Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 33 - Eduard rege
Miles Hendon era destul de original înainte de a patrunde în lumea de pe Podul Londrei, era şi mai mult cand ieşi. Cand a intrat, avea puţine parale; dar cand a ieşit, nu mai avea deloc. Pungaşii de buzunare îl jupuisera pana la ultimul sfanţ.
Dar asta n-ar fi fost mare lucru daca ar fi gasit baiatul. Ca soldat, nu apuca, în vederea acestui lucru, un drum la întamplare, ci se apuca sa stabileasca un plan de lupta.
- Ce va face copilul? Unde se va duce? Desigur, hotarî Miles, se va întoarce la primul sau culcuş, caci aşa e instinctul spiritelor bolnave, ca şi al celor sanatoase, de altfel, cand sunt fara adapost şi parasite. Care a fost primul sau culcuş? Zdrenţele sale, sinistra puşlama care parea ca-l cunoaşte şi se pretindea chiar tatal lui, ma fac sa cred ca locuinţa lui trebuie sa se gaseasca într-unul din cartierele cele mai sarace şi cele mai infecte ale Londrei.
Cautarea va fi ea grea sau lunga? Nu, ea trebuie sa fie uşoara şi scurta. Nu va cauta copilul, ci va cauta mulţimea lor. Intr-o mulţime mare sau mica, mai curand sau mai tarziu, va gasi sigur pe sarmanul prieten micuţ, caci, raioasa populaţie nu se va lasa fara sa petreaca chinuind copilul, care dupa obiceiul sau, se va proclama rege. Atunci Hendon va burduşi pe vreunul din aceşti derbedei, îşi va lua copilul, îl va îngriji, îl va reconforta cu vorbe bune şi nu se va mai desparţi niciodata.
Miles se puse deci pe cautare. Timp de mai multe ore, parcurse uliţele şi strazile mizerabile, examinand numeroasele gloate; dar nicaieri, nici o urma de baiat. Aceasta îl surprinse, dar nu-l descuraja. Planul sau de lupta îi parea excelent. Singura greşeala în ce îl privea, era ca razboiul va fi destul de lung, pe cand el îl sperase scurt.
Cand miji de ziua, el batuse multe drumuri şi cercetase multe gloate cu singurul rezultat ca era oribil de obosit, ca îi era foame şi îi era somn.
Ar fi vrut sa dejuneze, dar cu ce sa-şi plateasca masa? Sa cerşeasca pentru a şi le procura, nu-i intra în minte, cum nu-i intra în minte sa umble fara sabie.
Putea sa vanda o parte din îmbracaminte. Da, dar era tot aşa de uşor sa gaseasca cumparator pentru asemenea haine, cat de uşor era sa gaseasca cumparator pentru o boala.
La amiaza, circula înca printre mitocanimea care acum, urma cortegiul regal, crezand ca spectacolul va fi atras, cu siguranţa pe tanarul sau prieten, atins de nebunia maririlor.
Urma, deci cortegiul în toate cotiturile sale prin Londra, pana la "Abbaye", la Westminster. Dupa ce fusese în cateva randuri îmbrancit în lumea stransa pe tot parcursul, la sfarşit buimacit şi perplex, se retrase la o parte, meditand la mijlocul de a-şi ameliora planul de lupta. Cand se trezi din visul lui, îşi dadu seama ca oraşul era departe în urma şi ca ziua creştea. Era la ţara aproape de rau, într-o regiune de ţinuturi rurale frumoase unde nu se gasea loc ce ar primi dezbracaţi şi zdrenţaroşi ca el.
Frig nu era. Se întinse deci pe pamant în dosul unui gard pentru a se odihni şi a se gandi.
Somnul începu sa-i amorţeasca simţurile, sunetul îndepartat şi slab al tunurilor îi falfaia la ureche. Se gandea: "Noul rege e încoronat", şi ... adormi ... Cum mai mult de treizeci de ore nu se odihnise, nu se trezi decat în mijlocul dimineţii urmatoare.
Se scula, înţepenit, pe jumatate mort de foame, se spala în rau, îşi îngreuna stomacul cu o cana de apa şi, taraş-grabiş, se îndrepta spre Westminster, înjurandu-se pe sine ca a pierdut tot acest timp.
Foamea îi sugera, acum, un plan nou: va încerca sa regaseasca pe batranul sir Humphrey Marlow, care i-ar împrumuta cateva parale, apoi ... Dar, erau destule proiecte dintr-o data, se va vedea restul pe urma.
Catre orele unsprezece, era aproape de palat. O mulţime eleganta mergea în aceeaşi direcţie cu el. Ar fi vrut sa treaca neobservat; dar costumul lui se opunea. Cerceta fizionomia acestor oameni sperand sa gaseasca
o inima caritabila care sa-l anunţe, batranului locotenent, caci a încerca sa patrunda el însuşi în palat, era un lucru ce nici în vis nu era posibil.
In acest moment, copilul de bataie trecea. El se întoarse şi privi cu atenţie pe Miles Hendon zicand:
"Daca nu e asta vagabondul de care e atat de îngrijorata Majestatea Sa, sa fiu magar, ceea ce nu ma va schimba deloc. El corespunde cu descrierea pana şi în zdrenţe. Ar fi miracol, cu adevarat, ca Dumnezeu sa fi facut doi!"
Miles Hendon, îl scoase din perplexitate. El se întoarse cum face un om pe care cineva îl hipnotizeaza privindu-l fix de la spate şi gasind un interes viu în ochii copilului, facu un pas catre el şi îl întreba:
- Vad ca ieşiţi din palat; sunteţi de aici?
- Da, domnule.
- Cunoaşteţi pe Sir Humphrey Marlow?
Baiatul tresari şi gandi:
- Doamne! Batranul meu tata decedat!
Apoi raspunse tare:
- Foarte bine, domnule.
- Bun. Este acasa?
— Da, zise baiatul care în minte-şi, adauga: "în mormantul lui".
Aş putea sa implor de la dumneavoastra favoarea de a ma anunţa şi a-l informa ca aş dori sa-i spun o vorba la ureche?
- Voi face cu toata inima comisionul, domnule.
- Atunci, spune-i ca Miles Hendon, fiul lui sir Richard, este aici. Va voi fi foarte recunoscator, bunul meu baiat.
Copilul paru dezamagit: "Regele nu-l numise aşa, îşi zise el. Dar asta nu face nimic, asta trebuie sa fie fratele sau geaman şi va putea sa aduca Majestaţii Sale noutaţi despre celalalt, sir ... de nu ştiu cum". Şi îi zise lui Miles:
— Aşteptaţi aici, un moment, domnule, va voi adu ce o vorba.
Hendon se duse în locul indicat: era un fel de adancitura sapata în peretele palatului, cu o banca de piatra care servea de adapost sentinelelor pe vreme rea.
Se aşezase în voie cand caţiva halebardieri, conduşi de un ofiţer trecura pe acolo. Ofiţerul îl zari, îşi opri oamenii şi ordona lui Hendon sa iasa.
Acesta se supuse şi fu, deodata înhaţat ca individ suspect ce da tarcoale pentru a jefui incinta palatului. Lucrurile începeau sa se strice. Saracul Miles, voia sa se explice, dar ofiţerul îi impuse, brutal, sa taca şi ordona soldaţilor sa-l dezarmeze şi sa-l percheziţioneze. Nu se gasi nimic în afara de o hartie.
Ofiţerul o deschise şi Hendon surase cand recunoscu labele de muşte ale micului sau amic pierdut, trase în acea zi trista de la Hendon Hali. Figura ofiţerului se întuneca la aceasta citire, în timp ce aceea a lui Miles raspandea raze, ascultandu-l.
— Un alt pretendent la coroana! striga ofiţerul.
— Intr-adevar se înmulţesc ca iepurii de casa, azi. Luaţi acest ticalos şi paziţi-l sa nu scape. Eu ma duc sa duc aceasta preţioasa hartie şi sa fac sa i-o remita Regelui.
Pleca alergand, lasand pe prizonier în mainile halebardierilor. "Soarta mea blestemata e pe sfarşite, murmura Hendon, caci, desigur, voi fi spanzurat pentru acest petec de scrisoare. Şi, ce va deveni sarmanul meu copil? Ah! Macar daca Dumnezeu ar şti!"
Putin dupa aceea ofiţerul reveni alergand înca mai iute. Ordona soldaţilor sa dea drumul prizonierului şi sa-i aduca sabia, salutandu-l respectuos, îi zise:
— Va rog, domnule, fiţi bun şi ma urmaţi.
Hendon îl urma, zicandu-şi mereu: "Daca nu eram în drum spre moarte şi judecata şi nu aveam nevoie de a economisi un pacat, i-aş suci gatul pentru acest fel de a-şi bate joc de oameni".
Traversara amandoi o curte plina de lume şi ajunsera la o intrare principala a palatului.
Urcara o scara larga între o lume de condiţie înalta şi, la urma, Hendon fu introdus într-o sala larga unde i se croi o trecere prin mijlocul adunarii de nobilitaţi ale Angliei. Atunci, nobilul care îl condusese se înclina, îi recomanda sa se descopere şi îl lasa în picioare în mijlocul salii, obiect al tuturor privirilor, al încreţirilor de sprancene indignate şi al zambetelor amuzate şi batjocoritoare.
Tanarul Rege şedea sub un baldachin la cinci paşi de acolo. Cu capul aplecat într-o parte el discuta cu unul din acei oameni asemanatori cu pasarile din paradis, ce se cheama un Duce.
Hendon observa ca era destul de penibil sa fie condamnat la moarte în plina forţa a varstei, fara sa fi suferit pe deasupra aceasta umilire.
El dorea ca Regele s-o termine cat mai repede cu el.
Cate unele din minunatele persoane, din apropierea lui, deveneau aproape agresive, în acest moment, Regele ridica, neglijent, capul şi Hendon putu sa-i vada faţa. Aceasta vedere fu gata sa-i opreasca suflarea, în fine, murmura: "Oh! Prinţul Regatului Visurilor şi Umbrelor, pe tronul sau!" Apoi, luandu-şi ochii de pe tanara faţa şi plimbandu-i pe stralucitoarea asistenţa, din splendida sala, adauga: "Dar e real, e absolut real. Nu asta nu e un vis!"
Privi din nou pe Rege şi gandi: "Oare sa fie un vis ... sau este adevaratul suveran al Angliei şi nu Tom, sarmanul nebun pe care l-am strans eu de pe drumuri? Cine îmi poate rezolva aceasta enigma?" deodata o idee luminoasa îi trecu prin minte. Merse pana la zid, lua un scaun, îl duse în locul unde şezuse în picioare pana acum, şi se aşeza.
Un murmur de indignare se ridica. O mana vartoasa i se opri pe umar şi o voce exclama:
— Sus, saltimbanc neruşinat, care îndrazneşti sa stai jos în prezenţa Regelui!
Acest incident, atrase atenţia Majestatii Sale, care ridica mana şi striga:
— Nu-l atingeţi! E în dreptul sau.
Curtenii se dadura înapoi stupefiaţi. Regele înainta:
— Ascultaţi toţi, lady, lorzi şi nobili: acest om este servitorul meu credincios şi drag, Miles Hendon, a carui viteaza sabie a salvat pe prinţ de suferinţe şi poate de moarte. Pentru acest fapt, el este facut Cavaler prin voinţa Regelui! Ascultaţi înca: Pentru acest foarte mare serviciu, de a fi aparat pe suveranul sau de ruşinea biciuirii pe care a suferit-o în locul sau, el este pair al Angliei, conte de Kent şi va primi bunurile şi titlurile aferente acestor demnitaţi, în plus privilegiul pe care el s-a prevalat cu dreptate îi aparţine prin valoare regala, caci am ordonat ca şefii familiei sale sa aibe în viitor privilegiul de a sta jos în prezenţa Regelui Angliei din generaţie în generaţie atata timp cat va trai coroana. Sa nu-l atinga nimeni!
Doua persoane sosite de la ţara în chiar acea dimineaţa şi care, în aceste împrejurari patrunsera în sala şi ascultau aceste cuvinte, privira pe Rege, apoi momaia pentru speriat vrabiile, apoi din nou pe Rege, cu o veritabila încremenire. Era Sir Hughes cu Lady Edith.
Dar noul conte nu-i vedea. El fixa o privire entuziasta asupra Regelui şi îi zise: "Ah, la dracu! E saracul meu, este lunaticul meu! E el pe care vroiam sa-l ameţesc cu locuinţa mea de şaptezeci de odai şi de douazeci şi şapte de servitori! El, care, gandeam, n-avusese niciodata decat zdrenţe ca îmbracaminte, lovituri de picior drept mangaiere, frimituri drept hrana! Pe el îl adoptasem şi vroiam sa-l cresc cu demnitate! Bine ca n-am un sac spre a-mi ascunde capul!"
Revenit, deodata la conştiinţa datoriilor sale, se aşeza în genunchi, cu mainile în cele ale Regelui şi îi jura credinţa, mulţumind cu omagiu pentru prosperitate şi pentru titluri.
Dupa aceea se scula şi se dadu respectuos la o parte, obiect al tuturor privirilor şi al invidiei.
Atunci, regele zari pe Sir Hughes şi pronunţa cu o voce manioasa şi cu ochii stralucitori:
— Ridicaţi acestui bandit titlurile şi bunurile pe care le-a uzurpat! Sa fie aruncat în închisoare şi sa fie ţinut pana cand eu voi dispune de soarta lui.
Ex-sir Hughes fu ridicat.
O mişcare se facu atunci, în cealalta extremitate a salii. Asistenţa se da în laturi şi Tom Canty îmbracat cu sobrietate şi eleganţa, mergea printre aceste ziduri vii urmat de un aprod, îngenunche în faţa Regelui; iar acesta zise:
- Am învaţat istoria acestor cateva saptamani şi sunt mulţumit de tine. Ai guvernat regatul cu o demnitate şi o clemenţa, cu adevarat regale ...
Ţi-ai gasit mama şi surorile? Bine. Vom avea grija de ele; iar tatal tau va fi spanzurat daca doreşti şi daca legea o permite. Sa ştiţi voi toţi care ma ascultaţi ca începand de azi, toţi copiii din spitalul lui Christ vor primi hrana pentru inima şi spirit tot aşa cum primesc pe cea pentru corp; iar baiatul acesta, va ramane şi va ocupa toata viaţa lui, primul loc în corpul onorabil al guvernatorilor acelor copii. Pentru faptul ca el a domnit, se înţelege ca i se datoresc omagii particulare.
Binevoiţi, deci, a constata ce costum poarta şi sa ştiţi ca nimeni altcineva nu va avea dreptul sa poarte unul la fel, caci acest costum va aminti poporului ca el a fost rege pentru un timp şi nimeni nu va lipsi sa-i marturiseasca respect dupa cum nu va omite sa-l salute. El e sub protecţia tronului şi sub supravegherea Coroanei. Va fi cunoscut sub titlul glorios de Pupil al Regelui!
Mandru şi fericit, Tom Canty se ridica, saruta mana Regelui şi se retrase.
Fara sa piarda o clipa el alerga acasa la mama lui pentru a-i povesti, ca şi surorilor lui, Nan şi Bet, tot ce se petrecuse şi sa le dea bucuria acestei noutaţi.
Dar asta n-ar fi fost mare lucru daca ar fi gasit baiatul. Ca soldat, nu apuca, în vederea acestui lucru, un drum la întamplare, ci se apuca sa stabileasca un plan de lupta.
- Ce va face copilul? Unde se va duce? Desigur, hotarî Miles, se va întoarce la primul sau culcuş, caci aşa e instinctul spiritelor bolnave, ca şi al celor sanatoase, de altfel, cand sunt fara adapost şi parasite. Care a fost primul sau culcuş? Zdrenţele sale, sinistra puşlama care parea ca-l cunoaşte şi se pretindea chiar tatal lui, ma fac sa cred ca locuinţa lui trebuie sa se gaseasca într-unul din cartierele cele mai sarace şi cele mai infecte ale Londrei.
Cautarea va fi ea grea sau lunga? Nu, ea trebuie sa fie uşoara şi scurta. Nu va cauta copilul, ci va cauta mulţimea lor. Intr-o mulţime mare sau mica, mai curand sau mai tarziu, va gasi sigur pe sarmanul prieten micuţ, caci, raioasa populaţie nu se va lasa fara sa petreaca chinuind copilul, care dupa obiceiul sau, se va proclama rege. Atunci Hendon va burduşi pe vreunul din aceşti derbedei, îşi va lua copilul, îl va îngriji, îl va reconforta cu vorbe bune şi nu se va mai desparţi niciodata.
Miles se puse deci pe cautare. Timp de mai multe ore, parcurse uliţele şi strazile mizerabile, examinand numeroasele gloate; dar nicaieri, nici o urma de baiat. Aceasta îl surprinse, dar nu-l descuraja. Planul sau de lupta îi parea excelent. Singura greşeala în ce îl privea, era ca razboiul va fi destul de lung, pe cand el îl sperase scurt.
Cand miji de ziua, el batuse multe drumuri şi cercetase multe gloate cu singurul rezultat ca era oribil de obosit, ca îi era foame şi îi era somn.
Ar fi vrut sa dejuneze, dar cu ce sa-şi plateasca masa? Sa cerşeasca pentru a şi le procura, nu-i intra în minte, cum nu-i intra în minte sa umble fara sabie.
Putea sa vanda o parte din îmbracaminte. Da, dar era tot aşa de uşor sa gaseasca cumparator pentru asemenea haine, cat de uşor era sa gaseasca cumparator pentru o boala.
La amiaza, circula înca printre mitocanimea care acum, urma cortegiul regal, crezand ca spectacolul va fi atras, cu siguranţa pe tanarul sau prieten, atins de nebunia maririlor.
Urma, deci cortegiul în toate cotiturile sale prin Londra, pana la "Abbaye", la Westminster. Dupa ce fusese în cateva randuri îmbrancit în lumea stransa pe tot parcursul, la sfarşit buimacit şi perplex, se retrase la o parte, meditand la mijlocul de a-şi ameliora planul de lupta. Cand se trezi din visul lui, îşi dadu seama ca oraşul era departe în urma şi ca ziua creştea. Era la ţara aproape de rau, într-o regiune de ţinuturi rurale frumoase unde nu se gasea loc ce ar primi dezbracaţi şi zdrenţaroşi ca el.
Frig nu era. Se întinse deci pe pamant în dosul unui gard pentru a se odihni şi a se gandi.
Somnul începu sa-i amorţeasca simţurile, sunetul îndepartat şi slab al tunurilor îi falfaia la ureche. Se gandea: "Noul rege e încoronat", şi ... adormi ... Cum mai mult de treizeci de ore nu se odihnise, nu se trezi decat în mijlocul dimineţii urmatoare.
Se scula, înţepenit, pe jumatate mort de foame, se spala în rau, îşi îngreuna stomacul cu o cana de apa şi, taraş-grabiş, se îndrepta spre Westminster, înjurandu-se pe sine ca a pierdut tot acest timp.
Foamea îi sugera, acum, un plan nou: va încerca sa regaseasca pe batranul sir Humphrey Marlow, care i-ar împrumuta cateva parale, apoi ... Dar, erau destule proiecte dintr-o data, se va vedea restul pe urma.
Catre orele unsprezece, era aproape de palat. O mulţime eleganta mergea în aceeaşi direcţie cu el. Ar fi vrut sa treaca neobservat; dar costumul lui se opunea. Cerceta fizionomia acestor oameni sperand sa gaseasca
o inima caritabila care sa-l anunţe, batranului locotenent, caci a încerca sa patrunda el însuşi în palat, era un lucru ce nici în vis nu era posibil.
In acest moment, copilul de bataie trecea. El se întoarse şi privi cu atenţie pe Miles Hendon zicand:
"Daca nu e asta vagabondul de care e atat de îngrijorata Majestatea Sa, sa fiu magar, ceea ce nu ma va schimba deloc. El corespunde cu descrierea pana şi în zdrenţe. Ar fi miracol, cu adevarat, ca Dumnezeu sa fi facut doi!"
Miles Hendon, îl scoase din perplexitate. El se întoarse cum face un om pe care cineva îl hipnotizeaza privindu-l fix de la spate şi gasind un interes viu în ochii copilului, facu un pas catre el şi îl întreba:
- Vad ca ieşiţi din palat; sunteţi de aici?
- Da, domnule.
- Cunoaşteţi pe Sir Humphrey Marlow?
Baiatul tresari şi gandi:
- Doamne! Batranul meu tata decedat!
Apoi raspunse tare:
- Foarte bine, domnule.
- Bun. Este acasa?
— Da, zise baiatul care în minte-şi, adauga: "în mormantul lui".
Aş putea sa implor de la dumneavoastra favoarea de a ma anunţa şi a-l informa ca aş dori sa-i spun o vorba la ureche?
- Voi face cu toata inima comisionul, domnule.
- Atunci, spune-i ca Miles Hendon, fiul lui sir Richard, este aici. Va voi fi foarte recunoscator, bunul meu baiat.
Copilul paru dezamagit: "Regele nu-l numise aşa, îşi zise el. Dar asta nu face nimic, asta trebuie sa fie fratele sau geaman şi va putea sa aduca Majestaţii Sale noutaţi despre celalalt, sir ... de nu ştiu cum". Şi îi zise lui Miles:
— Aşteptaţi aici, un moment, domnule, va voi adu ce o vorba.
Hendon se duse în locul indicat: era un fel de adancitura sapata în peretele palatului, cu o banca de piatra care servea de adapost sentinelelor pe vreme rea.
Se aşezase în voie cand caţiva halebardieri, conduşi de un ofiţer trecura pe acolo. Ofiţerul îl zari, îşi opri oamenii şi ordona lui Hendon sa iasa.
Acesta se supuse şi fu, deodata înhaţat ca individ suspect ce da tarcoale pentru a jefui incinta palatului. Lucrurile începeau sa se strice. Saracul Miles, voia sa se explice, dar ofiţerul îi impuse, brutal, sa taca şi ordona soldaţilor sa-l dezarmeze şi sa-l percheziţioneze. Nu se gasi nimic în afara de o hartie.
Ofiţerul o deschise şi Hendon surase cand recunoscu labele de muşte ale micului sau amic pierdut, trase în acea zi trista de la Hendon Hali. Figura ofiţerului se întuneca la aceasta citire, în timp ce aceea a lui Miles raspandea raze, ascultandu-l.
— Un alt pretendent la coroana! striga ofiţerul.
— Intr-adevar se înmulţesc ca iepurii de casa, azi. Luaţi acest ticalos şi paziţi-l sa nu scape. Eu ma duc sa duc aceasta preţioasa hartie şi sa fac sa i-o remita Regelui.
Pleca alergand, lasand pe prizonier în mainile halebardierilor. "Soarta mea blestemata e pe sfarşite, murmura Hendon, caci, desigur, voi fi spanzurat pentru acest petec de scrisoare. Şi, ce va deveni sarmanul meu copil? Ah! Macar daca Dumnezeu ar şti!"
Putin dupa aceea ofiţerul reveni alergand înca mai iute. Ordona soldaţilor sa dea drumul prizonierului şi sa-i aduca sabia, salutandu-l respectuos, îi zise:
— Va rog, domnule, fiţi bun şi ma urmaţi.
Hendon îl urma, zicandu-şi mereu: "Daca nu eram în drum spre moarte şi judecata şi nu aveam nevoie de a economisi un pacat, i-aş suci gatul pentru acest fel de a-şi bate joc de oameni".
Traversara amandoi o curte plina de lume şi ajunsera la o intrare principala a palatului.
Urcara o scara larga între o lume de condiţie înalta şi, la urma, Hendon fu introdus într-o sala larga unde i se croi o trecere prin mijlocul adunarii de nobilitaţi ale Angliei. Atunci, nobilul care îl condusese se înclina, îi recomanda sa se descopere şi îl lasa în picioare în mijlocul salii, obiect al tuturor privirilor, al încreţirilor de sprancene indignate şi al zambetelor amuzate şi batjocoritoare.
Tanarul Rege şedea sub un baldachin la cinci paşi de acolo. Cu capul aplecat într-o parte el discuta cu unul din acei oameni asemanatori cu pasarile din paradis, ce se cheama un Duce.
Hendon observa ca era destul de penibil sa fie condamnat la moarte în plina forţa a varstei, fara sa fi suferit pe deasupra aceasta umilire.
El dorea ca Regele s-o termine cat mai repede cu el.
Cate unele din minunatele persoane, din apropierea lui, deveneau aproape agresive, în acest moment, Regele ridica, neglijent, capul şi Hendon putu sa-i vada faţa. Aceasta vedere fu gata sa-i opreasca suflarea, în fine, murmura: "Oh! Prinţul Regatului Visurilor şi Umbrelor, pe tronul sau!" Apoi, luandu-şi ochii de pe tanara faţa şi plimbandu-i pe stralucitoarea asistenţa, din splendida sala, adauga: "Dar e real, e absolut real. Nu asta nu e un vis!"
Privi din nou pe Rege şi gandi: "Oare sa fie un vis ... sau este adevaratul suveran al Angliei şi nu Tom, sarmanul nebun pe care l-am strans eu de pe drumuri? Cine îmi poate rezolva aceasta enigma?" deodata o idee luminoasa îi trecu prin minte. Merse pana la zid, lua un scaun, îl duse în locul unde şezuse în picioare pana acum, şi se aşeza.
Un murmur de indignare se ridica. O mana vartoasa i se opri pe umar şi o voce exclama:
— Sus, saltimbanc neruşinat, care îndrazneşti sa stai jos în prezenţa Regelui!
Acest incident, atrase atenţia Majestatii Sale, care ridica mana şi striga:
— Nu-l atingeţi! E în dreptul sau.
Curtenii se dadura înapoi stupefiaţi. Regele înainta:
— Ascultaţi toţi, lady, lorzi şi nobili: acest om este servitorul meu credincios şi drag, Miles Hendon, a carui viteaza sabie a salvat pe prinţ de suferinţe şi poate de moarte. Pentru acest fapt, el este facut Cavaler prin voinţa Regelui! Ascultaţi înca: Pentru acest foarte mare serviciu, de a fi aparat pe suveranul sau de ruşinea biciuirii pe care a suferit-o în locul sau, el este pair al Angliei, conte de Kent şi va primi bunurile şi titlurile aferente acestor demnitaţi, în plus privilegiul pe care el s-a prevalat cu dreptate îi aparţine prin valoare regala, caci am ordonat ca şefii familiei sale sa aibe în viitor privilegiul de a sta jos în prezenţa Regelui Angliei din generaţie în generaţie atata timp cat va trai coroana. Sa nu-l atinga nimeni!
Doua persoane sosite de la ţara în chiar acea dimineaţa şi care, în aceste împrejurari patrunsera în sala şi ascultau aceste cuvinte, privira pe Rege, apoi momaia pentru speriat vrabiile, apoi din nou pe Rege, cu o veritabila încremenire. Era Sir Hughes cu Lady Edith.
Dar noul conte nu-i vedea. El fixa o privire entuziasta asupra Regelui şi îi zise: "Ah, la dracu! E saracul meu, este lunaticul meu! E el pe care vroiam sa-l ameţesc cu locuinţa mea de şaptezeci de odai şi de douazeci şi şapte de servitori! El, care, gandeam, n-avusese niciodata decat zdrenţe ca îmbracaminte, lovituri de picior drept mangaiere, frimituri drept hrana! Pe el îl adoptasem şi vroiam sa-l cresc cu demnitate! Bine ca n-am un sac spre a-mi ascunde capul!"
Revenit, deodata la conştiinţa datoriilor sale, se aşeza în genunchi, cu mainile în cele ale Regelui şi îi jura credinţa, mulţumind cu omagiu pentru prosperitate şi pentru titluri.
Dupa aceea se scula şi se dadu respectuos la o parte, obiect al tuturor privirilor şi al invidiei.
Atunci, regele zari pe Sir Hughes şi pronunţa cu o voce manioasa şi cu ochii stralucitori:
— Ridicaţi acestui bandit titlurile şi bunurile pe care le-a uzurpat! Sa fie aruncat în închisoare şi sa fie ţinut pana cand eu voi dispune de soarta lui.
Ex-sir Hughes fu ridicat.
O mişcare se facu atunci, în cealalta extremitate a salii. Asistenţa se da în laturi şi Tom Canty îmbracat cu sobrietate şi eleganţa, mergea printre aceste ziduri vii urmat de un aprod, îngenunche în faţa Regelui; iar acesta zise:
- Am învaţat istoria acestor cateva saptamani şi sunt mulţumit de tine. Ai guvernat regatul cu o demnitate şi o clemenţa, cu adevarat regale ...
Ţi-ai gasit mama şi surorile? Bine. Vom avea grija de ele; iar tatal tau va fi spanzurat daca doreşti şi daca legea o permite. Sa ştiţi voi toţi care ma ascultaţi ca începand de azi, toţi copiii din spitalul lui Christ vor primi hrana pentru inima şi spirit tot aşa cum primesc pe cea pentru corp; iar baiatul acesta, va ramane şi va ocupa toata viaţa lui, primul loc în corpul onorabil al guvernatorilor acelor copii. Pentru faptul ca el a domnit, se înţelege ca i se datoresc omagii particulare.
Binevoiţi, deci, a constata ce costum poarta şi sa ştiţi ca nimeni altcineva nu va avea dreptul sa poarte unul la fel, caci acest costum va aminti poporului ca el a fost rege pentru un timp şi nimeni nu va lipsi sa-i marturiseasca respect dupa cum nu va omite sa-l salute. El e sub protecţia tronului şi sub supravegherea Coroanei. Va fi cunoscut sub titlul glorios de Pupil al Regelui!
Mandru şi fericit, Tom Canty se ridica, saruta mana Regelui şi se retrase.
Fara sa piarda o clipa el alerga acasa la mama lui pentru a-i povesti, ca şi surorilor lui, Nan şi Bet, tot ce se petrecuse şi sa le dea bucuria acestei noutaţi.
Print si cersetor - Capitolul 33 - Eduard rege
Aceasta pagina a fost accesata de 601 ori.