Autori > Carroll Lewis


Capitolul 03 - Un miting alergator si o poveste cu coada lunga



Capitolul 03

Un miting alergator si o poveste cu coada lunga




Fu o adunare cu adevărat ciudată, când se strânseră laolaltă pe mal: păsările cu penajul ud leoarcă, animalele cu blana lipită de trup, toate şiroind de apă, cu mutrişoarele triste şi simţindu-se cât se poate de stingherite.

După cum era şi firesc, cea dintâi problemă fu - cum să se usuce. Fiecare îşi dădu cu părerea în privinţa aceasta; şi nu trecuseră nici câteva minute, că deja Alice  le  vorbea  fără  pic  de  sfială  noilor  săi  prieteni,  de  parcă  i-ar  fi  cunoscut intotdeauna. La drept vorbind, purtă o lungă discuţie cu Lori, care sfârşi prin a se bosumfla, spunând destul de nătâng:

-  Eu sunt mai bătrân ca voi şi ştiu mai bine ce trebuie făcut.

Acest lucru i se păru Alicei de neacceptat şi vru să afle câţi ani are. Cum el refuză cu hotărâre să-i spună vârsta exactă, discuţia se încheie brusc.

Intr-un târziu, Şoarecele, care părea a avea un pic de autoritate asupra celorlalte animale, porunci cu glas puternic:

-  Aşezaţi-vă cu toţii şi ascultaţi-mă! O să fac în curând în aşa fel, încât să fiţi cu toţii uscaţi!

Toată lumea luă loc formând, un cerc mare, în mijlocul căruia se afla Şoarecele. Alice îi aruncă acestuia o privire neliniştită; îşi dădea seama că, de nu se va usca repede, avea să capete o răceală grozavă.

- Hm!  făcu  Şoarecele,  luându-şi  un  aer  important. Sunteţi  gata  cu  toţii? Iată povestea pe care o cunosc, cea mai seacă cu putinţă, singura capabilă să vă usuce pe loc. Linişte în cerc, vă rog! "William Cuceritorul, a cărui cauză beneficia de sprijinul Papei, primi de îndată supunerea Englezilor, care aveau nevoie de un conducător şi care, de ceva vreme, se deprinseseră cu uzurpările şi cu cuceririle. Edwin şi Mor car, conţii de Mercia şi Northumbria..."

- Brrrr! făcu Lori, tremurând.

- Imi cer iertare! spuse politicos Şoarecele, dar încruntându-şi sprâncenele. Aţi spus ceva?

- N-am fost eu! spuse grăbit Lori.

- Mi s-a părut că aud pe cineva vorbind, reluă Şoarecele. Să continui: "Edwin şi Morcar, conţii de Mercia şi de Northumbria, trecură de partea acestuia; şi Stigand, Arhiepiscopul patriot de Canterbury, găsi nimerit..."

- Găsi ce? întrebă Raţa.

- Găsi  nimerit,  răspunse  Şoarecele,  fără  a  încerca  să-şi  ascundă  supărarea. Bineînţeles, ştiţi ce înseamnă "nimerit".

- Ştiu destul de bine ce vrea să zică "nimerit", când eu sunt cel ce nimereşte peste ceva, spuse Raţa; de obicei e o broască sau un vierme. întrebarea este, peste ce a nimerit Arhiepiscopul?

Fără să dea cea mai mică atenţie vorbelor Raţei, Şoarecele se grăbi să continue:

-..."şi  găsi  nimerit  să  se  ducă  cu  Edgar  Atheling  în  întâmpinarea  lui  William, pentru a-i oferi acestuia coroana. La început, William se purtă cu cumpătare. Dar obrăznicia Normanzilor săi..." Cum te mai simţi, micuţo? întrebă el, întorcându-se spre Alice.

- La fel de udă ca şi până acum, răspunse Alice cu glas trist; se pare că povestea ta nu m-a uscat nici cât negru sub unghie.

- In acest caz, spuse, ridicându-se cu un aer solemn, Pasărea Dodo, propun amânarea  acestei  adunări,  în  vederea  adoptării  imediate  a  unui  remediu  mai energic...

-  Vorbeşte mai clar!  spuse Puiul de Vultur.  Nu înţeleg nimic din vorbele astea complicate şi, în plus, cred că nici măcar tu nu pricepi nimic!

Puiul de Vultur îşi lăsă capul în jos, pentru a ascunde un zâmbet; celelalte păsări chicotiră gălăgios.

- Ceea ce voiam să spun, continuă, cu un aer jignit, Pasărea Dodo, este că cel mai bun mod de a ne zvânta este un Miting în pas alergător.

- Ce este acela un Miting în pas alergător? întrebă Alice; nu că i-ar fi păsat prea mult să ştie, dar Dodo se întrerupsese, ca şi când ar fi dorit ca cineva să ia cuvântul; nici unul din cei prezenţi nu părea dispus să spună ceva.

- Cea mai bună metodă de a explica este să-l facem pur şi simplu.

(Şi, cum se prea poate să vreţi şi voi să încercaţi într-o zi de iarnă, o să vă spun cum a făcut Pasărea Dodo.)

Mai întâi, a desenat o pistă de alergări, un fel de cerc ("n-are importanţă forma exactă", a zis el) şi apoi i-a aşezat pe toţi de-a lungul traseului, din loc în loc. N-a folosit  semnalul  obişnuit:  "Pe  locuri...  fiţi  gata...  start!",  ci  fiecare  începea  să alerge care încotro îl tăia capul, oprindu-se atunci când dorea, astfel încât nu era deloc uşor să-ţi dai seama când se termină alergarea. După ce o ţinură aşa, preţ de vreo jumătate de oră şi se uscară bine, Dodo strigă brusc:

- Alergarea a luat sfârşit!

Se adunară cu toţii în jurul lui, gâfâind de atâta oboseală şi întrebând:

- Dar cine a câştigat?

La această întrebare, Pasărea Dodo nu putu da un răspuns pe loc, ci chibzui îndelung; rămase tăcută o bucată de vreme, ţinându-şi un deget la frunte (aşa cum îl vedeţi de obicei pe Shakespeare în poze şi în tablouri), pe când ceilalţi aşteptau în linişte.

In cele din urmă, zise:

- Toţi aţi câştigat, şi toţi trebuie să primiţi câte un premiu.

- Dar cine va înmâna premiile? întrebară toţi în cor.

- Cum cine? Ea, bineînţeles, răspunse Pasărea Dodo, arătând cu degetul spre Alice.

Şi toţi dădură buzna spre Alice, strigând de-a valma:

- Premiile! Premiile!

Alicei nu-i dădea prin gând ce să facă; băgă repede mâna în buzunar, de unde scoase la iveală o cutiuţă de caramele (spre norocul ei, apa sărată nu ajunsese la ele) şi începu să împartă premiile. Era chiar câte una de fiecare.

-  Dar şi ei trebuie să i se dea un premiu, spuse Şoarecele.

-  Cum  să  nu!  aprobă,  cu  gravitate,  Pasărea  Dodo.  Ce  mai  ai  prin  buzunare? întrebă el, întorcându-se spre Alice.

- Doar un degetar, răspunse tristă Alice.

- Dă-mi-l, zise Pasărea Dodo.

Se adunară din nou în jurul ei, şi Pasărea Dodo îi înmâna solemn degetarul, spunând:

- Te rugăm să primeşti acest frumos degetar!

Şi după ce scurta cuvântare luă sfârşit, începură cu toţii să aplaude.

Alice găsi toată povestea asta foarte hazlie, dar, cum toţi îşi păstrau un aer foarte serios, nu cuteză să râdă. Şi, cum nu găsi nimic de spus, se mulţumi să facă o plecăciune, luându-şi un aer cât putu de grav, pe măsura momentului.

Apoi, se apucară să mănânce bomboanele, lucru care produse ceva zgomot şi oarecare încurcături, căci păsările mai mari se plânseră că nu puteau să le guste pe  ale  lor,  iar  cele  mici  se  înecară,  încât  fură  nevoite  să  primească  câţiva pumnişori în spate, pentru a-şi reveni. Până la urmă totul se sfârşi cu bine, toată lumea se aşeză din nou în cerc şi îl rugară pe Şoarece să le mai povestească câte ceva.

- Mi-ai promis, ţii minte, că-mi spui povestea ta, zise Alice şi de ce nu poţi suferi pe... P şi C..., adăugă ea, aproape şoptit, de teamă să nu-l supere iar.

- E lungă şi tristă! zise Şoarecele, întorcându-se spre ea şi oftând adânc.

- E lungă,  într-adevăr,  zise  Alice,    măsurând  din  ochi,  cu  uimire,  coada Şoarecelui, dar de ce spui că e şi tristă?

Continuă  să-şi  frământe  mintea  cu  această  întrebare,  în  vreme  ce  Şoarecele vorbea; şi iată cum îşi închipui ea povestea:

MOTANUL ŞI ŞORICELUL

Un motan hotărât
"Şoricel", spuse, "atât
Ştiu: că nu-s ocupat,
Deci te vreau judecat!
Nu fugi, nu nega,
Că ne vom judeca,
Pentru că absolut
Nimic n-am de făcut!"
Şoricelul strigă:
"Domnule, eu ştiu că,
Fără judecător, Judecata-i omor!"
"Mă fac eu procuror,
Tot eu judecător;
Judec parte cu parte:
Te condamn eu la moarte."

- La ce te gândeşti? Nici măcar nu m-asculţi! îi zise Şoarecele Alicei, cu voce aspră.

- Imi cer iertare, răspunse Alice, cu părere de rău. Ai ajuns la al cincilea cot, nu-i aşa?

-  Ce cot? ţipă Şoarecele furios. Dacă n-asculţi! Iar s-o-nnod?

-  Un nod? zise Alice, uitându-se cu îngrijorare la coada Şoarecelui. Şi cum era gata mereu să ofere ajutor cuiva, adăugă: te ajut să-l deznozi, arată-mi unde e!

-   Nici   prin   gând   nu-mi   trece!   strigă   supărat Şoarecele, ridicându-se şi îndepărtându-se de Alice. Mă jigneşti, îndrugând astfel de prostii!

- N-am vrut una ca asta! zise biata Alice. Dar ştiu că eşti supărăcios, nu glumă!

- Te rog, vino înapoi şi sfârşeşte-ţi povestea! Şoarecele dădu doar din cap şi iuţi pasul.

- Ce păcat că n-a vrut să mai rămână alături de noi! zise suspinând Lori, de îndată ce Şoarecele se îndepărtă. Un bătrân Crab profită de ocazie pentru a-i spune fiului său:

-  Ei,  dragul  meu!  Asta  să-ţi  servească  drept  lecţie,  să  nu-ţi  pierzi  niciodată cumpătul!

-  Taci, tată! zise tânărul Crab, pus pe harţă,  ai înnebuni până şi o stridie!

- Ce mult aş vrea ca Dina să fie aici! spuse Alice cu voce tare, fără a se adresa cuiva anume. Ea ar putea să-l aducă imediat înapoi!

- Şi cine este, mă rog, Dina asta? întrebă Lori.

Alice, gata oricând să vorbească de preferata ei, zise:

- Dina este pisica noastră! N-o întrece nimeni la prinderea Şoarecilor! Ei! Ce tare mi-ar plăcea s-o vedeţi când vânează păsărele! Da, nici n-o zăreşte bine, că - hap! şi-a şi înghiţit-o!

Vorbele ei îi înspăimântă grozav pe cei prezenţi: câteva păsări o tăiară la fugă, în graba mare; o Coţofană bătrână se înfoie în pene, zicând:

- Trebuie să pornesc spre casă, nu-mi prieşte aerul nopţii la gât!

Un Canar îşi chemă puişorii, zicându-le:

- Veniţi iute, dragii mei! E timpul să mergeţi la culcare!

Sub diferite pretexte, dispărură cu toţii şi Alice se văzu în curând din nou singură.

- N-ar fi trebuit să pomenesc de Dina! îşi zise ea cu tristeţe. Nimeni nu pare s-o placă pe aici şi totuşi, sunt convinsă că-i cea mai bună pisică din lume! Oh, Dina, draga mea Dina! O să te mai revăd vreodată?

Şi  biata  Alice  se  puse  din  nou  pe  plâns,  căci  se  simţea  tare  singură  şi deznădăjduită.

După puţină vreme, auzi din nou nişte paşi grăbiţi şi, crezând că era Şoarecele, care  se  răzgândise  între  timp  şi  venea  să-şi  termine  povestea, ridica repede privirea.





Poezie Alice in tara minunilor
Capitolul 01 - Alice coboara in vizuina iepurasului
Capitolul 02 - Balta de lacrimi
Capitolul 03 - Un miting alergator si o poveste cu coada lunga
Capitolul 04 - Iepurasul trimite un biletel
Capitolul 05 - Povetele Domnului Omida
Capitolul 06 - Purcel cu piper
Capitolul 07 - Ceaiul nebunilor
Capitolul 08 - O partida de crochet la Regina
Capitolul 09 - Povestea Falsei Broaste Testoase
Capitolul 10 - Cadrilul homarilor
Capitolul 11 - Cine-i hotul tartelor?
Capitolul 12 - Alice depune marturie


Aceasta pagina a fost accesata de 833 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio