Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 29 - La Londra
Dupa ce Hendon îşi termina pedeapsa, fu eliberat şi somat sa paraseasca ţinutul şi sa nu mai revina niciodata. I se aduse sabia, catarul şi magarul.
Se urca în şa şi porni cu Regele. Lumea se dadea la o parte cu o diferenţa, respectuoasa, pentru a-l lasa sa treaca şi se risipi, cum plecara ei.
Hendon se cufunda, în curand, în gandurile sale. Mai multe chestiuni, de înalta importanţa, se puneau. Ce trebuie sa faca? Unde sa se duca?
Ii trebuia sau un sprijin puternic sau sa renunţe, pentru totdeauna, la moştenirea lui şi sa ramana sub parerea ce se facuse despre el, ca ar fi un impostor. Unde, putea el, sa spere ca va gasi acest sprijin puternic? Intr-adevar era, aici, o chestiune care îl punea în încurcatura.
In fine, întrevazu o posibilitate, infima desigur, dar totuşi demna de consideraţie, din lipsa de ceva mai bune, sa obţina asistenţa necesara, îşi aminti ceea ce spusese batranul Andrews de bunatatea tanarului rege, de generoasa lui intervenţie în favoarea umililor şi asupriţilor. De ce n-ar încerca sa-i vorbeasca şi sa-i implore dreptatea?
— Da, dar un parlit aşa de straniu împopoţonat va fi el admis în augusta faţa a monarhului? Nu importa, el trebuie sa încerce: ca sa treci peste pod, trebuie mai întai sa ajungi la el. Nu era el un batran veteran bogat în invenţii şi experienţe? Va ajunge cu siguranţa, sa-şi croiasca un drum. Da, pornise sa mearga în Capitala. Poate ca batranul prieten al tatalui sau, domnul Humphrey Marlow, îl va ajuta. "Acest batran bun, Humphrey, primul nobil al bucatariei defunctului rege sau al altor lucruri".
Miles nu-şi aducea aminte exact al carui lucru era. Acum cand gasise un aliment pentru energia lui, un obiectiv bine definit de atins, negura umilinţei deprimante care se abatuse pe spiritul sau, se ridica şi se împraştia. Ridica fruntea şi privi în jurul lui. Fu mirat de a fi parcurs deja un drum atat de lung: satul era mult departe în urma lui. Regele îl urma, cu capul aplecat, absorbit şi el, de asemenea de gandurile şi proiectele lui.
Un gand tulburator întuneca deodata liniştea noua a lui Hendon: copilul o fi vrand, oare, sa revina în oraş, sau în timpul scurtei sale vieţi nu cunoscuse acolo decat raul şi cea mai neagra mizerie? Chestiunea trebuia pusa.
Hendon stranse haţurile şi se adresa Regelui:
- Am uitat sa va întreb unde mergem. Va rog, ordinele dumneavoastra, monseniore!
- La Londra!
Hendon reîncepu mersul, fericit şi surprins de acest raspuns.
Ziua se scurse fara incidente demne de remarcat în afara de acela cu care se încheia. Catre orele zece în seara de 19 februarie, ajunsera la Podul Londrei unde mişuna o mulţime de oameni, gesticuland, strigand, aclamand, ale caror feţe, aprinse de bautura pareau fantastice la lumina nenumaratelor torţe. Tocmai în momentul acesta, capul fara viaţa al vreunui mare duce sau alt personaj, cazu între ei, lovi pe Hendon peste cot apoi se rostogoli la pamant sub picioare. Aşa e vanitatea şi nestabilitatea operelor omeneşti în lumea aceasta! Bunul rege defunct, nu era mort decat de trei saptamani, de trei zile, numai, odihnea în mormant şi, deja, decad ornamentele alese cu atata greutate pentru marii regatului sau, pentru a decora mareţul sau Pod.
Un cetaţean se împiedica de cap şi, cu al lui propriu, lovi în spate pe unul care se afla în faţa lui. Acesta, se întoarse şi, repezi o lovitura de pumn, primei persoane care îi veni în mana; dar fu repede pus la loc de un prieten al acestuia din urma. Timpul era cu adevarat favorabil pentru luptele nevinovate, caci sarbatorile de a doua zi, ziua încoronarii, începusera deja. Fiecare era cu capul plin de bautura şi patriotism. Dupa cinci minute, luptele inocente se întindeau pe un spaţiu destul de mare. Intre orele zece şi miezul nopţii, ele se desfaşurau pe un pogon de teren şi devenise taraboi, învalmaşeala.
In vremea aceasta, Hendon şi Regele erau desparţiţi unul de altul, fara speranţa de a se regasi, pierduţi în valtoarea maselor omeneşti care urlau şi unde îi vom lasa.
Se urca în şa şi porni cu Regele. Lumea se dadea la o parte cu o diferenţa, respectuoasa, pentru a-l lasa sa treaca şi se risipi, cum plecara ei.
Hendon se cufunda, în curand, în gandurile sale. Mai multe chestiuni, de înalta importanţa, se puneau. Ce trebuie sa faca? Unde sa se duca?
Ii trebuia sau un sprijin puternic sau sa renunţe, pentru totdeauna, la moştenirea lui şi sa ramana sub parerea ce se facuse despre el, ca ar fi un impostor. Unde, putea el, sa spere ca va gasi acest sprijin puternic? Intr-adevar era, aici, o chestiune care îl punea în încurcatura.
In fine, întrevazu o posibilitate, infima desigur, dar totuşi demna de consideraţie, din lipsa de ceva mai bune, sa obţina asistenţa necesara, îşi aminti ceea ce spusese batranul Andrews de bunatatea tanarului rege, de generoasa lui intervenţie în favoarea umililor şi asupriţilor. De ce n-ar încerca sa-i vorbeasca şi sa-i implore dreptatea?
— Da, dar un parlit aşa de straniu împopoţonat va fi el admis în augusta faţa a monarhului? Nu importa, el trebuie sa încerce: ca sa treci peste pod, trebuie mai întai sa ajungi la el. Nu era el un batran veteran bogat în invenţii şi experienţe? Va ajunge cu siguranţa, sa-şi croiasca un drum. Da, pornise sa mearga în Capitala. Poate ca batranul prieten al tatalui sau, domnul Humphrey Marlow, îl va ajuta. "Acest batran bun, Humphrey, primul nobil al bucatariei defunctului rege sau al altor lucruri".
Miles nu-şi aducea aminte exact al carui lucru era. Acum cand gasise un aliment pentru energia lui, un obiectiv bine definit de atins, negura umilinţei deprimante care se abatuse pe spiritul sau, se ridica şi se împraştia. Ridica fruntea şi privi în jurul lui. Fu mirat de a fi parcurs deja un drum atat de lung: satul era mult departe în urma lui. Regele îl urma, cu capul aplecat, absorbit şi el, de asemenea de gandurile şi proiectele lui.
Un gand tulburator întuneca deodata liniştea noua a lui Hendon: copilul o fi vrand, oare, sa revina în oraş, sau în timpul scurtei sale vieţi nu cunoscuse acolo decat raul şi cea mai neagra mizerie? Chestiunea trebuia pusa.
Hendon stranse haţurile şi se adresa Regelui:
- Am uitat sa va întreb unde mergem. Va rog, ordinele dumneavoastra, monseniore!
- La Londra!
Hendon reîncepu mersul, fericit şi surprins de acest raspuns.
Ziua se scurse fara incidente demne de remarcat în afara de acela cu care se încheia. Catre orele zece în seara de 19 februarie, ajunsera la Podul Londrei unde mişuna o mulţime de oameni, gesticuland, strigand, aclamand, ale caror feţe, aprinse de bautura pareau fantastice la lumina nenumaratelor torţe. Tocmai în momentul acesta, capul fara viaţa al vreunui mare duce sau alt personaj, cazu între ei, lovi pe Hendon peste cot apoi se rostogoli la pamant sub picioare. Aşa e vanitatea şi nestabilitatea operelor omeneşti în lumea aceasta! Bunul rege defunct, nu era mort decat de trei saptamani, de trei zile, numai, odihnea în mormant şi, deja, decad ornamentele alese cu atata greutate pentru marii regatului sau, pentru a decora mareţul sau Pod.
Un cetaţean se împiedica de cap şi, cu al lui propriu, lovi în spate pe unul care se afla în faţa lui. Acesta, se întoarse şi, repezi o lovitura de pumn, primei persoane care îi veni în mana; dar fu repede pus la loc de un prieten al acestuia din urma. Timpul era cu adevarat favorabil pentru luptele nevinovate, caci sarbatorile de a doua zi, ziua încoronarii, începusera deja. Fiecare era cu capul plin de bautura şi patriotism. Dupa cinci minute, luptele inocente se întindeau pe un spaţiu destul de mare. Intre orele zece şi miezul nopţii, ele se desfaşurau pe un pogon de teren şi devenise taraboi, învalmaşeala.
In vremea aceasta, Hendon şi Regele erau desparţiţi unul de altul, fara speranţa de a se regasi, pierduţi în valtoarea maselor omeneşti care urlau şi unde îi vom lasa.
Print si cersetor - Capitolul 29 - La Londra
Aceasta pagina a fost accesata de 559 ori.