Autori > Anton Pann


Despre casatorie, iarasi. Tatal si fiul - Povestea vorbii



N-a mai rămas, frățioare,
Cineva ca să se-nsoare,
Că precum câștig nu este,
De vom lua și neveste,
Pas apoi de mai trăiește,
Or în lume pribegește.
Că ele nu te întreabă
D-ai negustorie slabă,
Ci: ad-o, dă-i, cheltuiește,
La mode mereu croiește,
Dă bani pe pălărie,
De n-ai, ia în datorie.
Ele privesc la cocoane
Și la alte mari persoane,
Ce în toată săptămâna
Să-și croiască le dă mâna;
Astfel și ele se-mbracă,
Nu lasă modă să treacă,
Tot îți cer, tot te frământă
Până văd că cucu-ți cântă
Apoi atunci ori te lasă,
Ori de tine nu-i mai pasă,
Cât trăiești nu mai vezi pace,
Casa-n iad ți se preface;
De ocări și de blesteme
îmbătrânești fără vreme;
Perii în cap îți albește
Și obrazu-ți încrețește.
Urăști lumea, urăști viața
Și nu-ți mai veselești fața;
Amărât îți privești groapa
Și mângâierea-ți e popa.
E! e! fătul meu!
Cine caută nevastă fără cusur neînsurat rămâne.
Și
Alege, alege până culege.
Și atunci,
Dacă n-are frumos, pupă și mucos.
Că precum
Bărbat bun și usturoi dulce nu se poate
Așa și nu se poate
Lânoasă și lăptoasă și grasă,
Să vie și devreme acasă.
Că nu se poate iar
Moarte fără bănuială
Și nuntă fără căială.
Și vine vremea să zică:
Din pricina lui Nicolai urai și pe sfântul Nicolai.
Dar însă
Rău este cu rău, dar e mai rău fără rău.

Ceea ce săvârșește muierea, nimenea nu poate săvârși.
Și prin urmare,
Cine-ncalecă măgarul,
Să-i sufere și năravul.

Unde sunt oi, acolo-s și foi.
Ci
Cu Dumnezeu înainte.
Și
Cum ț-o fi partea.

Ce e scrisa omului trebuie să o pătimească.
Fă și tu ce face toată lumea.
Și A
Ori te însoară, ori te fă ostaș, ori fă-te călugăr.





Despre casatorie, iarasi. Tatal si fiul - Povestea vorbii
Despre casatorie, iarasi. Tatal si fiul - Povestea aluia
Despre casatorie, iarasi. Tatal si fiul - Povestea aluia
Despre casatorie, iarasi. Tatal si fiul - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 311 ori.