Autori > Duiliu Zamfirescu
La Orsova
Dunare batrana, spune, ce ascunde
Trupul tau in unde,
De te zbati in maluri, urli de manie
Pana ce Carpatii piscurile-si pleaca,
Apa ta sa treaca,
Galgaind in mersul ei de vijelie?
Din adanca umbra de pe malul verde
Gandul meu se pierde
Peste nesfarsirea careia-i plutesti,
Peste timp de astazi si de altadata,
Cand batea curata
Inima in pieptul lumii romanesti.
Ca de-au fost pacate, lipsa de credinta,
Pas si neputinta,
Lifte peste lifte, unguri si tatari,
Au mai fost si oameni, fost-au pamanteni,
Domnii si mosnenii,
Drept-coboratorii din legionari.
Si-a mai fost stapanul stancilor carunte,
Bourul de munte,
Strajuindu-si singur codrul la pripoare,
Decebal voinicul, fiu de fiu localnic,
Ridicandu-si falnic
Fruntea catre oastea lor navalitoare.
Tu, ce pe sub malul negru de ruine
Te framanti in tine
Nabusind avantul apei furioase,
Si prefaci in tramba lucie de bruma
Sipote de spuma,
Ca sa legeni raza stelelor sfioase,
Tu mai speri ca, poate, au sa mai coboare
Lungile pripoare
Dacii cu Zamolxe si Boeribiste
Ca sa ia virtute, band apa din tine,
Si sa ti se-nchine,
Si sa-si lumineze fetele lor triste.
Nu mai vin. Dar vremea, care schimba toate,
Multe vrea si poate,
Multe le preface si le-ntinereste:
Pune vis in codri, umbra in poiene,
Doruri pe sub gene,
Viers si bucurie pune-n tot ce creste.
Salve, tie, apa binefacatoare,
Ce te-nalti spre soare
Si te lasi pe holde, rod si avutie!
Creasca-ti flori pe maluri jururi-imprejururi,
Tanaro de-a pururi,
Tanaro, eterno, salve, salve tie!!
(vol. Pe Marea Neagra 1919)
La Orsova
Aceasta pagina a fost accesata de 571 ori.