Autori > Carroll Lewis


Capitolul 01 - Casa din oglinda



Capitolul 01

Casa din oglinda




Un lucru era sigur: ca pisicuta alba n-avusese niciun amestec. Era numai si numai vina pisicutei negre. Pentru ca pisicutei albe de un sfert de ora ii tot spala fata pisica-mama (si, daca stai sa te gandesti, ea fusese in tot timpul asta foarte cuminte). Asa ca, vezi bine, nu puteai da vina pe ea nici un pic.
Uite cum isi spala Dina odraslele pe fata: mai intai o tinea jos pe biata pisicuta, apasand-o cu o laba pe-o ureche, si apoi, cu cealalta laba, ii freca bine toata fata, in raspar, incepand de la nas. Si chiar acum, dupa cum spuneam, se muncea de zor cu pisicuta alba, care statea culcata fara sa se miste si incerca sa toarca, dandu-si seama desigur ca tot cei se face e spre binele ei.
Dar cu pisicuta neagra terminase Dina mai dinainte in dupa-amiaza asta, asa ca, in timp ce Alice sezuse ghemuita intr-un colt al fotoliului celui mare, cand vorbindu-si, cand motanind, pisicuta zburdase dupa pofta inimii, zbenguindu-se cu ghemul de lana pe care incepuse a-l insira Alice; si-atata il tot daduse de-a dura de colo-colo, pana se desirase covorasul din fata sobei, cu tot firul numai noduri si laturi, iar pisoiul la mijloc, tot alergand roata ca sa-si prinda coada.
- O, rautate mica ce esti, rautate! striga Alice, prinzand pisicuta, ridicand-o pana la ea si dandu-i repede o gurita, ca s-o faca sa inteleaga ca-i nesuferita. Zau asa, Dina ar fi trebuit sa te invete sa te porti mai cuviincios! Asa ar fi trebuit, Dina, stii foarte bine! adauga ea cu o privire de mustrare catre pisica-mama si cu un glas cat putu de suparat, apoi se catara inapoi in fotoliu, luand cu ea pisicuta si ghemul desirat, si se apuca sa-l insire din nou.
Dar nu prea avea spor, fiindca vorbea intruna, ba cu Mituca, ba de una singura. Mituca sedea foarte grava pe genunchiul lui Alice, facandu-se ca urmareste cum se insira ghemul si, la rastimpuri, intinzand cate-o labuta si atingandu-l usurel, de parca ar fi vrut sa arate ca i-ar parea bine sa fie si ea de folos.
- Tu stii ce e maine, Mituco? Ai fi ghicit, dac-ai fi stat si tu cu mine la fereastra, dar tocmai atunci te curata Dina, asa ca nu puteai. M-am uitat cum adunau baietii nuieluse si bete, pentru focurile de sarbatoare pe care o sa le aprinda maine pe strazi - le trebuie o multime de bete, Mituco! Dar se facuse asa frig, si ningea atat de tare, c-au trebuit sa inceteze. Nu-i nimica, Mitule, las' c-o sa mergem noi maine sa vedem cum ard focurile.
Aici Alice ii incolaci pisicutei doua-trei coliere de ana pe dupa gat, ca sa vada cum ii sade - ceea ce duse la o noua zbenguiala, cu prilejul careia ghemul se rostogoli pe podea si zeci de metri de lana se desirara iar.
- Stii, Mituco, am fost asa de suparata cand am vazut toate rautatile pe care le-ai facut, continua Alice de indata ce se inghemuisera iar tihnit in fotoliu, ca era cat p-aci sa deschid fereastra si sa te pun afara in zapada! Si-asa ti s-ar fi cuvenit, draguta mica si poznasa! ... Ce-ai de spus ca sa te aperi? ... Hai si nu ma mai intrerupe! continua ea, ridicand un deget. O sa-ti insir imediat toate necuviintele tale. Numaru' unu: ai scancit de doua ori in timp ce te spala Dina pe fata, azi-dimineata. Hai, nu zi nu, Mituco! Te-am auzit cu urechile mele! Ce spui? (ca si cum pisoiul i-ar fi vorbit) Ti-a dat cu laba-n ochi? ... Pai de, era vina ta ... de ce n-ai tinut ochii inchisi? ... Pai, de, era vina ta ... de ce n-ai tinut ochii inchisi? Daca-i tineai bine inchisi, nu se-ntampla. Las' acu, nu te mai scuza, mai bine asculta! ... Numaru' doi: ai tras-o de coada pe Fulg-de-Nea si-ai impins-o la o parte tocmai cand ii pusesem dinainte farfuriuta cu lapte! Ce? ... Ti-era sete? ... Asa? ... Si de unde stiii ca nu-i era si ei sete? ... Si numaru' trei: cat nu m-am uitat eu, ai descolacit de tot ghemul de lana pe care abia-l insirasem! Iata trei pozne, Mituco, si inca n-ai fost pedepsita pentru niciuna din ele. Stii foarte bine ca-ti adun toate pedepsele pentru de miercuri intr-o saptamana. Daca mi-ar aduna si mie toate pedepsele? continua Alice, mai mult pentru sine decat pentru pisicuta. Ce-as pati la sfarsitul anului! ... Banuiesc c-as fi trimisa la inchisoare pan' la urma. Sau ... ia sa vedem ... Sa zicem ca, pentru fiecare pedeapsa, ar trebui in ziua aceea sa nu mananc la pranz; atunci, cand ar veni ziua aia nenorocita, ar trebui sa ma lipsesc de cincizeci de pranzuri dintr-odata! ... Ah! Nici ca mi-ar pasa! Mai bine asa, decat sa mananci cincizeci dintr-odata! ... Tu auzi fulgii de zapada, Mitule? ... Ii auzi cum se-ating de geamuri? Ce placut si dulce susura! ... De parc-ar tot saruta cineva fereastra pe dinafara ... Stau si ma-ntreb, oare zapada iubeste ramurile copacilor si campiile, de le saruta asa dragastos? Si apoi le acopera bine-bine cu o plapumioara alba, si poate sa le spuna: "Dormiti acum, dragilor, pana vine iar vara". Si, cand se trezesc din somn, vara, Mituco, se imbraca toate in verde si, de cum sufla vantul, se incing la joc ... O, ce frumos e! striga Alice, aruncand ghemul de lana ca sa poata bate din palme. Si ce mi-ar mai placea sa fie asa! ... Sunt sigura ca toamna, cand se vestejesc frunzele, padurea arata somnoroasa ... Mituco, tu stii sa joci sah? ... Hai, nu mai zambi, draguta! Te intreb foarte serios. Fiindca adineauri, cand jucam noi, tu stateai si te uitai de parca ai fi priceput, si, cand am spus eu: "Sah!", tu ai inceput sa torci. Si sa stii, Mitule, ca fusese o iscare foarte buna, si chiar c-as fi putut sa castig, de n-ar fi fost uraciosul ala de cal, care cu tertipurile lui, a sarit printre piesele mele. Mituco draga, hai sa zicem ca...
Aici mi-ar placea sa fiu in stare sa va spun barem pe jumatate toate cate le tot insira Alice cand incepea cu aceasta expresie favorita a ei: "Sa zicem ca...". Chiar in ajun avusese o conversatie lunga cu sora-sa - si asta numai fiindca Alice se apucase sa spuna: "Hai sa zicem ca suntem regi si regine", iar sora-sa, care era foarte constiincioasa, obiectase ca asta nu se putea, fiindca ele erau numai doua; iar Alice, pana la urma, neavand incotro, spusese: 'Bine, atunci n-ai decat sa fii tu unu' din ei, si eu o sa fiu toti ceilalti". Si alta data o inspaimantase de-a binelea pe batrana ei dadaca strigandu-i tam-nisam in ureche: "Dadaca! Hai sa zicem ca eu sunt o hiena flamanda si dumneata esti un os!"
Dar uite ca ne-am departat de cele ce-i spunea Alice pisicutei:
- Hai sa zicem ca tu esti Regina Rosie, Mituco! ... Sa stii ca, daca te-ai ridica in doua labute si ti le-ai incrucisa pe-alelalte doua, ai arata exact ca dansa. Hai, incearca, Mituca mea draguta.
Si Alice lua de pe masa de sah Regina Rosie si i-o puse dinainte pisicutei, ca model. Totusi, experienta nu reusi - in primul rand (asa spunea Alice), pentru ca Mituca nu voia sa-si incruciseze bratele cum se cade. Si, ca s-o pedepseasca, o lua de ceafa si o duse in fata oglinzii, sa vada si ea ce urat ii sedea asa ursuza.
- Si, daca nu te cumintesti imediat, adauga ea, sa stii ca te pun dincolo, in Casa din Oglinda! Ce zici, ti-ar placea una ca asta? Uite, Mituco, dac-ai fi atenta si n-ai mai vorbi atata, ti-as spune tot ce cred despre Casa din Oglinda. Mai intai, e odaia pe care o poti vedea prin sticla oglinzii si care e aidoma cu odaia unde stam noi, numai ca toate sunt de partea ailalta. Daca ma sui pe un scaun, pot s-o vad toata - in afara de bucatica dindaratul caminului. O, ce mult as vrea sa pot vedea si bucatica aceea! Asa mult as vrea sa stiu daca au si acolo foc iarna! ... N-ai cum sa stii sigur - atata ca, daca soba noastra scoate fum, iese fum si in odaia de dincolo ... dar poate ca e numai un siretlic, ca sa se para ca au si-acolo foc. Ei, si cartile cam seamana cu ale noastre, doar ca literele-s anapoda; stiu asta fiindca am tinut odata o carte in fata oglinzii, si-atunci au pus si cei de dincolo una. Ti-ar placea sa stai in Casa din Oglinda, Mitule? Oare acolo ti-ar da lapte? Da' poate ca nu e bun de baut laptele in Casa din Oglinda ... Dar - o, Mituco draga! - acum o sa-ti vorbesc despre coridor. Daca deschizi bine usa odaii noastre, poti sa zaresti un picut din coridorul Casei din Oglinda! Si-atat cat se poate vedea, seamana foarte mult cu coridorul nostru, dar vezi bine ca mai incolo poate sa nu mai fie deloc la fel. Vai, Mituco, ce dragut ar fi dac-am putea sa trecem dincolo, in Casa din Oglinda! O! Sunt sigura ca trebuie sa fie in ea lucruri foarte, foarte frumoase! Hai, Mitule, sa zicem ca se poate trece dincolo, intr-un fel sau altul. Hai sa zicem ca sticla s-ar fi facut toata moale ca un val, asa ca putem trece prin ea. O, ia uite colo: chiar ca se preface intr-un fel de abur! O sa fie foarte usor de trecut dincolo...
Vorbind astfel, se si vazu sus, pe etajera caminului, cu toate ca nici nu stia cum ajunsese acolo. Si, intr-adevar, sticla incepea sa se mistuie, intocmai ca un abur stralucitor, argintiu.
O clipa mai tarziu, Alice trecuse prin sticla si sarise usurel pe podeaua Casei din Oglinda. Cel dintai lucru pe care-l facu sa se uite daca era foc in camin - si-i paru foarte bine cand vazu ca ardea si acolo un foc adevarat, cu valvataie luminoasa, aidoma celui pe care-l lasase in urma. "Asa c-o sa-mi fei si aici la fel de cald cum imi era si in vechea odaie", se gandi Alice, "ba chiar si mai cald, fiindca n-o sa mai fie nimeni sa ma certe sa plec de langa foc. O, ce nostim are sa fie cand au sa ma vada prin oglinda ca sunt aicea, dar n-au sa ma poata prinde!"
Apoi incepu sa priveasca in juru-i si baga de seama ca ceea ce se putea vedea din odaia veche arata foarte obisnuit si neinteresant, dar ca toate celelalte eram cum nu se poate mai deosebite. De exemplu, tablourile de pe peretii din apropierea sobei pareau toate vii, pana si ceasornicul de pe camin (caruia stit bine ca in oglinda nu i se vede decat partea dindarat), capatase chipul unui mosnegut si se hlizea la ea.
"In odaia asta nu e asa ordine ca in cealalta", isi zise Alice cand observa cateva figuri de sah cazute in zgura din soba, dar, o clipa mai tarziu, scotand, de mirare, un: "O! ... E nemaipomenit!", se lasa de-a busilea, ca sa le urmareasca. Figurile de sah se plimbau, doua cate doua!
- Uite-i pe Regele Rosu si pe Regina Rosie, spuse Alice (in soapta, ca sa nu-i sperie), si uite-i acolo pe Regele Alb si pe Regina Alba sezand pe marginea lopaticii de cenusa! Si utie si doua ture plimbandu-se brat la brat ... Nu cred ca aud, continua ea, aplecand si mai mult capul, si sunt aproape sigura ca n-au cum sa ma vada. Parca as simti ca m-am facut invizibila...
Chiar atunci ceva prinse a scanci pe masa dindaratul lui Alice si o facu sa se intoarca, tocmai la timp pentru a vedea pe unul dintre pionii albi cazand de-a berbeleacul si incepand sa izbeasca din picioare. Alice il urmari din ochi cu mare curiozitate, ca sa vada ce se va mai intampla.
- E vocea copilului meu! striga Regina Alba, napustindu-se de langa Rege atat de navalnic, incat il rasturna in zgura. Albisoara, odorul meu! Pisicuta mea imperiala!
Si prinse a se catara ca nebuna pe aparatoarea de la gura sobei.
- Prostuta ta imperiala! o ingana Regele, frecandu-si nasul, la care se lovise in cadere.
Cam avea dreptate sa fie nitelus suparat pe Regina, fiindca se umpluse de cenusa de sus pana jos.
Alice era foarte dornica de a se face de folos, si, cum biata micuta Albisoara zbiera de mai sa-i vina rau, o culese iute pe Regina si o aseza pe masa de sah, langa galagioasa ei copila.
Regina gafaia. Se aseza jos - calatoria rapida prin aer ii luase rasuflarea - si un minut-doua nu putu face altceva decat s-o stranga pe tacute in brate pe micuta Albisoara. De cum isi regasi putin suflul, ii striga Regelui Alb, care sedea ursuz in cenusa:
- Fii atent la vulcan!
- Care vulcan? se mira Regele, ridicandu-si ochii spre foc, de parca ar fi crezut ca acolo era cel mai probabil sa-l gaseasca.
- M-a - suflat - pan-aici ... gafai Regina anevoie. Ai grija sa te sui cu bagare de seama, sa nu te sufle.
Alice se uita cum Regele Alb se cazneste sa se catare din stinghie in stinghie, si in cele din urma spuse:
- Pai, in felul asta o sa va ia ceasuri intregi pana s-ajungeti la masa, N-ar fi mai bine sa va ajut?
Regele insa nu baga de seama intrebarea; era limpede ca nu putea nici s-o auda, nici s-o vada pe Alice, Incat ea il culese binisor din cenusa si-l ridica, mai usurel decat pe Regina, ca sa nu-l faca sa-si piarada rasuflarea; dar, mai inainte de a-l aseza pe masa, se gandi ca ar fi bine sa-l si stearga putin - prea era plin de cenusa.
Mai tarziu, Alice povestea ca nu mai vazuse in viata ei o mutra mai aiurita ca a Regelui cand se pomenise tinut in aer de-o mana nevazuta si sters de praf. Era mult prea uluit ca sa strige, dar ochii si gura i se cascau tot mai tare, tot mai rotund, pana ce mana lui Alice intr-atata se zgaltai de ras, ca fu cat pe ce sa-l scape jos.
- Vai! Te rog, nu te mai stramba asa, draga! striga ea, uitand cu desavarsire ca Regele n-o putea auzi. Ma faci sa rad de mi s-a inmuiat mana, si-o sa te scap jos! Si nu mai tine gura asa cascata! O sa-ti intre toata cenusa in ea. Ei, acuma cred ca esti destul de curat! adauga, netezindu-si parul, si-l aseza pe masa langa Regina.
Regele cazu imediat pe spate si ramase asa neclintit; iar Alice fu cam ingrijorata de ce facuse si dadu o raita prin odaie dupa nitica apa ca sa-l stropeasca, sa-si vina in fire. Dar nu gasi decat o sticla de cerneala, si cand se intoarse cu ea, vazu ca Regele iti revenise; el si Regina stateau de vorba intr-o soapta speriata - atat de incet, incat Alice abia auzea ce spuneau.
Regele tocmai zicea:
- Te asigur, draga mea, c-am inghetat pana in varful barbisonului!
La care Regina raspunse:
- N-ai niciun barbison.
- Groaza acelei clipe n-o s-o uit niciodata! continua Regele. Niciodata!
- Ba s-o uiti, spuse Regina, afara doar daca nu-ti faci o insemnare!
Alice privi cu mare interes cum Regele scoate un urias caiet de insemnari din buzunar si incepe sa scrie. Si-i veni deodata o idee: prinse capatul creionului, care-i trecea Regelui peste umar, si incepu sa scrie in locul lui,
Bietul Rege arata nespus de mirat si de nenorocit; catava vreme se lupta cu creionul fara sa spuna nimic; dar Alice era mult prea puternica fata de el, si, in cele din urma, Regele izbucni gafaind:
- Draga mea! Trebuie neaparat sa-mi procur alt creion. Nu ma pot descurca deloc cu asta; scrie tot felul de bazaconii, care mie nici prin gand nu-mi trec!
- Ce scrie? intreaba Regina, aplecandu-se peste caiet (in care Alice insemnase: "Calul Alb aluneca in jos pe vatrai. Se balanseaza foarte tare.") Astea nu-s insemnarile tale!
Pe masa langa Alice era o carte, si, in timp ce-l supraveghea pe Regele Alb (fiindca tot mai era nitel ingrijorata in privinta lui, si tinea la indemana cerneala, ca sa-l stropeasca in caz ar fi lesinat din nou), Alice rasfoi paginile, in cautarea vreunei parti pe care s-o poata citi, "fiindca e toata intr-o limba pe care n-o cunosc", isi zicea.
Era asa:

ADAICINACNART
ivaz esaosnil, dnilgirf arE
- bo ni ualbmig, uaryg tot eS
,ivagorob eraosnim iamuN
,boicsed ros iimom dnaC

Alice se uita catava vreme, batandu-si capul ce sa fie, dar in cele din urma ii trecu prin gand o idee isteata: "Pai, fireste, e o carte din oglinda! Si daca o tin in fata unei oglinzi, cuvintele o sa arate iar cum trebuie".
Iata poezia pe care o va citi Alice:

TRANCANICIADA
Era friglind, linsoare zavi
Se tot gyrau, gimbalu in ob,
Numai minsoare borogavi,
Cand momii sor desciob.

Pazea, vrag fiu de Trancavici!
Falci care musca, Gheara-Rea!
Hadul Bolbor zboara spre-aici
Frumoaznicul! Pazea!

El spada-o lua cat ai clipi,
Lung il cata pe scartalat,
Popas facu la Dum-dum-tri,
Pe ganduri cufundat.

Si, cat pe gand el sta hatdus,
Cu ochii-n flacari, Trancavici,
Sufland venea-n halop pe sus,
Volvor prin grosdesis.

Un-doi! Un-doi! Ca-n oase moi,
Gravai tais si strapunge: zgrunt!
Mort il lasa si tigva-i lua! -
Glapa 'napoi zglobunt.

Si-ai omorat pe Trancavici?!
O, fatul meu gloluminos!
O, zi fruslava! Ohei! Ohu!
Hulubaia voios.

Era friglid, linsoase zavi
Se tot gyrau, gimblau in ob,
Numai mincoare borogavi,
Cand momii sor desciob.

- Pare foarte draguta, spuse Alcie cand termina de citit poezia, dar e putintel cam greu de priceput! (Vedeti, nu-i placea sa recunoasca nici macar fata de ea insasi cat de priceput nu pricepea nicio boaba). Parca mi-ar da tot felul de idei - numai ca nu prea stiu exact ce-i cu ideile astea! ... Oricum, cineva a omorat ceva; asta-i limpede, in tot cazul ... Vai, dar, daca nu ma grabesc, sari Alice dedata, o sa trebuiasca sa trec inapoi prin oglinda inainte de a fi vazut cum arata toata casa! Ia sa vedem intai cum e gradina!
Intr-o clipa o zbughi din odaie si cobori scarile in fuga - adica, de fapt, nu era chiar o fuga, ci, dupa cum isi spusese Alice, o nascocire noua pentru a ajunge iute si lesne la piciorul scarii. Doar ce tinu varfurile degetelor pe baza scarii si pluti usurel in jos fara macar sa atinga treptele cu piciorul; apoi pluti inainte prin sala - si ar fi iesit in acelasi fel de-a dreptul afara, de nu s-ar fi tinut de usciorul usii. Cam ametise de atata plutire prin aer si fu multumita sa se vada iar umbland in chip firesc.









Alice in tara oglinzii - Cuvant inainte al autorului
Capitolul 01 - Casa din oglinda
Capitolul 02 - Gradina cu flori vii
Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda
Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila
Capitolul 05 - Lana si apa
Capitolul 06 - Coco-Cocou
Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul
Capitolul 08 - "E inventia mea!"
Capitolul 09 - Regina Alice
Capitolul 10 - Scuturarea
Capitolul 11 - Desteptarea
Capitolul 12 - Cine pe cine a visat?
Alice in tara oglinzii - Poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 1458 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio