Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 27 - In inchisoare
Toate celulele fiind ocupate, cei doi prieteni fura înşiraţi într-o încapere mare unde, persoane acuzate de delicte marunte, erau ţinute de obicei. Erau, acolo, vreo douazeci de captivi de ambele sexe şi de toate varstele, puşi în fiare. Era o adunatura grosolana şi zgomotoasa. Regele se plangea cu amaraciune de ofensa nemaipomenita adusa regalitaţii. Hendon era întunecat la faţa şi tacut, aproape prabuşit la pamant. El sosise acasa ca un copil pierdut crescand de bucurie, aşteptandu-se sa vada pe toata lumea fericita de întoarcerea lui şi cand colo, fusese maltratat şi aruncat în închisoare. Visul şi realitatea erau atat de diferite ca îl uluira, facandu-l sa nu mai ştie ce îl adusese în aceasta aventura tragica sau comica. Resimţi ceva, cam ce trebuie sa resimta un om care în timp ce se bucura ca a aparut curcubeul, e lovit de trasnet. Dar, putin cate puţin, gandurile sale confuze şi penibile se îndepartara, într-o ordine oarecare şi spiritul sau, se fixa asupra Edith-ei. Işi aminti de purtarea ei şi o examina sub toate feţele; dar nu putu sa obţina nici o satisfacţie: îl recunoscuse sau nu? Aceasta problema neliniştitoare îl preocupa multa vreme ...
El hotarî, în sfarşit, ca îl recunoscuse dar îl renegase pentru ca aveau interesul. Acum, el era gata sa-şi blesteme numele dar acest nume fusese aşa de multa vreme sfinţit, pentru el, încat vazu ca limba lui ar fi în imposibilitate sa-l profaneze.
Inveliţi în paturi murdare şi infecte, Hendon şi Regele petrecura o noapte rea. Prin mijlocirea unui mic bacşiş, temnicerul aduse lichioruri la caţiva deţinuţi. Urmarea fu ca începura cantecele murdare, certurile, strigatele, chefurile şi puţin dupa miezul nopţii, un barbat ataca o femeie şi o omorî aproape, lovind-o cu fiarele în cap, înainte ca temnicerul sa-i fi putut veni în ajutor.
Acesta restabili liniştea, dandu-i agresorului lovituri de ciomag în cap şi peste umeri.
Atunci, orgia înceta şi toţi avura posibilitatea sa doarma, cu condiţia sa nu ia în seama gemetele şi mormaitul celor doi raniţi.
Tot restul saptamanii, zilele şi nopţile trecura la fel; oamenii ale caror figuri, Hendon şi le amintea mai mult sau mai puţin, reveneau în fiecare zi sa vada pe "impostorul", sa-l renege, sa-l înjure şi, în fiecare noapte certurile şi taraboiul începea. Totuşi, într-o zi se produse o schimbare. Temnicerul introduse un moşneag caruia îi spuse:
— Sceleratul este în sala aceasta. Deschide ochii tai batrani şi daca poţi, spune care este.
Hendon ridica ochii şi, pentru prima data de cand se afla în închisoare, avu o senzaţie placuta, îşi zise:
- Este Blake Andrews un slujitor care a slujit toata viaţa lui în familia tatalui meu. Era un om cumsecade, cu suflet cinstit. Fusese alta data; dar nimeni, azi, nu mai spune adevarul şi toata lumea minte. Acest om ma va recunoaşte, dar ma va renega ca şi ceilalţi.
Moşneagul plimba privirea în jurul încapem, examina fiecare figura, una dupa alta şi, în sfarşit, declara:
- Nu vad decat pungaşi mizerabili, drojdia strazi lor. Care este?
- Uite-l, zise temnicerul. Examineaza acest animal şi spune ce gandeşti.
Moşneagul se apropie de Hendon, îl privi lung, grav, apoi dand din cap, zise:
- Intr-adevar, acest individ nu este Hendon şi n-a fost niciodata!
- Ai dreptate! Batranii tai ochi sunt înca sanatoşi. Daca eram Hughes, aş înhaţa pe aceasta secatura şi ...
Temnicerul termina ridicandu-se pe varful picioarelor ca şi cand ar fi fost atarnat de o spanzuratoare imaginara, în timp ce facea un zgomot din gat, simuland sufocarea.
Batranul relua hain:
— Sa mulţumeasca lui Dumnezeu ca nu i s-a întamplat mai rau. Eu daca aş avea putere şi aş dispune de acest bandit, daca nu aş face sa fie fiert cu încetul, sa-mi spui mie "cuţu"!
Temnicerul avu un ras de hiena şi zise:
— Da-i o proba din mintea ta, moşnege. Toti o fac, de altfel şi asta te va amuza.
Temnicerul ieşi. Atunci batranul se aşeza în genunchi şi murmura:
— Domnul fie laudat! V-aţi întors, stapane! Va credeam mort de şapte ani şi iata ca traiţi! V-am recunoscut imediat şi era greu pentru mine sa pastrez o atitudine indiferenta şi sa ma prefac a nu vedea, aici, decat bandiţi şi jefuitori de drumul mare. Sunt batran şi sarac, domnule Miles; dar, spune un cuvant şi ma voi duce sa strig în gura mare adevarul, chiar daca ar trebui sa fiu strangulat pentru aceasta.
— Nu, zise Hendon, aceasta te-ar pierde şi ar fi de puţin folos pentru cauza mea. Dar, îţi mulţumesc, fiindca graţie ţie, am descoperit un pic de speranţa.
Batranul servitor deveni foarte util lui Hendon şi Regelui, caci el venea de mai multe ori pe zi, sub pretextul de a "înfunda" pe impostor şi de fiecare data aducea cateva gustari pentru a îndulci regimul de închisoare, în afara de acestea, el aducea noutaţi. Hendon dadea Regelui cele mai bune bucate fara de care acesta n-ar fi putut trai, fiindca îi era imposibil sa manance hrana grosolana data de temnicer. Pentru a nu deştepta banuieli, Andrews nu facea decat vizite scurte; dar se angaja ca sa aduca de fiecare data ceva informaţii pe care le dadea şoptind lui Hendon, printre injuriile grosolane ce profana în gura mare şi pe care orice deţinut le putea auzi.
Numai aşa afla, încet, încet, Miles, istoria familiei sale. Arthur murise de şase ani. Aceasta pierdere adaugata lipsei de noutaţi de la Miles, zdruncina sanatatea tatalui. Simţindu-şi sfarşitul apropiat, el îşi exprima dorinţa sa vada pe Hughes şi Edith unindu-se înaintea morţii lui. Edith implora un termen sperand întoarcerea lui Miles. Atunci sosi scrisoarea care aducea noutatea morţii acestuia. Aceasta lovitura copleşi pe sir Richard care, deodata cu Hughes, insista din nou asupra casatoriei. Edith se ruga pentru înca o luna amanare, apoi o a doua, apoi o a treia, în sfarşit, casatoria a fost celebrata la patul morţii lui boier Richard.
Aceasta însoţire nu era fericita. Se povestea în toate ţinuturile ca puţin dupa ceremonie, soţia gasise printre hartiile soţului ei, mai multe ciorne ale scrisorii fatale şi ca îi reproşase acestuia de a fi grabit casatoria şi astfel de a fi grabit moartea lui Sir Richard printr-o invenţie marşava.
Poveşti asupra cruzimii lui Hughes faţa de Lady Edith şi servitori, circulau cam peste tot, caci dupa moartea tatalui sau, el îşi aruncase masca şi se arata un stapan tiranic, faţa de toţi cei ce depindeau de el.
Dar fu un moment cand regele asculta poveştile lui Andrews cu un interes viu. Aceasta, cand vizitatorul zise:
— Se vorbeşte ca Regele e nebun. Dar, va rog, nu suflaţi o vorba, caci, oricine va repeta aceasta va fi pedepsit cu moartea.
Majestatea Sa fixa pe batran şi zise:
- Regele nu e nebun, omule şi ai face mai bine daca te-ai ocupa de ceea ce te priveşte decat de aceste vorbe fara sens!
- Ce vrea, bre, copilul acela? întreba Andrews, surprins de aceasta apostrofa neaşteptata.
Hendon îi facu semn sa schimbe aceasta conversaţie dar Andrews, fara sa insiste asupra chestiunii sale, îşi urma subiectul:
- Raposatul rege va fi înmormantat la Windsor, peste doua zile, adica la 16 ale lunii; iar noul rege va fi încoronat la Westminster, la 20 ...
Mi se pare ca trebuie sa-l regaseasca, mai întai, murmura Majestatea Sa, care, adauga, aparte, pentru sine: "Dar se va vedea aceasta şi, voi fi şi eu acolo".
— Sub numele de ...
Dar moşneagul se opri la un semn al lui Hendon. Apoi, reluand urma povestirii sale:
- Sir Hughes va asista la încoronare şi nutreşte speranţa ca va primi cu aceasta ocazie titlul de "pair", caci e foarte bine cu lordul Protector.
- Care lord protector? întreba Majestatea Sa.
- Inalţimea sa, ducele de Somerset.
- Dar nu e decat unul singur: Seymour, conte Hertford.
Regele întreba cu un ton sever:
- De cand e lord protector?
- De la sfarşitul lunii ianuarie.
- Şi, va rog, cine i-a dat acest titlu?
- El, şi Marele Consiliu, cu agrementul Regelui.
Majestatea Sa tresari violent:
- Regele! striga el. Care rege, oameni buni?
- Ce rege, cu drept cuvant! (Dar bunul Dumnezeu, de ce nelinişteşte astfel acest copil?)
- Pentru ca nu exista decat unul singur, nu e greu de raspuns: Majestatea Sa preasfintita, regele Eduard VI.
- Dumnezeu sa-l aiba în sfanta lui paza! Da, şi e un drag şi graţios baieţaş, fie el nebun sau nu, şi se spune ca starea lui se îmbunataţeşte din zi în zi, de laudele pentru el sunt pline toate gurile, toti îl binecuvanteaza şi toţi se roaga lui Dumnezeu sa domneasca multa vreme peste Anglia. Aceasta, fiindca a început printr-un act de umanitate, salvand viaţa batranului duce de Norfolk. Acum, va abroga cateva legi crude care oprima şi strivesc poporul.
Aceste noutaţi înmarmuritoare amuţira pe Rege şi îl cufundara într-o atat de adanca şi penibila gandire ca nu mai auzi urmarea cuvintelor moşneagului. El se întreba daca "baieţaşul" era cerşetorul pe care el îl lasase în palat, îmbracat cu propriile sale haine. Acest lucru nu parea posibil. Manierele şi vorbele sale l-au tradat cu siguranţa, daca ar fi pretins ca el este Prinţul de Galles şi în cazul acesta ar fi fost alungat şi s-ar fi facut cercetari pentru regasirea adevaratului prinţ.
Era posibil ca totuşi Curtea sa fi ales în locul lui pe cineva din nobleţe? Nu. Unchiul sau nu ar fi admis aşa ceva. El era preaputernic şi ar fi strivit cu siguranţa o astfel de mişcare. Presupunerile baiatului nu-l ajutau cu nimic sa patrunda misterul şi cu cat se deda mai mult la acesta, cu atat se încurca mai mult, cu atat îl durea capul şi cu atat mai puţin putea sa doarma.
Nerabdarea lui de a pleca la Londra creştea din ceas în ceas şi captivitatea îi devenea intolerabila.
Toate încercarile lui Hendon de a reconforta pe Rege, eşuara, dar, doua femei care erau încatuşate langa el reuşira mai degraba. Gratie intervenţiei lor, prinţul se astampara şi învaţa puţin sa rabde. Le era recunoscator şi începu sa le iubeasca şi sa gaseasca reconfortare în blanda şi binefacatoarea influenţa a prezenţei lor. Le întreba de ce erau în închisoare şi cand raspunse ca erau baptiste, el zambi şi se interesa:
— Este asta o crima care merita închisoarea?
- Pe o parte, aş regreta-o, fiindca va voi pierde; dar nimeni n-o sa va poata ţine aici prea mult, pentru un asemenea fapt.
Ele nu raspunsera; dar expresia feţelor lor, tulbura pe Rege, care relua cu vioiciune:
— Dumneavoastra, taceţi ... Aveţi bunatatea sa-mi spuneţi: nu exista alta pedeapsa pentru aceasta? Va rog spuneţi-mi ca nu e.
Ele încercara sa schimbe conversaţia, dar temerile sale se deşteptara şi îl urmareau:
— Va biciuiesc? Nu, nu, nu se poate sa fie atat de cruzi! Spuneţi ca aşa nu se întampla. N-ar vrea-o ei, spuneţi!
Femeile pareau confuze şi dezorientate, dar tot nu se puteau hotarî sa raspunda. Una, zise, în fine, cu o voce tremuratoare de emoţie:
- Oh! Ne sfaşii inima micuţule, Dumnezeu, nu mai, ne va ajuta sa suportam…
- E o religie! întrerupse regele. Atunci, va vor biciui, aceste brute cu inima de piatra!
- Dar nu plangeţi! Nu pot sa suport. Aveţi curaj, îmi voi recuceri titlul la timp, spre a va salva de aceasta situaţie groaznica, şi nimic nu va mai trebui.
Intr-o dimineaţa cand regele se trezi din somn, femeile nu mai erau acolo. "Sunt salvate", zicea el bucuros şi, adauga cu tristeţe:
— Dar nenorocire mie, caci ele ma reconfortau. Fiecare din ele îi lasase, ca amintire o bucata de panglica prinsa în ac pe haina lui.
El îşi promise sa le pastreze totdeauna, sa revada dragele lui prietene îndata ce va fi liber şi sa le ia sub protecţia lui.
In chiar momentul acela, temnicerul intra însoţit de cateva ajutoare şi porunci deţinuţilor sa iasa în curte. Regele era bucuros. Era o binecuvantare sa revada cerul albastru, sa respire aerul curat. Era nerabdator şi se enervase de încetineala gardienilor; dar, în fine, veni şi randul lui. Fu ridicat din locul sau şi invitat sa urmeze, cu Hendon, pe ceilalţi prizonieri.
Curtea în patru unghiuri era pavata. Prizonierii patrunsera în ea printr-o bolta groasa de zidarie şi fura aranjaţi la rand, cu spatele la zid. O franghie fii întinsa prin faţa lor şi gardienii îi supravegheau. Dimineaţa era friguroasa şi neguroasa; iar zapada care cazuse în timpul nopţii, albea marele spaţiu gol sporind tristeţea locurilor. Din clipa în clipa, sufla un vant îngheţat şi matura zapada din toate parţile.
In mijlocul curţii şedeau doua femei legate de stalpi. Dintr-o privire, Regele recunoscu pe prietenele sale. Tresari şi zise:
- Vai, nu sunt libere cum gandeam. E de crezut ca asemenea creaturi vor cunoaşte biciul, în Anglia! Ah! E o ruşine! ... Şi, cand te gandeşti ca asta nu se petrece într-o ţara pagana ci în creştina Anglia! Vor îndrazni s-o faca şi, eu, pe care ele l-au ajutat şi l-au întarit cu bunatatea, va trebui sa fiu martor la raul ce li se face! Nu e, oare, ciudat ca eu, izvorul, însuşi, al puterii, în acest vast regat, sunt în neputinţa de a le proteja? Dar, aceşti pagani sa deschida bine ochii, caci va veni o zi cand voi cere de le ei o socoteala severa pentru aceasta fapta. Pentru fiecare lovitura ce vor aplica, atunci, vor primi o suta.
O poarta se deschise larg şi o mulţime de oameni intra în curte, apoi facu cerc în jurul celor doua femei pe care le ascunse vederii Regelui. Un preot intra, trecu prin mulţime şi fu, de asemenea ascuns de ea. Acum,
regele auzea vorbindu-se din doua parti, fara întrebari şi raspunsuri; dar nu distingea cuvintele.
La o parte era zgomot, cineva se agita. Numeroşi gardieni plecau şi veneau trecand prin acea parte a mulţimii, care se gasea în locul opus celor doua femei şi, pe masura ce preparativele mergeau spre sfarşit, liniştea devenea din ce în ce mai adanca.
In sfarşit, la un ordin, lumea se dadu la o parte şi, Regele vazu atunci un spectacol care îl facu sa tremure pana în maduva oaselor: se îngramadisera vreascuri în jurul celor doua femei şi un om stand pe vine le dadea foc.
Femeile, cu capetele aplecate, îşi ascundeau faţa în palme. Flacarile galbene începeau a sui în jurul vreascurilor care trosneau şi plesneau, raspandind un fum albastru pe care vantul îl împraştia. Preotul, cu mainile ridicate începu sa spuna o rugaciune, în acel moment, doua fete tinere trecura, alergand, pe poala cea mare şi, cu ţipete ascuţite, se repezira pana la femeile legate la stalpi. Garzile le dadura imediat la o parte. O mana solida reţinu pe una din ele; dar cealalta scapa strigand ca ea vrea sa moara cu mama ei şi, înainte de a fi putut fi reţinuta îşi aruncase braţele de gatul acesteia. Fu smulsa cand rochia îi era, deja, în flacari. Doi sau trei oameni o ţinura si-i scoase jupa, pe care o aruncara în foc.
Ea se zbatea sa scape spunand ca, acum va fi singura pe lume şi se ruga sa fie lasata sa moara odata cu mama sa.
Cele doua fete nu încetara sa fie lasate libere. Deodata, stapanind acest tumult, se auzira horcairile agoniei care sfaşiau inima. Regele parasind cu ochii pe cele doua fete, privi rugul; dar îndata se întoarse cu faţa spre zid zicandu-şi:
- Aceea ce am vazut, nu va ieşi niciodata din amintirea mea; cat voi trai voi revedea-o, în fiecare zi, în vegherile mele şi în vis, noaptea. Ce bine ar fi facut Dumnezeu daca ma facea orb!
Hendon supraveghea pe Rege şi îşi zicea, cu satisfacţie:
- Starea lui se îmbunataţeşte. Se schimba; devine mai bland. Daca îşi pastra obiceiul ar fi înjurat pe aceşti oameni, ar fi strigat ca el e Regele şi ar fi ordonat ca femeile sa fie puse în libertate, în curand, ideea lui fixa va trece, o va uita şi sarmanul sau spirit, se va însanatoşi. Dumnezeu sa grabeasca numai, ziua aceea!
In aceeaşi zi, mai mulţi deţinuţi noi, fusesera aduşi pentru noapte. Ei erau escortaţi în diferite parti ale regatului pentru a-şi face pedepsele la care erau condamnaţi.
Regele vorbi cu ei. Işi luase sarcina, chiar de la început, de a se instrui în vederea exercitarii regalitaţii sale, întreband pe deţinuţi, ori de cate ori aveau ocazia şi, povestea suferinţelor acestora, îi sfaşia inima.
Printre noii veniţi, era o sarmana femeie pe jumatate oarba, care furase doi metri de postav unui ţesator şi pentru aceasta urma sa fie spanzurata. Un altul, un barbat, era acuzat ca ar fi furat un cal. Dovada nu fusese facuta şi el îşi închipuia ca a scapat de funie; dar abia pus în libertate, a fost arestat din nou pentru motivul ca ar fi omorat o caprioara în parcul regal. Vina fusese stabilita şi, acum, era dus la galere.
Altul, era un ucenic de negustor, al carui caz particular mişca pe Rege. Intr-o noapte, baiatul gasise un şoim care scapase de la stapanul sau. Il prinsese şi îl adusese acasa la el; dar curtea gasind ca acesta era un furt, îl condamnase pe baiat la moarte.
Regele era revoltat de aceste neomenii şi porunci lui Hendon sa sparga uşa închisorii şi sa fuga cu el la Westminster, astfel ca sa se poata urca pe tron şi cu aceasta ocazie sa proclame un armistiţiu care va salva viaţa acestor nenorociţi.
- Sarman copil! ofta Hendon, aceste poveşti întunecoase, i-au redeşteptat boala! Daca nu era aceasta suparatoare întamplare, ar fi fost vindecat în scurta vreme.
In închisoare era şi un batran om de legi, cu fata energica şi cu aerul îndrazneţ. Trei ani în urma, el scrisese un pamflet contra lordului Cancelar, acuzandu-l de nedreptate. Pentru acest fapt, fusese condamnat sa i se taie urechile, sa fie şters din barou şi pe deasupra, sa plateasca o amenda de trei mii de lire, ori sa fie închis pe viaţa, în urma, el repetase ofensa şi acum era condamnat sa-şi piarda "aceea ce mai ramasese din urechile lui", sa plateasca cinci mii de lire amenda, sa fie însemnat cu fierul roşu pe amandoi obrajii şi sa ramana în închisoare pe viaţa.
- Acestea sunt semne onorabile, zise el şi ridican-du-şi parul cenuşiu arata trunchiurile mutilate ale celor ce, alta data, fusesera urechile lui.
Ochii Regelui stralucira arzator. Striga:
— Nimeni nu vrea sa ma creada şi nici tu nu ma vei crede. Dar puţin importa: înainte de a trece o luna, vei fi liber, în plus, legile care te-au dezonorat şi care fac ruşinea numelui englez, vor fi şterse din cod. Lumea e rau facuta: regii ar trebui, uneori sa mearga la şcoala propriilor legi ale lor şi astfel vor învaţa mila.
El hotarî, în sfarşit, ca îl recunoscuse dar îl renegase pentru ca aveau interesul. Acum, el era gata sa-şi blesteme numele dar acest nume fusese aşa de multa vreme sfinţit, pentru el, încat vazu ca limba lui ar fi în imposibilitate sa-l profaneze.
Inveliţi în paturi murdare şi infecte, Hendon şi Regele petrecura o noapte rea. Prin mijlocirea unui mic bacşiş, temnicerul aduse lichioruri la caţiva deţinuţi. Urmarea fu ca începura cantecele murdare, certurile, strigatele, chefurile şi puţin dupa miezul nopţii, un barbat ataca o femeie şi o omorî aproape, lovind-o cu fiarele în cap, înainte ca temnicerul sa-i fi putut veni în ajutor.
Acesta restabili liniştea, dandu-i agresorului lovituri de ciomag în cap şi peste umeri.
Atunci, orgia înceta şi toţi avura posibilitatea sa doarma, cu condiţia sa nu ia în seama gemetele şi mormaitul celor doi raniţi.
Tot restul saptamanii, zilele şi nopţile trecura la fel; oamenii ale caror figuri, Hendon şi le amintea mai mult sau mai puţin, reveneau în fiecare zi sa vada pe "impostorul", sa-l renege, sa-l înjure şi, în fiecare noapte certurile şi taraboiul începea. Totuşi, într-o zi se produse o schimbare. Temnicerul introduse un moşneag caruia îi spuse:
— Sceleratul este în sala aceasta. Deschide ochii tai batrani şi daca poţi, spune care este.
Hendon ridica ochii şi, pentru prima data de cand se afla în închisoare, avu o senzaţie placuta, îşi zise:
- Este Blake Andrews un slujitor care a slujit toata viaţa lui în familia tatalui meu. Era un om cumsecade, cu suflet cinstit. Fusese alta data; dar nimeni, azi, nu mai spune adevarul şi toata lumea minte. Acest om ma va recunoaşte, dar ma va renega ca şi ceilalţi.
Moşneagul plimba privirea în jurul încapem, examina fiecare figura, una dupa alta şi, în sfarşit, declara:
- Nu vad decat pungaşi mizerabili, drojdia strazi lor. Care este?
- Uite-l, zise temnicerul. Examineaza acest animal şi spune ce gandeşti.
Moşneagul se apropie de Hendon, îl privi lung, grav, apoi dand din cap, zise:
- Intr-adevar, acest individ nu este Hendon şi n-a fost niciodata!
- Ai dreptate! Batranii tai ochi sunt înca sanatoşi. Daca eram Hughes, aş înhaţa pe aceasta secatura şi ...
Temnicerul termina ridicandu-se pe varful picioarelor ca şi cand ar fi fost atarnat de o spanzuratoare imaginara, în timp ce facea un zgomot din gat, simuland sufocarea.
Batranul relua hain:
— Sa mulţumeasca lui Dumnezeu ca nu i s-a întamplat mai rau. Eu daca aş avea putere şi aş dispune de acest bandit, daca nu aş face sa fie fiert cu încetul, sa-mi spui mie "cuţu"!
Temnicerul avu un ras de hiena şi zise:
— Da-i o proba din mintea ta, moşnege. Toti o fac, de altfel şi asta te va amuza.
Temnicerul ieşi. Atunci batranul se aşeza în genunchi şi murmura:
— Domnul fie laudat! V-aţi întors, stapane! Va credeam mort de şapte ani şi iata ca traiţi! V-am recunoscut imediat şi era greu pentru mine sa pastrez o atitudine indiferenta şi sa ma prefac a nu vedea, aici, decat bandiţi şi jefuitori de drumul mare. Sunt batran şi sarac, domnule Miles; dar, spune un cuvant şi ma voi duce sa strig în gura mare adevarul, chiar daca ar trebui sa fiu strangulat pentru aceasta.
— Nu, zise Hendon, aceasta te-ar pierde şi ar fi de puţin folos pentru cauza mea. Dar, îţi mulţumesc, fiindca graţie ţie, am descoperit un pic de speranţa.
Batranul servitor deveni foarte util lui Hendon şi Regelui, caci el venea de mai multe ori pe zi, sub pretextul de a "înfunda" pe impostor şi de fiecare data aducea cateva gustari pentru a îndulci regimul de închisoare, în afara de acestea, el aducea noutaţi. Hendon dadea Regelui cele mai bune bucate fara de care acesta n-ar fi putut trai, fiindca îi era imposibil sa manance hrana grosolana data de temnicer. Pentru a nu deştepta banuieli, Andrews nu facea decat vizite scurte; dar se angaja ca sa aduca de fiecare data ceva informaţii pe care le dadea şoptind lui Hendon, printre injuriile grosolane ce profana în gura mare şi pe care orice deţinut le putea auzi.
Numai aşa afla, încet, încet, Miles, istoria familiei sale. Arthur murise de şase ani. Aceasta pierdere adaugata lipsei de noutaţi de la Miles, zdruncina sanatatea tatalui. Simţindu-şi sfarşitul apropiat, el îşi exprima dorinţa sa vada pe Hughes şi Edith unindu-se înaintea morţii lui. Edith implora un termen sperand întoarcerea lui Miles. Atunci sosi scrisoarea care aducea noutatea morţii acestuia. Aceasta lovitura copleşi pe sir Richard care, deodata cu Hughes, insista din nou asupra casatoriei. Edith se ruga pentru înca o luna amanare, apoi o a doua, apoi o a treia, în sfarşit, casatoria a fost celebrata la patul morţii lui boier Richard.
Aceasta însoţire nu era fericita. Se povestea în toate ţinuturile ca puţin dupa ceremonie, soţia gasise printre hartiile soţului ei, mai multe ciorne ale scrisorii fatale şi ca îi reproşase acestuia de a fi grabit casatoria şi astfel de a fi grabit moartea lui Sir Richard printr-o invenţie marşava.
Poveşti asupra cruzimii lui Hughes faţa de Lady Edith şi servitori, circulau cam peste tot, caci dupa moartea tatalui sau, el îşi aruncase masca şi se arata un stapan tiranic, faţa de toţi cei ce depindeau de el.
Dar fu un moment cand regele asculta poveştile lui Andrews cu un interes viu. Aceasta, cand vizitatorul zise:
— Se vorbeşte ca Regele e nebun. Dar, va rog, nu suflaţi o vorba, caci, oricine va repeta aceasta va fi pedepsit cu moartea.
Majestatea Sa fixa pe batran şi zise:
- Regele nu e nebun, omule şi ai face mai bine daca te-ai ocupa de ceea ce te priveşte decat de aceste vorbe fara sens!
- Ce vrea, bre, copilul acela? întreba Andrews, surprins de aceasta apostrofa neaşteptata.
Hendon îi facu semn sa schimbe aceasta conversaţie dar Andrews, fara sa insiste asupra chestiunii sale, îşi urma subiectul:
- Raposatul rege va fi înmormantat la Windsor, peste doua zile, adica la 16 ale lunii; iar noul rege va fi încoronat la Westminster, la 20 ...
Mi se pare ca trebuie sa-l regaseasca, mai întai, murmura Majestatea Sa, care, adauga, aparte, pentru sine: "Dar se va vedea aceasta şi, voi fi şi eu acolo".
— Sub numele de ...
Dar moşneagul se opri la un semn al lui Hendon. Apoi, reluand urma povestirii sale:
- Sir Hughes va asista la încoronare şi nutreşte speranţa ca va primi cu aceasta ocazie titlul de "pair", caci e foarte bine cu lordul Protector.
- Care lord protector? întreba Majestatea Sa.
- Inalţimea sa, ducele de Somerset.
- Dar nu e decat unul singur: Seymour, conte Hertford.
Regele întreba cu un ton sever:
- De cand e lord protector?
- De la sfarşitul lunii ianuarie.
- Şi, va rog, cine i-a dat acest titlu?
- El, şi Marele Consiliu, cu agrementul Regelui.
Majestatea Sa tresari violent:
- Regele! striga el. Care rege, oameni buni?
- Ce rege, cu drept cuvant! (Dar bunul Dumnezeu, de ce nelinişteşte astfel acest copil?)
- Pentru ca nu exista decat unul singur, nu e greu de raspuns: Majestatea Sa preasfintita, regele Eduard VI.
- Dumnezeu sa-l aiba în sfanta lui paza! Da, şi e un drag şi graţios baieţaş, fie el nebun sau nu, şi se spune ca starea lui se îmbunataţeşte din zi în zi, de laudele pentru el sunt pline toate gurile, toti îl binecuvanteaza şi toţi se roaga lui Dumnezeu sa domneasca multa vreme peste Anglia. Aceasta, fiindca a început printr-un act de umanitate, salvand viaţa batranului duce de Norfolk. Acum, va abroga cateva legi crude care oprima şi strivesc poporul.
Aceste noutaţi înmarmuritoare amuţira pe Rege şi îl cufundara într-o atat de adanca şi penibila gandire ca nu mai auzi urmarea cuvintelor moşneagului. El se întreba daca "baieţaşul" era cerşetorul pe care el îl lasase în palat, îmbracat cu propriile sale haine. Acest lucru nu parea posibil. Manierele şi vorbele sale l-au tradat cu siguranţa, daca ar fi pretins ca el este Prinţul de Galles şi în cazul acesta ar fi fost alungat şi s-ar fi facut cercetari pentru regasirea adevaratului prinţ.
Era posibil ca totuşi Curtea sa fi ales în locul lui pe cineva din nobleţe? Nu. Unchiul sau nu ar fi admis aşa ceva. El era preaputernic şi ar fi strivit cu siguranţa o astfel de mişcare. Presupunerile baiatului nu-l ajutau cu nimic sa patrunda misterul şi cu cat se deda mai mult la acesta, cu atat se încurca mai mult, cu atat îl durea capul şi cu atat mai puţin putea sa doarma.
Nerabdarea lui de a pleca la Londra creştea din ceas în ceas şi captivitatea îi devenea intolerabila.
Toate încercarile lui Hendon de a reconforta pe Rege, eşuara, dar, doua femei care erau încatuşate langa el reuşira mai degraba. Gratie intervenţiei lor, prinţul se astampara şi învaţa puţin sa rabde. Le era recunoscator şi începu sa le iubeasca şi sa gaseasca reconfortare în blanda şi binefacatoarea influenţa a prezenţei lor. Le întreba de ce erau în închisoare şi cand raspunse ca erau baptiste, el zambi şi se interesa:
— Este asta o crima care merita închisoarea?
- Pe o parte, aş regreta-o, fiindca va voi pierde; dar nimeni n-o sa va poata ţine aici prea mult, pentru un asemenea fapt.
Ele nu raspunsera; dar expresia feţelor lor, tulbura pe Rege, care relua cu vioiciune:
— Dumneavoastra, taceţi ... Aveţi bunatatea sa-mi spuneţi: nu exista alta pedeapsa pentru aceasta? Va rog spuneţi-mi ca nu e.
Ele încercara sa schimbe conversaţia, dar temerile sale se deşteptara şi îl urmareau:
— Va biciuiesc? Nu, nu, nu se poate sa fie atat de cruzi! Spuneţi ca aşa nu se întampla. N-ar vrea-o ei, spuneţi!
Femeile pareau confuze şi dezorientate, dar tot nu se puteau hotarî sa raspunda. Una, zise, în fine, cu o voce tremuratoare de emoţie:
- Oh! Ne sfaşii inima micuţule, Dumnezeu, nu mai, ne va ajuta sa suportam…
- E o religie! întrerupse regele. Atunci, va vor biciui, aceste brute cu inima de piatra!
- Dar nu plangeţi! Nu pot sa suport. Aveţi curaj, îmi voi recuceri titlul la timp, spre a va salva de aceasta situaţie groaznica, şi nimic nu va mai trebui.
Intr-o dimineaţa cand regele se trezi din somn, femeile nu mai erau acolo. "Sunt salvate", zicea el bucuros şi, adauga cu tristeţe:
— Dar nenorocire mie, caci ele ma reconfortau. Fiecare din ele îi lasase, ca amintire o bucata de panglica prinsa în ac pe haina lui.
El îşi promise sa le pastreze totdeauna, sa revada dragele lui prietene îndata ce va fi liber şi sa le ia sub protecţia lui.
In chiar momentul acela, temnicerul intra însoţit de cateva ajutoare şi porunci deţinuţilor sa iasa în curte. Regele era bucuros. Era o binecuvantare sa revada cerul albastru, sa respire aerul curat. Era nerabdator şi se enervase de încetineala gardienilor; dar, în fine, veni şi randul lui. Fu ridicat din locul sau şi invitat sa urmeze, cu Hendon, pe ceilalţi prizonieri.
Curtea în patru unghiuri era pavata. Prizonierii patrunsera în ea printr-o bolta groasa de zidarie şi fura aranjaţi la rand, cu spatele la zid. O franghie fii întinsa prin faţa lor şi gardienii îi supravegheau. Dimineaţa era friguroasa şi neguroasa; iar zapada care cazuse în timpul nopţii, albea marele spaţiu gol sporind tristeţea locurilor. Din clipa în clipa, sufla un vant îngheţat şi matura zapada din toate parţile.
In mijlocul curţii şedeau doua femei legate de stalpi. Dintr-o privire, Regele recunoscu pe prietenele sale. Tresari şi zise:
- Vai, nu sunt libere cum gandeam. E de crezut ca asemenea creaturi vor cunoaşte biciul, în Anglia! Ah! E o ruşine! ... Şi, cand te gandeşti ca asta nu se petrece într-o ţara pagana ci în creştina Anglia! Vor îndrazni s-o faca şi, eu, pe care ele l-au ajutat şi l-au întarit cu bunatatea, va trebui sa fiu martor la raul ce li se face! Nu e, oare, ciudat ca eu, izvorul, însuşi, al puterii, în acest vast regat, sunt în neputinţa de a le proteja? Dar, aceşti pagani sa deschida bine ochii, caci va veni o zi cand voi cere de le ei o socoteala severa pentru aceasta fapta. Pentru fiecare lovitura ce vor aplica, atunci, vor primi o suta.
O poarta se deschise larg şi o mulţime de oameni intra în curte, apoi facu cerc în jurul celor doua femei pe care le ascunse vederii Regelui. Un preot intra, trecu prin mulţime şi fu, de asemenea ascuns de ea. Acum,
regele auzea vorbindu-se din doua parti, fara întrebari şi raspunsuri; dar nu distingea cuvintele.
La o parte era zgomot, cineva se agita. Numeroşi gardieni plecau şi veneau trecand prin acea parte a mulţimii, care se gasea în locul opus celor doua femei şi, pe masura ce preparativele mergeau spre sfarşit, liniştea devenea din ce în ce mai adanca.
In sfarşit, la un ordin, lumea se dadu la o parte şi, Regele vazu atunci un spectacol care îl facu sa tremure pana în maduva oaselor: se îngramadisera vreascuri în jurul celor doua femei şi un om stand pe vine le dadea foc.
Femeile, cu capetele aplecate, îşi ascundeau faţa în palme. Flacarile galbene începeau a sui în jurul vreascurilor care trosneau şi plesneau, raspandind un fum albastru pe care vantul îl împraştia. Preotul, cu mainile ridicate începu sa spuna o rugaciune, în acel moment, doua fete tinere trecura, alergand, pe poala cea mare şi, cu ţipete ascuţite, se repezira pana la femeile legate la stalpi. Garzile le dadura imediat la o parte. O mana solida reţinu pe una din ele; dar cealalta scapa strigand ca ea vrea sa moara cu mama ei şi, înainte de a fi putut fi reţinuta îşi aruncase braţele de gatul acesteia. Fu smulsa cand rochia îi era, deja, în flacari. Doi sau trei oameni o ţinura si-i scoase jupa, pe care o aruncara în foc.
Ea se zbatea sa scape spunand ca, acum va fi singura pe lume şi se ruga sa fie lasata sa moara odata cu mama sa.
Cele doua fete nu încetara sa fie lasate libere. Deodata, stapanind acest tumult, se auzira horcairile agoniei care sfaşiau inima. Regele parasind cu ochii pe cele doua fete, privi rugul; dar îndata se întoarse cu faţa spre zid zicandu-şi:
- Aceea ce am vazut, nu va ieşi niciodata din amintirea mea; cat voi trai voi revedea-o, în fiecare zi, în vegherile mele şi în vis, noaptea. Ce bine ar fi facut Dumnezeu daca ma facea orb!
Hendon supraveghea pe Rege şi îşi zicea, cu satisfacţie:
- Starea lui se îmbunataţeşte. Se schimba; devine mai bland. Daca îşi pastra obiceiul ar fi înjurat pe aceşti oameni, ar fi strigat ca el e Regele şi ar fi ordonat ca femeile sa fie puse în libertate, în curand, ideea lui fixa va trece, o va uita şi sarmanul sau spirit, se va însanatoşi. Dumnezeu sa grabeasca numai, ziua aceea!
In aceeaşi zi, mai mulţi deţinuţi noi, fusesera aduşi pentru noapte. Ei erau escortaţi în diferite parti ale regatului pentru a-şi face pedepsele la care erau condamnaţi.
Regele vorbi cu ei. Işi luase sarcina, chiar de la început, de a se instrui în vederea exercitarii regalitaţii sale, întreband pe deţinuţi, ori de cate ori aveau ocazia şi, povestea suferinţelor acestora, îi sfaşia inima.
Printre noii veniţi, era o sarmana femeie pe jumatate oarba, care furase doi metri de postav unui ţesator şi pentru aceasta urma sa fie spanzurata. Un altul, un barbat, era acuzat ca ar fi furat un cal. Dovada nu fusese facuta şi el îşi închipuia ca a scapat de funie; dar abia pus în libertate, a fost arestat din nou pentru motivul ca ar fi omorat o caprioara în parcul regal. Vina fusese stabilita şi, acum, era dus la galere.
Altul, era un ucenic de negustor, al carui caz particular mişca pe Rege. Intr-o noapte, baiatul gasise un şoim care scapase de la stapanul sau. Il prinsese şi îl adusese acasa la el; dar curtea gasind ca acesta era un furt, îl condamnase pe baiat la moarte.
Regele era revoltat de aceste neomenii şi porunci lui Hendon sa sparga uşa închisorii şi sa fuga cu el la Westminster, astfel ca sa se poata urca pe tron şi cu aceasta ocazie sa proclame un armistiţiu care va salva viaţa acestor nenorociţi.
- Sarman copil! ofta Hendon, aceste poveşti întunecoase, i-au redeşteptat boala! Daca nu era aceasta suparatoare întamplare, ar fi fost vindecat în scurta vreme.
In închisoare era şi un batran om de legi, cu fata energica şi cu aerul îndrazneţ. Trei ani în urma, el scrisese un pamflet contra lordului Cancelar, acuzandu-l de nedreptate. Pentru acest fapt, fusese condamnat sa i se taie urechile, sa fie şters din barou şi pe deasupra, sa plateasca o amenda de trei mii de lire, ori sa fie închis pe viaţa, în urma, el repetase ofensa şi acum era condamnat sa-şi piarda "aceea ce mai ramasese din urechile lui", sa plateasca cinci mii de lire amenda, sa fie însemnat cu fierul roşu pe amandoi obrajii şi sa ramana în închisoare pe viaţa.
- Acestea sunt semne onorabile, zise el şi ridican-du-şi parul cenuşiu arata trunchiurile mutilate ale celor ce, alta data, fusesera urechile lui.
Ochii Regelui stralucira arzator. Striga:
— Nimeni nu vrea sa ma creada şi nici tu nu ma vei crede. Dar puţin importa: înainte de a trece o luna, vei fi liber, în plus, legile care te-au dezonorat şi care fac ruşinea numelui englez, vor fi şterse din cod. Lumea e rau facuta: regii ar trebui, uneori sa mearga la şcoala propriilor legi ale lor şi astfel vor învaţa mila.
Print si cersetor - Capitolul 27 - In inchisoare
Aceasta pagina a fost accesata de 575 ori.