Autori > Grigore Ureche


Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 83




Candu au pradat Mendi Ghirei hanul cu tatarii Litva si Beti Ghirei, ficiorul hanului, au pradat Moldova


Vă leato 7021 (1513) avgustu 22 de zile, pre aceasta vréme, Mendi Ghirei hanul au prădat Litva, pănă la Vilna, de multă pagubă au făcut și mulți robi au luat.

Așijdirea pre acéiași vréme, Bet Ghirei ficiorul hanului au intratu la Moldova, de au prădat țara pănă la Iași și au arsu târgul și ținutul Cârlegăturii și au ajunsu și pănă la Dorohoiu și pănă la Ștefănești. Iară alții au prădat în jos la Lăpușna și la Chighéciu și de sârgu vrându să iasă cu robii, în Nistru multe suflete au înecatu și robi și și de ai sei. Iară asupra lor trimiseasă Bogdan vodă pre Corpaciu hatmanul său, de i-au lovitu cu o mie de oameni și nesocotit dându războiu vitejaște, au căzut de ai noștri șapte sute, iară trei sute au scăpat. Iară tătarii cu pagubă mai multă de apă decâtu de oaste au avut, s-au întorsu la Piericop. Iară Bogdan vodă îngrozindu-să de acea pagubă, au trimis la craiul leșăscu soli, de au poftitu ajutor împotriva tătarilor, de vor vrea să vie de iznoavă, ca să să apere, alta pentru ca să-i sloboază solii, să treacă la Moscu și de toate i-au făcut craiul pre voie.




Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 83


Aceasta pagina a fost accesata de 553 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio