Autori > Mark Twain


Un yankeu la curtea Regelui Arthur - Capitolul 04 - Sir Dinadan cel hatru



Capitolul 4
Sir Dinadan cel hatru


Mie, unul, mi s-a parut ca minciunile acelea gogonate, cu iz arhaic, fusesera povestite cat se poate de simplu şi de frumos. E drept ca auzisem o singura data povestea lui Merlin – şi asta joaca mare rol. Fara îndoiala ca le placuse şi celorlalţi, cand fusese nou-nouţa.
Hatrul de sir Dinadan fu primul care se trezi şi curand îi scula şi pe ceilalţi cu o farsa care dovedi destul prost gust. Lega cateva cani de tinichea de coada unui caine şi-i dadu drumul, iar cainele înnebunit de groaza, se învarti prin sala, cu toata haita urland dupa el. Potaile loveau şi tranteau tot ce le ieşea în cale, facand un balamuc în toata legea. Se isca o zarva şi un taraboi de-ţi spargeau urechile şi toţi cei de faţa rasera pana le dadura lacrimile, iar unii cazura de pe jilţuri şi se tavalira pe jos, nemaiputand de încantare. Erau aidoma unor copii. Sir Dinadan se simţea atat de mandru de aceasta isprava, încat nu se putea stapani de a nu repeta întruna, pana la nesaţ, cum îi trecuse prin cap ideea aceasta nemuritoare. Şi, aşa cum se întampla cu toţi umoriştii de soiul sau, el nu-şi conteni rasul nici dupa ce lumea cealalta se potolise de mult. Era atat de înfierbantat, încat se hotarî sa ţina un discurs – fireşte, un discurs umoristic. Cred ca în viaţa mea n-am auzit atatea glume vechi şi rasuflate, carpite laolalta. Era mai rau decat mascaricii, mai rau decat clovnii de la circ. Mi se parea groaznic de trist sa stau acolo, cu o mie trei sute de ani înainte de a ma fi nascut, şi sa ascult iar aceleaşi biete glume, uscate şi mancate de viermi, care ma scoteau din sarite cand eram copil, cu o mie trei sute de ani mai tarziu. Asta mai ca m-a convins ca-i o adevarata minune sa faci o gluma noua. Toata lumea radea de vechiturile acelea – dar aşa face întotdeauna lumea, şi am remarcat-o cu veacuri mai tarziu. Bineînţeles ca hulitorul – adica pajul – nu radea. Nu, el le lua în batjocura, caci nu avea nimic sfant într-însul. Îmi spuse ca majoritatea glumelor lui sir Dinadan erau putrede, iar restul împietrite. Îi raspunsei ca "împietrite" merge, fiindca socoteam şi eu ca singura metoda potrivita pentru a clasifica varstele impunatoare ale catorva din glumele acelea era sa le oranduieşti pe ere geologice. Ideea aceasta nu trezi însa nici un ecou în mintea baiatului, fiindca geologia nu fusese înca inventata. Totuşi, i-am ţinut minte remarca şi am planuit sa ridic întreaga societate la un nivel de cultura cat mai înalt, daca voi reuşi s-o scot eu însumi la capat. N-are rost sa arunci la gunoi bunatate de marfa, numai fiindca piaţa nu-i coapta pentru ea.
Apoi, sir Kay se ridica şi puse în mişcare maşinariile morii sale de poveşti, întrebuinţandu-ma drept combustibil. Sosise momentul sa fiu serios şi am fost la înalţime. Sir Kay povesti cum m-a întalnit într-o ţara îndepartata, locuita de nişte barbari care purtau cu toţii aceleaşi veşminte caraghioase ca şi mine – veşminte vrajite, menite sa-l apere pe cel care le purta de orice lovitura data de vreo mana omeneasca. El însa nimicise puterea vrajii, cu ajutorul unei rugaciuni, îi ucisese pe cei treisprezece cavaleri ai mei, dupa o batalie de trei ceasuri, şi ma luase prizonier, cruţand-mi viaţa, pentru ca asemenea bazdaganie sa fie expusa spre minunarea şi admiraţia regelui şi a curţii. Vorbind despre mine tot timpul, întrebuinţa tot felul de expresii, dintre care cele mai palide erau: "acest uriaş uimitor", "acest înfricoşator monstru ce-atinge cerul cu capul" şi "acest capcaun, cu colţi şi cu gheare, mancator de oameni". Ei, ce sa vezi! Toata lumea înghiţea gogoşile astea cu cea mai mare naivitate, nu zambea deloc şi nimeni nu parea sa observe ca persoana mea nu se prea potrivea cu rapoartele acelea umflate. Mai spunea sir Kay cum, cautand sa scap de dansul, am ţaşnit dintr-un şanţ, drept în varful unui copac, înalt de doua sute de coţi, dar el ma doborase cu un bolovan cat o vaca, care îmi "faramase mai toate oasele" şi apoi ma pusese sa jur ca ma voi înfaţişa la curtea regelui Arthur, pentru judecata. În încheiere, ma condamna la moarte, urmand sa fiu executat în dupa-amiaza zilei de 21, şi-i pasa atat de mult de soarta mea, încat se opri din cascat, înainte de a fi hotarat data. în momentele acelea, ma gaseam într-un hal fara de hal. E drept, nu prea eram stapan cu totul pe facultaţile mele mintale, ca sa pot urmari polemica iscata asupra chipului în care era preferabil sa fiu executat, deoarece unii se îndoiau ca aş putea fi ucis, din pricina hainelor mele vrajite. Şi, totuşi, nu purtam decat un costum ca oricare altul, cumparat cu cincisprezece dolari la un magazin de haine gata. Eram însa destul de grijuliu ca sa nu-mi fi scapat un anumit amanunt. Ma refer la termenii pe care îi folosea, în cel mai firesc mod, aceasta falnica adunare, alcatuita din înaltele doamne şi simandicoşii gentlemeni ai ţarii şi care ar fi facut sa roşeasca pana şi pe-o piele-roşie din tribul comanşilor. Nedelicateţea ar fi un epitet prea slab, pentru ceea ce vreau sa spun eu. Şi va rog sa ma credeţi ca citisem şi eu Tom Jones şi Roderick Random, precum şi alte carţi de soiul asta şi ştiam bine ca cele mai de seama doamne şi cei mai de frunte gentlemeni din Anglia nu ramasesera cu mult mai prejos sau chiar deloc în privinţa "decenţii" vocabularului, precum nici în privinţa moravurilor şi a atitudinii, pe care le trada o asemenea vorbire chiar pana acum o suta de ani. Ba, înca pana în secolul nostru, al XIX-lea, în care – la drept vorbind – s-ar putea spune ca şi-au facut apariţia primele mostre de adevarate lady şi adevaraţi gentlemeni ce se pot descoperi în istoria engleza sau europeana. Ia închipuiţi-va, cum ar fi daca Walter Scott, în loc sa puna el dialogurile în gura personajelor sale, le-ar fi îngaduit sa vorbeasca dupa placul lor? În acest caz, Rebecca şi Ivanhoe şi duioasa lady Rowena ar fi avut conversaţii care l-ar face pe oricare vagabond din zilele noastre sa se simta prost. În orice caz, pentru cei care sunt în mod inconştient indelicaţi şi grosolani – toate lucrurile sunt delicate. Supuşii regelui Arthur nu-şi dadeau seama ca sunt indecenţi şi am avut destula prezenţa de spirit ca sa nu le atrag atenţia.
Bieţii de ei, se framantau atata din pricina hainelor mele vrajite, încat rasuflara grozav de uşuraţi, cand, în cele din urma, batranul Merlin înlatura cu o remarca de bun simţ obstacolul de care se poticnisera. El îi întreba de ce au capete atat de seci şi nu le trece prin minte sa ma despoaie. Într-o clipita, am fost gol puşca! Ei, doamne, doamne, cand te gandeşti ca eram singura persoana din sala care nu se simţea la largul ei! Ma comentau toţi cu o nepasare de parc-aş fi fost o varza. Regina Guenever îmi arata un interes la fel de naiv ca şi ceilalţi şi spuse ca în viaţa ei nu mai vazuse picioare ca ale mele. A fost singurul compliment pe care l-am capatat – daca era cumva un compliment.
În cele din urma, eu am fost transportat într-o direcţie, iar primejdioasele mele haine în alta. Am fost zvarlit într-o celula stramta şi întunecoasa, avand drept cina cateva ramaşiţe ca vai de lume, drept culcuş nişte paie umede, iar drept tovaraşie o puzderie de şobolani.




Un yankeu la curtea Regelui Arthur - Capitolul 04 - Sir Dinadan cel hatru


Aceasta pagina a fost accesata de 525 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio