Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 08 - Chestiunea sigiliului
Catre orele cinci, Henrie al VIII-lea, se deştepta dintr-un somn agitat şi murmura:
- "Vise sinistre, vise sinistre! Sfarşitul meu este aproape: iata ce spun aceste presentimente şi pulsul meu slabit confirma."
Deodata o flacara de manie i se aprinse în ochi:
- "Şi, totuşi, nu vreau sa mor atata timp cat el traieşte", pronunţa Regele.
Vazandu-l deşteptat, unul din ofiţerii sai, îl întreba care este dorinţa lui în privinţa lordului cancelar, care aşteapta în camera vecina.
— Introdu-l; sa-l introduca! exclama cu vioiciune Regele.
Lordul Cancelar intra, cazu în genunchi langa parul regal şi zise:
- Urmand voinţa Majestaţii Sale, pairii regatului, îmbracaţi în robele lor, sunt în acest moment la bara Parlamentului, unde, confirmand condamnarea ducelui de Norfolk, aşteapta cu umilinţa aceea ce Majestatea Voastra va binevoi sa decida. O raza de bucurie luci pe faţa regelui.
- Scoala-ma! zise el. Vreau sa ma duc în persoana la Parlament, şi cu mana mea sa sigilez ordinul de execuţie care ma va scapa ...
Vocea lui se strangula, o paloare mortala îi trase viaţa din obraji. Nobilii îl reaşezara pe perna şi se grabira sa-l reconforteze cu un întaritor, în curand, el se exprima cu tristeţe:
— Vai! Aşteptam atat de nerabdator aceasta ora binecuvantata! Şi iata ca vine prea tarziu. Sunt amagit în aceasta speranţa atat de mangaietoare. Dar grabiţi-va, grabiţi-va! Sa se însarcineze alţii cu acest oficiu care mie îmi este refuzat.
Trimit sigiliul meu cel mare unei Comisii: alegeţi nobilii care o vor compune şi aşezaţi-va la lucru. Grabiţi-va! înainte ca soarele sa-şi fi ispravit cursa, aduceţi-mi capul lui ca sa-l pot vedea!
- Totul va fi facut conform ordinului Regelui. N-ar dori Majestatea Voastra sa ordone ca sigiliul sa-mi fie remis, astfel ca sa-mi pot îndeplini însarcinarea?
-Sigiliul? Cine ţine sigiliul daca nu Dumneavoastra?
- Sa nu se supere Majestatea Voastra; mi l-aţi luat acum doua zile, spunand ca nu se va întrebuinţa pana cand mana voastra regala nu-l va fi pus pe sentinţa de condamnare a ducelui de Norfolk.
— Perfect, îmi aduc aminte. Dar, ce i-am facut? Sunt foarte slabit. Adesea, în ultimele zile memoria ma paraseşte cu desavarşire. E straniu ...
Regele lasa sa-i scape cateva vorbe neînţelese; din cand în cand, el clatina moale capul lui alb şi cu sforţari, încerca sa-şi aduca aminte ce facuse cu sigiliul. In fine, Hertford se aşeza în genunchi şi hazarda o parere.
- Sire, daca pot îndrazni sa-mi permit, mai mulţi din cei de faţa îşi amintesc, ca şi mine, ca aţi încredinţat marele sigiliu, Alteţei Sale Prinţului de Galles ca el sa-l ţina pana în ziua ...
- E adevarat, absolut adevarat! întrerupse regele.
— Duceti-va şi-l chemati. Duceti-va! Timpul trece!
Lordul Hertford alerga la Tom. In curand reveni la rege, tulburat şi cu mainile goale:
— Cu mare durere, regele meu, zise el, va aduc asemenea penibile şi inoportune noutaţi; dar este voia lui Dumnezeu ca întristarea prinţului sa se prelungeasca înca şi sa nu-şi poata aduce aminte ca a primit sigi liul. Aşa ca, am venit în graba sa va previn, gandind ca ar fi o pierdere inutila de timp preţios sa caut în toate camerele şi saloanele apartamentului Alteţei Sale Regale.
Un geamat al Regelui îl întrerupse. Dar, dupa o scurta pauza, Regele pronunţa cu o voce adanc întristata:
— Acest sarman copil sa fie lasat în pace. Mana lui Dumnezeu s-a apasat prea tare pe el. Inima mea se rupe de compatimire pentru el şi sunt îndurerat ca nu pot duce eu povara lui pe umerii mei batrani şi copleşiţi, ca astfel sa-l lasam în voia lui.
Inchise ochii, murmura cateva cuvinte, apoi, ramase liniştit. Un moment dupa aceea îi redeschise, îi îndrepta vag, plimbandu-şi privirea în jur, pana ce întalni pe lordul-cancelar, îngenuncheat. Deodata, faţa lui se împurpura de manie:
— Ce! înca aici! Striga el. Pentru numele lui Dumnezeu, daca nu pleci cat mai repede pentru a sfarşi cu tradatorul, coroana ta va putea sa se odihneasca maine de a mai încercui un cap, de asemenea, condamnat!
Cancelarul, tremurand, raspunse:
- Rog pe Majestatea Voastra sa ma ierte! Aşteptam sigiliul.
- Ti-ai pierdut minţile? Sigiliul cel mic, pe care îl purtam, alta data cu mine, se afla acum în vistieria mea. Şi daca sigiliul cel mare s-a pierdut, cel mic nu e de ajuns? Du-te! Şi aminteşte-ti ca nu trebuie sa te reîntorci fara sa-mi aduci capul lui.
Sarmanul Cancelar, parasi în graba acest loc periculos. Tot astfel, comisia nu-şi pierdu timpul şi dadu Parlamentului servil asentimentul regal, care fixa pe a doua zi execuţia capitala a primului pair al Angliei, nefericitul duce de Norfolk.
- "Vise sinistre, vise sinistre! Sfarşitul meu este aproape: iata ce spun aceste presentimente şi pulsul meu slabit confirma."
Deodata o flacara de manie i se aprinse în ochi:
- "Şi, totuşi, nu vreau sa mor atata timp cat el traieşte", pronunţa Regele.
Vazandu-l deşteptat, unul din ofiţerii sai, îl întreba care este dorinţa lui în privinţa lordului cancelar, care aşteapta în camera vecina.
— Introdu-l; sa-l introduca! exclama cu vioiciune Regele.
Lordul Cancelar intra, cazu în genunchi langa parul regal şi zise:
- Urmand voinţa Majestaţii Sale, pairii regatului, îmbracaţi în robele lor, sunt în acest moment la bara Parlamentului, unde, confirmand condamnarea ducelui de Norfolk, aşteapta cu umilinţa aceea ce Majestatea Voastra va binevoi sa decida. O raza de bucurie luci pe faţa regelui.
- Scoala-ma! zise el. Vreau sa ma duc în persoana la Parlament, şi cu mana mea sa sigilez ordinul de execuţie care ma va scapa ...
Vocea lui se strangula, o paloare mortala îi trase viaţa din obraji. Nobilii îl reaşezara pe perna şi se grabira sa-l reconforteze cu un întaritor, în curand, el se exprima cu tristeţe:
— Vai! Aşteptam atat de nerabdator aceasta ora binecuvantata! Şi iata ca vine prea tarziu. Sunt amagit în aceasta speranţa atat de mangaietoare. Dar grabiţi-va, grabiţi-va! Sa se însarcineze alţii cu acest oficiu care mie îmi este refuzat.
Trimit sigiliul meu cel mare unei Comisii: alegeţi nobilii care o vor compune şi aşezaţi-va la lucru. Grabiţi-va! înainte ca soarele sa-şi fi ispravit cursa, aduceţi-mi capul lui ca sa-l pot vedea!
- Totul va fi facut conform ordinului Regelui. N-ar dori Majestatea Voastra sa ordone ca sigiliul sa-mi fie remis, astfel ca sa-mi pot îndeplini însarcinarea?
-Sigiliul? Cine ţine sigiliul daca nu Dumneavoastra?
- Sa nu se supere Majestatea Voastra; mi l-aţi luat acum doua zile, spunand ca nu se va întrebuinţa pana cand mana voastra regala nu-l va fi pus pe sentinţa de condamnare a ducelui de Norfolk.
— Perfect, îmi aduc aminte. Dar, ce i-am facut? Sunt foarte slabit. Adesea, în ultimele zile memoria ma paraseşte cu desavarşire. E straniu ...
Regele lasa sa-i scape cateva vorbe neînţelese; din cand în cand, el clatina moale capul lui alb şi cu sforţari, încerca sa-şi aduca aminte ce facuse cu sigiliul. In fine, Hertford se aşeza în genunchi şi hazarda o parere.
- Sire, daca pot îndrazni sa-mi permit, mai mulţi din cei de faţa îşi amintesc, ca şi mine, ca aţi încredinţat marele sigiliu, Alteţei Sale Prinţului de Galles ca el sa-l ţina pana în ziua ...
- E adevarat, absolut adevarat! întrerupse regele.
— Duceti-va şi-l chemati. Duceti-va! Timpul trece!
Lordul Hertford alerga la Tom. In curand reveni la rege, tulburat şi cu mainile goale:
— Cu mare durere, regele meu, zise el, va aduc asemenea penibile şi inoportune noutaţi; dar este voia lui Dumnezeu ca întristarea prinţului sa se prelungeasca înca şi sa nu-şi poata aduce aminte ca a primit sigi liul. Aşa ca, am venit în graba sa va previn, gandind ca ar fi o pierdere inutila de timp preţios sa caut în toate camerele şi saloanele apartamentului Alteţei Sale Regale.
Un geamat al Regelui îl întrerupse. Dar, dupa o scurta pauza, Regele pronunţa cu o voce adanc întristata:
— Acest sarman copil sa fie lasat în pace. Mana lui Dumnezeu s-a apasat prea tare pe el. Inima mea se rupe de compatimire pentru el şi sunt îndurerat ca nu pot duce eu povara lui pe umerii mei batrani şi copleşiţi, ca astfel sa-l lasam în voia lui.
Inchise ochii, murmura cateva cuvinte, apoi, ramase liniştit. Un moment dupa aceea îi redeschise, îi îndrepta vag, plimbandu-şi privirea în jur, pana ce întalni pe lordul-cancelar, îngenuncheat. Deodata, faţa lui se împurpura de manie:
— Ce! înca aici! Striga el. Pentru numele lui Dumnezeu, daca nu pleci cat mai repede pentru a sfarşi cu tradatorul, coroana ta va putea sa se odihneasca maine de a mai încercui un cap, de asemenea, condamnat!
Cancelarul, tremurand, raspunse:
- Rog pe Majestatea Voastra sa ma ierte! Aşteptam sigiliul.
- Ti-ai pierdut minţile? Sigiliul cel mic, pe care îl purtam, alta data cu mine, se afla acum în vistieria mea. Şi daca sigiliul cel mare s-a pierdut, cel mic nu e de ajuns? Du-te! Şi aminteşte-ti ca nu trebuie sa te reîntorci fara sa-mi aduci capul lui.
Sarmanul Cancelar, parasi în graba acest loc periculos. Tot astfel, comisia nu-şi pierdu timpul şi dadu Parlamentului servil asentimentul regal, care fixa pe a doua zi execuţia capitala a primului pair al Angliei, nefericitul duce de Norfolk.
Print si cersetor - Capitolul 08 - Chestiunea sigiliului
Aceasta pagina a fost accesata de 574 ori.