Autori > Grigore Ureche
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 70
Da imparatia turcilor si de inceputul lor si de adaosul lor. In ce chip s-au inceput si s-au inmultitu la atata marire si cinste si tarie
Aicea de vom scrie și vom poméni de începătura și adaosul turcilor și de împărăția lor, nu vom greși, că să véde că-i fără cale ca să nu poménim și să nu scriem, că suptu mâna lor și suptu jugul lor suntem șerbi.
Acestu féliu de oameni ce le zicem noi turci, carii întăi din tălhari și din oameni puțini atâta s-au lățitu și s-au înmulțitu, că doao părți de pământ coprindu, adecă Asiia și Africa, s-au tinsu de au apucatu o parte mare și din a treia, din Evropa, de suntu de Dumnezeu lăsați certarea creștinilor și groază tuturor vecinilor de prinprejur.
Numile acesta ce zicem noi turcu, să înțelége om ce este cu viiață sălbatică, iară jidovii ei îi chiamă togarma, iară ei își zicu busurmani, adecă tăiați împrejur sau buni credincioși, că turci să-i chéme nu sufere, că-i de ocară la dânșii acesta nume, că pre limba jidovască să înțelége nemernicu (némérnicu sau prădătoriu). Alții își zicu otomani sau osmanidu, dipre numele împăratului lor cel dintăi, care l-au chiematu Otoman. Iară începătura împărății lor într-acesta chipu să află să fie:
Otoman împăratul lor cel dintăi au "fostu tătaru, slujitoriu al hanului celui mare, om îndrăznețu și mai mare de trup decât alții. Acesta de nevoie au ieșit din Țara Tătărască și au început întăi la Cappadochia a ținea drumul, avându cu sine numai 50 de oameni. Și s-au adaos după acéia unul câte unul, pănă s-au înglotitu unii din oameni răi adunați, alții și de nevoie, să hălăduiască de moarte, alții în nădéjde de dobândă. Și așa, după adaos ce făciia, întăi pre ascunsu, iară daca s-au înmulțitu, în vedére să apuca de pradă și jefuia. Și décii cu toții s-au pornitu de au luat Capadochiia, Pontul, Bitiniia, Pamfilia, Țilițiia, țări mari. Și acéstea s-au lucratu în anul de la zidirea lumii 6808 (1300). Pre urma acestuia au luatu împărățiia fiiu-său Orhan și iar și acesta cu aceIași meșterșug s-au apucatu ca și tată-său, numai tărie și avére mai multă au avutu, din zi în zi adăogându-să și lățindu împărățiia. Că crescându vrajba intre creștini, au luat Misia, Licaoniia, Frighia, Caria și Nițeia bătutu-o-au și au dobândit-o. Și au lățitu împărățiia pănă la Helespont. Că pre acéia vréme intrasă vrajba intre Paleolog și intre Cantacuzino, carii erau capetile Țarigradului și socoti nepriietenul crucii ca să să arate unii părți cu prietenie și să-l chiieme întru ajutoriu, ce s-au și tâmplat, că au trecut cu oaste la Evropa și au deșchis calea și altora pre urmă la Evropa, să facă multă nevoie. Acesta, aproape de săvârșitul său, au făcut război cu tătarii și au căzut în războiul acel fără norocu și au împărățitu 31 de ani.
Pre urma lui au stătut împăratu fiiu-său, Amurat, om meșter și ascunsu la inimă, carile n-au fostu mai jos de câtu alții la vitejie, de a rădbarea nevoile de învățătura vitejii. Acésta acopierindu gândul său ce vrea să facă, văzându cum s-au pomenitu mai sus vrajba intre greci și slăbiți de războaie ce făciia intre ei, năimindu cu leafă vase de la Ghenua și după ce au dobânditu Helespontul, au trecut la Trațiia în anii 6871 (1363) și Calipoli la Crâmu au apucatu, ci apoi și o parte de mai mare a Trații au luat. După acéia au supus Misiia, Bosna, Rumele, mai apoi, daca au dobânditu scaunul Odriiului, de bulgari, de sirbi s-au apucat. Mai apoi au pieritu de o slugă a lui Lazar dispotu ce au fost mai nainte de la inimă iubit lui și l-au fostu prinsu în război. Și i-au rămas pre urma lui doi ficiori, Suliman și Baezitu. Ci Baiazitu omorându pe frate-său, au apucatu împărățiia. Și décii s-au apucatu de toată împărățiia. Era om bărbatu, de minte ascuțitu și pohtitoriu de lucruri mari și îndrăznețu la fie ce să apuca, la trude răbdătoriu, vrémea cunoștiița și lucrul cum va purta și stătătoriu la ce să apuca, ca să umple. Décii daca au dobânditu Trațiia toată, ș-au întorsu inima spre Țarigradu. Și întăi au socotitu să să apuce de Tesaliia, Machidoniia, Foțida și de Atica și Misiia, ce le zicem acum sârbii și ilirii, ce-i chiemăm Bosna, și tribalii, ce-i poreclim bulgarii. O parte din célea au luatu și au ucis și domnul Bulgariei. Mai apoi au încunjuratu în 8 ani Țarigradul și auzindu că vine oastea ungurească și franțozască, pre carii împăratul creștinescu i-au adus și i-au chiematu întru ajutoriul, temându-să de atâta oaste, au părăsitu Țarigradul de a-l baterea și au sârguitu, de au ieșitu înaintea acei oști la Nicopolea. Și dându războiu, au biruitu Baiazitu și mulți domni și hatmani ai franțozilor au pierit. De care lucru cu norocu semețindu-să Baiazitu, iară s-au vârtejitu la Țarigrad și doi ani stându-i asupră, de i-au flămânzitu. Și era acei închiși pieriți, de n-ar fi venitu Tamerlanu hatmanul tătărăscu cu mulțime de oaste, de au stropșitu toată Asia și cu foc o au pârjolitu, orașile au prădatu. Décii de frica lui di sârgu s-au vârtejit și la Galațiia și Bitiniia de războiu s-au gătitu și bătându-să păn' au înoptatu, birui Tamerlan hatmanul tătărăsc și Baiazit fu biruit pentru mulțimea tătarălor, ci nu era deopotrivă. Și l-au prinsu viu și ferecându-l în cătuși de aur și în cușcă băgându-l, l-au trecut în Asiia. Ce la Asiia l-au slobozitu și el de rușine curându au murit, după ce au împărățit 13 ani și 6 luni.
Rămas-au fii de dânsul, Calepiin, Moisi, Mahmet și Mustafa. Ce Calepin de sârgu au murit, iară fiiu-său Orhan de unchi-său Moisi fu omorâtu și Moisi de frati-său Mahmet. Acesta Mahmet, Țara Muntenească și Machidoniia au supus și țenchiul sau hotarul turcescu pănă la Marea Ionicum l-au mutat și scaunul ș-au pus la Udriiu. Și după ce au ținut împărățiia 17 ani, au muritu. Décii al doilea Amurat căzu la împărăție, acésta cu ajutoriul ce avea de la Ghenuva, trecându la Trațiia, au bătut pre unchi-său Mustafa, și Thesalonica au fărămat, carile era orașu bătrân, tare și plin de avuție și pre acele vremi Venețiia o ținea. Décii au supus Chiprul, Epirul, Etolie. Cunoscându déciia că de va putea să lege prieteșug cu Gheorghie dispotul, domnul sârbilor, că lucrurile lui să vor întări și a creștinilor vor slăbi, cu toată nevoința au silit și au luatu fata lui, să-i fie împărăteasă. Décii și cu putérea socru-său și cu a sa s-au apucat de Beligrad și bătrânu cetatea au pierit 7.000 de turci. După moartea acestuia, stătu împărat al doilea Mehmet, carile au încunjuratu Țarigradul cu multă mulțime de oaste și l-au luat în anii 6961 (1453), în luna lui mai, în treizeci și una de zile. În al doilea an după aceia s-au dus la Beligrad și mulțime de ai săi acolo pierindu și el încă rănit, l-au părăsit. Déciia bulgarii au luat și Dalmațiia și Rastiia au dobânditu, déciia Trapezontul l-au dobândit și Mitelina cu alte ostroave au luat. Apucat-au și Evbeiia și Chefea, ce o ținea ghenuvezii. Și au împărățit 32 de ani. Déciia Baiazit al doilea luundu împărățiia, războiu cu venețienii făcu și le-au luat Naupactul, Methona, Dirahia și toată Dalmațiia au prădatu și au murit otrăvit. Acesta Baiazit au luat Chiliia și Cetatea Albă de la Ștefan vodă cel Bun.
Décii Sélim, fiiu-său, căzu la împărăție ; acesta au luat Alcarul orașu tare la Eghipetu și după ce au omorât pre soltanul, Alexandriia toată cu Eghipetul le-au dogânditu și le-au lipit de împărăția lor și Damascul l-au luatu.
Pre urma lui, fiiu-sau Suliman, țiindu împărățiia, luat-au Beligradul, apărătura nu numai a Țării Ungurești, ci a toată Creștinătatea, déciia, Rodosul au biruit și Strigoniia și Buda și alte orașă ale Țării Ungurești. Încunjurat-au și Beciul, mai apoi au pieritu la Zighet, împărățindu 47 de ani. Urmat-au al doilea Selim, carile au legat pacea cu némții și au luat vinețiienilor Chiprul și déciia Tunetul și Gouleta au apucat. Și décii au muritu în anii 6983 (1475).
Pre urma lui, Amurat au împărățit și după dânsul al treilea Mahmet, carile au omorâtu 18 frați și au luat împărățiia. Iară alți împărați carii au urmatu de aceea înainte, lăsăm de a-i mai scrie, ca să nu ne arătăm istorici de lucruri turcești, decâtu ale noastre. Ce puțin încă de putére și de obiceiul lor, în ce chip țin împărăția, avem a scrie.
Obicéiu au turcii, în al patrulea an să ia a zécea din copii, parte bărbătească, ca să să adaogă pururea slujba împărăției. Și la vrémea acéia trimit oameni împărătești la greci, la sârbi, carii suntu pre hotarul împărătescu creștini, alegând Țara Moldovei și Țara Muntenească că în locul acela ce dau ei copii, noi suntem datori să fim gata de oaste în toată vrémea, cându va veni cuvântul împăratului și de bani a le darea pururea. Iară oamenii cei împărătești umblă din sat în sat, déciia cumu-i satul, așa le aruncă și copii să dea după putére și cum să pot tocmi cu dânșii și cu bani încă să împacă. Mulți să află și de bună voie de mergu, ca să iasă din șerbiie și mulți din turci netăiați (și nu spun că suntu turci, că nu i-ar priimi), ce-i dau în locul creștinilor că trag nădéjde că dintru-unii ca aceiia ies la cinste mare, ca să dobândească boierie. Pre carii apoi pre unii îi duc la Țarigrad, pre alții la Odriiu și pre la alte scale de-i dau de-i hrănescu, pre unii la Brusiia, pre alții la caraimani, de să învață la țarină, acestora le zic agemoglani (sau iamoglani), adecă nevinovați, coconi. Iară daca crescu de șapte ani, déciia cei mai iscusiți îi bagă la saraiul împărătescu, pănă la 500. Acolo șed pănă de 20 de ani. Unii învață carte, alții la lucruri vitejéști, dintr-aceștia aleg, fără ce-s de treaba saraiului, de-i pun ienicéri, carii să află pururea pre lângă curtea împăratului, pănă la 12 mii. Din ienicéri să aleg mai de frunte spahiioglani, pănă la 3.000, carii mergu dinadireapta împăratului și fieștecarile dentr-înșii cu câte patru sau cu câte cinci slugi slujăscu. Déciia din stânga 3.000 de silihtari, de iară slujăscu în patru sau în cinci cai, după aceștiia 5.000 de olofani așijdirea dinadireapta împăratului și alte 5.000 din stânga, carii sunt aleși din inicéri sau din creștini jurați, carii cu crédință slujbă au arătat begler-beiului sau pașii. După aceștiia cei de apoi mergu carii să chiiamă caripiți, ce să chiiamă mai săraci, carii din toată Țara Turcească nu numai turci, ce și creștini strânși, de au venit de bună voie să slujască împăratului pentru leafa. Iar înaintea împăratului 200 sau și mai mulți mergu, ce să chiiamă mutaferachi, carii pentru slujba lor cea aleasă i-au scos la cinste și iau leafă mare, altul și un taler de zi, alții și mai puțin, cumu-i omul și cumu-i slujba. După aceștiia mergu treizeci de cauzilieri, carii deșchid calea împăratului și oprescu năvala de la împăratul și iau articéle, céle ce-s de jalbe la împărăție. După aceștiia mai aproape mergu solații, carii poartă arcile pre umăr cu cămăși albe pănă jos, de să vădu de suptu haine și în scofii, pănă câte 200 de oaste. Și denainte și denapoi sunt și paici pănă la 100, aceștiia toți nu lipsescu de lângă curtea împăratului. Iară fără aceștiia și alții mulți de oaste, de mergu fără leafă, cercând să poată arăta slujbă, ca să dobândească pită. Iară la țările împărăției și la margine are împăratul altă oaste de a scoaterea împotriva fieștecărui vrăjmașu al său, că la margine, unde se hotărăscu cu creștinii, au pănă în 10 mii de ienicéri, răsipiți pre la sate, di să hrănescu cu plugul și cu niguțătorii, carii nici de un pașă nu ascultă, fără numai de cuvântul împăratului, cându vor ieși la oaste. Suntu din copii de a zécea, pănă lă 10.000 împrăștiiați pre la târguri, de suntu de umplerea locuri, de vor pieri dintr-aceștiia undeva la războiu. Este și altă curte, ce să chiiamă spahii, carii suntu suptu begler-bei. Aceștia au cinste mare, au sate de la împărăție în loc de leafă și de aceștiia nu suntu puțini, că tot locul, cât ține împărățiia, plinu este de dânșii.
Are împăratul intre alți sfétnici mai aleși trei sau patru, ce le zicu veziri azemi, carii toate trebile împărății poartă și de pace și de oaste și de pășii și de domnii a le schimba și a le da, la mâna lor. Unul dintr-înșii este mai mare, pre carile stă toată credința împăratului, adecă veziriul, iară lui de i se va tâmpla a mérge la oaste, că mai multă grijă este veziriului de oaste decât de alte trebi, el pune în locul său neméstnic, carileș acéia putére ține ce au ținut și el. Ci de Împărățiia Turcească destul am povestit, ci iarăși de altile să povestim și să arătămu înainte.
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 70
Aceasta pagina a fost accesata de 570 ori.