Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 32 - Ziua incoronarii
Sa ne întoarcem cu cateva ore înapoi şi sa mergem la Aşezamintele Manastireşti de la Westminster, la orele patru dimineaţa în memorabila zi a încoronarii.
Nu vom fi singuri. Cu toate ca e înca noapte, galeriile, luminate de torţe, sunt pline de oameni fericiţi de a fi ocupat, deja, locuri ca sa poata aştepta, înca, şapte sau opt ore, pana va veni momentul sa vada ceea ce nu pot spera sa vada de doua ori în viaţa lor: încoronarea unui rege. Da, dupa loviturile de tun trase la ora trei, Londra şi Westminster erau navalite de lume, de oamenii bogaţi, care cumparasera privilegiul de a aştepta în galerii şi se înghesuiau la intrarea care le era rezervata.
Orele pareau lungi şi plictisitoare. Orice agitaţie, încetase, deocamdata, caci fiecare galerie era plina. Putem acum sa ne aşezam sa privim şi sa meditam pe îndelete. Zarim, de aici şi de dincolo, peste vasta şi lunga catedrala, o parte de galerii şi de balcoane arhipline de lume, cealalta parte fiind ascunsa de stalpi şi de ornamente arhitecturale. Vedem în întregime marele transept de la nord, gol, rezervat privilegiaţilor şi curtea sacra sau platforma acoperita de stofe bogate pe care este aşezat tronul. Acesta, ocupa centrul platformei pe o estrada ridicata de patru trepte, în scaunul tronului este încrustata o piatra plata, obişnuita, o piatra de Scoţia pe care au stat, pentru a fi încoronaţi, un mare numar de regi ai Scoţiei, aşa ca ea, cu vremea a devenit destul de sfanta pentru a servi în mod paralel, monarhilor englezi. Tronul şi postamentul sau, sunt acoperite cu postav de aur.
Domneşte calmul. Torţele ard fara vigoare. Timpul trece încet, în sfarşit, lumina nesigura a zilei se afirma. Torţele sunt stinse şi o limpezime, dulce, umple marile spaţii. Toate liniile mareţei construcţii se vad acum, desluşit, bine umbrite, întunecate, caci soarele este acoperit de nori.
La ora şapte, apasatoarea monotonie, este, în sfarşit, rupta: soţia primului pair, îmbracata ca Solomon în splendoarea sa, îşi face intrarea în transept. E condusa la locul ei de catre un ofiţer îmbracat în satin şi catifea, în timp ce un altul îmbracat la fel, îi ridica trena lunga pe care i-o aranjeaza pe genunchi îndata ce s-a aşezat. Apoi, îi aduce sub picioare un taburel şi îi pune la îndemana micuţa coroana de care va avea nevoie în momentul încoronarii nobleţei. Celelalte pairese sosesc una dupa alta într-un defileu stralucitor şi ofiţerii îmbracaţi în satin se grabesc sa le ajute sa se aşeze şi sa se instaleze. Spectacolul este, acum, destul de însufleţit. E mişcare şi viata şi sunt culori sclipitoare peste tot.
Un moment mai pe urma, liniştea domneşte din nou, caci pairesele au sosit toate şi au fost instalate, formand ca un perete de flori omeneşti, de culori variate, ameţitoare şi presarate cu diamante.
Sunt toate varstele: vaduve, moştenitoare ale soţilor, mohorate, zbarcite, cu desavarşire albite, aşa de batrane ca puteau, afundandu-se în trecut sa-şi aduca aminte de încoronarea lui Richard al III-lea, şi de zilele tulburi ale acestor batrane timpuri uitate. Sunt doamne frumoase de varsta mijlocie, sunt draguţe pe cat de graţioase femei tinere şi, minunate şi încantatoare fete tinere, cu ochi stralucitori, cu ten frumos, care vor pune cu stangacie coroanele de pietre, cand marele moment va veni. Da, fiindca lucrul va fi nou pentru ele şi însufleţirea lor nu va fi pentru a le uşura.
Cu toate acestea, coafura tuturor acestor lady a fost aranjata aşa fel ca sa poata fi pusa coroana cat mai repede şi mai solid la semnalul dat.
Am spus ca toate aceste pairese erau presarate cu diamante şi ca era un spectacol minunat. Dar o alta surpriza ne era rezervata.
Catre orele noua, norii se risipira, deodata şi o raza de soare traversa atmosfera calduţa, alunecand printre randurile paireselor, care, stralucira de o claritate ameţitoare de focuri multicolore. Frumuseţea acestui spectacol neaşteptat ne facu sa tresarim pana în varful degetelor, cum ar face-o o comoţie electrica.
In chiar momentul acela, trimisul unui Orient îndepartat, care mergea cu ambasadorii straini, trecea prin aceasta raza de soare şi, ne reţinem splendoarea, ameţiţi de scanteierea pietrelor şi a diamantelor cu care
e împodobit de la cap pana la genunchi şi care, la fiecare din mişcarile sale produce jocuri feerice de lumina.
O ora, doua ore şi jumatate de scurg. Atunci, sunetul grav al artileriei face sa se afle ca Regele şi impunatorul sau cortegiu a sosit. Lumea în aşteptare se înveseleşte. Se ştie ca o alta zabava va urma, caci regele trebuie sa fie pregatit şi îmbracat cu veşminte speciale pentru ceremonia solemna; dar ca aceasta zabava va fi umpluta în mod placut prin defileul pairilor Regatului în costumul lor oficial.
Aceştia sunt conduşi cu ceremonie la locurile lor şi coroanele le sunt puse la îndemana.
Lumea urmarea toate acestea cu interes, caci multi vedeau pentru prima data pe duci, pe conţi şi pe baroni, al caror nume aparţineau istoriei de cinci secole; în sfarşit, cand toţi se aşezara, spectacolul, al galeriilor şi al tuturor locurilor bune, fu completat şi cel mai minunat din cate s-au vazut...
Atunci, marii demnitari ai Bisericii, în costume de gala şi cu mitre, ca şi asesorii lor, defilara pe estrada şi ocupara locurile marcate pentru ei. Erau urmaţi de lordul Protector şi de alte mari personaje urmate la randul lor, de un detaşament al garzii.
Fu un moment de aşteptare, apoi un semnal, o muzica triumfatoare izbucni şi Tom Canty, îmbracat cu un mantou lung de ţesatura de aur, aparu la intrare şi se îndrepta spre estrada.
Toata lumea se ridica şi ceremonia începu. Sunetele maiestuoase ale unui cantec religios, solemn, umplura aşezamintele, în timp ce Tom Canty era condus pana la tron. Atunci, pompoasele ceremonii vechi începura, dar pe masura ce se desfaşurau, faţa lui Tom devenea din ce în ce mai palida, în timp ce o tristeţe şi o disperare adanca cazu în sufletul şi în inima lui plina de remuşcari.
Acum, actul final se apropia. Mitropolitul de Canterbury lua coroana Angliei pusa pe perniţa şi o ridica deasupra capului tremurator al falsului rege. In acelaşi moment, o raza ameţitoare aluneca pe tot lungul traseului, caci toţi nobilii, în acelaşi timp, îşi luara coroanele şi le ţinura deasupra capetelor, imobilizandu-se în aceasta atitudine.
O linişte adanca se facu în marele templu, în aceasta clipa impresionanta, se ivi o apariţie tulburatoare, pe care nimeni din mulţimea prea absorbita n-o remarcase pana atunci. Era un baiat cu capul gol, rau îmbracat în veşminte grosolane, aproape zdrenţe, care înainta în marea tirada centrala.
Ridica mana cu o solemnitate ce se potrivea rau cu jalnicul sau port şi, pronunţa:
— Va opresc sa puneţi coroana Angliei pe acest cap tradator. Eu sunt Regele!
Intr-o clipa, mai multe maini indignate se repezira spre copil, dar în acelaşi moment, Tom Canty în veşminte regale, facu un pas repede înainte şi striga cu o voce clara:
— Lasaţi-l şi ascultati-l. Este Regele!
Un fel de panica pricinuita de uimire, apuca asistenţa. Mai mulţi, sculandu-se din locurile lor, priveau încurcaţi personajele principale ale acestei scene, întrebandu-se daca sunt treji şi daca nu viseaza. Lordul Protector, nu era mai puţin stupefiat ca ceilalţi; dar revenindu-şi, în curand, pronunţa cu un ton autoritar:
— Nu tulburaţi pe Majestatea Sa. Ea sufera din nou de boala sa. Prindeţi acest vagabond!
Era sa fie ascultat; dar falsul Rege batu din picior şi striga:
— Nenorocire voua! Nu-l atingeţi! El este Regele!
Mainile ramasera ridicate; asistenţa parea lovita de paralizie; nimeni nu mişca, nici nu vorbea, într-adevar, nimeni nu ştia ce sa faca sau ce sa zica într-o astfel de stranie şi extraordinara situaţie, în timp ce spiritele încurcate luptau pentru a-şi reveni, baiatul care, de la început avusese un minut de ezitare, continua sa înainteze cu un pas masurat, cu atitudine înalta şi calma. Se opri pe estrada şi falsul rege, cu figura bucuroasa se repezi înaintea lui şi cazu în genunchi, zicand:
— Oh, seniore şi rege al meu, permiteţi saracului Tom Canty sa fie primul care sa va jure credinţa şi lasaţi-l sa va spuna: Puneţi-va coroana Voastra şi reluaţi-va propriile Voastre bunuri!
Privirea lordului Protector se aşternuse cu severitate pe faţa noului venit; dar, în curand, severitatea lui facu loc uimirii. Ceilalţi avura aceeaşi impresie. Cu toţii se privira şi, în mod inconştient. Facura un pas în laturi.
Fiecare îşi spunea aparte, sie-însuşi: "Ce stranie asemanare!"
Lordul protector, ramase un moment perplex, apoi, zise cu deferenta:
- Daca permiteţi, aş vrea sa pun oarecare chestiuni care...
- Voi raspunde, Milord.
Ducele îi puse unele întrebari cu privire la Curte, la regele defunct, prinţul, prinţesele. Baiatul îi raspunse exact şi fara a sta pe ganduri. Descrise sala tronului, apartamentele ultimului rege şi cele ale Prinţului de Galles.
Era straniu, minunat, neauzit, cum se destainuiau persoanele de faţa. Vantul începea sa se întoarca şi speranţa lui Tom creştea, cand lordul Protector batandu-se pe frunte obiecta:
— Este, într-adevar, mai mult decat uimitor; dar nu e nimic în toate astea care ar fi putut depaşi aceea ce seniorul şi Regele nostru ar fi putut face.
Aceasta constatare şi aceasta revenire la ei, ca rege, întrista pe Tom Canty, care simţi prabuşindu-i-se speranţele.
— Acestea nu sunt probe, adauga Protectorul.
Vantul se întorcea foarte repede, acum; dar în direcţia defavorabila. Flota lasa pe bietul Tom Canty aruncat pe tron şi ţara pe celalalt în plin ocean. Lordul Protector, reflecta şi dadea din cap. Un gand îl copleşea:
- Este un pericol pentru Stat şi pentru noi toţi sa lasam sa dainuiasca o astfel de redutabila enigma ca aceasta, capabila sa divizeze naţiunea şi sa zdruncine tronul ...
Se întoarse şi porunci:
— Sir Thomas, arestaţi pe ... Nu, aşteptaţi! ... Figura lui se lumina şi puse pretendentului în zdrenţe, urmatoarea întrebare:
— Unde este marele sigiliu? Raspunde-mi exact şi enigma este rezolvata, caci numai acel care era prinţ de Galles poate sa ştie. De un lucru atat de neînsemnat sunt agaţate un tron şi o dinastie!
Era o idee fericita. Ca marii demnitari o judecasera astfel, se vedea dupa expresia privirii lor aprobatoare. Da, nimeni altul decat adevaratul prinţ nu putea lamuri misterul cu sigiliul cel mare care disparuse. Acest mic impostor, îşi învaţase bine lecţia; dar învaţatura profesorului sau nu putuse sa mearga pana la a-l învaţa raspunsul la aceasta chestiune, caci el însuşi nu-l ştia. Intr-adevar, era minunat.
Urma sa se iasa din aceasta situaţie tulburatoare şi periculoasa. Şi toţi aprobau, în tacere, surazand în sinea lor cu satisfacţie, şi priveau baiatul pe care aşteptau sa-l vada copleşit de o ruşinoasa încurcatura. Dar, fura surprinşi de a nu vedea nimic din ce aşteptau şi nu-şi putura crede urechilor, cand îl auzira raspunzand fara sa stea pe ganduri, cu o voce ferma şi sigura:
— Nu e nimic greu în aceasta enigma.
Fara jena, se întoarse şi, cu uşurinţa unuia care are obişnuinţa, dadu un ordin:
— Milord St. John, mergeţi în cabinetul meu de lucru la palat, caci nimeni nu cunoaşte locul mai bine ca dumneavoastra, putin deasupra parchetului în colţ la stanga aproape de uşa care da în anticamera, veţi gasi în perete un cui cu capul de arama. Apasaţi deasupra. Se va deschide o mica ascunzatoare pentru obiectele de preţ pe care nici dumneavoastra şi nici altcineva, în lume, afara de mine şi cinstitul meseriaş care a facut-o, n-o cunoaşte. Primul lucru de care vi se va lovi vederea, va fi marele sigiliu. Aduceţi-l.
Toţi asistenţii erau uimiţi de aceste vorbe ca şi de faptul ca micul cerşetor delegase pe lord St. John, fara sa stea pe ganduri şi fara sa se înşele, îl strigase pe nume, ca şi cand îl cunoscuse întotdeauna. Lord St. John era gata sa se supuna şi facu chiar o mişcare, dar îşi relua repede atitudinea calma. Numai roşcata din faţa mai proba greşeala lui boacana. Tom Canty se întoarse spre el şi îi zise cu vioiciune:
— De ce staţi la îndoiala? N-aţi auzit ordinul Regelui? Duceti-va!
Lord St. John facu o reverenţa adanca. Ce s-a observat, nu era compromiţatoare şi nu dovedea lipsa de prudenţa. Nu, fiindca ea nu se adresa nici unuia şi nici celuilalt din pretendenţi ci era facuta pe teren neutru, exact între amandoi. Pleaca.
Atunci începu în partea stralucitoare a acestui grup oficial, o mişcare uşoara, abia perceptibila dar regulata, o mişcare analoaga celei pe care o observi într-un caleidoscop ce se mişca încet şi care face ca partile ce compun un grup frumos sa se detaşeze şi sa se alature de altul, o mişcare, care puţin cate puţin, în cazul de faţa, sfarama mulţimea stralucitoare care era în jurul lui Tom Canty şi o regrupa în vecinatatea noului venit. Tom Canty ramase aproape singur. Dupa aceea trecu un scurt moment de aşteptare în timpul caruia cei caţiva fricoşi ramaşi langa Tom Canty, îşi adunara curajul pentru a aluneca unul cate unul dupa majoritate.
Aşa fel ca la sfarşitul acelui moment, Tom Canty în mantoul sau regal şi obiectele sale de preţ, se gasi cu desavarşire singur, izolat de lume, în vazul tuturor, în mijlocul unul elocvent loc gol.
In sfarşit, Lordul St. John aparu, în timp ce el intra în tinda centrala, interesul era aşa de viu ca murmurul conversaţiilor care stapaneşte marile adunari, se risipi şi facu loc unei taceri adanci, tulburata numai de paşii lui regulaţi. Toţi ochii erau fixaţi asupra lui. El ajunse la estrada, se opri şi, întorcandu-se catre Tom Canry, zise, înclinandu-se adanc:
— Sire, sigiliul nu este!
Mulţimea nu fuge la prezenţa unui ciumat cu graba mai mare decat începu sa se îndeparteze de mizerabilul pretendent micuţ, trupa curtenilor palizi şi îngroziţi. Lordul Protector striga cu severitate:
— Azvarliţi în strada pe acest cerşetor şi plimbati-l prin oraş biciuindu-l! Mizerabilul impostor nu merita mai mult! ...
Ofiţerii de garda înaintara pentru a se supune, dar Tom Canty îi opri şi zise:
— In laturi! Cine îl atinge îşi pune viaţa în pericol!
Lordul Protector era încurcat în cel mai înalt grad.
El zise Lordului St John:
— Aţi cautat bine? Dar la bun sa mai întreb asta. Ceea ce se petrece aici e curios. Sunt lucruri mici, lucruri fara însemnatate, care se pot pierde; dar un obiect aşa de voluminos ca sigiliul Angliei, cum a putut sa dispara fara ca nimeni sa-l poata gasi. O masa de aur aşa de mare ...
Tom Canty cu ochii stralucitori, striga:
— Aşteptaţi! ... E ceva rotund? Gros. Are litere gravate deasupra? Da? Ah! Acum ştiu ce este marele sigiliu pentru care a fost atata zgomot şi necaz! Daca mi-aţi fi facut descrierea lui, l-aţi fi avut de acum trei saptamani! Bine. Ştiu unde se gaseşte; dar nu sunt eu cel care l-am pus acolo întai.
- Cine deci, Seniore? întreba lordul Protector.
- Acel pe care îl aveţi aici, adevaratul Rege al Angliei. Şi el va va spune unde se afla sigiliul, aşa ca trebuie sa credeţi ca l-a pus el singur. Amintiţi-va, Rege, scormoniţi puţin în memorie, este ultimul, dar cu totul ultimul lucru ce aţi facut cand paraseaţi palatul în zdrenţele mele, ca sa pedepsiţi pe soldatul care ma maltratase.
Se facu o tacere adanca. Toţi ochii erau fixaţi pe noul venit care, cu capul în jos, cu sprancenele încruntate, cauta în memorie, printre o mulţime de amintiri fara valoare, micul fapt uitat, care, regasit, l-ar aşeza pe tron. Minutele treceau. Copilul continua sa lupte cu mintea şi nu facea nici un gest. Dar, la sfarşit, scoase un suspin, dadu uşor din cap şi zise, cu buzele tremurand şi cu o voce disperata:
— Imi amintesc toata scena, toata; dar sigiliul nu-şi gaseşte locul în ea.
Se opri, ridica fruntea şi pronunţa cu demnitate:
- Milorzi şi nobili, daca vreţi sa deposedaţi de drepturile sale pe adevaratul suveran, din lipsa acestei dovezi pe care nu e în stare s-o produca, eu nu va pot împiedica, fiindca n-am nici o putere. Dar ...
- Oh! Nu, nu, Rege, e nebunie! striga Tom Canty îngrozit. Aşteptaţi! Gandiţi-va! Cauza nu e pierduta şi nu trebuie sa fie! Ascultaţi ce voi spune eu, urmariţi fiecare cuvant. Va voi reaminti acea dimineaţa în toate amanuntele ei, exact cum s-au petrecut: Vorbeam amandoi ... Va spuneam de surorile mele Bet şi Nan ... Va aduceţi aminte? De bunica mea, şi, de jocurile zgomotoase ale copiilor din Offal Court ... Da ... va aduceţi aminte şi asta? Foarte bine ... Urmariţi-ma înca ...
Mi-aţi dat sa beau şi sa mananc, apoi, cu o curtoazie princiara, aţi trimis afara servitorii ca sa nu-mi fie ruşine de ei pentru lipsa mea de educaţie ... Ah! Şi asta v-o amintiţi ...
In timp de Tom dezgropa aceste amanunte şi celalalt copil clatina din cap recunoscandu-le, numeroasa asistenţa şi demnitarii, priveau cu o uimire îngrijorata. Povestea semana a istorie adevarata, dar cum putuse prinţul şi cerşetorul sa se gaseasca împreuna? Niciodata nu se întalnise adunare de oameni mai perplecşi, mai interesaţi şi mai stupefiaţi.
— In joaca, principe, am facut schimb de haine, dupa care fapt, ne-am aşezat în faţa unei oglinzi şi ne-am pomenit ca eram aşa de asemanatori încat am facut constatarea ca nimeni n-ar crede ca am facut schimbul de haine. Da ... Va amintiţi ... Atunci, ati observat ca soldatul ma ranise la mana ... Priviţi: aici. Chiar nici nu pot sa scriu înca: degetele îmi sunt ţepene. Alteţa Voastra s-a repezit spunand ca se duce sa pedepseasca pe soldat şi a alergat spre poarta. Trecand pe langa masa, aţi vazut acel obiect pe care îl numiţi marele sigiliu, şi care se afla pe masa. L-aţi luat, aţi privit repede împrejur, parand a cauta un loc unde sa-l puneţi. Ochii dumneavoastra cazura pe ...
- Ah! Atat, ajunge! Domnul fie laudat: exclama copilul în zdrenţe, cu totul tulburat.
- Mergeţi, bunul meu St. John! Intr-o manuşa de oţel a armurii milaneze, agaţata în perete veţi gasi sigiliul!
— Aşa este, Rege! Acolo este! Striga Tom Canty. Acum sceptrul Angliei este al vostru şi, mai bine s-ar fi nascut mut acela care voia sa vi-l dispute. Duceţi-va Milord St. John şi aripi sa va creasca la picioare!
Adunarea întreaga era acum în picioare, palpitand de nelinişte, de frica, de excitaţie febrila.
Un zbarnait de convorbiri însufleţite umplea spaţiul, şi, timp de cateva momente nimeni nu ştia nimic, nu auzea nimic, nu era interesat de nimic, în afara de ceea ce vecinul îi striga în ureche sau de ce el însuşi striga la urechea vecinului sau.
Timpul trecea neobservat, în fine, o linişte brusca se facu în incinta. St. John aparu pe estrada, cu marele sigiliu în mana lui ridicata.
Atunci un strigat izbucni:
— Traiasca adevaratul Rege!
Timp de cinci minute aerul tremura de strigate şi de sunetele muzicilor. Valuri de batiste albeau spaţiul, pe cand un copil în zdrenţe, cel mai important personaj din Anglia, statea roşu, fericit şi mandru în mijlocul unei estrade, cu marii vasali ai regatului, îngenuncheaţi în faţa lui.
Apoi, se ridicara cu toţii şi Tom Canty, striga:
— Şi, acum, o Regele meu, reia-ţi aceste veşminte regale şi da sarmanului Tom, servitorul tau, ceea ce a mai ramas din aceste zdrenţe.
Lordul protector lua cuvantul:
— Luaţi pe acest tanar caraghios şi aruncaţi-l în închisoarea Tour.
Dar nou Rege, adevaratul rege, interveni:
— Nu permit acest lucru, caci fara el, eu nu mi-aş fi redobandit coroana. Nimeni sa nu-l atinga spre a-i face rau. Cat despre tine, bunul meu unchi, milord Protector, purtarea ta nu dovedeşte recunoştinţa faţa de acest sarman baiat care am auzit ca te-a facut Duce.
Protectorul se înroşi.
— Dar, cum el nu era rege, ce mai valoreaza acum acest titlu frumos? Maine ma veţi ruga prin mijlocirea lui, pentru confirmarea titlului, daca nu, nu veţi fi duce şi veţi ramane simplu conte.
Astfel repezit, Gratia sa, Ducele de Somerset, se dadu putin înapoi. Regele întorcandu-se catre Tom, îi zise cu bunatate:
— Sarmanul meu baiat, cum ai putut sa-ţi aminteşti unde pusesem sigiliul cand, eu însumi, uitasem?
— Ah! Rege! Mi-a fost uşor, pentru ca ma serveam de el în fiecare zi.
— Te serveai de el şi nu ştiai ce este el?
— Nu ştiam ca era ceea ce cautau ei. Nu mi-au facut descrierea lui. Majestatea Voastra ...
— Atunci, cum te serveai de el?
Roşeata se ridica în obrajii lui Tom. Lasa ochii în jos şi tacu.
- Vorbeşte, baiat cuminte şi nu-ti fie frica, zise Regele. La ce te serveai cu marele sigiliu al Angliei?
- Spargeam alune cu el ... balbai Tom, dureros de încurcat.
- Sarman copil!
Avalanşa de rasete care primi aceasta destainuire aproape îl tranti la pamant.
Dar daca mai ramasese în cineva îndoiala ca Tom Canty putea sa fie adevaratul rege al Angliei, acest raspuns trebuie s-o fi risipit cu desavarşire.
Somptuosul mantou de încoronare trecand de pe umerii lui Tom pe cei ai Regelui caruia îi ascundea zdrenţele, ceremonia încoronarii fii reluata.
Adevaratul Rege fu miruit şi coroana îi fa pusa pe cap şi Londra întreaga crapa sub aplauze!
Nu vom fi singuri. Cu toate ca e înca noapte, galeriile, luminate de torţe, sunt pline de oameni fericiţi de a fi ocupat, deja, locuri ca sa poata aştepta, înca, şapte sau opt ore, pana va veni momentul sa vada ceea ce nu pot spera sa vada de doua ori în viaţa lor: încoronarea unui rege. Da, dupa loviturile de tun trase la ora trei, Londra şi Westminster erau navalite de lume, de oamenii bogaţi, care cumparasera privilegiul de a aştepta în galerii şi se înghesuiau la intrarea care le era rezervata.
Orele pareau lungi şi plictisitoare. Orice agitaţie, încetase, deocamdata, caci fiecare galerie era plina. Putem acum sa ne aşezam sa privim şi sa meditam pe îndelete. Zarim, de aici şi de dincolo, peste vasta şi lunga catedrala, o parte de galerii şi de balcoane arhipline de lume, cealalta parte fiind ascunsa de stalpi şi de ornamente arhitecturale. Vedem în întregime marele transept de la nord, gol, rezervat privilegiaţilor şi curtea sacra sau platforma acoperita de stofe bogate pe care este aşezat tronul. Acesta, ocupa centrul platformei pe o estrada ridicata de patru trepte, în scaunul tronului este încrustata o piatra plata, obişnuita, o piatra de Scoţia pe care au stat, pentru a fi încoronaţi, un mare numar de regi ai Scoţiei, aşa ca ea, cu vremea a devenit destul de sfanta pentru a servi în mod paralel, monarhilor englezi. Tronul şi postamentul sau, sunt acoperite cu postav de aur.
Domneşte calmul. Torţele ard fara vigoare. Timpul trece încet, în sfarşit, lumina nesigura a zilei se afirma. Torţele sunt stinse şi o limpezime, dulce, umple marile spaţii. Toate liniile mareţei construcţii se vad acum, desluşit, bine umbrite, întunecate, caci soarele este acoperit de nori.
La ora şapte, apasatoarea monotonie, este, în sfarşit, rupta: soţia primului pair, îmbracata ca Solomon în splendoarea sa, îşi face intrarea în transept. E condusa la locul ei de catre un ofiţer îmbracat în satin şi catifea, în timp ce un altul îmbracat la fel, îi ridica trena lunga pe care i-o aranjeaza pe genunchi îndata ce s-a aşezat. Apoi, îi aduce sub picioare un taburel şi îi pune la îndemana micuţa coroana de care va avea nevoie în momentul încoronarii nobleţei. Celelalte pairese sosesc una dupa alta într-un defileu stralucitor şi ofiţerii îmbracaţi în satin se grabesc sa le ajute sa se aşeze şi sa se instaleze. Spectacolul este, acum, destul de însufleţit. E mişcare şi viata şi sunt culori sclipitoare peste tot.
Un moment mai pe urma, liniştea domneşte din nou, caci pairesele au sosit toate şi au fost instalate, formand ca un perete de flori omeneşti, de culori variate, ameţitoare şi presarate cu diamante.
Sunt toate varstele: vaduve, moştenitoare ale soţilor, mohorate, zbarcite, cu desavarşire albite, aşa de batrane ca puteau, afundandu-se în trecut sa-şi aduca aminte de încoronarea lui Richard al III-lea, şi de zilele tulburi ale acestor batrane timpuri uitate. Sunt doamne frumoase de varsta mijlocie, sunt draguţe pe cat de graţioase femei tinere şi, minunate şi încantatoare fete tinere, cu ochi stralucitori, cu ten frumos, care vor pune cu stangacie coroanele de pietre, cand marele moment va veni. Da, fiindca lucrul va fi nou pentru ele şi însufleţirea lor nu va fi pentru a le uşura.
Cu toate acestea, coafura tuturor acestor lady a fost aranjata aşa fel ca sa poata fi pusa coroana cat mai repede şi mai solid la semnalul dat.
Am spus ca toate aceste pairese erau presarate cu diamante şi ca era un spectacol minunat. Dar o alta surpriza ne era rezervata.
Catre orele noua, norii se risipira, deodata şi o raza de soare traversa atmosfera calduţa, alunecand printre randurile paireselor, care, stralucira de o claritate ameţitoare de focuri multicolore. Frumuseţea acestui spectacol neaşteptat ne facu sa tresarim pana în varful degetelor, cum ar face-o o comoţie electrica.
In chiar momentul acela, trimisul unui Orient îndepartat, care mergea cu ambasadorii straini, trecea prin aceasta raza de soare şi, ne reţinem splendoarea, ameţiţi de scanteierea pietrelor şi a diamantelor cu care
e împodobit de la cap pana la genunchi şi care, la fiecare din mişcarile sale produce jocuri feerice de lumina.
O ora, doua ore şi jumatate de scurg. Atunci, sunetul grav al artileriei face sa se afle ca Regele şi impunatorul sau cortegiu a sosit. Lumea în aşteptare se înveseleşte. Se ştie ca o alta zabava va urma, caci regele trebuie sa fie pregatit şi îmbracat cu veşminte speciale pentru ceremonia solemna; dar ca aceasta zabava va fi umpluta în mod placut prin defileul pairilor Regatului în costumul lor oficial.
Aceştia sunt conduşi cu ceremonie la locurile lor şi coroanele le sunt puse la îndemana.
Lumea urmarea toate acestea cu interes, caci multi vedeau pentru prima data pe duci, pe conţi şi pe baroni, al caror nume aparţineau istoriei de cinci secole; în sfarşit, cand toţi se aşezara, spectacolul, al galeriilor şi al tuturor locurilor bune, fu completat şi cel mai minunat din cate s-au vazut...
Atunci, marii demnitari ai Bisericii, în costume de gala şi cu mitre, ca şi asesorii lor, defilara pe estrada şi ocupara locurile marcate pentru ei. Erau urmaţi de lordul Protector şi de alte mari personaje urmate la randul lor, de un detaşament al garzii.
Fu un moment de aşteptare, apoi un semnal, o muzica triumfatoare izbucni şi Tom Canty, îmbracat cu un mantou lung de ţesatura de aur, aparu la intrare şi se îndrepta spre estrada.
Toata lumea se ridica şi ceremonia începu. Sunetele maiestuoase ale unui cantec religios, solemn, umplura aşezamintele, în timp ce Tom Canty era condus pana la tron. Atunci, pompoasele ceremonii vechi începura, dar pe masura ce se desfaşurau, faţa lui Tom devenea din ce în ce mai palida, în timp ce o tristeţe şi o disperare adanca cazu în sufletul şi în inima lui plina de remuşcari.
Acum, actul final se apropia. Mitropolitul de Canterbury lua coroana Angliei pusa pe perniţa şi o ridica deasupra capului tremurator al falsului rege. In acelaşi moment, o raza ameţitoare aluneca pe tot lungul traseului, caci toţi nobilii, în acelaşi timp, îşi luara coroanele şi le ţinura deasupra capetelor, imobilizandu-se în aceasta atitudine.
O linişte adanca se facu în marele templu, în aceasta clipa impresionanta, se ivi o apariţie tulburatoare, pe care nimeni din mulţimea prea absorbita n-o remarcase pana atunci. Era un baiat cu capul gol, rau îmbracat în veşminte grosolane, aproape zdrenţe, care înainta în marea tirada centrala.
Ridica mana cu o solemnitate ce se potrivea rau cu jalnicul sau port şi, pronunţa:
— Va opresc sa puneţi coroana Angliei pe acest cap tradator. Eu sunt Regele!
Intr-o clipa, mai multe maini indignate se repezira spre copil, dar în acelaşi moment, Tom Canty în veşminte regale, facu un pas repede înainte şi striga cu o voce clara:
— Lasaţi-l şi ascultati-l. Este Regele!
Un fel de panica pricinuita de uimire, apuca asistenţa. Mai mulţi, sculandu-se din locurile lor, priveau încurcaţi personajele principale ale acestei scene, întrebandu-se daca sunt treji şi daca nu viseaza. Lordul Protector, nu era mai puţin stupefiat ca ceilalţi; dar revenindu-şi, în curand, pronunţa cu un ton autoritar:
— Nu tulburaţi pe Majestatea Sa. Ea sufera din nou de boala sa. Prindeţi acest vagabond!
Era sa fie ascultat; dar falsul Rege batu din picior şi striga:
— Nenorocire voua! Nu-l atingeţi! El este Regele!
Mainile ramasera ridicate; asistenţa parea lovita de paralizie; nimeni nu mişca, nici nu vorbea, într-adevar, nimeni nu ştia ce sa faca sau ce sa zica într-o astfel de stranie şi extraordinara situaţie, în timp ce spiritele încurcate luptau pentru a-şi reveni, baiatul care, de la început avusese un minut de ezitare, continua sa înainteze cu un pas masurat, cu atitudine înalta şi calma. Se opri pe estrada şi falsul rege, cu figura bucuroasa se repezi înaintea lui şi cazu în genunchi, zicand:
— Oh, seniore şi rege al meu, permiteţi saracului Tom Canty sa fie primul care sa va jure credinţa şi lasaţi-l sa va spuna: Puneţi-va coroana Voastra şi reluaţi-va propriile Voastre bunuri!
Privirea lordului Protector se aşternuse cu severitate pe faţa noului venit; dar, în curand, severitatea lui facu loc uimirii. Ceilalţi avura aceeaşi impresie. Cu toţii se privira şi, în mod inconştient. Facura un pas în laturi.
Fiecare îşi spunea aparte, sie-însuşi: "Ce stranie asemanare!"
Lordul protector, ramase un moment perplex, apoi, zise cu deferenta:
- Daca permiteţi, aş vrea sa pun oarecare chestiuni care...
- Voi raspunde, Milord.
Ducele îi puse unele întrebari cu privire la Curte, la regele defunct, prinţul, prinţesele. Baiatul îi raspunse exact şi fara a sta pe ganduri. Descrise sala tronului, apartamentele ultimului rege şi cele ale Prinţului de Galles.
Era straniu, minunat, neauzit, cum se destainuiau persoanele de faţa. Vantul începea sa se întoarca şi speranţa lui Tom creştea, cand lordul Protector batandu-se pe frunte obiecta:
— Este, într-adevar, mai mult decat uimitor; dar nu e nimic în toate astea care ar fi putut depaşi aceea ce seniorul şi Regele nostru ar fi putut face.
Aceasta constatare şi aceasta revenire la ei, ca rege, întrista pe Tom Canty, care simţi prabuşindu-i-se speranţele.
— Acestea nu sunt probe, adauga Protectorul.
Vantul se întorcea foarte repede, acum; dar în direcţia defavorabila. Flota lasa pe bietul Tom Canty aruncat pe tron şi ţara pe celalalt în plin ocean. Lordul Protector, reflecta şi dadea din cap. Un gand îl copleşea:
- Este un pericol pentru Stat şi pentru noi toţi sa lasam sa dainuiasca o astfel de redutabila enigma ca aceasta, capabila sa divizeze naţiunea şi sa zdruncine tronul ...
Se întoarse şi porunci:
— Sir Thomas, arestaţi pe ... Nu, aşteptaţi! ... Figura lui se lumina şi puse pretendentului în zdrenţe, urmatoarea întrebare:
— Unde este marele sigiliu? Raspunde-mi exact şi enigma este rezolvata, caci numai acel care era prinţ de Galles poate sa ştie. De un lucru atat de neînsemnat sunt agaţate un tron şi o dinastie!
Era o idee fericita. Ca marii demnitari o judecasera astfel, se vedea dupa expresia privirii lor aprobatoare. Da, nimeni altul decat adevaratul prinţ nu putea lamuri misterul cu sigiliul cel mare care disparuse. Acest mic impostor, îşi învaţase bine lecţia; dar învaţatura profesorului sau nu putuse sa mearga pana la a-l învaţa raspunsul la aceasta chestiune, caci el însuşi nu-l ştia. Intr-adevar, era minunat.
Urma sa se iasa din aceasta situaţie tulburatoare şi periculoasa. Şi toţi aprobau, în tacere, surazand în sinea lor cu satisfacţie, şi priveau baiatul pe care aşteptau sa-l vada copleşit de o ruşinoasa încurcatura. Dar, fura surprinşi de a nu vedea nimic din ce aşteptau şi nu-şi putura crede urechilor, cand îl auzira raspunzand fara sa stea pe ganduri, cu o voce ferma şi sigura:
— Nu e nimic greu în aceasta enigma.
Fara jena, se întoarse şi, cu uşurinţa unuia care are obişnuinţa, dadu un ordin:
— Milord St. John, mergeţi în cabinetul meu de lucru la palat, caci nimeni nu cunoaşte locul mai bine ca dumneavoastra, putin deasupra parchetului în colţ la stanga aproape de uşa care da în anticamera, veţi gasi în perete un cui cu capul de arama. Apasaţi deasupra. Se va deschide o mica ascunzatoare pentru obiectele de preţ pe care nici dumneavoastra şi nici altcineva, în lume, afara de mine şi cinstitul meseriaş care a facut-o, n-o cunoaşte. Primul lucru de care vi se va lovi vederea, va fi marele sigiliu. Aduceţi-l.
Toţi asistenţii erau uimiţi de aceste vorbe ca şi de faptul ca micul cerşetor delegase pe lord St. John, fara sa stea pe ganduri şi fara sa se înşele, îl strigase pe nume, ca şi cand îl cunoscuse întotdeauna. Lord St. John era gata sa se supuna şi facu chiar o mişcare, dar îşi relua repede atitudinea calma. Numai roşcata din faţa mai proba greşeala lui boacana. Tom Canty se întoarse spre el şi îi zise cu vioiciune:
— De ce staţi la îndoiala? N-aţi auzit ordinul Regelui? Duceti-va!
Lord St. John facu o reverenţa adanca. Ce s-a observat, nu era compromiţatoare şi nu dovedea lipsa de prudenţa. Nu, fiindca ea nu se adresa nici unuia şi nici celuilalt din pretendenţi ci era facuta pe teren neutru, exact între amandoi. Pleaca.
Atunci începu în partea stralucitoare a acestui grup oficial, o mişcare uşoara, abia perceptibila dar regulata, o mişcare analoaga celei pe care o observi într-un caleidoscop ce se mişca încet şi care face ca partile ce compun un grup frumos sa se detaşeze şi sa se alature de altul, o mişcare, care puţin cate puţin, în cazul de faţa, sfarama mulţimea stralucitoare care era în jurul lui Tom Canty şi o regrupa în vecinatatea noului venit. Tom Canty ramase aproape singur. Dupa aceea trecu un scurt moment de aşteptare în timpul caruia cei caţiva fricoşi ramaşi langa Tom Canty, îşi adunara curajul pentru a aluneca unul cate unul dupa majoritate.
Aşa fel ca la sfarşitul acelui moment, Tom Canty în mantoul sau regal şi obiectele sale de preţ, se gasi cu desavarşire singur, izolat de lume, în vazul tuturor, în mijlocul unul elocvent loc gol.
In sfarşit, Lordul St. John aparu, în timp ce el intra în tinda centrala, interesul era aşa de viu ca murmurul conversaţiilor care stapaneşte marile adunari, se risipi şi facu loc unei taceri adanci, tulburata numai de paşii lui regulaţi. Toţi ochii erau fixaţi asupra lui. El ajunse la estrada, se opri şi, întorcandu-se catre Tom Canry, zise, înclinandu-se adanc:
— Sire, sigiliul nu este!
Mulţimea nu fuge la prezenţa unui ciumat cu graba mai mare decat începu sa se îndeparteze de mizerabilul pretendent micuţ, trupa curtenilor palizi şi îngroziţi. Lordul Protector striga cu severitate:
— Azvarliţi în strada pe acest cerşetor şi plimbati-l prin oraş biciuindu-l! Mizerabilul impostor nu merita mai mult! ...
Ofiţerii de garda înaintara pentru a se supune, dar Tom Canty îi opri şi zise:
— In laturi! Cine îl atinge îşi pune viaţa în pericol!
Lordul Protector era încurcat în cel mai înalt grad.
El zise Lordului St John:
— Aţi cautat bine? Dar la bun sa mai întreb asta. Ceea ce se petrece aici e curios. Sunt lucruri mici, lucruri fara însemnatate, care se pot pierde; dar un obiect aşa de voluminos ca sigiliul Angliei, cum a putut sa dispara fara ca nimeni sa-l poata gasi. O masa de aur aşa de mare ...
Tom Canty cu ochii stralucitori, striga:
— Aşteptaţi! ... E ceva rotund? Gros. Are litere gravate deasupra? Da? Ah! Acum ştiu ce este marele sigiliu pentru care a fost atata zgomot şi necaz! Daca mi-aţi fi facut descrierea lui, l-aţi fi avut de acum trei saptamani! Bine. Ştiu unde se gaseşte; dar nu sunt eu cel care l-am pus acolo întai.
- Cine deci, Seniore? întreba lordul Protector.
- Acel pe care îl aveţi aici, adevaratul Rege al Angliei. Şi el va va spune unde se afla sigiliul, aşa ca trebuie sa credeţi ca l-a pus el singur. Amintiţi-va, Rege, scormoniţi puţin în memorie, este ultimul, dar cu totul ultimul lucru ce aţi facut cand paraseaţi palatul în zdrenţele mele, ca sa pedepsiţi pe soldatul care ma maltratase.
Se facu o tacere adanca. Toţi ochii erau fixaţi pe noul venit care, cu capul în jos, cu sprancenele încruntate, cauta în memorie, printre o mulţime de amintiri fara valoare, micul fapt uitat, care, regasit, l-ar aşeza pe tron. Minutele treceau. Copilul continua sa lupte cu mintea şi nu facea nici un gest. Dar, la sfarşit, scoase un suspin, dadu uşor din cap şi zise, cu buzele tremurand şi cu o voce disperata:
— Imi amintesc toata scena, toata; dar sigiliul nu-şi gaseşte locul în ea.
Se opri, ridica fruntea şi pronunţa cu demnitate:
- Milorzi şi nobili, daca vreţi sa deposedaţi de drepturile sale pe adevaratul suveran, din lipsa acestei dovezi pe care nu e în stare s-o produca, eu nu va pot împiedica, fiindca n-am nici o putere. Dar ...
- Oh! Nu, nu, Rege, e nebunie! striga Tom Canty îngrozit. Aşteptaţi! Gandiţi-va! Cauza nu e pierduta şi nu trebuie sa fie! Ascultaţi ce voi spune eu, urmariţi fiecare cuvant. Va voi reaminti acea dimineaţa în toate amanuntele ei, exact cum s-au petrecut: Vorbeam amandoi ... Va spuneam de surorile mele Bet şi Nan ... Va aduceţi aminte? De bunica mea, şi, de jocurile zgomotoase ale copiilor din Offal Court ... Da ... va aduceţi aminte şi asta? Foarte bine ... Urmariţi-ma înca ...
Mi-aţi dat sa beau şi sa mananc, apoi, cu o curtoazie princiara, aţi trimis afara servitorii ca sa nu-mi fie ruşine de ei pentru lipsa mea de educaţie ... Ah! Şi asta v-o amintiţi ...
In timp de Tom dezgropa aceste amanunte şi celalalt copil clatina din cap recunoscandu-le, numeroasa asistenţa şi demnitarii, priveau cu o uimire îngrijorata. Povestea semana a istorie adevarata, dar cum putuse prinţul şi cerşetorul sa se gaseasca împreuna? Niciodata nu se întalnise adunare de oameni mai perplecşi, mai interesaţi şi mai stupefiaţi.
— In joaca, principe, am facut schimb de haine, dupa care fapt, ne-am aşezat în faţa unei oglinzi şi ne-am pomenit ca eram aşa de asemanatori încat am facut constatarea ca nimeni n-ar crede ca am facut schimbul de haine. Da ... Va amintiţi ... Atunci, ati observat ca soldatul ma ranise la mana ... Priviţi: aici. Chiar nici nu pot sa scriu înca: degetele îmi sunt ţepene. Alteţa Voastra s-a repezit spunand ca se duce sa pedepseasca pe soldat şi a alergat spre poarta. Trecand pe langa masa, aţi vazut acel obiect pe care îl numiţi marele sigiliu, şi care se afla pe masa. L-aţi luat, aţi privit repede împrejur, parand a cauta un loc unde sa-l puneţi. Ochii dumneavoastra cazura pe ...
- Ah! Atat, ajunge! Domnul fie laudat: exclama copilul în zdrenţe, cu totul tulburat.
- Mergeţi, bunul meu St. John! Intr-o manuşa de oţel a armurii milaneze, agaţata în perete veţi gasi sigiliul!
— Aşa este, Rege! Acolo este! Striga Tom Canty. Acum sceptrul Angliei este al vostru şi, mai bine s-ar fi nascut mut acela care voia sa vi-l dispute. Duceţi-va Milord St. John şi aripi sa va creasca la picioare!
Adunarea întreaga era acum în picioare, palpitand de nelinişte, de frica, de excitaţie febrila.
Un zbarnait de convorbiri însufleţite umplea spaţiul, şi, timp de cateva momente nimeni nu ştia nimic, nu auzea nimic, nu era interesat de nimic, în afara de ceea ce vecinul îi striga în ureche sau de ce el însuşi striga la urechea vecinului sau.
Timpul trecea neobservat, în fine, o linişte brusca se facu în incinta. St. John aparu pe estrada, cu marele sigiliu în mana lui ridicata.
Atunci un strigat izbucni:
— Traiasca adevaratul Rege!
Timp de cinci minute aerul tremura de strigate şi de sunetele muzicilor. Valuri de batiste albeau spaţiul, pe cand un copil în zdrenţe, cel mai important personaj din Anglia, statea roşu, fericit şi mandru în mijlocul unei estrade, cu marii vasali ai regatului, îngenuncheaţi în faţa lui.
Apoi, se ridicara cu toţii şi Tom Canty, striga:
— Şi, acum, o Regele meu, reia-ţi aceste veşminte regale şi da sarmanului Tom, servitorul tau, ceea ce a mai ramas din aceste zdrenţe.
Lordul protector lua cuvantul:
— Luaţi pe acest tanar caraghios şi aruncaţi-l în închisoarea Tour.
Dar nou Rege, adevaratul rege, interveni:
— Nu permit acest lucru, caci fara el, eu nu mi-aş fi redobandit coroana. Nimeni sa nu-l atinga spre a-i face rau. Cat despre tine, bunul meu unchi, milord Protector, purtarea ta nu dovedeşte recunoştinţa faţa de acest sarman baiat care am auzit ca te-a facut Duce.
Protectorul se înroşi.
— Dar, cum el nu era rege, ce mai valoreaza acum acest titlu frumos? Maine ma veţi ruga prin mijlocirea lui, pentru confirmarea titlului, daca nu, nu veţi fi duce şi veţi ramane simplu conte.
Astfel repezit, Gratia sa, Ducele de Somerset, se dadu putin înapoi. Regele întorcandu-se catre Tom, îi zise cu bunatate:
— Sarmanul meu baiat, cum ai putut sa-ţi aminteşti unde pusesem sigiliul cand, eu însumi, uitasem?
— Ah! Rege! Mi-a fost uşor, pentru ca ma serveam de el în fiecare zi.
— Te serveai de el şi nu ştiai ce este el?
— Nu ştiam ca era ceea ce cautau ei. Nu mi-au facut descrierea lui. Majestatea Voastra ...
— Atunci, cum te serveai de el?
Roşeata se ridica în obrajii lui Tom. Lasa ochii în jos şi tacu.
- Vorbeşte, baiat cuminte şi nu-ti fie frica, zise Regele. La ce te serveai cu marele sigiliu al Angliei?
- Spargeam alune cu el ... balbai Tom, dureros de încurcat.
- Sarman copil!
Avalanşa de rasete care primi aceasta destainuire aproape îl tranti la pamant.
Dar daca mai ramasese în cineva îndoiala ca Tom Canty putea sa fie adevaratul rege al Angliei, acest raspuns trebuie s-o fi risipit cu desavarşire.
Somptuosul mantou de încoronare trecand de pe umerii lui Tom pe cei ai Regelui caruia îi ascundea zdrenţele, ceremonia încoronarii fii reluata.
Adevaratul Rege fu miruit şi coroana îi fa pusa pe cap şi Londra întreaga crapa sub aplauze!
Print si cersetor - Capitolul 32 - Ziua incoronarii
Aceasta pagina a fost accesata de 740 ori.