Autori > Carroll Lewis


Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul



Capitolul 07

Leul si cu Unicornul



In clipa urmatoare se ivira gonind prin padure niste osteni, mai intai cate doi-trei, apoi in cete de cate zece-douazeci si pana la urma in palcuri atat de dese, incat se parea ca umpleau toata padurea. Alice se dadu dupa un copac, de frica sa nu fie rasturnata, si-i urmari cum treceau.
I se parea ca nu mai vazuse in viata ei niste soldati atat de nesiguri pe picioare: mereu se impiedicau de cate ceva - si, de cum cadea unul, de fiecare data cadeau peste el cativa dintre ceilalti, incat, curand, toata padurea fu plina cu movilite de oameni cazuti.
Apoi veni oastea de calareti. Dispunand de cate patru picioare, caii se descurcau ceva mai bine decat ostenii, care umblau pe jos; dar chiar si ei se mai poticneau ici-colo; si parea sa fie o regula ca, ori de cate ori se poticnea cate un cal, sa cada imediat si calaretul. Harababura era din clipa in clipa mai mare, si Alice fu foarte bucuroasa cand izbuti sa iasa din padure intr-un luminis. Acolo-l gasi pe Regele Alb sezand pe jos si scriind, foarte aferat, in caietul lui de notite.
- Pe toti i-am trimis! striga Regele cu incantare, de cum dadu ochii cu Alice. Ai vazut cumva, draguta, cand ai trecut prin padure, vreo parte dintre ostenii mei?
- Da, i-am vazut, spuse Alice, cred ca erau cateva mii.
- Patru mii doua sute si sapte - asta e numarul exact! spuse Regele, dupa ce se uita in caiet. N-am putut trimite chiar toti caii, fiindca - stii - doi dintre ei sunt necesari la joc. Si nici pe cei doi ofiteri-curieri nu i-am trimis. Sunt dusi amandoi la oras. Uita-te pe drum si spune-mi: vezi pe careva dintre ei?
- Nimeni pe drum, spuse Alice.
- Ce n-as da sa am si eu asemenea ochi! ... facu Regele, necajit. Sa poti sa-l vezi pe Nimeni! ... Si inca de la distanta asta! Eu, pe-asa o lumina, abia pot sa vad fiintele reale.
Degeaba ii spunea el toate astea, fiindca Alice era foarte absorbita, continuand sa priveasca de-a lungul drumului, cu mana streasina la ochi.
- Acuma vad pe cineva! exclama in cele din urma Dar vine foarte incet - si ce mers ciudat are! (Caci Curierul care se apropia ba topia-nisam, ba serpuia ca un tipar, cu mainile lui mari rasfirate in laturi ca niste evantaie)
- Ba deloc, zise Regele. E un Curier anglo-saxon - si acestea sunt atitudini anglo-saxone. Numai cand e fericit ia asemenea atitudini. Il cheama Rila.
Te pomenesti c-o fi Iepurele de Martie! gandi Alice. Si fara sa vrea contina cu glas tare:
- Imi iubesc iubitul cu M cand e Mandru si Minunat Nu-l pot suferi cu M cand e Morocanos. Il hranesc cu ... cu ... cu Morcovi si cu Marar. Il cheama Iepurele de Martie si sta la ...
- Sta la Munte, intregi firesc Regele, fara a avea catusi de putin aerul ca se alatura jocului, in timp ce Alice cauta sovaind numele unei localitati care sa inceapa cu M. Pe celalalt dintre Curierii mei il cheama P. Larieru. Am nevoie de doi, intregi: unu-ncolo si unu-ncoace.
- Ma rog.
- Ce motiv ai sa te rogi? facu Regele.
- Voiam sa zic ca n-am inteles, spuse Alice. Cum adica unu-ncolo si unu-ncoace?
- Pai nu ti-am spus? repeta Regele nerabdator. Imi trebuie doi: unu sa duca si altu s-aduca.
In clipa aceasta, sosi Curierul. Gafaia prea tare ca sa poata vorbi si nu putu decat sa fluture din maini si sa se schimonoseasca groaznic in fata sarmanului Rege.
- Aceasta domnisoara te iubeste cu un M, spuse Regele, facandu-i cunostinta cu Alice, in speranta de a distrage atentia Curierului de la propria-i persoana, dar in zadar: atitudinile anglo-saxone deveneau tot mai nastrusnice, iar ochii mari ai Curierului se roteau furiosi. Ma sperii! spuse Regele. Simt ca lesin, da-mi un sendvis cu marar.
Auzind asa, Curierul deschise o traista ce-i spanzura de gatm ceea ce lui Alice i se paru foarte nostim, si-i inmana Regelui un sendvis, pe care acesta il inghiti cu lacomie.
- Inca unul! ceru Regele.
- Nu mai am decat marar gol! spuse Curierul, uitandu-se in traista.
- Atunci marar gol, sopti Regele, sfarsit.
Alice fu bcuuriasa cand vazu ca-si vine in fire destul de repede.
- Nimic nu e ca mararul, cand lesini, i se adresa el lui Alice, continuand sa mestece.
- Eu credeam ca e mai bine sa te stropeasca cineva cu apa rece ori sa-ti dea sa mirosi ceva tare...
- N-am spus ca nu exista nimic mai bun, raspunse Regele. Am spus ca nimic nu e ca mararul.
Si aici Alice nu cuteza sa fie de alta parere.
- Pe langa cine ai trecut pe drum? urma Regele, intinzand mana catre Curier, ca sa-i mai dea marar.
- Pe langa nimeni, raspunse Curierul.
- Asa e, zise Regele, si domnisoara de colo l-a vazut. Vasazica, Nimeni umbla mai incet ca tine, fireste.
- Fac tot ce pot, spuse Curierul, pe un ton morocanos. Sunt sigur ca nimeni nu umbla mai repede ca mine!
- Nu-i e cu putinta, rosti Regele, fiindca altfel ar fi ajuns el cel dintai. Ei,da acum, ca te-ai mai odihnit, ai putea sa ne spui ce s-a mai intamplat in oras.
- O sa va soptesc, spuse Curierul, punandu-si mainile la gura in chip de goarna si aplecandu-se asa incat sa ajunga pana la urechea Regelui. Dar, in loc sa sopteasca, pur si simplu striga cat il tinea gura: Iar s-au pornit!
- Asta numesti tu soptit? striga bietul Rege, sarind in sus si scuturandu-se. Daca mai faci vreodata asa, o sa pun sa te friga in ulei. Mi-ai zguduit capul ca un cutremur.
Un cutremur foarte mititel, gandi Alice.
- Cine-s cei care s-au pornit iar? cuteza ea sa intrebe.
- Pai, fireste, Leul si cu Unicornul, raspunse Regele.
- Se lupta pentru coroana!
- Da, desigur, spuse Regele, si partea cea mai nostima din povestea asta e ca-i coroana mea ... Hai sa dam fuga sa-i vedem!
Si plecara in fuga, iar Alice isi repeta, in timp ce alerga, vorbele vechiului cantec:

Leul si cu Unicornul se luptau pentru coroana.
Sa domneasca peste tara avea toana orice lighioana.
Unii le dau paine neagra, unii cate o bomboana,
Altii, cu tobe si sabii, din cetate-i iau la goana.


- Cel care invinge ia coroana? intreba anevoie, fiindca fuga ii taia respiratia.
- Cum asa! Da de unde! Ce idee!
- N-ati avea sa aveti bunatatea, gafai Alice, dupa ce mai fugi olecuta, sa oprim putintel - numai un minut - ca sa respiram mai in voie?
- Bunatate am, da n-am putere, obiecta Regele. Stii, un minut trece grozav de repede. E ca si cum ai vrea sa opresti un Bolborhat!
Alice gafaia atat de tare, incat nu mai putea vorbi, asa incat continuara sa alerge in tacere, pana li se ivi inaintea ochilor o mare multime, in mijlocul careia se luptau Leul si Unicornul. Erau invaluiti de un asemenea nor de praf, incat, la inceput Alice nici nu-i putu deslusi; dar curand izbuti sa-l recunoasca pe Unicorn dupa corn.
Se oprira aproape de locul unde P. Larieru, cel de-al doilea Curier, statea urmarind lupta, cu o ceasca de ceai intr-o mana si o felie de paine cu unt in cealalta.
- Chiar acum a iesit din inchisoare, si nu-si terminase ceaiul cand a fost inchis, ii sopti Iepurele de Martie lui Alice, si acolo nu le da sa manance decat coji de stridii, asa ca, adauga el, vezi, ii e foarte foame si sete ... Ce mai faci, dragutule? adauga el, punandu-si bratul dragastos, pe dupa gatul lui P. Larieru.
Acesta privi imprejur si dadu din cap, continuand sa-si manance painea cu unt.
- Te-ai simtit bine la inchisoare, dragutule? intreba Rila.
Curierul al doilea privi din nou imprejuru-i, si de data asta vreo doua lacrimi i se prelinsera de-a lungul obrajilor; dar nu scoase un cuvant.
- Hai, de ce nu vorbesti draga? striga Iepurele de Martie, pierzandu-si rabdarea.
Al doilea Curier, insa, doar mesteca inainte si mai bau putin ceai.
- Vorbeste, n-auzi?! striga Regele. Cum stau cu lupta?
P. Larieru facu o sfortare disperata si inghiti o bucata mare de paine cu unt.
- Stau foarte bine, spuse el cu un glas care arata ca era cat pe-aci sa se inece, fiecare din ei a cazut pana acum de vreo optzeci si sapte de ori.
- Atuncea banuiesc ca nu mai e mult pana sa se aduca bomboanele si painea? indrazni Alice.
- S-au si adus, spuse
P. Larieru. Ii asteapta. Din painea aceea am luat si eu nitica.
In clipa asta interveni o pauza in lupta. Leul si Unicornul se asezara gafaind. Regele striga:
- Zece minute pauza, pentru racoritoare!
Rila si
P. Larieru se apucara de treaba imediat, purtand de la unul la altul tavi cu bomboane si cu paine neagra. Alice lua si ea din amandoua, ca sa guste - dar erau prea de tot uscate.
- Nu cred c-au sa se mai lupte astazi, ii spuse Regele lui
P. Larieru. Du-te si porunceste tobelor sa inceapa a bate!
Curierul al doilea o porni, topaind ca o lacusta.
Un minut-doua, Alice ramase tacuta, uitandu-se dupa el. Deodata se inveseli.
- Ia uitati-va, ia uitati-va! striga, insufletita, aratand cu degetul. Regina Alba alearga iar prin tinut! A iesit ca-n zbor din padurea de dincolo. Cat de repede pot alerga Reginele astea!
- Fara indoiala ca o urmareste vreun dusman, spuse Regele, fara macar sa se uite intr-acolo. E plina padurea de ei.
- Si nu-i alergati intr-ajutor? intreba Alice foarte mirata ca-l vedea primind situatia cu atata calm.
- Degeaba, degeaba! raspunse Regele. Ea alearga atat de repede! E ca si cum ai vrea sa prinzi un Boblborhat! Dar am sa-mi fac o insemnare despre asta, daca vrei ... Draga de ea! ... Ce fiinta buna! rosti incetisor, ca pentru sine, deschizand caietul de insemnari. Cum scrii fiinta - cu un i sau cu doi?
In clipa aceasta, Unicornul trecu agale pe langa ei, cu mainile in buzunar.
- De data asta, asa-i ca eu am fost mai tare? i se adresa el Regelui, aruncandu-i doar o privire in treacat.
- Nitelus, nitelus, raspunse Regele, cam nervos. Totusi, n-ar fi trebuit sa-l strapungi cu cornul.
- Nu l-a durut, spuse nepasator Unicornul, si era gata sa-si vada de drum, cand ii cazura ochii pe Alice.
Se intoarse intr-o clipita si ramase locului catva timp, privind-o cu mare dezgust.
- Ce e ... asta? rosti in cele din urma.
- E un copil, o fetita, raspunse repede Rila, venind langa Alice ca s-o prezinte si intinzand amandoua mainile spre ea, intr-o atitudine anglo-saxona. Azi am gasit-o. E vie, de marime normala si de doua ori pe-atata de naturala.
- Totdeauna am fost de parere ca sunt niste monstri fabulosi! spuse Unicornul. Zici ca-i vie?
- Poate vorbi, spuse Rila solemn.
Unicornul privi visator spre Alice si rosti:
- Vorbeste, copilule!
Alice nu-si putu stapani buzele sa nu schiteze un zambet cand rosti:
- Stiti ca si eu am fost totdeauna de parere ca Unicornii sunt niste monstri fabulosi? Pana acum n-am vazut niciodata unul viu!
- Ei, acum ca ne-am vazut unul pe altul, spuse Unicornul, daca tu o sa crezi in mine, o sa cred si eu in tine. De acord?
- Da, daca doriti, incuviinta Alice.
- Hai, scoate turta dulce, batrane! spuse Unicornul, intorcandu-se catre Rege. Pe mine sa ma slabesti cu painea neagra!
- Bine, bine! bombani Regele si-i facu semn lui Rila. Deschide traista! sopti. Repede. Nu pe asta - asta-i plina cu marar!
Rila scoase din traista o turta mare si i-o dadu lui Alice s-o tina, pana ce mai cotrobai dupa o tava si un cutit de impartit. Cum de iesira toate din traista Alice nu se putea dumiri. Parca-i o scamatorie! gandea.
Intre timp li se alaturase si Leul; arata foarte obosit si somnoros si tinea ochii pe jumatate inchisi.
- Ce-i asta? zise el, clipind lenes spre Alic si vorbind cu o voce adanca si gaunoasa, care suna ca dangatul unui clopot mare.
- Ei, ce crezi ca e? striga cu insufletire Unicornul. Degeaba, ca nu ghicesti! N-ai cum.
Leul o privi obosit pe Alice.
- Ce esti: animal, vegetal sau mineral? spuse el cascand la fiecare cuvant.
- E un monstru fabulos! exclama Unicornul, mai inainte ca Alice sa fi putut raspunde.
- Atunci serveste turta dulce, Monstrule! spuse Leul, lasandu-se jos, cu barbia pe labe. Si ia asezati-va voi, amandoi (catre Rege si Unicorn). Sa se imparta cinstit, asa!
Regelui se vedea prea bine ca nu-i placea catusi de putin ca trebuia sa sada intre cele doua namile, dar alt loc nu se gasea pentru dansul.
- Ce bine ne-am mai putea lupta acum pentru coroana! facu Unicornul si ridica o privire vicleana spre coroana, pe care bietul Rege mai s-o azvarle din cap, de tare ce tremura.
- As invinge foarte lesne, facu si Leul.
- Eu nu-s chiar atat de sigur, il infrunta Unicornul.
- Pai, te-as lua la goana prin toata cetatea, curca plouata! repete Leul manios, sculandu-se pe jumatate.
Aici Regele interveni, ca sa opreasca cearta; era cat se poate de nervos, si-i tremura pana si glasul.
- Prin toata cetatea? E mult de mers. Treceti pe la podul vechi ori prin piata targului? Cea mai frumoasa vedere e de pe podul vechi.
- Habar n-am, marai Leul, culcandu-se din nou. Se face atata praf, ca nu se mai vede nimic ... Da incet mai taie Monstrul turta aia!
Alice isi gasise un loc pe malul unui paraias, unde, sezand cu tava cea mare pe genunchi, taia sarguincios portiile de turta.
- E ingrozitor! spuse, drept raspuns la observatia Leului (se obisnuise intre timp sa fie numita Monstru). Am taiat pana acum cateva felii, si mereu se lipesc la loc!
- Fiindca nu stii cum se servesc prajiturile din Oglinda, observa Unicornul. Intai le servesti si pe urma le tai.
Parea o absurditate, dar Alice, foarte ascultatoare, se scula si purta tava de la unul la altul, iar turta intre timp se imparti de la sine in trei bucati.
- Ei, acuma taie-le! spuse Leul in timp ce Alice se intorcea la loc, cu tava goala.
- Ce-i asta? Drept e asta? striga Unicornul, in timp ce Alice sta cu cutitul in mana, intrebandu-se foarte nedumerita cum sa inceapa. Monstrul i-a dat Leului de doua ori cat mie!
- Dar ei nu si-a oprit nimic, facu Leul. Tie nu-ti place turta dulce, Monstrule?
Mai inainte insa ca Alice sa-i poata raspunde, incepura tobele.
De unde venea harmalaia Alice nu se putea lamuri; tot aerul parea intesat de larma tobelor - ii zbarnaia patrunzator in cap si-i gaurea urechile, asurzitor. De spaima, sari in picioare si o zbughi peste paraias.


Mai apuca sa-i vada pe Leu si pe Unicorn sculandu-se de la locurile lor, cu priviri pline de manie ca fusesera intrerupti din ospat, apoi se lasa in genunchi si, punandu-si mainile peste urechi, si le astupa, incercand zadarnic sa inabuse vuietul acela ingrozitor.
"Daca nici tobele astea nu i-or lua la goana din cetate...!" gandi.






Alice in tara oglinzii - Cuvant inainte al autorului
Capitolul 01 - Casa din oglinda
Capitolul 02 - Gradina cu flori vii
Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda
Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila
Capitolul 05 - Lana si apa
Capitolul 06 - Coco-Cocou
Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul
Capitolul 08 - "E inventia mea!"
Capitolul 09 - Regina Alice
Capitolul 10 - Scuturarea
Capitolul 11 - Desteptarea
Capitolul 12 - Cine pe cine a visat?
Alice in tara oglinzii - Poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 824 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio