Autori > Mark Twain
Print si cersetor - Capitolul 34 - Concluzie: Justitie si dreptate
Cand toate misterele fura lamurite, se ştiu prin spovedania lui Hughes Hendon ca soţia lui renegase pe Miles sub ordinul şi ameninţarea acestuia care era, fara gluma, aceea de a o omorî daca nu se supunea.
Hughes nu fu urmarit pentru planurile sale, nici pentru uzurparea de titluri şi de bunuri faţa de fratele sau, pentru ca soţia şi fratele nu vrura sa marturiseasca contra lui. Prima, cel puţin n-ar fi fost admisa chiar daca ar fi vrut ea. Hughes îşi parasi nevasta şi pleca pe Continent unde muri puţin dupa aceea şi mai tarziu, contele de Kent se casatori cu vaduva lui.
Prima vizita a noii perechi la Hendon fu ocazie de mari bucurii.
Nu s-a ştiut niciodata ce s-a facut tatal lui Tom Canty. Regele facu sa fie cautat fermierul care fusese însemnat cu fier roşu, apoi vandut ca sclav; îl scoase din viaţa murdara a bandei lui Herisse şi îl puse pe calea cea buna.
Facu, de asemenea sa iasa din închisoare batranul om de legi, pe care îl graţie. Dota fiicele celor doua femei baptiste pe care le vazuse arzand pe rug şi facu sa fie pedepsit cu asprime sergentul care biciuise pe nedrept pe Miles Hendon. Scapa de galere pe copilul care prinsese un şoim ratacit şi pe femeia care furase o bucata de postav. Dar era prea tarziu pentru a salva pe omul de care fusese convins ca omorase o caprioara în padurea regala. Acorda protecţia sa judecatorului care avusese mila de el cand fusese acuzat ca a furat un purcel de lapte, şi avu placerea sa-l vada crescand în stima publica şi ajungand un om de Stat respectat.
Atata vreme cat trai Regele, îi placu sa povesteasca istoria aventurilor sale din momentul cand santinela îl molestase la poarta palatului, pana la noaptea finala cand, strecurandu-se, abil, prin lumea lucratorilor aferaţi se introdusese în Aşezamintele "Abbaye" şi se ascunsese în mormantul confesorului, unde dormi aşa de mult ca puţin lipsi sa nu se prezinte dupa ceremonia încoronarii. Spunea ca povestirea des repetata a acestei preţioase lecţii îl întarea în hotararea de a face pe poporul sau sa profite de învaţamintele pe care el le primise.
Miles Hendon şi Tom Canty, ramasera favoriţii Regelui pe tot timpul domniei şi îl plansera cu sinceritate cand muri.
Bunul conte de Kent avea prea mult tact ca sa abuzeze de privilegiul sau. Totuşi îl exercita în doua randuri, unul dupa altul, dupa cel pe care l-au raportat: la suirea pe tron a reginei Maria apoi a reginei Elisabeta. Unul din descendenţii lui s-a prevalat de acest drept la urcarea pe tron a lui Jaques I, apoi s-a scurs un sfert de secol înainte ca urmaşul sau sa se fi folosit de privilegiul de conte de Kent, care a încheiat prin a disparea din memoria oamenilor. Astfel ca, atunci cand Kent-ul care traia pe vremea lui Carol I şezu pe scaun în prezenţa acestui suveran, pentru a-şi afirma şi a-şi perpetua dreptul casei sale, fu un mare scandal. Dar lucrul se explica şi dreptul fu confirmat.
Ultimul conte din aceasta familie îşi gasi moartea luptand pentru rege în razboaiele Republicii şi vechiul privilegiu se stinse cu el.
Tom Canty devine un moşneag frumos, cu totul alb, cu aerul grav şi dulce. Tot timpul cat a trait a fost onorat şi respectat de toţi caci costumul sau particular amintea poporului ca într-o vreme el fusese rege. Peste tot, unde se arata, lumea îi facea loc şi fiecare şoptea vecinului:
- Descopera-te. E Pupilul Regelui!
Şi toţi îl salutau şi primeau un zambet frumos de la el.
Regele Eduard al VI-lea nu trai decat puţini ani. Vai! Dar îi trai cu demnitate. Nu o data cand cate un mare demnitar, cate un puternic vasal al Coroanei îi critica bunatatea şi-l facea sa observe ca unele legi ce propunea pentru a fi amendate erau prea blande şi nu cauzau nimanui nici pagube nici opresiune, tanarul Rege întorcea catre el ochii lui mari plini de compatimire şi adanc elocvenţi, apoi zicea:
— Ce vorbeşti dumneata de suferinţe şi de opresiune? Eu şi poporul meu, noi ştim ce sunt acestea; dar nu dumneavoastra.
Domnia lui Eduard al VI-lea fu, în mod particular, miloasa pentru aceasta epoca aspra şi, luandu-ne ziua buna de la el, sa cautam a-i pastra o amintire recunoscatoare.
SFARSIT
Hughes nu fu urmarit pentru planurile sale, nici pentru uzurparea de titluri şi de bunuri faţa de fratele sau, pentru ca soţia şi fratele nu vrura sa marturiseasca contra lui. Prima, cel puţin n-ar fi fost admisa chiar daca ar fi vrut ea. Hughes îşi parasi nevasta şi pleca pe Continent unde muri puţin dupa aceea şi mai tarziu, contele de Kent se casatori cu vaduva lui.
Prima vizita a noii perechi la Hendon fu ocazie de mari bucurii.
Nu s-a ştiut niciodata ce s-a facut tatal lui Tom Canty. Regele facu sa fie cautat fermierul care fusese însemnat cu fier roşu, apoi vandut ca sclav; îl scoase din viaţa murdara a bandei lui Herisse şi îl puse pe calea cea buna.
Facu, de asemenea sa iasa din închisoare batranul om de legi, pe care îl graţie. Dota fiicele celor doua femei baptiste pe care le vazuse arzand pe rug şi facu sa fie pedepsit cu asprime sergentul care biciuise pe nedrept pe Miles Hendon. Scapa de galere pe copilul care prinsese un şoim ratacit şi pe femeia care furase o bucata de postav. Dar era prea tarziu pentru a salva pe omul de care fusese convins ca omorase o caprioara în padurea regala. Acorda protecţia sa judecatorului care avusese mila de el cand fusese acuzat ca a furat un purcel de lapte, şi avu placerea sa-l vada crescand în stima publica şi ajungand un om de Stat respectat.
Atata vreme cat trai Regele, îi placu sa povesteasca istoria aventurilor sale din momentul cand santinela îl molestase la poarta palatului, pana la noaptea finala cand, strecurandu-se, abil, prin lumea lucratorilor aferaţi se introdusese în Aşezamintele "Abbaye" şi se ascunsese în mormantul confesorului, unde dormi aşa de mult ca puţin lipsi sa nu se prezinte dupa ceremonia încoronarii. Spunea ca povestirea des repetata a acestei preţioase lecţii îl întarea în hotararea de a face pe poporul sau sa profite de învaţamintele pe care el le primise.
Miles Hendon şi Tom Canty, ramasera favoriţii Regelui pe tot timpul domniei şi îl plansera cu sinceritate cand muri.
Bunul conte de Kent avea prea mult tact ca sa abuzeze de privilegiul sau. Totuşi îl exercita în doua randuri, unul dupa altul, dupa cel pe care l-au raportat: la suirea pe tron a reginei Maria apoi a reginei Elisabeta. Unul din descendenţii lui s-a prevalat de acest drept la urcarea pe tron a lui Jaques I, apoi s-a scurs un sfert de secol înainte ca urmaşul sau sa se fi folosit de privilegiul de conte de Kent, care a încheiat prin a disparea din memoria oamenilor. Astfel ca, atunci cand Kent-ul care traia pe vremea lui Carol I şezu pe scaun în prezenţa acestui suveran, pentru a-şi afirma şi a-şi perpetua dreptul casei sale, fu un mare scandal. Dar lucrul se explica şi dreptul fu confirmat.
Ultimul conte din aceasta familie îşi gasi moartea luptand pentru rege în razboaiele Republicii şi vechiul privilegiu se stinse cu el.
Tom Canty devine un moşneag frumos, cu totul alb, cu aerul grav şi dulce. Tot timpul cat a trait a fost onorat şi respectat de toţi caci costumul sau particular amintea poporului ca într-o vreme el fusese rege. Peste tot, unde se arata, lumea îi facea loc şi fiecare şoptea vecinului:
- Descopera-te. E Pupilul Regelui!
Şi toţi îl salutau şi primeau un zambet frumos de la el.
Regele Eduard al VI-lea nu trai decat puţini ani. Vai! Dar îi trai cu demnitate. Nu o data cand cate un mare demnitar, cate un puternic vasal al Coroanei îi critica bunatatea şi-l facea sa observe ca unele legi ce propunea pentru a fi amendate erau prea blande şi nu cauzau nimanui nici pagube nici opresiune, tanarul Rege întorcea catre el ochii lui mari plini de compatimire şi adanc elocvenţi, apoi zicea:
— Ce vorbeşti dumneata de suferinţe şi de opresiune? Eu şi poporul meu, noi ştim ce sunt acestea; dar nu dumneavoastra.
Domnia lui Eduard al VI-lea fu, în mod particular, miloasa pentru aceasta epoca aspra şi, luandu-ne ziua buna de la el, sa cautam a-i pastra o amintire recunoscatoare.
SFARSIT
Print si cersetor - Capitolul 34 - Concluzie: Justitie si dreptate
Aceasta pagina a fost accesata de 593 ori.