Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 11 - La Guildhall
Corabioara regala, escortata de flotila ei sclipitoare cobora, maiestuoasa, Tamisa, în locul ramas gol între barcile luminate. Sunetul muzicilor umplea aerul; focurile luminau malurile fluviului pe cand în departare, oraşul se culca în lumina slaba şi dulce a acelor mulţi pe care nu-i vedea nimeni.
Pe cer se ridica o mulţime de spirale luminoase încrustate de stele stralucitoare care în departarea lor, pareau lanci înmugurite din pietre preţioase. Pe masura ce cortegiul înainta, el era salutat pe maluri, prin aclamaţii frenetice şi neîncetate salve cfe artilerie.
Pentru Tom Canty, pe jumatate înfaşurat în pernele lui de matase, aceste zgomote şi acest spectacol, era ceva de negrait, sublim şi uimitor.
Pentru micile sale însoţitoare, aşezate în stanga şi în dreapta, principesa Elisabeth şi lady Jeane Grey toate acestea erau banale.
Ajuns la Dougate, flotila fu trasa pe canalul de Walbrok (umplut de doua secole şi acoperit de construcţii) la Bucklesbury, trecand prin faţa caselor şi pe sub podurile pavazate şi luminate stralucitor. Ea, se opri în sfarşit, într-un bazin, unde este, acum, Barge Yard, în centrul vechii cetaţi a Londrei. Tom coborî pe uscat şi, împreuna cu stralucitorul sau cortegiu, traversa Cheapside şi facu cativa paşi peste Old Jevry şi Bas-inghall Street, pana la Guildhall.
Tom şi micile principese fura primiţi cu ceremonialul obişnuit de Lordul-Primar şi Pairii oraşului, în robele lor stacojii cu tivuri de aur şi conduşi sub baldachinul de onoare la sfarşitul marelui hali, precedaţi de crainici, de purtatorul carjei cu capatul de argint şi de purtatorul de paloş al cetaţii.
Seniorii şi doamnele din suita lui Tom, şi a celor doua tinere prinţese luara loc în spatele curţii şi alţi invitaţi de familie înalta, ca şi demnitarii oraşului. Membrii Camerei Comunelor luara loc la o serie de mese care acopereau aproape tot holul. De pe piedestalul lor înalt, uriaşii Gog şi Magbg vechi pazitori ai cetaţii, priveau spectacolul acesta cu ochi familiarizaţi de generaţii cu asemenea lucruri.
Se auzi un sunet pentru luare-aminte şi proclamaţii, apoi, un chelar voinic aparu în vestibulul încrestat în peretele din stanga, purtand cu o solemnitate impresionanta, o ciosvarta de bou din care ieşeau aburi, gata pentru a fi taiata în bucaţi.
Dupa rugaciune, Tom, prevenit, se ridica, toata lumea facu la fel, şi bau dintr-o cupa mare de aur, cu prinţesa Elisabeth care o trecu lady-ei Jane, apoi cupa facu înconjurul întregii asistenţi.
Banchetul începu. La miezul nopţii, animaţia era în toi. Se vazu atunci unul din acele spectacole pitoreşti atat de admirate în timpurile vechi, a caror descriere se gaseşte în numeroasele cronici ale martorilor oculari.
Pe un loc amenajat, intrara, un baron şi un conte îmbracaţi turceşte cu halate lungi, de matase brodate cu aur şi cu palarii de catifea caramizie, încadrate în colaci auriţi, cu sabii numite iatagane, prinse în eşarfe late de aur. Vine apoi, un alt baron şi un alt conte, amandoi îmbracaţi în robe de satin galben cu verigi albe şi în fiecare varga alba era o banda de satin caramiziu, dupa moda ruseasca. Purtau pe cap şepci de blana şi fiecare ţinea în mana o secure mica. Cizmele lor se terminau printr-o ascuţitura curbata, lunga de un picior. Dupa ei vine un Cavaler, apoi vine lordul Mare-Amiral şi odata cu el, cinci nobili în tunici de catifea caramizie scobite în faţa şi în spate şi şnuruite pe piept cu lanţişoare de argint.
Pe deasupra purtau mantale scurte de satin caramiziu, iar pe cap aveau palarii de dansatori împodobite cu pene de fazan. Aceştia erau îmbracaţi dupa moda prusiana.
Purtatorii de torţe, cam o suta, aveau costume de satin caramiziu şi verde ca maurii; iar faţa lor era neagra. Venea dupa aceea, mascarada.
Cantareţii ambulanţi care erau deghizaţi dansara şi tot astfel facura lorzii şi lady-le ceea ce facea mare placed. Şi în timp ce Tom, pe scaunul lui ridicat, privea cu atenţie acest dans "salbatic" înnebunit, în admiraţie, de aceasta încurcatura de culori ale caleidoscopului care forma figuri savant aranjate; în faţa porţii de la Guildhall, adevaratul prinţ de Galles, în zdrenţe, proclama drepturile sale şi nedreptatea ce suferea, denunţa de impostor şi striga sa fie lasat sa intre.
Lumea petrecea din toata inima pe seama acestui incident, se înghesuia şi gaturile se întindeau sa vada pe micul razvratitor.
Apoi, începu sa-l insulte şi sa-şi bata joc de el spre a-i mari şi mai mult furia. Lacrimi de ciuda îi curgeau din ochi. Dar el se ţinea bine şi sfida mulţimea cu îndrazneala. Alte înjuraturi urmara, alte batjocuri îl asaltara.
Atunci le striga:
- Va spun înca o data, caini grosolani ce sunteţi; eu sunt Prinţul de Galles! Şi oricum sunt de parasit şi de neglijat, fara sa-mi dea cineva o mana de ajutor în nevoie şi fara sa-mi spuna un cuvant de încurajare, îmi voi menţine dreptul şi nu ma voi mişca de aici!
- Ca eşti prinţ sau nu, n-are importanţa, eşti un flacau bun şi nu vei ramane fara prieteni! Iata-ma langa tine pentru a-ţi dovedi şi ţine minte vorbele mele: Ai putea sa ai un prieten mai rau decat Miles Hendon,
desigur, deci, nu-ţi obosi picioarele sa-l cauţi. Odihneşte-ţi morişca copile, eu vorbesc limba acestor josnici guzgani de canal ca şi cand aş fi de-al lor.
Acel care vorbea astfel era un fel de don Cezar de Bazan, dupa costum, aspect, alura. Era înalt, bine zidit, musculos. Tunica şi pantalonii erau de o ţesatura bogata, dar ponosita şi jerpelita, cu aurul de pe galoane şters. Gulerul sau era mototolit şi îndoit. Pana de la palaria lui pleoştita era rupta şi spanzura ca vai de lume.
Purta la şold o spada lunga într-o teaca de oţel ruginita! Alura lui fanfaroana amintea pe aceea a moftangiilor în cautare de lucru.
Cuvintele acestui straniu personaj, fura primite de o explozie de glume mitocaneşti şi de rasete:
— E un alt prinţ deghizat! Ţine-ţi gura, prietene, are aerul periculos. Bucuros! Cum se uita! Ce ochi! Luaţi-i copilul! La adapatoare, pui de urs! strigara.
Sub impulsul acestei bune idei, o mana apucase pe prinţ; dar tot aşa la timp, strainul trasese sabia din teaca şi cu o lovitura puternica aplicata cu latul, doborî la pamant pe îndrazneţ, îndata un concert de voci izbucni: "Omoraţi cainele! Omoraţi-l! Omoraţi-l!"...
Şi lumea încercui pe soldat, care rezemandu-şi spatele de un zid, începu sa loveasca în toate parţile facand morişca neîncetat, cu sabia lui. Victimele cadeau zbatandu-se încoace şi încolo; dar marea omeneasca se repezea cu violenţa, trecea peste corpurile întinse pe jos şi se izbea de campionul micului prinţ, cu o forţa mereu înnoita.
Pierderea se parea singura cand, deodata, un sunet de trompete se auzi şi o voce striga: "Loc trimisului Regelui!", în timp ce o trupa de cavalerişti alunga lumea, care se risipea fugind cat o ţineau picioarele.
Curajosul strain ridica pe prinţ în braţe şi în curand, amandoi se gasira în afara de pericol şi în afara de lume.
- Sa ne întoarcem la Guildhall.
Deodata, stapanind zgomotul tumultuos de bucurie, izbucni chemarea clara a goarnei. Se facu tacere adanca şi o voce se ridica aceea a mesagerului palatului. Toata asistenţa, în picioare, asculta aceste vorbe cuprinzatoare şi scurte, pronunţate cu solemnitate:
— A murit Regele!
Capetele se aplecara pe piepturi şi toţi participanţii ramasera astfel, tacuţi, cateva momente, apoi cazura în genunchi; ridicara mainile catre Tom şi un strigat puternic ce parea ca va darama monumentul ţaşni:
— Traiasca Regele!
Sarmanul Tom privea cu ochii tulburaţi acest spectacol stupefiant, în sfarşit, privirile sale îngrijorate se oprira mai întai asupra prinţeselor îngenuncheate langa el, apoi asupra contelui Hertford. O hotarare imediata aparu pe figura lui. Cu voce joasa, şopti la urechea lordului:
- Spuneţi-mi sincer, pe credinţa şi onoarea dum neavoastra. Daca dau un ordin pe care numai un rege are dreptul şi prerogativul sa-l dea, acest ordin va fi el executat şi nu se va ridica nimeni sa zica: nu?
- Nimeni, în regatul acesta, seniore. In persoana Voastra, consta majestatea Angliei. Sunteţi regele şi voinţa Voastra singura face lege.
Incepand de astazi, legea regelui va fi o lege de îndurare şi nu va mai fi niciodata o lege sangeroasa! Sculaţi-va! Alergaţi la Tour şi spuneţi ca, din ordinul regelui, ducele de Norfolk nu va muri.
Aceste vorbe trecute din gura în gura, facura înconjurul salii şi cand Herford se îndeparta, un strigat formidabil ţaşni din nou:
- Regimul sangelui a încetat! Traiasca Eduard, Regele Angliei.
Pe cer se ridica o mulţime de spirale luminoase încrustate de stele stralucitoare care în departarea lor, pareau lanci înmugurite din pietre preţioase. Pe masura ce cortegiul înainta, el era salutat pe maluri, prin aclamaţii frenetice şi neîncetate salve cfe artilerie.
Pentru Tom Canty, pe jumatate înfaşurat în pernele lui de matase, aceste zgomote şi acest spectacol, era ceva de negrait, sublim şi uimitor.
Pentru micile sale însoţitoare, aşezate în stanga şi în dreapta, principesa Elisabeth şi lady Jeane Grey toate acestea erau banale.
Ajuns la Dougate, flotila fu trasa pe canalul de Walbrok (umplut de doua secole şi acoperit de construcţii) la Bucklesbury, trecand prin faţa caselor şi pe sub podurile pavazate şi luminate stralucitor. Ea, se opri în sfarşit, într-un bazin, unde este, acum, Barge Yard, în centrul vechii cetaţi a Londrei. Tom coborî pe uscat şi, împreuna cu stralucitorul sau cortegiu, traversa Cheapside şi facu cativa paşi peste Old Jevry şi Bas-inghall Street, pana la Guildhall.
Tom şi micile principese fura primiţi cu ceremonialul obişnuit de Lordul-Primar şi Pairii oraşului, în robele lor stacojii cu tivuri de aur şi conduşi sub baldachinul de onoare la sfarşitul marelui hali, precedaţi de crainici, de purtatorul carjei cu capatul de argint şi de purtatorul de paloş al cetaţii.
Seniorii şi doamnele din suita lui Tom, şi a celor doua tinere prinţese luara loc în spatele curţii şi alţi invitaţi de familie înalta, ca şi demnitarii oraşului. Membrii Camerei Comunelor luara loc la o serie de mese care acopereau aproape tot holul. De pe piedestalul lor înalt, uriaşii Gog şi Magbg vechi pazitori ai cetaţii, priveau spectacolul acesta cu ochi familiarizaţi de generaţii cu asemenea lucruri.
Se auzi un sunet pentru luare-aminte şi proclamaţii, apoi, un chelar voinic aparu în vestibulul încrestat în peretele din stanga, purtand cu o solemnitate impresionanta, o ciosvarta de bou din care ieşeau aburi, gata pentru a fi taiata în bucaţi.
Dupa rugaciune, Tom, prevenit, se ridica, toata lumea facu la fel, şi bau dintr-o cupa mare de aur, cu prinţesa Elisabeth care o trecu lady-ei Jane, apoi cupa facu înconjurul întregii asistenţi.
Banchetul începu. La miezul nopţii, animaţia era în toi. Se vazu atunci unul din acele spectacole pitoreşti atat de admirate în timpurile vechi, a caror descriere se gaseşte în numeroasele cronici ale martorilor oculari.
Pe un loc amenajat, intrara, un baron şi un conte îmbracaţi turceşte cu halate lungi, de matase brodate cu aur şi cu palarii de catifea caramizie, încadrate în colaci auriţi, cu sabii numite iatagane, prinse în eşarfe late de aur. Vine apoi, un alt baron şi un alt conte, amandoi îmbracaţi în robe de satin galben cu verigi albe şi în fiecare varga alba era o banda de satin caramiziu, dupa moda ruseasca. Purtau pe cap şepci de blana şi fiecare ţinea în mana o secure mica. Cizmele lor se terminau printr-o ascuţitura curbata, lunga de un picior. Dupa ei vine un Cavaler, apoi vine lordul Mare-Amiral şi odata cu el, cinci nobili în tunici de catifea caramizie scobite în faţa şi în spate şi şnuruite pe piept cu lanţişoare de argint.
Pe deasupra purtau mantale scurte de satin caramiziu, iar pe cap aveau palarii de dansatori împodobite cu pene de fazan. Aceştia erau îmbracaţi dupa moda prusiana.
Purtatorii de torţe, cam o suta, aveau costume de satin caramiziu şi verde ca maurii; iar faţa lor era neagra. Venea dupa aceea, mascarada.
Cantareţii ambulanţi care erau deghizaţi dansara şi tot astfel facura lorzii şi lady-le ceea ce facea mare placed. Şi în timp ce Tom, pe scaunul lui ridicat, privea cu atenţie acest dans "salbatic" înnebunit, în admiraţie, de aceasta încurcatura de culori ale caleidoscopului care forma figuri savant aranjate; în faţa porţii de la Guildhall, adevaratul prinţ de Galles, în zdrenţe, proclama drepturile sale şi nedreptatea ce suferea, denunţa de impostor şi striga sa fie lasat sa intre.
Lumea petrecea din toata inima pe seama acestui incident, se înghesuia şi gaturile se întindeau sa vada pe micul razvratitor.
Apoi, începu sa-l insulte şi sa-şi bata joc de el spre a-i mari şi mai mult furia. Lacrimi de ciuda îi curgeau din ochi. Dar el se ţinea bine şi sfida mulţimea cu îndrazneala. Alte înjuraturi urmara, alte batjocuri îl asaltara.
Atunci le striga:
- Va spun înca o data, caini grosolani ce sunteţi; eu sunt Prinţul de Galles! Şi oricum sunt de parasit şi de neglijat, fara sa-mi dea cineva o mana de ajutor în nevoie şi fara sa-mi spuna un cuvant de încurajare, îmi voi menţine dreptul şi nu ma voi mişca de aici!
- Ca eşti prinţ sau nu, n-are importanţa, eşti un flacau bun şi nu vei ramane fara prieteni! Iata-ma langa tine pentru a-ţi dovedi şi ţine minte vorbele mele: Ai putea sa ai un prieten mai rau decat Miles Hendon,
desigur, deci, nu-ţi obosi picioarele sa-l cauţi. Odihneşte-ţi morişca copile, eu vorbesc limba acestor josnici guzgani de canal ca şi cand aş fi de-al lor.
Acel care vorbea astfel era un fel de don Cezar de Bazan, dupa costum, aspect, alura. Era înalt, bine zidit, musculos. Tunica şi pantalonii erau de o ţesatura bogata, dar ponosita şi jerpelita, cu aurul de pe galoane şters. Gulerul sau era mototolit şi îndoit. Pana de la palaria lui pleoştita era rupta şi spanzura ca vai de lume.
Purta la şold o spada lunga într-o teaca de oţel ruginita! Alura lui fanfaroana amintea pe aceea a moftangiilor în cautare de lucru.
Cuvintele acestui straniu personaj, fura primite de o explozie de glume mitocaneşti şi de rasete:
— E un alt prinţ deghizat! Ţine-ţi gura, prietene, are aerul periculos. Bucuros! Cum se uita! Ce ochi! Luaţi-i copilul! La adapatoare, pui de urs! strigara.
Sub impulsul acestei bune idei, o mana apucase pe prinţ; dar tot aşa la timp, strainul trasese sabia din teaca şi cu o lovitura puternica aplicata cu latul, doborî la pamant pe îndrazneţ, îndata un concert de voci izbucni: "Omoraţi cainele! Omoraţi-l! Omoraţi-l!"...
Şi lumea încercui pe soldat, care rezemandu-şi spatele de un zid, începu sa loveasca în toate parţile facand morişca neîncetat, cu sabia lui. Victimele cadeau zbatandu-se încoace şi încolo; dar marea omeneasca se repezea cu violenţa, trecea peste corpurile întinse pe jos şi se izbea de campionul micului prinţ, cu o forţa mereu înnoita.
Pierderea se parea singura cand, deodata, un sunet de trompete se auzi şi o voce striga: "Loc trimisului Regelui!", în timp ce o trupa de cavalerişti alunga lumea, care se risipea fugind cat o ţineau picioarele.
Curajosul strain ridica pe prinţ în braţe şi în curand, amandoi se gasira în afara de pericol şi în afara de lume.
- Sa ne întoarcem la Guildhall.
Deodata, stapanind zgomotul tumultuos de bucurie, izbucni chemarea clara a goarnei. Se facu tacere adanca şi o voce se ridica aceea a mesagerului palatului. Toata asistenţa, în picioare, asculta aceste vorbe cuprinzatoare şi scurte, pronunţate cu solemnitate:
— A murit Regele!
Capetele se aplecara pe piepturi şi toţi participanţii ramasera astfel, tacuţi, cateva momente, apoi cazura în genunchi; ridicara mainile catre Tom şi un strigat puternic ce parea ca va darama monumentul ţaşni:
— Traiasca Regele!
Sarmanul Tom privea cu ochii tulburaţi acest spectacol stupefiant, în sfarşit, privirile sale îngrijorate se oprira mai întai asupra prinţeselor îngenuncheate langa el, apoi asupra contelui Hertford. O hotarare imediata aparu pe figura lui. Cu voce joasa, şopti la urechea lordului:
- Spuneţi-mi sincer, pe credinţa şi onoarea dum neavoastra. Daca dau un ordin pe care numai un rege are dreptul şi prerogativul sa-l dea, acest ordin va fi el executat şi nu se va ridica nimeni sa zica: nu?
- Nimeni, în regatul acesta, seniore. In persoana Voastra, consta majestatea Angliei. Sunteţi regele şi voinţa Voastra singura face lege.
Incepand de astazi, legea regelui va fi o lege de îndurare şi nu va mai fi niciodata o lege sangeroasa! Sculaţi-va! Alergaţi la Tour şi spuneţi ca, din ordinul regelui, ducele de Norfolk nu va muri.
Aceste vorbe trecute din gura în gura, facura înconjurul salii şi cand Herford se îndeparta, un strigat formidabil ţaşni din nou:
- Regimul sangelui a încetat! Traiasca Eduard, Regele Angliei.
Print si cersetor - Capitolul 11 - La Guildhall
Aceasta pagina a fost accesata de 611 ori.