Autori > Carroll Lewis


Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda



Capitolul 03

Ganganiile din oglinda




Fireste ca primul lucru care trebuia facut era sa arunce o privire de ansamblu peste tot tinutul pe unde urma sa calatoreasca. E ca si cum ai invata geografie, gandi Alice, saltandu-se in varful picioarelor, in nadejdea sa poata privi cat mai departe. Rauri principale nu exista. Inaltimile cele mai mari ... eu ma aflu pe singura, dar nu cred ca are vreun nume. Orase importante ... Ei da' ce-or fi fapturile acelea care fac miere acolo, jos? N-ar putea fi albine ... cine-a mai vazut albine de la departare de-o posta?. Si catva timp nu mai zise nimic, urmarind cu ochii una dintre acele fapturi care tot forfotea printre flori, varandu-si trompa in ele "de parc-ar fi intr-adevar o albina in toata regula", isi spuse ea.
Totusi, numai albina nu era. De fapt, era un elefant - dupa cum descoperi curand Alice. La inceput, ce-i drept, ii statu inima in loc. "Si ce mai flori uriase trebuie sa fie acelea!" gandi in clipa urmatoare. Ca niste casute de vara carora li s-ar fi scos acoperisurile si care ar fi fost puse pe niste tulpini. Si ce de mai miere or fi facand! Cred c-am sa cobor pan-acolo si ... nu, n-o sa ma duc chiar imediat, se razgandi ea, oprindu-se tocmai cand incepuse s-o ia la fuga spre vale si incercand sa-si gaseasca o scuza ca se intimidase asa dintr-odata. N-are nici un rost sa cobor acolo fara o creanga mare, cu care sa ma apar de albinele alea. Si ce nostim are sa fie cand m-or intreba ai mei cum a fost plimbarea. Am sa le spun: O, a fost destul de placut (si aici isi rasturna capul pe spate, cum avea obiceiul), atata ca era praf mult pe drum si foarte cald, si ma intepau grozav elefantii! ... Cred c-o sa cobor inspre partea cealalta, isi zise dupa o mica pauza, si poate am sa le fac o vizita elefantilor mai tarziu. Si-apoi, abia astept sa ajung in Patratul al Treilea!
Asa incat, sub acest motiv, alerga la vale si sari peste primul dintre cele sase paraiase.



- Biletele, va rog! spuse Conductorul, varand capul pe fereastra.
Intr-o clipa, fiecare intinse cate un bilet, aproape la fel de mare cat proprietarul sau, incat se umplu tot compartimentul.
- Ei hai, prezinta biletul, fetito! spuse inca o data Conductorul, prinvind-o suparat pe Alice.
Si o multime de glasuri rostira toate laolalta (ca in refrenul unui cantec, se gandi ea):
- Nu-l lasa sa astepte, fetito! Fiecare minut al lui e foarte pretios!
- Ma tem ca n-am bilet, spuse Alice cu glas speriat, nu era nicio casa de bilete pe-acolo de unde vin...
Si iar se porni corul de glasuri: Nu era loc de casa de bilete pe-acolo de unde vine. Fiecare bucatica de loc pe-acolo de unde vine. Fiecare bucatica de loc pe-acolo e foarte, foarte pretioasa!
- Degeaba te scuzi, spuse Conductorul, trebuia sa cumperi de la mecanicul locomotivei.
Si iarasi relua corul de glasuri:
- Omul care conduce locomotiva! Cum, nu stii? Fiecare val de fum pe care-l scoate e foarte, foarte pretios!
Alice se gandi: Atunci degeaba mai vorbesc. De data asta, nu se pornira a vorbi in cor, deoarece ea nu vorbise, ci, spre marea ei uimire, gandira cu totii in cor (sper ca voi intelegeti ce va sa zica a gandi in cor, fiindca eu, unul, marturisesc ca nu inteleg). Mai bine nu mai vorbi deloc. Fiecare cuvant e foarte, foarte pretios!
In viata mea n-o sa mai uit ca totul e foarte, foarte pretios! isi spuse Alice.
In tot acest timp, Conductorul o privi; mai intai printr-un telescop, apoi printr-un microscop si apoi printr-un binoclu de opera. In cele din urma, spuse:
- Calatoresti in directia opusa!
Apoi inchise geamul si pleca.
- La varsta asta, zise un domn care sedea in fata ei (imbracat in hartie alba), o fata ar trebui sa stie in ce directie merge, chiar daca nu stie cum o cheama!
O Capra, care sedea langa domnul in alb, inchise ochii si spuse cu glas tare:
- Ar trebui sa stie drumul spre casa de bilete, chiar daca nu stie alfabetul!
Langa Capra sedea un Gandac (era un compartiment cu niste calatori foarte ciudati, daca stai sa te gandesti!) si, cum parea ca regila e sa vorbeasca unul dupa altul, spuse acum si el:
- Va trebui sa se intoarca de aici ca bagaj!
Alice nu vedea cine sedea dincolo de Gandac, dar un glas harait vorbi acum:
- Schimbati locomotivele!
Apoi se ineca si nu mai putu sa continue.
Parca-i glas de armasar, gandi Alice. Si un glascior subtirel, mititel, ii tiui la ureche:
- Aici ai putea sa plasezi o gluma: ceva cu tantar si armasar, de exemplu!
Apoi un glas foarte placut spuse, de departe:
- Trebuie etichetata: Fetita- fragil!
Iar dupa aceea, alte glasuri continuara (Ce de mai lume e in compartimentul asta! gandi Alice):
- Trebuie sa mearga cu posta, recomandat, fiindca are cap.
- Trebuie trimisa ca mesaj telefonic.
- Trebuie sa traga ea trenul pe restul traseului.
Si tot asa.
Dar domnul imbracat in hartie alba se apleaca spre dansa si-i sopti la ureche:
- Sa nu-ti pese de ce spun astia, draga! Ia cate un bilet retur la fiecare statie.
- Ba deloc! raspunse Alice, pierzandu-si oarecum rabdarea. Nu ma intereseaza catusi de putin calatoria asta cu trenul. Eu am fost pana adineauri intr-o padure - si acolo as vrea sa ma intorc!
- Ai putea sa spui asta mai cu haz, ii tiui la ureche glasciorul cel subtirel, de exemplu sa adaugi: Asta-as vrea dac-as putea.
- Ia nu ma mai sacai atata! facu Alice, uitandu-se zadarnic in juru-i ca sa vada de unde venea glasul. Daca-ti plac atata vorbele cu haz, de ce nu le spui dumneata?
Glasul cel mititel ofta adanc. Era, dupa cum se vedea bine, foarte nefericit, iar Alice ar fi spus ceva mangaietor, ca sa-l mai consoleze - daca ar ofta si el ca toata lumea! gandi. Dar avea un oftat atat de uimitor de firav, incat Alice nici nu l-ar fi auzit daca nu i s-ar fi varat cu tot dinadinsul pe langa ureche. Urmarea era ca o gadila foarte tare la ureche, ceea ce-i departa cu totul gandurile de la nefericirea bietei fiinte maruntele.
- Stiu ca-mi esti prietena, continua glasciorul, o prietena veche si draga. Si n-ai sa-mi faci niciun rau, desi nu-s decat o ganganie.
- Ce fel de ganganie? se informa Alice, nitel cam nelinistita. Ce dorea sa afle, de fapt, era daca aceasta ganganie intepa sau nu; isi zise insa ca n-ar fi fost prea politicos sa puna o asemenea intrebare.
- Cum? Vasazica nu ... incepu glasciorul, dar fu inabusit de un suierat strident al locomotivei si toti (inclusiv Alice) zvacnira in sus speriati.
Armasarul care scosese capul pe fereastra, si-l trase linistit inapoi si spuse:
- Nu-i decat un parau peste care vom sari cu trenul.
Toata lumea paru multumita de explicatie, in afara de Alice, care nu se simtea deloc in largul ei la ideea ca trenurile ar putea sari.
Totusi, ne va duce la Patratul al Patrulea - si asta e ceva! isi spuse. O clipa mai tarziu, simti compartimentul saltand in aer - si, in spaima ei, se prinse de ce sari la indeamana ... care din intamplare era barba Caprei.

Barba insa parca se topi cand puse mana pe ea - si Alice se trezi sezand tihnita sub un copac, in timp ce Tantarul (caci aceasta era gangania cu care vorbise) se legana pe o crenguta chiar deasupra capului ei si-i facea vant cu aripile.
E desigur un Tantar foarte mare, cam de marimea unui pui de gaina, gandi Alice. Totusi, nu ptuea sa se teama de el, de vreme ce statusera atata de vorba.
- Vasazica nu-ti plac toate ganganiile? continua Tantarul foarte linistit, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
- Imi plac cand stiu sa vorbeasca, raspunse Alice. Acolo de unde vin eu, niciuna nu stie.
- De care ganganii te bucuri mai mult acolo unde stai tu? se informa Tantarul.
- De bucurat mult nu ma bucur de niciuna, il lamuri Alice, fiindca mi-e cam teama de ele - de cele mari, in tot cazul. Dar numele unora dintre ele il stiu.
- Raspund, bineineles, cand sunt chemate pe nume? intreba, cu un aer firesc, Tantarul.
- N-am bagat de seama asa ceva.
- Atunci la ce mai au nume, se mira Tantarul, daca nu raspund cand sunt chemate?
- Lor nu le e de niciun folos, incerca sa explice Alice, dar e de folos acelora care le stiu numele - asa cred. Altfel, pentru ce ar avea nume toate cele?
- N-as putea sa-ti spun, reflecta Tantarul. Mai incolo, in padurea ce-o vezi in vale, n-au nume. Dar zi 'nainte numele ganganiilor tale, nu mai pierde timpul!
- Pai, sa zicem intai ... Musca-de-Cal, incepu Alice sa insire pe degete numele ganganiilor de care-si aducea aminte.
- Aha! facu Tantarul. Cam pe la jumatatea drumului spre tufisul de colo, ai sa vezi o Musca-de-Cal-Balansoar, daca te uiti bine, E toata de lemn si se deplaseaza leganandu-se din creanga in creanga.
- Si din ce traieste? intreba foarte curioasa Alice.
- Suc si rumegus, spuse Tantarul. Zi 'nainte!
Alice privi cu mult interes la Musca-de-Cal-Balansoar si se incredinta ca fusese revopsita de curand - era foarte lucioasa si lemnoasa. Continua:
- Apoi ... Musca-Musca,
- Uita-te pe creanga de deasupra capului tau, spuse Tantarul, si-ai sa vezi acolo o Musca-Musca. Ii mai zice si Musca-Tac-din-Cozonac. Are trupul din cozonac, aripile din ace de brad, iar capul ei e o stafida care arde in rom.
- Si ea din ce traieste? intreba iar Alice.
- Pasat de grau si rahat pasat, raspunse Tantarul, si-si face cuib in cutii de bomboane.
- Si-apoi Molia, continua Alice, dupa ce privise indelung gangania cu capul arzand si se gandise: "Stau si ma-ntreb daca de-aia le place moliilor sa zboare spre flacarile lumanarilor: ca sa se prefaca in Muste-Tac-din-Cozonac!"
Tantarul continua:
- Uite cum se taraie la picioarele tale (Alice isi trase speriata picioarele inapoi) o Molie-Molaie-din-Crema-de-Lamaie. E toata din felii de pandispan unse cu crema de lamaie si pe deasupra are glazura, iar capul ii e o acadea.
- Si ea din ce traieste?
- Limonada si frisca.
Alta dificultate rasari in capul lui Alice.
- Dar daca nu gaseste? isi dadu ea cu parerea.
- Atunci moare, fireste.
- Dar asa ceva trebuie sa se intample foarte des, observa Alice, pe ganduri.
- Totdeauna se intampla, spuse Tantarul.
Dupa asta, Alice ramase tacuta un minut-doua, cufundata in ganduri. Tantarul, intre timp, se distra tiuindu-i imprejurul capului; in cele din urma, se aseza iar si facu urmatoarea observatie:
- Banuiesc ca n-ai vrea sa-ti pierzi numele?
- Nu, sigur ca nu, spuse Alice, cam ingrijorata.
- Si totusi, nu stiu, zau, daca ai dreptate, continua Tantarul, nepasator. Gandeste-te ce bine ti-ar prinde sa te poti intoarce acasa fara el! De pilda, cand ar vrea guvernanta sa te cheme la lectii, ar striga: "Vino-ncoace..." si aici ar trebui sa renunte, fiindca n-ar fi niciun nume pe care sa-l poata rosti - si tu, bineinteles, n-ai fi obligata sa te duci, nu-i asa?
- Tot degeaba, sunt sigura, spuse Alice. Nici nu i-ar trece prin cap guvernantei mele sa ma scuteasca de lectii pentru atata lucru. Daca nu si-ar aminti numele, m-ar striga: Duduie! cum imi zic si servitorii.
- Ei, zise Tantarul, daca te-ar striga asa, tu tot nu te-ai duce. Ea ar striga: Du-du-e! si pan' la urma tot ea ar striga: Nu-nu-e! ... Asta are haz. Pacat ca n-ai facut tu gluma asta.
- De ce s-o fi facut eu?! se supara Alice. E o gluma proasta!
Tantarul insa doar ofta adanc, si doua lacrimi mari i se prelinsera pe obraji.
- Ar trebui sa nu mai faci glume, spuse Alice, daca te amarasc atata.
Se auzi iarasi unul din acele mici oftaturi melancolice - si de data asta se parea ca pe bietul Tantar il zburase de-acolo oftatul; cand Alice ridica ochii, nu se mai vedea nici urma de el pe crenguta si, cum incepea sa-i fie frig de cand tot sedea locului, fetita se scula si se puse iar in miscare.
Curand ajunse la un camp deschis, cu o padure de partea cealalta; arata cu mult mai intunecoasa decat ultima in care fusese, incat se cam sfia sa se indrepte intr-acolo. Totusi, cand se gandi mai bine, se hotari sa mearga inainte: Fiindca un lucru e sigur: ca n-o sa merg inapoi, se gandi ea, iar acesta era singurul drum spre Patratul al Optulea.
Asta trebuie sa fie padurea unde nimic n-are nume, isi spuse Alice, cazand pe ganduri. Stau si ma-ntreb ce-o sa se intample cu numele meu cand voi intra acolo? Nu mi-ar placea deloc sa-l pierd, fiindca atunci ar trebui sa mi se dea altul - si sunt aproape sigura ca s-ar nimeni unul urat ... Dar nostimada ar fi sa trebuiasca sa caut pe urma persoana care ar gasi numele meu! Exact ca in anunturile alea pe care le dau oamenii cand isi pierd cainii: Raspunde la numele Fulger, poarta zgarda de alama ... Inchipuie-ti, sa tto chemi: Alice! pe toata lumea pe care-o intalnesti, pana-ti raspunde careva! ... Numai ca cine-ar fi destept nici n-ar raspunde.
Tot flecarea asa intr-o doara, cand ajunse la padure; parea sa fie foarte rece si umbroasa.
- Ei, in tot cazul, isi zise Alice, pasind sub umbra arborilor, e placut, dupa ce-ai suferit atata de caldura, sa ajungi in ... in ... in ce? se tot intreba ea, cam uluita ca nu e in stare sa-si aminteasca vorba pe care o cauta. Vreau sa zic, sa ajungi sub ... sub ... sub asta, nu? si-si puse mana pe trunchiul copacului. Cum s-o fi chemand oare? ... Cred, intr-adevar, ca n-are nume ... Da, cu siguranta ca n-are!
Statu locului un minut, gandindu-se, apoi, deodata, reincepu:
- Vezi ca tot s-a intamplat pana la urma! ... Ei, si-acu ... cine sunt eu? ... O sa-mi amintesc, daca ma caznesc. Sunt hotarata sa-mi amintesc!
Dar degeaba era ea hotarata. Tot ce-si aminti, dupa multa vreme fu:
- Ma cheama ceva cu A ... Stiu ca incepe cu A...
Chiar atunci trecu pe-acolo un Pui de Caprioara; o privi pe Alice cu ochii lui mari si blanzi, fara sa para deloc speriat.
- Hai'ncoa! Hai 'ncoa! il striga Alice, intinzand mana si incercand sa-l mangaie; el, insa, doar ce trase nitel inapoi si statu iar s-o priveasca.
- Care-i numele tau? o intreba el in cele din urma.
Avea un glas atat de bland si dulce!
As vrea si eu sa stiu, gandi biata Alice si raspunse, cam trista:
- Niciunul, deocamdata!
- Mai gandeste-te! Asta nu e nume.
Alice se mai gandi, dar fara rezultat.
- Te rog, vrei sa-mi spui ce nume ai tu? intreba ea sfioasa. Poate asta mi-ar ajuta.
- Iti spun daca vii cu mine pana nitel mai incolo, zise Puiul de Caprioara. Aici nu-mi pot aminti.
Asa ca mersera inainte prin padure impreuna - Alice cu bratele petrecute dragastos pe dupa grumazul catifelat al Puiului-de-Caprioara, pana ce ajunsera la alt camp deschis, si aici, Puiul de Caprioara facu deodata un salt si se desprinse de bratul lui Alice.
- Sunt un Pui de Caprioara! striga cu glas incantat. Si, vai, de mine ... tu esti un pui de om!
O expresie subita de spaima se citi in ochii lui frumosi, cafenii, si, o clipa mai tarziu, o luase la goana cu toata viteza.
Alice statu si se uita dupa el, si-i venea sa planga de necaz ca-l pierduse atat de fara de veste pe micutul si dragul ei tovaras de drum.
- Dar, cel putin, acum imi stiu numele, spuse. Tot e o mangaiere si asta ... Alice - Alice - n-o sa-l mai uit ... Si acum, dupa care din acesti stalpi indicatori de directie trebuie sa ma iau?
Nu era prea greu de raspuns la aceasta intrebare, deoarece un singur drum taia padurea, si amandoi stalpii indicatori isi indreptau sagetile spre el. O sa ma hotarasc la prima rascruce, cand stalpii o sa arate directii deosebite, isi zise Alice.
Dar parea ca asta nu se va intampla niciodata. Merse si merse inainte vreme indelungata, insa, cand drumul se bifurca, de fiecare data cate doi stampi aratau amandoi in aceeasi directie; pe unul scria: SPRE CASA LUI TIUICI, iar pe celalalt: SPRE CASA LUI TIUILA.
- Sunt convinsa, spuse Alice in cele din urma, ca locuiesc amandoi in aceeasi casa! Ma mir cum nu m-am gandit la asta mai dinainte. Dar nu pot zabovi mult acolo. Doar o sa intru si-o sa intreb ce mai fac si-o sa ma informez care-i drumul ce trebuie sa-l iau ca sa ies din padure. Numai de-as putea ajunge pana la Patratul al Optulea mai inainte sa se intunece!
Merse asadar mai departe, vorbind de una singura, pana cand, la o cotitura brusca, dadu peste doi omuleti grasuni - atat de neasteptat, incat se trase fara voie indarat; intr-o clipa insa, isi reveni, zicandu-si ca erau desigur...









Alice in tara oglinzii - Cuvant inainte al autorului
Capitolul 01 - Casa din oglinda
Capitolul 02 - Gradina cu flori vii
Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda
Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila
Capitolul 05 - Lana si apa
Capitolul 06 - Coco-Cocou
Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul
Capitolul 08 - "E inventia mea!"
Capitolul 09 - Regina Alice
Capitolul 10 - Scuturarea
Capitolul 11 - Desteptarea
Capitolul 12 - Cine pe cine a visat?
Alice in tara oglinzii - Poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 733 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio