Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 15 - Tom rege
A doua zi, ambasadorii straini se prezentara cu stralucitoarele lor suite şi, Tom aşezat pe tron, cu pompa regala, îi primi. La început splendoarea acestui spectacol îi încanta ochii şi îi aprinse imaginaţia. Dar audienţa era lunga şi plictisitoare, scrisorile erau aşa de numeroase ca aceea ce parea la început o placere, deveni în curand apasator şi mortal plictisitor.
Tom pronunţa vorbele pe care Hertford i le şoptise din vreme şi se silea sa se achite în mod satisfacator de datorie, dar era prea nou pentru asemenea lucrun şi prea puţin în rosturile sale pentru a obţine mai mult decat un rezultat mediocru. El avea destula înfaţişare de rege, dar era incapabil sa simta ca rege Aşa ca, fu, sincer, bucuros cand solemnitatea se termina.
Cea mai mare parte din aceasta zi fu "pierduta" cum zicea el, pentru sine cu lucru inerente funcţiunilor regale. Chiar cele doua ore consacrate petrecerilor princiare erau aproape mai apasatoare pentru el ca celelalte momente, atat erau de supuse la constrangeri şi rezerve ceremonioase.
In timpul acesta, el avu o ora de ragaz pe care o dadu copilului sau de bataie, de la care continua sa primeasca instrucţiuni preţioase şi necesare.
Cea de-a treia zi a domniei lui Tom Canty, trecu aşa ca celelalte, numai ca norii ce o ameninţau, începeau sa se risipeasca. Se simţea mai puţin jenat ca în prima zi, se obişnuia puţin cu situaţia şi cu obligaţiile lui.
Lanţurile îl strangeau, înca, dar nu în continuu; prezenţa şi omagiile celor mari îl stinghereau şi îl încurcau din ce în ce mai putin. Dar vedea, ca se apropie a patra zi, cu o tristeţe serioasa, cand trebuia sa ia masa în public. Erau, de asemenea multe lucruri mari în programul acestei zile: trebuia sa prezideze Consiliul care dorea sa ia parerea şi ordinele sale asupra politicii de urmat faţa de naţiunile straine; lordul Hertford trebuia ridicat, formal, la gradul de Şef al Guvernului. Alte lucruri, înca, erau fixate pentru aceasta a patra zi. Dar lui Tom, toate îi pareau putin importante faţa cu un dineu în faţa mulţimii de priviri curioase, fixate asupra lui şi o mulţime de guri comentand în şoapta atitudinea şi greşelile sale, daca ar fi avut nenorocirea sa le comita. Dar cum nimic nu putea sa împiedice aceasta a patra zi sa vina la rand, ea veni.
Şi gasi pe Tom dezorientat, distrat şi incapabil de a se stapani.
Datoriile obişnuite ale dimineţii îl copleşisera într-un mod insuportabil. Odata mai mult simti asupra lui greutatea captivitaţii.
Tarziu, dimineaţa, se duse în marea sala de audienţe şi se întreţinu cu contele Hertford. Aştepta îngrijorat ora fixata pentru vizita de ceremonie a unui numar considerabil de mari ofiţeri şi de curteni.
Un moment dupa aceea, Tom, care se apropiase de fereastra şi privea cu un interes viu ceea ce se petrecea pe marea alee, dincolo de grilajul palatului cu dorinţa de a lua parte în persoana la aceasta viaţa şi la aceasta mişcare, zari o mulţime infecta, dezorientata, de oameni, de femei şi de copii huiduind şi strigand, care înainta pe drum.
- Aş vrea sa ştiu ce e acolo! zise el cu acea curiozitate a copilului în asemenea împrejurari.
- Dumneavoastra sunteţi Regele, raspunse sobru contele înclinandu-se. Majestatea Voastra îmi da voie sa ma interesez?
- O! Da! Va rog! O! Da! Cu placere! exclama Tom, incitat, adaugand în el însuşi cu un sentiment de satisfacţie: "Intr-adevar, a fi rege nu e decat plictiseala; sunt, nu e vorba şi compensaţii şi agremente".
Capitanul chema un paj şi îl trimise sa duca la capitanul garzii, ordinul urmator:
- Sa se opreasca marşul mulţimii şi sa se afle cauza acestei mişcari. Din ordinul Regelui!
Dupa cateva secunde, un şir lung de garzi regali, îmbracaţi în armurile lor de oţel ieşi pe porţi şi porni sa închida drumul.
Un mesager vine şi raporteaza ca mulţimea urmarea un barbat, o femeie şi o fetiţa care urmau sa fie executaţi pentru crima comisa contra pacii şi maririi regatului.
Moartea, o moarte groaznica, aştepta pe aceşti sarmani nenorociţi! La acest gand inima lui Tom se stranse. Mila domina în el toate celelalte consideraţii. El nu se gandea la legile violate de aceşti trei criminali, nici la pagubele pe care le suferisera victimele. El nu se gandea decat la un singur lucru: ca eşafodul le aşteapta, ca o soarta teribila şedea ameninţatoare deasupra capetelor lor. Acest gand îl facu sa uite, pentru un moment, ca el nu era decat umbra falsa a unui rege şi înainte de a-şi da seama de aceasta şi daduse ordinul:
— Sa fie aduşi aici.
Deodata se roşi, apoi ceva ca o scuza i se ridica pe buze; dar vazand ca ordinul sau nu provocase nici o surprindere din partea contelui şi a pajilor, îşi înghiţi cuvintele ce voia sa spuna.
Pajul facu o reverenţa adanca şi se retrase de-a-ndaratelea pentru a se duce sa transmita ordinul. Tom avu o mişcare de orgoliu şi o simţire noua din avantajele legate de funcţiunea de rege. Işi zise: "Intr-adevar, este exact aşa cum îmi închipuiam eu cand citeam poveştile batranului preot şi jucam rolul prinţului. Dadeam ordine şi faceam legi, tuturor, zicand:
- Faceţi asta, faceţi pe cealalta şi nimeni nu îndraznea sa ma contrazica ori sa se opuna voinţei mele.
In acest moment uşile salii de audienţa se deschisera; ofiţerii de serviciu anunţara pe rand o serie lunga de nume şi de titluri sforaitoare, şi personajele care purtau aceste nume şi care erau toate, în costume de gala, se aranjara liniştite în încapere.
Tom nu le dadu nici o atenţie, atat era de absent şi de îngrijorat de ceea ce avea sa se întample cu cei trei mizerabili conduşi la supliciu.
Se aşeza cu indiferenţa într-un fotoliu al carui spate era brodat cu armele regale şi, cu picioarele sprijinite pe o perna tot aşa de brodata, fixa ochii pe uşa dand toate semnele unei nerabdari nervoase. Asistenţa nu îndrazni sa-l tulbure din reflecţiile sale, şi aşteptand ca el sa binevoiasca a se ocupa de ea, considerari în şoapta se angajara la moment, asupra treburilor guvernului şi împrejurarile Curţii.
Deodata se auzira paşi cadenţaţi de soldaţi. Uşa de la sala de audiere se deschise din nou şi cei trei criminali se gasira în prezenţa lui Tom, conduşi de un subşerif însoţit de un numar de guarzi ai regelui. Ofiţerul de poliţie judiciara, puse un genunchi la pamant în faţa lui Tom, apoi se scula şi se posta deoparte.
Cei trei condamnaţi îngenuncheara, de asemenea, şi ramasera în aceasta poziţie cu faţa aproape lovindu-se de pamant. Garda se grupa în jurul tronului.
Tom examina atent prizonierii. Ceva din costumul şi aerul condamnatului, deştepta în el o vaga amintire.
-"Mi se pare, îşi zise el, ca eu am mai vazut pe omul acesta ... dar unde şi cand, nu aş putea spune".
Omul ridicase, deodata, capul şi îl aplecase pe loc, neputand sa suporte stralucirea temuta a suveranitaţii.
Dar n-a trebuit pentru Tom decat o clipa ca sa surprinda expresia fizionomiei nenorocitului.
- Acum ştiu, murmura el. Este individul care a scos pe Giles Witt din Tamisa şi i-a salvat viaţa în acea zi de Anul Nou, pe un frig teribil. O fapta frumoasa, fara îndoiala şi mare nenorocire este ca a comis şi fapte marşave care l-au adus în situaţia aceasta trista. N-am uitat nici ziua, nici ora, prin faptul ca, puţin dupa aceea, la vremea pranzului, mama-mare mi-a tras o bataie aşa de grozava ca toate cele primite pana aici, puteau sa treaca drept mangaieri, îmbraţişari şi dulcegarii, dupa aceasta.
Tom ordona sa se îndeparteze un moment femeia şi copilul, apoi adresandu-se subşerifului:
— Ce crima a comis omul acesta?
Ofiţerul de justiţie facu o plecaciune şi zise:
— Sa traiasca Majestatea Voastra, acest mizerabil a omorat prin otrava pe unul din supuşii Majestaţii Voastre.
Compatimirea ce încercase Tom pentru prizonier şi admiraţia lui pentru generosul salvator al copilului care era gata sa se înece, se stinsera dintr-odata.
— Crima a fost dovedita? întreba regele.
— A fost evidenta, sire.
Tom ofta şi zise:
— Sa-l duca, merita moartea. E pacat, caci era un om de treaba, sau cel putin ... vreau sa spun ca are aerul.
Prizonierul împreuna mainile cu energia disperarii şi facu apel la îndurarea regelui. Spaima îi era zugravita pe fata şi fraze cioparţite îi scapau de pe buze:
— O, îndurare, Rege; daca puteţi avea mila de mine, Sire. Sunt nevinovat. Nu exista dovezi de faptele pentru care sunt acuzat, dar accept condamnarea. Judecata a fost facuta, trebuie numai executata. Numai ca, în marea şi extrema mea durere, cer o favoare, caci sentinţa e prea cruda ca s-o pot suporta. Graţie, Milord, graţie! Compatimirea Voastra regala, asculte-mi ruga! Din ordinul Vostru sa fiu spanzurat!
Tom era înmarmurit. Nu se aşteptase la aceasta ieşire.
— Iata o favoare, ridicola! zise el. Tu ceri sa fii spanzurat? Dar mi se pare ca asta ţi-e soarta.
— O, nu! Bunul meu stapan şi Suveran. Sunt condamnat sa fiu fiert de viu.
La aceste cuvinte, un sentiment de groaza se picta pe faţa lui Tom. Avu o tresarire şi puţin trebui sa cada de pe scaun, îndata ce îşi recuceri sangele rece, zise:
— Ruga sa-ţi fie ascultata, sarman ticalos! Daca ai fi otravit o suta de oameni, tot n-ai merita o moarte atat de oribila.
Condamnatul se arunca cu faţa la pamant şi izbucni în mulţumiri pasionate de recunoştinţa.
— Dumnezeu sa va fereasca de rau, Sire, sa socoteasca în cer binele pe care mi-l faceţi şi sa va dea rasplata!
Tom se întoarse catre contele Hertford:
- Milord, zise el, eu nu cred ca îngrozitoarea sentinţa pronunţata contra acestui om, sa fie conforma cu legea.
- Este pedeapsa otravitorilor, Sire. In Germania, falsificatorii de monede sunt aruncaţi de vii în ulei clocotind sau nu sunt aruncaţi, ci mai degraba sunt coboraţi cu o funie, puţin cate puţin, mai întai labele picioarelor, pe urma pulpele, pe urma ...
- O, te rog, Milord, opreşte-te; nu pot sa suport descrierea acestor orori!
Tom îşi acoperise ochii cu mainile ca şi cand ar fi vrut sa-şi cruţe vederea de sinistrul spectacol.
— Va rog, Milord, zise el, gata sa se sufoce faceţi sa se schimbe legea. O! Nu suferiţi ca sarmanele creaturi ale bunului Dumnezeu sa fie supuse la asemenea torturi.
Faţa contelui se lumina de satisfacţie. Hertford era un suflet nobil, compatimitor, cedand impulsurilor generoase, lucru puţin cunoscut printre marii regatului în acea perioada cand forţa şi violenţa erau regula de conduita obişnuita a regilor şi prinţilor.
— Cuvintele acestea ale Majestaţii Voastre, zise el, au semnat şi au pecetluit abrogarea, de azi înainte, a legii contra otravitorilor. Istoria îşi va aduce aminte, Sire, pentru a rezerva toata cinstea domniei Majestaţii Voastre.
Subşeriful se pregatea sa plece cu condamnatul. Tom îi facu semn sa aştepte.
- Aş vrea, zise el, sa examinez aceasta afacere mai de aproape. Omul acesta afirma ca nu e vinovat, ca nu exista probe contra lui. Spune-mi pe ce se sprijina acuzaţia şi condamnarea.
- Sa traiţi Majestate, din proces reiese ca omul acesta a intrat într-o casa din catunul Islington unde zacea un bolnav. Trei martori spun ca erau orele zece de dimineaţa şi alţi doi martori susţin ca erau cateva minute mai tarziu. Bolnavul era singur în acel moment şi dormea. Omul acesta, ieşi în acel moment din casa şi îşi urma drumul. Bolnavul muri, o ora dupa aceea facand mari sforţari sa vomite, cu mari contracţii
convulsive ale muşchilor şi ale nervilor.
- A vazut cineva ca i-a dat otrava bolnavului? S-a gasit otrava?
- Nu, Sire.
- Atunci, cum se ştie ca a fost otravire?
- Sa traiţi, Majestate, doctorii au marturisit ca nimeni nu moare astfel, fara sa fi fost otravit.
Marturia era concludenta, caci ştiinţa medicala era, în acele vremuri de simplicitate, mai stapana decat astazi. Aşa ca Tom se pazea sa puna la îndoiala autoritatea unui cuvant atat de respectat peste tot.
- Doctorii îşi cunosc treburile lor, zise el, prin urmare, au dreptate. Şi, adauga, mintal: "Sarmanul diavol, mi se pare ca e pierdut fara speranţa".
- Nu e totul, Sire, continua subşeriful. E mai mult şi mai grav. Multa lume a venit sa ateste ca un vrajitor din acelaşi catun, pe care nimeni nu l-a mai vazut de arunci şi care a plecat nu se ştie unde, prezisese, şi în credinţase în secret mai multor persoane, ca bolnavul va muri otravit şi ca cel care îi va da otrava, va fi un strain, un om brun, rau îmbracat; ori, omul acesta este brun şi zdrenţaros. Rog pe Majestatea Voastra sa observe aceasta împrejurare care da o greutate atat de mare acuzarii şi sa ia cunoştinţa ca omul a fost prevestit.
Era, într-adevar, un argument irezistibil care cerea în mod fatal condamnarea, în epocile de superstiţie.
Tom înţelese ca nu avea nimic de replicat. Caci oricat de puţin te-ai fi raportat la aceste probe zdrobitoare, culpabilitatea mizerabilului era în afara de îndoiala. Tom, vru, cu toate acestea, sa mai lase prizonierului o ultima şansa de salvare:
- Ai ceva de spus pentru apararea ta? întreba el. Vorbeşte repede!
- Sire, se planse condamnatul, aceea ce am spus în faţa judecatorilor, tot ce voi spune aici, nu ma va scapa. Sunt nevinovat; dar n-o pot dovedi. N-am prieteni şi nu cunosc pe nimeni. Daca aş avea, aş fi putut stabili ca n-am fost la Islington în ziua cand omul bolnav a murit. Aş fi putut stabili ca în acea zi ma gaseam la o mare departare de acolo în josul scarii vechi de la Wapping şi aş fi putut stabili, de asemenea, ca în momentul acela, Sire, în loc de a face sa piara un om prin otrava, salvam viaţa unui copil care se îneca şi ca...
- Linişte! striga Tom, cu animaţie. Şerifule, în ce zi a fost comisa crima?
- La ora zece dimineaţa, Sire, sau cateva minute mai tarziu, în ziua de Anul Nou, atunci cand...
- Lasaţi omul acesta liber. Sa i se dea drumul chiar în momentul acesta. Vreau eu!
Privi în jurul sau cu teama, roşi puternic şi pentru a îndrepta ceea ce avea negramatical în vorbele sale, adauga:
— Turbez cand vad ca un om poate fi spanzurat pe baza unor marturii atat de uşuratice şi aşa de lejere.
Un murmur surd de admiraţie înconjura adunarea. Aceasta admiraţie nu era deloc provocata de iertarea pe care Tom o acordase unui pacatos de care, formele dadeau convingerea ca era vinovat de otravire şi a carui punere în libertate putea abia sa treaca admisibila; dar se mirau, cu placere ca tanarul investit cu autoritatea suprema daduse dovada de atata inteligenţa şi hotarare. Şi, îşi ziceau în şoapta: "Nu e aşa de nebun cat se spune. Un om în toate minţile n-ar fi judecat mai sanatos. Cu cata abilitate, cu cata siguranţa de judecata a condus interogatoriul! Ce bine s-a regasit el în întregime în acest mod brusc şi net de a tranşa chestiunea! Ce bine îl recunoşti în acel: "Vreau eu!" atat de ridicat şi ferm! "Domnul fie laudat, iata-l în fine, vindecat! Nu mai e un copil, e un rege. Acesta va avea voinţa tatalui sau!"
Aceste reflecţii însoţite de aplauze, nu erau atat de discrete cat sa nu parvina cate ceva la urechile lui Tom.
Şi avura efectul de a-l face sa se simta mai la sine, îl facura mai întreprinzator şi îl facura sa aiba un sentiment de orgoliu care ameninţa sa degenereze îndata în prezumţie.
Totodata, naturalul varstei, facu sa cada în extrema cealalta şi curiozitatea îl duse la rezerva ... Era nerabdator sa ştie ce crime savarşisera: femeia şi fetiţa. Aşa ca, ceru sa fie aduse în faţa lui. Cand le vazu prosternate în faţa lui, cand le vazu lovite de spaima şi le auzi plangand cu dureroase sughiţuri simţi o lacrima în ochi.
- Ce-au facut? întreba el pe subşerif.
- Sa traiţi, Majestate, au fost acuzate, şi exista convingerea, de crima cea mai neagra. Pentru aceasta chiar judecatorii procedand conform cu legea au ordonat, fara şovaire, moartea prin spanzuratoare: si-au vandut sufletele diavolului.
Tom tresari din toate madularele. Parintele Andrews îi spusese odata cat trebuie sa dispreţuiasca şi sa se fereasca de asemenea raufacatori care se dedau la practici atat de condamnabile. Totuşi, nu putu rezista dorinţei de a şti mai exact ce se petrecuse.
- Unde şi cand a fost comisa aceasta crima abominabila? întreba el.
— La miezul nopţii, în decembrie, langa ruinele unei biserici, Sire.
Tom, avu o noua tremuratura de oroare.
- Cine era acolo?
- Aceste doua creaturi infame, Sire, şi celalalt.
- Au marturisit crima?
- Nu, Sire, o neaga.
- Atunci, cum se ştie?
- Sunt martori, Sire, care le-au vazut dand tarcoale prin partea locului! Du-te-vino acesta al lor, a trezit presupuneri care în curand au fost confirmate şi justificate de fapte, în particular e lucru manifest ca prin forţa oculta astfel obţinuta, ele au evocat şi provo cat o vijelie care a devastat întreg ţinutul. Patruzeci de martori au vazut furtuna şi au atestat-o, şi s-ar fi putut gasi, cu siguranţa, o mie, caci toata ţara a suferit.
Tom nu putea contesta ca un asemenea act era un act scelerat; dar gravitatea sentinţei nu înceta sa-l tulbure.
— Au suferit şi ele de pe urma acestei vijelii? în treba el.
Fu un moment de surpriza în adunare. Cateva capete pleşuve se apropiara, mai mulţi asistenţi convenira ca întrebarea era subtila şi patrunzatoare. Subşeriful nu voia sa ajunga unde dorea Tom sa ajunga. Astfel ca, raspunse simplu:
D- esigur, Sire, au suferit şi ele şi chiar mai crud decat restul satului. Casa lor a fost distrusa, toate bunurile pierdute, şi au ramas fara adapost.
- Atunci, mi se pare ca aceasta femeie a fost de la început pedepsita de fapta ei rea, prin paguba ce a suferit şi ea a fost cea pacalita în targul ce a încheiat, chiar daca n-ar fi platit o para. Caci, sa-ţi vinzi sufletul tau şi al copilului tau ca sa ai un asemenea rezultat, iata ce mi se pare imposibil, afara de cazul cand ea e nebu na. Or, daca e nebuna, nu ştie ce face şi daca nu ştie ce face, nu e vinovata.
Capetele pleşuve se apropiara pentru a doua oara. Daca Regele e nebun, zise cineva, cum a ieşit vorba, nebunia lui este din cele ce trebuiesc dorite oamenilor pe care îi cunosc şi a caror înţelepciune întreaga nu prezinta un gram de raţiune.
- Ce varsta are copila aceasta? întreba Tom.
- Noua ani, sa traiţi, Majestate!
— Legile Angliei permit unui copil sa faca un pact pentru a se vinde, Milord?
Tom adresase aceasta întrebare unuia din judecatorii care faceau parte din adunare.
- Sire, zise învaţatul magistrat înclinandu-se în doua randuri, legea nu permite unui copil sa se lege pentru nici o afacere importanta, nici sa figureze într-un contract, avand în vedere ca un copil, din lipsa totala, sau slabiciune de inteligenţa, este inapt, fara experienţa şi fara competenţa, în materie de angajament, obligaţiuni ori controverse, neputand în cele mai multe cazuri sa pareze scopurile urate ale celor mari. Orice contract facut de un copil cu un englez e nul, neavenit şi caduc.
- Dar de ce un asemenea contract este valabil cand e facut la aceasta varsta cu Dracul? Pentru ce legea engleza acorda Dracului un drept pe care îl refuza unui supus englez?
Acest mod nou de a înfaţişa lucrurile paru atat de spiritual ca mulţi îl reţinura pentru a-l da ca dovada de originalitatea regelui şi de însanatoşirea lui.
Femeia încetase plansul cu sughiţuri; cu capul ridicat ea întreba din ochi fizionomia lui Tom, pe care parea ca citeşte pentru ea şi copilul ei, o licarire de speranţa. Tom observa şi se simti mai mult atras catre aceasta nenorocita, expusa, ea şi fetiţa ei de noua ani, la o situaţie atat de teribila şi, ca sa zicem astfel, fara leac.
- Cum au facut pentru a provoca furtuna?
- Şi-au scos ciorapii, Sire.
Tom nu pricepu nimic. Curiozitatea lui era viu aprinsa.
- E straniu! zise el cu un gest de incredulitate. Şi asta se întampla întotdeauna?
- Intotdeauna, Sire, cel puţin daca astfel e voinţa femeii şi daca ea pronunţa cuvinte cabalistice în gand sau în fapt.
Tom se întoarse spre femeie şi cu o voce poruncitoare ordona:
— Exercita-ţi puterile. Vreau sa vad o vijelie.
Fu un moment de groaza şi de perplexitate în superstiţioasa adunare. Nimeni nu îndraznea sa vorbeasca; dar era lucru sigur ca fiecare ar fi vrut s-o ia la fuga, ceea ce nu observa Tom, care era cu gandul numai la cataclismul comandat. O expresie de frica şi de mirare aparu pe faţa femeii. Atunci Tom repeta cu însufleţire:
- Nu-ţi fie frica; nu ţi se va face nici un reproş. Din contra, vei fi libera; nimeni nu te va supara. Exercita-ţi puterile!
- Oh! Majestate, n-am nici o putere. Am fost acuzata pe nedrept, raspunse femeia.
- De teama vorbeşti astfel. Fii sincera, nu ţi se va face nici un rau. Fa sa vina o vijelie, poate sa fie cat de mica. Nu-ti cer o furtuna, un uragan; îmi place mai mult contrariul. Fa ce-ţi spun şi vei avea viaţa salvata. Vei pleca de aici cu copilul tau sub protecţia Regelui, fara ca nimeni din supuşii acestui regat sa-ţi poata cauza nici un rau, nici paguba.
Femeia nu raspunse. Ea cazu cu faţa la pamant şi, gemetele întretaiate de sughiţuri convulsive, dovedeau ca era în imposibilitate sa satisfaca acel capriciu regal cu toate ca viaţa copilului ei şi propria ei salvare erau în joc.
Tom insista, ordona sever, batu din picior spre a se face ascultat. Femeia sughiţa mereu.
- Nu pot, Sire, nu pot ...
In fine, Tom zise grav:
- Cred ca aceasta femeie spune adevarul. Daca mama mea era în locul ei şi daca ea ar fi avut vreo putere de la Dracul, n-ar fi ezitat sa izbucneasca toate vijeliile pe care le-ar fi cerut cineva şi a întoarce ţara în treaga cu susul în jos chiar daca ar fi trebuit sa nu ramana piatra peste piatra, îndata ce ar fi fost sigura ca îmi salveaza viaţa cu preţul acesta! Or, e locul sa cred ca toate mamele gandesc la fel cu a mea. Eşti libera femeie, tu şi copilul tau, ca va cred nevinovate pe amandoua. Ori, acum cand eşti libera, cand nu mai ai de ce te teme, cand eşti iertata, trage-ţi ciorapii şi fa sa vina o vijelie, şi te voi face atat de bogata cat vei vrea.
— Nu pot, Sire, zise sarmana, nu pot.
Tom era roşu de manie. Asistenţa tremura. Gardienii, supunandu-se unei mişcari instinctive, lasasera sa le cada grele, halebardele, în jos.
— Scoate-ţi ciorapii! striga Tom.
Femeia, înspaimantata, se supuse, îşi scoase ciorapii şi îi scoase şi pe ai fetiţei.
Fu o tacere lunga. Vijelia nu începu. Tom avu un oftat de dezamagire.
— Du-te, buna mea femeie, zise el, judecatorii tai s-au înşelat. Du-te în pace. Necuratul n-are putere asupra ta. Pune-ţi ciorapii şi tu şi fetiţa ta. Milorzi, nu vom mai avea niciodata vijelie, fiţi siguri ...
Tom pronunţa vorbele pe care Hertford i le şoptise din vreme şi se silea sa se achite în mod satisfacator de datorie, dar era prea nou pentru asemenea lucrun şi prea puţin în rosturile sale pentru a obţine mai mult decat un rezultat mediocru. El avea destula înfaţişare de rege, dar era incapabil sa simta ca rege Aşa ca, fu, sincer, bucuros cand solemnitatea se termina.
Cea mai mare parte din aceasta zi fu "pierduta" cum zicea el, pentru sine cu lucru inerente funcţiunilor regale. Chiar cele doua ore consacrate petrecerilor princiare erau aproape mai apasatoare pentru el ca celelalte momente, atat erau de supuse la constrangeri şi rezerve ceremonioase.
In timpul acesta, el avu o ora de ragaz pe care o dadu copilului sau de bataie, de la care continua sa primeasca instrucţiuni preţioase şi necesare.
Cea de-a treia zi a domniei lui Tom Canty, trecu aşa ca celelalte, numai ca norii ce o ameninţau, începeau sa se risipeasca. Se simţea mai puţin jenat ca în prima zi, se obişnuia puţin cu situaţia şi cu obligaţiile lui.
Lanţurile îl strangeau, înca, dar nu în continuu; prezenţa şi omagiile celor mari îl stinghereau şi îl încurcau din ce în ce mai putin. Dar vedea, ca se apropie a patra zi, cu o tristeţe serioasa, cand trebuia sa ia masa în public. Erau, de asemenea multe lucruri mari în programul acestei zile: trebuia sa prezideze Consiliul care dorea sa ia parerea şi ordinele sale asupra politicii de urmat faţa de naţiunile straine; lordul Hertford trebuia ridicat, formal, la gradul de Şef al Guvernului. Alte lucruri, înca, erau fixate pentru aceasta a patra zi. Dar lui Tom, toate îi pareau putin importante faţa cu un dineu în faţa mulţimii de priviri curioase, fixate asupra lui şi o mulţime de guri comentand în şoapta atitudinea şi greşelile sale, daca ar fi avut nenorocirea sa le comita. Dar cum nimic nu putea sa împiedice aceasta a patra zi sa vina la rand, ea veni.
Şi gasi pe Tom dezorientat, distrat şi incapabil de a se stapani.
Datoriile obişnuite ale dimineţii îl copleşisera într-un mod insuportabil. Odata mai mult simti asupra lui greutatea captivitaţii.
Tarziu, dimineaţa, se duse în marea sala de audienţe şi se întreţinu cu contele Hertford. Aştepta îngrijorat ora fixata pentru vizita de ceremonie a unui numar considerabil de mari ofiţeri şi de curteni.
Un moment dupa aceea, Tom, care se apropiase de fereastra şi privea cu un interes viu ceea ce se petrecea pe marea alee, dincolo de grilajul palatului cu dorinţa de a lua parte în persoana la aceasta viaţa şi la aceasta mişcare, zari o mulţime infecta, dezorientata, de oameni, de femei şi de copii huiduind şi strigand, care înainta pe drum.
- Aş vrea sa ştiu ce e acolo! zise el cu acea curiozitate a copilului în asemenea împrejurari.
- Dumneavoastra sunteţi Regele, raspunse sobru contele înclinandu-se. Majestatea Voastra îmi da voie sa ma interesez?
- O! Da! Va rog! O! Da! Cu placere! exclama Tom, incitat, adaugand în el însuşi cu un sentiment de satisfacţie: "Intr-adevar, a fi rege nu e decat plictiseala; sunt, nu e vorba şi compensaţii şi agremente".
Capitanul chema un paj şi îl trimise sa duca la capitanul garzii, ordinul urmator:
- Sa se opreasca marşul mulţimii şi sa se afle cauza acestei mişcari. Din ordinul Regelui!
Dupa cateva secunde, un şir lung de garzi regali, îmbracaţi în armurile lor de oţel ieşi pe porţi şi porni sa închida drumul.
Un mesager vine şi raporteaza ca mulţimea urmarea un barbat, o femeie şi o fetiţa care urmau sa fie executaţi pentru crima comisa contra pacii şi maririi regatului.
Moartea, o moarte groaznica, aştepta pe aceşti sarmani nenorociţi! La acest gand inima lui Tom se stranse. Mila domina în el toate celelalte consideraţii. El nu se gandea la legile violate de aceşti trei criminali, nici la pagubele pe care le suferisera victimele. El nu se gandea decat la un singur lucru: ca eşafodul le aşteapta, ca o soarta teribila şedea ameninţatoare deasupra capetelor lor. Acest gand îl facu sa uite, pentru un moment, ca el nu era decat umbra falsa a unui rege şi înainte de a-şi da seama de aceasta şi daduse ordinul:
— Sa fie aduşi aici.
Deodata se roşi, apoi ceva ca o scuza i se ridica pe buze; dar vazand ca ordinul sau nu provocase nici o surprindere din partea contelui şi a pajilor, îşi înghiţi cuvintele ce voia sa spuna.
Pajul facu o reverenţa adanca şi se retrase de-a-ndaratelea pentru a se duce sa transmita ordinul. Tom avu o mişcare de orgoliu şi o simţire noua din avantajele legate de funcţiunea de rege. Işi zise: "Intr-adevar, este exact aşa cum îmi închipuiam eu cand citeam poveştile batranului preot şi jucam rolul prinţului. Dadeam ordine şi faceam legi, tuturor, zicand:
- Faceţi asta, faceţi pe cealalta şi nimeni nu îndraznea sa ma contrazica ori sa se opuna voinţei mele.
In acest moment uşile salii de audienţa se deschisera; ofiţerii de serviciu anunţara pe rand o serie lunga de nume şi de titluri sforaitoare, şi personajele care purtau aceste nume şi care erau toate, în costume de gala, se aranjara liniştite în încapere.
Tom nu le dadu nici o atenţie, atat era de absent şi de îngrijorat de ceea ce avea sa se întample cu cei trei mizerabili conduşi la supliciu.
Se aşeza cu indiferenţa într-un fotoliu al carui spate era brodat cu armele regale şi, cu picioarele sprijinite pe o perna tot aşa de brodata, fixa ochii pe uşa dand toate semnele unei nerabdari nervoase. Asistenţa nu îndrazni sa-l tulbure din reflecţiile sale, şi aşteptand ca el sa binevoiasca a se ocupa de ea, considerari în şoapta se angajara la moment, asupra treburilor guvernului şi împrejurarile Curţii.
Deodata se auzira paşi cadenţaţi de soldaţi. Uşa de la sala de audiere se deschise din nou şi cei trei criminali se gasira în prezenţa lui Tom, conduşi de un subşerif însoţit de un numar de guarzi ai regelui. Ofiţerul de poliţie judiciara, puse un genunchi la pamant în faţa lui Tom, apoi se scula şi se posta deoparte.
Cei trei condamnaţi îngenuncheara, de asemenea, şi ramasera în aceasta poziţie cu faţa aproape lovindu-se de pamant. Garda se grupa în jurul tronului.
Tom examina atent prizonierii. Ceva din costumul şi aerul condamnatului, deştepta în el o vaga amintire.
-"Mi se pare, îşi zise el, ca eu am mai vazut pe omul acesta ... dar unde şi cand, nu aş putea spune".
Omul ridicase, deodata, capul şi îl aplecase pe loc, neputand sa suporte stralucirea temuta a suveranitaţii.
Dar n-a trebuit pentru Tom decat o clipa ca sa surprinda expresia fizionomiei nenorocitului.
- Acum ştiu, murmura el. Este individul care a scos pe Giles Witt din Tamisa şi i-a salvat viaţa în acea zi de Anul Nou, pe un frig teribil. O fapta frumoasa, fara îndoiala şi mare nenorocire este ca a comis şi fapte marşave care l-au adus în situaţia aceasta trista. N-am uitat nici ziua, nici ora, prin faptul ca, puţin dupa aceea, la vremea pranzului, mama-mare mi-a tras o bataie aşa de grozava ca toate cele primite pana aici, puteau sa treaca drept mangaieri, îmbraţişari şi dulcegarii, dupa aceasta.
Tom ordona sa se îndeparteze un moment femeia şi copilul, apoi adresandu-se subşerifului:
— Ce crima a comis omul acesta?
Ofiţerul de justiţie facu o plecaciune şi zise:
— Sa traiasca Majestatea Voastra, acest mizerabil a omorat prin otrava pe unul din supuşii Majestaţii Voastre.
Compatimirea ce încercase Tom pentru prizonier şi admiraţia lui pentru generosul salvator al copilului care era gata sa se înece, se stinsera dintr-odata.
— Crima a fost dovedita? întreba regele.
— A fost evidenta, sire.
Tom ofta şi zise:
— Sa-l duca, merita moartea. E pacat, caci era un om de treaba, sau cel putin ... vreau sa spun ca are aerul.
Prizonierul împreuna mainile cu energia disperarii şi facu apel la îndurarea regelui. Spaima îi era zugravita pe fata şi fraze cioparţite îi scapau de pe buze:
— O, îndurare, Rege; daca puteţi avea mila de mine, Sire. Sunt nevinovat. Nu exista dovezi de faptele pentru care sunt acuzat, dar accept condamnarea. Judecata a fost facuta, trebuie numai executata. Numai ca, în marea şi extrema mea durere, cer o favoare, caci sentinţa e prea cruda ca s-o pot suporta. Graţie, Milord, graţie! Compatimirea Voastra regala, asculte-mi ruga! Din ordinul Vostru sa fiu spanzurat!
Tom era înmarmurit. Nu se aşteptase la aceasta ieşire.
— Iata o favoare, ridicola! zise el. Tu ceri sa fii spanzurat? Dar mi se pare ca asta ţi-e soarta.
— O, nu! Bunul meu stapan şi Suveran. Sunt condamnat sa fiu fiert de viu.
La aceste cuvinte, un sentiment de groaza se picta pe faţa lui Tom. Avu o tresarire şi puţin trebui sa cada de pe scaun, îndata ce îşi recuceri sangele rece, zise:
— Ruga sa-ţi fie ascultata, sarman ticalos! Daca ai fi otravit o suta de oameni, tot n-ai merita o moarte atat de oribila.
Condamnatul se arunca cu faţa la pamant şi izbucni în mulţumiri pasionate de recunoştinţa.
— Dumnezeu sa va fereasca de rau, Sire, sa socoteasca în cer binele pe care mi-l faceţi şi sa va dea rasplata!
Tom se întoarse catre contele Hertford:
- Milord, zise el, eu nu cred ca îngrozitoarea sentinţa pronunţata contra acestui om, sa fie conforma cu legea.
- Este pedeapsa otravitorilor, Sire. In Germania, falsificatorii de monede sunt aruncaţi de vii în ulei clocotind sau nu sunt aruncaţi, ci mai degraba sunt coboraţi cu o funie, puţin cate puţin, mai întai labele picioarelor, pe urma pulpele, pe urma ...
- O, te rog, Milord, opreşte-te; nu pot sa suport descrierea acestor orori!
Tom îşi acoperise ochii cu mainile ca şi cand ar fi vrut sa-şi cruţe vederea de sinistrul spectacol.
— Va rog, Milord, zise el, gata sa se sufoce faceţi sa se schimbe legea. O! Nu suferiţi ca sarmanele creaturi ale bunului Dumnezeu sa fie supuse la asemenea torturi.
Faţa contelui se lumina de satisfacţie. Hertford era un suflet nobil, compatimitor, cedand impulsurilor generoase, lucru puţin cunoscut printre marii regatului în acea perioada cand forţa şi violenţa erau regula de conduita obişnuita a regilor şi prinţilor.
— Cuvintele acestea ale Majestaţii Voastre, zise el, au semnat şi au pecetluit abrogarea, de azi înainte, a legii contra otravitorilor. Istoria îşi va aduce aminte, Sire, pentru a rezerva toata cinstea domniei Majestaţii Voastre.
Subşeriful se pregatea sa plece cu condamnatul. Tom îi facu semn sa aştepte.
- Aş vrea, zise el, sa examinez aceasta afacere mai de aproape. Omul acesta afirma ca nu e vinovat, ca nu exista probe contra lui. Spune-mi pe ce se sprijina acuzaţia şi condamnarea.
- Sa traiţi Majestate, din proces reiese ca omul acesta a intrat într-o casa din catunul Islington unde zacea un bolnav. Trei martori spun ca erau orele zece de dimineaţa şi alţi doi martori susţin ca erau cateva minute mai tarziu. Bolnavul era singur în acel moment şi dormea. Omul acesta, ieşi în acel moment din casa şi îşi urma drumul. Bolnavul muri, o ora dupa aceea facand mari sforţari sa vomite, cu mari contracţii
convulsive ale muşchilor şi ale nervilor.
- A vazut cineva ca i-a dat otrava bolnavului? S-a gasit otrava?
- Nu, Sire.
- Atunci, cum se ştie ca a fost otravire?
- Sa traiţi, Majestate, doctorii au marturisit ca nimeni nu moare astfel, fara sa fi fost otravit.
Marturia era concludenta, caci ştiinţa medicala era, în acele vremuri de simplicitate, mai stapana decat astazi. Aşa ca Tom se pazea sa puna la îndoiala autoritatea unui cuvant atat de respectat peste tot.
- Doctorii îşi cunosc treburile lor, zise el, prin urmare, au dreptate. Şi, adauga, mintal: "Sarmanul diavol, mi se pare ca e pierdut fara speranţa".
- Nu e totul, Sire, continua subşeriful. E mai mult şi mai grav. Multa lume a venit sa ateste ca un vrajitor din acelaşi catun, pe care nimeni nu l-a mai vazut de arunci şi care a plecat nu se ştie unde, prezisese, şi în credinţase în secret mai multor persoane, ca bolnavul va muri otravit şi ca cel care îi va da otrava, va fi un strain, un om brun, rau îmbracat; ori, omul acesta este brun şi zdrenţaros. Rog pe Majestatea Voastra sa observe aceasta împrejurare care da o greutate atat de mare acuzarii şi sa ia cunoştinţa ca omul a fost prevestit.
Era, într-adevar, un argument irezistibil care cerea în mod fatal condamnarea, în epocile de superstiţie.
Tom înţelese ca nu avea nimic de replicat. Caci oricat de puţin te-ai fi raportat la aceste probe zdrobitoare, culpabilitatea mizerabilului era în afara de îndoiala. Tom, vru, cu toate acestea, sa mai lase prizonierului o ultima şansa de salvare:
- Ai ceva de spus pentru apararea ta? întreba el. Vorbeşte repede!
- Sire, se planse condamnatul, aceea ce am spus în faţa judecatorilor, tot ce voi spune aici, nu ma va scapa. Sunt nevinovat; dar n-o pot dovedi. N-am prieteni şi nu cunosc pe nimeni. Daca aş avea, aş fi putut stabili ca n-am fost la Islington în ziua cand omul bolnav a murit. Aş fi putut stabili ca în acea zi ma gaseam la o mare departare de acolo în josul scarii vechi de la Wapping şi aş fi putut stabili, de asemenea, ca în momentul acela, Sire, în loc de a face sa piara un om prin otrava, salvam viaţa unui copil care se îneca şi ca...
- Linişte! striga Tom, cu animaţie. Şerifule, în ce zi a fost comisa crima?
- La ora zece dimineaţa, Sire, sau cateva minute mai tarziu, în ziua de Anul Nou, atunci cand...
- Lasaţi omul acesta liber. Sa i se dea drumul chiar în momentul acesta. Vreau eu!
Privi în jurul sau cu teama, roşi puternic şi pentru a îndrepta ceea ce avea negramatical în vorbele sale, adauga:
— Turbez cand vad ca un om poate fi spanzurat pe baza unor marturii atat de uşuratice şi aşa de lejere.
Un murmur surd de admiraţie înconjura adunarea. Aceasta admiraţie nu era deloc provocata de iertarea pe care Tom o acordase unui pacatos de care, formele dadeau convingerea ca era vinovat de otravire şi a carui punere în libertate putea abia sa treaca admisibila; dar se mirau, cu placere ca tanarul investit cu autoritatea suprema daduse dovada de atata inteligenţa şi hotarare. Şi, îşi ziceau în şoapta: "Nu e aşa de nebun cat se spune. Un om în toate minţile n-ar fi judecat mai sanatos. Cu cata abilitate, cu cata siguranţa de judecata a condus interogatoriul! Ce bine s-a regasit el în întregime în acest mod brusc şi net de a tranşa chestiunea! Ce bine îl recunoşti în acel: "Vreau eu!" atat de ridicat şi ferm! "Domnul fie laudat, iata-l în fine, vindecat! Nu mai e un copil, e un rege. Acesta va avea voinţa tatalui sau!"
Aceste reflecţii însoţite de aplauze, nu erau atat de discrete cat sa nu parvina cate ceva la urechile lui Tom.
Şi avura efectul de a-l face sa se simta mai la sine, îl facura mai întreprinzator şi îl facura sa aiba un sentiment de orgoliu care ameninţa sa degenereze îndata în prezumţie.
Totodata, naturalul varstei, facu sa cada în extrema cealalta şi curiozitatea îl duse la rezerva ... Era nerabdator sa ştie ce crime savarşisera: femeia şi fetiţa. Aşa ca, ceru sa fie aduse în faţa lui. Cand le vazu prosternate în faţa lui, cand le vazu lovite de spaima şi le auzi plangand cu dureroase sughiţuri simţi o lacrima în ochi.
- Ce-au facut? întreba el pe subşerif.
- Sa traiţi, Majestate, au fost acuzate, şi exista convingerea, de crima cea mai neagra. Pentru aceasta chiar judecatorii procedand conform cu legea au ordonat, fara şovaire, moartea prin spanzuratoare: si-au vandut sufletele diavolului.
Tom tresari din toate madularele. Parintele Andrews îi spusese odata cat trebuie sa dispreţuiasca şi sa se fereasca de asemenea raufacatori care se dedau la practici atat de condamnabile. Totuşi, nu putu rezista dorinţei de a şti mai exact ce se petrecuse.
- Unde şi cand a fost comisa aceasta crima abominabila? întreba el.
— La miezul nopţii, în decembrie, langa ruinele unei biserici, Sire.
Tom, avu o noua tremuratura de oroare.
- Cine era acolo?
- Aceste doua creaturi infame, Sire, şi celalalt.
- Au marturisit crima?
- Nu, Sire, o neaga.
- Atunci, cum se ştie?
- Sunt martori, Sire, care le-au vazut dand tarcoale prin partea locului! Du-te-vino acesta al lor, a trezit presupuneri care în curand au fost confirmate şi justificate de fapte, în particular e lucru manifest ca prin forţa oculta astfel obţinuta, ele au evocat şi provo cat o vijelie care a devastat întreg ţinutul. Patruzeci de martori au vazut furtuna şi au atestat-o, şi s-ar fi putut gasi, cu siguranţa, o mie, caci toata ţara a suferit.
Tom nu putea contesta ca un asemenea act era un act scelerat; dar gravitatea sentinţei nu înceta sa-l tulbure.
— Au suferit şi ele de pe urma acestei vijelii? în treba el.
Fu un moment de surpriza în adunare. Cateva capete pleşuve se apropiara, mai mulţi asistenţi convenira ca întrebarea era subtila şi patrunzatoare. Subşeriful nu voia sa ajunga unde dorea Tom sa ajunga. Astfel ca, raspunse simplu:
D- esigur, Sire, au suferit şi ele şi chiar mai crud decat restul satului. Casa lor a fost distrusa, toate bunurile pierdute, şi au ramas fara adapost.
- Atunci, mi se pare ca aceasta femeie a fost de la început pedepsita de fapta ei rea, prin paguba ce a suferit şi ea a fost cea pacalita în targul ce a încheiat, chiar daca n-ar fi platit o para. Caci, sa-ţi vinzi sufletul tau şi al copilului tau ca sa ai un asemenea rezultat, iata ce mi se pare imposibil, afara de cazul cand ea e nebu na. Or, daca e nebuna, nu ştie ce face şi daca nu ştie ce face, nu e vinovata.
Capetele pleşuve se apropiara pentru a doua oara. Daca Regele e nebun, zise cineva, cum a ieşit vorba, nebunia lui este din cele ce trebuiesc dorite oamenilor pe care îi cunosc şi a caror înţelepciune întreaga nu prezinta un gram de raţiune.
- Ce varsta are copila aceasta? întreba Tom.
- Noua ani, sa traiţi, Majestate!
— Legile Angliei permit unui copil sa faca un pact pentru a se vinde, Milord?
Tom adresase aceasta întrebare unuia din judecatorii care faceau parte din adunare.
- Sire, zise învaţatul magistrat înclinandu-se în doua randuri, legea nu permite unui copil sa se lege pentru nici o afacere importanta, nici sa figureze într-un contract, avand în vedere ca un copil, din lipsa totala, sau slabiciune de inteligenţa, este inapt, fara experienţa şi fara competenţa, în materie de angajament, obligaţiuni ori controverse, neputand în cele mai multe cazuri sa pareze scopurile urate ale celor mari. Orice contract facut de un copil cu un englez e nul, neavenit şi caduc.
- Dar de ce un asemenea contract este valabil cand e facut la aceasta varsta cu Dracul? Pentru ce legea engleza acorda Dracului un drept pe care îl refuza unui supus englez?
Acest mod nou de a înfaţişa lucrurile paru atat de spiritual ca mulţi îl reţinura pentru a-l da ca dovada de originalitatea regelui şi de însanatoşirea lui.
Femeia încetase plansul cu sughiţuri; cu capul ridicat ea întreba din ochi fizionomia lui Tom, pe care parea ca citeşte pentru ea şi copilul ei, o licarire de speranţa. Tom observa şi se simti mai mult atras catre aceasta nenorocita, expusa, ea şi fetiţa ei de noua ani, la o situaţie atat de teribila şi, ca sa zicem astfel, fara leac.
- Cum au facut pentru a provoca furtuna?
- Şi-au scos ciorapii, Sire.
Tom nu pricepu nimic. Curiozitatea lui era viu aprinsa.
- E straniu! zise el cu un gest de incredulitate. Şi asta se întampla întotdeauna?
- Intotdeauna, Sire, cel puţin daca astfel e voinţa femeii şi daca ea pronunţa cuvinte cabalistice în gand sau în fapt.
Tom se întoarse spre femeie şi cu o voce poruncitoare ordona:
— Exercita-ţi puterile. Vreau sa vad o vijelie.
Fu un moment de groaza şi de perplexitate în superstiţioasa adunare. Nimeni nu îndraznea sa vorbeasca; dar era lucru sigur ca fiecare ar fi vrut s-o ia la fuga, ceea ce nu observa Tom, care era cu gandul numai la cataclismul comandat. O expresie de frica şi de mirare aparu pe faţa femeii. Atunci Tom repeta cu însufleţire:
- Nu-ţi fie frica; nu ţi se va face nici un reproş. Din contra, vei fi libera; nimeni nu te va supara. Exercita-ţi puterile!
- Oh! Majestate, n-am nici o putere. Am fost acuzata pe nedrept, raspunse femeia.
- De teama vorbeşti astfel. Fii sincera, nu ţi se va face nici un rau. Fa sa vina o vijelie, poate sa fie cat de mica. Nu-ti cer o furtuna, un uragan; îmi place mai mult contrariul. Fa ce-ţi spun şi vei avea viaţa salvata. Vei pleca de aici cu copilul tau sub protecţia Regelui, fara ca nimeni din supuşii acestui regat sa-ţi poata cauza nici un rau, nici paguba.
Femeia nu raspunse. Ea cazu cu faţa la pamant şi, gemetele întretaiate de sughiţuri convulsive, dovedeau ca era în imposibilitate sa satisfaca acel capriciu regal cu toate ca viaţa copilului ei şi propria ei salvare erau în joc.
Tom insista, ordona sever, batu din picior spre a se face ascultat. Femeia sughiţa mereu.
- Nu pot, Sire, nu pot ...
In fine, Tom zise grav:
- Cred ca aceasta femeie spune adevarul. Daca mama mea era în locul ei şi daca ea ar fi avut vreo putere de la Dracul, n-ar fi ezitat sa izbucneasca toate vijeliile pe care le-ar fi cerut cineva şi a întoarce ţara în treaga cu susul în jos chiar daca ar fi trebuit sa nu ramana piatra peste piatra, îndata ce ar fi fost sigura ca îmi salveaza viaţa cu preţul acesta! Or, e locul sa cred ca toate mamele gandesc la fel cu a mea. Eşti libera femeie, tu şi copilul tau, ca va cred nevinovate pe amandoua. Ori, acum cand eşti libera, cand nu mai ai de ce te teme, cand eşti iertata, trage-ţi ciorapii şi fa sa vina o vijelie, şi te voi face atat de bogata cat vei vrea.
— Nu pot, Sire, zise sarmana, nu pot.
Tom era roşu de manie. Asistenţa tremura. Gardienii, supunandu-se unei mişcari instinctive, lasasera sa le cada grele, halebardele, în jos.
— Scoate-ţi ciorapii! striga Tom.
Femeia, înspaimantata, se supuse, îşi scoase ciorapii şi îi scoase şi pe ai fetiţei.
Fu o tacere lunga. Vijelia nu începu. Tom avu un oftat de dezamagire.
— Du-te, buna mea femeie, zise el, judecatorii tai s-au înşelat. Du-te în pace. Necuratul n-are putere asupra ta. Pune-ţi ciorapii şi tu şi fetiţa ta. Milorzi, nu vom mai avea niciodata vijelie, fiţi siguri ...
Print si cersetor - Capitolul 15 - Tom rege
Aceasta pagina a fost accesata de 604 ori.