Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 06 - Tom se instruieste
Tom fu condus într-un mare apartament unde fu rugat sa se aşeze, lucru pe care refuza sa-l faca atata timp cat oameni în varsta şi de rang înalt, şedeau în picioare. Ba, îi ruga şi el, de asemenea, sa se aşeze, dar ei se marginira sa murmure mulţumiri şi ramasera în picioare.
Ar fi vrut sa insiste; dar "unchiul" sau, Contele Hertford, îi şopti la ureche:
— Va rog, nu insistaţi, principe; nu e admis ca ei sa stea jos, în prezenţa Voastra.
Lordul St. John fu anunţat şi dupa ce saluta pe Tom, îi zise:
— Vin din partea regelui într-o chestiune care cere o convorbire secreta. Ar binevoi Alteţa Voastra Regala sa concedieze pe toata lumea, în afara de Milord, Contele Hertford?
Vazand ca Tom nu parea sa ştie cum se poate face acest lucru, Hertord îi şopti sa faca un semn cu mana, fara sa-şi dea osteneala de a vorbi, îndata ce nobilii din suita se îndepartara, lordul St. John relua:
— Majestatea Sa ordona ca, pentru înalte şi legitime relaţii de Stat, prinţul sa binevoiasca a-şi ascunde infirmitatea, prin toate mijloacele ce-i stau în putinţa, pana ce se va însanatoşi, revenind la starea normala. Adica, principele nu va dezminţi pe nimeni ca el este adevaratul prinţ şi moştenitor al coroanei Angliei; sa-şi menţina demnitatea princiara şi sa primeasca fara nici un cuvant sau semn de protestare, reverenţele şi omagiile ce i se datoreaza de drept, dupa protocol; sa înceteze de a vorbi, cu oricine, de acea origina joasa şi de acea existenţa josnica pe care boala le-a sugerat imaginaţiei lui tulburate; sa faca sforţari cu staruinţa de a-şi aminti faptele pe care era în masura sa le cunoasca şi daca le-a uitat, sa nu spuna nimic, sa nu tradeze nici prin vreun fel de surpriza, nici printr-un alt fel de semn, ca nu şi le aminteşte, în ceremonii, de fiecare data cand ceva l-ar pune în încurcatura asupra celor ce ar avea de spus ori de facut, nu va lasa sa se vada nici un fel de nelinişte curioşilor care îl privesc. Va lua însa, avizul Lordului Hertford sau al umilei mele persoane, pe care Regele a însarcinat-o de a fi în serviciile sale şi la dispoziţia sa, pana ce acest ordin va fi revocat. Aşa este voinţa Majestaţii Sale Regelui, care adreseaza salutarile sale Alteţei Voastre Regale şi roaga pe Dumnezeu sa se îndure, în bunatatea lui, sa va trimita, cat mai grabnic, însanatoşirea şi sa fiţi acum şi pururea în sfanta lui paza.
Lordul St. John, Facu o reverenţa şi se dadu la o parte. Tom raspunse, cu resemnare:
— Regele a vorbit! Nimeni nu trebuie sa întoarca ordinele Regelui; iar daca ele nu convin, trebuiesc totuşi, acomodate prin artificii subtile. Regele va fi ascultat.
Lord Herford remarca:
— Date fiind ordinele Majestaţii Sale Regelui cu privire la carti şi tot felul de lucruri serioase, poate ca ar placea Alteţei Voastre sa-şi petreaca timpul cu oarecare divertismente vesele, cel putin ca ea sa nu fie obosita de banchet şi, în consecinţa, sa nu se resimta, dupa ...
Figura lui Tom exprima o surpriza îngrijorata şi se roşi cand observa privirile lordului St. John, trist fixate asupra lui. Acesta, lua cuvantul:
- Memoria nu va serveşte înca şi aţi întalnit cateva surprize. Dar aceasta, sa nu va tulbure, fiindca e o stare ce nu va dura, o stare care va dispare cand va veni convalescenţa. Lordul Hertford, vorbea de banchetul Cetaţii, la care Majestatea Sa regele, a promis, înca de acum doua luni, ca Alteţa Voastra va asista.
- Trebuie sa marturisesc ca aceasta mi-a scapat, zise Tom cu vocea nehotarata, înroşindu-se din nou.
In acest moment se anunţa Lady Elisabeth şi Lady Jeane Grey. Cei doi lorzi schimbara o privire de înţelegere şi Hertford se îndrepta repede spre uşa.
Cum tinerele fete treceau prin faţa lui, le zise aproape în şoapta:
— Va rog prinţese, a nu parea ca remarcaţi bizareriile sale şi nici sa arataţi surpriza, daca memoria îi lipseşte. Veţi avea mahnirea sa vedeţi cum ea îl paraseşte la fiece ocazie.
In acelaşi timp, lordul St. John, spunea la urechea lui Tom:
— Va rog, Milord, pastraţi cu limpezime memoria dorinţelor Majestaţii Sale. Aduceţi-va aminte pe cat puteţi şi prefaceţi-va a va aminti tot.
Ele nu trebuie sa bage de seama ca v-aţi schimbat mult, caci ştiţi cat va iubesc tovaraşele Voastre de jocuri şi cat s-ar întrista. Alteţa Voastra doreşte sa raman? Sau unchiul Vostru?
Tom facu un gest de consimţire şi murmura un cuvant, caci deja în inima lui simpla, hotarase a lucra cat mai bine pentru a se conforma ordinelor regelui. Cu toate precauţiile, conversaţia între cei trei tineri, deveni la moment, încurcata. E drept ca nu o data Tom fii gata sa se prosterneze şi sa dea pe faţa rolul sau atroce; dar tactul prinţesei Elisabeth îl scapa, tot aşa cum un cuvant, al unuia sau al celuilalt din nobilii vigilenţi, aruncat ca din întamplare, avu acelaşi efect fericit.
Odata, micuţa Lady Jeane, adresandu-se lui Tom îl încurca prin aceasta întrebare:
— Ati prezentat respectele Voastre, Majestaţii Sale Regina, astazi, Milord?
Tom ezita, paru nenorocit şi vru sa îngane ceva la întamplare, cand Lord St. John lua cuvantul şi raspunse pentru el cu graţia uşoara a unui curtean obişnuit sa întalneasca unele cazuri spinoase, totdeauna în masura sa le pareze:
— Desigur, Prinţesa, şi ea a fost foarte sensibila şi mişcata în acelaşi timp de starea M.S. Regelui; nu e aşa, Alteţa?
Tom murmura ceva, ce putea fi luat ca o afirmaţie dar se simţea alunecand pe un teren periculos, în clipa urmatoare, se puse chestiunea ca Tom nu va mai studia pentru moment, la care mica prinţesa striga:
— E pacat, e, cu drept cuvant, pacat! Ar fi facut progrese. Dar aveti rabdare. Aceasta nu va fi pentru multa vreme. Veţi avea înca posibilitatea sa deveniţi un savant ca tatal Vostru şi sa treceţi drept un maestru în limba Voastra ca şi în multe altele, bunul meu principe.
— Tatal meu! striga Tom, uitand de sine. Jur ca vorbeşte limba lui cum o vorbeşte un porc care zace în cocina, iar cat despre ştiinţa, cat de puţin ...
Ridica fruntea şi întalni un avertisment solemn în ochii lordului St. John. Se opri, se înroşi, apoi continua trist, cu vocea stinsa:
- Ah! Boala mea ma chinuie din nou şi spiritul meu se rataceşte. N-am avut intenţia de a fi nereverentios faţa de graţiosul meu suveran.
- O ştim seniore, zise Prinţesa Elisabeth, luand mana "fratelui sau" în ale sale şi strangand-o cu respect. Nu va necajiţi pentru aceasta. Nu e greşeala Voastra ci a bolii.
- Sunteti o consolatrice? Amabila, scumpa lady, zise Tom recunoscator, şi inima mea ma îndeamna sa va mulţumesc daca aş avea îndrazneala.
La un moment dat, maliţioasa micuţa Lady Jeane, arunca lui Tom o fraza în limba elena.
Principesa Elisabeth vazu îndata, dupa albul senin ce se aşternu pe faţa prinţului, ca sageata îşi depaşise scopul şi, foarte calina ea o înapoie luand, în greceşte, apararea lui Tom. Apoi, convorbirea se urma asupra altui subiect.
In general, timpul trecea placut şi fara multe încurcaturi. Şirurile de stanci de la suprafaţa marii şi bancurile de nisip, deveneau din ce în ce mai puţin numeroase iar Tom se simţea din ce în ce mai în voie, vazand ca toţi puneau atata bunatate în a-l ajuta şi a nu-i observa greşelile. Cand fu vorba ca tinerele lady sa-l însoţeasca la banchetul lordului-primar, la serata, inima lui sari din loc de bucurie şi de iuţeala batailor. Simţea acum, ca nu va fi fara prieteni, în mijlocul acelei lumi de straini, pe cand cu o ora mai devreme ideea de a fi însoţit de ele ar fi fost pentru el un chin insuportabil.
Ingerii pazitori ai lui Tom: cei doi lorzi, fusesera mai puţin satisfacuţi de convorbire decat ceilalţi interlocutori.
Ei aveau impresia ca piloteaza o corabie mare printr-o trecatoare periculoasa; erau în mod permanent în alarma şi gaseau ca sarcina lor nu era un joc de copii aşa ca, în momentul cand vizita prinţesei atinse sfarşitul şi cand se anunţa lordul Guilford Dudley, nu numai ca simţira în ce masura fusesera puşi la contribuţie deocamdata, ci ca, înca nu erau în condiţiile cele mai bune pentru a-şi relua vasul şi a reîncepe acest periculos voiaj.
Aşa ca ei sfatuira, respectuos, pe Tom sa se scuze, aceea ce el era foarte fericit sa faca în ciuda umbrei uşoare de dezamagire ce aparu pe faţa Lady-ei Jeane cand auzi pe frumosul adolescent refuzand audienţa.
Se produse atunci, un fel de tacere a aşteptarii din care Tom nu putea înţelege nimic.
Arunca o privire spre lordul Hertford, care, însa, îi facu semn ca nici el nu înţelege mai mult.
Diligenta Elizabeth îi veni în ajutor cu obişnuita ei graţie. Facu o reverenţa şi zise:
— Graţiosul principe, fratele meu, ne da voie sa ne retragem?
Tom raspunse:
— Intr-adevar, senioriile voastre vor avea de la mine tot ce vor cere şi aş dori sa le dau mai mult decat sta în modestele mele puteri, pentru a nu fi lipsit de bucuria ce-mi da prezenţa lor. Petrecere buna şi Dumnezeu cu voi!
Apoi, surase în sine la acest gand:
- N-a fost zadarnica viaţa mea cu prinţii, în lecturile mele. Am învaţat cateva fraze frumoase din limbajul lor elegant şi înflorat!
Cand ilustrele prinţese plecara, Tom se întoarse cu laşitudine catre mentorii sai.
— E cu voia senioriilor voastre şi îmi permiteţi sa merg sa ma odihnesc într-un colţ? zise el.
Lordul Hertford raspunse:
— Dorinţa alteţei Voastre este pentru noi un ordin; n-aveam decat sa ne supunem. Ca vreţi sa va odihniţi, este cu drept cuvant un lucru necesar, pentru ca în curand va trebui sa mergeţi în oraş.
Lordul atinse un clopot şi un paj aparu. I se dete ordin sa cheme pe Sir Herbert.
Nobilul sosi îndata şi conduse pe Tom în apartamentul sau particular. Prima mişcare a lui Tom fu sa ia o cana de apa; dar un servitor, îmbracat de sus şi pana jos în matase, îl simţi, puse un genunchi la pamant şi îi prezenta paharul pe o tava de argint aurit.
Dupa aceea, captivul obosit, se aşeza şi vrand sa-şi scoata ghetele, ceru timid, autorizaţia cu privirea. Dar un alt servitor, în matase şi catifea, se îngenunche în faţa lui şi facu el acest lucru. Tom, mai facu doua sau trei alte încercari ca sa se serveasca singur, dar, de fiecare data i se lua înainte şi, la sfarşit renunţa. Cu un suspin de resemnare, murmura, însa:
- Blestemat sa fiu! Dar ma mir ca nu vor sa şi respire pentru mine!
In fine, cand fu încalţat şi îmbracat într-un halat bogat, fu lasat sa se odihneasca. Dar nu sa doarma, caci capul sau era plin de ganduri şi camera prea plina de oameni. Nu putea sa izgoneasca pe primele, aşa ca ele ramaneau pe loc; nu ştia cum sa se scape nici de ceilalţi, aşa ca ramaneau şi ei pe loc, spre regretul lui şi al lor.
Plecarea lui Tom, dadu libertatea celor doi nobili gardieni ai sai. Un moment, ei ramasera visatori, dand din cap şi masurand în lung şi în lat încaperea, în fine, lordul St. John, lua cuvantul:
- Sincer vorbind, ce gandiţi dumneavoastra, zise el.
- Sincer, hm, hm! Regele nu mai are mult de trait, nepotul meu e nebun şi ... nebun se va urca pe tron şi nebun va domni. Dumnezeu sa apere Anglia; are mare nevoie!
- Da, ne aşteapta numai bine. Dar... nu faceţi o eroare în privinţa ... cand e vorba de ...
Ezita şi, în sfarşit tacu fara sa termine. Fara îndoiala, simţea ca îi fuge pamantul de sub picioare. Lord Hertford se opri în faţa lui şi, privindu-l bine în ochi, clar şi sincer îi zise:
- Vorbiţi ... nimeni în afara de mine, nu va aude. O eroare ... relativ la ce?
- N-aş putea vorbi cu placere de aceasta chestiune, care atinge îndeaproape sangele dumneavoastra, seniore. Dar, iartaţi-ma daca va ofensez: nu vi se pare straniu ca boala a putut sa schimbe în aşa masura înfaţişarea şi manierele sale? Nu spun ca ele nu sunt tot princiare; dar sunt altele, în oarecare amanunte, decat cele pe care eram obişnuiţi sa le vedem la el. Nu vi se pare straniu ca nebunia sa a izgonit din biata-i memorie pana şi figura tatalui sau; respectul şi omagiile ce îi sunt datorate de anturajul sau; ca îşi reaminteşte limba latina, în timp ce nu-şi aduce aminte nici de greaca nici de franceza? Milord, sa nu va simţiţi ofensat, dar uşuraţi spiritul meu de îngrijorare şi primiţi viile mele mulţumiri. Nu mi-a spus el ca nu este el prinţul şi ca ...
— Destul, Milord. Dumneavoastra comiteţi o înalta tradare! Aţi uitat ordinul Regelui? Amintiţi-va ca nu mai daca va ascult devin complicele dumneavoastra.
St. John pali şi relua grabit:
- Am greşit, o marturisesc. Nu ma tradaţi; sa ma ierte generozitatea voastra şi niciodata nu voi mai gandi şi nici nu voi mai vorbi de aşa ceva. Nu procedaţi drastic, cu mine, Milord, caci sunt pierdut.
- Bine, Milord. Fiindca promiteţi sa nu mai ofensaţi cu asemenea cuvinte nici urechile mele nici pe ale altora, admitem ca n-ati spus nimic. Dar nu trebuie sa mai aveţi asemenea presupuneri. E fiul sorei mele; nu e vocea ei, figura ei, talia ei, care-mi sunt cunoscute de la naşterea ei? Nebunia poate sa dea ocazie la cele mai extraordinare contradicţii pe care le observaţi la el şi chiar mai mult. Nu va amintiţi ca batranul baron Marley, fiind nebun, uita amintirea propriei lui existenţe, cu toate ca avea peste şaizeci de ani, ca se da drept un altul, ca îşi spunea chiar, fiul Mariei Magdalena, afirma ca îi este capul facut din sticla de Spania, fapt pentru care nu permitea nimanui sa-l atinga, temandu-se ca vreun neîndemanatic, dintr-o întamplare nenorocita sa nu i-l sparga?
- Izgoniţi, deci, aceste presupuneri, Milord. Este adevaratul prinţ, îl cunosc bine şi va fi Rege. E bine pentru dumneavoastra sa va bagaţi aceasta în cap.
Dupa cateva cuvinte în care lordul St. John îşi închidea eroarea pe cat era posibil, pierzandu-se în proteste şi afirmaţii ca, acum, credinţa lui era solid stabilita şi nu mai putea fi distrusa de nici o îndoiala, lordul Hertford, concedie pe însoţitorul sau de paza şi se aşeza sa vegheze singur; în curand el era adancit în meditaţii şi, neaparat, cu cat gandea, cu atat era mai îngrijorat, începu sa mearga prin camera, murmurand:
- Haida, de! Este prinţul! Pamantul, putea el sa dea doua fiinţe de sange şi naşteri diferite atat de minunat asemanatoare? Şi, chiar daca ar fi fost astfel, ar fi fost un miracol straniu ca întamplarea sa fi pus pe unul în locul celuilalt. Nu. E absurd, absurd, absurd!.
Apoi, continua:
- Ca un impostor sa faca sa treaca drept prinţ, asta, la rigoare, ar parea natural; e de admis, e de înţeles. Dar s-a vazut vreodata un impostor care, tratat ca prinţ de rege, de curte, de toţi, sa nege aceasta calitate şi sa protesteze contra ridicarii sale? Nu! Pe sufletul Sfantului Swithin, nu! E adevaratul prinţ, înnebunit!
Ar fi vrut sa insiste; dar "unchiul" sau, Contele Hertford, îi şopti la ureche:
— Va rog, nu insistaţi, principe; nu e admis ca ei sa stea jos, în prezenţa Voastra.
Lordul St. John fu anunţat şi dupa ce saluta pe Tom, îi zise:
— Vin din partea regelui într-o chestiune care cere o convorbire secreta. Ar binevoi Alteţa Voastra Regala sa concedieze pe toata lumea, în afara de Milord, Contele Hertford?
Vazand ca Tom nu parea sa ştie cum se poate face acest lucru, Hertord îi şopti sa faca un semn cu mana, fara sa-şi dea osteneala de a vorbi, îndata ce nobilii din suita se îndepartara, lordul St. John relua:
— Majestatea Sa ordona ca, pentru înalte şi legitime relaţii de Stat, prinţul sa binevoiasca a-şi ascunde infirmitatea, prin toate mijloacele ce-i stau în putinţa, pana ce se va însanatoşi, revenind la starea normala. Adica, principele nu va dezminţi pe nimeni ca el este adevaratul prinţ şi moştenitor al coroanei Angliei; sa-şi menţina demnitatea princiara şi sa primeasca fara nici un cuvant sau semn de protestare, reverenţele şi omagiile ce i se datoreaza de drept, dupa protocol; sa înceteze de a vorbi, cu oricine, de acea origina joasa şi de acea existenţa josnica pe care boala le-a sugerat imaginaţiei lui tulburate; sa faca sforţari cu staruinţa de a-şi aminti faptele pe care era în masura sa le cunoasca şi daca le-a uitat, sa nu spuna nimic, sa nu tradeze nici prin vreun fel de surpriza, nici printr-un alt fel de semn, ca nu şi le aminteşte, în ceremonii, de fiecare data cand ceva l-ar pune în încurcatura asupra celor ce ar avea de spus ori de facut, nu va lasa sa se vada nici un fel de nelinişte curioşilor care îl privesc. Va lua însa, avizul Lordului Hertford sau al umilei mele persoane, pe care Regele a însarcinat-o de a fi în serviciile sale şi la dispoziţia sa, pana ce acest ordin va fi revocat. Aşa este voinţa Majestaţii Sale Regelui, care adreseaza salutarile sale Alteţei Voastre Regale şi roaga pe Dumnezeu sa se îndure, în bunatatea lui, sa va trimita, cat mai grabnic, însanatoşirea şi sa fiţi acum şi pururea în sfanta lui paza.
Lordul St. John, Facu o reverenţa şi se dadu la o parte. Tom raspunse, cu resemnare:
— Regele a vorbit! Nimeni nu trebuie sa întoarca ordinele Regelui; iar daca ele nu convin, trebuiesc totuşi, acomodate prin artificii subtile. Regele va fi ascultat.
Lord Herford remarca:
— Date fiind ordinele Majestaţii Sale Regelui cu privire la carti şi tot felul de lucruri serioase, poate ca ar placea Alteţei Voastre sa-şi petreaca timpul cu oarecare divertismente vesele, cel putin ca ea sa nu fie obosita de banchet şi, în consecinţa, sa nu se resimta, dupa ...
Figura lui Tom exprima o surpriza îngrijorata şi se roşi cand observa privirile lordului St. John, trist fixate asupra lui. Acesta, lua cuvantul:
- Memoria nu va serveşte înca şi aţi întalnit cateva surprize. Dar aceasta, sa nu va tulbure, fiindca e o stare ce nu va dura, o stare care va dispare cand va veni convalescenţa. Lordul Hertford, vorbea de banchetul Cetaţii, la care Majestatea Sa regele, a promis, înca de acum doua luni, ca Alteţa Voastra va asista.
- Trebuie sa marturisesc ca aceasta mi-a scapat, zise Tom cu vocea nehotarata, înroşindu-se din nou.
In acest moment se anunţa Lady Elisabeth şi Lady Jeane Grey. Cei doi lorzi schimbara o privire de înţelegere şi Hertford se îndrepta repede spre uşa.
Cum tinerele fete treceau prin faţa lui, le zise aproape în şoapta:
— Va rog prinţese, a nu parea ca remarcaţi bizareriile sale şi nici sa arataţi surpriza, daca memoria îi lipseşte. Veţi avea mahnirea sa vedeţi cum ea îl paraseşte la fiece ocazie.
In acelaşi timp, lordul St. John, spunea la urechea lui Tom:
— Va rog, Milord, pastraţi cu limpezime memoria dorinţelor Majestaţii Sale. Aduceţi-va aminte pe cat puteţi şi prefaceţi-va a va aminti tot.
Ele nu trebuie sa bage de seama ca v-aţi schimbat mult, caci ştiţi cat va iubesc tovaraşele Voastre de jocuri şi cat s-ar întrista. Alteţa Voastra doreşte sa raman? Sau unchiul Vostru?
Tom facu un gest de consimţire şi murmura un cuvant, caci deja în inima lui simpla, hotarase a lucra cat mai bine pentru a se conforma ordinelor regelui. Cu toate precauţiile, conversaţia între cei trei tineri, deveni la moment, încurcata. E drept ca nu o data Tom fii gata sa se prosterneze şi sa dea pe faţa rolul sau atroce; dar tactul prinţesei Elisabeth îl scapa, tot aşa cum un cuvant, al unuia sau al celuilalt din nobilii vigilenţi, aruncat ca din întamplare, avu acelaşi efect fericit.
Odata, micuţa Lady Jeane, adresandu-se lui Tom îl încurca prin aceasta întrebare:
— Ati prezentat respectele Voastre, Majestaţii Sale Regina, astazi, Milord?
Tom ezita, paru nenorocit şi vru sa îngane ceva la întamplare, cand Lord St. John lua cuvantul şi raspunse pentru el cu graţia uşoara a unui curtean obişnuit sa întalneasca unele cazuri spinoase, totdeauna în masura sa le pareze:
— Desigur, Prinţesa, şi ea a fost foarte sensibila şi mişcata în acelaşi timp de starea M.S. Regelui; nu e aşa, Alteţa?
Tom murmura ceva, ce putea fi luat ca o afirmaţie dar se simţea alunecand pe un teren periculos, în clipa urmatoare, se puse chestiunea ca Tom nu va mai studia pentru moment, la care mica prinţesa striga:
— E pacat, e, cu drept cuvant, pacat! Ar fi facut progrese. Dar aveti rabdare. Aceasta nu va fi pentru multa vreme. Veţi avea înca posibilitatea sa deveniţi un savant ca tatal Vostru şi sa treceţi drept un maestru în limba Voastra ca şi în multe altele, bunul meu principe.
— Tatal meu! striga Tom, uitand de sine. Jur ca vorbeşte limba lui cum o vorbeşte un porc care zace în cocina, iar cat despre ştiinţa, cat de puţin ...
Ridica fruntea şi întalni un avertisment solemn în ochii lordului St. John. Se opri, se înroşi, apoi continua trist, cu vocea stinsa:
- Ah! Boala mea ma chinuie din nou şi spiritul meu se rataceşte. N-am avut intenţia de a fi nereverentios faţa de graţiosul meu suveran.
- O ştim seniore, zise Prinţesa Elisabeth, luand mana "fratelui sau" în ale sale şi strangand-o cu respect. Nu va necajiţi pentru aceasta. Nu e greşeala Voastra ci a bolii.
- Sunteti o consolatrice? Amabila, scumpa lady, zise Tom recunoscator, şi inima mea ma îndeamna sa va mulţumesc daca aş avea îndrazneala.
La un moment dat, maliţioasa micuţa Lady Jeane, arunca lui Tom o fraza în limba elena.
Principesa Elisabeth vazu îndata, dupa albul senin ce se aşternu pe faţa prinţului, ca sageata îşi depaşise scopul şi, foarte calina ea o înapoie luand, în greceşte, apararea lui Tom. Apoi, convorbirea se urma asupra altui subiect.
In general, timpul trecea placut şi fara multe încurcaturi. Şirurile de stanci de la suprafaţa marii şi bancurile de nisip, deveneau din ce în ce mai puţin numeroase iar Tom se simţea din ce în ce mai în voie, vazand ca toţi puneau atata bunatate în a-l ajuta şi a nu-i observa greşelile. Cand fu vorba ca tinerele lady sa-l însoţeasca la banchetul lordului-primar, la serata, inima lui sari din loc de bucurie şi de iuţeala batailor. Simţea acum, ca nu va fi fara prieteni, în mijlocul acelei lumi de straini, pe cand cu o ora mai devreme ideea de a fi însoţit de ele ar fi fost pentru el un chin insuportabil.
Ingerii pazitori ai lui Tom: cei doi lorzi, fusesera mai puţin satisfacuţi de convorbire decat ceilalţi interlocutori.
Ei aveau impresia ca piloteaza o corabie mare printr-o trecatoare periculoasa; erau în mod permanent în alarma şi gaseau ca sarcina lor nu era un joc de copii aşa ca, în momentul cand vizita prinţesei atinse sfarşitul şi cand se anunţa lordul Guilford Dudley, nu numai ca simţira în ce masura fusesera puşi la contribuţie deocamdata, ci ca, înca nu erau în condiţiile cele mai bune pentru a-şi relua vasul şi a reîncepe acest periculos voiaj.
Aşa ca ei sfatuira, respectuos, pe Tom sa se scuze, aceea ce el era foarte fericit sa faca în ciuda umbrei uşoare de dezamagire ce aparu pe faţa Lady-ei Jeane cand auzi pe frumosul adolescent refuzand audienţa.
Se produse atunci, un fel de tacere a aşteptarii din care Tom nu putea înţelege nimic.
Arunca o privire spre lordul Hertford, care, însa, îi facu semn ca nici el nu înţelege mai mult.
Diligenta Elizabeth îi veni în ajutor cu obişnuita ei graţie. Facu o reverenţa şi zise:
— Graţiosul principe, fratele meu, ne da voie sa ne retragem?
Tom raspunse:
— Intr-adevar, senioriile voastre vor avea de la mine tot ce vor cere şi aş dori sa le dau mai mult decat sta în modestele mele puteri, pentru a nu fi lipsit de bucuria ce-mi da prezenţa lor. Petrecere buna şi Dumnezeu cu voi!
Apoi, surase în sine la acest gand:
- N-a fost zadarnica viaţa mea cu prinţii, în lecturile mele. Am învaţat cateva fraze frumoase din limbajul lor elegant şi înflorat!
Cand ilustrele prinţese plecara, Tom se întoarse cu laşitudine catre mentorii sai.
— E cu voia senioriilor voastre şi îmi permiteţi sa merg sa ma odihnesc într-un colţ? zise el.
Lordul Hertford raspunse:
— Dorinţa alteţei Voastre este pentru noi un ordin; n-aveam decat sa ne supunem. Ca vreţi sa va odihniţi, este cu drept cuvant un lucru necesar, pentru ca în curand va trebui sa mergeţi în oraş.
Lordul atinse un clopot şi un paj aparu. I se dete ordin sa cheme pe Sir Herbert.
Nobilul sosi îndata şi conduse pe Tom în apartamentul sau particular. Prima mişcare a lui Tom fu sa ia o cana de apa; dar un servitor, îmbracat de sus şi pana jos în matase, îl simţi, puse un genunchi la pamant şi îi prezenta paharul pe o tava de argint aurit.
Dupa aceea, captivul obosit, se aşeza şi vrand sa-şi scoata ghetele, ceru timid, autorizaţia cu privirea. Dar un alt servitor, în matase şi catifea, se îngenunche în faţa lui şi facu el acest lucru. Tom, mai facu doua sau trei alte încercari ca sa se serveasca singur, dar, de fiecare data i se lua înainte şi, la sfarşit renunţa. Cu un suspin de resemnare, murmura, însa:
- Blestemat sa fiu! Dar ma mir ca nu vor sa şi respire pentru mine!
In fine, cand fu încalţat şi îmbracat într-un halat bogat, fu lasat sa se odihneasca. Dar nu sa doarma, caci capul sau era plin de ganduri şi camera prea plina de oameni. Nu putea sa izgoneasca pe primele, aşa ca ele ramaneau pe loc; nu ştia cum sa se scape nici de ceilalţi, aşa ca ramaneau şi ei pe loc, spre regretul lui şi al lor.
Plecarea lui Tom, dadu libertatea celor doi nobili gardieni ai sai. Un moment, ei ramasera visatori, dand din cap şi masurand în lung şi în lat încaperea, în fine, lordul St. John, lua cuvantul:
- Sincer vorbind, ce gandiţi dumneavoastra, zise el.
- Sincer, hm, hm! Regele nu mai are mult de trait, nepotul meu e nebun şi ... nebun se va urca pe tron şi nebun va domni. Dumnezeu sa apere Anglia; are mare nevoie!
- Da, ne aşteapta numai bine. Dar... nu faceţi o eroare în privinţa ... cand e vorba de ...
Ezita şi, în sfarşit tacu fara sa termine. Fara îndoiala, simţea ca îi fuge pamantul de sub picioare. Lord Hertford se opri în faţa lui şi, privindu-l bine în ochi, clar şi sincer îi zise:
- Vorbiţi ... nimeni în afara de mine, nu va aude. O eroare ... relativ la ce?
- N-aş putea vorbi cu placere de aceasta chestiune, care atinge îndeaproape sangele dumneavoastra, seniore. Dar, iartaţi-ma daca va ofensez: nu vi se pare straniu ca boala a putut sa schimbe în aşa masura înfaţişarea şi manierele sale? Nu spun ca ele nu sunt tot princiare; dar sunt altele, în oarecare amanunte, decat cele pe care eram obişnuiţi sa le vedem la el. Nu vi se pare straniu ca nebunia sa a izgonit din biata-i memorie pana şi figura tatalui sau; respectul şi omagiile ce îi sunt datorate de anturajul sau; ca îşi reaminteşte limba latina, în timp ce nu-şi aduce aminte nici de greaca nici de franceza? Milord, sa nu va simţiţi ofensat, dar uşuraţi spiritul meu de îngrijorare şi primiţi viile mele mulţumiri. Nu mi-a spus el ca nu este el prinţul şi ca ...
— Destul, Milord. Dumneavoastra comiteţi o înalta tradare! Aţi uitat ordinul Regelui? Amintiţi-va ca nu mai daca va ascult devin complicele dumneavoastra.
St. John pali şi relua grabit:
- Am greşit, o marturisesc. Nu ma tradaţi; sa ma ierte generozitatea voastra şi niciodata nu voi mai gandi şi nici nu voi mai vorbi de aşa ceva. Nu procedaţi drastic, cu mine, Milord, caci sunt pierdut.
- Bine, Milord. Fiindca promiteţi sa nu mai ofensaţi cu asemenea cuvinte nici urechile mele nici pe ale altora, admitem ca n-ati spus nimic. Dar nu trebuie sa mai aveţi asemenea presupuneri. E fiul sorei mele; nu e vocea ei, figura ei, talia ei, care-mi sunt cunoscute de la naşterea ei? Nebunia poate sa dea ocazie la cele mai extraordinare contradicţii pe care le observaţi la el şi chiar mai mult. Nu va amintiţi ca batranul baron Marley, fiind nebun, uita amintirea propriei lui existenţe, cu toate ca avea peste şaizeci de ani, ca se da drept un altul, ca îşi spunea chiar, fiul Mariei Magdalena, afirma ca îi este capul facut din sticla de Spania, fapt pentru care nu permitea nimanui sa-l atinga, temandu-se ca vreun neîndemanatic, dintr-o întamplare nenorocita sa nu i-l sparga?
- Izgoniţi, deci, aceste presupuneri, Milord. Este adevaratul prinţ, îl cunosc bine şi va fi Rege. E bine pentru dumneavoastra sa va bagaţi aceasta în cap.
Dupa cateva cuvinte în care lordul St. John îşi închidea eroarea pe cat era posibil, pierzandu-se în proteste şi afirmaţii ca, acum, credinţa lui era solid stabilita şi nu mai putea fi distrusa de nici o îndoiala, lordul Hertford, concedie pe însoţitorul sau de paza şi se aşeza sa vegheze singur; în curand el era adancit în meditaţii şi, neaparat, cu cat gandea, cu atat era mai îngrijorat, începu sa mearga prin camera, murmurand:
- Haida, de! Este prinţul! Pamantul, putea el sa dea doua fiinţe de sange şi naşteri diferite atat de minunat asemanatoare? Şi, chiar daca ar fi fost astfel, ar fi fost un miracol straniu ca întamplarea sa fi pus pe unul în locul celuilalt. Nu. E absurd, absurd, absurd!.
Apoi, continua:
- Ca un impostor sa faca sa treaca drept prinţ, asta, la rigoare, ar parea natural; e de admis, e de înţeles. Dar s-a vazut vreodata un impostor care, tratat ca prinţ de rege, de curte, de toţi, sa nege aceasta calitate şi sa protesteze contra ridicarii sale? Nu! Pe sufletul Sfantului Swithin, nu! E adevaratul prinţ, înnebunit!
Print si cersetor - Capitolul 06 - Tom se instruieste
Aceasta pagina a fost accesata de 605 ori.