Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 03 - Intalnirea lui Tom cu printul
Tom se deştepta înfometat şi ieşi din casa cu foamea şi cu gandurile sale înca zapacite de splendoarea visului de noapte.
Rataci încolo şi încoace prin oraş, fara sa priveasca pe unde îl duceau paşii, nici ceea ce se petrecea în jurul lui.
Lumea îl îmbrancea, unii îl înjurau, dar el rapit de himera gandurilor lui nu baga nimic în seama. Astfel ajunse la Temple Bar. Niciodata nu mersese atat de departe în aceasta direcţie. Se opri, se reculese un moment, apoi se lasa din nou prada visului şi, fara sa bage de seama, se gasi în afara de zidurile Londrei. Ştrandul nu mai era un drum vecinal, ci era considerat ca o strada deşi era-rau cladita, fiindca daca avea un numar destul de mare de case pe o parte, pe cealalta nu avea decat cateva edificii mari, palate aparţinand familiilor bogate, cu frumoase parcuri vaste, coborand pana la fluviu; terenuri care sunt astazi acoperite în întregime de uriaşe stabilimente facute din piatra şi caramida. Tom, ajunse atunci la Charing Willage şi se odihni langa frumoasa cruce înalţata acolo de un rege deposedat pe vremuri. Dupa aceea, cascand gura, coborî drumul frumos, trecu prin fata maiestuosului palat al marelui cardinal şi, puţin mai încolo, ajunse în faţa unui palat şi mai mare şi mai frumos. Wesminster. Tom privi cu uimire construcţia enorma, cu aripile larg deschise, ameninţatoare bastioane, foişoarele, portalul larg de piatra cu grilajul lui aurit, împodobit cu lei de granit enormi şi alte semne şi embleme ale regalitaţii engleze. Dorinţa inimii sale, urma ea, în sfarşit, sa fie satisfacuta? Era, oare, cu adevarat, palatul regelui? Nu putea el sa spere daca cerul ar fi vrut-o, sa vada acum un prinţ, un prinţ în carne şi oase?
La fiecare parte a grilajului aurit, şedea cate o statuie vie, adica un soldat înţepenit, imobil, acoperit din cap pana-n picioare de o stralucitoare armura de oţel, Oamenii de la ţara şi chiar de la oraş staţionau la o distanţa respectuoasa, aşteptand ocazia sa zareasca cate ceva din pompa regala. Trasuri superbe cu personaje stralucitoare în interior şi cu lachei ca din poveşti pe scara, intrau şi ieşeau prin mai multe porţi ale curţii. Sarmanul Tom se apropiase încet, timid, pana la santinele, batandu-i inima, cu o licarire de speranţa, cand deodata zari prin grilajul aurit un spectacol care era sa-i scoata un strigat de bucurie. De cealalta parte a grilajului, era un baiat draguţ, parlit de soare, înnegrit de sporturi şi de exerciţii în aer liber. Veşmintele lui de matase şi şaten, erau împodobite cu obiecte scanteietoare; purta la şold o sabioara şi un pumnal, încrustate cu pietre preţioase; era încalţat cu ghete cu tocul roşu; pe cap avea o caciulita eleganta, stacojie, împodobita cu pene ce atarnau în jos, prinse într-o piatra mare de preţ. Mai mulţi curteni, ameţitori prin ţinuta lor, probabil oamenii lui personali, şedeau în jurul sau. O! Era un prinţ, un prinţ adevarat, un prinţ viu, fara nici o îndoiala, aşa ca rugaciunea sarmanului copiL fusese, în sfarşit, ascultata.
De emoţie, suflarea lui Tom devenise rapida şi scurta, iar ochii i se marita de uimire şi de bucurie, îndata, în el, se nascu dorinţa de a fi cu totul aproape de prinţ, de a putea sa-1 priveasca bine în faţa. Fara sa ştie cum se facu, faţa lui se gasi lipita de grilaj, în momentul acela, chiar, un soldat îl înlatura cu bruscheţe şi îl azvarli în mijlocul mulţimii aiurite de ţarani şi de trandavi ai Londrei strigand:
— Cara-te, caraghiosule!
Mulţimea aplaudase şi izbucnise în ras; dar tanarul prinţ izbucni de manie. Cu sangele la cap, cu ochii stralucitori de indignare, striga:
— Cum îndrazneşti sa maltratezi, astfel, în prezenţa mea, pe acest micuţ sarman! Cum îndrazneşti sa ridici mana asupra unui supus al Regelui, tatal meu, fie acela cat de mic? Sa se deschida poarta şi sa intre.
Atunci se vazu cat de nestatornica e mulţimea. Palarii şi şepci, zburara în aer ... Din toate piepturile izbucni strigatul: "Traiasca Prinţul de Galles!"
Santinelele prezentara armele, porţile se întoarsera în ţaţani. Micul principe — parodie — din Offal Court, se repezi, cu zdrenţele în vant, spre adevaratul prinţ de Westminster, caruia îi întinse mana.
— Pari obosit şi înfometat, îi zise Eduard Tudor. Ţi-au facut rau. Vino cu mine.
O jumatate duzina de oameni de serviciu se repezi sa faca nu ştiu ce, dar, evident, numai pentru a se amesteca unde nu-i fierbea oala. Un gest, cu adevarat regal, îi puse la locul lor, oprindu-i pironiţi pe loc, ca nişte statui. Eduard, conduse pe Tom într-o încapere somptuoasa, care, i se paruse ca e cabinetul lui de lucru. Porunci, apoi, sa se aduca un pranz atat de copios cum nu mai vazuse niciodata Tom, decat, poate în carti. Prinţul, cu toata delicateţea care sta bine rangului şi educaţiei sale, concedie pe servitori pentru a nu mari încurcatura umilului sau oaspete, expunandu-1 la cuvintele lor rautacioase cand va ieşi, apoi se aşeza langa el şi începu sa-l întrebe în timp ce Tom manca:
— Cum te numeşti, micuţule?
— Tom Canty, va rog, Alteţa.
— Curios nume! Unde locuieşti?
— În oraş, Alteţa, în Offal Court, la capatul lui Pudding Lane.
- Offal Court? Caraghios nume şi asta! Ai parinţi?
- Parinţi? Da, Alteţa, am tata şi mama; apoi am şi bunica; dar n-o iubesc, Dumnezeu sa ma ierte, pe urma, am doua surori gemene, Bet şi Nan.
- Nu o iubeşti pe bunica ta? Nu e buna cu tine, cum vad.
- Nici cu mine, Alteţa, nici cu altii. Are inima rea şi face rau la toata lumea, cat e ziua de mare.
- Se poarta rau cu tine?
- Cateodata înceteaza, atunci cand doarme sau cand nu mai poate de beata; dar îndata ce se trezeşte, îmi cere socoteala banilor cerşiţi şi, atunci nu sta cu mainile în san.
O strafulgerare trecu prin ochii micuţului prinţ:
— Şi, te bate, spui? întreba el.
— O! Da, Alteţa!
- Sa te bata pe tine, aşa de delicat şi mic, cum eşti ... Asculta: înainte de a se lasa noaptea, bunica ta va fi închisa la Tour. Regele, tatal meu ...
- Uitati, Alteţa, ca suntem nişte saracii şi ca în chisoarea Tour nu e decat pentru marii regatului.
- Este adevarat. Nu m-am gandit. Voi vedea ce e de facut pentru a o pedepsi. Şi, tatal tau e bun cu tine?
- Ca şi bunica, Alteţa.
- Toti parinţii se aseamana, pare-se. Al meu n-are nici el atitudine prea tandra. Are mana grea cand loveste; dar pe mine nu ma bate. E adevarat ca ma ţine în vorbe aspre. Dar mama ta?
- Mama mea este foarte buna, Alteţa; ea nu-mi face nici necazuri nici rau. Iar Nan şi Bet, de asemenea sunt bune.
- Ce varsta au ele?
- Cincisprezece, Alteţa.
- Lady Elisabeth, sora mea, are patrusprezece şi Lady Grey, verişoara mea, are varsta mea; şi ea e foar te draguţa şi amabila; dar sora mea Lady Mary cu mi mica ei totdeauna posomorata şi ... Spune-mi, surorile tale opresc pe subretele lor de a surade pentru ca e un pacat care ar cauza pierderea sufletelor lor?
- Subretele lor? Oh! Alteţa, credeţi ca ele au subrete?
Principele contempla grav pe mica saracie, apoi zise:
- Şi de ce nu? Cine le dezbraca atunci cand se culca? Cine le îmbraca atunci cand se scoala?
- Nimeni, Alteţa. Vreţi sa-şi scoata rochiile şi sa se culce goale, ca animalele?
- Sa scoata rochiile! N-au decat cate una?
- Ah! Bunul meu senior, ce ar face cu cate doua? Ele n-au decat doua trupuri.
- Toata afacerea asta este foarte caraghioasa, foarte surprinzatoare. Iarta-ma, n-am vrut sa-mi bat joc de tine. Bunele tale surori, Nan şi Bet, vor avea rochii şi subrete, cat mai repede. Casierul meu se va îngriji de aceasta. Vorbeşti bine, sinceritatea ta îmi place. Eşti instruit?
— Nu ştiu, Alteţa. Un preot cumsecade, care se numeşte Parintele Andrews, m-a lasat sa citesc carţile sale.
- Cunoşti latina?
- Puţin, Alteţa; nu prea bine, abia încep.
- Continua s-o înveţi, micule, nu sunt grele decat primele reguli. Greaca da mai multa bataie de cap. Pentru Lady Elisabeth şi verişoara mea, aceste doua limbi şi celelalte nu sunt decat un joc. Daca le-ai auzi!... Dar vorbeşte-mi de Offal Court, se petrece acolo?
- Oh! Da, bine de tot cand nu îţi este foame. E teatru de papuşi şi pe urma sunt maimuţele: sunt aşa de caraghioase şi bine dresate! Apoi se joaca piese în care se trag focuri de arma: se bat şi toata lumea este omorata. Sa vezi ce frumos este şi toate acestea nu costa decat o para, dar n-ai întotdeauna o para, caci e greu de caştigat bunul meu senior.
- Şi apoi?
- La Offal Court în joaca noastra noi ne luptam cu bastoanele cum fac cei ce se exercita.
Prinţul deschisese ochii mari.
- E adevarat, asta trebuie sa fie tare distractiv. Şi pe urma?
- Şi pe urma, sunt alergarile pentru a vedea care soseşte primul.
- O! Cat mi-ar placea şi mie! Şi apoi?
- Şi apoi, Alteţa, vara intram în apa, înotam în canale şi în Tamisa; apoi scufundam pe alţii în apa, aruncam apa pe ei, în plina faţa, strigam, sarim, ne dam peste cap şi pe urma ...
- O! Aş da regatul tatalui meu pentru a vedea aceasta macar o data. Şi pe urma?
- Jucam, cantam în jurul Pomului de Mai, în Cheapside. Ne jucam în nisip. Facem gramezi mari şi ne îngropam. Şi dupa aceea sunt placintele de noroi. O! Noroiul, nu e nimic mai placut; ne balacim şi ne tavalim prin noroi.
- Taci, odata, ma faci sa-mi lase gura apa. Daca aş putea! O! Dar macar numai o data, o singura data, sa ma îmbrac ca tine, sa alerg cu picioarele goale, sa tropai, sa ma rostogolesc în noroi, fara ca nimeni sa ma împiedice, fara ca nimeni sa-mi zica ceva, mi se pare ca aş sacrifica coroana.
- Şi eu, vai! Daca aş putea macar o singura data, numai o singura data sa fiu frumos ca dumneavoastra, sa fiu ...
- Ai vrea?... S-a facut ... Scoate-ti zdrenţele şi îmbraca-te cu hainele mele frumoase. Nu va fi decat o bucurie de moment; dar eu voi fi atat de mulţumit! Haide repede, ne vom distra fiecare în felul nostru şi vom face schimbul înainte de a veni cineva.
Cateva minute dupa aceea micul prinţ de Galles îmbracase straiele peticite ale lui Tom şi micul prinţ al saracilor era gatit cu splendidul costum regal.
Unul langa altul, se privira amandoi în faţa unei oglinzi mari şi, o! miracol: s-ar fi putut spune ca nici o schimbare n-avusese loc. Se privira unul pe altul, se oglindira unul în celalalt, apoi din nou se privira unul pe altul. La sfarşit, prinţul, încurcat, rupse tacerea.
— Hai? zise el, ce ţi se pare?
- Ah! Rog pe Alteţa voastra sa nu ma oblige a raspunde. Un supus umil ca mine n-ar putea raspunde.
— Nu îndrazneşti; ei bine, voi îndrazni eu! Tu ai parul meu, ochii mei, vocea mea, gestul meu, talia mea, înfaţişarea mea, figura mea, trasaturile mele. Daca am fi goi amandoi, nu exista om care ar putea sa spuna ca tu eşti Tom Canty sau daca sunt eu Prinţul de Galles, ori invers. Acum cand am hainele tale mi se pare ca simt loviturile ce ţi-a dat aceasta bruta de soldat. Arata-mi mana, nu este amorţita?
- O! Nu e nimic ... Alteţa voastra ştie ca sarmanul soldat ...
- Taci! Este o ruşine, o cruzime! striga micul prinţ batand în parchet cu piciorul sau gol. Daca regele ... Nu te urni de aici pana nu ma întorc. Vreau eu.
El puse repede mana şi ascunse un obiect, fara îndoiala, de mare importanţa, care se gasea pe masa, apoi o lua spre poarta şi alerga traversand curţile palatului, în zdrenţe, eu faţa îmbujorata, cu ochii scanteietori. Ajuns la poarta cea mare, el apuca de bare şi încerca sa deschida.
— Deschideţi, deschideţi poarta! Soldatul care maltratase pe Tom se grabi sa se supuna, dar cum prinţul trecea pragul porţii aproape sufocandu-se de o manie regala, soldatul, cu o lovitura puternica aplicata dupa ureche, îl trimise de-a berbeleacul în strada şi zise:
— Na, samanţa de cerşetor, fiindca ai facut sa ma certe Alteţa Sa regala.
Lumea hohoti în ras. Prinţul se scula şi cu mandrie striga la santinela:
— Sunt prinţul de Galles. Persoana mea este sfanta şi vei fi spanzurat pentru ca ai pus mana pe mine!
Soldatul, prezentand arma cu baioneta striga batjocoritor:
- Salut, pe graţioasa Voastra Alteţa Regala!
Apoi rautacios:
- Ia-o la picior, cerşetor murdar!
Atunci, lumea batjocoritoare înconjura pe sarmanul prinţ şi îl împinse pana în josul strazii sub vuietul şi strigatul: "Faceţi loc, Alteţei Sale Regale! Loc Prinţului de Galles."
Rataci încolo şi încoace prin oraş, fara sa priveasca pe unde îl duceau paşii, nici ceea ce se petrecea în jurul lui.
Lumea îl îmbrancea, unii îl înjurau, dar el rapit de himera gandurilor lui nu baga nimic în seama. Astfel ajunse la Temple Bar. Niciodata nu mersese atat de departe în aceasta direcţie. Se opri, se reculese un moment, apoi se lasa din nou prada visului şi, fara sa bage de seama, se gasi în afara de zidurile Londrei. Ştrandul nu mai era un drum vecinal, ci era considerat ca o strada deşi era-rau cladita, fiindca daca avea un numar destul de mare de case pe o parte, pe cealalta nu avea decat cateva edificii mari, palate aparţinand familiilor bogate, cu frumoase parcuri vaste, coborand pana la fluviu; terenuri care sunt astazi acoperite în întregime de uriaşe stabilimente facute din piatra şi caramida. Tom, ajunse atunci la Charing Willage şi se odihni langa frumoasa cruce înalţata acolo de un rege deposedat pe vremuri. Dupa aceea, cascand gura, coborî drumul frumos, trecu prin fata maiestuosului palat al marelui cardinal şi, puţin mai încolo, ajunse în faţa unui palat şi mai mare şi mai frumos. Wesminster. Tom privi cu uimire construcţia enorma, cu aripile larg deschise, ameninţatoare bastioane, foişoarele, portalul larg de piatra cu grilajul lui aurit, împodobit cu lei de granit enormi şi alte semne şi embleme ale regalitaţii engleze. Dorinţa inimii sale, urma ea, în sfarşit, sa fie satisfacuta? Era, oare, cu adevarat, palatul regelui? Nu putea el sa spere daca cerul ar fi vrut-o, sa vada acum un prinţ, un prinţ în carne şi oase?
La fiecare parte a grilajului aurit, şedea cate o statuie vie, adica un soldat înţepenit, imobil, acoperit din cap pana-n picioare de o stralucitoare armura de oţel, Oamenii de la ţara şi chiar de la oraş staţionau la o distanţa respectuoasa, aşteptand ocazia sa zareasca cate ceva din pompa regala. Trasuri superbe cu personaje stralucitoare în interior şi cu lachei ca din poveşti pe scara, intrau şi ieşeau prin mai multe porţi ale curţii. Sarmanul Tom se apropiase încet, timid, pana la santinele, batandu-i inima, cu o licarire de speranţa, cand deodata zari prin grilajul aurit un spectacol care era sa-i scoata un strigat de bucurie. De cealalta parte a grilajului, era un baiat draguţ, parlit de soare, înnegrit de sporturi şi de exerciţii în aer liber. Veşmintele lui de matase şi şaten, erau împodobite cu obiecte scanteietoare; purta la şold o sabioara şi un pumnal, încrustate cu pietre preţioase; era încalţat cu ghete cu tocul roşu; pe cap avea o caciulita eleganta, stacojie, împodobita cu pene ce atarnau în jos, prinse într-o piatra mare de preţ. Mai mulţi curteni, ameţitori prin ţinuta lor, probabil oamenii lui personali, şedeau în jurul sau. O! Era un prinţ, un prinţ adevarat, un prinţ viu, fara nici o îndoiala, aşa ca rugaciunea sarmanului copiL fusese, în sfarşit, ascultata.
De emoţie, suflarea lui Tom devenise rapida şi scurta, iar ochii i se marita de uimire şi de bucurie, îndata, în el, se nascu dorinţa de a fi cu totul aproape de prinţ, de a putea sa-1 priveasca bine în faţa. Fara sa ştie cum se facu, faţa lui se gasi lipita de grilaj, în momentul acela, chiar, un soldat îl înlatura cu bruscheţe şi îl azvarli în mijlocul mulţimii aiurite de ţarani şi de trandavi ai Londrei strigand:
— Cara-te, caraghiosule!
Mulţimea aplaudase şi izbucnise în ras; dar tanarul prinţ izbucni de manie. Cu sangele la cap, cu ochii stralucitori de indignare, striga:
— Cum îndrazneşti sa maltratezi, astfel, în prezenţa mea, pe acest micuţ sarman! Cum îndrazneşti sa ridici mana asupra unui supus al Regelui, tatal meu, fie acela cat de mic? Sa se deschida poarta şi sa intre.
Atunci se vazu cat de nestatornica e mulţimea. Palarii şi şepci, zburara în aer ... Din toate piepturile izbucni strigatul: "Traiasca Prinţul de Galles!"
Santinelele prezentara armele, porţile se întoarsera în ţaţani. Micul principe — parodie — din Offal Court, se repezi, cu zdrenţele în vant, spre adevaratul prinţ de Westminster, caruia îi întinse mana.
— Pari obosit şi înfometat, îi zise Eduard Tudor. Ţi-au facut rau. Vino cu mine.
O jumatate duzina de oameni de serviciu se repezi sa faca nu ştiu ce, dar, evident, numai pentru a se amesteca unde nu-i fierbea oala. Un gest, cu adevarat regal, îi puse la locul lor, oprindu-i pironiţi pe loc, ca nişte statui. Eduard, conduse pe Tom într-o încapere somptuoasa, care, i se paruse ca e cabinetul lui de lucru. Porunci, apoi, sa se aduca un pranz atat de copios cum nu mai vazuse niciodata Tom, decat, poate în carti. Prinţul, cu toata delicateţea care sta bine rangului şi educaţiei sale, concedie pe servitori pentru a nu mari încurcatura umilului sau oaspete, expunandu-1 la cuvintele lor rautacioase cand va ieşi, apoi se aşeza langa el şi începu sa-l întrebe în timp ce Tom manca:
— Cum te numeşti, micuţule?
— Tom Canty, va rog, Alteţa.
— Curios nume! Unde locuieşti?
— În oraş, Alteţa, în Offal Court, la capatul lui Pudding Lane.
- Offal Court? Caraghios nume şi asta! Ai parinţi?
- Parinţi? Da, Alteţa, am tata şi mama; apoi am şi bunica; dar n-o iubesc, Dumnezeu sa ma ierte, pe urma, am doua surori gemene, Bet şi Nan.
- Nu o iubeşti pe bunica ta? Nu e buna cu tine, cum vad.
- Nici cu mine, Alteţa, nici cu altii. Are inima rea şi face rau la toata lumea, cat e ziua de mare.
- Se poarta rau cu tine?
- Cateodata înceteaza, atunci cand doarme sau cand nu mai poate de beata; dar îndata ce se trezeşte, îmi cere socoteala banilor cerşiţi şi, atunci nu sta cu mainile în san.
O strafulgerare trecu prin ochii micuţului prinţ:
— Şi, te bate, spui? întreba el.
— O! Da, Alteţa!
- Sa te bata pe tine, aşa de delicat şi mic, cum eşti ... Asculta: înainte de a se lasa noaptea, bunica ta va fi închisa la Tour. Regele, tatal meu ...
- Uitati, Alteţa, ca suntem nişte saracii şi ca în chisoarea Tour nu e decat pentru marii regatului.
- Este adevarat. Nu m-am gandit. Voi vedea ce e de facut pentru a o pedepsi. Şi, tatal tau e bun cu tine?
- Ca şi bunica, Alteţa.
- Toti parinţii se aseamana, pare-se. Al meu n-are nici el atitudine prea tandra. Are mana grea cand loveste; dar pe mine nu ma bate. E adevarat ca ma ţine în vorbe aspre. Dar mama ta?
- Mama mea este foarte buna, Alteţa; ea nu-mi face nici necazuri nici rau. Iar Nan şi Bet, de asemenea sunt bune.
- Ce varsta au ele?
- Cincisprezece, Alteţa.
- Lady Elisabeth, sora mea, are patrusprezece şi Lady Grey, verişoara mea, are varsta mea; şi ea e foar te draguţa şi amabila; dar sora mea Lady Mary cu mi mica ei totdeauna posomorata şi ... Spune-mi, surorile tale opresc pe subretele lor de a surade pentru ca e un pacat care ar cauza pierderea sufletelor lor?
- Subretele lor? Oh! Alteţa, credeţi ca ele au subrete?
Principele contempla grav pe mica saracie, apoi zise:
- Şi de ce nu? Cine le dezbraca atunci cand se culca? Cine le îmbraca atunci cand se scoala?
- Nimeni, Alteţa. Vreţi sa-şi scoata rochiile şi sa se culce goale, ca animalele?
- Sa scoata rochiile! N-au decat cate una?
- Ah! Bunul meu senior, ce ar face cu cate doua? Ele n-au decat doua trupuri.
- Toata afacerea asta este foarte caraghioasa, foarte surprinzatoare. Iarta-ma, n-am vrut sa-mi bat joc de tine. Bunele tale surori, Nan şi Bet, vor avea rochii şi subrete, cat mai repede. Casierul meu se va îngriji de aceasta. Vorbeşti bine, sinceritatea ta îmi place. Eşti instruit?
— Nu ştiu, Alteţa. Un preot cumsecade, care se numeşte Parintele Andrews, m-a lasat sa citesc carţile sale.
- Cunoşti latina?
- Puţin, Alteţa; nu prea bine, abia încep.
- Continua s-o înveţi, micule, nu sunt grele decat primele reguli. Greaca da mai multa bataie de cap. Pentru Lady Elisabeth şi verişoara mea, aceste doua limbi şi celelalte nu sunt decat un joc. Daca le-ai auzi!... Dar vorbeşte-mi de Offal Court, se petrece acolo?
- Oh! Da, bine de tot cand nu îţi este foame. E teatru de papuşi şi pe urma sunt maimuţele: sunt aşa de caraghioase şi bine dresate! Apoi se joaca piese în care se trag focuri de arma: se bat şi toata lumea este omorata. Sa vezi ce frumos este şi toate acestea nu costa decat o para, dar n-ai întotdeauna o para, caci e greu de caştigat bunul meu senior.
- Şi apoi?
- La Offal Court în joaca noastra noi ne luptam cu bastoanele cum fac cei ce se exercita.
Prinţul deschisese ochii mari.
- E adevarat, asta trebuie sa fie tare distractiv. Şi pe urma?
- Şi pe urma, sunt alergarile pentru a vedea care soseşte primul.
- O! Cat mi-ar placea şi mie! Şi apoi?
- Şi apoi, Alteţa, vara intram în apa, înotam în canale şi în Tamisa; apoi scufundam pe alţii în apa, aruncam apa pe ei, în plina faţa, strigam, sarim, ne dam peste cap şi pe urma ...
- O! Aş da regatul tatalui meu pentru a vedea aceasta macar o data. Şi pe urma?
- Jucam, cantam în jurul Pomului de Mai, în Cheapside. Ne jucam în nisip. Facem gramezi mari şi ne îngropam. Şi dupa aceea sunt placintele de noroi. O! Noroiul, nu e nimic mai placut; ne balacim şi ne tavalim prin noroi.
- Taci, odata, ma faci sa-mi lase gura apa. Daca aş putea! O! Dar macar numai o data, o singura data, sa ma îmbrac ca tine, sa alerg cu picioarele goale, sa tropai, sa ma rostogolesc în noroi, fara ca nimeni sa ma împiedice, fara ca nimeni sa-mi zica ceva, mi se pare ca aş sacrifica coroana.
- Şi eu, vai! Daca aş putea macar o singura data, numai o singura data sa fiu frumos ca dumneavoastra, sa fiu ...
- Ai vrea?... S-a facut ... Scoate-ti zdrenţele şi îmbraca-te cu hainele mele frumoase. Nu va fi decat o bucurie de moment; dar eu voi fi atat de mulţumit! Haide repede, ne vom distra fiecare în felul nostru şi vom face schimbul înainte de a veni cineva.
Cateva minute dupa aceea micul prinţ de Galles îmbracase straiele peticite ale lui Tom şi micul prinţ al saracilor era gatit cu splendidul costum regal.
Unul langa altul, se privira amandoi în faţa unei oglinzi mari şi, o! miracol: s-ar fi putut spune ca nici o schimbare n-avusese loc. Se privira unul pe altul, se oglindira unul în celalalt, apoi din nou se privira unul pe altul. La sfarşit, prinţul, încurcat, rupse tacerea.
— Hai? zise el, ce ţi se pare?
- Ah! Rog pe Alteţa voastra sa nu ma oblige a raspunde. Un supus umil ca mine n-ar putea raspunde.
— Nu îndrazneşti; ei bine, voi îndrazni eu! Tu ai parul meu, ochii mei, vocea mea, gestul meu, talia mea, înfaţişarea mea, figura mea, trasaturile mele. Daca am fi goi amandoi, nu exista om care ar putea sa spuna ca tu eşti Tom Canty sau daca sunt eu Prinţul de Galles, ori invers. Acum cand am hainele tale mi se pare ca simt loviturile ce ţi-a dat aceasta bruta de soldat. Arata-mi mana, nu este amorţita?
- O! Nu e nimic ... Alteţa voastra ştie ca sarmanul soldat ...
- Taci! Este o ruşine, o cruzime! striga micul prinţ batand în parchet cu piciorul sau gol. Daca regele ... Nu te urni de aici pana nu ma întorc. Vreau eu.
El puse repede mana şi ascunse un obiect, fara îndoiala, de mare importanţa, care se gasea pe masa, apoi o lua spre poarta şi alerga traversand curţile palatului, în zdrenţe, eu faţa îmbujorata, cu ochii scanteietori. Ajuns la poarta cea mare, el apuca de bare şi încerca sa deschida.
— Deschideţi, deschideţi poarta! Soldatul care maltratase pe Tom se grabi sa se supuna, dar cum prinţul trecea pragul porţii aproape sufocandu-se de o manie regala, soldatul, cu o lovitura puternica aplicata dupa ureche, îl trimise de-a berbeleacul în strada şi zise:
— Na, samanţa de cerşetor, fiindca ai facut sa ma certe Alteţa Sa regala.
Lumea hohoti în ras. Prinţul se scula şi cu mandrie striga la santinela:
— Sunt prinţul de Galles. Persoana mea este sfanta şi vei fi spanzurat pentru ca ai pus mana pe mine!
Soldatul, prezentand arma cu baioneta striga batjocoritor:
- Salut, pe graţioasa Voastra Alteţa Regala!
Apoi rautacios:
- Ia-o la picior, cerşetor murdar!
Atunci, lumea batjocoritoare înconjura pe sarmanul prinţ şi îl împinse pana în josul strazii sub vuietul şi strigatul: "Faceţi loc, Alteţei Sale Regale! Loc Prinţului de Galles."
Print si cersetor - Capitolul 03 - Intalnirea lui Tom cu printul
Aceasta pagina a fost accesata de 1680 ori.