioneze în felul lor: îi dadura, deci, o chelfaneala buna şi îl trimisera sa se culce. Multa vreme durerea, foamea, înjuraturile şi taraboiul, care se auzeau în toata casa, îl ţinura deştept; dar, în sfarşit, gandurile sale îl dusera departe, în regiuni imaginare şi, adormi în tovaraşia micilor prinţi acoperiţi de pietre preţioase şi de aur, în palate nesfarşite unde servitorii curtenilor zburau sa le execute ordinele. Şi atunci ca de obicei visa ca el însuşi era prinţ. Toata noaptea traia în mareţia situaţiei sale regale, traia în mijlocul marilor seniori şi doamne într-un val de lumina, respirand parfum, ascultand o muzica încantatoare, primind cu un suras şi un salut graţios din cap, omagiile reverenţioase ale lumii stralucitoare care se dadea la o parte pentru a-i face loc sa treaca.
Dar dimineaţa cand se deştepta şi vazu mizeria care îl înconjura, visul sau avu efectul obişnuit: existenţa lui îi paru de o mie de ori mai nenorocita ... Resimţi amaraciunea şi cu inima sfaşiata, izbucni în lacrimi.
Print si cersetor - Capitolul 02 - Copilaria lui Tom
Aceasta pagina a fost accesata de 727 ori.