Autori > Stancu Zaharia


Citate de Zaharia Stancu



Cand dorm, inchipuirea imi ramane treaza. Visez. E blestemul de care nu pot scapa. (Zaharia Stancu)

Omul, de obicei, cand spune ca pielea omului nu pretuieste doua parale, se gandeste la pielea altuia. Propria lui piele i se pare foarte scumpa. (Zaharia Stancu)

Dar omul are zece degete la maini. Taie-i unul. Pe oricare i-l tai, carnea sangera, rana doare. iti moare un copil. Te doare sufletul si te doare carnea. Doare! Doare! (Zaharia Stancu)

Pretutindeni, lor, oamenilor oachesi, si acum ca si mai inainte, cand erau vremuri de pace, li se cerea de catre jandarmi aur. Dadeau. si, in schimb, capatau dreptul sa umble prin sate si sa lucreze. Acum, de cand cu razboiul, aurul se ascundea, era mai rar si mai scump, si daca razboiul avea sa mai dureze, aurul avea sa devina si mai scump. in timp de razboi, numai oamenii erau ieftini, atat de ieftini, ca aproape nu pretuiau nimic. (Zaharia Stancu)

Pier repede mustele: repede se inmultesc si repede mor. Oamenii se prasesc ceva mai greu, dar in vreme de razboi ei pier tot atat de repede si tot atat de usor ca mustele, iar in unele imprejurari chiar mai usor, chiar mai repede. (Zaharia Stancu)

Nu mi-era mila de el. Nu mi-era mila de nimeni. Nici de mine. (Zaharia Stancu)

Sarutarea a venit prea tarziu... prea tarziu... Uneori in viata toate vin prea tarziu. Numai moartea vine intotdeauna prea devreme. (Zaharia Stancu)

Ei! Asta-i acum! Nu stii? Prostul rade de ce-si aduce aminte, nu numai de ce vede si de ce aude. (Zaharia Stancu)

Doi ochi imi ajung. Mai vad si cu ochii inchipuirii, care nu au numar, si peste care niciodata nu cad pleoape. (Zaharia Stancu)

Imi cauta gura si cand mi-o gasi mi-o prinse intreaga intre buzele ei carnoase. Simtii, cu spaima, ca-mi bea inima. (Zaharia Stancu)

La varsta mea nu ma mai pot certa cu nimeni, fiindca nu mai am timp sa ma impac. (Zaharia Stancu)

Nimic nu e mai placut auzului omenesc decat zornaitul banilor de aur. (Zaharia Stancu)

Uneori schiopatand, alteori tarandu-se pe branci, viata merge inainte.
(Zaharia Stancu)

Deseori oamenii se bucura de moartea altor oameni. Fiecare crede, fara niciun temei, ca moartea, luand pe alti oameni, pe el il va cruta. Se stia, totusi, bine, ca moartea nu cruta pe nimeni. (Zaharia Stancu)

Nimeni nu stie cand va muri. Nimeni. Omul, cand se uita inainte, i se pare ca viata lui va fi lunga. si de asemenea i se pare ca viata e ceva, ca viata e mult, ca viata e totul. Poate sa fie asa, si poate sa fie si altfel. Pentru ca, atunci cand omul se uita in urma, i se pare ca viata a fost putina, daca nu chiar nimic. (Zaharia Stancu)

Nimeni nu traieste cand vrea, ci cand ii vine randul. (Zaharia Stancu)

Cand intri in lupta, te cuprinde un fel de ameteala, mai curand un fel de betie. Atunci nu mai ai timp sa te gandesti la moarte. (Zaharia Stancu)

Mi-e dor de mama... niciodata, nici cand eram copil, nu mi s-a facut asa dor de mama ca acum... (Zaharia Stancu)

Pisica isi acopera scarnavia cu cenusa. Oamenii de lume isi acopera ticalosiile si minciunile, cu... "onoarea". (Zaharia Stancu)

Pamantul e darnic. Daruie fiintei noastre, de gand si de vazduh, invelis de tarana. (Zaharia Stancu)

Toti oamenii stiau atunci ca moartea nu alege. stiam si eu. Dar mai stiam ca pe unii moartea ii ocoleste un timp. (Zaharia Stancu)

Acum e razboi. Acum oamenii omoara si pentru mai putin. Acum oamenii omoara si pe degeaba. (Zaharia Stancu)

La inceput, cand eram baietandru, am avut si eu constiinta. Ca sa traiesc, am aruncat intr-o zi o halca de constiinta, in alta zi alta halca, pana cand, tot hartanindu-mi constiinta si aruncand halci din ea, ca sa traiesc, m-am pomenit ca nu o mai am. (Zaharia Stancu)

Cand dormi, nu-ti dai seama de nimic, pentru ca somnul, intr-un anumit sens, seamana cu moartea. (Zaharia Stancu)

Toti mortii tac. Orice le-ai spune, mortii tac. Tac chiar si aceia care in lunga lor viata au fost destul de galagiosi. (Zaharia Stancu)

As fi lepadat, fara nici o parere de rau, invelisul meu, de a carui constructie slabanoaga si soldie nu eram multumit, daca as fi fost sigur ca spiritul mi-ar fi continuat sa existe, ca eu as fi continuat, ramanand numai spirit, sa vad, sa aud, sa inteleg si sa umblu prin lume si dupa moarte. (Zaharia Stancu)

Acum e vreme de razboi. Oamenii ucid oameni. Nu-i trage nimeni la raspundere. Dimpotriva! Unii capata si decoratiuni pentru asta. (Zaharia Stancu)

Singurul lucru ce m-a mirat era ce usor invata omul sa omoare oameni. (Zaharia Stancu)

Omul care se insoara de tanar n-are tinerete. (Zaharia Stancu)

Oameni buni! Acum umbla tot felul de oameni prin lume. si niciunul nu e om bun. (Zaharia Stancu)

Arta care nu e perfecta, nu e arta. (Zaharia Stancu)

Fara constiinta se poate trai, si chiar foarte bine. (Zaharia Stancu)

Cu timpul te mai obisnuiesti cu raul. Omul e grozav de tare. Se obisnuieste cu orice. (Zaharia Stancu)

Toti oamenii vor sa omoare timpul. si putini isi dau seama ca, de fapt, timpul mesteca tot, inghite tot, mistuie tot, omoara tot. (Zaharia Stancu)

Asa cum bine stii, draga nevasta, muierea e mai tare decat dracul, si tine la bataie. (Zaharia Stancu)

Se afla oare pe lume om care sa nu vrea sa afle ce-o sa-i aduca ziua de maine si daca s-ar putea chiar ziua de poimaine? Iar norocul-norocelul! Cine nu ravneste sa si-l cunoasca macar cu un ceas mai devreme? Toti nadajduim fatis ori in taina ca intr-o zi ne vom intalni cu norocul. Saracul lipit pamantului jinduie sa se scuture de saracie, bogatul viseaza sa devina si mai bogat. Printul se vrea rege. Regele se vrea imparat. (Zaharia Stancu)

In vis nu e bine sa te miri de nimic. (Zaharia Stancu)

Parca stii vreodata cand pleci la drum unde o sa ajungi? (Zaharia Stancu)

De ce sa-mi fie teama? O viata are omul. si cu-a mortii doua. (Zaharia Stancu)

Mortii sunt mai grei decat viii, sau cel putin asa le par oamenilor. (Zaharia Stancu)

Cand te doare mult carnea, sufletul se linisteste si te lasa in pace. (Zaharia Stancu)

Nu e foc pe lume mai puternic decat focul care... arde focul dragostei. (Zaharia Stancu)

Orice om care se hraneste cu o nadejde traieste, se agata de viata cu toate puterile si traieste. (Zaharia Stancu)

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odata pace in lume. si pe atunci... (Zaharia Stancu)

Dar omul nu poate sa uite tocmai ceea ce ar vrea sa uite, tocmai ceea ce tine cu orice pret sa uite. (Zaharia Stancu)

Nu cred in semne. N-am crezut niciodata si n-o sa cred tocmai acum, la batranete. Mi-ar fi si rusine. (Zaharia Stancu)

Eu... eu am un mare dispret pentru munca. Dispretuiesc oamenii, pentru ca muncesc si pentru ca se supun legilor. (Zaharia Stancu)

Rasete, hohote, chiuituri. Niciodata femeile nu sunt mai vesele decat atunci cand se scalda goale, in apa, sub soare. (Zaharia Stancu)

Cu cat arma pe care o tine omul in maini e mai grozava, cu atat omul devine mai rau, mai ticalos, mai pornit pe crime. (Zaharia Stancu)

Iarba creste repede. Oamenii cresc greu, iar dupa ce sunt doborati de moarte, nu mai cresc deloc. Se fac una cu pamantul. (Zaharia Stancu)

Poate ca viata nu este altceva decat un lant de "acum", un "acum" legat de alt "acum". Acum ma nascui. Acum traii. Acum mor. (Zaharia Stancu)

Nimeni, niciodata, nu izbutise sa citeasca ceva in ochii orbilor. Ochii orbilor sunt morti intocmai ca ochii morti ai mortilor. (Zaharia Stancu)

Timpul nu se opreste pe loc. Orice s-ar intampla pe pamant, pe stele sau printre stele, el merge inainte cu aceiasi pasi masurati. (Zaharia Stancu)

Timpul ne minte de parca ar fi om. Dar de unde stim noi ca timpul nu e om? Poate e om. Om ca tine, ca mine, numai ca noi nu-l vedem. (Zaharia Stancu)

Razboiul e razboi si cand il pornesti trebuie sa te gandesti si la rau. Eu unul zic ca intai si intai trebuie sa te gandesti la rau. (Zaharia Stancu)

Cand moare un om, rubedeniile si prietenii lui se grabesc sa-l ingroape. De cand e lumea lume se stie ca mortii incurca viata celor vii. (Zaharia Stancu)

Omului, chiar celui batran, oricat ar fi trait, tot o sa i se para ca n-a trait destul. Omul nu se satura niciodata de viata... niciodata. (Zaharia Stancu)

Vii gol pe lume, dar cand pleci din ea trebuie sa pleci imbracat. De ce trebuie? Pentru ca asa poruncesc stravechile legi nescrise ale lumii. (Zaharia Stancu)

Omul e mai tare decat soarele neindurator al secetei, decat ploile nemiloase ale toamnei, decat viscolele cumplite ale iernii. Le infrunta si le biruie pe toate. (Zaharia Stancu)

Vezi, noi nu aveam nimic cu soldatii din fata noastra. Erau si ei oameni ca si noi, dar era razboi. Ei trebuia sa ne omoare pe noi si noi trebuia sa-i omoram pe ei. (Zaharia Stancu)

Se culca langa omul ei, pe mana lui, langa pieptul lui. ii auzi inima batand. O asculta. si i se paru ca a patruns chiar in inima lui si ca e gata sa adoarma chiar in inima lui. (Zaharia Stancu)

Toate se fac una cu pamantul. Toate se fac, pana la urma, pamant. Poate... Poate ar fi fost mai bine sa nu ne fi nascut. Dar asa... ne nastem... crestem... murim... devenim pamant. (Zaharia Stancu)

Razboiul de aceea era razboi: ca sa manance oameni, cat mai multi oameni.(Zaharia Stancu)

O viata de om e o viata de om, oricat de putin sau oricat de mult ar tine. (Zaharia Stancu)

Ce vrea razboiul? Vietile oamenilor, nimic altceva decat vietile oamenilor. (Zaharia Stancu)

Anii aprind in inimile oamenilor dragostea, si tot anii o topesc si o sting. (Zaharia Stancu)

Noroc am avut. Cu carul. insa nu stiu cum s-a facut ca l-am pierdut pe drum. (Zaharia Stancu)

Cand eram tanar, eram tanar si prost. Acum sunt batran si tot prost am ramas. (Zaharia Stancu)

De ce omul era o data copil, o data tanar, o data matur si de o mie de ori batran?! (Zaharia Stancu)

In vis, uneori, sunt pamanturi vii si pamanturi moarte, sunt ape vii si sunt ape moarte. (Zaharia Stancu)

Razboiul, unora le-aduce moarte ori schilodiri. Altora, avere. Asa a fost de cand lumea. (Zaharia Stancu)

Mai curand sau mai tarziu viii ii uita pe cei morti. ii uita de tot, chiar de tot ii uita. (Zaharia Stancu)

In timp de razboi numai oamenii erau ieftini, atat de ieftini ca aproape nu pretuiau nimic. (Zaharia Stancu)

Timpul va lucra. Timpul stinge, in trecerea lui lina, peste lume, multe. Stinge si vietile oamenilor. Le subtiaza incet-incet si pe urma sufla in ele ca in niste lumanari sleite si le stinge. (Zaharia Stancu)

Acum viata omului nu pretuieste nici cat o ceapa degerata. Acum.. acum viata omului... E ca si cum ai sufla intr-o lumanare aprinsa. Pfuu! sufli o data, si gata! Rareori... numai rareori e nevoie sa sufli de doua ori. (Zaharia Stancu)

Multi oameni, pana la razboiul asta, n-au omorat pe nimeni. si acum omoara fara sa clipeasca din ochi. Acum aproape ca nu e om care sa nu fi omorat cel putin un alt om. Razboiul.. razboiul calca in picioare toate legile. (Zaharia Stancu)

Nu intotdeauna lucrurile se intampla dupa cum vrea omul sa se intample. Nimeni nu poate muri in locul altuia si nimeni nu poate trai in locul altuia. Fiecare om isi are viata lui si, de asemenea, fiecare om isi are moartea lui! (Zaharia Stancu)

Omul are o singura inima si in aceasta singura inima incape si bunatatea si rautatea. Uneori, iese la iveala bunatatea, alteori rautatea. Dupa imprejurari. Acum, de cand cu razboiul, bunatatea a pierit din inimile noastre, a ramas numai rautatea. Numai rautatea. (Zaharia Stancu)

Viata, oricum ar fi traita, nu este decat un crampei de lumina. Pentru fiecare om, atat e viata: un crampei de lumina. Inaintea acestui crampei de lumina: oceane de intuneric. Dupa ce se va ispravi acest crampei de lumina: oceane de intuneric, oceane de intuneric si nimic altceva. (Zaharia Stancu)






Citate de Zaharia Stancu


Aceasta pagina a fost accesata de 1794 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio