Autori > Carroll Lewis


Capitolul 06 - Purcel cu piper



Capitolul 06

Purcel cu piper



De un minut sau două stătea în faţa casei, întrebându-se ce să facă mai întâi; când, deodată, se ivi, alergând dinspre pădure, un lacheu (îl consideră lacheu, din pricină că era îmbrăcat în livrea, altminteri, judecând după faţa lui, l-ar fi luat drept un peşte.)

Acest lacheu se apropie de casă şi ciocăni tare în uşă. Uşa îi fu deschisă de către un alt lacheu în livrea, cu o faţă rotundă şi ochii mari, ca de broască. Amândoi lacheii aveau părul pudrat şi aranjat în bucle ce le acopereau tot capul. Alice nu mai putea de nerăbdare să afle ce se petrecea; se trase puţin mai la o parte, în pădure, ca să tragă cu urechea la ce vorbesc. întâi şi întâi Lacheul-Peşte scoase la iveală, de sub braţ, o scrisoare mare, aproape cât el de mare, pe care i-o dădu celuilalt, spunând pe un ton solemn:

- Pentru Ducesă. O invitaţie din partea Reginei la o partidă de crochet.

Lacheul-Broască repetă pe acelaşi ton solemn ca şi Lacheul-Peşte, schimbând un picordinea cuvintelor:

- De la Regină, o invitaţie la o partidă de crochet. Pentru Ducesă.

Apoi îşi făcură unul altuia câte o plecăciune adâncă, şi buclele li se amestecară.

Văzând una ca aceasta, Alice se prăpădea de râs, motiv pentru care trebui să alerge înapoi, în pădure, pentru a se ascunde, de frică să n-o audă cei doi; şi, când scoase iar capul ca să privească,  Lacheul-Peşte plecase, iar celălalt, stând pe jos, aproape de uşă, privea neclintit cerul.

Alice se apropie cu sfială de casă şi bătu.

- Degeaba baţi, îi spuse Lacheul, şi asta din două motive: în primul rând, fiindcă eu mă găsesc de aceeaşi parte a uşii ca şi dumneata; în al doilea rând, deoarece cei dinăuntru fac atâta gălăgie, încât nu te pot auzi.

- Atunci vă rog să-mi spuneţi cum aş putea să intru? întrebă Alice.

- Ar mai avea rost să baţi, vorbi înainte Lacheul, neţinând seama de spusele ei, dacă ar fi uşa asta între noi. De pildă, dacă ai fi dumneata înăuntru, sa putea să baţi şi eu aş putea să-ţi deschid, înţelegi?

In vreme ce vorbea se holba întruna la cer, şi Alice gândi că aceasta era, cu siguranţă, ceva nepoliticos.

"Da' poate că nu e el de vină - n-o fi putând altfel; are ochii atât de apropiaţi de creştetul capului! Dar, în orice caz, ar putea cel puţin să-mi răspundă la întrebări."

- Cum să fac să intru? repetă ea, cu glas tare. Lacheul zise:

- Eu o să stau aici până mâine.

Chiar în acea clipă uşa casei se deschise şi zbură prin ea, chiar peste capul Lacheului, o farfurie mare; nu-i atinse decât nasul şi zbură mai departe, până se sparse de un copac.

-...  sau poate până poimâine, continuă Lacheul, pe acelaşi ton, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

- Cum să intru? întrebă din nou Alice, cu glas mai tare.

- Păi, chiar trebuie să intri? întrebă Lacheul. Asta e prima problemă pe care o avem de lămurit, înţelegi dumneata?

Asta aşa era, fără îndoială, numai că Alicei nu-i prea plăcu s-o audă de la el.

-  E îngrozitor,  bombăni  pentru  sine,  cum  te  contrazic  toate  fiinţele  astea!  Te înnebunesc, nu altceva!

În tot acest timp, Lacheul găsise un bun prilej ca să-şi repete observaţiile de adineauri, cu câteva înflorituri:

- Eu o să stau aici fără-ntrerupere, spuse el, zile întregi.

- Şi eu ce-o să fac? întrebă Alice.

-  Faci ce pofteşti, răspunse Lacheul, începând să fluiere.

"Tot degeaba vorbesc cu el", îşi zise Alice, "în culmea disperării: e complet idiot!"

Apoi deschise uşa şi intră.

Uşa dădea direct într-o bucătărie mare, plină de fum. în mijlocul încăperii, pe un scăunel cu trei picioare, stătea Ducesa, ţinând în braţe un copil mic. Bucătăreasa, aplecată deasupra focului, amesteca într-un ceaun mare, care părea a fi plin cu supă.

"Mai mult ca sigur a pus prea mult piper în supă!" îşi zise Alice, printre strănuturi.

Intr-adevăr, tot aerul răspândea mirosul de piper. Până şi Ducesa strănuta din când în când, iar copilaşul ba strănuta, ba ţipa, fără întrerupere. Singurele fiinţe din  bucătărie  care  nu  strănutau  erau  bucătăreasa  şi  o  pisică  mare,  ce  stătea întinsă pe vatră, rânjind cu gura până la urechi.

-  Sunteţi atât de bună să-mi spuneţi, zise Alice, sfioasă, căci nu era prea sigură dacă  era  politicos  să  vorbească  ea  prima,  de  ce  rânjeşte  astfel  pisica dumneavoastră?

-  Pentru  că-i  o  pisică  de  Cheshire, de-aia, zise Ducesa. Porcule!

Ultimele cuvinte fură rostite cu atâta violenţă, încât Alice tresări; dar, nu după mult timp, înţelese că nu ei îi erau adresate, ci copilaşului; prinse din nou curaj şi continuă:

- Nu ştiam că pisicile de Cheshire rânjesc fără-ntrerupere, mai bine spus, nici nu ştiam că pisicile ştiu să rânjească.

- Toate ştiu, zise Ducesa, şi mai toate rânjesc.

- Nu ştiam să existe vreuna înzestrată cu acest dar, zise Alice foarte cuviincios, bucuroasă că a reuşit să lege o discuţie cu cineva.

- Tu nu ştii multe, mai e vorbă! răspunse Ducesa. Alicei nu-i plăcu tonul cu care-i spusese aceasta şi gândi c-ar fi mai bine să schimbe subiectul de conversaţie în vreme ce Alice se străduia să găsească alt subiect, bucătăreasa scoase ceaunul cu supă şi, imediat după aceea, începu să azvârle cu tot ce-i pica-n mână înspre Ducesă şi copil; mai întâi cu vătraiul, apoi urmă o ploaie de cratiţe, de tăvi şi de farfurii.

Ducesa, chiar şi atunci când o nimerea câte un obiect, nu se ferea, iar copilul ţipa oricum atât de tare, încât era cu neputinţă să-ţi dai seama dacă era din pricina loviturilor sau nu.

- Ah, te rog, bagă de seamă ce faci! Ah, fii atentă la năsucul lui, strigă Alice, sărind de la locul ei şi tremurând de frică, căci o cratiţă neobişnuit de mare zbură chiar pe lângă nasul copilului, încât fu gata să i-l strivească.

-  Dacă şi-ar vedea fiecare de treaba lui, zise, cu deosebită asprime, Ducesa, s-ar mişca lumea mult mai repede.

- Dar asta n-ar fi de nici un folos, zise Alice, încântată că a prins prilejul de a arăta şi ea niţel ce ştie. Gândiţi-vă doar, cum s-ar mai descurca ziua cu noaptea? Ştiţi, nu-i aşa, că pământul are nevoie de douăzeci şi patru de ore ca să se răsucească în jurul axei sale.

- Că tot veni vorba de răsucit, zise Ducesa, răsuciţi-i gâtul!

Alice aruncă o privire deosebit de îngrozită spre bucătăreasă, ca să vadă dacă are  de  gând  să  execute  ordinul  dat  de  Ducesă,  dar  aceasta  îşi  vedea în continuare de amestecatul supei şi părea că nici nu o ascultă.

Alice cuteză astfel să vorbească mai departe:

- Douăzeci şi patru de ore, dacă nu greşesc, sau douăsprezece? Am...

- Ah, ce tot mă baţi la cap cu astfel de lucruri! zise Ducesa. Am urât întotdeauna cifrele!

Apoi se apucă iar să adoarmă copilul, cântându-i un fel de cântec de leagăn şi scuturându-l puternic la sfârşitul fiecărui vers:

Răsteşte-te la băieţel
Şi bate-l când strănută,
Căci vrea să te-enerveze el
Cu mintea-i prefăcută.

REFREN (cu participarea bucătăresei şi a bebeluşului)
Hau! Hau! Hau!

În vreme ce Ducesa cânta a doua strofă, îşi arunca copilul în sus şi-l prindea apoi din zbor. Biata fiinţă ţipa atât de tare, încât Alice abia putu pricepe ultimele cuvinte ale cântecului.

Eu mă răstesc la băieţel
Şi-l bat oricând strănută –
Praf de piper inspiră el
în joaca-i ne-ntrecută.

REFREN
Hau! Hau! Hau!

- Poftim! Dacă vrei, îl poţi legăna şi tu un pic! îi zise Ducesa Alicei, zvârlind copilul spre ea. E vremea să mă îmbrac, ca să merg la o partidă de crochet la Regină.

Şi ieşi în grabă din odaie.

Bucătăreasa aruncă după ea cu o cratiţă, care însă abia o atinse.

Alice prinse copilul, nu fără greutate, căci mititelul avea o formă tare ciudată: ţinea braţele şi picioarele întinse în lături.

"Parcă ar fi o stea de mare", gândi Alice.

Când fu luat în braţe, micuţul gâfâia şi se răsucea ca un viermişor, încât Alice, vreme de câteva minute, abia reuşi să nu-l scape pe jos.
îndată ce-şi dădu seama cum trebuie să procedeze pentru a-l ţine (îl împătureai ca şi când ai face un nod, şi apoi îl apucai de urechea dreaptă de piciorul stâng, ca să împiedici desfacerea nodului), îl scoase afară. "De nu-l voi lua cu mine", gândi Alice, "în două sau trei zile va fi mort. N-ar fi o crimă să laşi pe cineva într-un asemenea loc?"

Ultimele cuvinte fură rostite cu voce tare, iar bebeluşul îi răspunse cu un grohăit (nu mai strănuta, pentru moment).

- Nu mai grohăi, îi zise Alice. Nu aşa se vorbeşte.

Copilul  grohăi  din  ce  în  ce  mai  tare,  iar  Alice  îi  privea  cu  nelinişte  chipul, întrebându-se ce era urât la el. Avea, fără îndoială, nasul în vânt, aducând mai mult a rât decât a nas; pe de altă parte, ochişorii păreau mai mici decât cei ai unui bebeluş; până una-alta, nimic din înfăţişarea a-cestuia nu-i era pe plac Alicei. "Dar poate că e aşa urât din pricina plânsului", gândi ea, privindu-l iar în ochi ca să vadă de are lacrimi.

"Nu, n-are. De te vei schimba într-un purceluş, dragul meu", îi zise Alice, serioasă, "nu vreau să am de-a face cu tine. Bagă de seamă!"

Bietul de el izbucni iar în plâns (sau în grohăit, nu puteai să-ţi dai seama) şi plimbarea continuă o bucată de vreme fără ca Alice să mai scoată vreo vorbă.

Alice tocmai era pe cale de a se întreba: "Ce-o să mă fac cu această creatură când o s-o duc acasă?", când micuţul începu să grohăie cu atâta putere, încât Alice, oarecum îngrijorată, îşi coborî privirea asupra chipului său.

De data aceasta, se spulberă orice urmă de îndoială: era un purceluş sadea, şi îşi dădu seama că n-avea nici un rost să-l poarte în braţe. Simţi o adevărată uşurare când îl lăsă jos şi-l văzu alergând în grabă spre pădure.

"Pe măsură ce-ar fi crescut, ar fi devenit un copil tare hâd, dar, cu toate astea, găsesc că-i un purceluş destul de drăgălaş."

Tocmai  începuse  a  se  gândi  la  alţi  copii  de  vârsta  ei  care  i-ar  fi  părut  nişte purceluşi deosebiţi, întrebându-se: "Măcar de-am şti cum să-i schimbăm..." când, deodată, se trezi în faţa Pisicii de Cheshire, care stătea cocoţată într-un copac.

Zărind-o pe Alice, Pisica rânjea întruna. Alice o găsi destul de nostimă, daravea ghearele foarte lungi şi nenumăraţi colţi, fapt  pentru care se  cuvenea să i te adresezi cu respect.

- Pisicuţo de Cheshire..., zise ea, cu oarecare teamă în glas, neştiind cum să i se adreseze.  însă  Pisica  rânji  şi  mai  tare.  "Aşa,  văd  că-i  place",  gândi  Alice, continuând: Vrei, te rog, să-mi spui pe ce drum s-o apuc, ca să pot pleca de aici?

- Depinde unde vrei să ajungi, răspunse Pisica.

- Oriunde, numai să ajung undeva, adăugă Alice, drept explicaţie.

- Poţi fi sigură că vei ajunge, de vei merge destulă vreme, răspunse Pisica.

Alice fu nevoită să-i dea dreptate. Cuteză deci să-i mai pună o întrebare:

- Şi ce fel de oameni locuiesc prin părţile astea?

- In partea aceea, răspunse Pisica, arătând cu laba dreaptă, locuieşte un Pălărier; iar în partea asta, adăugă ea, fluturându-şi cealaltă labă, locuieşte un Iepure de Martie. Poţi s-o apuci în ce parte vrei, oricum amândoi sunt nebuni.

- Dar eu n-am poftă să mă duc printre nebuni, zise Alice.

- N-ai ce să-i faci, zise Pisica. Aici, toţi sunt nebuni. Şi eu sunt nebună. Şi tu eşti nebună.

- De unde ştii tu că eu sunt nebună? întrebă Alice.

- Trebuie să fii, răspunse Pisica, altfel ce-ai fi căutat pe aici?

Alice nu fu îndeajuns convinsă că asta era o dovadă; totuşi continuă să întrebe:

- Şi, mă rog, de unde ştii că eu sunt nebună?

- Mai întâi de toate, câinele e nebun? Nu e, zic eu. Aşa-i?

- Cred că aşa-i, răspunse Alice.

- Ei bine, vorbi mai departe Pisica, câinele mârâie când e mânios şi dă din coadă când e bucuros. Pe când eu, mârâi când sunt bucuroasă şi dau din coadă când sunt mânioasă. Prin urmare, sunt nebună.

- Eu zic că tu torci, nu că mârâi, o contrazise Alice.

- Spune-i cum doreşti, zise Pisica. O să joci şi tu astăzi crochet cu Regina?

- Aş fi încântată,  răspunse Alice,  dar n-am fost invitată până acum.

- O să mă vezi acolo, zise Pisica şi dispăru din nou. Alice nu fu însă prea mirată, căci începuse a se deprinde cu ciudăţeniile. Pe când încă mai privea locul unde stătuse mai devreme Pisica, deodată aceasta se ivi din nou:

- Ascultă, ce s-a întâmplat cu copilul? Era cât pe-aci să uit să te-ntreb.

- S-a preschimbat în purcel, răspunse Alice liniştită, de parcă ivirea acesteia i s-ar fi părut cu totul firească.

- Bănuiam eu, zise Pisica, pierind iar.

Alice stătu câtva timp la pândă, aşteptându-se ca Pisica să reapară; dar Pisica nu mai apăru, aşa că, după un minut - două, porni spre locul unde aflase că locuieşte Iepurele de Martie.

"Pălărieri am mai văzut", îşi zise ea. "Dar tot mai interesant e să-l văd pe Iepurele de Martie; şi, cum acum suntem abia în luna mai, s-ar putea ca acesta să fie mai puţin nebun decât în martie."

Pe când îşi vorbea astfel, ridică ochii şi iată că Pisica se găsea din nou agăţată de o ramură de copac.

- Ai zis purcel sau cercel? întrebă Pisica.

- Am zis purcel, răspunse Alice, şi-aş dori să nu mai tot apari şi dispari aşa brusc, mă ameţeşti, pur şi simplu!

- Am înţeles, zise Pisica, dispărând de data asta, uşor, uşor, începând cu vârful cozii şi sfârşind cu rânjetul, care mai continuă o vreme, după ce restul pisicii dispăruse.

"Ciudat!" gândi Alice. "Am mai văzut eu până acum pisică fără rânjet, dar rânjet fără pisică! N-am mai întâlnit aşa ceva de când mă ştiu."

Nu merse mult şi dădu peste casa Iepurelui de Martie; îşi închipui că asta trebuie să  fie  casa  lui,  de  vreme  ce  hogeagurile  se  înălţau  în  formă  de  urechi,  iar acoperişul era tapiţat cu blană de iepure.

Era o casă atât de mare, încât Alice nu cuteză să se apropie de ea înainte de a fi ronţăit bucăţica de ciupercă pe care o avea în mâna stângă, ca să crească de vreo şaizeci de centimetri. Chiar şi aşa, se îndreptă temătoare spre casa Iepurelui de Martie, spunându-şi: "Dar dacă totuşi e nebun de-a binelea? îmi pare de-a dreptul rău că n-am mers mai întâi la Palarier!"





Poezie Alice in tara minunilor
Capitolul 01 - Alice coboara in vizuina iepurasului
Capitolul 02 - Balta de lacrimi
Capitolul 03 - Un miting alergator si o poveste cu coada lunga
Capitolul 04 - Iepurasul trimite un biletel
Capitolul 05 - Povetele Domnului Omida
Capitolul 06 - Purcel cu piper
Capitolul 07 - Ceaiul nebunilor
Capitolul 08 - O partida de crochet la Regina
Capitolul 09 - Povestea Falsei Broaste Testoase
Capitolul 10 - Cadrilul homarilor
Capitolul 11 - Cine-i hotul tartelor?
Capitolul 12 - Alice depune marturie


Aceasta pagina a fost accesata de 991 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio