Autori > Carroll Lewis


Capitolul 10 - Cadrilul homarilor



Capitolul 10

Cadrilul homarilor


Falsa Broască Ţestoasă scoase un oftat adânc şi începu să-şi şteargă ochii cu una din înotătoarele sale. Se uită la Alice, încercând să vorbească, însă, vreme de un minut-două, nu izbuti să-şi potolească hohotele de plâns.

- Parcă s-a înecat cu un os de peşte, zise Grifonul, începând s-o scuture şi să-i dea pumnişori în spate.

Intr-un târziu, Falsa Broască Ţestoasă îşi recapătă glasul şi, cu obrajii şiroindu-i de lacrimi, îi zise Alicei:

- Fără-ndoială că n-ai trăit prea mult în mare...

- Nu, într-adevăr!

-... şi n-ai făcut niciodată cunoştinţă cu un homar...

Alice începu să zică:

- Am mâncat o dată...

Dar se întrerupse brusc, spunând:

- Nu, niciodată!

-... aşa că n-ai cum să-ţi închipui ce dans minunat este un Cadril de Homari!

- Trebuie să recunosc căi nu, răspunse Alice. Ce fel de dans e ăsta?

- Incepi prin a te alinia pe un rând de-a lungul malului mării..., explică Grifonul.

-  Pe   două   rânduri!   îl   corectă   Falsa   Broască Ţestoasă,  mai întâi focile,  la urmă broaştele ţestoase, somonul şi aşa mai departe; apoi, după ce au curăţat plaja de meduze...

- Şi asta necesită ceva timp, interveni Grifonul.

- ... fac doi paşi înainte...

- Fiecare îşi ia câte un homar drept cavaler de dans! strigă Grifonul.

- Bineînţeles, fac doi paşi înainte, se întorc la partener..., zise Falsa Broască Ţestoasă.

- Schimbă homarul şi se întorc în aceeaşi ordine, continuă Grifonul.

- Apoi, continuă Falsa Broască Ţestoasă, aruncă...

- Homarii! strigă Grifonul, sărind în sus. -... cât mai departe, în larg...

- Şi merg să-i ajungă, înotând! urlă Grifonul.

-   Fac   o   tumbă  în   mare!   strigă   Falsa   Broască Ţestoasă, făcând salturi neastâmpărate.

- Schimbă iar homarul! urmă, cu glas foarte ascuţit, Grifonul.

- Vin la mal şi... astea toate reprezintă abia prima figură,  spuse,  coborându-şi glasul,  Falsa Broască Ţestoasă.

Cele două creaturi, care, cât ţinu demonstraţia, nu încetaseră o clipă să sară ca nebunele în toate părţile, luară loc liniştite, cu nişte mutrişoare triste, uitându-se la Alice.

- Cred că-i un dans tare drăguţ! zise fetiţa, cu sfială.

- Vrei să-ţi arătăm  cum anume se  dansează? întrebă Falsa Broască
Ţestoasă.

- Aş fi încântată să văd! răspunse Alice.

- Să încercăm prima figură!   îi   propuse   Falsa Broască Ţestoasă Grifonului.

- Putem încerca foarte bine şi fără homari.  Dar care din noi doi va cânta?

-  Tu, cântă tu, te rog! Eu am uitat cuvintele.

Începură a dansa în cerc, cu un aer solemn, în jurul Alicei, călcând-o pe picior ori de câte ori treceau prea aproape de ea şi bătând pasul cu lăbuţele de dinainte.

In tot acest timp, Falsa Broască Ţestoasă cânta, cu o voce tărăgănată şi tristă:

"Mergi, te rog, un pic mai iute!" către-un melc spuse-o albită;
"Vine-un ton în urma noastră şi mă calcă pe codiţă.
De homari se umple ţărmul, de ţestoase în balans:
Stau nerăbdători pe plajă –
vrei şi tu să vii la dans?
Vii tu, nu vii, vii tu, nu vii, vii şi tu la dans?
Vii tu, nii vii, vii tu, nu vii, nu vii tu la dans?
Cert e că nici nu-ţi dai seama ce plăcere vom simţi
Cănd ne-aruncă-n largul mării cu homarii-n plină zi!"
Zise melcul: "Prea departe!" şi chiorâş privi,-n suspans;
"Mulţumesc frumos, albiţo, dar nu vreau să vin la dans.
Nu vreau, nu pot, nu vreau, nu pot, nu vreau eu la dans,
Nu vreau, nu pot, nu vreau, nii pot, nu pot eu la dans,
"Ce-are-a face că-i departe?" spuse peştele solzos,
"E un ţărm şi-n partea-ailaltă, cu nimica mai prejos.
Dinspre Anglia de faci paşi, către Franţa iei
avans. Deci nu păli, iubite melc, ci hai şi tu la dans!
Vii tu, nu vii, vii tu, nu vii, vii şi tu la dans?
Vii tu, nu vii, vii tu, nu vii, nu vii tu la dans?"

-  Mulţumesc, acest dans e foarte interesant să-l priveşti, zise Alice, fericită că în sfârşit se terminase. Cel mai mult mi-a plăcut cântecul acela despre albită!

-  Ah, cât despre albită, spuse Falsa Broască Ţestoasă, ei... ai văzut albite, nu?

- Da, răspunse Alice, am văzut de multe ori la mas... (dar se opri aici, chiar la timp.)

- Nu ştiu unde se găseşte această localitate Mas, zise Falsa Broască Ţestoasă, dar dacă le-ai văzut atât de des, ştii cum arată, nu-i aşa?

- Cred că da, răspunse Alice, gânditoare. Au cozile în gură şi sunt acoperite cu pesmet.

- In ceea ce priveşte pesmetul, n-ai dreptate, dacă ar fi aşa, apa mării l-ar spăla pe tot, zise Falsa Broască Ţestoasă. Dar chiar au cozile în gură, precum ai spus şi  asta  deoarece...,    aici  Falsa  Broască  Ţestoasă  se  întrerupse,  căscă  şi  îşi închise ochii. Spune-i tu de ce şi tot ce mai ştii, îi zise ea Grifonului.

- Deoarece obişnuiau, spuse Grifonul, să meargă cu homarii la dans.

Cum ele erau cele aruncate în apă, trebuind să se dea de-a rostogolule la o mare distanţă şi cum acest lucru dura ceva timp, îşi băgau cozile în gură. însă o dată şi le-au strâns aşa de tare în gură, că nu şi le-au mai putut trage înapoi. Asta-i tot.

- Mulţumesc, foarte interesant. N-am ştiut niciodată atâtea lucruri despre albită.

-  Dacă doreşti, îţi spun şi mai multe de-atât, zise Grifonul. Ştii de ce i se spune albită?

-   Nu mi-am   pus   niciodată   această  întrebare, mărturisi Alice. De ce, mă rog?

-  Pentru că lustruieşte ghetele şi pantofii celorlalţi peşti, replică, foarte solemn, Grifonul.

Alice  rămase  cu  gura  căscată  la  acest  răspuns neaşteptat.

-  Lustruieşte   ghetele   şi  pantofii   celorlalţi   peşti! repetă Alice, uimită.

-  Păi, gândeşte-te bine, cu ce ţi se lustruiesc ţie pantofii? Adică, ce-i face pe ei să lucească?

Alice cumpăni bine înainte de a răspunde:

- Cred că se dau cu negreală!

- Ghetele şi pantofii din mare sunt însă lustruiţi cu albită! continuă Grifonul cu o voce profundă. De-acum ştii!

-  Şi  din  ce  sunt făcuţi?  întrebă Alice  cu  mare curiozitate în glas.

-  Din tălpani şi calcani, fireşte, răspunse Grifonul cam repezit, orice creveţică ţi-ar fi putut spune asta!

- Dac-aş fi fost eu în locul albitei, spuse Alice, care încă se mai gândea la cântec, i-aş fi spus tonului: "Stai deoparte, te rog! Nu vrem un ton cu noi!"

- Erau obligaţi să-l aibă cu ei! spuse Falsa Broască Ţestoasă; nici un peşte nu poate spune nimic fără ton!

- Chiar  aşa?  întrebă  Alice  cu  un  ton  arătând  o  mare  uimire.

- Sigur că nu poate, spune Falsa Broască Ţestoasă; păi, dacă ar veni un peşte la mine şi mi-ar spune că urmează să ţină o cuvântare, l-aş întreba: "Cu ce ton?"

- Nu vrei să spui, "ce tonalitate va avea vocea ta"? întrebă Alice.

- Vreau să spun ceea ce vreau să spun! răspunse Falsa Broască Ţestoasă într-un ton ofensat.

Iar Grifonul adăugă:

- Hai să-auzim aventurile tale!

- Aş putea să vă povestesc aventurile mele, începând de azi-dimineaţă, zise cu sfială Alice; n-are rost să vă vorbesc de ziua de ieri, căci ieri eram altă persoană.

- Cum vine asta? întrebă Falsa Broască Ţestoasă.

- Nu, nu! Mai întâi ne spui aventurile! zise Grifonul nerăbdător; explicaţiile durează prea mult timp.

Alice începu prin urmare să le povestească aventurile sale, de când îl văzuse prima oară pe Iepurele Alb. Când îşi începu povestea, era un pic cam speriată, deoarece cele două creaturi se trăseseră prea aproape de ea şi stăteau cu ochii şi cu gura larg deschise, însă, pe măsură ce povestea, începuse a prinde curaj.

Cei  doi  păstrară  tăcerea,  până  ce  Alice  ajunse  cu  povestirea  la  poezia  "Eşti bătrân,  taică  William",  pe  care  i-o  recitase  domnului  Omidă  şi  le  povesti  cum greşise toate cuvintele din poezie; în acel moment Falsa Broască Ţestoasă trase puternic aer în piept şi zise:

- Nu mi-aş fi închipuit ceva mai ciudat!

- E cât se poate de ciudat! întări Grifonul.

-  Aşa, prin urmare, ai recitat greşit toată poezia! repetă gânditoare Falsa Broască Ţestoasă. Mi-ar plăcea să mi-o recite careva acum. Spune-i să înceapă, îi zise Falsa Broască Ţestoasă Grifonului, de parcă acesta ar fi avut o oarecare influenţă asupra Alicei.

-  Ridică-te în picioare şi recită "Este vocea trântorului", spuse Grifonul.

"Ce-mi mai dau porunci fiinţele astea şi mă fac să-mi repet lecţiile! Ca şi cum aş fi la şcoală!" Cu toate acestea, se ridică în picioare şi începu să recite poezia, dar cum mintea ei era tot la Cadrilul Homarilor, iar îi ieşi toată poezia anapoda.

Este vocea homarului; iată, declară: "Sunt prea bine făcut; nişte zahăr presară!". Ca şi raţa, îşi perie el chiar cu nasul Părul, nasturii, corpul, priindu-i popasul. Când nisipu-i uscat, cântă ca ciocârlia Şi bârfeşte rechinii, arătăndu-şi mânia. Dar când fluxul se-nalţă şi rechinii abundă are-o voce timidă şi dă se-ascundă.

- E altfel decât o spuneam eu când eram micuţ! zise Grifonul.

- Eu una, n-am mai auzit-o până-n clipa asta, spuse Falsa Broască Ţestoasă, dar mi se pare o sminteală fără egal.

Alice nu  zise  nimic;  se  aşeză,  cu  capul în  palme,  întrebându-se  de  va  mai fi vreodată ceva normal.

- Aş vrea să mi se explice şi mie versurile astea, zise Falsa Broască Ţestoasă.

- Ea nu e în stare de aşa ceva, zise repede Grifonul, treci la strofa următoare.

- Şi cum e cu părul? insistă Falsa Broască Ţestoasă. Cum izbutea să şi-l perie cu nasul?

-  Face parte din dans şi doar se prefac, răspunse Alice, cu totul dezorientată, grăbindu-se să schimbe subiectul.

- Treci la strofa următoare, repetă Grifonul; începe cu "Treceam prin grădina-i."

Alice,  care  nu  cutezi  să-l  refuze,  deşi  ştia  bine  că  din  nou  va  încurca  totul, continuă cu o voce tremurătoare:

Treceam prin grădina-i; văzui în incintă
Cum Pantera şi Buha-mpărţeau o plăcintă:
Pantera lua coaja şi lua umplutura,
Iar Buha cu blidul îşi tot umplea gura.
Terminară ei masa şi, cu-ngăduinţă,
Buha lingura-a luat-o, de bună credinţă:
Iar Pantera - urlând -, furculiţa, cuţitul
Şi banchetul fu gata.

- Ce rost are  să  reciţi  toate  bazaconiile  astea, o  întrerupse  Falsa  Broască Ţestoasă,  dacă nu le poţi şi explica? E cel mai încurcat lucru pe  care l-am auzit vreodată!

- Cred c-ar fi mai bine să renunţi, zise Grifonul, spre bucuria Alicei.

- Nu vrei să mai încercăm şi altă figură din Cadrilul Homarilor? întrebă Grifonul. Vrei să-ţi mai spună un cântec Falsa Broască Ţestoasă?

- Da,  da,  un  cântec,  te  rog,  dacă  Falsa  Broască  Ţestoasă  e  atât  de  bună, răspunse Alice, atât de repede, încât Grifonul spuse cu un aer destul de jignit:

- Fiecare cu gusturile sale! Cântă-i, dragă, "Supa de Broască Ţestoasă!"

Falsa Broască Ţestoasă oftă adânc şi începu, cu o voce înecată în suspine:

Supă  frumoasă,  înţeleaptă, 
în  castron  fierbinte-aşteaptă. 
Cine  nu  ştie: eşti gustoasă!
Supă de seară, supă frumoasă!
Suuuuuuu—pă frumoaaaaaa—să!
Suuuuuuu—pă frumoaaaaa—să!
Suuuuuu—pă de seaaaaaa—ră,
Supă frumoasă, frumoasă!
Supă frumoasă! Cine să vrea
Carne sau orice altceva?
Cine n-ar da orice din casă
Pe-un polonic de supă frumoasă?
Suuuuuuu—pă frumoaaaaaa—să!
Suuuuuuu—pă frumoaaaaa—săi
Suuuuuu—pă de seaaaaaa—ră,
Supă frumoasă, frumo—asa!

-  Mai  spune  o  dată  refrenul!  strigă  Grifonul  şi,  tocmai  când  Falsa  Broască Ţestoasă voia să-l repete, se auzi în depărtare un ţipăt:

- Începe procesul!

-  Haide! strigă Grifonul şi, trăgând-o pe Alice de mână, plecă în grabă, fără a mai aştepta finalul cântecului.

- Despre ce proces e vorba? întrebă Alice, gâfâind de atâta alergătură.

Dar Grifonul se mulţumi să repete doar "Haide!" şi o luă şi mai iute la pas, în vreme ce adierea vântului purta până la ei, din ce în ce mai slab, cuvintele triste:

Suuuuuu—pă de seaaaaaa—ră,
Supă frumoasa, frumoasa!





Poezie Alice in tara minunilor
Capitolul 01 - Alice coboara in vizuina iepurasului
Capitolul 02 - Balta de lacrimi
Capitolul 03 - Un miting alergator si o poveste cu coada lunga
Capitolul 04 - Iepurasul trimite un biletel
Capitolul 05 - Povetele Domnului Omida
Capitolul 06 - Purcel cu piper
Capitolul 07 - Ceaiul nebunilor
Capitolul 08 - O partida de crochet la Regina
Capitolul 09 - Povestea Falsei Broaste Testoase
Capitolul 10 - Cadrilul homarilor
Capitolul 11 - Cine-i hotul tartelor?
Capitolul 12 - Alice depune marturie


Aceasta pagina a fost accesata de 1257 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio