Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 30 - Progresele lui Tom
In vreme ce regele ratacea prin ţara, îmbracat saracacios, hranit mizerabil, batut şi batjocorit de vagabonzi, bagat la închisoare cu hotii şi asasinii, luat drept nebun şi impostor, de catre toata lumea, falsul rege, Tom Canty, se bucura, în linişte, de cu totul alta existenţa.
Cand l-am parasit, domnia începuse sa-i arate o parte stralucitoare, care, în fiecare zi, se marea, aşa fel ca puţin mai trebuia ca sa-i para scanteietoare ca soarele şi plina de fericire, îşi pierdea temerile, îndoielile se spulberau, stangacia disparea facand loc îndemanarii şi încrederii în sine. Profita, în fine, de cunoştinţele copilului, pentru bici. Poruncea lady-ilor Elisabeth şi Jane Grey sa vina la el cand dorea sa se joace sau sa vorbeasca; iar cand nu mai avea nevoie de ele, le dadea drumul în modul cel mai natural. Acum, nu mai era surprins de sarutul mainii din partea acestor nobile personaje, cand îl paraseau, îi placea sa fie aşezat în pat, seara, cu mare pompa şi îmbracat dimineaţa cu un ceremonial ce nu se mai termina.
Simţea o placere orgolioasa sa mearga la masa urmat de cortegiul stralucitor al ofiţerilor Coroanei şi de nobilii din garda lui, în aşa masura, ca îndoi numarul acestora, urcandu-l la o suta de nobili, îi placea sa auda sunand de-a lungul coridoarelor şi vocile repetand la distanţa:
- Loc Regelui!
Ii placea sa fie aşezat pe tron în Consiliu şi parea sa fie mai mult decat purtatorul de cuvant al lordului Protector, îi placea sa primeasca pe ambasadorii marilor puteri şi suitele lor stralucitoare, sa auda de la ei, mesajele afectuoase ale iluştrilor monarhi care îl numeau: "Fratele meu". Oh! Fericit Tom Canty, de mai înainte din Offal Court!
Se bucura de îmbracamintile lui splendide şi îşi comanda altele. Gasi ca cei patru sute de servitori ai sai, sunt prea puţini pentru marirea lui şi întrei numarul lor. Linguşelile curtenilor slugarnici erau acum o muzica dulce pentru urechile lui. Ramanea bun şi bland, aparator neobosit al tuturor oprimarilor şi facea, fara ragaz, razboi legilor injuste. La ocazii, daca se simţea ofensat, se întorcea catre un conte sau un duce şi îi arunca o privire care-l facea sa tremure...
Odata, regala lui "sora", "oribil de sfanta" Lady Mary, luandu-se la discuţie cu el privitor la înţelepciunea actului pe care îl îndeplinise el, graţiind atata lume, care merita sa fie întemniţata, spanzurata sau arsa, îi aminti ca închisorile augustului sau tata defunct, conţinusera adesea şaizeci de mii de oameni deodata şi ca pe timpul admirabilei sale domnii, el daduse pe mana calaului şapte mii doua sute de hoţi şi talhari. Atunci, copilul debordand de o generoasa indignare, îi porunci sa se retraga în apartamentul ei şi sa roage pe Dumnezeu sa se îndure a-i scoate piatra pe care ea o are în piept şi sa-i puna o inima omeneasca.
Tom Canty, nu fusese el tulburat niciodata la gandul sarmanului principe legitim care îl tratase cu atata bunatate şi care se repezise cu atata caldura pentru a-l razbuna contra santinelei obraznice de la poarta palatului?
Da, primele lui zile şi nopţi regale, erau aproape, în întregime, pline de ganduri triste, privitoare la prinţul disparut şi de dorinţe sincere de înapoiere şi fericita reintegrare a drepturilor sale ereditare.
Dar timpul trecea; prinţul nu se întorcea. Tom se deda din ce în ce la noile sale ocupaţii seducatoare, atat de bine, ca încetul cu încetul, monarhul disparut se şterse, aproape, din mintea lui; iar cand, întamplator, îi revenea, era ca un spectru nedorit, caci atunci, Tom se simţea vinovat şi ruşinat.
Sarmana lui mama şi surorile lui, urmau acelaşi drum în spiritul lui. Mai întai el suferea pentru ele, dorea sa le regaseasca, dar, în urma, gandul de a le vedea într-o zi oarecare în zdrenţele şi murdaria lor, copleşindu-l cu îmbraţişarile, scoţandu-l din situaţia lui placuta şi readucandu-l la mizerie şi înjosire, îl facea sa tremure, în fine, ele încetara, aproape, de a-i mai tulbura gandurile.
Şi era mulţumit, chiar fericit, caci de cate ori feţele lor posomorate şi acuzatoare îi apareau în minte, el se simţea mai de dispreţuit decat un pahar facut din pamant.
In acel 19 februarie, la miezul nopţii, Tom Canty dormea în somptuosul pat din palat, pazit de servitori credincioşi, fericiţi, caci a doua zi era ziua fixata pentru încoronarea sa solemna ca Rege al Angliei.
La aceeaşi ora, Eduard, adevaratul rege, suferind de foame şi de sete, murdar, prapadit de oboseala drumului facut, îmbracat din bucaţi şi petice, rezultat al învalmaşelii, era busculat într-o mulţime de oameni ce urmareau cu un viu interes, grupurile de lucratori care se duceau şi veneau ca furnicile în jurul aşezamintelor manastireşti, lucrand la ultimele pregatiri pentru încoronarea Regelui.
Cand l-am parasit, domnia începuse sa-i arate o parte stralucitoare, care, în fiecare zi, se marea, aşa fel ca puţin mai trebuia ca sa-i para scanteietoare ca soarele şi plina de fericire, îşi pierdea temerile, îndoielile se spulberau, stangacia disparea facand loc îndemanarii şi încrederii în sine. Profita, în fine, de cunoştinţele copilului, pentru bici. Poruncea lady-ilor Elisabeth şi Jane Grey sa vina la el cand dorea sa se joace sau sa vorbeasca; iar cand nu mai avea nevoie de ele, le dadea drumul în modul cel mai natural. Acum, nu mai era surprins de sarutul mainii din partea acestor nobile personaje, cand îl paraseau, îi placea sa fie aşezat în pat, seara, cu mare pompa şi îmbracat dimineaţa cu un ceremonial ce nu se mai termina.
Simţea o placere orgolioasa sa mearga la masa urmat de cortegiul stralucitor al ofiţerilor Coroanei şi de nobilii din garda lui, în aşa masura, ca îndoi numarul acestora, urcandu-l la o suta de nobili, îi placea sa auda sunand de-a lungul coridoarelor şi vocile repetand la distanţa:
- Loc Regelui!
Ii placea sa fie aşezat pe tron în Consiliu şi parea sa fie mai mult decat purtatorul de cuvant al lordului Protector, îi placea sa primeasca pe ambasadorii marilor puteri şi suitele lor stralucitoare, sa auda de la ei, mesajele afectuoase ale iluştrilor monarhi care îl numeau: "Fratele meu". Oh! Fericit Tom Canty, de mai înainte din Offal Court!
Se bucura de îmbracamintile lui splendide şi îşi comanda altele. Gasi ca cei patru sute de servitori ai sai, sunt prea puţini pentru marirea lui şi întrei numarul lor. Linguşelile curtenilor slugarnici erau acum o muzica dulce pentru urechile lui. Ramanea bun şi bland, aparator neobosit al tuturor oprimarilor şi facea, fara ragaz, razboi legilor injuste. La ocazii, daca se simţea ofensat, se întorcea catre un conte sau un duce şi îi arunca o privire care-l facea sa tremure...
Odata, regala lui "sora", "oribil de sfanta" Lady Mary, luandu-se la discuţie cu el privitor la înţelepciunea actului pe care îl îndeplinise el, graţiind atata lume, care merita sa fie întemniţata, spanzurata sau arsa, îi aminti ca închisorile augustului sau tata defunct, conţinusera adesea şaizeci de mii de oameni deodata şi ca pe timpul admirabilei sale domnii, el daduse pe mana calaului şapte mii doua sute de hoţi şi talhari. Atunci, copilul debordand de o generoasa indignare, îi porunci sa se retraga în apartamentul ei şi sa roage pe Dumnezeu sa se îndure a-i scoate piatra pe care ea o are în piept şi sa-i puna o inima omeneasca.
Tom Canty, nu fusese el tulburat niciodata la gandul sarmanului principe legitim care îl tratase cu atata bunatate şi care se repezise cu atata caldura pentru a-l razbuna contra santinelei obraznice de la poarta palatului?
Da, primele lui zile şi nopţi regale, erau aproape, în întregime, pline de ganduri triste, privitoare la prinţul disparut şi de dorinţe sincere de înapoiere şi fericita reintegrare a drepturilor sale ereditare.
Dar timpul trecea; prinţul nu se întorcea. Tom se deda din ce în ce la noile sale ocupaţii seducatoare, atat de bine, ca încetul cu încetul, monarhul disparut se şterse, aproape, din mintea lui; iar cand, întamplator, îi revenea, era ca un spectru nedorit, caci atunci, Tom se simţea vinovat şi ruşinat.
Sarmana lui mama şi surorile lui, urmau acelaşi drum în spiritul lui. Mai întai el suferea pentru ele, dorea sa le regaseasca, dar, în urma, gandul de a le vedea într-o zi oarecare în zdrenţele şi murdaria lor, copleşindu-l cu îmbraţişarile, scoţandu-l din situaţia lui placuta şi readucandu-l la mizerie şi înjosire, îl facea sa tremure, în fine, ele încetara, aproape, de a-i mai tulbura gandurile.
Şi era mulţumit, chiar fericit, caci de cate ori feţele lor posomorate şi acuzatoare îi apareau în minte, el se simţea mai de dispreţuit decat un pahar facut din pamant.
In acel 19 februarie, la miezul nopţii, Tom Canty dormea în somptuosul pat din palat, pazit de servitori credincioşi, fericiţi, caci a doua zi era ziua fixata pentru încoronarea sa solemna ca Rege al Angliei.
La aceeaşi ora, Eduard, adevaratul rege, suferind de foame şi de sete, murdar, prapadit de oboseala drumului facut, îmbracat din bucaţi şi petice, rezultat al învalmaşelii, era busculat într-o mulţime de oameni ce urmareau cu un viu interes, grupurile de lucratori care se duceau şi veneau ca furnicile în jurul aşezamintelor manastireşti, lucrand la ultimele pregatiri pentru încoronarea Regelui.
Print si cersetor - Capitolul 30 - Progresele lui Tom
Aceasta pagina a fost accesata de 578 ori.