Autori > Anton Pann


Despre cumplitate sau zgarcenie - Despre cumplitate sau zgarcenie



Omul nu trebuie să fie nici prea-prea, nici foarte-foarte,
Nici carnea să arză, nici frigarea.
Adică:
Nici prea econom, nici prea galantom.

Cine strânge nu mănâncă.
Banii strângătorului în mâna cheltuitorului.
Lopata grămădește și sapa risipește.
Bogăția rămâne la nebun.
Care
Nici pe sine nu se procopsește, nici pe altul nu folosește.
Nu știe cum se câștigă paraua.
Pentru că
Cine dumică știe, cine mănâncă nu știe.
Dar și
Dac-o socoti cineva câte foi intră în plăcintă, niciodată nu
mănâncă.
Omul cumplit de toți e clevetit.
AȘi
Când nu tace o gură, nu tace o lume întreagă.
Zicându-i: frige-linte,
își mănâncă de supt tălpi (de supt unghii).
Pentru o para își pune ștreangul de gât.
Pentru bani își vinde sufletul.
Îi tremură mâna de milostenie (care nu o face).
Ar da tămâie lui Dumnezeu și nu se-ndură să dea parale.
Punga-i e mare și gură n-are.
Însă el zice:
A cui e punga mai mare? - A cui se vede.
Scumpului niciodată să nu-i zici "dă-mi", ci totdeauna "na".
Zgârcitul numai stângă are (care ia), dreapta îi este uscată
(care dă).
Scumpul cu înșelătorul lesne se-nvoiesc.
Îi făgăduiește marea cu sarea ș-îi dă ce nu curge pe apă.
Vulpea în pădure, și el îi vinde pielea în târg.
Îl face să umble după potcoave de cai morți.
Ș-a găsit icoană să se închine.
Scumpul cumpără stafide și cere să-i adaoge piper.
Pune brânză în strachină și întinge p-alăturea.
Umblă să scoată două piei după o oaie.
Dar totdeauna
Scumpul mai mult păgubește și leneșul mai mult aleargă.
Povestea vorbii

Un ovrei odată în negoț umblând
Ș-în Constantinopol la marfă mergând,
Mai mult decât toate ce îi trebui,
La cești și filgene întâi târgui;
Ș-într-un zimbil mare după ce i-a pus,
Umplându-l grămadă cu vârf până sus,
Chemă să i-l ducă un hamal la han
Și îi ceru plată de opt lei un ban.
Chemând el pe altul și mai mult ceru,
Ori pe câți aduse, nici unul nu vru.
Văzând dar ovreiul, stând se socoti
Cu înșelăciune dulap a-nvârti.
Apucă și zice unui alt hamal:
- Voinice, mi-e milă că ești în ăst hal!
Dar de îmi vei duce ăst coș pan' la han,
Fără să-mi ceri de dus nici un ban,
Numai trei cuvinte să te-nvăț să știi
Ș-îți ajunge-n viață procopsit să fii.
Auzind hamalul pe ovrei zicând
C-o să-l procopsească așa de curând,
Zise întru sine: "O fi, ce știu eu!
Ai să fac și-o slujbă în norocul meu."
Ș-ardicând îndată zimbilul cel greu,
- Ai, ardică-l - zise - pe umărul meu.
Se cocoșă, duse pan' la un soroc,
Și să odihnească puind la un loc:
-Jupâne! - îi zise ia spune-mi acum.
- Hai la han, - răspunse - nu poci aci-n drum.
- Spune-ncai o vorbă, - hamalul a zis -
Ca să merg gândind-o pe drumul întins.
Deci văzând ovreiul că în loc ședea
Și pan' nu i-o spune să plece nu vrea:
- Așa, - îi răspunse - să-ți spui una dar
Și o ține minte, să nu mă-ntrebi iar!
"Cine îți va zice că e mai bine călare decât în căruță, să știi
să nu crezi."
Asta este zisă de un înțelept
Ș-în adevăr, bravo! a vorbit prea drept.
Auzind hamalul iarăși se sculă
Cu zimbilu-n umăr și drumu-și urmă.
Merse iarăși, merse pe drum cât putu
Și să odihnească la un loc stătu.
-Jupâne! - iar îi zise - una îmi spuseși
Și de procopseală văz mă umpluseși
Ia îmi spune încă unică măcar,
Să merg cu ea-n gură procețind-o iar.
Văzând iar ovreul că nu vrea altfel:
- Și a doua este, - zise către el -
"Cine ț-o zice că e mai bine pe jos decât călare, iarăși să
nu crezi."
Ține-o și asta în minte ca-n scris,
Că iar de un mare înțelept s-a zis.
Cu aceste vorbe întru al său gând,
Plecă iar hamalul și ceva mergând
Iar să odihnească puse la pământ
Ș-întrebă să-i spuie și cellalt cuvânt.
Cam cârmi ovreiul, dar chiar și nevrând
Trebuia să-i spuie, și urmă zicând:
- "Și cine ț-o zice că e mai bine slugă decât stăpân, să nu
crezi iar niciodată."
Ai mai auzit tu asfel de cuvânt?
Cine l-a zis, bravo! a fost un om sfânt.
Văzând dar hamalul că l-a înșelat,
Ardicând zimbilul iarăși a plecat
Și mergând cu dânsul acolo la han,
Îl trânti îndată de un bolovan
Ș-îi zise: -Jupâne, și tu chiar să vezi
Că-s aci filgene, eu zic să nu crezi.
Scumpul cu galantomul sunt doi vrăjmași neîmpăcați.
Și
Bumbăcarul nu să uită cu ochi buni la câinele alb.
Zgârcitul nici el nu mănâncă, nici pe altul nu va să vază
mâncând.
Însă
Cine se culcă nemâncat se scoală fără vreme.
Stăpânul vinde și telalul nu se îndură să-l dea.
Câinele osul nu-l roade și nici pe altul nu lasă să-l roază.
Scumpul nu e stăpân pe banii lui, ci banii îl stăpânesc pe el.
Șade dracul cu curul pe banii lui.
Tot el la masa altuia, și la masa lui nimenea.
Adică:
Orbul de la toți, și la orb nimenea.
Caută tot să răpească.
Zicând:
Nici lupul flămând, nici oaia cu doi miei.
Va să ia și lâna și pielea.
Bucatele de la masa altuia sunt mai cu gust.
Găina vecinului e mai grasă.
Punga altuia e mai mare.
In sfârșit,
Mai bine trăiește un sărac lipit decât un bogat zgârcit.





Despre cumplitate sau zgarcenie - Despre cumplitate sau zgarcenie
Despre cumplitate sau zgarcenie - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 359 ori.