Autori > Duiliu Zamfirescu


Noapte buna



Noapte bună, noapte bună,
Copilaş cu gura mică,
Dormi sub razele de lună
Şi la cap c-o floricică.

Mâine, când te-i deştepta,
Razele din sfântul soare
Genele ţi-or săruta,
Socotindu-te o floare.

Şi-or trimete către tine
De pe-un vârf de romaniţă
Ursitoarele de bine
Pe aripi de gărgăriţa.

Azi norocul îţi zâmbeşte,
De pe drumuri te adună:
Gărgăriţa urmăreşte,
Urmăreşte-o... Noapte bună.

(1893)





Noapte buna


Aceasta pagina a fost accesata de 576 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio