Autori > Mark Twain
Un yankeu la curtea Regelui Arthur - Capitolul 36 - O intalnire in bezna
Capitolul 36
O intalnire in bezna
Londra parea un loc destul de interesant – pentru un sclav. Era doar un sat foarte întins, alcatuit mai cu seama din glodaraie şi stufariş. Uliţele erau noroioase, întortocheate şi nepietruite. Populaţia parea un uriaş roi, în veşnica forfota şi îmbulzeala, împestriţat de zdrenţe şi splendori, de panaşuri ce se leganau în vant şi armuri scanteietoare. Regele avea un palat acolo, dar nu-l putu vedea decat pe dinafara. Asta-l facu sa ofteze; da, şi sa înjure puţintel, în stilul saracacios şi copilaresc al secolului al Vl-lea. Am întalnit marimi şi cavaleri pe care-i cunoşteam, dar care nu ne-au recunoscut în zdrenţele noastre, acoperiţi de jeg şi vanatai şi purtand urmele batailor pe care le îndurasem. De altfel, nu s-ar fi uitat la noi nici daca i-am fi strigat, şi nici nu s-ar fi oprit sa ne raspunda, caci legea nu îngaduia sa vorbeşti cu sclavii legaţi în lanţuri. Sandy trecu la vreo zece paşi de mine, calare pe-un catar; probabil ca ma cauta. Dar ce mi-a frant cu adevarat inima a fost o întamplare care s-a petrecut chiar în piaţa unde era amarata noastra baraca. Pe cand priveam, cu lacrimi în ochi, cum un om era fiert în cazanul cu ulei pentru ca falsificase bani, vazui un vanzator de ziare, fara sa pot ajunge pana la el! Totuşi, asta m-a îmbarbatat; era o dovada ca Clarence era în viaţa şi îşi vedea mai departe de treaba. M-am gandit ca n-o sa treaca mult şi-o sa-l vad iaraşi; gandul acesta m-a bucurat tare mult.
Într-alta zi, vazui în treacat altceva, care-mi dete mult curaj. Era vorba de un fir care se întindea de la un acoperiş la altul. Cu siguranţa, era o linie de telegraf sau de telefon. Ţineam grozav sa fac rost de-o bucaţica de sarma. Tocmai de asta aveam nevoie ca sa-mi pun în aplicare planul de evadare. Aveam de gand ca într-o noapte sa-mi desfac lanţurile, împreuna cu regele, şi sa-i pun un caluş stapanului nostru, legandu-l cobza; apoi sa-mi schimb hainele cu el, sa-l bat mar pana o semana cu o aratare şi – staţi ca nu am ispravit – sa-l prind de lanţul sclavilor, sa-i iau în stapanire averea, s-o pornesc în marş spre Camelot şi…
Desigur ca mi-aţi ghicit gandurile; pricepeţi ce uimitor efect dramatic aş fi starnit la palat. Totul se putea îndeplini, daca puneam mana pe-o bucata de fier moale, din care sa încropesc un carlig. Atunci aş fi putut desface, cand pofteam, lacatele cu care erau întarite lanţurile noastre. Dar n-avusesem niciodata norocul asta, caci nu se întamplase sa-mi cada în mana un asemenea lucru… Totuşi, în cele din urma, mi se ivi şi mie prilejul. Venise iar un nobil care se mai targuise de doua ori pentru mine, dar fara rezultat sau fara vreun pas serios spre reuşita. Nu ma aşteptam deloc sa ajung vreodata proprietatea lui, fiindca preţul cerut pe mine, din clipa în care devenisem sclav, era foarte piparat şi totdeauna cumparatorii plecau ori indignaţi ori razand în batjocura; totuşi, stapanul meu îl menţinea cu încapaţanare: douazeci şi doi de dolari. Nu voia sa lase nici macar un cent. Regele era grozav de admirat din pricina fizicului sau impresionant, dar ţinuta sa regeasca constituia un mare neajuns, facandu-l "nevandabil", caci nimanui nu-i convenea sa aiba un astfel de sclav. Eram sigur ca nu voi fi desparţit de dansul din pricina preţului meu exagerat. Nu, nu m-aşteptam deloc sa ajung în mainile nobilului acela, dar în schimb avea el ceva care speram sa ajunga în mainile mele, daca ne vizita mai des. Era vorba de nişte podoabe de oţel cu un ac lung, cu care îşi prindea în faţa mantia sa lunga. Avea trei la fel. Ma nemulţumise de doua ori, fiindca nu se apropiase destul de mine ca sa-mi pot îndeplini planul fara nici un risc, însa a treia oara am izbutit; am pus mana pe agrafa de jos, iar cand şi-a dat seama, a crezut c-o pierduse pe drum.
Am avut prilejul de a ma bucura vreun minut, dar imediat şi acela de a ma întrista iaraşi. Caci, tocmai cand targul era sa cada balta, ca de obicei, stapanul rosti deodata ceea ce în engleza moderna ar suna cam aşa:
— Ştii ceva? Uite ce zic eu… M-am saturat sa-i mai ţin pe aştia doi natarai. Da-mi douazeci şi doi de dolari pe asta, şi pe alalalt ţi-l dau cadou.
Regele sa plesneasca şi mai multe nu… Nu mai putea de furie, începu sa se înabuşe şi sa horcaie, în timp ce stapanul şi nobilul se îndepartau, discutand:
— Fagaduieşte-mi ca nu-ţi vei lua cuvantul înapoi!
— Mi-l voi ţine pana maine la acelaşi ceas.
— Atuncea la ceasul acela îţi voi da raspunsul! zise nobilul şi disparu, urmat de stapan.
Nu mi-a fost uşor sa-l potolesc pe rege, dar tot am izbutit, l-am şoptit la ureche:
— Nu te supara, maria ta, vei vedea ce plocon îl aşteapta pe stapanul nostru. Plocon de la maria ta şi de la mine aşijderi. La noapte amandoi vom fi slobozi.
— O!… În ce chip anume?
— Cu agrafa aceasta furata, vom desface lacatele şi vom arunca lanţurile, la noapte. Pe la noua ceasuri şi jumatate, cand stapanul vine sa-şi faca veghea de noapte, punem mana pe el, îi varam un caluş în gura, îi tragem o chelfaneala zdravana, şi dis-de-dimineaţa, chiar în zori, parasim oraşul ca proprietari ai acestei caravane de robi.
Nu i-am spus nimic mai mult, dar regele era şi aşa foarte încantat şi mulţumit. În seara aceea, aşteptaram plini de rabdare ca ceilalţi sclavi sa adoarma şi voiam sa ne încredinţam, dupa semnele obişnuite ca într-adevar dorm, fiindca, pe cat se poate, nu trebuia sa depinzi cu nimic de aceşti bieţi oameni. E mai bine sa-ţi pastrezi pentru tine tainele. Fara îndoiala ca nu s-au întors mai mult ca de obicei cand pe-o parte, cand pe-alta, dar mi s-a parut ca va trece o veşnicie pana ce va începe a se auzi sforaitul lor regulat.
Cu fiecare minut care trecea ma cuprindea şi mai tare o teama nervoasa gandindu-ma ca nu ne va ramane destul timp pentru îndeplinirea scopului nostru, aşa ca facui cateva încercari pripite, care nu izbutira decat sa întarzie treaba. Nu eram în stare sa nimeresc lacatele pe întuneric, fara sa zornaiesc, şi astfel din cand în cand se întampla sa trezesc pe cate unul care, rasucindu-se brusc în somn, îi trezea la randul lui şi pe alţii.
Dar pana la urma m-am descotorosit de ultimele fiare şi am devenit iar un om liber. Am rasuflat adanc, în semn de uşurare, şi am întins mana sa desfac şi fiarele regelui. Era, însa, prea tarziu, caci stapanul nostru venise cu o facla într-o mana şi cu bata în cealalta. Ma ghemuii în mijlocul janghinoşilor care trageau la aghioase, ca sa nu vada stapanul ca nu mai aveam lanţuri, şi stateam la panda, gata sa sar asupra lui, în clipa cand se va apleca asupra-mi.
Dumnealui, însa, nu se apropie. Se apleca, doua sau trei clipe se uita aşa, niznai, la mogaldeaţa pe care o faceau trupurile noastre, dus pe ganduri, lasa în jos faclia şi o porni spre uşa, chibzuind, şi pana sa-mi dau seama cam ce ganduri i se vanturau prin minte, dumnealui se şi facuse nevazut afara, închizand binişor uşa.
— Degrab! zise regele. Învartejeşte-l!
Desigur ca nu-mi ramanea altceva de facut şi într-o clipita m-am ridicat şi am zbughit-o pe uşa. Dar, draga doamne, pe vremea aceea nu existau lampi şi era o noapte întunecoasa. Totuşi, am zarit o umbra de om la caţiva paşi de mine. M-am repezit şi m-am aruncat asupra ei, şi pe urma sa te ţii, scarmaneala! Ne luptam, ne burduşeam şi ne luam de gat şi cat ai zice peşte s-au strans în jurul nostru o gramada de gura-casca. Încaierarea îi pasiona la culme şi ne încurajau cat îi ţinea gura. La o adica, n-ar fi fost mai binevoitori şi mai prietenoşi nici daca s-ar fi chelfanit ei între ei. Apoi, se isca în spatele nostru o galceava cumplita şi vreo jumatate dintre chibiţi ne parasi în goana ca sa arate ceva simpatie şi concurenţei. De pretutindeni începura sa rasara felinare care se balabaneau prin bezna. Erau strajerii care se adunau de unde nu gandeai. Imediat o halebarda ma lovi peste umar, drept avertisment, şi am ştiut ce înseamna asta: eram în custodie, deopotriva cu adversarul meu. Am fost duşi amandoi la închisoarea oraşului, însoţiţi de un paznic. Era un adevarat dezastru; un plan mareţ naruit pe neaşteptate! Încercam sa-mi închipui ce se va petrece cand stapanul va descoperi cu cine se batuse şi ce se va întampla daca vom fi închişi împreuna, în încaperea unde erau ţinuţi de obicei batauşii şi pungaşii, şi ce-ar putea…
Dar chiar în clipa aceea adversarul îşi întoarse faţa spre mine şi lumina chioara, ce se iţea din felinarul de tinichea al paznicului, cazu asupra protivnicului meu. Sa ma trasneasca Dumnezeu daca nu era altcineva decat cine crezusem eu!
O intalnire in bezna
Londra parea un loc destul de interesant – pentru un sclav. Era doar un sat foarte întins, alcatuit mai cu seama din glodaraie şi stufariş. Uliţele erau noroioase, întortocheate şi nepietruite. Populaţia parea un uriaş roi, în veşnica forfota şi îmbulzeala, împestriţat de zdrenţe şi splendori, de panaşuri ce se leganau în vant şi armuri scanteietoare. Regele avea un palat acolo, dar nu-l putu vedea decat pe dinafara. Asta-l facu sa ofteze; da, şi sa înjure puţintel, în stilul saracacios şi copilaresc al secolului al Vl-lea. Am întalnit marimi şi cavaleri pe care-i cunoşteam, dar care nu ne-au recunoscut în zdrenţele noastre, acoperiţi de jeg şi vanatai şi purtand urmele batailor pe care le îndurasem. De altfel, nu s-ar fi uitat la noi nici daca i-am fi strigat, şi nici nu s-ar fi oprit sa ne raspunda, caci legea nu îngaduia sa vorbeşti cu sclavii legaţi în lanţuri. Sandy trecu la vreo zece paşi de mine, calare pe-un catar; probabil ca ma cauta. Dar ce mi-a frant cu adevarat inima a fost o întamplare care s-a petrecut chiar în piaţa unde era amarata noastra baraca. Pe cand priveam, cu lacrimi în ochi, cum un om era fiert în cazanul cu ulei pentru ca falsificase bani, vazui un vanzator de ziare, fara sa pot ajunge pana la el! Totuşi, asta m-a îmbarbatat; era o dovada ca Clarence era în viaţa şi îşi vedea mai departe de treaba. M-am gandit ca n-o sa treaca mult şi-o sa-l vad iaraşi; gandul acesta m-a bucurat tare mult.
Într-alta zi, vazui în treacat altceva, care-mi dete mult curaj. Era vorba de un fir care se întindea de la un acoperiş la altul. Cu siguranţa, era o linie de telegraf sau de telefon. Ţineam grozav sa fac rost de-o bucaţica de sarma. Tocmai de asta aveam nevoie ca sa-mi pun în aplicare planul de evadare. Aveam de gand ca într-o noapte sa-mi desfac lanţurile, împreuna cu regele, şi sa-i pun un caluş stapanului nostru, legandu-l cobza; apoi sa-mi schimb hainele cu el, sa-l bat mar pana o semana cu o aratare şi – staţi ca nu am ispravit – sa-l prind de lanţul sclavilor, sa-i iau în stapanire averea, s-o pornesc în marş spre Camelot şi…
Desigur ca mi-aţi ghicit gandurile; pricepeţi ce uimitor efect dramatic aş fi starnit la palat. Totul se putea îndeplini, daca puneam mana pe-o bucata de fier moale, din care sa încropesc un carlig. Atunci aş fi putut desface, cand pofteam, lacatele cu care erau întarite lanţurile noastre. Dar n-avusesem niciodata norocul asta, caci nu se întamplase sa-mi cada în mana un asemenea lucru… Totuşi, în cele din urma, mi se ivi şi mie prilejul. Venise iar un nobil care se mai targuise de doua ori pentru mine, dar fara rezultat sau fara vreun pas serios spre reuşita. Nu ma aşteptam deloc sa ajung vreodata proprietatea lui, fiindca preţul cerut pe mine, din clipa în care devenisem sclav, era foarte piparat şi totdeauna cumparatorii plecau ori indignaţi ori razand în batjocura; totuşi, stapanul meu îl menţinea cu încapaţanare: douazeci şi doi de dolari. Nu voia sa lase nici macar un cent. Regele era grozav de admirat din pricina fizicului sau impresionant, dar ţinuta sa regeasca constituia un mare neajuns, facandu-l "nevandabil", caci nimanui nu-i convenea sa aiba un astfel de sclav. Eram sigur ca nu voi fi desparţit de dansul din pricina preţului meu exagerat. Nu, nu m-aşteptam deloc sa ajung în mainile nobilului acela, dar în schimb avea el ceva care speram sa ajunga în mainile mele, daca ne vizita mai des. Era vorba de nişte podoabe de oţel cu un ac lung, cu care îşi prindea în faţa mantia sa lunga. Avea trei la fel. Ma nemulţumise de doua ori, fiindca nu se apropiase destul de mine ca sa-mi pot îndeplini planul fara nici un risc, însa a treia oara am izbutit; am pus mana pe agrafa de jos, iar cand şi-a dat seama, a crezut c-o pierduse pe drum.
Am avut prilejul de a ma bucura vreun minut, dar imediat şi acela de a ma întrista iaraşi. Caci, tocmai cand targul era sa cada balta, ca de obicei, stapanul rosti deodata ceea ce în engleza moderna ar suna cam aşa:
— Ştii ceva? Uite ce zic eu… M-am saturat sa-i mai ţin pe aştia doi natarai. Da-mi douazeci şi doi de dolari pe asta, şi pe alalalt ţi-l dau cadou.
Regele sa plesneasca şi mai multe nu… Nu mai putea de furie, începu sa se înabuşe şi sa horcaie, în timp ce stapanul şi nobilul se îndepartau, discutand:
— Fagaduieşte-mi ca nu-ţi vei lua cuvantul înapoi!
— Mi-l voi ţine pana maine la acelaşi ceas.
— Atuncea la ceasul acela îţi voi da raspunsul! zise nobilul şi disparu, urmat de stapan.
Nu mi-a fost uşor sa-l potolesc pe rege, dar tot am izbutit, l-am şoptit la ureche:
— Nu te supara, maria ta, vei vedea ce plocon îl aşteapta pe stapanul nostru. Plocon de la maria ta şi de la mine aşijderi. La noapte amandoi vom fi slobozi.
— O!… În ce chip anume?
— Cu agrafa aceasta furata, vom desface lacatele şi vom arunca lanţurile, la noapte. Pe la noua ceasuri şi jumatate, cand stapanul vine sa-şi faca veghea de noapte, punem mana pe el, îi varam un caluş în gura, îi tragem o chelfaneala zdravana, şi dis-de-dimineaţa, chiar în zori, parasim oraşul ca proprietari ai acestei caravane de robi.
Nu i-am spus nimic mai mult, dar regele era şi aşa foarte încantat şi mulţumit. În seara aceea, aşteptaram plini de rabdare ca ceilalţi sclavi sa adoarma şi voiam sa ne încredinţam, dupa semnele obişnuite ca într-adevar dorm, fiindca, pe cat se poate, nu trebuia sa depinzi cu nimic de aceşti bieţi oameni. E mai bine sa-ţi pastrezi pentru tine tainele. Fara îndoiala ca nu s-au întors mai mult ca de obicei cand pe-o parte, cand pe-alta, dar mi s-a parut ca va trece o veşnicie pana ce va începe a se auzi sforaitul lor regulat.
Cu fiecare minut care trecea ma cuprindea şi mai tare o teama nervoasa gandindu-ma ca nu ne va ramane destul timp pentru îndeplinirea scopului nostru, aşa ca facui cateva încercari pripite, care nu izbutira decat sa întarzie treaba. Nu eram în stare sa nimeresc lacatele pe întuneric, fara sa zornaiesc, şi astfel din cand în cand se întampla sa trezesc pe cate unul care, rasucindu-se brusc în somn, îi trezea la randul lui şi pe alţii.
Dar pana la urma m-am descotorosit de ultimele fiare şi am devenit iar un om liber. Am rasuflat adanc, în semn de uşurare, şi am întins mana sa desfac şi fiarele regelui. Era, însa, prea tarziu, caci stapanul nostru venise cu o facla într-o mana şi cu bata în cealalta. Ma ghemuii în mijlocul janghinoşilor care trageau la aghioase, ca sa nu vada stapanul ca nu mai aveam lanţuri, şi stateam la panda, gata sa sar asupra lui, în clipa cand se va apleca asupra-mi.
Dumnealui, însa, nu se apropie. Se apleca, doua sau trei clipe se uita aşa, niznai, la mogaldeaţa pe care o faceau trupurile noastre, dus pe ganduri, lasa în jos faclia şi o porni spre uşa, chibzuind, şi pana sa-mi dau seama cam ce ganduri i se vanturau prin minte, dumnealui se şi facuse nevazut afara, închizand binişor uşa.
— Degrab! zise regele. Învartejeşte-l!
Desigur ca nu-mi ramanea altceva de facut şi într-o clipita m-am ridicat şi am zbughit-o pe uşa. Dar, draga doamne, pe vremea aceea nu existau lampi şi era o noapte întunecoasa. Totuşi, am zarit o umbra de om la caţiva paşi de mine. M-am repezit şi m-am aruncat asupra ei, şi pe urma sa te ţii, scarmaneala! Ne luptam, ne burduşeam şi ne luam de gat şi cat ai zice peşte s-au strans în jurul nostru o gramada de gura-casca. Încaierarea îi pasiona la culme şi ne încurajau cat îi ţinea gura. La o adica, n-ar fi fost mai binevoitori şi mai prietenoşi nici daca s-ar fi chelfanit ei între ei. Apoi, se isca în spatele nostru o galceava cumplita şi vreo jumatate dintre chibiţi ne parasi în goana ca sa arate ceva simpatie şi concurenţei. De pretutindeni începura sa rasara felinare care se balabaneau prin bezna. Erau strajerii care se adunau de unde nu gandeai. Imediat o halebarda ma lovi peste umar, drept avertisment, şi am ştiut ce înseamna asta: eram în custodie, deopotriva cu adversarul meu. Am fost duşi amandoi la închisoarea oraşului, însoţiţi de un paznic. Era un adevarat dezastru; un plan mareţ naruit pe neaşteptate! Încercam sa-mi închipui ce se va petrece cand stapanul va descoperi cu cine se batuse şi ce se va întampla daca vom fi închişi împreuna, în încaperea unde erau ţinuţi de obicei batauşii şi pungaşii, şi ce-ar putea…
Dar chiar în clipa aceea adversarul îşi întoarse faţa spre mine şi lumina chioara, ce se iţea din felinarul de tinichea al paznicului, cazu asupra protivnicului meu. Sa ma trasneasca Dumnezeu daca nu era altcineva decat cine crezusem eu!
Un yankeu la curtea Regelui Arthur - Capitolul 36 - O intalnire in bezna
Aceasta pagina a fost accesata de 563 ori.