Autori > Mark Twain
Un yankeu la curtea Regelui Arthur - Capitolul 23 - Repararea fantanii
Capitolul 23
Repararea fantanii
Sîmbata pe la pranz, am dat o raita pe la fantana, ca sa vad cum merge treaba. Merlin mai aprindea tot felul de pulberi ce înalţau nori de fum, agitandu-şi labele în aer, boscorodind şi mormaind de mama focului, dupa cum îi era obiceiul. Dar bietul de el arata tare amarat, caci de buna seama nu reuşise sa dea la iveala nici macar o singura picatura de apa. În cele din urma, îi zisei:
— Cum merge treaba, fartate?
— Ehei! Mai am înca de furca cu proboluirea celui mai cumplit farmec dintru toate cele pe care le cunosc craii ştiinţelor oculte din Rasarit! Daca nice aşa nu i-oi de de rost, atunci nime nu va izbandi. Dara pana la istov, rogu-te, da-mi pace.
De data aceasta, el starni un nor de fum ce întuneca tot ţinutul şi care cu siguranţa ca a fost tare neplacut pentru schimnici, deoarece vantul batea tocmai într-acolo şi îl învartejea în preajma peşterilor, în valuri împaclite. Paclişatul de Merlin revarsa şiroaie de palavre, sperand ca aşa o va brodi şi, totodata, îşi sucea şi rasucea trupul, vanturandu-şi braţele în aer, în cel mai nemaipomenit fel. Dar, dupa vreo douazeci de minute, cazu în bot, gafaind şi aproape sleit de puteri. Tocmai atunci se aratara stareţul şi cateva sute de calugari şi calugariţe, iar în urma lor puzderie de pelerini şi holde de copii din flori, atraşi cu toţii de miraculoasa fumaraie, şi care de care mai tulburat. Nerabdator, stareţul se interesa de rezultat, iar Merlin se apuca sa-i spuna:
— Daca truda unui muritor ar putea desface vraja care legat-a aceste ape, atunci s-ar fi împlinit minunea. Dara aceasta harazeala nu mi-a fost data. Amu, din care pricina ştiu. De ce ţi-e teama nu scapi, caci am dat preste un adevar de neclintit. Tîlcul neizbanzii purcede din aceea ca cel mai puternic dintre duhurile cunoscute de catre vracii Rasaritului şi al carui nume nime nu-l poate rosti, fara ca sa moara – şi-a pogorat vraja asupra izvorului acesta. Nice n-a venit pre lume pamanteanul carele ar patrunde taina acestei vraji – şi nice nu va veni! – iara fara de cunoaşterea ei, nime nu o poate dezlega, ca-i ca o poarta fara cheie. Apa aceasta nu va mai curge în vecii vecilor, sfinţite stareţ. Cat despre mine, facut-am tot ce îi sta în putinţa unui biet muritor. De aceea, îndura-te şi lasa-ma sa plec.
Cum era de aşteptat, toate acestea îl mahnira adanc pe stareţ, care cu o faţa stastisita şi deznadajduita se întoarse spre mine şi ma întreba:
— L-ai auzit? Grait-a adevarul?
— În parte, da.
— Nu în totul, va sa zica, nu în totul! Şi ce iaste adevarat din tot ce zis-a el?
— Ca duhul acela cu nume rusesc a fermecat izvorul.
— Caile ascunse ale domnului! Atunci suntem pierduţi!
— Se prea poate.
— Cum, mai putem ieşi la liman? Mai iaste vreo nadejde?
— Se prea poate.
— Va sa zica luminaţia ta socoate ca atunci cand el zis-a ca nime nu are puterea de a dezlega facatura…
— Şi ce-i daca a zis? Asta nu înseamna ca-i numaidecat adevarat. Exista condiţii în care dezlegarea farmecelor poate avea oarecare şanse de reuşita. Ei, da, o şansa oarecare, mica şi neînsemnata.
— Şi au care sunt aceste condiţii?
— Condiţiile nu-s grele deloc. Doar atat: doresc ca izvorul şi împrejurimile lui, pe întindere de-o jumatate de mila, sa ramana pe seama mea, începand de azi de la apusul soarelui şi pana ce voi dezlega facatura – şi ca nimanui sa nu i se îngaduie sa strabata locul, fara de voia mea.
— Numai atat?
— Da!
— Şi nu îţi iaste spaima a încerca?
— Catuşi de puţin. Desigur, s-ar putea sa nu fac nici o scofala, dar s-ar putea şi sa reuşesc. Fiecare are dreptul sa încerce, ca încercarea moarte n-are, şi eu am chef sa încerc. Daca, bineînţeles, mi se respecta condiţiile…
— Pazite vor fi cu straşnicie şi întru totul, acestea şi altele aşijderea. Voi da poruncile cuvenite, luminaţia ta.
— Staţi! zise Merlin, cu un suras schimonosit. Luaţi aminte ca acela care va dezlega facatura se cade sa ştie numele duhului cu pricina.
— Aşa e! Şi eu îl ştiu!
— Şi mai luaţi aminte ca a-l şti înca nu-i totul! Se cade a-l rosti! Ha, ha! Va daţi sama?
— Vezi bine ca-mi dau seama.
— Cum? Îţi dai sama? Dara atunci capiat-ai, daca eşti gata a-l rosti şi a muri!
— Sa-l rostesc? Vezi bine ca-l voi rosti. L-aş rosti chiar daca ar fi pe limba welşilor!
— Atunci pierit eşti şi eu aciiş plec a merge spre a vesti pre craiul Arthur.
— Bine faci. Ia-ţi bocceaua şi şterge-o. Dumitale, John W. Merlin, nu-ţi ramane altceva de facut decat sa te cari acasa şi sa te apuci sa legi şi sa dezlegi ploile.
Îl picnisem bine de tot şi îi cam închisei gura, caci se facuse de ras în tot regatul cu prezicerile lui asupra vremii. Cand se apuca sa vesteasca cele mai primejdioase semne de furtuna, pe toata coasta era o vreme afurisit de liniştita, iar cand prorocea vreme frumoasa, ploua cu galeata. Îl ţineam înadins la serviciul meteorologic, ca sa-i sap reputaţia. Totuşi, lovitura ce i-am dat-o l-a ars pana în rarunchi şi, în loc de a pleca acasa spre a raporta moartea mea, declara ca ramane pe loc ca sa se bucure de ea.
Pe seara, sosira şi cei doi experţi ai mei, rupţi de oboseala, caci gonisera întins tot drumul. Venira cu catarii bine împovaraţi, aducand toate cele de trebuinţa – unelte, pompa, ţevarie, combustibil grecesc, de acela care arde sub apa, un maldar de rachete, artificii romane, gatejuri ce se aprind şi dau culori diferite, aparate electrice şi o sumedenie de alte marafeturi – aşadar tot ceea ce era necesar pentru cel mai straşnic miracol. Ei îşi luara cina, trasera un pui de somn şi pe la miezul nopţii ne pomeniram într-o singuratate atat de pustie şi deplina, încat întrecea cu mult condiţiile puse de mine. Luaram în stapanire izvorul şi împrejurimile lui. Baieţii mei se dovedira experţi în tot felul de îndeletniciri, de la pietruirea unui izvor pana la construirea de aparate matematice. Cu un ceas înainte de rasaritul soarelui, crapatura pe unde se irosea apa era reparata, ca la carte, şi acum apa începea sa se ridice iar. Dupa aceasta, depozitaram focurile de artificii în capela, încuiaram uşa şi ne duseram acasa la culcare.
Înainte de terminarea liturghiei de la amiaza, furam din nou la izvor, caci mai erau înca multe de facut şi eu eram hotarat sa dau la iveala minunea înainte de miezul nopţii – şi asta din motive comerciale. Într-adevar, daca o minune savarşita în cursul saptamanii aduce destule parale bisericii, apoi înzecita este valoarea unei minuni întamplata într-o zi de duminica. În curs de noua ore, apa se ridica la nivelu-i obişnuit, adica la o înalţime de douazeci şi trei de picioare, faţa de varful dambului. Aşezaram o mica pompa de fier – una din primele care au fost turnate în fabrica mea din preajma capitalei – gauriram rezervorul de piatra, aflat langa peretele exterior al camerei de scurgere şi introduseram o bucata de ţeava destul de lunga pentru a ajunge pana la intrarea capelei şi a o trece pe sub pragul ei. De acolo, ţaşnirea apei putea fi vazuta hat şi bine de toata suflarea de pe doua mii de pogoane. Doream ca, la momentul oportun, toata aceasta suflare sa fie de faţa pe întinsul campiei, privind înspre dambul cel sfant.
Luaram apoi un butoi gol şi îl caţararam pe acoperişul neted al capelei, fixandu-l cum trebuie; turnaram într-însul praf de puşca, umplandu-l pana aproape de gura; apoi bagaram în butoi cat mai multe artificii şi rachete, de toate soiurile, alcatuind – va asigur- un snop zdravan şi impunator. Vararam în aceasta pulberarie şi firele unei baterii electrice de buzunar şi aşezaram tot magazinul nostru de foc grecesc la fiecare din colţurile acoperişului – artificii albastre la un colţ, verzi la altul, roşii la celalalt şi, în fine, purpurii la ultimul, legandu-le cu fire electrice.
La o distanţa cam de doua sute de yarzi de acolo, în mijlocul campiei, facuram un ţarc cu ţaruşi, înalţi de patru picioare, şi îl acoperiram cu scanduri, înjgheband astfel o platforma. O acoperiram cu nişte covoare straşnice, împrumutate anume, şi aşezaram deasupra tronul stareţului. De! Ce sa-i faci! Cand ţi-ai pus în gand sa savarşeşti o minune în faţa unui norod neştiutor, nu trebuie sa neglijezi nici cel mai mic amanunt, caci îi ştii importanţa. Trebuie sa faci cat mai impresionanta în ochii mulţimilor toata recuzita. În ce-l privea pe oaspetele de onoare, el trebuia sa se simta cat mai în largul lui. Numai dupa ce ai pus la punct toate acestea, poţi zburda în voie şi porneşti sa-ţi valorifici efectele pana la capat. Eu ştiu bine valoarea acestor lucruri, caci cunosc firea omului. Un miracol cere cat mai multe farafastacuri. Într-adevar, costa multa zbanţuiala şi truda, şi cateodata multe parale, dar pana la urma vezi ca face. Ei, bine, ca sa continui povestea, noi am adus firele pana la temelia capelei şi apoi le-am tras pana la platforma, ascunzand sub ea bateriile electrice. De asemenea, am mai facut şi o împrejmuire de franghie, pe o distanţa de o suta de picioare patrate, pentru a nu lasa gloatele sa dea buzna prea aproape, şi cu asta ne-am încheiat lucrarile. Planul meu era ca accesul publicului sa înceapa la ora zece treizeci, iar reprezentaţia fix la unsprezece şi douazeci şi cinci de minute. M-am gandit sa pun şi taxa de intrare, dar mi-am dat seama ca nu-i cazul. Le-am spus baieţilor sa fie la capela înca de la zece, înainte ca cineva sa poata da tarcoale pe acolo. Le-am spus sa fie pregatiţi ca sa manevreze pompele la momentul potrivit şi totul sa mearga struna. Apoi, ne-am dus cu toţii la cina.
Vestea pacostei de la izvor se laţise hat departe, în vremea aceasta, iar în cursul ultimelor doua-trei zile puhoaie de oameni se revarsasera mereu în vale. La poalele vaii se înjghebase o adevarata tabara, aşa ca eram siguri ca vom avea public berechet. Numai de asta nu ne temeam! De cu seara, o seama de crainici roira prin toate parţile, vestind cele încercate de mine şi facand sa bata inimile tuturor, de parca ar fi fost cuprinşi de friguri. Crainicii informara pe oameni ca stareţul şi suita sa vor veni cu mare pompa şi se vor aşeza pe platforma la zece treizeci. Pana la aceasta ora întregul ţinut se afla sub ordinele mele şi nimeni nu trebuia sa calce pe acolo. Dupa aceea, clopotele vor înceta sa mai bata şi semnul acesta va însemna ca norodul poate da buzna şi ocupa toate locurile libere.
Ma gaseam pe platforma, gata sa fac onorurile, cand zarii mareaţa procesiune în frunte cu stareţul, dar ea nu se putu desluşi mai bine decat cand se apropie de îngradirea de franghie, caci era o noapte întunecoasa, fara stele, iar torţele nu erau îngaduite. Împreuna cu cinul calugaresc, veni şi Merlin, care ocupa un loc în faţa, pe platforma, dovedind macar o data ca s-a putut ţine de cuvant. Norodul ce se îmbulzea la marginea zonei interzise nu-l puteai vedea, dar fiţi siguri ca se stransese potop de lume, nu alta. În clipa în care clopotele încetara sa mai bata, mulţimile, pana atunci înghesuite, rupsera randurile şi se napustira ca nişte uriaşe talazuri negricioase, inundand tot ţinutul timp de o jumatate de ceas, apoi încremenira locului. Era atata lume înghesuita, încat n-ai fi putut arunca nici un ac, pe o distanţa de mile şi mile.
Timp de vreo douazeci de minute, lumea trai frigurile începerii spectacolului, emoţia solemna a ridicarii cortinii, fapt pe care ma bizuiam pentru un efect cat mai puternic.
Este ştiut ca e bine sa laşi totdeauna publicul sa fiarba de nerabdare. În sfarşit, se auzi, în tacerea ceea mormantala, o nobila cantare latineasca – un cor barbatesc – şi mareţele valuri ale melodiei se înalţara şi ropotira în noapte. Şi asta era tot opera mea, şi ea s-a dovedit a fi una dintre cele mai straşnice nascociri. Cand s-a sfarşit cantarea, m-am ridicat şi înalţandu-mi braţele spre cer, timp de doua minute, avand grija sa-mi ţin şi capul în sus – fapt care impune totdeauna o tacere sepulcrala – m-am apucat sa rostesc încetişor o seama de cuvinte aiurea, dar cu un fel de smerenie, înfioratoare, care facu pe sute de oameni sa tremure, iar pe multe femei sa leşine:
Ronftantinopolitanifchebubelfachpfeifenmachergefellschaft.
Tocmai cand bolboroseam pociturile astea de vorbe, facui contactul cu unul dintre firele electrice şi toata puzderia de lume, învaluita în întuneric, aparu deodata într-o înspaimantatoare lumina albastrie! Efectul a fost covarşitor! Mulţi oameni dadura ţipete, femeile îşi zgarcira trupurile şi o apucara care încotro, plutoanele de copii din flori leşinara cu sutele. Stareţul şi calugarii se închinara la repezeala şi pe buze le fluturau rugaciuni de oameni la ananghie. Merlin nu-şi pierdu cumpatul, dar era sastisit rau de tot. Niciodata nu mai vazuse aşa ceva. Era momentul ca sa intensific efectele! Cu braţele ridicate, am început sa mormai urmatoarele cuvinte – ca şi cum aş fi fost în agonie:
Nihiliftendhhnamittheaterfaftchenfprengungsattentatsverfuchungen!
şi – ţuşti! – dadui drumul la artificiile cele roşii! Sa fi auzit atlanticul acela de lume, tanguindu-se, bocindu-se şi racnind cand iadul roşu se alatura celui albastriu. Peste alte şaizeci de secunde, strigai:
Transvaltruppentropentrdnsporttrampeltiertreibertrauungstranentragodie!
şi luminai artificiile cele verzi. De data aceasta, aşteptand doar patruzeci de secunde, îmi ridicai iaraşi braţele la cer şi-i trasnii cu urmatoarele silabe pustiitoare din cuvantul cuvintelor:
Mettamufelmannenmaffenmenfrhenmordermohrenmuttermarmormonumentenmacher!.
şi-pac! – dadui drumul luminii purpurii! Şi iaca aşa, sa vezi şi sa nu crezi: patru vulcani, nu alta, în erupţie, varsand nori de fum şi scantei în vazduh – artificii roşii, albastrii, verzui şi purpurii raspandindu-se de-a valma şi alcatuind o orbitoare namiaza, plina de curcubee, pana în cele mai îndepartate unghere ale vaii. În departare, se putea zari acum pustnicul din varful stalpului, stand încremenit pe-un fundal de cer, uitand sa-şi mai faca mataniile pentru prima data în douazeci de ani. Ştiind ca baieţii se aflau la pompa, gata s-o puna în funcţiune, îi zisei stareţului:
— A sosit clipa cea mare, sfinţite parinte. Sunt gata sa rostesc numele acela de spaima şi sa poruncesc dezlegarea vrajii. Sa te ţii tare! Sprijina-te de ceva! Apoi, strigai catre norod: Atenţie! Peste cateva clipe, vraja va fi dezlegata! Daca nici eu nu voi izbuti, atunci sa ştiţi ca nici unui muritor nu-i este dat sa sfarme facatura. Daca voi izbuti, o sa aflaţi cu toţii, caci toţi veţi vedea izvorul sfant ţaşnind din belşug, chiar în uşa capelei!
Facui o pauza, pentru a da timp celor care m-au auzit sa raspandeasca declaraţia mea şi celor care nu m-au putut auzi, ducand-o pana în cele mai departate randuri. Apoi, facui o demonstraţie de poze şi gesticulaţii suplimentare, zbierand:
— Ia aminte! îţi poruncesc – ţie, duh necurat, care ai pus stapanire pe fantana cea sfanta, sa verşi chiar acum în ceruri toate focurile draceşti ce au mai ramas în tine, sa dezlegi vraja şi sa te cari în haul haurilor, ramanand acolo legat vreme de-o mie de ani. Îţi dau aceasta porunca, rostind numele-ţi de spaima: BGWJJILUGKKK!
Apoi, am facut contactul cu butoiul plin de rachete şi artificii şi, ca dintr-o fantana ţaşnitoare, se revarsara în înaltul cerului suliţe de foc, sfaraind şi gonind şi apoi faramandu-se în puzderie de nestemate sclipitoare! Mulţimea înghesuita izbucni – ca într-un singur glas – într-un asurzitor geamat de groaza, care apoi se prefacu în nebuneşti osanale de bucurie, cand oamenii vazura cu ochii lor, într-o lumina uluitoare, apa cea desferecata curgand iaraşi. Batranul stareţ nu fu în stare sa scoata nici o vorba, din pricina lacrimilor şi nodurilor ce i se pusera în gat, şi, aşa amuţit cum era, ma stranse în braţe şi ma terciui cu îmbraţişarile. Aşa era mai graitor decat cu vorba, dar era mai greu sa scapi de urmarile îmbraţişarilor, într-o ţara în care toţi doctorii şi vracii nu faceau nici o para chioara.
Pacat ca n-aţi vazut spuza aceea de oameni repezindu-se la apa şi sarutand-o; sarutand-o, dezmierdand-o, giugiulind-o şi vorbind cu ea, de parca ar fi fost o faptura vie, întampinandu-i reîntoarcerea cu vorbe dulci, pe care de obicei le spuneau celor dragi şi purtandu-se, ca şi cum li s-ar fi întors acasa un prieten plecat de mult şi pe care îl socotisera pierdut. Zau ca era înduioşator sa vezi aşa ceva şi într-adevar mi-a crescut stima pentru ei, ceea ce n-aş fi banuit mai înainte.
Pe Merlin l-am trimis acasa cu targa. Leşinase, prabuşindu-se ca un bolovan, cand rostisem numele acela înfricoşator şi nu-şi mai venise în fire. Nu mai auzise niciodata numele acela – cum nu-l auzisem nici eu – dar lui i se paruse cel autentic. Orice amestecatura de vorbe fara şir i s-ar fi parut de altfel o formula autentica, iar mai tarziu mi-a marturisit ca nici mama duhului acela necurat nu i-ar fi putut rosti numele mai bine decat mine. Nici în ruptul capului nu se putea dumeri, cum de-am supravieţuit dupa toate acestea, iar eu avui de grija sa nu-l lamuresc. Numai un vrajitor ageamiu ar fi dat în vileag o taina aşa de mare. Bietul Merlin s-a caznit timp de trei luni cu tot felul de farmece, straduindu-se sa descopere profunda şmecherie de a rosti acel nume, fara sa-ţi pierzi viaţa. Dar pana la urma tot n-a reuşit.
Cand am luat-o spre capela, mulţimea se descoperi şi se dadu în laturi, plina de respect, socotindu-ma un soi de fiinţa superioara, ceea ce şi eram de fapt. Îmi dadeam seama ca aşa e. Am format o echipa de noapte dintre calugari şi i-am învaţat taina pompei, punandu-i la lucru, caci era vadit ca o buna parte din cei prezenţi vor sta de veghe la izvor toata noaptea, aşa ca trebuiau serviţi cum se cuvine. Pentru calugarii din echipa, pompa însaşi constituia un miracol şi ei nu încetau sa se minuneze şi totodata sa admire uluitoarea-i eficacitate.
Fusese, într-adevar, o noapte mareaţa, o noapte de pomina. Se petrecusera fapte de neuitat. Cu greu putui adormi din pricina taraboiului celor care proslaveau minunea mea.
Repararea fantanii
Sîmbata pe la pranz, am dat o raita pe la fantana, ca sa vad cum merge treaba. Merlin mai aprindea tot felul de pulberi ce înalţau nori de fum, agitandu-şi labele în aer, boscorodind şi mormaind de mama focului, dupa cum îi era obiceiul. Dar bietul de el arata tare amarat, caci de buna seama nu reuşise sa dea la iveala nici macar o singura picatura de apa. În cele din urma, îi zisei:
— Cum merge treaba, fartate?
— Ehei! Mai am înca de furca cu proboluirea celui mai cumplit farmec dintru toate cele pe care le cunosc craii ştiinţelor oculte din Rasarit! Daca nice aşa nu i-oi de de rost, atunci nime nu va izbandi. Dara pana la istov, rogu-te, da-mi pace.
De data aceasta, el starni un nor de fum ce întuneca tot ţinutul şi care cu siguranţa ca a fost tare neplacut pentru schimnici, deoarece vantul batea tocmai într-acolo şi îl învartejea în preajma peşterilor, în valuri împaclite. Paclişatul de Merlin revarsa şiroaie de palavre, sperand ca aşa o va brodi şi, totodata, îşi sucea şi rasucea trupul, vanturandu-şi braţele în aer, în cel mai nemaipomenit fel. Dar, dupa vreo douazeci de minute, cazu în bot, gafaind şi aproape sleit de puteri. Tocmai atunci se aratara stareţul şi cateva sute de calugari şi calugariţe, iar în urma lor puzderie de pelerini şi holde de copii din flori, atraşi cu toţii de miraculoasa fumaraie, şi care de care mai tulburat. Nerabdator, stareţul se interesa de rezultat, iar Merlin se apuca sa-i spuna:
— Daca truda unui muritor ar putea desface vraja care legat-a aceste ape, atunci s-ar fi împlinit minunea. Dara aceasta harazeala nu mi-a fost data. Amu, din care pricina ştiu. De ce ţi-e teama nu scapi, caci am dat preste un adevar de neclintit. Tîlcul neizbanzii purcede din aceea ca cel mai puternic dintre duhurile cunoscute de catre vracii Rasaritului şi al carui nume nime nu-l poate rosti, fara ca sa moara – şi-a pogorat vraja asupra izvorului acesta. Nice n-a venit pre lume pamanteanul carele ar patrunde taina acestei vraji – şi nice nu va veni! – iara fara de cunoaşterea ei, nime nu o poate dezlega, ca-i ca o poarta fara cheie. Apa aceasta nu va mai curge în vecii vecilor, sfinţite stareţ. Cat despre mine, facut-am tot ce îi sta în putinţa unui biet muritor. De aceea, îndura-te şi lasa-ma sa plec.
Cum era de aşteptat, toate acestea îl mahnira adanc pe stareţ, care cu o faţa stastisita şi deznadajduita se întoarse spre mine şi ma întreba:
— L-ai auzit? Grait-a adevarul?
— În parte, da.
— Nu în totul, va sa zica, nu în totul! Şi ce iaste adevarat din tot ce zis-a el?
— Ca duhul acela cu nume rusesc a fermecat izvorul.
— Caile ascunse ale domnului! Atunci suntem pierduţi!
— Se prea poate.
— Cum, mai putem ieşi la liman? Mai iaste vreo nadejde?
— Se prea poate.
— Va sa zica luminaţia ta socoate ca atunci cand el zis-a ca nime nu are puterea de a dezlega facatura…
— Şi ce-i daca a zis? Asta nu înseamna ca-i numaidecat adevarat. Exista condiţii în care dezlegarea farmecelor poate avea oarecare şanse de reuşita. Ei, da, o şansa oarecare, mica şi neînsemnata.
— Şi au care sunt aceste condiţii?
— Condiţiile nu-s grele deloc. Doar atat: doresc ca izvorul şi împrejurimile lui, pe întindere de-o jumatate de mila, sa ramana pe seama mea, începand de azi de la apusul soarelui şi pana ce voi dezlega facatura – şi ca nimanui sa nu i se îngaduie sa strabata locul, fara de voia mea.
— Numai atat?
— Da!
— Şi nu îţi iaste spaima a încerca?
— Catuşi de puţin. Desigur, s-ar putea sa nu fac nici o scofala, dar s-ar putea şi sa reuşesc. Fiecare are dreptul sa încerce, ca încercarea moarte n-are, şi eu am chef sa încerc. Daca, bineînţeles, mi se respecta condiţiile…
— Pazite vor fi cu straşnicie şi întru totul, acestea şi altele aşijderea. Voi da poruncile cuvenite, luminaţia ta.
— Staţi! zise Merlin, cu un suras schimonosit. Luaţi aminte ca acela care va dezlega facatura se cade sa ştie numele duhului cu pricina.
— Aşa e! Şi eu îl ştiu!
— Şi mai luaţi aminte ca a-l şti înca nu-i totul! Se cade a-l rosti! Ha, ha! Va daţi sama?
— Vezi bine ca-mi dau seama.
— Cum? Îţi dai sama? Dara atunci capiat-ai, daca eşti gata a-l rosti şi a muri!
— Sa-l rostesc? Vezi bine ca-l voi rosti. L-aş rosti chiar daca ar fi pe limba welşilor!
— Atunci pierit eşti şi eu aciiş plec a merge spre a vesti pre craiul Arthur.
— Bine faci. Ia-ţi bocceaua şi şterge-o. Dumitale, John W. Merlin, nu-ţi ramane altceva de facut decat sa te cari acasa şi sa te apuci sa legi şi sa dezlegi ploile.
Îl picnisem bine de tot şi îi cam închisei gura, caci se facuse de ras în tot regatul cu prezicerile lui asupra vremii. Cand se apuca sa vesteasca cele mai primejdioase semne de furtuna, pe toata coasta era o vreme afurisit de liniştita, iar cand prorocea vreme frumoasa, ploua cu galeata. Îl ţineam înadins la serviciul meteorologic, ca sa-i sap reputaţia. Totuşi, lovitura ce i-am dat-o l-a ars pana în rarunchi şi, în loc de a pleca acasa spre a raporta moartea mea, declara ca ramane pe loc ca sa se bucure de ea.
Pe seara, sosira şi cei doi experţi ai mei, rupţi de oboseala, caci gonisera întins tot drumul. Venira cu catarii bine împovaraţi, aducand toate cele de trebuinţa – unelte, pompa, ţevarie, combustibil grecesc, de acela care arde sub apa, un maldar de rachete, artificii romane, gatejuri ce se aprind şi dau culori diferite, aparate electrice şi o sumedenie de alte marafeturi – aşadar tot ceea ce era necesar pentru cel mai straşnic miracol. Ei îşi luara cina, trasera un pui de somn şi pe la miezul nopţii ne pomeniram într-o singuratate atat de pustie şi deplina, încat întrecea cu mult condiţiile puse de mine. Luaram în stapanire izvorul şi împrejurimile lui. Baieţii mei se dovedira experţi în tot felul de îndeletniciri, de la pietruirea unui izvor pana la construirea de aparate matematice. Cu un ceas înainte de rasaritul soarelui, crapatura pe unde se irosea apa era reparata, ca la carte, şi acum apa începea sa se ridice iar. Dupa aceasta, depozitaram focurile de artificii în capela, încuiaram uşa şi ne duseram acasa la culcare.
Înainte de terminarea liturghiei de la amiaza, furam din nou la izvor, caci mai erau înca multe de facut şi eu eram hotarat sa dau la iveala minunea înainte de miezul nopţii – şi asta din motive comerciale. Într-adevar, daca o minune savarşita în cursul saptamanii aduce destule parale bisericii, apoi înzecita este valoarea unei minuni întamplata într-o zi de duminica. În curs de noua ore, apa se ridica la nivelu-i obişnuit, adica la o înalţime de douazeci şi trei de picioare, faţa de varful dambului. Aşezaram o mica pompa de fier – una din primele care au fost turnate în fabrica mea din preajma capitalei – gauriram rezervorul de piatra, aflat langa peretele exterior al camerei de scurgere şi introduseram o bucata de ţeava destul de lunga pentru a ajunge pana la intrarea capelei şi a o trece pe sub pragul ei. De acolo, ţaşnirea apei putea fi vazuta hat şi bine de toata suflarea de pe doua mii de pogoane. Doream ca, la momentul oportun, toata aceasta suflare sa fie de faţa pe întinsul campiei, privind înspre dambul cel sfant.
Luaram apoi un butoi gol şi îl caţararam pe acoperişul neted al capelei, fixandu-l cum trebuie; turnaram într-însul praf de puşca, umplandu-l pana aproape de gura; apoi bagaram în butoi cat mai multe artificii şi rachete, de toate soiurile, alcatuind – va asigur- un snop zdravan şi impunator. Vararam în aceasta pulberarie şi firele unei baterii electrice de buzunar şi aşezaram tot magazinul nostru de foc grecesc la fiecare din colţurile acoperişului – artificii albastre la un colţ, verzi la altul, roşii la celalalt şi, în fine, purpurii la ultimul, legandu-le cu fire electrice.
La o distanţa cam de doua sute de yarzi de acolo, în mijlocul campiei, facuram un ţarc cu ţaruşi, înalţi de patru picioare, şi îl acoperiram cu scanduri, înjgheband astfel o platforma. O acoperiram cu nişte covoare straşnice, împrumutate anume, şi aşezaram deasupra tronul stareţului. De! Ce sa-i faci! Cand ţi-ai pus în gand sa savarşeşti o minune în faţa unui norod neştiutor, nu trebuie sa neglijezi nici cel mai mic amanunt, caci îi ştii importanţa. Trebuie sa faci cat mai impresionanta în ochii mulţimilor toata recuzita. În ce-l privea pe oaspetele de onoare, el trebuia sa se simta cat mai în largul lui. Numai dupa ce ai pus la punct toate acestea, poţi zburda în voie şi porneşti sa-ţi valorifici efectele pana la capat. Eu ştiu bine valoarea acestor lucruri, caci cunosc firea omului. Un miracol cere cat mai multe farafastacuri. Într-adevar, costa multa zbanţuiala şi truda, şi cateodata multe parale, dar pana la urma vezi ca face. Ei, bine, ca sa continui povestea, noi am adus firele pana la temelia capelei şi apoi le-am tras pana la platforma, ascunzand sub ea bateriile electrice. De asemenea, am mai facut şi o împrejmuire de franghie, pe o distanţa de o suta de picioare patrate, pentru a nu lasa gloatele sa dea buzna prea aproape, şi cu asta ne-am încheiat lucrarile. Planul meu era ca accesul publicului sa înceapa la ora zece treizeci, iar reprezentaţia fix la unsprezece şi douazeci şi cinci de minute. M-am gandit sa pun şi taxa de intrare, dar mi-am dat seama ca nu-i cazul. Le-am spus baieţilor sa fie la capela înca de la zece, înainte ca cineva sa poata da tarcoale pe acolo. Le-am spus sa fie pregatiţi ca sa manevreze pompele la momentul potrivit şi totul sa mearga struna. Apoi, ne-am dus cu toţii la cina.
Vestea pacostei de la izvor se laţise hat departe, în vremea aceasta, iar în cursul ultimelor doua-trei zile puhoaie de oameni se revarsasera mereu în vale. La poalele vaii se înjghebase o adevarata tabara, aşa ca eram siguri ca vom avea public berechet. Numai de asta nu ne temeam! De cu seara, o seama de crainici roira prin toate parţile, vestind cele încercate de mine şi facand sa bata inimile tuturor, de parca ar fi fost cuprinşi de friguri. Crainicii informara pe oameni ca stareţul şi suita sa vor veni cu mare pompa şi se vor aşeza pe platforma la zece treizeci. Pana la aceasta ora întregul ţinut se afla sub ordinele mele şi nimeni nu trebuia sa calce pe acolo. Dupa aceea, clopotele vor înceta sa mai bata şi semnul acesta va însemna ca norodul poate da buzna şi ocupa toate locurile libere.
Ma gaseam pe platforma, gata sa fac onorurile, cand zarii mareaţa procesiune în frunte cu stareţul, dar ea nu se putu desluşi mai bine decat cand se apropie de îngradirea de franghie, caci era o noapte întunecoasa, fara stele, iar torţele nu erau îngaduite. Împreuna cu cinul calugaresc, veni şi Merlin, care ocupa un loc în faţa, pe platforma, dovedind macar o data ca s-a putut ţine de cuvant. Norodul ce se îmbulzea la marginea zonei interzise nu-l puteai vedea, dar fiţi siguri ca se stransese potop de lume, nu alta. În clipa în care clopotele încetara sa mai bata, mulţimile, pana atunci înghesuite, rupsera randurile şi se napustira ca nişte uriaşe talazuri negricioase, inundand tot ţinutul timp de o jumatate de ceas, apoi încremenira locului. Era atata lume înghesuita, încat n-ai fi putut arunca nici un ac, pe o distanţa de mile şi mile.
Timp de vreo douazeci de minute, lumea trai frigurile începerii spectacolului, emoţia solemna a ridicarii cortinii, fapt pe care ma bizuiam pentru un efect cat mai puternic.
Este ştiut ca e bine sa laşi totdeauna publicul sa fiarba de nerabdare. În sfarşit, se auzi, în tacerea ceea mormantala, o nobila cantare latineasca – un cor barbatesc – şi mareţele valuri ale melodiei se înalţara şi ropotira în noapte. Şi asta era tot opera mea, şi ea s-a dovedit a fi una dintre cele mai straşnice nascociri. Cand s-a sfarşit cantarea, m-am ridicat şi înalţandu-mi braţele spre cer, timp de doua minute, avand grija sa-mi ţin şi capul în sus – fapt care impune totdeauna o tacere sepulcrala – m-am apucat sa rostesc încetişor o seama de cuvinte aiurea, dar cu un fel de smerenie, înfioratoare, care facu pe sute de oameni sa tremure, iar pe multe femei sa leşine:
Ronftantinopolitanifchebubelfachpfeifenmachergefellschaft.
Tocmai cand bolboroseam pociturile astea de vorbe, facui contactul cu unul dintre firele electrice şi toata puzderia de lume, învaluita în întuneric, aparu deodata într-o înspaimantatoare lumina albastrie! Efectul a fost covarşitor! Mulţi oameni dadura ţipete, femeile îşi zgarcira trupurile şi o apucara care încotro, plutoanele de copii din flori leşinara cu sutele. Stareţul şi calugarii se închinara la repezeala şi pe buze le fluturau rugaciuni de oameni la ananghie. Merlin nu-şi pierdu cumpatul, dar era sastisit rau de tot. Niciodata nu mai vazuse aşa ceva. Era momentul ca sa intensific efectele! Cu braţele ridicate, am început sa mormai urmatoarele cuvinte – ca şi cum aş fi fost în agonie:
Nihiliftendhhnamittheaterfaftchenfprengungsattentatsverfuchungen!
şi – ţuşti! – dadui drumul la artificiile cele roşii! Sa fi auzit atlanticul acela de lume, tanguindu-se, bocindu-se şi racnind cand iadul roşu se alatura celui albastriu. Peste alte şaizeci de secunde, strigai:
Transvaltruppentropentrdnsporttrampeltiertreibertrauungstranentragodie!
şi luminai artificiile cele verzi. De data aceasta, aşteptand doar patruzeci de secunde, îmi ridicai iaraşi braţele la cer şi-i trasnii cu urmatoarele silabe pustiitoare din cuvantul cuvintelor:
Mettamufelmannenmaffenmenfrhenmordermohrenmuttermarmormonumentenmacher!.
şi-pac! – dadui drumul luminii purpurii! Şi iaca aşa, sa vezi şi sa nu crezi: patru vulcani, nu alta, în erupţie, varsand nori de fum şi scantei în vazduh – artificii roşii, albastrii, verzui şi purpurii raspandindu-se de-a valma şi alcatuind o orbitoare namiaza, plina de curcubee, pana în cele mai îndepartate unghere ale vaii. În departare, se putea zari acum pustnicul din varful stalpului, stand încremenit pe-un fundal de cer, uitand sa-şi mai faca mataniile pentru prima data în douazeci de ani. Ştiind ca baieţii se aflau la pompa, gata s-o puna în funcţiune, îi zisei stareţului:
— A sosit clipa cea mare, sfinţite parinte. Sunt gata sa rostesc numele acela de spaima şi sa poruncesc dezlegarea vrajii. Sa te ţii tare! Sprijina-te de ceva! Apoi, strigai catre norod: Atenţie! Peste cateva clipe, vraja va fi dezlegata! Daca nici eu nu voi izbuti, atunci sa ştiţi ca nici unui muritor nu-i este dat sa sfarme facatura. Daca voi izbuti, o sa aflaţi cu toţii, caci toţi veţi vedea izvorul sfant ţaşnind din belşug, chiar în uşa capelei!
Facui o pauza, pentru a da timp celor care m-au auzit sa raspandeasca declaraţia mea şi celor care nu m-au putut auzi, ducand-o pana în cele mai departate randuri. Apoi, facui o demonstraţie de poze şi gesticulaţii suplimentare, zbierand:
— Ia aminte! îţi poruncesc – ţie, duh necurat, care ai pus stapanire pe fantana cea sfanta, sa verşi chiar acum în ceruri toate focurile draceşti ce au mai ramas în tine, sa dezlegi vraja şi sa te cari în haul haurilor, ramanand acolo legat vreme de-o mie de ani. Îţi dau aceasta porunca, rostind numele-ţi de spaima: BGWJJILUGKKK!
Apoi, am facut contactul cu butoiul plin de rachete şi artificii şi, ca dintr-o fantana ţaşnitoare, se revarsara în înaltul cerului suliţe de foc, sfaraind şi gonind şi apoi faramandu-se în puzderie de nestemate sclipitoare! Mulţimea înghesuita izbucni – ca într-un singur glas – într-un asurzitor geamat de groaza, care apoi se prefacu în nebuneşti osanale de bucurie, cand oamenii vazura cu ochii lor, într-o lumina uluitoare, apa cea desferecata curgand iaraşi. Batranul stareţ nu fu în stare sa scoata nici o vorba, din pricina lacrimilor şi nodurilor ce i se pusera în gat, şi, aşa amuţit cum era, ma stranse în braţe şi ma terciui cu îmbraţişarile. Aşa era mai graitor decat cu vorba, dar era mai greu sa scapi de urmarile îmbraţişarilor, într-o ţara în care toţi doctorii şi vracii nu faceau nici o para chioara.
Pacat ca n-aţi vazut spuza aceea de oameni repezindu-se la apa şi sarutand-o; sarutand-o, dezmierdand-o, giugiulind-o şi vorbind cu ea, de parca ar fi fost o faptura vie, întampinandu-i reîntoarcerea cu vorbe dulci, pe care de obicei le spuneau celor dragi şi purtandu-se, ca şi cum li s-ar fi întors acasa un prieten plecat de mult şi pe care îl socotisera pierdut. Zau ca era înduioşator sa vezi aşa ceva şi într-adevar mi-a crescut stima pentru ei, ceea ce n-aş fi banuit mai înainte.
Pe Merlin l-am trimis acasa cu targa. Leşinase, prabuşindu-se ca un bolovan, cand rostisem numele acela înfricoşator şi nu-şi mai venise în fire. Nu mai auzise niciodata numele acela – cum nu-l auzisem nici eu – dar lui i se paruse cel autentic. Orice amestecatura de vorbe fara şir i s-ar fi parut de altfel o formula autentica, iar mai tarziu mi-a marturisit ca nici mama duhului acela necurat nu i-ar fi putut rosti numele mai bine decat mine. Nici în ruptul capului nu se putea dumeri, cum de-am supravieţuit dupa toate acestea, iar eu avui de grija sa nu-l lamuresc. Numai un vrajitor ageamiu ar fi dat în vileag o taina aşa de mare. Bietul Merlin s-a caznit timp de trei luni cu tot felul de farmece, straduindu-se sa descopere profunda şmecherie de a rosti acel nume, fara sa-ţi pierzi viaţa. Dar pana la urma tot n-a reuşit.
Cand am luat-o spre capela, mulţimea se descoperi şi se dadu în laturi, plina de respect, socotindu-ma un soi de fiinţa superioara, ceea ce şi eram de fapt. Îmi dadeam seama ca aşa e. Am format o echipa de noapte dintre calugari şi i-am învaţat taina pompei, punandu-i la lucru, caci era vadit ca o buna parte din cei prezenţi vor sta de veghe la izvor toata noaptea, aşa ca trebuiau serviţi cum se cuvine. Pentru calugarii din echipa, pompa însaşi constituia un miracol şi ei nu încetau sa se minuneze şi totodata sa admire uluitoarea-i eficacitate.
Fusese, într-adevar, o noapte mareaţa, o noapte de pomina. Se petrecusera fapte de neuitat. Cu greu putui adormi din pricina taraboiului celor care proslaveau minunea mea.
Un yankeu la curtea Regelui Arthur - Capitolul 23 - Repararea fantanii
Aceasta pagina a fost accesata de 557 ori.