Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 22 - Victima a tradarii
Din nou "Regele Nebunila I", ratacea cu hoţii şi bandiţii, expus la sarcasmul lor, la grosolaniile şi glumele lor proaste, ba, cateodata, victima a brutalitaţii lui Canty şi Hugo, cand Herisse îşi vedea de altceva. Nimeni din banda, în afara de Canty şi Hugo, nu avea, la drept vorbind, sentimente rele pentru el. Unii îl iubeau chiar, şi toţi îi admirau barbaţia şi spiritul.
Timp de doua sau trei zile, Hugo, care avea în paza pe rege, se silea sa îi faca viaţa, cat mai insuportabila şi, noaptea în timpul orgiilor obişnuite, el distra tovaraşia facandu-i cateva figuri, aşa ca din întamplare, şi regele, aşa cum convenea demnitaţii sale, avu aerul de a nu baga de seama şi ramase indiferent. Dar, a treia oara, cand Hugo reîncepu aceste figuri, îl tranti la pamant cu un baston, spre marea veselie a asistenţei.
Hugo, nebun de manie şi de ruşine, se scula şi, punand mana pe un ciomag, se arunca furios asupra tanarului sau adversar. Deodata se forma un cerc în jurul luptatorilor şi prinsorile se angajara.
Dar sarmanul Hugo nu avea noroc.
Frenetica lui stangacie de începator era de putina valoare cand avu de luptat contra unui braţ care fusese antrenat de primii maeştrii ai Europei în arta manuirii bastonului, a sabiei şi a ciomagului.
Micul rege, iute şi graţios para şi dadea loviturile cu o uşurinţa şi o precizie, care faceau admiraţia tuturor spectatorilor.
Şi, de fiecare data cand ochiul sau experimentat, remarca un loc gol, o lovitura prompta ca un fulger cadea pe capul lui Hugo, o furtuna de aplauze şi de rasete izbucneau umpland spaţiul. Dupa cincisprezece minute, Hugo, batut, rupt şi copleşit de huiduieli, trebui sa paraseasca campul de lupta; iar eroul învingator fu luat şi purtat pe umeri de tovaraşii înveseliţi.
Fu transportat, astfel la locul de onoare, aproape de Herisse unde în mare ceremonie fu încoronat ca Rege al Cocoşilor de lupta, primul sau titlu fiind declarat caduc şi anulat; iar un decret de surghiun contra celui ce i l-ar mai da în viitor, fu semnat.
Toate încercarile de a folosi pe Rege în banda, eşuara. El refuzase formal de a face orişice, în afara de aceasta, încercase, întotdeauna, sa fuga. Fusese trimis într-un birt gol, în prima zi a întoarcerii sale şi nu numai ca se întoarse cu mana goala; dar înştiinţase pe stapan şi personalul localului.
Fusese trimis cu un caldarar sa-l ajute la lucru; dar el refuza sa lucreze şi ameninţa pe caldarar cu propria lui lingura de sudat. Atunci Hugo şi caldararul cautara metoda cea mai buna de a se scapa de el. El dezlanţui trasnetele regalitaţii sale peste capetele tuturor acelor care voiau sa puna piedici independenţei sale şi încercau sa-l oblige sa-i serveasca. Fu trimis din ordinul lui Hugo sa cerşeasca în tovaraşia unei femei zdrenţuroase şi a unui copil bolnav; dar rezultatul nu era încurajator. El refuza sa staruiasca pentru cerşetori, sau sa se amestece în uneltirile lor. Mai multe zile trecura astfel şi mizeriile vieţii sale de vagabond, dezgustul, uraţenia, murdaria, grosolania acestei vieti, devenira atat de intolerabile pentru prizonier ca începu sa se întrebe daca n-ar fi fost mai bine pentru el sa fi pierit sub cuţitul pustnicului.
Dar, noaptea, în visele sale, toate acestea erau uitate.
Se vedea pe tronul sau, din nou, stapanul. Acest lucru, e drept, marea suferinţele starii de veghe. Apoi, suferinţele fizice pe care le îndura de la întoarcerea lui în camp şi de la bataia cu Hugo, devenira din ce în ce mai amare şi din ce în ce mai greu de suportat.
A doua zi dupa bataie, Hugo se deştepta cu inima plina de proiecte de razbunare contra regelui. Doua dintre acestea, îi reţineau, în particular, atenţia.
Unul era acela de a administra baiatului orgolios care "îşi închipuia" ca e rege, o umilire magistrala; iar daca acest plan nu va reuşi, el ar fi recurs la altul care era, sa acuze pe Rege de o crima oarecare şi de a-l da pe mana legilor drastice şi nemiloase. Mijlocul sau de a pune în executare planul sau dintai, era sa-l ia pe Rege fara veste şi sa-i faca o rana la picior. Aceasta va cangrena şi îi va chinui atata trupul ca îi va lua pofta de a ne trata din "înalţimea maririi sale".
Odata rana vizibila Canty îl va sili sa-şi expuna piciorul trecatorilor de drumul mare şi sa cerşeasca.
Rana este un termen spus pe limba acestor haimanale, întrebuinţat pentru a arata o plaga prefacuta. Ca sa faci o rana, o spartura, se confecţiona un plasture de var nestins cu sapun şi cu rugina, care se întindea pe o bucata de piele, iar aceasta era aplicata pe picior şi reţinuta de un bandaj strans tare. Plasturele jupuia pielea şi dadea carnii, dezgolite, aspectul unei zgarieturi. Se freca acest ulcer aparent cu sange care, îndata ce se usca, dadea pretinsei plagi o culoare negricioasa şi respingatoare, în sfarşit, se înfaşura în jurul piciorului o bucata de zdreanţa, abil aşezata aşa ca sa lase a se vedea, ca din întamplare, hidosul ulcer şi a emoţiona pe trecatori.
In tovaraşie cu caldararul care nu ierta deloc Regelui ca-l ameninţase, Hugo lua copilul sub pretext ca se duce sa caute de lucru. Cand fura departe de lagar, în largul campului, ei se repezira asupra Regelui şi îl întinsera la pamant. Caldararul îi aplica plasturele în timp ce Hugo împiedica pe copil de a se mişca, apasandu-i mainile şi genunchii pe piept. Regele scotea ţipete de turbare.
— Voi face sa fiţi spanzuraţi amandoi, racni el, chiar în ziua cand îmi voi fi recapatat sceptrul.
Sceleraţii, mai puternici decat el îl ţineau în acea poziţie şi radeau de neputincioasa lui manie şi de ameninţarile lui zadarnice. Aşteptara cu nerabdare ca plasturele sa-şi produca efectul şi, fireşte, speranţa lor nu întarzie de a se realiza, fara vreun incident neprevazut. Golanul care facuse tirada atat de aplaudata asupra legilor engleze, aparu deodata pe scena şi puse cap întreprinderii celor doi ticaloşi, smulgand bandajul şi plasturele şi aruncand departe tot aparatul destinat sa faca o spartura.
Regele vru sa ia bastonul de la salvatorul sau şi sa înmoaie oasele celor doua puşlamale; dar omul se opuse. Aceasta ar fi fost cu cantec. Ar fi trebuit sa petreaca noaptea acolo, pe cand trupa era reunita şi nimeni din afara nu putea sa intervina sau sa-i ia apararea.
Reveni în camp şi povesti afacerea lui Herisse, care, asculta atent şi decise ca regele sa nu mai fie întrebuinţat la cerşit, proba fiind facuta ca el era demn de o treaba mai înalta. Prin urmare, pe loc, îl avansara de la gradul de cerşetor la cel de hoţ! Hugo era în culmea bucuriei! Deja, încercase el sa faca pe Rege sa fure şi daduse greş; dar nu va fi acelaşi lucru acum, caci, fara îndoiala, Regele nu va îndrazni sa înfranga un ordin dat lui, direct, de catre şef. Aşa ca el proiecta o antrepriza chiar pentru dupa-amiaza acelei zile, propunandu-şi sa arunce pe rege în ghearele legii; dar facand lucrurile într-un mod aşa de delicat ca aceasta sa para pura întamplare. Caci "Regele Cocoşilor de Lupta" era cunoscut acum şi banda n-ar fi fost vesela cu un membru detestat care ar fi comis o atat de grava tradare ca aceea de a preda pe vreunul dintre ei, inamicului lor comun: legea.
Aşteptand momentul potrivit, Hugo dadea tarcoale încoace şi încolo în satul vecin, însoţit de prada sa. Amandoi, parcurgeau, încet de sus în jos, o strada dupa alta, unul pandind o buna ocazie sa-şi puna în executare proiectul sau diabolic, celalalt, norocul de a se eschiva şi a scapa pentru totdeauna din mizerabila lui captivitate.
Şi unul şi altul ar fi putut sa îşi puna în executare planul, dar, fiecare, în rundul sufletului sau, se hotarase sa nu lucreze decat cu lovitura sigura, nevrand sa se rişte într-o aventura al carei rezultat n-ar fi sigur.
Hugo fu primul favorizat. Sosea o femeie cu un pachet mare într-un coş. Ochii lui Hugo avura o stralucire de bucurie.
-"Sa mor, daca aş putea sa pun în sarcina lui aceasta, apoi, Dumnezeu sa te pazeasca, Rege al Cocoşilor Luptatori!" îşi încetini pasul şi aştepta, cu un calm aparent, dar, sfaşiat în interior, de furie, sa treaca femeia. Momentul venit, zise cu voce joasa:
— Aşteapta-ma aici, ma întorc.
Şi deodata se azvarli asupra prazii.
Inima regelui batu de bucurie. Putea sa fuga, daca totuşi cursa îl ducea pe Hugo destul de departe. Dar nu-i fu dat sa aiba acest noroc. Hugo aluneca în spatele femeii, smuci pachetul, îl înveli într-o bucata de patura veche pe care o purta sub braţ şi reveni alergand.
Femeia, observa dispariţia pachetului prin uşurarea sarcinii ce ducea în spate, cu toate ca nu vazuse cum fusese operat furtul, începu sa alerge şi sa ţipe. Hugo, arunca pachetul în braţele Regelui, fara sa se opreasca, zicand:
— Acum alearga dupa mine cu ceilalţi şi striga: "Arestaţi hoţul! Dar ai grija de rataceşte-ţi pachetul".
Hugo se pierdu pe un drum de încrucişare şi o clipa dupa aceea, reaparu, cu aerul nevinovat şi indiferent, apoi se duse sa se reazeme de un stalp, aşteptand evenimentele.
Regele ofensat, arunca pachetul la pamant şi patura se desfaşura tocmai în momentul cand femeia sosea, urmata de o mulţime care alerga în urma ei. Cu o mana ea apuca încheietura mainii Regelui, iar cu cealalta lua pachetul şi începu sa lepede un torent de înjuraturi asupra copilului care se zbatea, fara succes, sa scape din stransoarea ei.
Hugo vazu destul. Duşmanul lui era prins şi nu va scapa justiţiei. Atunci se grabi sa dispara chiuind de bucurie şi lua direcţia taberei, preparand mereu pentru Herisse o poveste verosimila a afacerii.
Regele continua sa lupte pentru a scapa de stransoarea femeii şi striga furios:
— Lasa-ma, creatura stupida! Nu sunt eu acel care ţi-a furat pachetul!
Lumea se strangea în jur, îl înghesuia şi îl înjura. Un fierar paros, cu şorţ de piele, cu manecile sumese pana la cot, înainta spre el strigand ca vine sa-i administreze, pe loc, o lecţie. Dar în acel moment o spada cu taişul lung zbarnai prin aer şi cazu cu putere pe lat peste braţul omului, în timp ce fantasticul proprietar al spadei, zicea pe un ton glumeţ:
— Uşurel, suflete bun, sa procedam omeneşte; nici sange rau, nici cuvinte urate. Aceasta afacere priveşte justiţia nu pe trecatori. Lasa copilul, buna mea femeie.
Fierarul arunca o privire asupra robustului soldat, apoi se îndeparta bodoganind şi frecandu-şi braţul. Femeia lasa mana copilului fara voie.
Mulţimea privi pe strain fara bunavoinţa dar, prudenta, tacu. Regele alerga pana la salvatorul sau şi cu obrajii roşii şi ochii stralucitori, striga:
— Tare rau ai mai întarziat, e adevarat, dar soseşti la timp, Sir Miles, fa bucaţi pe toţi aceşti neobrazaţi!
Timp de doua sau trei zile, Hugo, care avea în paza pe rege, se silea sa îi faca viaţa, cat mai insuportabila şi, noaptea în timpul orgiilor obişnuite, el distra tovaraşia facandu-i cateva figuri, aşa ca din întamplare, şi regele, aşa cum convenea demnitaţii sale, avu aerul de a nu baga de seama şi ramase indiferent. Dar, a treia oara, cand Hugo reîncepu aceste figuri, îl tranti la pamant cu un baston, spre marea veselie a asistenţei.
Hugo, nebun de manie şi de ruşine, se scula şi, punand mana pe un ciomag, se arunca furios asupra tanarului sau adversar. Deodata se forma un cerc în jurul luptatorilor şi prinsorile se angajara.
Dar sarmanul Hugo nu avea noroc.
Frenetica lui stangacie de începator era de putina valoare cand avu de luptat contra unui braţ care fusese antrenat de primii maeştrii ai Europei în arta manuirii bastonului, a sabiei şi a ciomagului.
Micul rege, iute şi graţios para şi dadea loviturile cu o uşurinţa şi o precizie, care faceau admiraţia tuturor spectatorilor.
Şi, de fiecare data cand ochiul sau experimentat, remarca un loc gol, o lovitura prompta ca un fulger cadea pe capul lui Hugo, o furtuna de aplauze şi de rasete izbucneau umpland spaţiul. Dupa cincisprezece minute, Hugo, batut, rupt şi copleşit de huiduieli, trebui sa paraseasca campul de lupta; iar eroul învingator fu luat şi purtat pe umeri de tovaraşii înveseliţi.
Fu transportat, astfel la locul de onoare, aproape de Herisse unde în mare ceremonie fu încoronat ca Rege al Cocoşilor de lupta, primul sau titlu fiind declarat caduc şi anulat; iar un decret de surghiun contra celui ce i l-ar mai da în viitor, fu semnat.
Toate încercarile de a folosi pe Rege în banda, eşuara. El refuzase formal de a face orişice, în afara de aceasta, încercase, întotdeauna, sa fuga. Fusese trimis într-un birt gol, în prima zi a întoarcerii sale şi nu numai ca se întoarse cu mana goala; dar înştiinţase pe stapan şi personalul localului.
Fusese trimis cu un caldarar sa-l ajute la lucru; dar el refuza sa lucreze şi ameninţa pe caldarar cu propria lui lingura de sudat. Atunci Hugo şi caldararul cautara metoda cea mai buna de a se scapa de el. El dezlanţui trasnetele regalitaţii sale peste capetele tuturor acelor care voiau sa puna piedici independenţei sale şi încercau sa-l oblige sa-i serveasca. Fu trimis din ordinul lui Hugo sa cerşeasca în tovaraşia unei femei zdrenţuroase şi a unui copil bolnav; dar rezultatul nu era încurajator. El refuza sa staruiasca pentru cerşetori, sau sa se amestece în uneltirile lor. Mai multe zile trecura astfel şi mizeriile vieţii sale de vagabond, dezgustul, uraţenia, murdaria, grosolania acestei vieti, devenira atat de intolerabile pentru prizonier ca începu sa se întrebe daca n-ar fi fost mai bine pentru el sa fi pierit sub cuţitul pustnicului.
Dar, noaptea, în visele sale, toate acestea erau uitate.
Se vedea pe tronul sau, din nou, stapanul. Acest lucru, e drept, marea suferinţele starii de veghe. Apoi, suferinţele fizice pe care le îndura de la întoarcerea lui în camp şi de la bataia cu Hugo, devenira din ce în ce mai amare şi din ce în ce mai greu de suportat.
A doua zi dupa bataie, Hugo se deştepta cu inima plina de proiecte de razbunare contra regelui. Doua dintre acestea, îi reţineau, în particular, atenţia.
Unul era acela de a administra baiatului orgolios care "îşi închipuia" ca e rege, o umilire magistrala; iar daca acest plan nu va reuşi, el ar fi recurs la altul care era, sa acuze pe Rege de o crima oarecare şi de a-l da pe mana legilor drastice şi nemiloase. Mijlocul sau de a pune în executare planul sau dintai, era sa-l ia pe Rege fara veste şi sa-i faca o rana la picior. Aceasta va cangrena şi îi va chinui atata trupul ca îi va lua pofta de a ne trata din "înalţimea maririi sale".
Odata rana vizibila Canty îl va sili sa-şi expuna piciorul trecatorilor de drumul mare şi sa cerşeasca.
Rana este un termen spus pe limba acestor haimanale, întrebuinţat pentru a arata o plaga prefacuta. Ca sa faci o rana, o spartura, se confecţiona un plasture de var nestins cu sapun şi cu rugina, care se întindea pe o bucata de piele, iar aceasta era aplicata pe picior şi reţinuta de un bandaj strans tare. Plasturele jupuia pielea şi dadea carnii, dezgolite, aspectul unei zgarieturi. Se freca acest ulcer aparent cu sange care, îndata ce se usca, dadea pretinsei plagi o culoare negricioasa şi respingatoare, în sfarşit, se înfaşura în jurul piciorului o bucata de zdreanţa, abil aşezata aşa ca sa lase a se vedea, ca din întamplare, hidosul ulcer şi a emoţiona pe trecatori.
In tovaraşie cu caldararul care nu ierta deloc Regelui ca-l ameninţase, Hugo lua copilul sub pretext ca se duce sa caute de lucru. Cand fura departe de lagar, în largul campului, ei se repezira asupra Regelui şi îl întinsera la pamant. Caldararul îi aplica plasturele în timp ce Hugo împiedica pe copil de a se mişca, apasandu-i mainile şi genunchii pe piept. Regele scotea ţipete de turbare.
— Voi face sa fiţi spanzuraţi amandoi, racni el, chiar în ziua cand îmi voi fi recapatat sceptrul.
Sceleraţii, mai puternici decat el îl ţineau în acea poziţie şi radeau de neputincioasa lui manie şi de ameninţarile lui zadarnice. Aşteptara cu nerabdare ca plasturele sa-şi produca efectul şi, fireşte, speranţa lor nu întarzie de a se realiza, fara vreun incident neprevazut. Golanul care facuse tirada atat de aplaudata asupra legilor engleze, aparu deodata pe scena şi puse cap întreprinderii celor doi ticaloşi, smulgand bandajul şi plasturele şi aruncand departe tot aparatul destinat sa faca o spartura.
Regele vru sa ia bastonul de la salvatorul sau şi sa înmoaie oasele celor doua puşlamale; dar omul se opuse. Aceasta ar fi fost cu cantec. Ar fi trebuit sa petreaca noaptea acolo, pe cand trupa era reunita şi nimeni din afara nu putea sa intervina sau sa-i ia apararea.
Reveni în camp şi povesti afacerea lui Herisse, care, asculta atent şi decise ca regele sa nu mai fie întrebuinţat la cerşit, proba fiind facuta ca el era demn de o treaba mai înalta. Prin urmare, pe loc, îl avansara de la gradul de cerşetor la cel de hoţ! Hugo era în culmea bucuriei! Deja, încercase el sa faca pe Rege sa fure şi daduse greş; dar nu va fi acelaşi lucru acum, caci, fara îndoiala, Regele nu va îndrazni sa înfranga un ordin dat lui, direct, de catre şef. Aşa ca el proiecta o antrepriza chiar pentru dupa-amiaza acelei zile, propunandu-şi sa arunce pe rege în ghearele legii; dar facand lucrurile într-un mod aşa de delicat ca aceasta sa para pura întamplare. Caci "Regele Cocoşilor de Lupta" era cunoscut acum şi banda n-ar fi fost vesela cu un membru detestat care ar fi comis o atat de grava tradare ca aceea de a preda pe vreunul dintre ei, inamicului lor comun: legea.
Aşteptand momentul potrivit, Hugo dadea tarcoale încoace şi încolo în satul vecin, însoţit de prada sa. Amandoi, parcurgeau, încet de sus în jos, o strada dupa alta, unul pandind o buna ocazie sa-şi puna în executare proiectul sau diabolic, celalalt, norocul de a se eschiva şi a scapa pentru totdeauna din mizerabila lui captivitate.
Şi unul şi altul ar fi putut sa îşi puna în executare planul, dar, fiecare, în rundul sufletului sau, se hotarase sa nu lucreze decat cu lovitura sigura, nevrand sa se rişte într-o aventura al carei rezultat n-ar fi sigur.
Hugo fu primul favorizat. Sosea o femeie cu un pachet mare într-un coş. Ochii lui Hugo avura o stralucire de bucurie.
-"Sa mor, daca aş putea sa pun în sarcina lui aceasta, apoi, Dumnezeu sa te pazeasca, Rege al Cocoşilor Luptatori!" îşi încetini pasul şi aştepta, cu un calm aparent, dar, sfaşiat în interior, de furie, sa treaca femeia. Momentul venit, zise cu voce joasa:
— Aşteapta-ma aici, ma întorc.
Şi deodata se azvarli asupra prazii.
Inima regelui batu de bucurie. Putea sa fuga, daca totuşi cursa îl ducea pe Hugo destul de departe. Dar nu-i fu dat sa aiba acest noroc. Hugo aluneca în spatele femeii, smuci pachetul, îl înveli într-o bucata de patura veche pe care o purta sub braţ şi reveni alergand.
Femeia, observa dispariţia pachetului prin uşurarea sarcinii ce ducea în spate, cu toate ca nu vazuse cum fusese operat furtul, începu sa alerge şi sa ţipe. Hugo, arunca pachetul în braţele Regelui, fara sa se opreasca, zicand:
— Acum alearga dupa mine cu ceilalţi şi striga: "Arestaţi hoţul! Dar ai grija de rataceşte-ţi pachetul".
Hugo se pierdu pe un drum de încrucişare şi o clipa dupa aceea, reaparu, cu aerul nevinovat şi indiferent, apoi se duse sa se reazeme de un stalp, aşteptand evenimentele.
Regele ofensat, arunca pachetul la pamant şi patura se desfaşura tocmai în momentul cand femeia sosea, urmata de o mulţime care alerga în urma ei. Cu o mana ea apuca încheietura mainii Regelui, iar cu cealalta lua pachetul şi începu sa lepede un torent de înjuraturi asupra copilului care se zbatea, fara succes, sa scape din stransoarea ei.
Hugo vazu destul. Duşmanul lui era prins şi nu va scapa justiţiei. Atunci se grabi sa dispara chiuind de bucurie şi lua direcţia taberei, preparand mereu pentru Herisse o poveste verosimila a afacerii.
Regele continua sa lupte pentru a scapa de stransoarea femeii şi striga furios:
— Lasa-ma, creatura stupida! Nu sunt eu acel care ţi-a furat pachetul!
Lumea se strangea în jur, îl înghesuia şi îl înjura. Un fierar paros, cu şorţ de piele, cu manecile sumese pana la cot, înainta spre el strigand ca vine sa-i administreze, pe loc, o lecţie. Dar în acel moment o spada cu taişul lung zbarnai prin aer şi cazu cu putere pe lat peste braţul omului, în timp ce fantasticul proprietar al spadei, zicea pe un ton glumeţ:
— Uşurel, suflete bun, sa procedam omeneşte; nici sange rau, nici cuvinte urate. Aceasta afacere priveşte justiţia nu pe trecatori. Lasa copilul, buna mea femeie.
Fierarul arunca o privire asupra robustului soldat, apoi se îndeparta bodoganind şi frecandu-şi braţul. Femeia lasa mana copilului fara voie.
Mulţimea privi pe strain fara bunavoinţa dar, prudenta, tacu. Regele alerga pana la salvatorul sau şi cu obrajii roşii şi ochii stralucitori, striga:
— Tare rau ai mai întarziat, e adevarat, dar soseşti la timp, Sir Miles, fa bucaţi pe toţi aceşti neobrazaţi!
Print si cersetor - Capitolul 22 - Victima a tradarii
Aceasta pagina a fost accesata de 592 ori.